Uncategorized
Gartner estimeaza ca pana in 2026 10% dintre marile companii vor avea un program de zero-trust matur si masurabil
Analistii vor explora abordarile eficiente pentru implementarea arhitecturilor zero-trust in cadrul Gartner Security Summit & Risk Management Summits 2023, eveniment ce va fi organizat in Mumbai, India (13-14 februarie) si Dubai, Emiratele Arabe Unite (27-28 februarie)
Zero-trust este cea mai importanta prioritate pentru majoritatea organizatiilor ca strategie critica de reducere a riscurilor, insa pana in prezent putine organizatii au finalizat cu succes implementari de modele zero-trust. Gartner estimeaza ca pana in 2026, 10% dintre companiile mari vor avea un program matur si masurabil de implementare a zero-trust, un procent in crestere de la o cota de mai putin de 1% cat reprezinta in prezent.
Gartner defineste zero-trust ca o paradigma de securitate care identifica in mod explicit utilizatorii si dispozitivele si le acorda acel nivel de acces potrivit, astfel incat afacerea sa poata functiona cu minim de frictiuni, in timp ce riscurile sunt diminuate.
„Multe organizatii si-au stabilit infrastructura cu modele de incredere implicite, mai degraba decat explicite, pentru a facilita accesul si operatiunile pentru lucratori si sarcinile de lucru. Atacatorii abuzeaza de aceasta incredere implicita in infrastructura pentru a implementa malware in retea si apoi pentru a se deplasa in interiorul retelei pentru a-si atinge obiectivele”, a declarat John Watts, VP Analyst la Gartner. „Zero-trust reprezinta o schimbare in gandirea abordarii acestor amenintari, solicitand o incredere evaluata in mod continuu, calculata explicit si adaptabila, intre utilizatori, dispozitive si resurse”, a completat John Watts.
Pentru a ajuta organizatiile sa-si completeze domeniul de aplicare al implementarilor zero-trust, este esential ca directorii de securitatea informatiilor (CISO) si liderii din domeniul managementului riscului sa inceapa prin a dezvolta o strategie zero-trust eficienta, care echilibreaza nevoia de securitate cu nevoile legate de conducerea afacerii.
„Acest lucru inseamna sa incepi cu definirea strategiei organizatiei si a unui domeniu de aplicare pentru programele de zero-trust”, a spus Watts. „Odata ce strategia este definita, CISO si liderii de management al riscului trebuie sa inceapa cu identitatea, element fundamental pentru zero-trust. De asemenea, trebuie sa imbunatateasca nu numai tehnologia, ci si oamenii si procesele pentru a construi si gestiona acele identitati. Cu toate acestea, CISO si liderii de management al riscului nu ar trebui sa presupuna ca zero-trust va elimina amenintarile cibernetice. Mai degraba, zero-trust reduce riscul si limiteaza impactul unui atac”, a subliniat Watts.
Analistii Gartner estimeaza ca pana in 2026, mai mult de jumatate dintre atacurile cibernetice vor viza zone pe care controalele zero-trust nu le acopera si nu le pot diminua.
„Suprafata companiei expusa la atacuri se extinde mai rapid, iar atacatorii vor lua in considerare rapid reorientarea si tintirea activelor si vulnerabilitatilor pozitionate in afara domeniului de aplicare a arhitecturilor zero-trust (ZTA)”, a declarat Jeremy D’Hoinne, VP Analyst la Gartner. „Acest lucru poate lua forma scanarii si exploatarii API-urilor destinate publicului sau tintirea angajatilor prin inginerie sociala, bullying sau exploatarea defectelor datorate crearii de catre angajati a propriilor lor „bypass-uri” construite pentru a evita politicile stricte de zero-trust”, a punctat Jeremy D’Hoinne.
