Connect with us

Exclusiv

EXCLUSIV/Atunci când nulitățile organizate fură munca și ideile altora pentru a-și clădi organizații fantomă („viitorul aparține”, cui aparține „europol”?)

Publicat

pe

În fuga după membrii, bani și favoruri de la „stăpânul suprem”, unele organizații „sindicale” precum europol (viitorul le aparține), nu se dau în lături de la nimic. Într-o postare recentă, din 6 martie, „echipa sindicatului europol” susține că potrivit art. 31[1] din Legea nr. 360/2002 polițiștii aveau dreptul la o locuință… și așa o țin langa. Deși, textul privind sprijinul pentru acordarea unei locuințe proprietate pentru polițiști, e prevăzut în cuprinsul art. 32[2] din Legea nr.360/2002. Dar, unde nu-i cunoaștere, nu e nici putere (http://sindicateuropol.ro/politistii-vor-putea-sa-isi-transforme-compensatia-de-chirie-in-rata-la-banca/) Dar, pentru falsorii în sindicalism de la Europol, nimic nu contează în goana după membrii și privilegii.

Ei bine, aceste demersuri au fost pornite de Sindicatul „Diamantul” și Alexandru Firicel (membru SPRD): dsoar TMB-SCAF 45639/3/2015 – https://www.incisivdeprahova.ro/2018/01/31/exclusivinca-odata-tmb-scaf-arata-ca-ordinele-mai-sunt-lipsite-de-eficienta-juridica-fata-legii/ – încă din anul 2015, continuând în anul 2016 iar în anul 2017 acest demers fiind intensificat…

Și, ca să fim onești, stimați „sindicaliști” cu viitoul în față dar negru, sindicatul ProLex a fost cel care a solicitat primul, MAI-ului, să respecte art. 32 din Legea nr.360/2002 și art.17[3] din OUG nr.30/2007.

Deci, data viitoare, înainte să vă mai bateți cu cărămizile în piept că voi faceți și dregeți, aveți bunul simț să faceți verificări, ca niște polițiști adevărați (că tot vă erijați voi în „reprezentanți ai polițiștilor”) nicidecum în „babe guralive” de pe marginea șanțului așa cum ne-ați arătat că faceți în prezent: furați munca unora ca să nu zică membrii voștrii (parcă aveați vreo 500 de polițiști și restul împrăștiați, de pe la alte sindicate, prin federația Publisind… sincer, în opinia mea, nu prezentați un interes).

Și, apropos: „Diamantul” nu a stat mereu la masa negocierilor și nu a fost invitat la „cine de taină” în pseudo-ședințele de dialog social/bilanțuri precum europol/publisind. De ce? Fiindcă SPR „Diamantul” nu a „pupat” niciodată șefi.

Sincer! Ca și sindicalist dar, mai ales, polițist, îmi e rușine să am astfel de „colegi de breaslă”! Și, abia aștept să mă dați în judecată, să arăt tuturor documentele pe care le dețin (aici nu îmi permite spațiul electronic să aduc mai multe dovezi). Să vadă toată lumea cum mințiți susținând că, citez: „Acest drept nu a fost niciodată aplicat şi asta în mare măsură din vina organizaţiilor sindicale care s-au concentrat pe alte chestiuni în loc să solicite aplicarea a ceea ce deja există în lege”!

Alexandru Firicel – președinte teritorial SPR „Diamantul” Secția 13 Poliție

[1] Articolul 31(1) Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul și care nu deține locuință proprietate personală în acea localitate, nici el și nici soția/soțul acestuia, în situația în care nu i se poate asigura spațiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensație pentru chirie de până la 50% din salariul de bază.———–Alin. (1) al art. 31 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 16 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.083 din 22 noiembrie 2004.(1^1) Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care își are domiciliul, dar care nu deține locuință proprietate personală în acea localitate, nici el și nici soția/soțul acestuia, în situația în care nu i se poate asigura spațiul de locuit corespunzător, poate beneficia de compensația lunară pentru chirie, prevăzută la alin. (1), în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului afacerilor interne, însușite de către conducătorul unității din care face parte polițistul, la solicitarea acestuia. ———–Alin. (1^1) al art. 31 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii „Ministerul Administrației și Internelor” cu denumirea „Ministerul Afacerilor Interne”.(2) Soțul sau soția polițistului mutat/mutată în interesul serviciului în alta localitate, care a fost încadrat/încadrată în muncă și a întrerupt activitatea datorită mutării împreună cu soțul sau soția, are dreptul la o indemnizație lunară de 50% din salariul de baza al polițistului, până la o nouă angajare sau până la prestarea unei alte activități aducătoare de venituri, dar nu mai mult de 9 luni.(3) Abrogat.———–Alin. (3) al art. 31 a fost abrogat de pct. 4 al art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 16 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.083 din 22 noiembrie 2004.(4) De indemnizația lunară prevăzută la alin. (2) beneficiază și soțul sau soția care, la data mutării polițistului, era înscris/înscrisă, în condițiile legii, ca șomer, dar numai după expirarea termenului de plata a ajutorului de șomaj, stabilit prin lege.(5) Cuantumul compensației prevăzute la alin. (1) și condițiile de acordare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.———–Alin. (5) al art. 31 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii „Ministerul Administrației și Internelor” cu denumirea „Ministerul Afacerilor Interne”.

