Exclusiv
Răspuns pentru doamna Corbu Corina (Presedintele instanței Supreme) la „Scrisoarea către concetățeni”
Știați că fondatorul și patronul grupului Polisano din Sibiu, Ilie Vonica, s-a sinucis în iunie 2014, cu puțin timp înainte ca domnul Klaus Iohannis, prieten de familie cu dânsul, să devină în 28 iunie 2014, din prim-vicepreședinte PNL președintele al acestui partid (post ocupat acum de Ludovic Orban)? Știați că potrivit surselor care citau atunci o scrisoare de 5 pagini (Capital, 3 iunie 2014), Ilie Vonica ar fi argumentat înainte de a se arunca de la etaj, scandalul rețetelor false pentru medicamente oncologice (furturi de la CASMB) în care era cercetată soția sa, arestată la acel moment (și prietenă cu familia Iohannis)? Ce mesaj frumos a transmis Klaus Iohannis după dispariția lui Ilie Vonica! Aproape la fel de frumos ca în ianuarie 2015 (la puțin timp după ce Iohannis a devenit președinte și un alt prieten al lui, Cristian Pavel, a murit, prin spânzurare). Nu mai țin minte ce a zis Băsescu după ce Erbașu s-a aruncat în piscina goală (în proximitatea desemnării lui Băsescu ca și candidat la Președinție în 2004) sau după ce finanțatorul Florin Anghelescu s-a spânzurat în 2006, nu la mult timp după ce Băsescu devenise Președinte… Am detaliat, ieri pe blogul personal, precizeaza analistul Radu Teodor Soviani:
Ministrul ,,Polisano” trebuie demis IMEDIAT. Și imediat înseamnă IMEDIAT. În curând și Ludovic Orban și voi arata și DE CE.
Cotidianul Libertatea a publicat astăzi în exclusivitate documente care atestă fără dubiu conflictul de interese în care se află ministrul sănătății, Victor Costache: în timp ce ordonanțează ca ministru în favoarea cliniicii Polisano, Victor Costache este plătit ca medic de clinică.
În cel mai mare jaf național de după devalizarea Bancorex (am scris aici) și anume privatizarea de facto a veniturilor Casei Naționale de Sănătate prin direcționarea a cât mai mult din 1,5 miliarde de Euro anual dinspre spitalele publice spre spitalele private, gen Polisano (și împuținarea, ca și consecință a surselor de funcționare a spitalelor de stat, în vederea închiderii lor) ministrul ,,Polisano” Costache pregătește ordonanțe cu dedicație, menționând expres Polisano ca beneficiar al draftului de ordonanță și manipulând criteriile de includere la înfruptarea din banii publici (plătiți de asigurați și transformați în Programe Naționale de Sănătate).
Mai mult, el taie criteriul propus de cei din ministerul Sănătății pentru eventuala includere a privaților în program ,,două angiografe” și înjumătățește obligația ,,un angiograf” (și dacă ăla e stricat???), pentru că Polison nu are două angiografe. În timpul ăsta este plătit de Polisano, arătă Libertatea.
Ca un Mardonist, ministrul Polisano susține că el operează în week-end și că salvează vieți în week-end, în loc să meargă la ski. De unde rezultă că este OK să nu fie salvate vieți de către el în timpul săptămânii (când nu poate să opereze pentru că în timpul săptămânii este ministrul Polisano și nu medicul Polisano), argument imbrățisat tembel de ,,coleguł” de grup, Ludovic Orban (și voi arăta în curând de ce).
Ludovic Orban îi ia apărarea ministrului Polisano cu argumente de derebedeu economic: ,,Domnul ministru al sănătății operează sâmbata și duminica. În loc să se ducă în vacanțe, să se ducă la munte, operează, pentru că este un doctor renumit, este un medic care este căutat de pacienți. Pacienții operați de el își exprimă în mod expres solicitarea de a fi operați de doctorul Victor Costache. Evident că pentru a putea opera era necesar un contract, care e la o sumă minimă ”. Libertatea a scris că valoarea acestui contract este de 20.512 lei brut pe lună – 4.300 de Euro, ceea ce naște în mod temenic bănuiala că dacă 4.300 de Euro pe lună este ,,sumă minimă” probabil că ministrul Polisano, când era doar angajatul Polisano, încasa de cel puțin 4 ori mai mult, respectiv peste 16.000 de Euro pe lună, bani care ar vrea ca viitorilor medici Polisano (inclusiv lui) să fie plătiți din asigurările tuturor și nu din capacitatea Polisano a genera profit altfel decât prin legături cu rețele de falsificare a decontărilor de rețete pentru medicamente oncologice, cu alte cuvinte, în mod legal și altfel decât prin trafic de influență.
