Connect with us

Exclusiv

BYE BYE LUCICA! SI SA NU MAI FACI !

Prahova Mea

Publicat

pe

Lucian Onea si-a dat demisia din functia de procuror-sef al DNA Ploiesti, dupa ce procuroarea Elena Iordache de la Parchetul General a inceput urmarirea penala pe numele sau. Demisia lui Lucian Onea de la sefia unitatii de elita a venit imediat dupa ce opinia publica a solicitat suspendarea acestuia si inainte cu o zi ca Laura Kovesi sa participe la conferinta anticoruptie de la New York.

Lume, lume! Unitatea de elita DNA Ploiesti a ramas fara „paraditorul” sef. Lucian Onea zis „Lucica” a demisionat din functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie – ST Ploiesti. Demisia lui Onea vine la cateva ore de la momentul la care procuroarea Elena Iordache l-a chemat la Parchetul General pentru a-l informa ca a fost inceputa urmarirea penala pe numele sau intr-un dosar care ar viza infractiuni comise in timpul exercitarii functiei de sef al DNA Ploiesti, impreuna cu ex-procurorul Mircea Negulescu, zis „Portocala”.

Conform celor de la Lumea Justitiei, plecarea lui Lucian Onea de la sefia DNA Ploiesti este un eveniment, tinand cont ca in ultimul an au fost dezvaluite constant abuzurile pe care „Lucica” le-a facut in calitate de sef al unitatii de elita, iar inlaturarea sa de la conducerea DNA Ploiesti a fost ceruta inca din 2017. In zadar insa, caci Onea a anuntat inca de atunci ca nu isi da demisia, iar sefa DNA Laura Kovesi nu a catadicsit sa il schimbe pe conducatorul DNA Ploiesti, sustinand ca nu intra in atributiile ei sa il demita pe Onea si, mai ales, ca nu are motiv, intrucat nu stie daca dezvalurile despre „paradelile” lui Onea din spatiul public ar fi reale:

”Procurorii DNA nu falsifica probe si respecta legea. Legea nu prevede nicio posibilitate a procurorului-sef de a suspenda procurorii din functie, suspendarea unui procuror din functie se face in cazuri strict prevazute de lege si este competenta CSM, Sectia de procurori sau de judecatori. Printre atributiile pe care le am, nu pot sa sanctionez procurorii, nu pot sa-i suspend din functie, nu pot sa-i pedepsesc. Nu am acest atribut”. (…)

Deocamdata, nu am nicio certitudine ca acele inregistrari sunt reale sau nu, ca acele conversatii s-au purtat in modul in care au fost prezentate. Toata activitatea DNA se rezuma la un dosar in care un inculpat DNA face declaratii despre un procuror? Faptul ca un inculpat acuza un procuror nu inseamna ca e si adevarata”, sustinea Kovesi la inceputul anului 2018.

Intamplator sau nu, plecarea lui Onea de la sefia DNA Ploiesti are legatura cu sefa DNA, tinand cont ca in ultimele ore opinia publica a cerut Laurei Kovesi sa il demita pe Lucian Onea, lucru care nu s-a intamplat.

Totusi, aflata in situata ca in timpul deplasarii in Statele Unite ale Americii sa ii fie afectata grav imaginea de „Zeita anticoruptie” pe care o are in Romania, din cauza unui sef de parchet din subordinea sa care este cercetat penal, Lucian Onea a anuntat, probabil la indemnul sefei sale – ca doar nu a facut-o de capul lui, stiindu-se ca, asa cum Onea a marturisit, ca vorbeste aproape zilnic cu Kovesi la telefon – ca isi da demisia din functie.

Va dati seama, cum avea sa se duca Laura Kovesi la New York pentru a participa la dezbaterea organizata de Organizatia Natiunilor Unite „15 ani de implementare a Conventiei – tendinte, realizari si provocari”, cu un sef de unitate urmarit penal?

Mai ales daca tinem cont cat de importanta este aceasta plecare in America pentru Laura Kovesi. Sustinem aceasta intrucat, asa cum apare anuntul publicat pe site-ul DNA, plecarea lui Kovesi la dezbaterea ONU de la New York este un eveniment de referinta pentru aceasta, lasand sa se inteleaga ca este un soi de invitat de onoare la o „reuniune la nivel inalt” unde va tine un discurs si va impartasi din experienta sa.

Numai ca la evenimentul care marcheaza aniversarea a 15 ani de la adoptarea Conventiei Natiunilor Unite impotriva Coruptiei (UNCAC) vor participa toti cei 182 de conducatori ai institutiilor care lupta impotriva coruptiei din cele 182 de state membre.

