Connect with us

Exclusiv

Poate că nici conducerea MJ nu mai doarme și reușesc să întrerupă astfel de practici – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

 „Remarcat” in functie dar, in sens negativ, in cel mai controversat caz al Poliţiei Române de după Revoluţie – Cazul crimelor din Onești

Șef SIIAS, SAS, Sef politie romana, sef de judet, cu totii au fost albiti, in prima faza, in timp ce mortii de la Onesti  au 2 ani de zile de cand au fost ingropati dupa ce au asteptat ore in sir sa fie salvati

Șeful Serviciului de Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS) din cadrul Poliției Române, chestorul Alexandru Scurtu a fost audiat la Parchetul General, în calitate de suspect, în dosarul deschis în cazul ostaticilor uciși anul trecut, la Onești. Scurtu ar fi declarat în fața procurorilor că este nevinovat și că echipa SIAS nu a făcut deplasarea în județul Bacău pe motiv că nu ar fi primit aprobare din partea conducerii Poliției Române. Adica, din partea (ne)specialistului E. Miritescu.

SCURTU A ARĂTAT CĂTRE CHESTORUL MIRIȚESCU

Scurtu ar fi explicat că ordinul trebuia să vină de la inspectorul general în exercițiu  sau de la adjunctul acestuia. Numai în cazul în care cei doi lipseau, era de datoria lui să ia o hotărâre.

Eduard Miritescu a fost albit, in prima faza,  de Parchetul General dupa ce acesta a declarat, tot in fals, ca nu au existat proceduri proceduri si reguli prentru astfel de interventii, fapt contrazis de specialistii din sistem.

 Reamintim doar cateva jonglerii cu iz penal privind ascensiunea și prăbușirea chestorului Eduard Mirițescu care a vrut să se cațere prea sus și nu il va mai ține „craca” !

In  prezent, criza ostaticilor de la Onești, la data de 1 martie 2021, finalizată cu uciderea acestora scoate la iveală lacune uriașe în activitatea Poliției Române, instituție care s-a dovedit total nepregătită pentru astfel de intervenții, precum si IMPOTENTA manageriala a „specialistului” Eduard Miritescu care si-a dovedit potenta manageriala doar in protejarea mafiei!

De ce nu a intervenit SIIAS

O anchetă care îi vizează în mod direct pe șefii poliției care au coordonat negocierea cu agresorul și intervenția la fața locului indică un haos total, care a dus inevitabil la moartea victimelor.

În vara anului trecut, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a clasat dosarul în care se cerceta intervenția forțelor de ordine în cazul Onești. Curtea de Apel Bacău a desființat, în noiembrie, ordonarea de clasare și a retrimis cauza procurorului pentru a pune în mișcare acțiunea penală referitoare la Alexandru Scurtu, șeful Serviciului Independent pentru Intervenții și Acțiuni Speciale (SIIAS), sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu.

În motivare, judecătorii notează faptul că șeful SIIAS a ezitat să intervină în criza ostaticilor, deși era la conducerea unei structuri create și antrenate pentru astfel de situații, lucru care a condus la un deznodământ tragic.

Au fost mobilizați 47 de polițiști și jandarmi

Judecătorii spun că ”orice persoană aflată în situaţia de a fi subiect pasiv al infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, a cărei viaţă este ameninţată de un agresor înarmat, are aşteptarea legitimă, umană dar şi legală, potrivit reglementărilor de ordin constituţional, precum şi a legislaţiei primare şi secundare, de a beneficia de intervenţia promptă şi specializată a trupelor SIIAS, structură organizatorică special creată şi antrenată pentru obţinerea unor rezultate cât mai bune la apariţia unor astfel de situaţii de criză”.

Din dosar reiese că întreaga operațiune a fost un dezastru. În ciuda faptului că la acțiune au luat parte un număr impresionat de forțe de ordine (27 de polițiști – 6 din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, 9 de la Serviciul de Ordine Publică, 10 de la Acțiuni Speciale Bacău; –  2 polițiști locali; 9 jandarmi și 9 militari de la ISU Bacău), lipsa de coordonare și necunoașterea normelor procedurale de către șefii unităților de poliție a dus la eșecul operațiunii.

Serviciul de acțiuni speciale a dat consultanță prin telefon

Astfel, din dosar reiese că șeful SIIAS, structura creată exact pentru astfel de situații, a aflat despre situația de la Onești în jurul orei 14:00, la mai bine de două ore după ce agresorul Gheorghe Moroșan, apelase numărul de urgență 112 și anunțase că a sechestrat două persoane și că intenționează să le ucidă.

Informarea șefului SIIAS s-a făcut prin intermediul aplicației Whatsapp și a fost urmată de mai multe apeluri telefonice între acesta și oamenii din teren.