Știați că fondatorul și patronul grupului Polisano din Sibiu, Ilie Vonica, s-a sinucis în iunie 2014, cu puțin timp înainte ca domnul Klaus Iohannis, prieten de familie cu dânsul, să devină în 28 iunie 2014, din prim-vicepreședinte PNL președintele al acestui partid (post ocupat acum de Ludovic Orban)? Știați că potrivit surselor care citau atunci o scrisoare de 5 pagini (Capital, 3 iunie 2014), Ilie Vonica ar fi argumentat înainte de a se arunca de la etaj, scandalul rețetelor false pentru medicamente oncologice (furturi de la CASMB) în care era cercetată soția sa, arestată la acel moment (și prietenă cu familia Iohannis)? Ce mesaj frumos a transmis Klaus Iohannis după dispariția lui Ilie Vonica! Aproape la fel de frumos ca în ianuarie 2015 (la puțin timp după ce Iohannis a devenit președinte și un alt prieten al lui, Cristian Pavel, a murit, prin spânzurare). Nu mai țin minte ce a zis Băsescu după ce Erbașu s-a aruncat în piscina goală (în proximitatea desemnării lui Băsescu ca și candidat la Președinție în 2004) sau după ce finanțatorul Florin Anghelescu s-a spânzurat în 2006, nu la mult timp după ce Băsescu devenise Președinte…
,,În baza a aproximativ 1.100 de rețete false pentru medicamente oncologice și hematologice emise de trei medici de specialitate, pe numele unor pacienți care nu au beneficiat de acestea, reprezentanții societății au decontat fraudulos la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), suma de aproximaiv 8,3 milioane de lei”, scriau atunci, în 2014, procurorii despre motivul arestării soției omului de afaceri în ceea ce privește farmaciile ,,Rețeta” deținute de Polisano.
Ghiciți ce? Acum grupul Polisano, prin ministrul său Polisano (Victor Costache) vrea același lucru: să ia bani legal de la bugetul Casei Naționale de Sănătate, altfel decât prin decontare frauduloasă, pentru pacienți inexistenți (care nu au beneficiat de medicamente). Cum să pui tu cu mâna ta Polisano în lista participanților la Programul Național de Asigurări de Sănătate, tu Costache, când ai știință despre investigațiile privind FALSA DECONTARE? Ce garanții ai tu Costache că Polisano nu va cere bani pentru medicamente pe care nu le va folosi pentru pacienți, ca în 2014?
Apropos de Oncologie, prin programul național căruia vrea ministrul Polisano să îi permită acessul la decontarea acestor medicamente din bani publici lui Polisano, știați că Ludovic Orban și Victor Costache tocmai au alocat cheltuieli lunare de 200 de milioane de lei (400 de milioane de lei pentru ianuarie și februarie 2020)?
Dacă Ludovic Orban a fost un sărac sau un derebedeu economic, susținând că a putut trăi din venituri legitime de 3.000 de lei pe lună (împreună cu familia) înainte de a deveni premier, cum să i se pară miniă o sumă de 6 ori mai mare decât câștiga lunar el și toată familia lui (625 Euro lunar) înainte de a deveni premier?
Ludovic Orban face pe prostul (în curând voi arăta și DE CE face pe prostul) făcându-se că nu vede dublul conflict real de interese: i) ia bani de la cei în favoarea cărora legiferează în timp ce legiferează pentru ei ii) a luat mult mai mulți bani de la Polisano chiar înainte de a deveni ministru al sănătății și a legifera în favoarea lor.
Chiar și dacă ar fi operat acum gratis pentru Polisano tot era un conflict de interese.