Si, apropo, revenind la Lucian Onea, ne intrebam de ce oare pana la aceasta ora Parchetul General nu a catadicsit sa publice un comunicat de presa in care sa anunte masurile luate in dosarul in care este cercetat Lucian Onea, pentru a vedea exact acuzatiile care i se aduc? Nu de alta, dar in dosarul Revolutiei in care l-au chemat pe Ion Iliescu pentru a-l informa ca s-a extins urmarirea penala a fost publicat pe site un comunicat de presa, inca de la orele pranzului.

Prezentam in continuare comunicatul de presa prin care Laura Kovesi isi anunta plecarea in Statele Unite:

„Procurorul sef la D.N.A Laura Codruta Kövesi este invitata sa sustina un discurs la ONU (Organizatia Natiunilor Unite)

Procurorul sef la D.N.A Laura Codruta Kövesi a primit invitatia de a sustine un discurs in cadrul unei reuniuni la nivel inalt organizate de Adunarea Generala a Natiunilor Unite, ce va avea loc miercuri 23 mai 2018, la New York. Dezbaterea la nivel inalt marcheaza aniversarea a 15 ani de la adoptarea Conventiei Natiunilor Unite impotriva Coruptiei (UNCAC), cunoscuta si drept Conventia de la Merida, semnata si ratificata de Romania, alaturi de alte 182 de state.

La reuniune participa presedintele Adunarii Generale a Natiunilor Unite Miroslav Lajčák si secretarul general al Natiunilor Unite António Guterres.

Procurorul sef al DNA Laura Codruta Kovesi a fost invitata sa vorbeasca in deschiderea primei sesiuni de dezbateri, intitulata „15 ani de implementare a Conventiei – tendinte, realizari si provocari”. Reuniunea va gazdui doua sesiuni de dezbateri la care, pornind de la prezentarile facute de expertii invitati, ceilalti participanti vor avea posibilitatea sa adreseze intrebari si sa impartaseasca aspecte rezultate din experienta tarilor pe care le reprezinta.

In conformitate cu Rezolutia 72/196, adoptata de Adunarea generala Natiunilor Unite in vederea organizarii acestei reuniuni la nivel inalt, presedintele forului mentionat va intocmi o sinteza a discutiilor, document ce urmeaza a fi transmis Conferintei statelor membre ale Conventiei – for decizional – precum si tuturor statelor membre ale ONU.

Conventia Natiunilor Unite impotriva Coruptiei a fost adoptata in octombrie 2003 de catre Adunarea Generala a Natiunilor Unite si a fost semnata la Merida, Mexic, ca urmare a recunoasterii caracterului global al amenintarilor pe care le presupune coruptia, amenintari care impun o abordare cuprinzatoare si multidisciplinara. Conventia este un instrument anticoruptie ce reprezinta o angajare internationala aproape universala, avand in vedere ca a fost semnata de 183 de state, iar dispozitiile Conventiei sunt obligatorii pentru statele semnatare.
Conventia a fost semnata de Romania la Merida la 9 decembrie 2003, fiind ratificata in anul 2004.

Avand in vedere acoperirea substantiala si cuprinzatoare incluzand masuri de prevenire, incriminare si investigare, cooperare internationala si recuperarea prejudiciilor, precum si asistenta tehnica si schimb de informatii, Conventia (UNCAC) a devenit un cadru si un reper important pentru multe initiative nationale si internationale de lupta impotriva coruptiei.”(Cutov Ina).

 

Exclusiv

HUAWEI, pe locul 45 în topul celor mai valoroase brand-uri din lume, primește și recunoașteri importante pentru cele mai recente dispozitive din segmentele PC și tabletă

Publicat

pe

  • Compania ajunge pe locul 50 în Top 100 Most Valuable Brands pentru al cincilea an consecutiv.
  • HUAWEI obține premii cheie în industrie pentru categoriile PC și tabletă.

HUAWEI a fost inclus în topul celor mai valoroase 100 de brand-uri din lume și a obținut recent premii importante pentru unele dintre cele mai recente produse din portofoliu: Huawei MateBook X Pro, Huawei MateBook D 14, Huawei MateBook D 15 și Huawei MatePad Pro. Compania dovedește, încă o dată, că este neclintită în angajamentul său față de consumatorii globali privind inovația și calitatea.

În cel mai recent studiu BrandZ, Top 100 Most Valuable Brands, publicat de WPP și Kantar, HUAWEI s-a poziționat pe locul 45, cu două locuri mai sus față de anul trecut și cu o valoare a brandului de 29,4 miliarde de dolari (cu nouă procente mai mult față de anul precedent).