[2] Articolul 32(1) Polițistul va fi sprijinit în construirea sau cumpărarea, o singura data în timpul carierei, a unei locuințe proprietate personală în localitatea în care își are sediul unitatea de poliție la care este încadrat, în condițiile legii.(2) Abrogat.————Alin. (2) al art. 32 a fost abrogat de art. 10 din LEGEA nr. 562 din 7 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.169 din 9 decembrie 2004.(3) Criteriile și condițiile de sprijin prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne.———–Alin. (3) al art. 32 a fost modificat conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii „Ministerul Administrației și Internelor” cu denumirea „Ministerul Afacerilor Interne”.

[3] Articolul 17(1) Personalul Ministerului Afacerilor Interne*) se compune din: funcţionari publici, poliţişti – funcţionari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum şi soldaţi şi gradaţi voluntari.(2) Din efectivele Ministerului Afacerilor Interne*) fac parte şi elevi şi studenţi înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ proprii, în condiţiile legii.(3) Personalul Ministerului Afacerilor Interne*) se supune prevederilor legale care îi reglementează activitatea.(4) Personalul din Ministerul Afacerilor Interne*) poate beneficia, ca măsură de protecţie socială, de înlesniri în folosirea amenajărilor recreative şi sportive din dotarea ministerului, similare celor acordate cadrelor militare în activitate, stabilite prin ordin al ministrului.(5) Ministerul Afacerilor Interne*) poate desfăşura programe pentru construirea de locuinţe, proprietate a personalului instituţiei, din fondurile beneficiarilor, pe terenuri disponibile proprietate publică a statului, aflate în administrarea ministerului.(5^1) Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile componente subordonate, poate închiria, pe perioadă determinată, în condiţiile legii, spaţii locative necesare cazării personalului propriu, ce se dau în folosinţă gratuită poliţiştilor şi cadrelor militare în activitate care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 31 alin. (1) şi (1^1) din Legea nr. 360/2002privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, şi de art. 20^1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 80/1995privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare. Structurile componente subordonate, criteriile şi condiţiile de închiriere şi repartizare a spaţiilor locative se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne*).————Alin. (5^1) al art. 17 a fost introdus de art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 96 din 2 septembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 612 din 9 septembrie 2009.(6) Terenurile prevăzute la alin. (5) se trec, în condiţiile legii, din domeniul public în domeniul privat al statului, proprietarii locuinţelor dobândind, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, un drept de folosinţă oneros asupra terenurilor pe durata existenţei construcţiilor.(7) Personalului Ministerului Afacerilor Interne*) trimis la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României şi la organismele internaţionale specializate din străinătate, precum şi ofiţerilor de legătură le sunt aplicabile dispoziţiile legale privind personalul trimis în misiune permanentă în străinătate.(8) Pe timpul participării la misiunile forţelor prevăzute la art. 5, efectivelor Ministerului Afacerilor Interne*) le sunt aplicabile dispoziţiile legale privind personalul trimis în misiune temporară în străinătate.(9) Ataşaţii de afaceri interne şi ofiţerii de legătură desemnaţi de către ministrul afacerilor interne*) sunt trimişi la post în condiţiile prevăzute în ordinul de numire, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe.

art. 06.03.2018

articol chirii 2016

articol din 30.07.2017

Rasp MAI_ca_exista_OMAI_sprijin_locuinte_129-2010

Rasp MAI_nu_exista_OMAI_sprijin_locuinte_15_04_2015

Rasp Firicel locuinte

rasp IGPR

rasp MAI dir.ev.pers.

Rasp_PCAB_clasare_ajutor_cumparare_locuinte

raspuns AL.IOAN CUZA

Raspuns ANITP

raspuns DRPCIV

Raspuns MAI-DGJ

raspuns ministerul dezvoltarii

Raspuns_DGA

rASPUNS_dgpASAPOARTE

Raspuns_negativ_Sv_Log-DGPMB_acordare_sprijin_locativ

Raspuns_negativ_Sv_Log-DGPMB_schimb_locuinte

Raspuns_Premier – transmitere_la_MAI_identificare_proiect_ajutor_locuinta – art.32 StatutulPolitistului

Raspuns_Primaria_generala_trimitere_catre_SSLAG_29.05.2015

Raspuns_PS4_din_08.06.2015

Sesizare SPRD nr.711MSdin 17.07.2017

Solicitare_ajutor_cumprare_loc-Rasp_MAI_din_02.07.2015-NEGATIV

Exclusiv

RCA pentru o masina second-hand — Pasi simpli inainte sa pleci de la dealer

Publicat

pe

Inainte sa platesti, roaga dealerul sa iti arate detaliile politicii RCA si sa confirme asiguratorul, VIN-ul si data exacta de inceput, inclusiv ora. Nu pleca pana cand te asiguri ca acoperirea corespunde momentului in care primesti masina si ai verificat-o online, daca este posibil. Daca polita nu poate fi transferata, cumpara una noua imediat. Tine documentele pregatite, verifica istoricul masinii, iar daca mergi mai departe, vei vedea verificarile simple care iti economisesc probleme.