Gartner recomanda organizatiilor sa implementeze arhitecturi zero-trust in primul rand pentru a imbunatati diminuarea riscurilor pentru activele cu cea mai critica importanta, deoarece in aceasta zona va fi inregistrata cea mai mare rentabilitate a diminuarii riscurilor. Cu toate acestea, zero-trust nu rezolva toate nevoile de securitate. CISO si liderii de management al riscurilor trebuie, de asemenea, sa desfasoare un program de management continuu al expunerii la amenintari (continuous threat exposure management – CTEM) pentru a inventaria mai bine si a optimiza expunerea lor la amenintarile de dincolo de sfera de aplicare a ZTA.
Clientii Gartner pot afla mai multe din „Predicts 2023: Zero Trust Moves Past Marketing Hype Into Reality”.
Aflati cum trebuie sa va pregatiti pentru orice atac de securitate cibernetica in e-book-ul Gartner 3 Must-Haves in Your Cybersecurity Incident Response Plan pus la dispozitie gratuit.
Despre Gartner Security & Risk Management Summit
Analistii Gartner prezinta rezultatele celor mai recente cercetari, precum si sfaturi pentru liderii de securitate si management al riscurilor in cadrul Gartner Security & Risk Management Summits 2023, eveniment care va avea loc in perioada 13-14 februarie in India, 27-28 februarie in Dubai, 28-29 martie la Sydney, 5-7 iunie la National Harbour, MD, 26-28 iulie la Tokyo si 26-28 septembrie la Londra. Urmariti stirile si actualizarile de la conferinte pe Twitter folosind #GartnerSEC.
Despre Gartner for Information Technology Executives
Gartner for Information Technology Executives ofera o perspectiva actionabila si obiectiva pentru CIO si liderii IT, pentru a-i ajuta sa-si conduca organizatiile prin transformarea digitala si sa conduca cresterea afacerii. Informatii suplimentare sunt disponibile la www.gartner.com/en/information-technology.
Urmariti stirile si actualizarile de la Gartner for IT Executives pe Twitter si LinkedIn. Vizitati IT Newsroom pentru mai multe informatii si analize.
Despre Gartner
Gartner, Inc. (NYSE: IT) ofera o perspectiva obiectiva si utila pentru directori si echipele lor. Indrumarile si instrumentele noastre de specialitate permit luarea unor decizii mai rapide si mai inteligente si o performanta mai buna in ceea ce priveste prioritatile esentiale ale unei organizatii. Pentru a afla mai multe, vizitati: gartner.com
Uncategorized
Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Către:
Ministerul Sanatatii
Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu
Stimate Domnule Președinte CNAS, Conf. Univ. Dr. Horațiu Moldovan
Situația pacienților cu afecțiuni cronice continuă sa se degradeze în haosul politic creat nu mai devreme de ziua de ieri!
Așa cum, atât organizațiile de pacienți cronici, cat si organizațiile profesionale din sănătate au sesizat în perioada recentă probleme legate de diagnosticarea, tratamentul și monitorizarea pacienților, se amplifică.
Masurile legislative și administrative adoptate îngreunează și limitează accesul pacienților la servicii medicale. Peste toate acestea, se suprapune problema suportării costurilor primei zile de concediu medical pentru cronici, problema nerezolvată de peste patru luni de zile, in ciuda promisiunilor si angajamentelor asumate de autorități.
În cazul pacienților oncologici, dorim să vă sesizăm problema accesului la servicii de radioterapie, exemplificând-va un caz concret, generat de motive pe care nu le putem înțelege.

Condițiile generale în care a apărut și se derulează cazul pe care urmăm să îl expunem sunt următoarele:
- conform tuturor analizelor și prognozelor instituțiilor de profil ale Organizației Mondiale a Sănătății, Uniunii Europene și Romaniei, cazuistica oncologică este în continuă creștere, la nivel mondial, al Uniunii Europene și al României;
- un procent important (50-60%) dintre pacienții diagnosticați au indicație de radioterapie;
- în România, distribuția resurselor de radioterapie este inegală, regiunile SUD-MUNTENIA și SUD-EST înregistrând un deficit major de infrastructură de radioterapie, in ciuda concentrării din zona București-Ilfov.