2020 este și al cincilea an consecutiv în care publicația anuală include HUAWEI în topul celor mai valoroase 50 de brand-uri la nivel mondial, o dovadă a succesului companiei în atingerea viziunii sale pe termen lung de a construi o lume inteligentă, complet conectată.

Conform raportului, valoarea totală a brand-urilor de top la nivel global a înregistrat o creștere de 5,9% față de anul precedent, sectorul tehnologic înregistrând cea mai importantă contribuție timp de 15 ani la rând, reprezentând 37% din valoarea totală a primelor 100 de brand-uri.

Anul trecut, HUAWEI și-a perfecționat strategia de diversificare a dispozitivelor, atât pe piața internă, cât și pe cea globală. În timpul evenimentului Virtual Launch din februarie, compania a lansat o serie de produse și servicii noi, printre care se numără                   smartphone-ul pliabil 5G Huawei Mate Xs, tableta Huawei MatePad Pro 5G și Huawei AppGallery, prima platformă de distribuție de aplicații. HUAWEI a prezentat oficial și strategia Seamless AI Life pentru toate scenariile, confirmând eforturile de a investi în întreaga gamă de tehnologie electronică de consum de la 5G până la AI. Huawei P40 Series, lansată în luna martie a acestui an, a stabilit un nou standard pentru tehnologia de imagine mobilă, oferindu-le consumatorilor o experiență de fotografiere Super Definition pentru întreaga zi, cu un trio de smartphone-uri cu camere de ultimă generație.

Studiul BrandZ vine în urma anunțurilor trimestriale ale IDC despre analiza sa Worldwide Mobile Device Trackers. Printre punctele esențiale se numără:

  • HUAWEI și-a păstrat titlul de al doilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume cu o cotă de piață de 17,8%.
  • Succesul companiei în categoria dispozitivelor purtabile a dus la creșterea livrărilor cu 62,2% față de anul precedent.
  • Cota de 12% din piața globală de tablete asigură poziția HUAWEI ca al treilea cel mai mare furnizor de tablete la nivel mondial.
  • Între timp, conform firmei independente de analiză Canalys, HUAWEI este unul dintre primii 5 producători de dispozitive audio wireless din lume.
  • De asemenea, sectorul Huawei PC a înregistrat în primul trimestru al anului o creștere a vânzărilor de 120% față de anul precedent.

Și firma de consultanță business Boston Consulting Group (BCG) și-a prezentat recent raportul anual Most Innovative Companies, care numește HUAWEI drept a șasea cea mai inovatoare companie din lume, în urcare cu 48 de poziții față de anul trecut. Clasamentele se bazează, în mare parte, pe un sondaj realizat de BCG în perioada august 2019 – octombrie 2019. BCG evaluează mai multe aspecte ale performanțelor companiilor, incluzând notorietatea globală a produselor, evaluarea din partea industriei, perturbarea industriei și crearea de valoare.

Mai mult, HUAWEI a lucrat alături de dezvoltatori și parteneri pentru a cultiva un ecosistem software pentru toate scenariile, care face parte din viitorul inteligent gândit de companie. De exemplu, HUAWEI s-a angajat să deschidă complet capabilitățile                    cip-dispozitiv-cloud pentru a accelera inovația în materie de aplicații și a alocat un miliard de dolari SUA pentru finanțarea Programului Shining-Star, o inițiativă care le oferă dezvoltatorilor o serie de servicii ce îi ajută să-și lanseze ideile pe piață.

Recunoașteri importante pentru dispozitive din categoriile PC și tabletă din partea unor publicații internaționale de top

Pe lângă premiile importante înregistrate la nivel de companie, HUAWEI a înregistrat o serie de aprecieri și pentru cele mai recente dispozitive din segmentele PC și tabletă.

Astfel, tableta vârf de gamă Huawei MatePad Pro 5G a fost nominalizată în topul Stuff Mobile Awards 2020. De asemenea, laptop-ul vârf de gamă Huawei MateBook X Pro a fost inclus în topurile Best of 2020, respectiv Recommended 2020, realizate de publicația Tech Advisor. În plus, Huawei MateBook X Pro a fost inclus în același top Recommended 2020, demarat de publicația Trusted Reviews, dar și în categoria Recommends, prin intermediul unui review dedicat, realizat de Newsweek, un nume relevant din industrie. Pe de altă parte, Huawei MateBook D 15 a fost inclus în categoria Best Buy de către Expert Reviews, în timp ce Huawei MateBook D 14 a fost menționat în două cateogrii distincte de către Trusted Reviews: Best of 2020, respectiv Recommended 2020. Tot acestui laptop i-a fost dedicat un review din partea publicației Trusted Reviews, prin intermediul căruia îi sunt menționate toate specificațiile de top.

