Connect with us

Eveniment

Turneul Național ”Legends” la Timișoara

Prahova Mea

Publicat

pe

Classic will rock you!.

Turneul Național ”Legends” la Timișoara

Flautistul Matei Ioachimescu, împreună cu PERCUSSIONescu (Irina Rădulescu – marimbă, Răzvan Florescu – vibrafon) pregătesc Turneul Național “Legends”, proiect în cadrul căruia vor  susține 1 concert extraordinar la Iulius Gardens din Timișoara, pe 29 Septembrie 2020, de la ora 19:00, un concert organizat de Fundația Hațegan. “Legends” aduce publicului din România o nouă perspectivă asupra clasicilor muzicii rock, în viziunea unor interpreți și compozitori de muzică clasică, la trei instrumente cu o sonoritate specială.

Led Zeppelin, Metallica, Iron Maiden, Aerosmith, Nirvana, Depeche Mode, Deep Purple, Guns N’ Roses, sunt doar câteva dintre marile ”legende” prezentate într-un program electrizant de cea mai înaltă ținută. Cu un concept în care Classic Rock Meets Contemporary Classics,“Legends” este inovator, atractiv și emoționant depotrivă, fiind dezvoltat împreună cu compozitori contemporani români și străini, pentru o formulă camerală unică în România – flaut, marimbă și vibrafon.  Protagoniștii turneului sunt deja cunoscuți publicului din România în urma unor serii de concerte extrem de iubite și de cerute precum “La Vida Loca”, ”Origins”, ”Romanian Rhapsody”, “Bits of Romanian Beats” sau “Vibraimba”. Este vorba despre flautistul Matei Ioachimescu, artist (re)cunoscut al scenelor internaționale, care, prin interpretarea sa spontană și creativă și prin felul în care transmite emoția  și interacționează cu publicul, este considerat un adevărat ”rockstar” al muzicii clasice. Odată cu acest proiect, Matei Ioachimescu (artist stabilit la Viena), revine pe scenele din România în compania lui PERCUSSIONescu (Irina Rădulescu – marimbă, Răzvan Florescu – vibrafon), un grup cameral original, de excepție, care deja se impune pe scenele internaționale. Împreună, îmbinând creativitatea cu tehnica remarcabilă, cei trei artiști vor explora noi teritorii muzicale în seria de concerte “Legends”, oferind publicului o experiență sonoră complet nouă. Printre compozitorii care au dedicat lucrări acestui proiect, îl regăsim pe Gabriel Mălăncioiu (cadru didactic la Universitatea de Vest din Timișoara, compozitor român de excepție, cu lucrări cântate în toată lumea, de către ansambluri prestigioase), cu lucrarea “in Time”, inspirată de melodia “Child in Time” a trupei Deep Purple. Intrarea la concert se face în urma completării formularului pe care îl găsiți la acest link: https://forms.gle/SHsc4fKQ9pJDpqib9

Informații despre artiști

Matei Ioachimescu – flaut. Celebrul compozitor finlandez Kalevi Aho afirma despre Matei Ioachimescu: „Cântatul lui a impresionat profund publicul, după fiecare concert mai mulți spectatori au izbucnit în lacrimi, iar aplauzele au fost neobișnuit de lungi. Matei Ioachimescu face parte dintre cei mai mari flautiști pe care i-am ascultat.”Flautistul Matei Ioachimescu este recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru recitaluri cross-over, susținând o activitate concertistică impresionantă. Este absolvent al Universității de Muzică din Viena, oraș în care s-a și stabilit. De-a lungul carierei sale a obținut mai multe importante distincții și burse (precum cele de la Fundația Thyll-Dürr sau Yehudi Menuhin Foundation), a colaborat cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni internaționali și a concertat pe renumite scene din Europa și Japonia, precum: Konzerthaus Wien, Ateneul Român, Conservatorio Santa Cecilia, Budapest Music Center sau Suntory Hall. Albumul de debut, intitulat “Lumiere” și realizat în colaborare cu pianista Cătălina Butcaru, este considerat de către criticii de specialitate un produs de referință pentru aceste două  instrumente. Ca solist prezintă atât concerte clasice, cât și prime audiții ale unor compozitori contemporani, împreuna cu orchestre filarmonice din țară și din străinatate. Este cunoscut pentru turneele naționale Paris, Playlist, Culorile Sunetelor și mai recent La Vida Loca (proiectul cu succes internațional pe scene din România, Austria, Polonia și Estonia), care a adus în Martie 2019 albumul cu același nume. Matei Ioachimescu este membru fondator al Green Thing Ensemble. Pentru  activitatea  sa  intensă  și calitatea  înaltă  a proiectelor  susținute, i-a fost încredințat titlul de „Ambasador al Integrării” în anul 2013 de către Ministerul de Externe al Austriei. Este invitat ca membru al juriului în competiții internaționale și susține workshop-uri în Austria, Japonia, Ungaria, România și Croația.

