Canale online și Decizia CNA nr. 116/2026: criteriile pentru obligația de notificare
Un canal poate avea obligația de notificare numai dacă îndeplinește cumulativ criteriile și condițiile stabilite prin Decizia CNA nr. 116/2026. Printre condiții se află existența a minimum 100.000 de urmăritori sau abonați, inclusiv cumulat pe mai multe platforme, însă această condiție nu produce efect juridic luată separat.
„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea este liberă.
La eveniment participă 300 de artiști profesioniști și timișoreni pasionați de muzică.
Programul cuprinde muzică din producții precum „The Lord of the Rings”, „Game of Thrones” și „The Avengers”.
Pe scenă vor fi Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii Banatul Timișoara, alături de Corul comunitar.
Dirijor este Stefan Geiger, iar Iosif Todea este dirijorul corului. Soliștii sunt Rut Iovescu – soprană, Ana Kui – mezzosoprană și Claudiu Șola – bas.
Uniunea Societăților de Expediții din România solicită intervenția urgentă a autorităților române și europene pentru evitarea blocării frontierelor UE – Balcanii de Vest din 14 septembrie 2026
Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) solicită autorităților române și instituțiilor europene să se implice de urgență în identificarea unei soluții privind situația șoferilor profesioniști din Balcanii de Vest, în contextul în care organizațiile transportatorilor din Serbia, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru și Macedonia de Nord au anunțat acțiuni coordonate care ar putea conduce, începând cu 14 septembrie 2026, la blocarea fluxurilor de transport rutier către și dinspre Uniunea Europeană.
USER susține demersurile organizațiilor profesionale din Balcanii de Vest pentru găsirea unei soluții echitabile, practice și sustenabile, care să țină seama de specificul activității șoferilor profesioniști implicați în transportul internațional.
Vezi tot comunicatul pe StiriCompanii.ro
Turism
FPIOR: HoReCa a pierdut 25.000 de angajați în doi ani. Federația propune Guvernului 10 măsuri pentru perioada 2026-2029
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) susține că industria HoReCa are cu aproximativ 25.000 de angajați mai puțin față de 2024 și propune Guvernului un pachet de 10 măsuri pentru perioada 2026-2029. Potrivit materialelor FPIOR, cinci dintre măsuri sunt considerate prioritare pentru următoarele 90 de zile: revenirea TVA la 9%, relansarea voucherelor de vacanță, lansarea programului „IMM INVEST OSPITALITATE”, eșalonarea datoriilor fiscale și reducerea taxării muncii.
Citește articolul complet în StiriCompanii.ro
-
Afaceriacum 3 săptămâniServiciile de Debitare Laser, Îndoire a Tablei și Prelucrări Mecanice oferite de LASER PROCESSING ROMANIA
-
Afaceriacum 3 săptămâniGama de Mobilă de Living de la Homemobili.ro: Eleganță și Funcționalitate pentru Fiecare Casă
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniGama de Conveioare, Rampe de Egalizare și Lifturi Hidraulice de la SKBS România
-
Uncategorizedacum 2 luni
MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară
-
Viața în Prahovaacum 2 luniCum influențează viteza de deplasare aderența mașinii?
-
Sportacum 2 luniCampionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România
-
Socialacum 3 luniCele 3 întrebări critice într-un test poligraf de fidelitate – Cum le formulăm corect?
-
Sportacum 2 luni
România își reconfirmă statutul de lider al padbolului mondial: Campioni Internaționali, Vicecampioni Internaționali și MVP-ul turneului