Verificati masina second-hand cu RCA inainte de plata

Inainte sa predai banii, verifica cu atentie RCA-ul pentru masina second-hand ca sa stii exact ce semnezi si pentru ce platesti. Cere dealerului sa iti arate detaliile politei, apoi verifica data de incepere a acoperirii, numele asiguratorului si faptul ca VIN-ul vehiculului se potriveste. Nu trebuie sa te simti grabit; un dealer bun va intelege. Daca ceva pare neclar, opreste-te si cere o copie noua. Apoi inspecteaza istoricul vehiculului ca sa depistezi accidente din trecut, goluri in kilometraj sau schimbari de proprietate care ar putea sa iti afecteze increderea. Cand te asiguri ca RCA-ul este activ si corect, te protejezi de costuri si intarzieri neprevazute. Vei pleca simtindu-te inclus, informat si gata sa pleci la drum cu liniste in suflet.

Puteti transfera conexiunea RCA existenta?

O intrebare frecventa este daca poti transfera RCA-ul existent atunci cand cumperi o masina second-hand, iar raspunsul depinde de polita si de modul in care este setat de catre vanzator. In unele cazuri, asiguratorul permite un transfer al acoperirii existente, dar de obicei nu poti presupune ca se va intampla automat. Ar trebui sa intrebi dealerul sau vanzatorul sa confirme statusul inainte sa pleci. Daca polita ramane valabila, asigura-te ca asiguratorul accepta schimbarea proprietarului si a datelor despre vehicul. Daca nu, va trebui sa faci un RCA nou imediat. Stai calm: acest pas este doar despre protejarea locului tau pe sosea si evitarea surprizelor. Cere documentele de la dealer necesare pentru a confirma polita curenta, ca sa poti progresa cu incredere.

De ce documente aveti nevoie pentru RCA?

Pentru a obtine RCA pentru masina dvs. second-hand, aveti nevoie de actele de proprietate care sa arate clar vanzarea si transferul. De asemenea, veti avea nevoie de o dovada valida de identitate si de adresa, astfel incat asiguratorul sa poata verifica cine sunteti si unde locuiti. Daca le aveti pregatite, procesul va decurge mai usor si va va ajuta sa plecati de la dealer fara intarzieri.

Acte de proprietate necesare

Pentru RCA, ai nevoie de actele de proprietate ale masinii, astfel incat transferul sa fie curat si legal. Cere dealerului certificatul de inmatriculare, contractul de vanzare si orice dovada ca vehiculul poate fi asigurat pe numele tau. Aceste documente te ajuta sa potrivesti datele masinii cu polita, ca sa nu apara intarzieri mai tarziu. Tine aproape lista ta de verificari pentru dealer si confirma fiecare detaliu inainte sa semnezi. Daca ceva pare in neregula, opreste-te si cere imediat documente corectate. O trecere rapida si a termenilor de acoperire te ajuta, de asemenea, sa intelegi ce va accepta asiguratorul. Cand dosarul de proprietate este complet, poti merge mai departe cu incredere, stiind ca faci lucrurile cum trebuie si iesi la drum cu liniste.

Dovada identitatii si a adresei

Odata ce actele de proprietate sunt in ordine, dealerul va solicita de obicei dovada identitatii si a adresei tale, astfel incat RCA sa fie emis in numele tau fara intarzieri. In mod obisnuit, vei prezenta cartea ta de identitate sau pasaportul, plus un document care confirma adresa, precum o factura de utilitati sau o adeverinta de domiciliu. Aceasta verificare simpla a identitatii ajuta asiguratorul sa iti potriveasca corect datele si sa evite erorile la polita. Daca cumperi pentru altcineva, adu si documentele acelei persoane, deoarece RCA trebuie sa urmeze adevaratul proprietar sau sofer. Pastreaza toate actele clare, actuale si usor de citit. Cand actele sunt pregatite, poti trece mai departe cu incredere, stiind ca esti cu un pas mai aproape de asigurare RCA completa si de o predare fara probleme de la dealer la drum.

Cum cumperi RCA pe telefonul tau?

Daca vrei sa cumperi RCA pe telefon, de obicei o poti face in doar cateva minute. Deschide o aplicatie mobila de incredere pentru RCA sau un site al unei firme de asigurari, introdu datele masinii tale si alege acoperirea care se potriveste noii tale masini. Te vei simti mai in siguranta cand verifici datele dealerului si confirmi datele de inregistrare ale masinii inainte sa platesti. Tine la indemana actul de identitate, dovada de adresa si cardul bancar ca sa poti parcurge pasii fara probleme. Revede rezumatul politei, verifica numele proprietarului si asigura-te ca totul se potriveste. Apoi apasa pentru plata si salveaza polita pe telefon. Nu faci asta singur; multi soferi procedeaza la fel, chiar de la reprezentanta, cu incredere si liniste.

