Connect with us

Exclusiv

Sefa ICCJ a sters podeaua cu procurorii, politicienii si parerologii/ E nevoie de marea curățenie în Ministerul Public

Publicat

pe

Bilanțul DNA a înregistrat un moment aproape istoric, care va fi, poate, recunoscut ca atare abia într-un viitor neprecizat; deocamdată, valoarea lui pare să fi scăpat celor mai multe urechi. E vorba de extraordinarul discurs rostit de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea. Un discurs în care cel mai înalt magistrat al țării a transmis mesaje subtile, dar extrem de puternice și de serioase într-o serie de chestiuni de maximă importanță pentru societate.

De departe cel mai important mesaj al judecătoarei a fost acela, categoric, că justiția din România se află într-o criză autentică și că sunt necesare măsuri urgente:

”Nu putem să nu recunoaştem că Justiţia în general şi mai ales parchetele trec printr-o perioadă de criză!(s.n.) Indusă sau nu, dar este o perioadă de criză, trebuie să conştientizăm asta” a spus Tarcea.

Vina pentru asta nu cade prioritar, în opinia sa, pe umerii așa-numiților penali, cum generos se exprimă președintele tuturor românilor. Ci, aparține în cea mai mare măsură sistemului de justiție însuși, cu procurorii în prim plan, dar fără a fi neglijați nici judecătorii ori avocații:

”Judecătorul nu poate privi pasiv momentele de criză prin care trec parchetele(s.n.), tot așa cum nu poate privi pasiv momentele de criză prin care ar putea trece instanţele sau avocaţii(…) Cred că ultima perioadă pe care am parcurs-o și mai ales ultimul an au dovedit din plin cât de mult rău pot să facă justiției comportamente neadecvate sau chiar nelegale, comportamente investite cu nobila misiune de a înfăptui justiția (s.n.)(…)Din punctul meu de vedere, persoanele şi entităţile care au o relaţie controversată cu morala nu au a comenta despre modul în care se face justiţie, tot aşa cum persoanele din sistem care au o relaţie controversată cu morala nu au ce să caute în înfăptuirea actului de justiţie (s.n.)”.

Ori, cum se știe, cele mai mari scandaluri din ultima perioadă care au devoalat atît lipsa de competență, cît și pe cea de morală, provin din interiroul DNA. Cînd vorbește de persoane care ”au o relație controversată cu morala”, e greu să-ți imaginezi că Tarcea nu se referă și la șefa DNA, amica politicienilor și afaceriștilor dubioși și a celor din servicii, care ține, în schimb, ample prelegeri despre corectitudine.

E nevoie de marea curățenie în Ministerul Public

Mai spune Tarcea:

”Nu pot să nu observ și să nu subliniez cât de important este pentru Ministerul Public să-și exercite aceste atribuții constituționale, așa cum am spus mai devreme, prin procurori valoroși și competenți. De aceeea, eu cred că este momentul – înlăturând tot ceea ce este minciună şi manipulare în spaţiul public și știți și dvs poate chiar mai bine decât mine cât de multă minciună și manipulare este în spațiul public – să observăm obiectiv şi imparţial cauzele dinăuntru, din interiorul sistemului nostru, acele cauze care sunt de natură a genera suspiciune şi neîncredere şi să le înlăturăm (s.n.). Cred că ați observat că mă refer în general la Justiție, nu mă refer doar la procurori. Aceleși lucruri sunt valabile și pentru judecători”.

Se observă lesne că, deși șefa ÎCCJ nu scutește pe nimeni din lumea justiției de critici, locul de ”onoare” revine procurorilor.

Vina pentru criza din justiție mai aparține, spune Tarcea, și legislației în domeniu – provenind, reamintim noi, în mare măsură, din Mica reformă în justiție a cuplului Macovei-Băsescu, de acum 12-13 ani – și care trebuie neapărat corectată de către legiuitori. Pentru că magistrații trebuie lăsați să aplice legea, dar ”nu orice fel de lege, ci o lege clară, previzibilă, o lege bună, care să nu poată fi schimbată ori de câte ori are cineva un interes”.