”În intervalul 14:22 –  17:06 au fost iniţiate 11 apeluri între echipa de negociatori SIIAS şi negociatorii de la nivelul IPJ Bacău în cadrul cărora, sub conducerea şefului SIIAS au fost trimise recomandări cu privire la tehnicile de ascultare activă, specularea unor circumstanţe şi sugestii de crearea unor circumstanţe.

De asemenea, in intervalul 14:22 – 17:06, în cadrul a 11 apeluri telefonice, şeful SIIAS a transmis celorlalţi suspecţi prezenţi la faţa locului recomandări privind gestionarea eficientă a situaţiei de criză cu care se confruntau”, se arată în dosar.

Lunetistul chemat nu avea atestat de trăgător

Din dosar mai reiese că Gheorghe Moroșan a sunat la 112 la ora 11:47, iar cinci minute mai târziu, un echipaj de ordine publică a comunicat că sesizarea se confirmă.

Echipa de intervenție din cadrul IPJ Bacău a ajuns la fața locului la ora 13:45, iar la 15:28, o echipă tactică s-a poziționat în scara blocului, la etajul 2 al imobilului. La 16:15 a venit și a doua echipă tactică, tot de la IPJ Bacău, iar la 16:55 s-a intrat în locuință pentru imobilizarea agresorului, ocazie cu care au fost executate cinci focuri de armă.

Înainte de momentul intervenției, polițiștii au mai avut în vedere două scenarii: coborârea în rapel, prin balcon și utilizarea unei arme de foc cu lunetă aflată în dotarea IPJ Bacău. Doar că la nivelul acestei structuri, niciuna dintre variante nu era posibilă.

”Prima modalitate nu putea fi realizată întrucât poliţiştii IPJ nu aveau nici pregătirea şi nici materialele necesare pentru această activitate.

S-a renunţat şi la a doua modalitate de intervenţie, întrucât puşca aflată în dotarea IPJ nu era conformă iar deţinătorul de fapt al acesteia nu avea atestat de trăgător”, se arată în dosar.

SIIAS avea arme și pregătire, dar nu a ”fost solicitată”

De cealaltă parte, luptătorii SIIAS au pregătire specială pentru lunetiști și au în dotare trei arme cu lunetă, doar că nimeni nu a ordonat deplasarea acestora la fața locului.

Judecătorii spun că, la momentul respectiv, SIIAS era ”structura cu competență teritorială generală care care exercită atribuții ce revin Poliției Române precum: realizarea activităților de negociere și de intervenție pentru eliberarea persoanelor lipsite de libertate în mod ilegal, precum şi pentru imobilizarea sau neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a persoanei”.

Doar că la audieri, șeful SIIAS a declarat că ”nu a existat o solicitare pentru intervenția SIIAS la incidentul de la Onești și nu a primit vreo dispoziție din partea conducerii IGPR pentru a interveni”. El a mai spus că nu a avut informații suficiente care să-l ”conducă la o consultare cu factorii de supervizare SIIAS”, pentru a obține permisiunea deplasării la Onești (deși cazul era extrem de mediatizat iar criza era transmisă în direct la televiziune).

Șefii din poliție spun că sunt nevinovați

În cauză a fost audiat și șeful IPJ Bacău, care a ajuns la fața locului abia la ora 16:15, deși drumul până la Onești durează maxim o oră. Acesta a declarat că ”nicio dispoziție nu prevedea rolul expres al șefului IPJ Bacău într-o astfel de intervenție”. El a mai precizat că ”în aceste situații, competența de intervenție aparține SIIAS”.

Nici șeful Poliției Municipiului Onești nu se consideră vinovat. În anchetă, el a declarat că ”nu avea atribuţii legale de desfăşurare a acţiunii de salvare a victimelor sau de imobilizare sau neutralizare a agresorului, ci doar atribuţii de delimitare a perimetrului de siguranţă, de efectuare a verificărilor cu privire la persoanele sechestrate şi de acordare a sprijinului echipelor de intervenţie”.

Instanța a reținut că ”și inspectorul general al Inspectoratului General al Poliției Române avea obligația legală de a da dispoziție ierarhică de a interveni către subalternul direct”.

Raport intern al poliției, ținut la secret

În urma eșecului intervenției de la Onești, procedura generală privind modul de acțiune al structurilor SIIAS s-a modificat. Informația apare într-un raport al comisiei de control din cadrul IGPR.

Astfel, începând cu 10 ianuarie 2022, IGPR a aprobat o nouă procedură operațională în situații de criză cu ostatici, în care SIIAS nu mai are competență exclusivă asupra operațiunilor de intervenție.

„Catararea” ilegala in varful M.A.I

In iulie 2021, Europol atentionase asupra unor combinatii cu iz penal facute de Minoiu & comp, destinate sa asigure mentinerea lui Miritescu la varful IGPR.