Nu e ca situația, ipotetică desigur, în care Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, după ce îl declară lipsit de incompatibilitate de Klaus Iohannis, să fie numit judecător al Curții Constituționale?
Nu e ca situația în care un judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție, după ce a încasat (pe perioada suspendării în care a fost cercetat penal) sume enorme de la o casă de avocatură fondată de un fost securist și turnător al Securității, să se pronunțe în cauze ale unor clienți apărați și reprezentanți de societatea fostului său angajator, de la care a luat bani pe perioada suspendării din magistratură?
Vrea oare să deschidă Ludovic Orban calea pentru ca ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, să acorde consultanță juridică (în week-end) unor case de avocatură (sau lui Florian Coldea) pentru a își apăra clienții în fața Secției Speciale de Investigare a Infracțiunilor în Justiție, pe care ca ministru, propune să o desființeze?
Vrea oare să deschidă Ludovic Orban calea pentru ca ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, să acorde (în week-end) consultanță fiscală ING Bank România (despre care știe că a încălcat embargoul impus de SUA Iran-ului, fiind și amendat grupul ING Bank pentru asta – dar nu în România) sau altor bănci? Apropos de Florin Cîțu, sper să nu uite să trimite corpul de control și la Casa de Sănătate a Municipiului București (și nu numai la ministerul finanțelor) să vadă ce s-a întâmplat cu facturile pentru pacienți fictivi (care nu au beneficiat de medicamente oncologice), prescrise de Polisano.
Vrea oare Ludovic Orban să deschidă calea pentru ca guvernatorul BNR, fostul turnător al Securității Mugur Isărescu, să acorde consultanță ,,bancară” lui Virgil Măgureanu, fost șef al SRI, privind restructurarea unui credit? Sau lui Valeriu Stoica or Băncii Comerciale Române să le explice fostul turnător cum să facă să nu dea înapoi la stat cele aproape 300 de milioane de Euro pe care Curtea de Conturi a României (și ICCJ) au constatat că au fost acceste prin încălcarea legii, ca prime pentru ,,locuințe” de clienți ai BCR?
Vrea Ludovic Orban ca să permită unui fost executiv al ING Bank Romania, Mișu Negrițoiu, în perioada căruia a fost constatată încălcarea embargoului cu Iran-ul, să se ocupe acum de legalitatea bănilor transferați pentru spălare sau nu, prin Transfond?
Vrea Ludovic Orban să pretindă în curând că e normal ca o comanie prietenă și darnică să construiască, sub mandatul său, autostrăzi în România? Și că eventual e ok ca premier să iei bani, prin intermediari (în week-end) de la acest pretendent, pentru că, nu-i așa, autostrăzile trebuie construite în România
În curând. În foarte curând.
Deocamdată vă spun doar atât: Ludovic Orban a fost achitat (cu 2 judecători la 1, sub protocol SRI, apărat fiind de un avocat de la o societate de avocatură a unui fost turnător al Securității) pentru că ar fi luat mită de la Tiberiu Urdăreanu (fiul generalului de armată Tiberiu Urdăreanu care înainte de 1989 a fost comandantul Trupelor de Tancuri, fără să fie securist, nu-i așa?) în perspectiva candidaturii în 2016 la primăria generală a Capitalei.
Poate jura pe culoarea galbenă a steagului Romaniei domnul Ludovic Orban că doar lui Urdăreanu i-a cerut 50.000 de Euro șpagă în perspectiva unor viitoare contracte pe care le-ar fi putut avea (sau neîntreruperii unor contracte), dacă Orban devenea primar general al Capitalei în 2016, faptă pentru care a fost achitat (2 judecători pentru achitare, unul împotrivă), definitiv, sub protocol cu SRI? (Cerasela N.).
Exclusiv
Greutatea, panta și fixarea – cele trei elemente care definesc rezistența unui acoperiș
Un acoperiș durabil nu se obține doar din materiale bune. Totul începe cu o planificare corectă, în care se iau în calcul trei factori esențiali: greutatea totală, panta de scurgere și modul de fixare. Acestea lucrează împreună pentru a asigura stabilitate, siguranță și etanșeitate. O Firma acoperisuri cu experiență știe că fiecare greșeală în calcul sau montaj poate reduce durata de viață a acoperișului cu ani buni.