Citeste in continuare

Exclusiv

Cititi si va minunati de emanatiile normative ale guvernantilor!/ Iata lucrul bine facut, pe jumatate doar!

Prahova Mea

Publicat

pe

Este nu numai opinia mea. Ci și a altor analiști. Poate chiar mai competenți. Examenul crucial al celor două runde de alegeri va fi dat la București. Taberele politice sunt bine definite. Un pluton de partide merge pe mâna Gabrielei Firea. Un alt pluton mizează pe Nicușor Dan. Și tipurile de raționamente s-au cristalizat. Există judecăți de valoare cu argumente demne de luat în calcul, plasate în spatele fiecăruia dintre cei doi candidați. Și este recunoscut drept un fapt cert că gruparea politică învingătoare în București va fi și campioana alegerilor parlamentare. Eu mizez pe Firea. Ceea ce nu mă împiedică să iau în calcul și argumentele celorlalți.

A ieșit la rampă și analistul Ion Cristoiu. Una dintre cele mai grele piese din jurnalismul românesc. Îmi este cu neputință să nu țin cont de argumentele sale. Cristoiu susține că toate tunurile puterii au luat Capitala în vizor. Iar scopul este înfrângerea Gabrielei Firea. Gabriela Firea fiind identificată de adversari drept inima „ciumei roșii”. O inimă care ar urma să fie străpunsă de Nicușor Dan. Cu ajutorul factorului intern și extern.

În logica analistului, Gabriela Firea ar fi pe marginea prăpastiei. Pentru că toate instituțiile de forță au fost asmuțite împotriva ei. Și, fiind conștientă de acest lucru, Firea nu mai are încredere în propria victorie. Ar fi devenit defetistă. Ea nu poate fi susținută, crede analistul, în mod real de către PSD. Cel puțin atâta timp cât partidul este condus de Marcel Ciolacu. Din nou este sugerat un blat. Pe care eu l-am semnalat în mod insistent. Marcel Ciolacu ar fi într-o situație de blat cu Klaus Iohannis, nu numai în ceea ce privește alegerile parlamentare, ci și legat de alegerile locale. Iar cele mai importante alegeri locale vor avea loc în Capitală. Personal, nu exclud această ipoteză. Dimpotrivă. Iar dacă Gabriela Firea nu beneficiază de o susținere reală instituțională din partea PSD, atunci într-adevăr e greu de presupus că poate câștiga Bucureștiul prin propriile resurse. Deși nu este imposibil. Să ne amintim că Sorin Oprescu a candidat ca independent. Împotriva PSD. Și totuși a atras de partea sa voturile din bazinul electoral al acestui partid. Pentru că – și acest aspect nu poate fi ignorat de nimeni – alegerile locale, la fel ca și alegerile prezidențiale, au nu numai o componentă partinică. Ci și una personală. Care s-ar putea să conteze mai mult. Prin urmare, trebuie luată în calcul și o componentă pe care ultimele analize pe care le-am citit o ignoră. Cine este mai carismatic? Gabriela Firea sau Nicușor Dan?

Un alt argument lansat de Cristoiu, care mă incită să revin asupra acestui subiect al bătăliei pentru Capitală, este conjugarea factorului intern, aflat după cum crede analistul la degetul mic al lui Klaus Iohannis, cu factorul extern, dirijat de Germania. Conform acestei logici, factorul intern și-a dat mâna cu factorul extern, pentru a o pulveriza pe Gabriela Firea. Gabriela Firea fiind identificată în această logică cu „ciuma roșie”. Cu alte cuvinte, „ciuma roșie”, prin Ciolacu, se dezice tacit de Gabriela Firea, dar în același timp aceeași „ciumă roșie” și-o asumă prin prisma factorului intern cuplat cu factorul extern. Este un tip de raționament pe care nu-l înțeleg. Iar ceea ce nu înțeleg nu creditez. Cu atât mai mult cu cât, așa cum văd eu lucrurile, nu există un bloc omogen al factorului intern. Există instituții de forță subordonate constituțional președintelui sau guvernului liberal. Dar în interiorul acestor instituții de forță funcționează și statul subteran. Acest stat subteran nu se identifică în totalitate cu președintele Klaus Iohannis, cu interesele acestuia sau cu Guvernul Orban și interesele Executivului. Uneori – și nu de puține ori – statul subteran se deplasează într-o direcție diametral opusă. Același lucru se poate spune și în ceea ce privește factorul extern. Controlul nu este asumat în totalitate de către Germania. Chiar dacă în plan economic, în mod direct sau prin interpuși, Berlinul a acaparat piața României. Dacă analizăm compoziția factorului extern, mă refer la acel factor extern care este implicat în viața politică a României, putem observa cu ușurință și un alt tip de influențe. Nu mă refer acum nici la Federația Rusă și nici la China. Ci la Statele Unite. Serviciile de forță ale Statelor Unite nu copiază politica Germaniei. De multe ori, construiesc politici divergente. Acest fenomen funcționează și în România. Iar dacă factorul exern se implică în politica internă și, mai concret, în alegerile locale, în bătălia pentru Capitală, atunci ar fi de-a dreptul pueril să ne imaginăm că acestea funcționează ca un bloc compact.