http://www.mateiioachimescu.com

PERCUSSIONescu– Versatilitatea, sensibilitatea, virtuozitatea și interesul permanent pentru inovație, sunt elementele care definesc PERCUSSIONescu,  singura formație camerală de percuție din România înființată în anul 2016, de către tinerii muzicieni Irina Rădulescu și Răzvan Florescu. Inițiativa celor doi are ca fundament pasiunea comună pentru muzica de cameră și pentru muzica nouă deopotrivă, precum și afinititatea pentru instrumentele melodice, respectiv vibrafonul și marimba, două dintre cele mai sofisticate și spectaculoase instrumente de percuție. Direcția muzicală pe care o propune PERCUSSIONescu este inedită, aceștia căutând în permanență să împărtășească publicului muzica ce se află la granițele a trei stiluri distincte: clasic, jazz și clasic-contemporan. Abordarea îndrăzneață și originală a celor doi a fost imediat observată și apreciată încă de la debut, câștigând notorietate cu fiecare apariție. Printre cele mai importante realizări ale formației se numără reprezentarea Universității Naționale de Muzică din București la Festivalul și Concursul internațional “Umanitaria” din Milano (2017), obținerea dublei burse Erasmus pentru anul universitar 2018-2019 la Academia de Muzică Janaček din Brno, Cehia (prima bursă Erasmus  oferită de UNMB pentru o formație camerală) și nu în ultimul rând, debutul internațional ce a avut loc în luna Decembrie a anului trecut, prin susținerea unui concert în cadrul Festivalului Internațional de Percuție din Brno. În prezent, fac parte din proiectul “Connectarts”, prima platformă online din România dedicată promovării Profesioniste a tinerilor interpreți de muzică clasică/contemporană.

www.connectarts.ro/proiecte/duo-irina-radulescu-razvan-florescu/

Mai multe informații pe: http://www.facebook.com/IoachimescuPercussionescu/ . Proiectul “Legends” este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). . Partener: Forumul Cultural Austriac București

Articol optimizat in motorul de cautare Google de Evoblog.ro si Weburban.ro.

Citeste in continuare
Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Conferința online Pria Environment and Construction Industry din 15 iunie 2021 – premieră în Romania

Publicat

pe

PRIAevents organizează, în premieră, prima conferință care aprofundează tematica despre mediu și sectorul construcțiilor în România, Pria Environment and Construction Industry în 15 iunie 2021, de la ora 10,00.

Partenerii evenimentului sunt: RER Group, CELCO, Etex Building Performance – Siniat România, RETIM, Asociatia OIREP Ambalaje, Federația Patronatelor Societăților în Construcții și Patronatul Societăților din Construcții.

Evenimentul va fi transmis Live pe Facebook PRIAevents și aici https://bit.ly/3gpuM2D. Am fi onorati daca puteti viziona online evenimentul, iar pentru a primi prezentarile post eveniment si alte detalii, va rugam sa va inregistrati aici: https://priaevents.ro/inregistrare-conferinta-online-2021/

Printre temele principale se vor regăsi:

Green Deal Romania

Ce impact va avea în economia Romaniei? Care sunt prevederile pentru sectorul cosntrucțiilor? Cât la sută din granturi vor merge către privat și cât către stat?

PNRR și sectorul construcțiilor

Infrastructură rutieră prin PNRR. Când vor fi demarcate licitațiile? Ce anume ar trebui sa aibă în vedere constructorii? Cum se vor realiza investițiile tehnologice, perdelele forestiere și infrastructura stațiilor de încărcare?

Renovation wave  – decarbonizarea sistemelor de încălzire și de răcire; sărăcia energetică și clădiri cu performanțe energetice slabe; renovarea clădirilor publice, cum ar fi școlile, spitalele și clădirile administrative. Când se va da startul?

