Connect with us

Exclusiv

Adjunct de inspectorat hărțuiește polițiștii care își fac datoria/Înregistrare audio!

Prahova Mea

Publicat

pe

Orice polițist cunoaște faptul că în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului îi sunt restrânse anumite drepturi și libertăți, comparativ cu alți cetățeni, aspect care din câte se pare nu îi este aplicabil și adjunctului IPJ Caraș-Severin, care ori de câte ori are ocazia le atrage atenția subordonaților în mod subtil, spunându-le în ședințe sau la diverse întâlniri cu caracter operativ că nu au altceva de făcut decât să acționeze cu radarul tocmai în ziua în care fiul unui om politic din județ circula cu autoturismul cu o viteză de peste 100 km/h în localitate, sugerându-le să fie mai atenți pe viitor întrucât politicienii sunt aleși de popor și că din aceste considerente cei ce vor pleca primii din funcție vor fi ei, nu politicienii, atenționându-i inclusiv să nu mai sancționeze agenții economici, dezvaluie sindicatul Europol.

Secţiunea a 3-a Restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți

Articolul 45(1) Polițistului îi este interzis:

a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propaganda în favoarea acestora;

b) să exprime opinii sau preferințe politice la locul de muncă sau în public;

O astfel de atitudine existentă la nivelul IPJ Caraș-Severin nu ne mai poate surprinde, în contextul în care adjunctul inspectorului șef participă la nenumărate evenimente alături de oameni politici din zonă ori când dispune verificări asupra activității polițiștilor în momentul în care aceștia întocmesc dosare penale unor persoane influente pentru nerespectarea normelor rutiere în vigoare, cu scopul cel mai probabil de a-i determina să nu mai aplice legea față de aceste categorii de persoane.

O astfel de practică rezultă inclusiv din adresa de mai jos din care puteți observa că polițiștii sunt cercetați pentru că au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice și inclusiv fără permis de conducere, soției unui șef de Ocol silvic, apropiat al șefilor din poliție, prin prisma disponibilității pe care o are pentru găzduirea petrecerilor organizate de aceștia, departe de ochii lumii.

Mai mult decât atât, în condițiile în care a constatat că polițiștii nu se lasă intimidați de recomandările sale ”apolitice”, aplicând în continuare legea față de transportatorii care încalcă prevederile normelor legale în vigoare distrugând infrastructura rutieră din județ, cât și față de cei care defrișează materialul lemnos din păduri, în mod fraudulos,  în contextul în care distrugerea fondului forestier constituie amenințare la adresa securității naționale a României, comisarul șef de poliție Coman Aurel recurge la amenințarea polițiștilor incomozi (chiar dacă activitatea acestora este una foarte bună-peste 100 de infracțiuni la regimul rutier constatate în flagrant), precizându-le inclusiv că îi va muta în altă localitate în care să-și desfășoare activitatea, scopul fiind, în condițiile date, acela de a nu mai deranja cercurile relaționale ale șefilor din poliție cu patronii firmelor „preferențiale„ sau cu oamenii politici din județ.

Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României

Articolul 3

Constituie amenințări la adresa securității naționale a României următoarele:

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

m) orice acțiuni sau inacțiuni care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondurilor forestier, cinegetic și piscicol, apelor și altor asemenea resurse, precum și monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecințe la nivel național sau regional.

 Pentru a-și duce amenințările la bun sfârșit, întrucât comisarul șef de poliție Coman Aurel coordonează activitatea de ordine publică și rutieră, la nivelul IPJ Caraș-Severin este emisă Dispoziția cu nr. 518 din 07.09.2022 în baza căreia, sub pretextul creșterii numărului de accidente rutiere, Biroul Drumuri Naționale și Europene ce avea sediul în incita Poliției Orașului Băile Herculane este mutat în sediul Poliției Muncipiului Caransebeș ce este situat la o distanță de 75 de km de localitatea Băile Herculane, astfel încât polițiștii să fie nevoiți să piardă aproximativ o oră pentru a se echipa și pentru a li se efectua instructajul premergător intrării în serviciu, fiind astfel ”poziționați” la o distanță considerabilă față de patronii firmelor ”preferențiale” care distrug drumurile publice prin intermediul mașinilor de mare tonaj.

În ceea ce privește mutarea Biroului Drumuri Naționale și Europene sub aparenta necesitate a diminuării numărului de accidente rutiere grave, putem aduce la cunoștința opiniei publice faptul că această creștere este cauzată de modul defectuos în care polițiștii biroului au fost planificați să-și desfășoare activitatea, fiind ”plantați” să execute măsuri specifice cu preponderență în localități în care nu au fost înregistrate evenimente rutiere grave cu scopul de a-i ține departe de conducătorii auto cu influență în județ și de patronii firmelor ”preferențiale” astfel încât să nu-i mai sancționeze pentru încălcarea legislației în vigoare, mai dezvaluie sursa citata.