Cat timp dureaza activarea RCA?

Activarea RCA, de obicei, are loc rapid, adesea in cateva minute dupa ce finalizezi plata si trimiti detaliile necesare. In multe cazuri, iti vei primi polita prin email chiar imediat, astfel incat sa poti pleca cu impresia ca dealerul se simte pregatit si acoperit. Totusi, pot exista intarzieri la activarea RCA daca informatiile tale trebuie verificare rapida sau daca sistemul asiguratorului este aglomerat. De asemenea, timpul de procesare al dealerului poate influenta cat de repede apar toate datele pe numele tau, mai ales in perioadele de varf. Daca ai introdus corect ID-ul, detaliile despre masina si plata, de obicei te poti relaxa si sa astepti putin. Cand cumperi impreuna cu altii la reprezentanta, faci parte dintr-un proces usor si organizat, care ii ajuta pe toti sa mearga mai departe cu incredere.

Veti primi banii inapoi pentru primele neutilizate?

Daca anulati polita RCA inainte sa se incheie, este posibil sa primiti o rambursare pentru prima neutilizata, dar depinde de termenii politei si de momentul anularii. De obicei, trebuie sa anulati cat mai repede, deoarece asiguratorul calculeaza adesea rambursarea pe baza datei la care primeste cererea dvs. In multe cazuri, rambursarea este proportionala, astfel incat veti primi inapoi doar partea pe care nu ati utilizat-o.

Eligibilitate pentru rambursare premium

Cand anulezi o polita RCA inainte sa se incheie, s-ar putea sa primesti inapoi o parte din prima platita, dar rambursarea, de obicei, depinde de contractul tau si de cat timp de acoperire mai ramane. Va trebui sa verifici cerintele de eligibilitate din termenii politei, deoarece nu toate situatiile se califica. Tine la indemana lista de documente necesare: actul de identitate, numarul politei, cererea de anulare si dovada platii te pot ajuta sa inaintezi mai rapid. Daca indeplinesti regulile, asiguratorul poate calcula partea neutilizata si poate procesa ce ti se cuvine. Nu trebuie sa te simti pierdut aici; multi soferi trec prin asta si primesc raspunsuri clare odata ce intreaba. Ramai calm, solicita confirmare in scris si asigura-te ca toate detaliile corespund inregistrarilor tale.

Anularea politicii la momentul potrivit

Momentul anularii poate face o diferenta reala in faptul daca primesti bani inapoi pentru primele neutilizate. Daca actionezi curand dupa vanzare, iti poti proteja sansa de a recupera o parte din ceea ce ai platit. Inainte sa trimiti o anulare polita, verifica eligibilitatea din contract si compar-o cu documentele masinii tale, ca nimic sa nu intarzie procesul. Fa o verificare rapida a rambursarii cu asiguratorul sau brokerul si intreaba exact ce data vor folosi pentru a opri acoperirea. Nu trebuie sa te simti singur(a) in acest pas; multi soferi fac asta cand isi schimba masina. Pastreaza cererea clara, pastreaza copii ale tuturor documentelor si actioneaza prompt. Astfel, ramai in control si eviti intarzieri nedorite pe masura ce se schimba polita.

Reguli de rambursare proportionala (pro-rata)

Dupa ce cererea ta de anulare este pusa in miscare, urmatoarea intrebare este una simpla: cat din prima neutilizata poti primi inapoi? In majoritatea cazurilor, vei primi o rambursare pro rata, adica asiguratorul returneaza partea din prima pentru RCA aferenta zilelor neutilizate. Asta inseamna raspundere proportionala: platesti doar pentru perioada de acoperire pe care ai pastrat-o efectiv. Daca anulezi din timp, rambursarea ta ar trebui sa reflecte termenul ramas, minus eventualele taxe permise. Nu trebuie sa ghicesti aici—solicita dealerului sau asiguratorului o calculare in scris si verifica datele exacte de inceput si de final. In felul acesta, ramai informat, protejat si increzator ca primesti o rambursare corecta pentru ce nu ai folosit.

Ce sa verificati la masina inainte de a o cumpara

Inainte sa semnezi ceva, fa o trecere atenta pe langa masina si cauta semne care nu corespund descrierii dealerului. Verifica elementele de caroserie, vopseaua, luminile si geamurile pentru uzura neuniforma sau reparatii. Apoi deschide usile, porneste motorul si asculta daca apar zgomote ciudate. In timpul testului, inspecteaza anvelopele pentru uzura neuniforma a benzii si simte cum raspund franele ca sa stii ca masina se opreste lin.

VerificareDe ce conteaza
AnvelopeleIndica uzura, probleme de aliniere
FraneleEvidentiaza increderea la oprire
LuminileConfirma vizibilitatea si siguranta
VopseauaSugereaza eventuale daune anterioare
InteriorulReflecta modul de ingrijire si confortul

Ai incredere in instinctele tale. Daca ceva nu pare in regula, pune intrebari si obtine raspunsuri clare. Meriti o masina care sa ti se potriveasca, iar tu nu esti singur in efortul de a incetini pentru a face o alegere inteligenta.