Deseurile din construcții

Managementul deșeurilor care provin din construcții în România.

Se poate face colectarea separată a deșeurilor din materiale de construcții: metale; lemn; deșeuri de ambalaje (carton/hârtie, plastic, etc.); gips-carton; deșeuri industriale?

Rolul companiilor de reciclare, al salubristilor, primăriilor si al autorităților centrale? Cum se poate crea un management efficient al acestor tipuri de deseuri?

În ce constă responsabilitatea companiilor de construcții și a dezvoltatorilor? Dar a producătorilor de materiale de construcții?

Clădirile și impactul asupra mediului

Cladirile au impact semnificativ asupra mediului (40% consum de energie și 36% emisii de CO2)

Amprenta de carbon a unei cladiri

  • Materialele din care este construită – cum sunt produse? Ce proprietăți au? Care sunt provocăeile cu care se confruntă producătorii de materiale de construcții si cu ce soluții vin aceștia?
  • Energia pe care o consumă o clădire? Ce soluții sunt pentru un connsum mai mic? Cu ce alternative vin producătorii de materiale ed construcții și companiile de utilități?

Decarbonizarea

Până în 2050 ar trebui ca Europa să devină neutră din punct de vedere climatic. Decarbonizarea, reducerea emisiilor de carbon până la nivelul la care acestea sunt absorbate de natură în totalitate – provocare pentru industria din Romania.

Cum se vor adapta companiile producătoare de ciment?

Cum s-au adaptat producătorii de materiale de construcții?

Digitalizarea și automatizarea în segmentul clădirilor și deșeurilor din construcții

De ce este importantă digitaliarea in acest segment?

Cum au investit companiile de mediu în digitalizare? Cum se poate face o transparetizare mai buna a acestui sector prin intermediul digitalizării? Există fonduri UE sau granturi pentru acestea? Cum pot fi accesate?

Lectorii invitați sunt:

Barna Tánczos – Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor

Gheorghe Budrugeac – Director Industrial, ETEX Group

Radu MERICA – Director General, RER (Recuperare Ecologică și Reciclare)

Irina ODOR – Director Comercial, CELCO SA

Cristian ERBAȘU – Președinte Federația Patronatelor Societăților din Construcții

Mihaela FRĂSINEANU – Director Executiv, Asociația OIREP Ambalaje

Marinela DRĂCEA – Președinte, CIROM

Dorin BEU – Președinte, RoGBC Transilvania

Mircea ILIE – Sustainability Leader, IKEA Romania

Moderator: Raluca VOIVOZEANU – CEO, PRIA Conferences

În cadrul conferinței online PRIA Environment  and Construction Industry din 15 iunie 2021 veți beneficia de aflarea noutăților legislative, de analize la un nivel înalt și de studii de caz despre impactul construcțiilor asupra mediului, dar și de soluțiile oferite de companiile care produc materiale de construcții, constructori și dezvoltatori, companiile de colectare deșeuri, companiile de utilități, autorități locale și centrale.

Veți avea ocazia să interacționați cu cei mai importanți lectori din domeniu dar și să faceți schimb de opinii și experiență cu participanții preocupați de aceleași subiecte ca și voi, de a afla cum putem eficientiza reducerea emisiilor de carbon, cum ne adaptăm la masurile Pactului Ecologic, de a vedea care sunt opiniile asociațiilor și ale companiilor din industria dvs.

Atingeți peste 5 000 de spectatori online ai evenimentului, veti crea contacte si stabiliți parteneriate, in cadrul acestui eveniment și vă asociați cu unul dintre cele mai apreciate branduri de evenimente de business din România și Republica Moldova.

PRIA Environment  and Construction Industry face parte din seria conferințelor PRIAevents  care aduc în atenție cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a mass – mediei. Cu o experiență de peste 12 ani în organizarea evenimentelor premium de buisness, echipa PRIAevents este recunoscută pentru organizarea evenimentelor de top din cele mai reprezentative sectoare ale economiei

PRIAevents este recunoscută de multă vreme ca o platformă independentă, și echidistantă de discuții despre cele mai importante teme, despre schimbări legislative, politici în toate sectoarele economiei în România și Republica Moldova.

Reunim mii de participanți online, iar mai multe detalii despre agenda evenimentului PRIA Environment  and Construction Industry  puteți găsi pe: https://priaevents.ro/pria-environment-and-construction-industry/.

