Elena Udrea a precizat miercuri seară după conferința de presă a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi,că îi pare rău că nu are și ea înregistrări şi...
Cel cu amigdala stanga, ca procurorul NEGULESCU MIRCEA a deschis şi lucrat discreţionar – contrar oricăror principii si reguli ale unui proces penal şi cu înfrângerea...
Una dintre cele mai schimbate stațiuni din România, după 1989, este Sinaia. După asfaltări, construirea de blocuri, modernizarea centrului orașului, realizarea telegondolelor, a noi pârtii...
Laura Codruța Kovesi a vorbit despre celebrul procuror Mircea Negulescu, fost la DNA Ploiești, și care a făcut obiectul mai multor înnregistrări audio și video în ultimul...
Fostul deputat PSD are înregistrări cât să facă o telenovelă cu el și cu procurorii DNA Ploiești. Vlad Cosma a prezentat noi discuții între el și...
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a solicitat procurorului șef DNA, Laura Codruța Kovesi, să revoce detașarea celor doi polițiști judiciari, care apar în înregistrările făcute publice...
Consiliul Judeţean Prahova a convocat, vineri 16 februarie, o ședință ordinară, în care se va dezbate, printre altele, şi proiectul privind repartizarea pe unităţi administrativ- teritoriale a...
Aleșii județeni vor lua act, vineri, în ședința ordinară a Consiliului Județean Prahova, de vacantarea unui post de consilier județean. Consilierul județean care și-a dat demisia...
În şedinţa Consiliului Judeţean Prahova de vineri, 16 februarie, se va supune aprobării, printre altele, şi proiectul privind repartizarea pe unităţi administrativ- teritoriale a sumelor defalcate din...