Un alt argument utilizat de către cei care îi dau o șansă reală lui Nicușor Dan este că Gabriela Firea ar fi devenit defetistă. Că nu mai crede în succesul ei. Și că încrederea i-a fost năruită de teama că va fi răpusă de sistem. Cu alte cuvinte, sistemul ar fi pus lupa pe ea, și, mai devreme sau mai târziu, sub forma unor dosare penale, va fi demonizată. Și odată demonizată, va pierde încrederea pe care i-o acordă electoratul care a votat-o. Tot ce se poate. S-a mai întâmplat. Totuși, mi se pare că este prea târziu. Admițând că Direcția Națională Anticorupție se află 100% la cheremul lui Klaus Iohannis și a conducerii PNL și că este gata să execute la comandă orice ordin, logic ar fi fost ca unul sau mai multe dosare penale construite împotriva Gabrielei Firea să fi debutat cu multe luni în urmă. Nicio execuție politică de o asemenea anvergură nu s-a făcut chiar peste noapte. Și tocmai pentru că în România, în ultimii 15 ani, DNA a participat la asemeena operațiuni de poliție politică, mă gândesc – și nu cred că greșesc – că un minimum de prudență ar trebui să determine instituția fie să nu execute ordinele primite, fie să le execute doar în măsura în care acestea sunt lansate la timp. Mă îndoiesc deci că DNA se va implica în al 12-lea ceas al alegerilor – și ne aflăm în acest al 12-lea ceas – și totodată mă îndoiesc că doamna Firea ar ceda atât de ușor. Ceea ce este însă real e că primarul general al Capitalei semnalizează uneori insistent, alteori aproape isteric faptul că se află în vizorul statului subteran. Cu alte cuvinte, că se află în pericol. Probabil nu este foarte departe de adevăr. Probabil Gabriela Firea merge pe o gheață care, pe măsură ce ne apropiem de momentul alegerilor, devine din ce în ce mai subțire. Probabil că știe ce spune. În acest sens, nu am cum să nu-mi amintesc de unul dintre cei mai mari scriitori moderni ai lumii. De Ernest Hemingway. Înainte de moarte, care avut loc în urma unei sinucideri, acesta este obsedat de faptul că FBI, condus în acea vreme de Hoover, îi supraveghea îndeaproape toate activitățile. Cunoscuții, chiar și cei mai apropiați, precum și medicii care-l tratau cu șocuri electrice, susțineau că Hemingway are halucinații. Mulți ani după moartea sa, adevărul a ieșit la iveală. Celebrul scriitor era urmărit la blană de FBI. Exact așa cum afirma el. Pentru presupuse legături cu serviciile secrete din Cuba lui Fidel Castro. Poate că și Gabriela Firea știe ce spune.

Bomboana pe acest tip de raționamente, care îngroapă candidatura lui Firea, este Victor Ponta. Și presupunerea că acesta va candida la Primăria Generală a Capitalei. Această ipoteză a fost lansată de Cozmin Gușă și acum văd că este preluată și de Ion Cristoiu. Cei doi analiști susțin că Ponta ar fi gata să candideze nu neapărat pentru a câștiga Primăria Generală, ci pur și simplu pentru a îngropa PSD. Până la un punct, pot fi de acord. Ponta este realmente interesat de vulnerabilizarea Partidului Social Democrat. Pentru că numai prin vulnerabilizarea extremă a PSD, el ar putea reveni la butoane. Și oricum, cu cât PSD este mai slab, cu atât mai multe avantaje poate obține Ponta pentru Pro România. Și pentru el însuși. Dar omul politic Victor Ponta nu merge atât de departe cum își imaginează cei care-i analizează comportamentul. A se lansa într-o campanie pentru Capitală, pe care ar pierde-o, ar însemna literalmente o sinucidere politică. A doua. Care de această dată ar fi definitivă. Ponta nu are nicio șansă de a câștiga de partea sa Capitala. Și nu-l văd aruncându-se în purgatoriul alegerilor locale numai și numai pentru a-l ajuta pe Nicușor Dan împotriva Gabrielei Firea.