- resursele din zona Bucuresti-Ilfov sunt suprasolicitate, deoarece deservesc o parte importanata a tarii, asa cum am mentionat mai sus.
- București și Ilfov funcționează ca centru oncologic regional și național, diagnosticând și tratând pacienți din Ilfov, județele limitrofe și alte județe din zona sudică a României lipsite de infrastructura de radioterapie și specialiști.
Pe baza incidenței afecțiunilor deja diagnosticate și a proporției de 55% pacienți cu indicație de radioterapie, necesarul anual de tratament doar în aria București–Ilfov și județe limitrofe este de minim 10.000 pacienți/an.
Spunem minim, deoarece doar în primele trei trimestre din anul 2025, centrele de radioterapie din această zona au tratat peste 9.000 de pacienți in cadrul programului național de radioterapie.
Așadar, nevoia de tratament prin radioterapie este mare și va fi și mai mare. Capacitatea de tratament, indiferent daca este in centre publice sau în centre private, nu poate fi considerată suficientă din niciun punct de vedere.
Autorităţile susțin că serviciile de radioterapie in București-Ilfov sunt furnizate prin aproximativ 25 de acceleratoare, dintre care 13 sunt în centre publice. Adică mai mult de jumătate din servicii ar trebui sa fie acordate pacienților in centre publice, în condiții de celeritate și calitate crescută a actului medical.

Realitatea ne arata însă că această capacitate este doar pe hârtie și centrele publice din zona București-Ilfov acoperă la ora actuală doar puțin peste 10% din necesarul de servicii de radioterapie, raportat la valoarea decontărilor din programul național. Acest procent a fost în continuă scădere în ultimii ani, cu 15% in 2023 si 12% in 2024.
In plus, baza teritorială și demografică deservită de centrele din București-Ilfov este mult mai extinsă. In județele Călărași, Ialomița, Giurgiu și Dâmbovița, care cumulat au o populație de peste 1.300.000 de persoane (peste 50% din populația Municipiului București), nu există centre de radioterapie.
În aceste condiții, orice resursă suplimentară care poate să fie folosită în cadrul Programului național de oncologie este vitală pentru pacienţii care au indicație de radioterapie, indiferent dacă aceasta vine din sectorul public sau cel privat.
Facem apel pe această cale să luați act de situația reală a necesarului de radioterapie și să cooptați în cadrul programului toate resursele disponibile în sistemul de sănătate, fără a ține cont de proveniența acestora – publică sau privată.
Renunțați la judecata conform căreia serviciile sunt furnizate de numărul de aparate pe hârtie.
Capacitatea tehnică a unor centre publice este discutabilă. De ce au o proporție așa de redusă a numărului și valorii serviciilor acordate? De ce au activitate raportată în spitalizare continuă pe secții de radioterapie dar servicii efective la un nivel minimal?
În tot acest timp, un centru oncologic modern din Sectorul 3 al Municipiului București, cu servicii de radioterapie, rămâne în afara Programului Național de Oncologie – Subprogramul de radioterapie. Situația este justificată administrativ prin ideea că sectorul public nu și-a depășit capacitatea, deși, în realitate, acesta acoperă doar aproximativ 10% din necesarul de servicii, evidențiind un deficit major.
Urgentați accesul la serviciile de care pacienţii au nevoie, și nu condiționați pe criterii pur administrative accesul acestora la tratament. Nu ne interesează de și unde îl primim, în sectorul public sau in sectorul privat, atât timp cât îl primim când avem nevoie, în condiții de siguranță și de calitate a actului medical.
Cu toata considerația,
Cezar Irimia,
0723240223
Uncategorized
„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai
București – 16 aprilie 2026
Pianista Sînziana Mircea revine la Sala Radio cu un nou concert spectaculos. După concertul sold‑out din luna martie, artista invită publicul bucureștean la un eveniment extraordinar: un concert imersiv ce reunește muzica clasică, electronică, coloane sonore celebre și compozițiile proprii, într-un show însoțit de live electronics și proiecții live video mapping.