Inspectoratul General al Poliției Române avea un nou adjunct al inspectorului general definitivat pe post. Este a doua poziție cea mai importantă în Poliția Română, după cea de inspector general, și are în competență structurile de investigații criminale.

Este vorba despre chestorul de poliție Valentin Minoiu, directorul general adjunct al Direcției Generale Management Resurse Umane din MAI, care a „dorit” să ocupe funcția de adjunct al șefului Poliției Române, însă doar pentru o zi. După care, a fost împuternicit director general al Direcției Generale Resurse Umane.

Pentru că este foarte greu de explicat pentru publicul larg ce s-a întâmplat în realitate, vom încerca să sintetizăm telegrafic starea de fapt care sfidează orice moralitate profesională și chiar depășește limitele legale, din perspectiva coduluii penal. Așadar, avem următoarele detalii:

  • Ianurie 2020, chestorul Eduard Mirițescu, din funcția de inspector șef al IPJ Prahova, este promovat la nivelul IGPR și împuternicit pe funcția de adjunct 1 al inspectorului general, având în portofoliu tot ce înseamnă „judiciarul”;
  • Iulie 2020, chestorului Eduard Mirițescu i se prelungește împuternicirea în funcția de adjunct 1 al inspectorului general al Poliției Române;
  • Decembrie 2020 pe site-ul Poliției Române, funcția de adjunct 1 al inspectorului general este scoasă la concurs;

https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs/anunt-concurs-pentru-ocuparea-functiei-de-adjunct-al-inspectorului-general-i-al-inspectoratului-general-al-politiei-romane-prevazuta-la-pozitia-2-din-statul-de-organizare-al-unitatii-cu-recrutare-din-sursa-interna-tematica-si-bibliografia-recomandate

  • Ianuarie 2021, după numirea ministrului Bode, toate concursurile de la nivelul Poliției Române sunt „sistate temporar”, fără a se menționa vreun motiv sau temei de drept care să justifice această decizie;

https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs/anunt-privind-sistarea-temporara-a-procedurilor-organizatorice-ale-concursului-pentru-ocuparea-postului-de-conducere-vacant-de-adjunct-al-inspectorului-general-i-la-igpr

  • Februarie 2021, împuternicirea pe funcția de adjunct 1 al inspectorului general al Poliției Române expiră, fiind atins termenul maxim de 12 luni pentru care putea fi împuternicit în mod legal;
  • Februarie 2021, concursul „sistat temporar” în luna ianuarie 2021 este ANULAT. Condițiile în care poate fi anulat un concurs sunt prevăzute de Ordinul MAI nr. 140/2016, si Cabinetul nostru de Avocatura nu a identificat niciuna dintre aceste condiții. Astfel, apreciem că anularea s-a realizat în mod ilegal și fără a se asigura transparența prin postarea acestui anunț pe site-ul Poliției Române, așa cum s-a procedat cu celelalte anunțuri. Un alt aspect care sare în ochi este că dintre cele 3 concursuri pentru pozițiile de adjuncți ai inspectorului general, doar acesta este anulat;
  • Februarie 2021, după anularea concursului pentru funcția de adjunct 1 al șefului Poliției Române, poziția poate fi ocupată din nou prin împuternicire (însă nu de chestorul Mirițescu) sau mutare, doar în condițiile în care persoana are un coeficient al funcției mai mare sau egal cu funcția de adjunct al insp. gen., adică persoane care ocupă funcții de directori generali adjuncți sau directori generali din MAI;
  • A doua zi după anularea concursului, chestorul Valentin Minoiu, care deținea funcția de director general adjunct al Direcției Generale Management Resurse Umane, solicită să fie mutat pe funcția de adjunct I al șefului Poliției Române, i se aprobă, iar a doua zi este împuternicit director general al DGMRU în MAI. Chestorul Minoiu nu a făcut parte NICIO ZI din structurile poliției judiciare, nu a întocmit NICIODATĂ acte de urmărire penală, nu a lucrat NICIODATĂ într-un dosar penal și nu a lucrat NICIO ZI în Poliția Română;
  • Prin această mutare, funcția de adjunct I devine „temporar vacantă” și poate fi ocupată din nou prin împuternicire de chestorul Mirițescu, care exercită și în prezent această funcție, ocupand intr-un final postul prin concurs. (Chiar daca intr-un final a ocupat postul prin concurs, din punctul nostru de vedere ocupa postul ielegal avand in vedere jongleria prin a ocupat acest post „vacant”.

Acum, revenim la culisele acestor permutări, făcute „noapte ca hoții”, despre care nici măcar cei din Poliția Română nu au știut. Chestorul Valentin Minoiu a terminat în 2003 ASE-ul (cibernetica economica) și în 2010 Facultatea de Drept la „Spiru Haret” iar din 2010 este „veșnic” împuternicit la Direcția Generală Management Resurse Umane din MAI, prin metoda „suveică”. Acesta ar fi acceptat acest compromis, de a solicita mutarea pe poziția de adjunct I al Poliției Române, care să-i faca loc lui E. Miritescu să fie împuternicit în continuare, pentru că i s-ar fi promis că la momentul scoaterii la concurs al poziției de director general al Direcției Generale Resurse Umane din MAI.