Prin urmare, iată, sunt gata să fac un nou pariu politic. Cu toată campania furibundă din mediul electronic direcționată împotriva Gabrielei Firea, cu toată ura viscerală a unei părți din electoratul bucureștean îndreptată împotriva „ciumei roșii”, Gabriela Firea are cele mai mari șanse de a câștiga cel de-al doilea mandat la Primăria Generală a Capitalei. Mai ales că, până una alta, nu are adversar. Nicușor Dan nu se califică nici măcar în această postură. De competitor cât de cât credibil.

Sorin Rosca Stanescu

 

Citeste in continuare

Exclusiv

Cetatenii trebuie sa se trezeasca din starile induse de guvernantii de azi si sa evalueze calitatea mentala a politicienilor puterii actuale, dar si a celor ce mimeaza opozitia virtuala fata de abuzurile institutionale din aceasta perioada trista a Romaniei

Prahova Mea

Publicat

pe

Dumneavoastră de ce credeți că Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, cel care a favorizat amenzi neconstituționale de 600 de milioane de lei, nu infirmă faptul că a participat la petrecerea coronavirus din 25 mai 2020, de la sediul Guvernului Romaniei? Dumneavoastră de ce credeți că Guvernul României REFUZĂ să facă publice procesele verbale prin care se constată că 5 membri ai cabinetului Orban, au încălcat legislația impusă chiar de ei, prin petrecerea coronavirus din 25 mai 2020?

Prima mea reacție după apariția în 30 mai 2020, în spațiul public a fotografiei cu dezmățul a 5 premieri și a unei glezne din data de 25 mai 2020, de la Guvernul României cu protogoniști Ludovic Orban – premier, Raluca Turcan – vicepremier, Bogdan Aurescu – ministru de externe, Lucian Bode – Ministrul Transporturilor, Virgil Popescu – Ministrul economiei și a unei glezne) a fost următoarea:

,,Domnu’ Iohannis, cum rămâne cu brațu’ lung al legii pentru #urmasiiBratienilori? In orice tara normala, dupa aparitia in spatiul public a fotografiei la sprit in spatiu inchis, fumand in Guvernul Romaniei, nepurtand masca si stand mai mult de 4 la masa, in stare de ,,alerta maxima”, toti cei din fotografie, inclusiv cel care a scapat poza, si-ar fi dat demisia, pentru ca in esenta, fotografia arata un premier, un vicepremier, trei miniștri si persoana care a facut poza care nu dau doi bani pe lege, in plina stare de alerta. Nu era nimic de sarbatorit in 25 mai cu trabuce, tigari, whiskey si bautura, atat timp cat achizitiile publice la scutul pandemiei demonstreaza ceea ce v-am avertizat inca de la bun inceput si anume ca guvernul speculeaza economic pandemia si face #nimicpentrupopulatie.”