Evita sa pleci la drum fara asigurare

Dupa ce ati verificat masina si va simtiti bine cu ea, nu lasati vanzarea sa avanseze pana cand stiti ca partea de asigurari este rezolvata. Meritati sa plecati de la dealer increzatori, nu ingrijorati ca veti conduce fara asigurare. Cereti detaliile RCA inainte sa semnati si confirmati ora de incepere a politei, astfel incat sa coincida cu momentul in care va preluati masina. Daca dealerul ofera suport, folositi-l, dar faceti totusi verificarile dvs. online ca sa va asigurati ca totul este valid. Multi furnizori pot oferi activare imediata, ceea ce va ajuta sa evitati golurile si stresul. Cand aveti dovada in mana, puteti porni la drum ca oricine a planificat din timp. Acest pas mic va protejeaza banii, nervii si linistea.

Intrebari frecvente

Ce se intampla daca RCA-ul vanzatorului a expirat deja?

Daca certificatul RCA al vanzatorului a expirat, nu te poti baza pe el—verifica imediat daca exista acoperire si solicita o prelungire in scris doar daca o pot reinnoi. In caz contrar, va trebui sa ai propria polita inainte sa pleci cu masina.

Pot sa conduc masina acasa fara un RCA imediat?

Nu, nu poti conduce legal fara RCA imediat; ai nevoie de asigurare provizorie sau alte optiuni temporare cu valabilitate legala. Verifica actele necesare inainte sa pleci, ca sa te simti in siguranta si sprijinit.

Acopera asigurarea RCA accidentele in prima zi?

Da, RCA-ul tau acopera de obicei accidentele din prima zi, daca polita este activa, dar verifica limitarile de acoperire, perioada de asteptare, raspunderea dealerului si procesul de revendicare. Te vei simti mai in siguranta stiind ca esti protejat(a) inca de la inceput.

Este RCA valabil daca masina este inmatriculata mai tarziu?

Da, RCA-ul dvs. poate ramane valabil pana la inregistrarea la dealer, daca perioada de valabilitate a politei include acea data. De obicei, veti avea nevoie de dovada dreptului de proprietate si de acoperire temporara, astfel incat sa fiti protejat cat timp masina este inregistrata ulterior.

Imi pot asigura o masina inainte de a schimba proprietarul?

Da, de multe ori poti aranja asigurarea inainte de schimbarea dreptului de proprietate, dar verifica regulile politei. Pentru intrebarea ta despre acoperirea temporara, vei avea nevoie de cerinte imediate pentru dovada, iar tu poti mentine totul lin, sigur si primitor.

Citeste in continuare

Exclusiv

Servicii DDD pentru condominii: ghid complet pentru administratori și locatari

Publicat

pe

De

Serviciile DDD, care se referă la dezinsecție, dezinfectare și deratizare, sunt esențiale pentru menținerea unui mediu sănătos și curat în condominii. Aceste servicii sunt destinate să prevină și să controleze infestările cu dăunători, bacterii și viruși, asigurând astfel un spațiu de locuit sigur pentru toți locatarii. Într-un condominiu, unde mai multe familii împărtășesc aceleași facilități și spații comune, importanța acestor servicii devine și mai evidentă. Fără o gestionare adecvată a problemelor legate de dăunători, riscurile pentru sănătatea locatarilor cresc semnificativ.

De asemenea, servicii DDD pentru condominii contribuie la protejarea valorii proprietății. Un condominiu bine întreținut, care beneficiază de un program regulat de dezinsecție și deratizare, va atrage mai mulți potențiali cumpărători sau chiriaș Astfel, administratorii de condominii trebuie să colaboreze cu companii specializate în DDD pentru a asigura un mediu curat și sănătos, dar și pentru a menține o imagine pozitivă a proprietății în fața locatarilor și a vizitatorilor.

Responsabilitățile administratorului în gestionarea serviciilor DDD

Administratorul unui condominiu are un rol crucial în gestionarea serviciilor DDD. Printre responsabilitățile sale se numără evaluarea nevoilor specifice ale clădirii și ale locatarilor, precum și selectarea unei companii de servicii DDD care să răspundă acestor cerințe. Este esențial ca administratorul să fie bine informat despre tipurile de dăunători care pot apărea în zonă și despre metodele eficiente de combatere a acestora. De asemenea, el trebuie să se asigure că toate serviciile sunt efectuate conform normelor legale și de siguranță.

Un alt aspect important al responsabilităților administratorului este comunicarea cu locatarii. Administratorul trebuie să informeze locatarii despre programul de servicii DDD, să le explice importanța acestora și să le ofere detalii despre măsurile de siguranță care vor fi implementate. O bună comunicare poate ajuta la reducerea anxietății locatarilor și la creșterea gradului de cooperare în ceea ce privește menținerea curățeniei și igienei în condominiu.