Sînziana Mircea continuă să își surprindă publicul prin proiecte interdisciplinare și concepte artistice originale, aducând în fața publicului concerte de muzică clasică în viziune modernă, în care tehnica pianistică excepțională se împletește cu inovația. Alături de invitații săi – muzicienii italieni Marco Scazzetta (percuție) și Pietro Dossena (live electronics și sintetizator), Mariia Velia (flaut) și Adistu’ (live video mapping) – pianista continuă seria concertelor imersive IMAGINE, lansată în 2019. Prezentatorii serii vor fi doi dintre cei mai apreciați jurnalisți din România, Daniela Mihai Soare și Johann Pohrib, două dintre vocile emblematice ale Radio Radio Actualități.
“Pentru mine, acesta este mai mult decât un concert. Este genul de concert pe care îl ții minte, este emoția care rămăne cu ține mult timp după ce luminile rampei s-au stins. În seara de 5 mai, vă invit alături de colegii mei de scena să navigăm împreună către tot felul de lumi posibile prin muzică, lumină și emoție. Va fi un concert dedicat tuturor: de la melomanii îndrăgostiți de muzica lui Rachmaninov, până la cei care iubesc muzica Vangelis sau asculta pe repeat Hans Zimmer. Alături de pian, flaut, sintetizator și live electronics, veți asculta instrumente spectaculoase de percuție, precum handpan-ul. Pentru mine, așa arată concertul de muzica clasică al sec. XXI: un show de muzică și tehnologie, în care instrumentele tradiționale se împletesc cu cele digitale. Sunt foarte fericită să am alături pe scena doi muzicieni italieni excepționali, colegii mei Pietro Dossena și Marco Scazzetta, pe Maria Velia, o flautistă extraordinară care merită să fie aplaudată pe marile scene ale lumii. Live video mapping va fi realizat de deja binecunoscutul artist vizual Adistu. Abia aștept să ne vedem la Sala Radio pe 5 mai!”, a declarat pianista și compozitoarea Sînziana Mircea.
Programul concertului include lucrări de Sergei Rachmaninov, Erik Satie sau Isaac Albéniz, până la celebrele coloane sonore semnate Vangelis și Hans Zimmer, din filme precum Interstellar sau Conquest of Paradise. Această incursiune sonoră traversează peste un secol de istorie, în care omenirea a pășit pe Lună, a descoperit internetul și a integrat inteligența artificială în viața de zi cu zi – teme reflectate atât prin muzică, cât și prin proiecțiile video.
Biletele pentru concertul din 5 mai sunt disponibile pe platformele Bilete.ro și Eventim.ro :
După concertul de la București, turneul va continua pe unele dintre cele mai prestigioase scene europene și românești: Wiener Konzerthaus, Viena (20 iunie), Mozarteum Salzburg (10 iulie), Filarmonica „Lyra‑George Cavadia”, Brăila (2 octombrie), Kuriozum Festival, Prejmer (3 octombrie).
Pianista și compozitoarea Sînziana Mircea are o carieră internațională efervescentă, apreciată pentru energia și originalitatea interpretărilor sale. A debutat la doar 7 ani pe scena Ateneului Român și, de atunci, a câștigat peste 35 de premii internaționale. A susținut recitaluri pe scene celebre precum: Carnegie Hall (New York), Kennedy Center (Washington), Tokyo Metropolitan Theater, Silk Road Arts Center Beijing, Teatro Regio Torino și altele. Sînziana este primul pianist român câștigător al Van Cliburn Foundation & TCU Scholarship Award și al Miami International Piano Festival & Academy Recital Award, precum și deținătoare a distincției Young Steinway Artist. Creatoare a seriei de concerte IMAGINE, lansată în 2019, reușește să redefinească recitalul de muzică clasică prin integrarea tehnologiei, video mapping-ului și colaborărilor neconvenționale, transformând fiecare concert într-o experiență multisenzorială. Este profesor universitar la Conservatorio di Musica „Franco Vittadini” Pavia și la Politecnico delle Arti Bergamo – Conservatorio „G. Donizetti”.