Nu în ultimul rînd, Tarcea pare să fi avut un mesaj și pentru puzderia de voci din presă, mediul online ori societatea civilă, care și-a arogat de la o vreme dreptul de a avansa soluții și decizii către făcătorii de justiție:

”Trăim un moment în care România întreagă parcurge un curs intensiv de drept, curs predat nu de teoreticieni ai dreptului, ci de persoane care au interes în soluţionarea propriilor cauze şi de persoane care nu au absolvit niciodată cursurile unei facultăţi de drept. Și mai cu seamă, trăim într-un prezent în care se încearcă inocularea ideii că Justiţia nu trebuie realizată potrivit principiilor de drept general consacrate, ci potrivit indicaţiilor care se desprind din acest curs intensiv de drept, la care participă toată ţara”.

Scandalurile din DNA au condus la scăderea dramatică a încrederii în Justiție, iar președintele ÎCCJ remarcă și asta:

”Nu putem să ne prefacem că nu vedem atunci când sămânța neîncrederii a fost sădită și din păcate începe să dea roade. Eu mi-aș dori în mod sincer și din tot sufletul ca atacurile nesfârșite din ultima perioadă să nu aibă drept rezultat intimidarea celor care lucrează în slujba dreptății. Pentru că aşa cum am mai spus-o şi cu alte ocazii, am fost şi am rămas adepta unei idei, şi anume a ideii că doar o societate curată este cheia succesului în drumul spre democraţie şi modernitate. Faptele antisociale trebuie depistate, investigate și pedepsite și stă numai în puterea noastră ca această activitate să poată să se desfășoare în condiții de încredere”.

De departe cea mai importantă – crucială, am spune – observație critică pe care a făcut-o președintele ÎCCJ este una specifică minților cu adevărat strălucite, lucide: aceea că justiția din România nu a dat niciodată și nu semne că s-ar face în interesul cetățeanului de rînd. Ci al altor interese. Și că asta ar trebui să se schimbe.

”Ați observat probabil că am folosit de mai multe ori cuvântul încredere și nu am făcut-o întâmplător. Nu am făcut-o întâmplător pentru că într-o perioadă atât de lungă de tranziție, oamenii simpli și onești sunt convinsă că au obosit și că nu-și mai doresc altceva decât dreptate socială.
Dar, din păcate, toate experimentele, toate reformele, toate revoluţiile la care sistemul judiciar a fost supus de-a lungul timpului au omis tocmai simplul cetăţean şi dorinţa acestuia de a se face dreptate socială (s.n.). De aceea, într-o societate imperfectă este obligaţia noastră de a păstra speranţa oamenilor pentru dreptate socială şi de a o înfăptui, în acelaşi timp, tot de către noi, prin mijloacele pe care legea ni le pune la dispoziție(…) Procurorul, la fel ca și judecătorul, din punctul meu de vedere, nu trebuie să-și dorească niciodată să fie perfect. A fi perfect, în opinia mea, înseamnă a respecta mai mult forma decât fondul și a situa pe plan secund tocmai entitatea căreia îi este îndreptat actul de justiție. De aceea, este suficient să fim doar eficienți, pentru că eficiența în mod natural atrage după sine și încrederea și ideea că s-a făcut dreptate”.

La finalul bilanțului, președintele ÎCCJ a refuzat să strîngă mîna întinsă de procurorul-șef al DNA. Un gest care spune imens, în opinia noastră. (Bogdan Tiberiu Iacob)

 

Articolul Sefa ICCJ a sters podeaua cu procurorii, politicienii si parerologii/ E nevoie de marea curățenie în Ministerul Public apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Exclusiv

Catifea pe scaunele de bar și cum o faci să arate premium

Publicat

pe

De

Catifeaua a încetat să fie un material rezervat doar interioarelor de epocă sau palatelor prăfuite. În contextul modern, acest finisaj aduce o notă de rafinament și confort pe care alte materiale nu o pot egala. Dacă vrei să transformi colțul tău într-un punct de atracție, materialele catifelate sunt soluția ideală pentru tine în orice amenajare.

Alegerea ta trebuie să fie una asumată, deoarece acest material comunică imediat un stil personal puternic. Nu este vorba doar despre aspectul vizual, ci despre modul în care textura influențează atmosfera încăperii. Când atingi suprafața moale, simți imediat o schimbare de ton în amenajarea pe care ai creat-o cu atâta grijă și atenție la detalii.