Toate aceste combinații ar fi avut succes doar dacă ar fi trecut neobservate și nu ar fi existat oameni care să pună întrebări. Asta explică și faptul că actele referitoare la anularea concursului, numirea în funcție a chestorului Valentin Minoiu și ulterior împuternicirea chestorului Mirițescu, nu au fost văzute de nimeni din Poliția Română și s-ar afla ținute „la secret” în birourile Direcției Generale Management Resurse Umane. De altfel, inclusiv CV-ul chestorului Mirițescu și al chestorului Minoiu au fost șterse de pe site-ul instituției și nu mai erau accesibile.

Mai mult, o altă greșeală flagrantă care îi dădea de gol și care împinge toate aceste acțiuni spre zona „ilegalității” este reprezentată de faptul că numai concursul de adjunct 1 al Poliției Române a fost anulat, în timp ce concursurile pentru poziția 3 și 5 au fost în continuare „sistate temporar”. Asta demonstrează că totul a fost realizat „cu dedicație” pentru Eduard Miritescu.

Apoi, este fără precedent ca o asemenea numire, în poziția 2 cea mai importantă după inspectorul general al Poliției Române să nu fie comunicată în mass-media și opiniei publice. Dar până la urmă ce să comunici și cum să justifici „combinațiile” și „jocurile de culise” care pot întruni elementele constitutive a cel puțin 3 infracțiuni.

Sindicatul Europol a trimis la acea data mai multe solicitări de informații publice, atât MAI, cât și IGPR, pentru a confirma existența acestor jocuri de culise și pentru a încerca să afle considerentele acestor mutări. Dar cine să le cerceteze? (Cristina T.).

 

 

Cultură

Cum poți face o diferență în viața vârstnicilor din comunitatea ta

Publicat

pe

De

Vârstnicii reprezintă o parte esențială a comunității noastre, având o experiență de viață valoroasă și contribuții semnificative la dezvoltarea societății. Cu toate acestea, mulți dintre ei se confruntă cu singurătatea, lipsa de sprijin și dificultăți financiare. 

Implicarea activă în sprijinul vârstnicilor poate aduce schimbări semnificative în viața acestora și poate întări legăturile comunității.

Importanța sprijinului pentru vârstnici

Pe măsură ce îmbătrânim, nevoile noastre fizice și emoționale se schimbă. Mulți vârstnici se confruntă cu izolare socială, probleme de sănătate și dificultăți financiare. Sprijinul comunității poate contribui la îmbunătățirea calității vieții acestora, oferindu-le oportunități de socializare, acces la servicii esențiale și un sentiment de apartenență.

Modalități de a sprijini vârstnicii

Există multiple modalități prin care poți contribui la bunăstarea vârstnicilor din comunitatea ta:

Voluntariat în cadrul SFOCJ

Asociația „Societatea Femeilor Ortodoxe” din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului (SFOCJ) este dedicată sprijinirii vârstnicilor din Cluj-Napoca. Prin implicarea ca voluntar în cadrul acestei organizații, poți contribui la diverse activități destinate seniorilor.

Proiecte și activități ale SFOCJ:

  • Programul „Sfântul Vasile cel Mare”: Oferă sprijin material și emoțional vârstnicilor aflați în dificultate.
  • Adoptă un bunic: Permite stabilirea unei relații de mentorat între tineri și seniori, contribuind la reducerea singurătății acestora.
  • Programul „Familia rămasă acasă”: Sprijină vârstnicii care au copii plecați în străinătate, oferindu-le companie și asistență.
  • Fondul de urgență: Ajută vârstnicii în situații de criză, oferindu-le resursele necesare pentru a depăși momentele dificile.
  • Evenimente și ateliere: SFOCJ organizează diverse evenimente, precum „Cântările cerului”, „Marșul pentru viață” și ateliere de socializare, care aduc împreună comunitatea și vârstnicii.

Participarea la evenimentele organizate de SFOCJ

SFOCJ organizează periodic evenimente destinate seniorilor, precum picnicuri, prânzuri intergeneraționale și ateliere de socializare. Participarea la aceste evenimente poate aduce bucurie vârstnicilor și poate întări legăturile comunității.

Sprijin material

Mulți vârstnici se confruntă cu dificultăți financiare. Donațiile de alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă sau donații financiare pot face o diferență semnificativă în viața acestora.

Vizite și companie

Vizitele regulate și oferirea de companie pot reduce semnificativ sentimentul de izolare al vârstnicilor. Chiar și o conversație scurtă poate aduce bucurie și confort.