Nu este pentru prima dată când la nivelul IPJ Caraș-Severin întâlnim astfel de ”elemente” cu funcție de conducere, iar acum putem înțelege de ce șeful Serviciului Acțiuni Speciale nu a fost cercetat disciplinar pentru hărțuirea subordonaților săi, în perioada anului trecut în care îi amenința că ”le va lua gradele profesionale” și că ”îi va zbura” din grupa din care făceau parte.

Așadar, putem concluziona destul de ușor de ce șefii nu sunt cercetați și sancționați disciplinar, întrucât acesta este limbajul și modul de lucru existent la nivelul inspectoratului, nefiind anormal ca aceștia să-și intimideze ori să-și amenințe și să-și jignească subordonații, patentând în această manieră elemente comportamentale de ”management” specifice grupărilor infracționale.

Suntem curioși dacă de această dată specialiștii din cadrul IGPR vor dispune vreo măsură față de modul în care este realizat managementul la nivelul IPJ Caraș-Severin sau pur și simplu va gira astfel de comportamente, constatând după cum ne-am obișnuit că „nu se impune luarea vreunei măsuri disciplinare„ față de ”stăpânii de sclavi” din conducerea Inspectoratului a căror atenție și resurse instituționale sunt concentrate cu efervescență în aceste zile tot asupra polițiștilor care și-au făcut datoria, cu scopul de a-i sancționa disciplinar pentru că au deranjat cercurile relaționale ale șefilor. (Cristina T.).

Exclusiv

Varsta medie la care decedeaza pensionarii militari ar fi in jur de 77 ani, potrivit Casei de Pensii a MAI. – Ziarul Incisiv de Prahova

Prahova Mea

Publicat

pe

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat prin Decizia nr. 59 că Ministerul Afacerilor Interne a îngrădit practic accesul la acordarea compensației de chirie prin  transformarea acesteia în rată la bancă pentru polițiștii care și-au achiziționat o locuință în altă localitate decât cea în care aceștia și-au desfășurat activitatea, dezvaluie cei de la sindicatul Europol.

Conform deciziei emise ieri, care este obligatorie,  ICCJ a admis  sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 3652/110/2021, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile:

”În interpretarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) indice 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 31 alin. (1) și art. 31 alin. (1) indice 1 din aceeași lege, forma anterioară modificării prin Legea nr. 113/2023 pentru modificarea şi completarea art. 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, stabilește că pentru a beneficia de compensația lunară pentru chirie în vederea plății ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar, nu este necesar ca locuința achiziționată de polițist să fie situată în localitatea în care polițistul își desfășoară activitatea, locuința putând fi situată și în altă localitate aflată în proximitate (limitrofă).”

Practic, cei care își desfășoară activitatea în localitățile  limitrofe orașelor mai mari și care și-au achiziționat o locuință în aceste orașe au fost privați de acest drept la chirie. Și nu avem cazuri puține în acest sens, iar unul dintre cele mai elocvente cazuri fiind chiar orașul Otopeni, limitrof municipiului București, unde lucrează nu mai puțin de 500 de polițiști de frontieră și polițiști din cadrul Poliției Române. Aici numărul imobilelor de vânzare e foarte scăzut iar prețul e cu cel puțin 15-20% mai mic decât în București. Similar acestui caz sunt alte sute de situații la nivel național unde prin interpretarea eronată, MAI a îngrădit polițiștilor dreptul la chirie.

Chiar dacă prin Legea nr 113/2023, Statutul polițistului a fost modificat, iar polițiștii pot opta acum pentru accesarea compensației de chirie pe o distanță de 70 km de locul unde își desfășoară activitatea. Decizia nr 59 emisă ieri va produce efecte atât pentru situațiile în care există deja procese pe rolul instanțelor de judecată și care nu au fost încă soluționate, cu privire la polițiștii care  își achiziționaseră o locuință într-o localitate învecinată și care au solicitat transformarea chiriei în rată la bancă, cât și pentru cei care și-au achiziționat o locuință într-o localitate limitrofă locului de muncă și care încă nu au solicitat acest drept.

Conform art. 521, alin. 3 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Practic.