Atunci când cauți scaune de bar potrivite, trebuie să te uiți dincolo de prima impresie estetică din magazin. Aceste piese sunt expuse la o uzură constantă, deci ai nevoie de un echilibru între eleganță și rezistență mecanică. Un model de scaun de bar tapițat în catifea premium bine ales va rezista ani de zile fără să își piardă farmecul inițial pe care l-ai căutat.

Densitatea potrivită pentru aceste scaune de bar

Nu orice tip de catifea este creat egal, mai ales pentru utilizare intensă. Caută materiale cu o densitate mare a firelor, care să nu permită bazei să se vadă. O catifea de calitate pentru niște scaune de bar durabile trebuie să aibă o rezistență ridicată la abraziune, verificată prin teste riguroase de specialitate înainte de a face orice achiziție finală.

Poliesterul modern este adesea preferat în locul bumbacului deoarece rezistă mult mai bine la pete și la frecare. Acest aspect este vital într-o zonă unde băuturile sunt mereu prezente. Verifică specificațiile tehnice și asigură-te că materialul pentru noile tale scaune de bar este conceput special pentru a face față contactului zilnic cu diverși utilizatori sau invitați.

Efectul vizual și culori pentru scaune de bar rafinate

Lumina joacă un rol fascinant pe suprafața catifelei datorită direcției firelor, fenomen cunoscut sub numele de directional nap. În funcție de unghiul din care privești, culoarea pare mai închisă sau mai deschisă, oferind profunzime vizuală. Acest luciu schimbător face ca niște suprafețe tapițate să pară mereu diferite în funcție de momentul zilei în care sunt privite de către tine.

Dacă vrei un look care să nu se demodeze repede, orientează-te către nuanțe saturate și profunde. Verdele smarald, albastrul bleumarin sau griul antracit arată întotdeauna premium și maschează micile imperfecțiuni mai bine decât culorile deschise. Culorile sofisticate transformă aceste obiecte în elemente centrale ale decorului, fără să pară eforturi disperate după atenție din partea celorlalți care te vizitează.

Mixul de materiale pentru scaune de bar moderne

Ca să eviți un aspect prea încărcat, trebuie să echilibrezi catifeaua cu materiale rigide și reci. Un cadru metalic subțire, negru mat sau auriu discret, oferă un contrast vizual necesar. Această combinație de texturi face ca mobila să pară ușoară și contemporană, integrându-se perfect într-un design industrial sau minimalist ales de tine cu mult gust și atenție.

Lemnul este o altă opțiune care aduce un aer organic și cald lângă tapițeria fină. Liniile simple și formele geometrice clare ajută materialul să respire și să nu pară demodat. Esențial este să nu adaugi prea multe detalii decorative inutile, ci să lași calitatea texturii de pe aceste scaune de bar să vorbească de la sine în camera respectivă.

Întreținerea corectă pentru scaune de bar impecabile

Catifeaua necesită o disciplină minimă pentru a-și păstra aspectul de nou cât mai mult timp. Aspirarea săptămânală cu o perie moale îndepărtează praful care se poate fixa între firele dense. Dacă observi că firele s-au tasat, o periere ușoară în sensul opus creșterii lor poate reda volumul și luciul natural al acestor scaune de bar din locuința ta personală.

Pentru pete, reacția rapidă este singura ta șansă reală de succes. Tamponează imediat zona cu o cârpă uscată și curată, fără să freci materialul, deoarece vei distruge structura firelor. Folosirea unor soluții de protecție aplicate preventiv poate face minuni, oferindu-ți liniștea necesară atunci când folosești des noile tale scaune de bar alături de prieteni apropiați în serile de weekend.

Investiția într-un finisaj de acest tip reflectă dorința ta de a crea un spațiu primitor și plin de caracter. Atunci când alegi corect, rezultatul este un colț de bar care emană lux discret și o stare de bine autentică. Detaliile tehnice și atenția la material îți garantează că alegerea făcută pentru aceste scaune de bar va fi apreciată mult timp.

Citeste in continuare

Afaceri

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Publicat

pe

Matematica din spatele șantierului tău

În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței de muncă în creștere și normele nZEB (Near Zero Energy Building) tot mai stricte, marja de profit a unui dezvoltator se subțiază dacă se bazează exclusiv pe lanțurile de distribuție clasice din Europa.