Cum să alegi o companie de servicii DDD pentru condominii

Alegerea unei companii de servicii DDD pentru un condominiu nu este o decizie care trebuie luată cu ușurință. Este important ca administratorul să efectueze o cercetare amănunțită pentru a identifica furnizorii care au experiență în gestionarea problemelor specifice condominiilor. Un prim pas ar fi solicitarea de recomandări din partea altor administratori sau a locatarilor care au avut experiențe pozitive cu anumite companii. De asemenea, recenziile online pot oferi informații valoroase despre calitatea serviciilor oferite.

Un alt criteriu esențial în alegerea unei companii DDD este certificarea și licențierea acesteia. Administratorul trebuie să se asigure că firma aleasă respectă toate reglementările legale și are personal calificat pentru a efectua tratamentele necesare. Este recomandat să se solicite o prezentare detaliată a metodelor utilizate, a produselor chimice folosite și a măsurilor de siguranță implementate. O companie transparentă va oferi toate informațiile necesare pentru a câștiga încrederea administratorului și a locatarilor.

Rolul locatarilor în menținerea curățeniei și igienei în condominiu

Locatarii joacă un rol esențial în menținerea curățeniei și igienei într-un condominiu. Fiecare persoană are responsabilitatea de a contribui la un mediu sănătos prin respectarea regulilor de igienă și curățenie stabilite de administrator. De exemplu, aruncarea corectă a gunoiului, păstrarea spațiilor comune curate și raportarea imediată a problemelor legate de dăunători sunt doar câteva dintre acțiunile pe care locatarii le pot întreprinde pentru a sprijini eforturile de întreținere.

În plus, educația locatarilor cu privire la importanța unor servicii DDD blocuri este crucială. Administratorul ar trebui să organizeze sesiuni informative sau întâlniri periodice pentru a discuta despre măsurile de prevenire a infestărilor și despre cum fiecare locatar poate contribui la menținerea unui mediu curat. Implicarea activă a locatarilor nu doar că îmbunătățește condițiile de trai, dar și întărește comunitatea din cadrul condominiului.

Servicii DDD de bază pentru condominii

Serviciile DDD de bază pentru condominii includ dezinsecția, deratizarea și dezinfectarea spațiilor comune. Dezinsecția se concentrează pe eliminarea insectelor dăunătoare, cum ar fi gândacii, furnicile sau ploșnițele, care pot afecta sănătatea locatarilor. Aceste tratamente sunt esențiale pentru prevenirea infestării și trebuie efectuate periodic, în funcție de specificul clădirii și de istoricul problemelor întâmpinate.

Deratizarea este un alt serviciu crucial, având ca scop eliminarea rozătoarelor care pot cauza daune structurale clădirii și pot transmite boli periculoase. Administratorul trebuie să colaboreze cu compania DDD pentru a stabili un program eficient de deratizare, care să includă inspecții regulate și măsuri preventive. Dezinfectarea spațiilor comune, cum ar fi holurile, lifturile sau zonele de recreere, este la fel de importantă, mai ales în contextul pandemiei recente, când igiena a devenit o prioritate majoră.

Cum să gestionezi eficient programul de curățenie și dezinsecție în condominiu

Gestionarea eficientă a programului de curățenie și dezinsecție într-un condominiu necesită o planificare atentă și o coordonare bună între administrator și compania DDD. Este important ca programul să fie stabilit astfel încât să nu interfereze cu activitățile zilnice ale locatarilor. De exemplu, tratamentele chimice ar trebui să fie programate în momente când majoritatea locatarilor sunt absenți sau când nu există activitate intensă în clădire.

De asemenea, administratorul ar trebui să comunice clar cu locatarii despre programul stabilit, informându-i cu privire la zilele și orele când vor avea loc intervențiile. Această transparență va ajuta la minimizarea disconfortului creat de aceste activități și va asigura cooperarea locatarilor. Monitorizarea rezultatelor intervențiilor este la fel de importantă; administratorul ar trebui să solicite feedback din partea locatarilor pentru a evalua eficiența serviciilor DDD și pentru a face ajustări dacă este necesar.

Cum să previi problemele legate de dăunători în condominiu

Prevenirea problemelor legate de dăunători într-un condominiu este esențială pentru menținerea unui mediu sănătos. O primă măsură preventivă este asigurarea unei bune igiene în spațiile comune și private. Locatarii ar trebui să fie încurajați să păstreze curățenia, să nu lase resturi alimentare expuse și să depoziteze gunoiul corespunzător. De asemenea, administratorul poate organiza campanii de informare pentru a educa locatarii despre importanța prevenirii infestării.

Un alt aspect important este inspecția regulată a clădirii pentru identificarea eventualelor semne de infestare sau deteriorare care ar putea atrage dăunători. Administratorul ar trebui să colaboreze cu compania DDD pentru a efectua inspecții periodice ale clădirii, inclusiv subsoluri, mansarde și alte zone mai puțin accesibile. Aceste inspecții pot ajuta la identificarea problemelor înainte ca acestea să devină grave, economisind astfel timp și resurse pe termen lung.

Importanța colaborării cu o companie specializată în servicii DDD

Colaborarea cu o companie specializată în servicii DDD este esențială pentru asigurarea unui mediu curat și sănătos într-un condominiu. Aceste companii dispun de expertiza necesară pentru a evalua situația specifică a clădirii și pentru a propune soluții personalizate. De asemenea, ele utilizează produse chimice eficiente și sigure, respectând toate reglementările legale în vigoare.