Și dacă tot vorbim de abuz de putere, de la data la care Statutul polițistului a fost modificat prin Legea nr 113/2023 (10.05.2023), normele de aplicare nu au fost încă emise in vederea acordării chiriei pe o distanta de pana la 70 km, mii de polițiști fiind in situația în care nu pot beneficia de acest drept. Deși  proiectul de hotărâre se află postat pe site-ul Guvernului, observăm o durere-n cot din partea guvernanților, când vine vorba de adoptarea în cadrul ședințelor săptămânale, mai precizeaza sursa citata. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Recrutăm candidați pentru Școlile de Agenți de Poliție de Frontieră: se oferă salariu atractiv de aproximativ 0,3% din șpaga

Prahova Mea

Publicat

pe

Pe fundalul acestui zgomot, de drone kamikaze, lucrează polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă la granița cu Ucraina.
Îi despart sute de metri de exploziile dronelor ghidate și doar speră să nu cumva să fie greșită ținta vreuneia.
În curând recrutăm candidați pentru Școlile de Agenți de Poliție de Frontieră, pentru toate riscurile, condițiile precare de muncă și efortul depus, se oferă salariu atractiv de aproximativ 0,3% din șpaga pe care, de exemplu, o ia unul dintre politicienii care ne conduc de 30 de ani, respectiv președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, precizeaza cei de la sindicatul Europol. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Principalul dușman al Ministerului Afacerilor Interne este chiar…Ministerul Afacerilor Interne, prin vocea și pixul directorilor din MAI – Ziarul Incisiv de Prahova

Prahova Mea

Publicat

pe

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat prin Decizia nr. 59 că Ministerul Afacerilor Interne a îngrădit practic accesul la acordarea compensației de chirie prin  transformarea acesteia în rată la bancă pentru polițiștii care și-au achiziționat o locuință în altă localitate decât cea în care aceștia și-au desfășurat activitatea, dezvaluie cei de la sindicatul Europol.

Conform deciziei emise ieri, care este obligatorie,  ICCJ a admis  sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 3652/110/2021, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile:

”În interpretarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) indice 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 31 alin. (1) și art. 31 alin. (1) indice 1 din aceeași lege, forma anterioară modificării prin Legea nr. 113/2023 pentru modificarea şi completarea art. 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, stabilește că pentru a beneficia de compensația lunară pentru chirie în vederea plății ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar, nu este necesar ca locuința achiziționată de polițist să fie situată în localitatea în care polițistul își desfășoară activitatea, locuința putând fi situată și în altă localitate aflată în proximitate (limitrofă).”

Practic, cei care își desfășoară activitatea în localitățile  limitrofe orașelor mai mari și care și-au achiziționat o locuință în aceste orașe au fost privați de acest drept la chirie. Și nu avem cazuri puține în acest sens, iar unul dintre cele mai elocvente cazuri fiind chiar orașul Otopeni, limitrof municipiului București, unde lucrează nu mai puțin de 500 de polițiști de frontieră și polițiști din cadrul Poliției Române. Aici numărul imobilelor de vânzare e foarte scăzut iar prețul e cu cel puțin 15-20% mai mic decât în București. Similar acestui caz sunt alte sute de situații la nivel național unde prin interpretarea eronată, MAI a îngrădit polițiștilor dreptul la chirie.

Chiar dacă prin Legea nr 113/2023, Statutul polițistului a fost modificat, iar polițiștii pot opta acum pentru accesarea compensației de chirie pe o distanță de 70 km de locul unde își desfășoară activitatea. Decizia nr 59 emisă ieri va produce efecte atât pentru situațiile în care există deja procese pe rolul instanțelor de judecată și care nu au fost încă soluționate, cu privire la polițiștii care  își achiziționaseră o locuință într-o localitate învecinată și care au solicitat transformarea chiriei în rată la bancă, cât și pentru cei care și-au achiziționat o locuință într-o localitate limitrofă locului de muncă și care încă nu au solicitat acest drept.

Conform art. 521, alin. 3 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Practic.

Și dacă tot vorbim de abuz de putere, de la data la care Statutul polițistului a fost modificat prin Legea nr 113/2023 (10.05.2023), normele de aplicare nu au fost încă emise in vederea acordării chiriei pe o distanta de pana la 70 km, mii de polițiști fiind in situația în care nu pot beneficia de acest drept. Deși  proiectul de hotărâre se află postat pe site-ul Guvernului, observăm o durere-n cot din partea guvernanților, când vine vorba de adoptarea în cadrul ședințelor săptămânale, mai precizeaza sursa citata. (Cristina T.).

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Eveniment18 ore inainte

TikTok investește în lupta împotriva dezinformării

București, 26 septembrie 2023 – TikTok publică al doilea raport al platformei sub Codul UE de Bune Practici privind Dezinformarea,...