Adevărul incomod? Multe dintre materialele „europene” pe care le cumperi la preț premium sunt, de fapt, produse în aceleași fabrici din Foshan sau Guangzhou, doar reambalate.

Acest articol explică, pas cu pas, cum poți „tăia” intermediarii și cum poți transforma achizițiile din China dintr-un risc într-un avantaj competitiv strategic pentru ansamblul tău rezidențial.

Hai cu noi în China


De ce China? (Și de ce acum?)

Nu vorbim despre a cumpăra „ieftin”, ci despre a cumpăra inteligent. China a trecut de la „fabrica lumii pentru produse ieftine” la lider tehnologic în producția industrială.

Pentru un dezvoltator imobiliar care construiește un bloc de 50+ apartamente, diferențele sunt matematice:

  • Gresie și Faianță (Rectificată, Porțelanată): Economie de 30-45% față de distribuitorii locali.
  • Uși de interior (MDF/WPC/Filomuro): Economie de 40%.
  • Sanitare și Mobilier de baie: Economie de până la 50% pentru aceleași specificații tehnice.

Notă ChinaRomania: Secretul nu este prețul cel mai mic din catalog, ci raportul calitate/preț livrat în șantier.

Hai cu noi în China


Top 3 Mituri despre Importul din China (Demontate)

Mitul 1: „Calitatea este slabă”

Realitatea: China produce pe paliere de calitate. Dacă plătești preț de rebut, primești rebut. Dacă ceri standarde germane, fabricile chinezești au tehnologia să le livreze (deseori, chiar ele produc pentru brandurile germane).

  • Soluția: Audit de fabrică și Controlul Calității (QC) înainte de încărcarea containerului.

Mitul 2: „Durează prea mult și blochez banii”

Realitatea: Un ciclu de import bine planificat durează 35-50 de zile (producție + transport maritim până în Constanța).

  • Soluția: Planificarea achizițiilor în faza de „roșu” a construcției pentru a avea finisajele la timp. Cashflow-ul este gestionat prin plăți eșalonate (depozit vs. plată la livrare).

Mitul 3: „Nu au certificări CE”

Realitatea: Marii producători chinezi exportă global și dețin toate certificările necesare (CE, ISO, teste de rezistență la foc).

  • Soluția: Verificarea documentației tehnice este pasul zero, înainte de orice negociere de preț.

Hai cu noi în China


Ce materiale merită să imporți? (Analiza Pareto)

Nu totul merită adus din China (de exemplu, cimentul sau cărămida nu sunt rentabile din cauza volumului/greutății). Concentrează-te pe finisaje și tehnologie:

  1. Finisaje High-End: Marmură compozită, parchet SPC, gresie de mari dimensiuni (slab tiles).
  2. Tâmplărie și Uși: Uși metalice antifoc certificate, uși de interior, fațade ventilate.
  3. Electrice & Smart Home: Sistemele de iluminat LED arhitectural și soluțiile smart home (întrerupătoare, videointerfoane) au marje uriașe la distribuitori.
  4. Sisteme HVAC: Pompe de căldură și ventiloconvectoare.

Hai cu noi în China


Procesul ChinaROmania: Cum eliminăm riscul

Majoritatea dezvoltatorilor evită importul direct din cauza birocrației și a fricii de „țeapă”. Aici intervine un integrator industrial. Iată cum transformăm haosul în procedură:

  1. Sourcing Tehnic: Nu căutăm pe Alibaba. Lucrăm direct cu fabrici verificate, pe baza fișei tehnice din proiectul tău.
  2. Negociere și Mostrare: Primești mostra în biroul tău din România pentru aprobare.
  3. Controlul Calității (QC): Inginerii noștri verifică marfa în China înainte de a fi urcată pe vas. Dacă 1% din gresie e spartă, nu pleacă din fabrică.
  4. Logistică Door-to-Site: Ne ocupăm de transport maritim, vămuire în Constanța și livrare directă în șantierul tău. Tu primești factura de la o firmă românească (Uzinex), simplificând contabilitatea.

Hai cu noi în China


Studiu de Caz: Ansamblu Rezidențial 100 Apartamente

Scenariu ipotetic bazat pe medii de piață 2025-2026.