O companie specializată va oferi nu doar servicii reactive, ci și preventive, ajutând la identificarea riscurilor înainte ca acestea să devină probleme majore. Această abordare proactivă poate reduce semnificativ costurile pe termen lung asociate cu infestările severe sau cu deteriorările cauzate de dăunători. În plus, colaborarea strânsă între administratorul condominiului și compania DDD va facilita comunicarea eficientă cu locatarii, asigurându-se astfel că toți sunt informați despre măsurile luate.

Cum să menții un buget echilibrat pentru serviciile DDD în condominiu

Menținerea unui buget echilibrat pentru serviciile DDD într-un condominiu este o provocare importantă pentru orice administrator. Este esențial ca acesta să planifice din timp cheltuielile legate de aceste servicii, având în vedere atât costurile directe ale intervențiilor DDD, cât și eventualele cheltuieli suplimentare care pot apărea din cauza infestării sau deteriorării clădirii.

Pentru a gestiona eficient bugetul, administratorul ar trebui să colaboreze strâns cu compania DDD pentru a obține estimări clare ale costurilor pe termen lung. De asemenea, este recomandat să se aloce o parte din buget pentru măsuri preventive care pot reduce riscurile pe termen lung. O altă strategie eficientă este implicarea locatarilor în discuțiile bugetare; prin organizarea unor întâlniri periodice, administratorul poate obține feedback-ul acestora privind prioritățile financiare ale comunităț

Cum să comunici eficient cu locatarii în privința serviciilor DDD

Comunicarea eficientă cu locatarii în privința serviciilor DDD este esențială pentru asigurarea unei colaborări armonioase între administrator și comunitate. Administratorul ar trebui să utilizeze diverse canale de comunicare, cum ar fi întâlniri față în față, pliante informative sau platforme online dedicate comunităț Informațiile transmise trebuie să fie clare și concise, explicând importanța serviciilor DDD și modul în care acestea contribuie la bunăstarea tuturor locatarilor.

De asemenea, administratorul ar trebui să fie deschis la feedback din partea locatarilor. Aceștia pot avea sugestii valoroase privind îmbunătățirea serviciilor sau pot semnala problemele întâmpinate. Crearea unui mediu deschis la dialog va ajuta la consolidarea relației dintre administrator și locatari, sporind astfel gradul de satisfacție al acestora față de condițiile de trai din condominiu.

Cum să evaluați calitatea serviciilor DDD în condominiu

Evaluarea calității serviciilor DDD într-un condominiu este un proces continuu care necesită implicarea activă atât din partea administratorului cât și din partea locatarilor. Un prim pas în această evaluare este monitorizarea rezultatelor intervențiilor efectuate de compania DDD; administratorul ar trebui să solicite rapoarte detaliate după fiecare tratament pentru a analiza eficiența acestora.

Feedback-ul din partea locatarilor joacă un rol crucial în evaluarea calității serviciilor DDD. Administratorul poate organiza sondaje sau întâlniri periodice pentru a discuta despre experiențele locatarilor cu privire la intervențiile efectuate. Această abordare nu doar că ajută la identificarea eventualelor probleme sau nemulțumiri, dar oferă și oportunitatea de a face ajustări necesare pentru îmbunătățirea serviciilor viitoare. Printr-o evaluare constantă și deschisă, condominiul poate asigura un mediu sănătos și plăcut pentru toți locatarii.

O Alegere Potrivită pentru Companiile Care Vor Siguranță

Pentru afacerile care nu își permit compromisuri când vine vorba de igienă, protecție și combaterea dăunătorilor, Compania DDD este o recomandare relevantă. Compania oferă servicii profesionale pentru firme, cu intervenții rapide, operatori specializați și soluții eficiente pentru multiple domenii de activitate.

Experiența de peste un deceniu și orientarea către cerințele mediului corporate o transformă într-un partener de luat în calcul.

Contact direct:
Telefon: 031 005 06 52
Email: office@companiaddd.ro

Program telefonic:
Luni – Vineri: 09:00 – 18:00

Citeste in continuare

Exclusiv

Egalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă în contextul european

Publicat

pe

De

Proiectele finanțate prin fonduri europene nu vizează doar indicatori economici, ci și promovarea unor valori fundamentale care definesc societatea modernă. Egalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă sunt pilonii pe care se construiește orice inițiativă sustenabilă.

Egalitatea de șanse presupune eliminarea oricărei forme de discriminare pe criterii de gen, etnie sau dizabilități, asigurându-se că fiecare persoană are un punct de plecare echitabil. În cadrul proceselor de recrutare și formare, acest lucru înseamnă că meritul și potențialul sunt singurele criterii care contează.