Soluţii pentru mediu şi viaţa – Evenimente si informatii legate de sustenabilitatea mediului ȋnconjurator şi reciclare  – Partener media #focustogreenecolife

Citeste in continuare

Eveniment

Huawei prezintă 10 lucruri mai puțin cunoscute despre utilizatorii de căști din România

Prahova Mea

Publicat

pe

București, 11 iunie 2021 – Huawei Consumer BG a aflat cum răspund căștile HUAWEI FreeBuds 4i nevoilor utilizatorilor, dar și care sunt preferințele acestora în materie de funcționalități și tendințe din domeniul audio, în urma unui studiu realizat prin intermediul paginii de Instagram @HuaweiMobileRo.

Rezultatele acestei cercetări-experiment au demonstrat că printre cele mai apreciate și căutate caracteristici în ceea ce privește căștile se află calitatea audio, autonomia bateriei și funcția inteligentă de anulare a zgomotului (ANC). Acestea sunt exact atributele la care excelează căștile HUAWEI FreeBuds 4i.

Căștile, cât și alte produse din categoria wearables, precum ceasurile inteligente, beneficiază weekend-ul acesta de prețuri speciale în magazinul online www.huaweistore.ro. Astfel, începând de astăzi, 11 iunie, ora 10:00 și până luni, 14 iunie, ora 10:00, prețurile acestor produse vor începe de la 199 lei. Oferta este disponibilă în limita stocurilor existente pentru diverse modele și culori.

Raportat la tipul de conținut pe care utilizatorii preferă să îl asculte, rezultatele au indicat că 91% dintre respondenți ascultă la căști muzică sau videoclipuri, în timp ce doar 9% aleg podcasturile. Pe de altă parte, doar 13% dintre participanți folosesc căștile atunci când vorbesc la telefon, spre deosebire de 87% care le poartă în momentele în care ascultă diverse melodii.

FreeBuds 4i Infografic_1

Muzica este, de altfel, o componentă importantă în viața utilizatorilor de căști, fie că vorbim despre activitățile profesionale (54% dintre respondenți preferă să lucreze cu muzică), fie atunci când vine vorba despre activități recreative (46% ascultă muzică atunci când fac sport). Pe de altă parte, studiul a mai relevat că cei mai mulți respondenți (51%) ascultă muzică atunci când se află pe drum spre locul de muncă sau spre diverse întâlniri, în timp ce 49% atunci când sunt acasă. În materie de preferințe de consum, 82% dintre participanți sunt adepții căștilor wireless pentru a asculta muzică, în timp ce doar 18% din aceștia le-ar alege pe cele clasice, cu fir.

În cazul celor mai importante caracteristici pentru utilizatorii de dispozitive audio care au răspuns întrebărilor, 72% au menționat calitatea sunetului, în timp ce 28% au ales autonomia bateriei. Participanții sunt,  totodată,  foarte bine informați în ceea ce privește funcționalitățile căștilor în general, astfel că 66% dintre aceștia cunosc faptul că ANC reprezintă funcția Active Noise Cancellation, iar 68% știu că True Wireless Stereo (TWS) înseamnă sunet de calitate prin asocierea bluetooth. În plus, 86% dintre respondenți sunt la curent cu faptul că noile HUAWEI FreeBuds 4i oferă 10 ore de redare continuă.

Calitatea audio se află în topul caracteristicilor pentru utilizatori, de aceea căștile HUAWEI FreeBuds 4i vin cu o diafragmă compusă din polimer „PEEK+PU”, flexibilă și puternică, ce asigură sensibilitate ridicată și un răspuns dinamic bogat, permițându-le utilizatorilor să audă mai multe detalii ale sunetului.

A doua pe lista de caracteristici apreciate de utilizatori, este autonomia bateriei. HUAWEI FreeBuds 4i au o baterie generoasă ce permite 10 ore de redare continuă a muzicii sau 6.5 ore de apel vocal cu funcția ANC oprită și 7.5 ore de redare continuă a muzicii și 5.5 ore de apel vocal cu funcția activată. În plus, tehnologia de încărcare rapidă permite 4 ore de redare audio cu 10 minute de încărcare. Funcția ANC, menționată anterior, devine din ce în ce mai căutată de către utilizatori. HUAWEI FreeBuds 4i adoptă trei tehnologii anti-interferență pentru o calitate superioară a apelului și pentru reducerea zgomotelor ambientale.