Domnu’ Iohannis, cum rămâne cu brațu’ lung al legii pentru #urmasiiBratienilori? In orice tara normala, dupa aparitia in spatiul public a fotografiei la sprit in spatiu inchis, fumand in Guvernul Romaniei, nepurtand masca si stand mai mult de 4 la masa, in stare de ,,alerta maxima”, toti cei din fotografie, inclusiv cel care a scapat poza, si-ar fi dat demisia, pentru ca in esenta, fotografia arata un premier, un vicepremier, trei miniștri si persoana care a facut poza care nu dau doi bani pe lege, in plina stare de alerta. Nu era nimic de sarbatorit in 25 mai cu trabuce, tigari, whiskey si bautura, atat timp cat achizitiile publice la scutul pandemiei demonstreaza ceea ce v-am avertizat inca de la bun inceput si anume ca guvernul speculeaza economic pandemia si face #nimicpentrupopulatie. Sunt aceiași membrii ai cabinetului care amendau neconstitutional populatia Romaniei cu 600 de milioane de lei. Sunt aceiasi membrii ai guvernului Romaniei care aveau stiinta in 25 mai, data fotografiei, ca Romarm nu livreaza masti (si alimenteaza astfel prin penurie preturile de specula ale companiilor din vecintatea serviciilor de informatii), sunt aceiasi membrii ai guvernului care in 4 februarie 2020, în plina pandemie, incercau sa legalizeze furtul de la buget a 700 de milioane de lei, bani pe care bancile pentru locuinte sunt obligate sa ii returneze statului. Intr-o Romanie normala, pas cu pas, un presedinte normal deja este multe prea intarziat in a avea o reactie alta decat a incompatibilului Orban, prezentata pentru Digi24: ,,habar n-am. Ştiu eu în ce poză apar? Şi ce să fac? Asta e! Dacă e o poză, e o poză. Asta e”. Și ulterior pentru Libertatea: ,,Nu aveam mască pentru că mâncasem”. Nu prietene, nu aveai mască pentru că nu dai doi bani pe lege si fumai în sediul Guvernului, ceea ce e contravenție! E mortală și relatarea reporterului Digi24: ,,În privința măștilor, așa cum spuneai și tu mai devreme, nu le aveau pe față pentru că tocmai mâncaseră, așa cum se vede și din farfuriile din imagine. Până la urmă ceea ce rămâne este acea imagine a acestei întâlniri informale din biroul premierului”P.S. Raluca Turcan e totală! #presadeprotocol. PS2: În spate, pe policioară, lângă sticla de vin băută pe jumătate se află strategia de relansare a economiei, care ,,nici nu trebuie repornită, ci doar revigorată”.

În aceeași zi, 30 mai 2020, Orban dă ,,pe surse” că a plătit amenda de 3.000 de lei.

Ca jurnalist, în 30 mai 2020, ora 16.35, am făcut următoarea solicitare de informații publice:

Am solicitat așadar:

  • dovada achitării pretinselor amenzi de 3000 de lei de către Ludovic Orban, Bogdan Aurescu (și de către ceilalți);
  • am solicitat și dovada achitării amenzilor și de către ceilalți participanți.

Până astăzi, deși au trecut mai mult decât termenul maxim legal de 30 de zile, iar eu am solicitat răspunsul în 24 de ore nu am primit niciun răspuns la informațiile solicitate în baza Legii 544/2001. Subliniez, niciunul. De unde trag concluzia că Ludovic Orban nu a plătit amenda de 3.000 de lei. Și nici ceilalți. Sau, dacă vreți, au plătit doar ,,pe vorbe”.

Cei care îmi urmăresc activitatea știți că non-răspunsurile sau răspunsurile la mișto nu fac decât să mă ambiționeze mai mult.

Prin urmare, constatând că nu mi s-a răspuns în 24 de ore, în data de Miercuri, 3 iunie 2020, ora18.48, am trimis o nouă solicitare. De data aceasta către Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela:

În esență, îl întrebam pe Marcel Vela, direct:

  • dacă a fost prezent la petrecerea din 25 mai 2020 în care premierul și alți 5 dezmățați încălcau legea;
  • dacă a șasea persoană (apărută în fotografie ca gleznă, picior, cot) este ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Fac precizarea că până astăzi, 5 iulie 2020, Marcel Vela nu a răspuns la solicitarea mea de informații publice.

Prin urmare, trag a doua concluzie, așteptând cu fapte și documente (chiar dacă tardiv), să o infirme Marcel Vela:

Concluzia a doua este că: În data de 25 mai 2020, Ludovic Orban și alți 5 dezmățați din Guvernul României s-au simțiti protejați, întrucât al șaselea dezmățat era Marcel Vela. Dacă situația nu ar fi fost așa, Marcel Vela ar fi răspuns, în termen legal, că: i) nu a fost prezent în data de 25 mai 2020 în biroul dezmățatului Orban ii) nu el este a șasea persoană; iii) Ca ministru de interne avea obligația să solicite organului constatator a pretinsului proces verbal împreujurările și martorii asistenți la încălcarea legii.

În loc de concluzie, vă invit să citiți și articolul meu de ieri, care demonstrează cum premierul care nu a dat doi bani pe lege în 25 mai 2020, recidivează și ne demonstrează că nu dă doi bani nici pe Constituția României, precizeaza analistul economic Radu Teodor Soviani. (Cerasela N.).

Atunci când premierul arată (iar) că nu dă doi bani pe lege. Deciziile Curții Constituționale sunt sacrosancte. Nu și pentru ei.

 

 

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Eveniment2 zile inainte

Dănuț Pop, președintele PER: „Dacă Poliția Română fraternizează cu scandalagii din localități, atunci Vela trebuie să demisioneze!”