Educație și formare

Organizarea de cursuri sau ateliere pentru vârstnici, precum cursuri de informatică, artizanat sau educație financiară, poate contribui la dezvoltarea personală și la menținerea activității mentale a acestora.

Beneficiile implicării în sprijinul vârstnicilor

Implicarea în sprijinul vârstnicilor nu doar că aduce beneficii acestora, dar și contribuie la dezvoltarea personală a celor implicați. Aceasta poate duce la:

  • Dezvoltarea empatiei și compasiunii: Interacțiunea cu vârstnicii ajută la înțelegerea și aprecierea diversității experiențelor de viață.
  • Îmbogățirea experienței personale: Învățarea din poveștile și înțelepciunea vârstnicilor poate oferi perspective valoroase asupra vieții.
  • Consolidarea comunității: Sprijinul acordat vârstnicilor întărește legăturile dintre membrii comunității și promovează solidaritatea.

Cum poți contribui

Pentru a te implica în sprijinul vârstnicilor din comunitatea ta prin intermediul SFOCJ, poți:

  • Contacta direct SFOCJ: Pentru a afla despre oportunitățile de voluntariat și evenimentele viitoare, poți vizita site-ul oficial al SFOCJ sau pagina de Facebook.
  • Participa la evenimentele organizate: Urmărește calendarul evenimentelor și atelierele organizate de SFOCJ și înscrie-te pentru a participa.
  • Dona: Contribuie cu donații financiare sau materiale pentru a sprijini proiectele SFOCJ destinate vârstnicilor.
  • Promovează inițiativele SFOCJ: Distribuie informații despre activitățile SFOCJ în cercul tău de cunoștințe pentru a atrage mai mulți voluntari
Citeste in continuare

Administrație locală

Cum să îți adaptezi strategia pentru succes online: SEO 2025

Publicat

pe

SEO-ul este un joc care evoluează constant, iar anul 2025 aduce schimbări majore pentru site-urile din România. Google devine din ce în ce mai inteligent, utilizatorii mai exigenți, iar competiția mai acerbă. Dacă vrei să îți menții site-ul în topul rezultatelor căutărilor, trebuie să te adaptezi rapid la noile tendințe. În acest articol, vom analiza principalele modificări din peisajul SEO și cum îți poți optimiza site-ul pentru a rămâne relevant.

1. AI și machine learning schimbă regulile jocului

Google folosește algoritmi avansați de inteligență artificială pentru a înțelege mai bine intenția utilizatorilor. RankBrain și BERT sunt doar începutul; în 2025, aceste tehnologii vor avea un rol și mai mare. Pentru a ține pasul:

  • Concentrează-te pe conținut de calitate, care răspunde clar la întrebările utilizatorilor.
  • Utilizează un limbaj natural, optimizat pentru căutări conversaționale.
  • Testează și îmbunătățește constant experiența utilizatorilor pe site.

Google favorizează site-urile care oferă răspunsuri relevante, rapide și precise, optimizate pentru intenția de căutare a utilizatorilor. Factori precum structura logică a conținutului, utilizarea inteligentă a cuvintelor-cheie și implementarea corectă a datelor structurate sunt esențiali pentru obținerea unui ranking superior. În acest sens, serviciile SEO potrivite pot face diferența între succes și stagnare, asigurând o creștere constantă a vizibilității și a traficului organic. Dacă ai nevoie de o strategie eficientă pentru site-ul tău, vezi mai multe detalii despre servicii SEO România și descoperă cum poți obține rezultate sustenabile.

2. Experiența utilizatorului devine factor de clasare

În 2025, Google pune un accent și mai mare pe UX (User Experience). Nu mai este vorba doar de viteza de încărcare sau design responsive, ci despre cum se simt utilizatorii navigând pe site-ul tău. Iată ce trebuie să ai în vedere:

  • Core Web Vitals: Google analizează stabilitatea vizuală, interactivitatea și timpul de încărcare.
  • SEO pentru mobil: Un site care nu este optimizat pentru mobile pierde vizibilitate.
  • Navigare intuitivă: Meniurile clare și structura bine organizată ajută utilizatorii să găsească rapid informațiile.

Dacă vrei să te asiguri că site-ul tău îndeplinește aceste cerințe, ai nevoie de optimizare SEO realizată de specialiști care cunosc cele mai recente tendințe și cerințe impuse de Google. O strategie SEO eficientă nu doar că îmbunătățește vizibilitatea site-ului, dar și asigură o experiență superioară utilizatorilor prin optimizarea timpului de încărcare, crearea unui conținut relevant și implementarea celor mai bune practici tehnice. Astfel, vei reuși să te diferențiezi de concurență și să atragi un trafic calificat care să se transforme în clienți fideli.