Accesibilitatea pentru persoanele cu handicap este o componentă esențială a nediscriminării. O societate cu adevărat incluzivă este cea care elimină barierele fizice și digitale, permițând tuturor cetățenilor să participe la cursuri sau să ocupe un loc de muncă. În paralel, dezvoltarea durabilă ne îndeamnă la o utilizare eficientă a resurselor. Într-o eră a schimbărilor climatice, este vital ca noile generații de angajați să fie instruite în spiritul economiei verzi, reducând risipa și protejând mediul înconjurător pentru generațiile viitoare.

Proiectul VIVAT 2.0, Proiect finanțat din Fondul Social European + prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027, (Cod proiect: 337378) integrează aceste principii orizontale în toate activitățile sale.

Prin promovarea egalității de gen, proiectul încurajează atât femeile, cât și bărbații să acceseze domenii profesionale variate, spărgând stereotipurile tradiționale. De asemenea, incluziunea minorităților, precum comunitatea romă din județul Brașov, reprezintă o prioritate, oferindu-le acestora acces la servicii de profilare și mediere care să le schimbe traiectoria de viață.

Respectarea acestor valori nu este doar o obligație contractuală față de Uniunea Europeană, ci o condiție sine qua non pentru o dezvoltare armonioasă a comunității locale, unde nimeni nu este lăsat în urmă.

Disclaimer: documentul reflectă exclusiv opinia autorilor și nu reprezintă poziția oficială a Comisiei Europene sau a Guvernului României, care nu sunt responsabile pentru modul în care informațiile din studiu vor fi folosite.

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Social2 luni inainte

Fostul vicepremier Dragoș Anastasiu nu dă Delta Dunării pe Dubai: „Uneori, Paradisul este mai aproape decât credem”

Pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu și al faptului că mii de români au rămas blocați în această zonă ca...

Afaceri2 luni inainte

Padbol România ajunge în Valea Jiului. Petrila devine centru oficial!

Un nou început pentru sportul din Valea Jiului Valea Jiului a trăit un moment special pentru sportul local: inaugurarea primelor...

Social2 luni inainte

Injectare acid hialuronic București: Beneficii, rezultate și ce trebuie să știi înainte de procedură

Când cauți o clinică pentru o procedură de injectare acid hialuronic București, probabil nu vrei doar o procedură rapidă, ci...

Social2 luni inainte

Rolul educativ al testării poligraf în mediul profesional

Într-o lume profesională în continuă schimbare, integritatea, responsabilitatea și etica devin valori esențiale pentru orice organizație care își dorește performanță...

Eveniment3 luni inainte

Proiecție specială a comediei despre relații „În pielea mea” la Ploiești, în prezența echipei, pe 18 februarie!

Spectatorii din Ploiești sunt invitați pe 18 februarie, de la 18:30, la o întâlnire specială cu o parte din membrii...

Eveniment3 luni inainte

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400...

Sport3 luni inainte

Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă

COMUNICAT DE PRESĂ Proiectul F.E.I.B. a demarat oficial: începe o provocare interesantă pentru cele cinci asociații care au dat viață...

Social3 luni inainte

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Social3 luni inainte

Rolul testului poligraf în prevenirea hărțuirii la locul de muncă

Hărțuirea la locul de muncă reprezintă una dintre cele mai sensibile și dificile probleme cu care se pot confrunta organizațiile...

Social3 luni inainte

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Social3 luni inainte

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Social3 luni inainte

Închirierea de imobile – libertatea de a trăi frumos, fără constrângeri

Pentru mult timp, ideea de a deține o locuință a fost asociată cu succesul și stabilitatea. Dar lumea s-a schimbat....

Social3 luni inainte

Despre Anton (Tonino) Despre inima lui. Despre visuri la care nu renunță.

Anton (Tonino) s-a născut cu o boală rară de inimă numită Boala Ebstein. Este o malformație cardiacă gravă, care afectează...

închiriere auto închiriere auto
Social4 luni inainte

Elei Rent a Car – Servicii premium de închiriere auto pentru orice nevoie

Într-o piață dinamică și competitivă precum cea a serviciilor de rent a car în România, Elei Rent a Car se...

Social4 luni inainte

Acarieni roșii pe plante – Tratament eficient pentru păianjeni de plante

Puteți observa acarienii roșii verificând partea inferioară a frunzelor pentru puncte roșii mici, puncte galbene și pânze fine. Acești dăunători se reproduc rapid,...

Sport4 luni inainte

Sport pe patru roti – cum influenteaza anvelopele controlul si precizia masinii

Condusul sportiv nu este rezervat doar circuitelor sau competitiilor oficiale. Pentru multi soferi, sportul pe patru roti inseamna placerea controlului,...

Social5 luni inainte

„Disneylandul Europei” gândit de Dragoş Dobrescu prinde contur în România: Dracula Land, proiectul care vrea să transforme legenda într-un simbol național

România ar putea deveni, în următorii ani, gazda unuia dintre cele mai ambițioase proiecte de divertisment din Europa. Proiectul gândit...

Social5 luni inainte

De ce închirierea a devenit alegerea celor care prețuiesc calitatea vieții

În ultimii ani, ideea de “acasă” s-a schimbat radical. Dacă altădată visul oricărui tânăr era să își cumpere propriul apartament,...

Știrile Săptămânii