  • Buget Finisaje (Oferte locale): 500.000 €
  • Buget Import Direct (prin ChinaRomania): 340.000 € (inclusiv transport și comision de management)
  • Economie Netă: 160.000 €
  • Impact: Această sumă se transformă direct în profit net sau poate fi reinvestită în amenajarea spațiilor verzi pentru a crește valoarea de vânzare a apartamentelor.

Hai cu noi în China


Concluzie: Ești gata să îți optimizezi marja?

Importul materialelor de construcții din China nu mai este un „pariu”, ci o necesitate de business pentru dezvoltatorii care vor să rămână competitivi. Diferența dintre un proiect profitabil și unul blocat stă adesea în managementul costurilor de achiziție.

ChinaRomania este partenerul tău tehnic care conectează șantierul tău din România cu puterea de producție a Chinei. Fără bariere lingvistice, fără riscuri vamale.

Hai cu noi în China

Citeste in continuare

Exclusiv

De ce să alegeți un service laptopuri din Brașov pentru reparații sigure

Publicat

pe

De

Laptopul este, pentru majoritatea dintre dvs., un instrument esențial atât în activitatea profesională, cât și în viața personală. Fie că îl utilizați pentru muncă, studiu, comunicare sau divertisment, orice defecțiune poate crea disconfort și întârzieri. În astfel de situații, apelarea la un service laptopuri din Brașov reprezintă cea mai sigură și eficientă soluție pentru remedierea problemelor apărute.

Un service laptopuri Brasov specializat vă oferă acces la experiență, echipamente profesionale și intervenții corecte, fără riscul de a agrava situația prin reparații improvizate.

Diagnostic precis al defecțiunilor

Atunci când laptopul dvs. prezintă probleme, cauza reală nu este întotdeauna evidentă. Un dispozitiv care se închide brusc poate avea o problemă de răcire, nu neapărat de baterie. Un ecran nefuncțional poate ascunde o defecțiune la placa video, nu la display.

Tehnicienii dintr-un service laptopuri din Brașov folosesc metode de testare avansate pentru a identifica exact problema. Astfel, dvs. evitați înlocuiri inutile de componente și costuri suplimentare.

Intervenții sigure pentru protejarea datelor

Laptopul dvs. stochează informații importante: documente, imagini, parole și fișiere personale. Orice intervenție realizată necorespunzător poate duce la pierderea acestora.

Un service profesionist acordă prioritate protejării datelor dvs., realizând copii de siguranță atunci când este necesar și manipulând componentele cu atenție sporită.

Un alt avantaj major al apelării la un service laptopuri din Brașov este utilizarea pieselor de schimb de calitate superioară. Componentele originale sau compatibile verificate asigură funcționarea optimă a dispozitivului pe termen lung. Piesele ieftine și necertificate pot provoca defecțiuni repetate și scăderea performanței.

În loc să încercați să reparați singuri laptopul, riscând să pierdeți timp și să agravați problema, puteți apela la specialiști care rezolvă situația rapid și eficient.

Service-urile din Brașov oferă timpi de intervenție reduși și comunicare clară privind durata reparației, astfel încât dvs. să vă puteți organiza activitatea fără întreruperi majore.

Pe lângă reparații, un service laptopuri poate realiza operațiuni de întreținere preventivă: curățarea de praf, schimbarea pastei termice, verificarea sistemului de răcire și optimizarea software.

Prin aceste intervenții, dvs. prelungiți semnificativ durata de viață a laptopului și preveniți apariția unor defecțiuni costisitoare.

Garanție pentru lucrările efectuate

Apelând la un service profesionist, beneficiați de garanție pentru reparațiile realizate. În cazul în care problema reapare, aceasta va fi remediată fără costuri suplimentare pentru dvs. Această siguranță nu există în cazul reparațiilor realizate fără autorizație.

Consiliere și recomandări utile

Tehnicienii vă pot oferi sfaturi utile pentru utilizarea corectă a laptopului: cum să încărcați bateria, cum să evitați supraîncălzirea și ce soluții software pot îmbunătăți performanța dispozitivului. Aceste recomandări vă ajută să preveniți problemele viitoare.

Transparență în costuri

Un service de încredere vă informează clar asupra costurilor și intervențiilor necesare înainte de începerea lucrării. Astfel, dvs. știți exact ce presupune reparația și ce sumă veți plăti.