3. Căutările vocale și vizuale devin mainstream

Oamenii nu mai caută doar tastând, ci folosesc din ce în ce mai mult comenzi vocale prin asistenți digitali precum Siri, Google Assistant sau Alexa pentru a obține răspunsuri rapide și precise. De asemenea, căutările vizuale prin Google Lens schimbă semnificativ modul în care utilizatorii descoperă și interacționează cu informațiile online, permițându-le să caute produse, locații și texte direct prin imagini. Această evoluție necesită o optimizare specifică a conținutului, astfel încât să fie ușor accesibil prin aceste tehnologii. Pentru a profita de aceste tendințe, trebuie să:

  • Optimizezi conținutul pentru căutări lungi și naturale, de tip conversațional.
  • Utilizezi imagini de înaltă calitate cu texte alternative relevante.
  • Structurezi informațiile clar, folosind liste și întrebări frecvente (FAQ).

 

4. Autoritatea și credibilitatea contează mai mult ca niciodată

Google pune accent pe E-E-A-T (Experience, Expertise, Authoritativeness, Trustworthiness). Asta înseamnă că site-urile cu conținut de calitate, scris de experți recunoscuți, vor avea mai multe șanse să ajungă în top. Pentru a-ți crește autoritatea:

  • Publică articole detaliate și bine documentate.
  • Obține link-uri de la site-uri de încredere.
  • Păstrează actualizat conținutul vechi.

Un audit SEO detaliat reprezintă un proces esențial pentru identificarea punctelor slabe ale unui site și optimizarea acestora în conformitate cu cerințele motoarelor de căutare. Acest audit analizează aspecte esențiale precum viteza de încărcare, structura linkurilor interne, utilizarea corectă a meta-tagurilor și conformitatea conținutului cu intenția de căutare a utilizatorilor. În plus, poate evidenția probleme tehnice, cum ar fi erori de indexare sau probleme legate de experiența utilizatorilor. Descoperă cum te poate ajuta un audit SEO România să îmbunătățești performanța site-ului tău și să atragi mai mulți vizitatori calificați.

5. SEO local devine esențial pentru afacerile din România

Dacă ai un business local, SEO local nu mai este opțional, ci o necesitate absolută pentru a atrage clienți și a te menține relevant în piața competitivă. Studiile arată că majoritatea utilizatorilor caută produse și servicii „în apropiere”, iar Google prioritizează rezultatele locale în funcție de proximitate, recenzii și relevanță. O strategie SEO locală bine pusă la punct poate crește semnificativ traficul organic și rata de conversie a afacerii tale. Pentru a-ți optimiza site-ul și a te poziționa în topul rezultatelor locale:

  • Creează și optimizează profilul Google My Business.
  • Încurajează recenziile pozitive de la clienți.
  • Folosește cuvinte-cheie locale în pagini și meta-descrieri.

6. SEO tehnic devine mai complex

Site-urile trebuie să fie nu doar rapide și optimizate pentru mobil, ci și conforme cu noile cerințe tehnice ale Google. Printre aspectele esențiale se numără:

  • Implementarea corectă a schema markup pentru rezultate îmbunătățite.
  • Utilizarea datelor structurate pentru o mai bună înțelegere a conținutului.
  • Gestionarea eficientă a indexării pentru a evita conținutul duplicat sau paginile irelevante.

SEO 2025 în România – Pregătește-te pentru viitor!

SEO se schimbă, iar cei care se adaptează rapid vor avea succes. Strategiile care funcționau în trecut nu mai sunt suficiente; acum trebuie să investești în conținut de calitate, experiență utilizator și optimizare tehnică. Dacă vrei să fii înaintea concurenței și să ai un site performant în 2025, este momentul să îți regândești strategia SEO.

Ești gata să îți îmbunătățești poziția în Google? Alege servicii SEO profesionale și maximizează-ți rezultatele online!

Citeste in continuare

Exclusiv

Ursulețul fermecat – cel mai bun prieten al copilăriei tale!

Publicat

pe

Dacă ai fost cândva copil (și nu mă îndoiesc de asta), știi că nimic nu se compară cu un ursuleț de plus moale, gata să îți asculte secretele, să îți țină de urât în nopțile întunecate și să fie mereu acolo când ai nevoie de alinare. Acest companion de nădejde devine un confident pentru cei mici, un prieten loial în momentele de bucurie sau tristețe. Dar ce-ai zice dacă acest prieten drag ar putea și să vorbească, să cânte și să spună cele mai frumoase povești exact așa cum le șoptea mama înainte de culcare? Cu un simplu gest, el poate reda cele mai dragi amintiri, transformând fiecare clipă de joacă într-o experiență plină de emoție și căldură.

Joaca – primul pas către învățare

Joaca nu este doar o simplă distracție, ci și un mod ingenios prin care cei mici învață despre lumea din jur. Un simplu ursuleț de plus devine profesor, prieten, confident și protector. De aceea, specialiștii recomandă jucării interactive, care să stimuleze curiozitatea și creativitatea copiilor. Așa ia naștere universul minunat al jucăriilor de plus cu sunet!

