Nesimțirea clanului care tine captiv Ploiestiul a ajuns la apogeu zilele acestea. Doi cunoscuți jurnalisti prahoveni, Harry Stefan de la Necenzuratph si Victor Preda de la Actualitatea Prahoveană, au fost agresați de interlopul Fernando Scoruș chiar pe holurile Primăriei Ploiesti.
Ca ziaristii să mai fie înjurați se mai întâmplă, dar să fie agresați chiar pe holurile unei instituții publice de…un simplu cetățean, nu prea. Mai mult, unicul primar ANDREI VOLOSEVICI a aflat imediat despre incident si le-a zis celor doi colegi de breaslă…că „ați mai exagerat si voi”! Adică seful Ploiestiului apără un golan si intoarce spatele presei. Cam ca în comunism, am putea spune! Problema apare din faptul că Scoruș nu este un simplu ploieștean. Este tatăl consilierului personal al primarului, Patrick Scoruș, consilier teleportat metodist la CSM Ploiesti. Si asta nu e nimic: Patrick apare si pe locul 10 al listei de priorități pentru locuințe repartizate de primărie!
Ce spun jurnalistii agresați
„Am văzut că cetăţeanul prezent la şedinţă l-a jignit pe colegul Hary Ştefan şi s-a îndreptat ameninţător spre acesta. Împreună cu un poliţist local şi cu consilierul Valentin Marcu am reuşit să îi ţinem pe cei doi la distanţă, în timp ce înjurăturile şi ameninţările domnului Scoruş la adresa jurnalistului continuau. Domnul Scoruş a fost scos din sală şi părea că lucrurile s-au calmat. Am ieşit pe hol, acolo unde am fost abordat cu „băi, observatorule”. I-am spus, pe cel mai politicos ton, că nu lucrez la Observatorul Prahovean, că nu cunoaştem şi nu îi permit să-mi vorbească cu „băi”. „Ai scris despre mine”. „Nu am scris niciodată despre dumneavoastră, nu vă cunosc, nu ne tutuim”. A început să mă înjure şi a venit ameninţător spre mine. Între noi s-a interpus un poliţist local, care l-a împins pe domnul Scoruş în lift în timp ce eram ţinta unui potop de înjurături şi ameninţări. Totul s-a petrecut în prezenţa unui grup de consilieri locali şi angajaţi ai Primăriei Ploieşti”, povesteşte Victor Preda, redactor-şef Actualitatea Prahoveană.
„Ulterior i-am spus primarului Andrei Volosevici ceea ce s-a întâmplat. Acesta nu a părut surprins sau revoltat, mai degrabă a încercat să spună că responsabilitatea asigurării ordinii aparţine preşedintelui de şedinţă şi că şi jurnaliştii denaturează realitatea”, a adăugat Victor Preda.
Politicienii sar în apărarea jurnalistilor
Oamenii politici cu capul pe umeri au reacționat imediat condamnând incidentul si acuzându-l pe Volosevici.
„Sunt oripilata de ceea ce s-a întâmplat ieri în Consiliul Local, dar nu surprinsă!
Am atras atenția, de nenumărate ori, asupra derapajelor de comportament ale primarului la adresa oamenilor simpli, a angajaților din primărie, a consilierilor locali. Am spus ca nu trebuie să tăcem pentru ca astfel de comportamente se vor multiplica și agrava.
Am primit, la rândul meu, amenințări repetate!
Acum a venit rândul jurnaliștilor să fie victimele camarilei primarului, a celui care aproape din prima zi de mandat a abandonat ploieștenii și s-a lăsat în brațele unor grupuri de interese de tip mafiot care au căpușat primăria Ploiești! Rezultatul a fost ca în Ploiești nu s-a realizat nimic!
Acum, când aceste grupuri constientizeaza ca e foarte greu să își tina în fotoliul de primar marioneta, comportamentul pe care îl adoptă este din ce în ce mai agresiv!
E momentul ca instituțiile statului să intervină!”, a scris senatorul PNL Roberta ANASTASE, pe pagina sa de Facebook.
Si USR Prahova a luat atitudine:
USR Prahova condamnă ferm agresiunea asupra jurnaliștilor petrecută miercuri după-amiază în sediul Primăriei Ploiești. Extrem de grav este faptul că agresorul celor doi ziaristi ploieșteni este tatăl unuia dintre consilierii personali ai primarului Andrei Volosevici, iar până în acest moment, edilul Ploieștiului nu a avut niciun fel de reacție cu privire la acest incident!
Solicităm public primarului Volosevici să spună care este natura relațiilor domniei sale cu Fernando Scoruș și în ce calitate acest individ participă la toate ședințele de Consiliu Local, mai ales că, de-a lungul timpului, a adresat nenumărate injurii atât consilierilor locali, cât și funcționarilor publici.
USR Prahova susține libertatea presei și nu acceptă ca astfel de incidente să aibă loc în niciun sediu al unei instituții publice din România!
Colegii jurnalisti au realizat mai multe emisiuni live despre acest subiect. Urmăriți AICI
La datele de 06 și 07 septembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a șapte inculpați (dintre care patru cetățeni străini), cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă, deținerea de produse accizabile fără documente legale și comercializarea acestora pe teritoriul României, în special a țigaretelor, fără a fi marcate corespunzător sau cu marcaje false, în cantitate ce depășește 10.000 de țigarete, și concurență neloială.