Avantajul proximității

Alegând un service laptopuri din Brașov, beneficiați de suport local. Puteți discuta direct cu tehnicienii, puteți preda și ridica dispozitivul personal și puteți reveni rapid în cazul unor întrebări sau situații neprevăzute.

Investiție inteligentă

O reparație realizată corect din prima reprezintă o investiție pe termen lung. Evitați defecțiunile repetate și costurile suplimentare generate de soluții improvizate.

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Social7 zile inainte

Fostul vicepremier Dragoș Anastasiu nu dă Delta Dunării pe Dubai: „Uneori, Paradisul este mai aproape decât credem”

Pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu și al faptului că mii de români au rămas blocați în această zonă ca...

Afaceri2 săptămâni inainte

Padbol România ajunge în Valea Jiului. Petrila devine centru oficial!

Un nou început pentru sportul din Valea Jiului Valea Jiului a trăit un moment special pentru sportul local: inaugurarea primelor...

Social2 săptămâni inainte

Injectare acid hialuronic București: Beneficii, rezultate și ce trebuie să știi înainte de procedură

Când cauți o clinică pentru o procedură de injectare acid hialuronic București, probabil nu vrei doar o procedură rapidă, ci...

Social3 săptămâni inainte

Rolul educativ al testării poligraf în mediul profesional

Într-o lume profesională în continuă schimbare, integritatea, responsabilitatea și etica devin valori esențiale pentru orice organizație care își dorește performanță...

Eveniment4 săptămâni inainte

Proiecție specială a comediei despre relații „În pielea mea” la Ploiești, în prezența echipei, pe 18 februarie!

Spectatorii din Ploiești sunt invitați pe 18 februarie, de la 18:30, la o întâlnire specială cu o parte din membrii...

Evenimento lună inainte

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400...

Sporto lună inainte

Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă

COMUNICAT DE PRESĂ Proiectul F.E.I.B. a demarat oficial: începe o provocare interesantă pentru cele cinci asociații care au dat viață...

Socialo lună inainte

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Social2 luni inainte

Rolul testului poligraf în prevenirea hărțuirii la locul de muncă

Hărțuirea la locul de muncă reprezintă una dintre cele mai sensibile și dificile probleme cu care se pot confrunta organizațiile...

Social2 luni inainte

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Social2 luni inainte

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Social2 luni inainte

Închirierea de imobile – libertatea de a trăi frumos, fără constrângeri

Pentru mult timp, ideea de a deține o locuință a fost asociată cu succesul și stabilitatea. Dar lumea s-a schimbat....

Social2 luni inainte

Despre Anton (Tonino) Despre inima lui. Despre visuri la care nu renunță.

Anton (Tonino) s-a născut cu o boală rară de inimă numită Boala Ebstein. Este o malformație cardiacă gravă, care afectează...

închiriere auto închiriere auto
Social2 luni inainte

Elei Rent a Car – Servicii premium de închiriere auto pentru orice nevoie

Într-o piață dinamică și competitivă precum cea a serviciilor de rent a car în România, Elei Rent a Car se...

Social2 luni inainte

Acarieni roșii pe plante – Tratament eficient pentru păianjeni de plante

Puteți observa acarienii roșii verificând partea inferioară a frunzelor pentru puncte roșii mici, puncte galbene și pânze fine. Acești dăunători se reproduc rapid,...

Sport3 luni inainte

Sport pe patru roti – cum influenteaza anvelopele controlul si precizia masinii

Condusul sportiv nu este rezervat doar circuitelor sau competitiilor oficiale. Pentru multi soferi, sportul pe patru roti inseamna placerea controlului,...

Social3 luni inainte

„Disneylandul Europei” gândit de Dragoş Dobrescu prinde contur în România: Dracula Land, proiectul care vrea să transforme legenda într-un simbol național

România ar putea deveni, în următorii ani, gazda unuia dintre cele mai ambițioase proiecte de divertisment din Europa. Proiectul gândit...

Social3 luni inainte

De ce închirierea a devenit alegerea celor care prețuiesc calitatea vieții

În ultimii ani, ideea de “acasă” s-a schimbat radical. Dacă altădată visul oricărui tânăr era să își cumpere propriul apartament,...

Știrile Săptămânii