Eveniment19 ore inainte

Samsung Romania da startul celei de-a treia editii a competitiei Solve for Tomorrow pentru tineri inovatori

Competiția se va desfășura în perioada septembrie 2023 – februarie 2024. Tinerii se pot înscrie, individual sau în echipe formate...

ferestrele ferestrele
SocialO zi inainte

Când trebuie să înlocuiești ferestrele casei tale? Iată cele mai comune semne

Durata de viață a unei ferestre dintr-un cămin obișnuit poate varia între 10 și 20 de ani, în funcție de...

Eveniment2 zile inainte

Image4Life – Transformă Momentul Tău Special în Amintiri Veșnice

Fiecare cuplu își dorește ca ziua nunții lor să fie perfectă și memorabilă, iar pentru a realiza acest lucru, este...

Eveniment2 zile inainte

Alex Bogdan: Ilustrând Iubirea în Fotografii de Nuntă

Fotografia este arta de a captura momente, emoții și povestiri într-o singură imagine. Un fotograf talentat poate transforma o zi...

Social5 zile inainte

Cele mai motivaționale citate și mesaje cu sens profund

44 citate și mesaje motivaționale pentru succes în viață Fiecare persoană, indiferent de profesie, poate să nu aibă impulsul de...

EvenimentO săptămână inainte

Macromex și Horeca Culinary School pregătesc anul acesta 100 de specialiști în bucătăria preparatelor sous-vide

Fiecare curs de bucatar durează aproximativ 4 luni, iar modulul de produse sous-vide este un curs împărțit în teorie, demonstrații...

Eveniment2 săptămâni inainte

THE GUY ARTS MEDIA: Povestea Vizuală a Iubirii

Fiecare nuntă este o poveste de dragoste unică, iar Madalina și Adelin, cei doi artiști vizuali din Galați, transformă aceste...

Eveniment2 săptămâni inainte

Cosmin Solomon Foto Video: Echipa Profesionistă pentru Nunta Ta

Nunta este un moment cu adevărat special în viața fiecărui cuplu, iar pentru a vă asigura că această zi magică...

Eveniment2 săptămâni inainte

TRIF EVENTS: Creând Cu Pasiune Nunta Visurilor Tale

Ziua nunții tale este un moment plin de emoție și visare, iar la TRIF EVENTS suntem aici pentru a transforma...

stiri azi din brasov stiri azi din brasov
Social3 săptămâni inainte

BrasovAzi.ro – O sursă esențială de știri și informații pentru turiști și brașoveni

BrasovAzi.ro este sursa esențială de știri și informații pentru toți locuitorii Brașovului. Cu acoperirea noastră amplă, vei fi la curent...

Social3 săptămâni inainte

Ședința Foto de Crăciun: Capturând Magia Sarbatorilor cu Fotograf Alex Pasarelu

Experimentați Magia Crăciunului la Studio Foto Craciun Bucuresti Crăciunul este una dintre cele mai așteptate sărbători ale anului, un moment...

Rochie midi Rochie midi
Social3 săptămâni inainte

Rochie Midi galbenă cu buline

O rochie midi cu buline este o piesă vestimentară ce emană rafinament și stil, menită să fie mereu la modă...

Eveniment3 săptămâni inainte

HONOR lanseaza la IFA 2023 device-uri ce redefinesc viitorul industriei de smartphone-uri

Brandul debutează cu un nou concept impresionant de „Phone-to-Purse”prin noul HONOR V Purse, prezintă la nivel global pliabilul HONOR Magic...

Social4 săptămâni inainte

Sistemele antiincendiu – o modalitate eficienta de a-ti proteja locuinta

In ultimul deceniu, tehnologia a avansat din ce in ce mai mult, aspect sesizabil in toate domeniile. Atunci cand vine...

Eveniment4 săptămâni inainte

TCL a prezentat cele mai noi și inovatoare produse ale companiei, consolidându-și poziția de top în domeniul tehnologic

 TCL a vorbit despre cele mai recente upgrade-uri ale companiei, cea mai recentă tehnologie QD-Mini LED, noi dispozitive care susțin...

Vestiare metalice Vestiare metalice
Social4 săptămâni inainte

Vestiare metalice – ce trebuie să ştii înainte de a le cumpăra

Atunci când ai nevoie de un spațiu de depozitare care să fie atât sigur, cât și funcțional pentru a depozita...

Ecografia 5D Ecografia 5D
Social1 lună inainte

Ecografia 5D – beneficiile acestei tehnologii revoluţionare

În ultimul deceniu, domeniul medical s-a bucurat de o evoluţie remarcabilă. La momentul actual, viitorii părinţi au oportunitatea de a...

Știrile Săptămânii