Greutatea este primul element critic. Mulți proprietari aleg materiale după aspect, fără să țină cont de sarcina pe care o suportă structura de lemn. De exemplu, țigla ceramică poate cântări chiar și de patru ori mai mult decât țigla metalică. Dacă șarpanta nu este dimensionată corect, grinzile se pot curba sau pot apărea fisuri în timp. O lucrare profesionistă include întotdeauna o evaluare a structurii, adaptată tipului de material folosit.
Pentru acoperișurile metalice, greutatea redusă reprezintă un avantaj major, dar doar dacă este corect distribuită. Panourile se montează uniform, iar prinderile sunt dispuse strategic, pentru a evita punctele de presiune. Un montaj greșit, cu spații neuniforme între șipci, poate crea zone de tensiune și vibrații la vânt puternic.
Panta acoperișului este al doilea factor determinant. Ea influențează direct scurgerea apei și rezistența la vânt. O pantă prea mică duce la băltirea apei, iar una prea abruptă poate provoca desprinderea panourilor în condiții extreme. În cazul acoperișurilor metalice, unghiul ideal este calculat în funcție de lungimea versantului și tipul de profil al tablei. Profesioniștii folosesc nivele laser și șnururi de control pentru a verifica unghiul la fiecare etapă.
Pe acoperișurile cu pantă redusă, se folosesc elemente suplimentare precum benzi de etanșare și folii anticondens, care previn infiltrațiile la îmbinări. În schimb, la pante mari, accentul cade pe fixarea solidă a fiecărui panou pentru a rezista presiunii vântului. De aceea, o echipă de montaj trebuie să adapteze tehnica la fiecare configurație, nu să aplice aceleași reguli peste tot.
Fixarea reprezintă al treilea pilon al durabilității. Chiar și cea mai bună țiglă metalică își pierde eficiența dacă prinderea nu este făcută corect. Șuruburile trebuie să fie din oțel galvanizat, cu garnitură EPDM, și montate perfect perpendicular, fără a fi strânse excesiv. O Firma montaj tabla acoperis lucrează după un plan de prindere precis, stabilind câte puncte de fixare sunt necesare pe metru pătrat și la ce distanță se montează fiecare.
Prinderile incorecte sunt principala cauză a zgomotelor la vânt și a infiltrațiilor. În plus, atunci când se folosesc șuruburi neconforme, acestea ruginesc rapid și afectează stratul protector al tablei. De aceea, verificarea vizuală a fiecărui punct de prindere este obligatorie înainte de finalizarea lucrării.
Un detaliu adesea ignorat este interacțiunea dintre greutate, pantă și fixare. De exemplu, o pantă mare necesită o prindere mai densă, pentru a contracara efectul forței vântului, în timp ce o pantă mică are nevoie de o hidroizolație suplimentară pentru a evita acumularea apei. Toate aceste elemente se calculează înainte de începerea montajului, nu după.
Fiecare sistem de acoperiș are recomandările sale tehnice specifice, iar nerespectarea lor poate compromite lucrarea. Producătorii serioși oferă tabele de încărcare, distanțe optime între șipci și moduri de fixare specifice pentru fiecare profil de tablă. O echipă cu experiență le respectă întocmai, fără improvizații.
În final, verificarea generală a lucrării confirmă dacă acoperișul respectă toate condițiile tehnice. Se testează etanșeitatea, planeitatea, fixările și scurgerea apei. Dacă aceste trei elemente – greutatea, panta și fixarea – sunt perfect echilibrate, rezultatul este un acoperiș solid, silențios și durabil, indiferent de material.
Un montaj realizat cu precizie este o investiție care protejează întreaga construcție. Cu o echipă de profesioniști, calculele sunt exacte, execuția este corectă, iar acoperișul devine o structură sigură pentru zeci de ani.