Căștile HUAWEI FreeBuds 4i vin în ajutorul persoanelor care desfășoară o activitate fizică sau se află în mișcare, cu  funcția de detectare precisă a atingerii. Utilizatorii pot controla cu ușurință redarea muzicii sau apelurile vocale și pot activa funcția ANC cu o singură atingere. În plus, căștile funcționează perfect cu orice tip de smartphone, fiind compatibile cu toate sistemele de operare – IOS sau Android.

Așadar, potrivit rezultatelor acestei cercetări desfășurate pe pagina de Instagram a companiei, căștile HUAWEI FreeBuds 4i răspund chiar și celor mai exigente nevoi ale utilizatorilor, ceea ce i-a determinat pe 78% dintre participanți să afirme că își doresc să achiziționeze acest model de căști.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: www.huaweistore.ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Advertisement

Ultimile Noutăți din Prahova

Eveniment16 ore inainte

Conferința online Pria Environment and Construction Industry din 15 iunie 2021 – premieră în Romania

PRIAevents organizează, în premieră, prima conferință care aprofundează tematica despre mediu și sectorul construcțiilor în România, Pria Environment and Construction...

Eveniment2 zile inainte

Huawei prezintă 10 lucruri mai puțin cunoscute despre utilizatorii de căști din România

București, 11 iunie 2021 – Huawei Consumer BG a aflat cum răspund căștile HUAWEI FreeBuds 4i nevoilor utilizatorilor, dar și...

Samsung este partener de tehnologie la RADAR, primul muzeul temporar de New Media Art, ce poate fi vizitat până pe 13 iunie

București, România – 11 iunie 2021 – Expoziția temporară RADAR 2021 s-a deschis la ROMAERO și poate fi vizitată până duminică, 13 iunie....

Autenticitate, diversitate și artă urbană în cel mai recent colaj video inspirat de telefoanele Galaxy A de la Samsung

10 iunie 2021, București – Samsung România a reunit o serie de artiști din zona urbană locală (graffiti, street dance și...

Eveniment2 zile inainte

OnePlus Nord CE 5G este anunțat oficial: experiența OnePlus la un preț mai mic

10 iunie 2021: Astăzi, brandul global de tehnologie OnePlus a dezvăluit un nou membru al liniei de produse OnePlus Nord: OnePlus...

Eveniment2 zile inainte

Samsung SmartThings dezvăluie o nouă interfață gândită pentru a oferi o experiență conectată mai dinamică la domiciliu

Noua actualizare le oferă utilizatorilor experiențe mai simple și mai puternice pentru a-și controla locuințele conectate   București, România –...

Eveniment3 zile inainte

Allview lansează Soul X8 PRO, noul flagship cu sistem AI Penta Camera

Soul X8 PRO – un nou device lansat sub conceptul Touchless, ce integrează un sistem care permite controlul telefonului fără...

Entertainment la superlativ cu televizoarele TCL. În 2021 lumea smart-display vine la tine acasă

București, 10 mai 2021 – La nivel mondial, brandurile de televizoare se întrec în a atrage clienții cu oferte atrăgătoare, însă...

Eveniment3 zile inainte

Samsung SmartThings dezvăluie o nouă interfață gândită pentru a oferi o experiență conectată mai dinamică la domiciliu

Noua actualizare le oferă utilizatorilor experiențe mai simple și mai puternice pentru a-și controla locuințele conectate   București, România –...

Eveniment3 zile inainte

Nokian Tyres oferă garanții speciale pe piețele din Europa Centrală la anvelopele sale premium

Nokian Tyres pune la dispoziția clienților de pe piețele europene o serie de garanții speciale la toate anvelopele comercializate, astfel...

Huawei s-a alăturat programului rabla pentru PC-uri și tablete: HUAWEI MateBook D15, cu Intel® Core™ i3, disponibil de la prețul de 1.999 lei în perioada programului

Cel mai performant laptop care poate fi achiziționat la mai puțin de 2.000 lei*   București, 10 iunie 2021 –...

În ultimul an, Banca Română de Credite și Investiții și-a dublat numărul angajaților, iar portofoliul de credite a crescut de peste 8 ori

Comunicat de presă, București, 9 iunie 2021 Banca Română de Credite și Investiții (BRCI) și-a consolidat, în ultimul an, prezența...

Știrile Săptămânii