Pare că lucrurile au scăpat de sub control la Poliția Română! Desele manifestări ale clanurilor din țară ne arată că...

Eveniment3 zile inainte

Marius Necula a fost numit Prim-vicepreşedinte al PER pe Comunicare şi Imagine

Ca urmare a ultimei şedinţe a Biroului Permanent Naţional al PER, Marius NECULA a fost numit Prim-Vicepreşedinte pe Comunicare şi...

Eveniment4 zile inainte

Partidul Ecologist solicită demisia ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor

  Comisia Europeana a trimis României scrisoarea prin care anunţă Å£ara noastră ca va fi trimisă la Curtea de JustiÅ£ie...

Eveniment4 zile inainte

Ecologiștii, atac la Traian Basescu: „Distruge șansa unei resetări necesare a clasei politice, pe care românii o așteaptă!”

Turnătorul Petrov este ca o durere de cap care nu dispare! Există și face rău: vrea să încurce calculele pentru...

Eveniment6 zile inainte

Care sunt principalele avantaje ale sistemelor descentralizate de ventilatie?

Din ce in ce mai multi oameni apeleaza la sisteme de ventilatie  descentralizate, pe care le folosesc...

Eveniment6 zile inainte

PER cere poziționarea lui Costel Alexe pe construirea de hidrocentrale în arii naturale protejate în raport cu Green Deal

Partidul Ecologist Roman se declară îngrijorat de modificările aduse în Parlament la Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de...

EvenimentO săptămână inainte

Bănăţeanul Marcel Mihoc este vicepreşedinte al PER

Cunoscutul om de afaceri, Marcel Mihoc, vicepreşedinte al PER este una dintre personalităţile nou- venite în Partidul Ecologist Român. Bănăţeanul...

EvenimentO săptămână inainte

Cum alegem corect fronturile de mobila Protege Parol

O adevarata provocare pentru orice persoana o reprezinta alegerea mobilierului din casa noastra, mai ales pentru cei care sunt implicati...

EvenimentO săptămână inainte

Irinel Tudorache este preşedinta Organizaţiei de Femei a Partidului Ecologist

  În calitate de preşedintă a OrganizaÅ£iei de Femei a PER, Irinel Tudorache se alătură personalităţilor nou- venite în Partidul...

Eveniment2 săptămâni inainte

Senatorul Daniel Humelnicu este noul vicepreşepreşedinte al Partidului Ecologist

  Senatorul Daniel Humelnicu este noul vicepreşepreşedinte al Partidului EcologistÎn calitate de vicepreşedinte al PER, fostul senator Daniel Humelnicu se...

Eveniment2 săptămâni inainte

De ce sa Alegi un Fotograf Profesionist?

Studioul si arta in mainile unui fotograf profesionist devin capodopere care evoca admiratie si emotii pozitive. Cel mai bun fotograf, creaza...

Eveniment2 săptămâni inainte

Recomandarea noastra: Dr. Radu Elisei – Medic specialist chirurg

Dr. Radu Elisei este un cunoscut medic chirurg care profeseaza in orasul Bistrita. Aflat intr-o continua dezvoltare personala si profesionala,...

Social3 săptămâni inainte

Asociaţia „Vindecă-ţi Viaţa” vă oferă cursuri de calificare

Terapiile alternative au cunoscut o ascensiune deosebită în ultimii ani şi tot mai mulţi oameni ajung să se trateze de...

Sedinte foto nou nascuti Sedinte foto nou nascuti
Social3 săptămâni inainte

Un cadou pentru generatii

Sedinta foto nou nascuti – un cadou pentru generatii Fotografiile sunt fara doar si poate printre cele mai des intalnite...

Eveniment3 săptămâni inainte

Cele mai bune 6 comedii din istoria cinematografiei

Comedia este una dintre cele mai genurile cinematografice care ne face sa se bucure de cantitatea mare de umor si...

Eveniment3 săptămâni inainte

8 trucuri pentru o relatie fericita

Dupa cum poate stiti, cuplul trece prin diferite etape de-a lungul vietii. Dar, odata cu trecerea timpului, una dintre aceste...

Eveniment3 săptămâni inainte

Top 5 cele mai bune filme pentru tineri

Cautati un alt film de vizionat? Astazi va aducem o lista cu cele mai bune filme pentru tineri, unde veti...

Eveniment3 săptămâni inainte

Trucuri pentru o relatie de vis cu partenerul

Couple toasting with wine Simti ca pasiunea in relatia ta intima s-a diminuat? Crezi ca ai cazut intr-o rutina? Deseori...

Știrile Săptămânii