Exclusiv
Gelul de Construcție – Arta Unghiilor Perfecte și Rezistente
Gelul de construcție, adesea denumit și gel UV sau builder gel, este pilonul de bază în lumea manichiurii profesionale, oferind soluții pentru extinderea, întărirea și modelarea unghiilor. Spre deosebire de oja semipermanentă, care se concentrează pe culoare și durabilitate, gelul de construcție este conceput pentru a adăuga rezistență structurală și pentru a permite crearea de forme și lungimi personalizate. Dacă îți dorești unghii impecabile, cu aspect natural, rezistente la șocuri și cu o durată de viață impresionantă, gelul de construcție este, fără îndoială, răspunsul.
Ce Este Gelul de Construcție?
Gelul de construcție este un polimer acrilic sub formă de gel, care se întărește (polimerizează) sub lumina ultravioletă (UV) sau LED. Are o consistență mai densă decât oja semipermanentă, ceea ce permite modelarea și construirea unghiei pe diferite lungimi și forme. Gama de geluri de construcție este variată, incluzând geluri transparente, cover (cu pigment pentru acoperirea imperfecțiunilor unghiei naturale și extinderea patului unghial), geluri rozalii și chiar geluri cu sclipici.
Cum Funcționează și la ce Se Folosește?
Principala funcție a gelului de construcție este de a adăuga grosime și rezistență unghiei, fie că este vorba de unghia naturală, de extensii pe șablon sau de aplicarea peste tipsuri. Procesul de aplicare implică de obicei mai multe straturi, fiecare polimerizat sub lampa UV/LED.
Iată principalele utilizări ale gelului de construcție:
- Construcția Unghiilor cu Extensii pe Șablon: Aceasta este una dintre cele mai populare metode, unde gelul este aplicat peste un șablon special, extinzând lungimea unghiei și permițând crearea diferitelor forme (pătrat, oval, migdală, stiletto etc.). Șablonul este îndepărtat după polimerizarea gelului.
- Acoperirea și Întărirea Unghiei Naturale (Overlay): Gelul de construcție poate fi aplicat direct pe unghia naturală pentru a-i oferi rezistență și a preveni ruperea, mai ales în cazul unghiilor fragile sau subțiri. Se creează o apex (bombare) strategică pentru a asigura rezistență maximă.
- Corectarea Imperfecțiunilor: Gelurile cover sunt ideale pentru a masca discromiile, denivelările sau alte imperfecțiuni ale unghiei naturale, oferind o bază uniformă și estetică pentru manichiura ulterioară.
- Realizarea French-ului de Interior: Cu ajutorul gelurilor de construcție cover și al gelurilor albe, se poate crea un french permanent, cu un aspect foarte natural și rezistent, direct în structura unghiei false.
- Reconstrucția Unghiilor Deteriorate: În cazul unghiilor rupte sau deteriorate, gelul de construcție poate fi folosit pentru a le reconstrui și a le reda aspectul sănătos.
Etapele Generale ale Aplicării:
Deși pot exista mici variații în funcție de produs și tehnică, procesul general include:
- Pregătirea Unghiei: Curățarea, pilirea, împingerea/îndepărtarea cuticulelor și degresarea cu un deshidrator.
- Aplicarea Primer-ului: Un strat subțire de primer (acid sau non-acid) se aplică pentru a asigura aderența maximă a gelului.
- Stratul de Bază (Base Coat): Un strat subțire de bază se aplică și se polimerizează. Acesta creează o punte de legătură între unghia naturală și gelul de construcție.
- Aplicarea Gelului de Construcție: Gelul se aplică și se modelează cu ajutorul unei pensule speciale, creând forma și apexul dorit. Acesta se polimerizează sub lampa UV/LED. Procesul se repetă pentru a construi grosimea necesară.
- Pilirea și Finisarea: După polimerizare, stratul lipicios este degresat, iar unghia este pilită pentru a obține forma perfectă și suprafața netedă.
- Aplicarea Culorii și a Top Coat-ului (opțional): Peste gelul de construcție se poate aplica oja semipermanentă sau un top coat pentru un luciu de lungă durată.
Avantajele Gelului de Construcție
- Durabilitate și Rezistență: Oferă o manichiură extrem de rezistentă la șocuri, zgârieturi și uzură, cu o durată de viață de 3-4 săptămâni, chiar și în cazul unghiilor lungi.
- Permite Extensii și Corecții: Ideal pentru a crea lungimi suplimentare și a corecta forma unghiilor.