Un astfel de ursuleț nu doar că aduce alinare, dar îi oferă copilului un companion interactiv care contribuie la dezvoltarea sa emoțională și cognitivă. Prin ascultarea repetată a unei poezii preferate sau a unui cântecel drag, cei mici își îmbunătățesc abilitățile de comunicare și memorare. În plus, vocea familiară a unui părinte înregistrată pe un astfel de dispozitiv poate avea un efect calmant, ajutând copilul să se simtă în siguranță chiar și atunci când este singur. Această experiență senzorială contribuie la dezvoltarea creativității și a încrederii în sine, transformând fiecare moment de joacă într-o oportunitate de învățare.

Un prieten care vorbește – plusul cu înregistrator audio

Imaginează-ți bucuria copilului tău când își va auzi vocea mamei chiar și atunci când nu este acasă! Un înregistrator audio pentru jucării transformă o jucărie banală într-un prieten de suflet, mereu gata să ofere alinare. Poți înregistra orice mesaj dorești: o urare de noapte bună, o poveste sau chiar o declarație de dragoste din partea bunicilor.

Aceste jucării devin tovarăși de neînlocuit pentru copii, oferindu-le confort emoțional și siguranță, mai ales în momentele în care se confruntă cu frica de separare sau cu primele experiențe de dormit singuri în cameră. Sunetele familiare, cum ar fi vocea mamei sau un cântec de leagăn, creează un sentiment de liniște, ajutând copiii să se simtă protejați și mai puțin anxioși. În plus, jucăriile cu sunet stimulează imaginația celor mici, transformând fiecare moment de joacă într-o aventură plină de descoperiri.

De ce să alegi un ursuleț personalizat?

  1. Emoție și confort – Nimic nu aduce mai multă liniște decât un plus moale care redă vocea unei persoane dragi, oferind un sentiment profund de siguranță și apartenență. Fie că este vocea mamei care îi spune o poveste, tatăl care îi fredonează un cântec sau bunica ce îi transmite o urare caldă, acest detaliu transformă jucăria într-un adevărat companion emoțional. Copiii simt o legătură puternică cu acest prieten de pluș, ceea ce le oferă confort în momentele de anxietate sau tristețe, ajutându-i să își dezvolte o stare de bine și încredere în sine.
  2. Încurajarea limbajului – Copiii repetă sunetele și cuvintele pe care le aud, dezvoltând astfel abilități lingvistice esențiale. Prin ascultarea și imitarea cuvintelor redate de jucăria lor preferată, cei mici își îmbunătățesc pronunția, își îmbogățesc vocabularul și învață să comunice mai eficient. Acest proces de învățare interactivă stimulează memoria auditivă și le oferă copiilor încredere în exprimarea propriilor gânduri. În plus, ritmul și melodia cântecelor sau poeziilor redate contribuie la dezvoltarea abilităților fonetice și la o mai bună înțelegere a limbajului.
  3. Personalizare completă – Poți alege mesajele în funcție de preferințele copilului, creând o legătură unică între el și jucăria sa. Fie că dorești să înregistrezi un cântec de leagăn, o urare de noapte bună sau un mesaj motivațional, opțiunile sunt infinite. Astfel, fiecare jucărie devine o extensie a emoțiilor și amintirilor copilului, transformând-o într-un companion de suflet care îi oferă siguranță și bucurie în fiecare zi. Această personalizare adaugă un plus de valoare sentimentală, făcând din ursulețul de plus nu doar un simplu obiect, ci un prieten de neînlocuit.
  4. Cadoul perfect – Un ursuleț cu sunet nu este doar o jucărie, ci o amintire de neuitat pentru orice copil.

Surprize magice pentru 14 februarie, 1 și 8 martie

Luna februarie și începutul primăverii aduc ocazii speciale pentru a dărui un cadou memorabil celor dragi. Fie că este vorba de Ziua Îndrăgostiților, Mărțișor sau Ziua Femeii, un ursuleț personalizat este o alegere perfectă pentru a transmite emoție și afecțiune. Oferind un ursuleț de plus, poți adăuga un mesaj audio personalizat care să facă fiecare moment special și unic. Alege un cadou care să fie mai mult decât un simplu obiect – alege un simbol al iubirii și al amintirilor de neuitat!

Magia copilăriei prinde viață cu un ursuleț fermecat, gata să spună cele mai frumoase povești și să aline cele mai dulci vise! Cu fiecare îmbrățișare, el devine un tovarăș de nădejde, ascultând micile bucurii și tristeți ale copilului tău. Fie că adoarme cu el în brațe sau îl poartă în aventurile zilnice, acest ursuleț personalizat aduce un strop de magie în fiecare moment. Nu este doar o jucărie, ci o punte între imaginație și realitate, un simbol al iubirii și siguranței.