Investigarea a scos la iveală că, începând cu anul 2023, inculpații, cetățeni din România, Republica Moldova și Iordania, au constituit un grup infracțional organizat în județul Iași, cu scopul de a introduce ilegal în România cantități de țigarete provenite din Republica Moldova sau contrafăcute în Bulgaria. Aceste țigarete erau transportate cu autovehicule special amenajate și depozitate în imobile deținute de membrii grupului, pentru a fi ulterior comercializate pe teritoriul României și în țări din vestul Europei.
În urma acțiunilor desfășurate, procurorii DIICOT, împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, au pus în aplicare 22 de mandate de percheziție domiciliară în județele Vaslui, Suceava, Galați, Dolj, Giurgiu, Ilfov și municipiul București. Au fost identificate și ridicate 23.320 de pachete de țigarete (provenind atât din Republica Moldova, cât și contrafăcute), sume de bani în euro, dolari și lire sterline, patru autovehicule utilizate la transportul țigaretelor, înscrisuri și alte mijloace de probă.
De asemenea, în timpul controlului de frontieră la P.T.F. Nădlac II și P.T.F. Giurgiu, precum și în cadrul perchezițiilor domiciliare din municipiul Bârlad, au fost indisponibilizate alte 14.710 pachete de țigarete provenite din Republica Moldova și Bulgaria.
Procurorii urmează să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași pentru propunerea de arestare preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile de urmărire penală au fost realizate cu sprijinul polițiștilor de frontieră din Direcția de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale, iar documentarea cauzei a beneficiat și de suportul Inspectoratelor Teritoriale ale Poliției de Frontieră Giurgiu și Timișoara. Suportul tehnic a fost asigurat de Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul DIICOT și de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Menționăm că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție. (Sava N.).
Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Publicația IncisivdePrahova.ro pune la dispoziția persoanelor interesate DREPTUL la REPLICA prin intermediul următorului email:
Uniunea Europeană se angajează să sprijine dezvoltarea unui sector alimentar și agricol prosper, care să recompenseze fermierii și să aducă beneficii cetățenilor, dezvăluie eurodeputatul PNL Dan Motreanu.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a primit raportul final al Dialogului strategic privind viitorul agriculturii în UE. Propunerile formulate de cei 29 de membri ai dialogului, reprezentând organizații din întregul lanț agrolimentar, vor fi utilizate de Comisia Europeană pentru a elabora viziunea sa asupra agriculturii și alimentației.
Una dintre recomandările cheie este instituirea unei noi platforme care să reunească actori din sectorul agroalimentar, societatea civilă și comunitatea științifică pentru a analiza strategiile de creștere a durabilității și rezistenței sistemelor agroalimentare.
Autorii raportului subliniază importanța consolidării poziției fermierilor în cadrul lanțului valoric alimentar, asigurarea accesului la finanțare și evidențiază rolul comerțului și al standardelor internaționale.
Pentru a asigura finanțarea tranziției Politicii Agricole Comune (PAC) către sisteme mai durabile, este necesar să se mobilizeze atât capitalul public, cât și cel privat. Se propune crearea unui fond de tranziție justă în afara PAC, care să completeze sprijinul financiar destinat acestei tranziții.
Viitoarea PAC ar trebui să se concentreze pe sprijinirea mai țintită a fermierilor, în special a celor cu venituri mai mici, a celor care dețin ferme mici și mixte, a tinerilor agricultori și a fermelor din zonele cu constrângeri naturale.
Recomandările vizează promovarea practicilor agricole durabile, inclusiv în ceea ce privește creșterea animalelor. O altă prioritate este reînnoirea generațiilor, dezvoltarea zonelor rurale dinamice și a sistemelor agroalimentare, inclusiv protejarea lucrătorilor, a adăugat eurodeputatul Dan Motreanu.
O adresă recentă a Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul” scoate la iveală probleme grave în privința respectării reglementărilor legale legate de negocierea și încheierea acordurilor colective în Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Sindicatul subliniază că, în conformitate cu atribuțiile impuse MMSS și ITM-urilor din subordine prin articolele 106, 111 și 113 din Legea 367 din 2022 a dialogului social, există obligația de a verifica condițiile legale și de a înregistra acordurile colective pentru funcționarii publici, înainte ca acestea să intre în vigoare.
În acest context, Sindicatul „Diamantul” solicită clarificări referitoare la recunoașterea și înregistrarea acordurilor colective încheiate în mod ilegal, în baza art. 24 din HG 302/2022, la nivel de „grup de unități”.
Obstrucționarea negocierilor legale
Sindicatul semnalează că, în prezent, negocierea și încheierea legală a acordurilor colective în MAI este obstrucționată de un grup de directori din Aparatul central al MAI. Aceștia insistă pe menținerea unei practici defectuoase și ilegale de a încheia un acord colectiv unic la nivel de grup de unități, care să acopere toate unitățile de poliție centrale și teritoriale, în contradicție cu legislația actuală care prevede acorduri specifice pentru fiecare unitate publică.
Conform adresei, această obstrucționare a încheierii acordurilor legale colective afectează grav ordinea de drept și interesele a aproximativ 60.000 de polițiști din MAI. De asemenea, afectează și interesul MAI de a respecta principiul legalității și de a avea o conduită conform legislației în vigoare.
Sindicatul „Diamantul” solicită, în consecință, clarificări din partea Ministerului și ITM-urilor referitor la aceste practici, având în vedere impactul negativ asupra condițiilor de muncă ale polițiștilor și asupra respectării drepturilor acestora.