Percuționist italian cu o carieră impresionantă, Marco Scazzetta s-a format la conservatoarele din Milano, Alessandria și Como, specializându-se în timpan, percuții și jazz. A cântat în săli prestigioase precum: Teatro alla Scala din Milano, Teatro La Fenice din Venezia și Filarmonica din Sankt Petersburg, Experiența sa include colaborări cu artiști de talie mondială precum: Lang Lang, Andrea Bocelli, Gustavo Dudamel, Yuri Temirkanov, Brian May, Herbie Hancock, – iar versatilitatea sa se reflectă în proiecte ce variază de la muzică clasică la jazz și musicaluri precum We Will Rock You. În prezent este profesor universitar la Conservatorio di Musica „Franco Vittadini” Pavia.
Compozitor și artist multimedia italian, Pietro Dossena este doctor în muzică și profesor universitar la Conservatorul din Sassari. Premiat la prestigiosul Prix Luigi Russolo pentru inovație, explorează relațiile inter-artistice dintr-o perspectivă poetică și semiotică. Lucrările sale, ce îmbină muzica acustică, electronică și vizualul, au fost prezentate în festivaluri internaționale din Zurich, Istanbul, Milano și Miami.
Ca în fiecare an, seria IMAGINE susține și promovarea unui tânăr artist aflat la început de drum. În 2026, artista selectată este flautista ucraineană Mariia Velia, studentă la Universitatea Națională de Muzică din București.
Concertul „Imagine Universe” face parte din seria internațională de concerte imersive prezentate de pianista română în întreaga lume. Evenimentul continuă conceptul „Imagine Belle Époque”, prezentat anul trecut la Sala Radio cu casa închisă, aducând publicului aceeași combinație unică de muzică și tehnologie. Proiecțiile video și live‑electronic realizate în timp real vor reflecta pulsul pianului acustic, al handpanului și al flautului, creând o experiență multisenzorială de excepție.
Uncategorized
HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI
Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte din noua generație de agenți AI capabili să execute acțiuni.
Această integrare extinde modul de interacțiune cu tableta, deschizând scenarii noi de utilizare și ducând multitasking-ul la un nivel superior.
Susținută de capabilități AI la nivel de PC, MagicPad 4 reflectă direcția HONOR de a aduce AI avansat în experiența de zi cu zi, capabil să simplifice sarcinile și să optimizeze fluxurile de lucru.
Elemente cheie:
• Prima tabletă Android cu AI Agent integrat
Prin mediul Linux Lab integrat, HONOR MagicPad 4 devine un veritabil laborator AI portabil. Utilizatorii pot instala și rula OpenClaw Agent direct pe dispozitiv, deschizând noi posibilități de folosire.
• Flexibilitate extinsă pentru dezvoltatori
Tableta oferă acces complet la linia de comandă, permițând configurarea propriilor agenți AI, gestionarea cheilor API și rularea de sarcini complexe.
• Ecosistem deschis și personalizabil
Spre deosebire de sistemele închise, HONOR permite alegerea furnizorilor de modele lingvistice (LLM) și personalizarea capabilităților AI în funcție de nevoi, oferind un nivel ridicat de control și adaptabilitate.
HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI.
-
Viața în Prahovaacum 3 luniAdvertoriale: ce înseamnă, cum se redactează și unde se distribuie
-
Viața în Prahovaacum 3 luniMarketing digital explicat: SEO, content și AI într-o singură strategie
-
Administrație localăacum 2 luni
Mobilier la comandă cu schiță 3D și contract ferm – De ce NCH Mob este alegerea inteligentă pentru casa ta
-
Sportacum 2 luni
Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă
-
Administrație localăacum 3 luni
De ce ai nevoie de transparenta intr-un serviciu de contabilitate firma de transport
-
Evenimentacum 2 luni
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
-
Afaceriacum 2 luni
Padbol România ajunge în Valea Jiului. Petrila devine centru oficial!
-
Exclusivacum o lunăEgalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă în contextul european