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Cultură4 ore inainte

Cum poți face o diferență în viața vârstnicilor din comunitatea ta

Vârstnicii reprezintă o parte esențială a comunității noastre, având o experiență de viață valoroasă și contribuții semnificative la dezvoltarea societății....

Administrație locală3 zile inainte

Cum să îți adaptezi strategia pentru succes online: SEO 2025

SEO-ul este un joc care evoluează constant, iar anul 2025 aduce schimbări majore pentru site-urile din România. Google devine din...

Exclusiv3 zile inainte

Ursulețul fermecat – cel mai bun prieten al copilăriei tale!

Dacă ai fost cândva copil (și nu mă îndoiesc de asta), știi că nimic nu se compară cu un ursuleț...

Pergola gradina Pergola gradina
Social4 zile inainte

6 avantaje oferite de pergola gradină

O grădină frumos amenajată nu poate fi imaginată fără un loc anume destinat clipelor de destindere, în care să te...

Care sunt cele mai frecvente mituri despre gătitul cu inducție? Care sunt cele mai frecvente mituri despre gătitul cu inducție?
Social6 zile inainte

Care sunt cele mai frecvente mituri despre gătitul cu inducție?

Tehnologia de gătit cu inducție a devenit din ce în ce mai populară în ultimele decenii, datorită eficienței energetice, siguranței...

Afaceri3 săptămâni inainte

10 Rețete Rapide și Delicioase pentru un Prânz Perfect în Restaurant

În lumea agitată a zilelor de lucru, prânzul în restaurant trebuie să fie rapid, dar și delicios. Clientela ta caută...

Afaceri3 săptămâni inainte

Cum să Te Folosești de Email Marketing pentru a Îmbunătăți Relațiile cu Clienții Tăi

Email marketing este una dintre cele mai eficiente strategii de marketing digital, oferind oportunități excelente de a construi și menține...

Sport3 săptămâni inainte

În 2024, Spartan a organizat două evenimente sportive de anvergură în România, ce au atras peste 2.500 de participanți, adulți și copii. Două alte competiții sunt programate pentru 2025

Organizatorul de competiții sportive Spartan, prezent în peste 40 de țări, a derulat în 2024 două evenimente de anvergură în...

Eveniment4 săptămâni inainte

Atelierele Cris – Descoperă colecția de trusouri de botez din 2025 și creează amintiri speciale

Într-un moment plin de emoție și semnificație, fiecare detaliu contează. Alegerea unui trusou de botez nu este doar o tradiție,...

Social4 săptămâni inainte

Videograful de nuntă: Cum să alegi stilul perfect pentru povestea ta?

Știi și tu cum e, nunta se apropie cu pași repezi și parcă te simți ca într-un vârtej de emoții,...

Social2 luni inainte

Ce trebuie să știi înainte de o operație de mărire a sânilor

Oglinda este, uneori, cel mai sincer critic al nostru. Dacă ți-ai privit vreodată reflexia și ai simțit că ai putea...

Eveniment3 luni inainte

Care este cel mai bun mod să eviți amenzi și să circuli în siguranță?

Pentru a evita amenzi, este crucial să respecți regulile de trafic și să îți îndeplinești responsabilitățile ca șofer. Asigură-te că...

Eveniment3 luni inainte

Kingston Technology rămâne principalul furnizor de module DRAM în 2023

Kingston ocupă locul 1 în funcție de venituri, cu o cotă de piață de 68,8 % Recunoscut ca lider mondial în...

Administrație locală3 luni inainte

Cum să pariezi fără să depui bani – Ghidul complet

Pariurile fără depunere sunt mai accesibile ca niciodată, deoarece concurența între operatorii de jocuri de noroc a dus la o...

Afaceri3 luni inainte

Cafeaua Neagră cu Ganoderma – Gust autentic cu beneficii pentru sănătate

Cafeaua neagră este adesea preferată de cei care apreciază gustul autentic, pur și intens al cafelei. Totuși, în ultimii ani,...

Social4 luni inainte

Injectări acid hialuronic: pentru buze mai mari, așa cum ți le-ai dorit mereu

Buzele au un rol central în definirea trăsăturilor feței și transmit o parte din personalitatea fiecărei persoane. Din acest motiv,...

rochii mini rochii mini
Social4 luni inainte

Tendințe în materie de rochii elegante pentru Crăciun și Revelion 2024-2025

Sărbătorile de iarnă aduc cu ele nu doar momente de bucurie și reuniri de familie, ci și ocazia de a...

Social4 luni inainte

Top 5 beneficii ale utilizării benzilor LED rezistente la apă

Benzile LED rezistente la apă sunt un tip de iluminat exterior care îmbină tehnologia modernă cu necesitățile specifice ale unor...

Știrile Săptămânii