- Aspect Natural: Când este aplicat corect, gelul de construcție oferă un aspect natural și elegant, fără a fi voluminos.
- Protejează Unghia Naturală: Crează o barieră protectoare care poate ajuta unghiile fragile să crească sub stratul de gel.
- Versatilitate: Poate fi folosit pentru o multitudine de tehnici, de la overlay simplu la construcții elaborate.
Dezavantaje și Considerații
- Necesită Experiență: Aplicarea corectă a gelului de construcție necesită practică și o înțelegere a anatomiei unghiei și a tehnicilor de modelare. O aplicare incorectă poate duce la ridicarea materialului sau la deteriorarea unghiei naturale.
- Îndepărtare Complexă: Gelul de construcție nu se îndepărtează prin înmuiere în acetonă, ci prin pilire, ceea ce necesită atenție și precizie pentru a nu afecta unghia naturală. Se recomandă îndepărtarea la un salon profesional.
- Costuri: Investiția inițială în produse și lampă, sau costul serviciilor la salon, sunt mai mari comparativ cu oja semipermanentă sau manichiura clasică.
- Expunere la UV/LED: Similar cu oja semipermanentă, există o expunere la lumina UV/LED, deși considerată sigură în condiții de utilizare normală.
Exclusiv
Anvelope Vara 205/55 R16 Hankook Ventus Prime4 K135 – Recenzie detaliata pentru performanta, siguranta si durabilitate in sezonul cald
Introducere – De ce este importanta alegerea unei anvelope performante vara
Odata cu venirea sezonului cald, schimbarea anvelopelor este esentiala nu doar pentru respectarea legii, ci si pentru a asigura performanta si siguranta masinii tale in conditii specifice de temperatura si carosabil. Anvelopele de vara sunt optimizate pentru a oferi aderenta, control si economie de combustibil in timpul lunilor cu temperaturi ridicate, iar modelul Hankook Ventus Prime4 K135 205/55 R16 91H este una dintre cele mai echilibrate optiuni din segmentul sau.
Produs in Ungaria de catre brandul Hankook – unul dintre liderii globali in industria anvelopelor – modelul Ventus Prime4 K135 imbina tehnologia avansata, confortul si fiabilitatea intr-un pachet care raspunde cerintelor soferilor moderni. In continuare, vom analiza in detaliu acest produs, de la specificatii si design, pana la comportamentul in trafic si durabilitate.
1. Specificatii tehnice – Ce spune eticheta despre anvelopa
-
Marca: Hankook
-
Model: Ventus Prime4 K135
-
Tip anvelopa: Vara
-
Dimensiune: 205/55 R16
-
Indice de incarcare: 91 (615 kg per anvelopa)
-
Indice de viteza: H (pana la 210 km/h)
-
Clasa consum combustibil: C
-
Clasa aderenta pe carosabil umed: A
-
Nivel zgomot exterior: 69 dB – Clasa B
-
Tara de productie: Ungaria
-
Cod EAN: 8808563545363
Aceste specificatii indica un nivel excelent de performanta in ceea ce priveste aderenta, un consum rezonabil de combustibil si un confort auditiv decent, pozitionand produsul intr-o categorie superioara a anvelopelor de vara pentru autoturisme compacte si medii.
2. Designul benzii de rulare – Inginerie coreeana pentru siguranta europeana
Unul dintre punctele forte ale anvelopei Hankook Ventus Prime4 K135 este designul inteligent al benzii de rulare. Aceasta este proiectata pentru a oferi:
-
Caneluri adanci si multiple, menite sa evacueze eficient apa, prevenind acvaplanarea chiar si in timpul ploilor abundente.
-
Blocuri rigide de cauciuc, care ofera o aderenta sporita si un raspuns rapid in curbe sau la schimbari bruste de directie.
-
Profil central optimizat, cu structura continua, ce asigura contact constant cu asfaltul pentru o directie precisa.
-
Lamele fine pe suprafata blocurilor, ce imbunatatesc tractiunea si pe carosabil umed.
Aceasta configuratie asimetrica a benzii de rulare este rezultatul cercetarilor Hankook si a experientei acumulate in motorsport si industria auto premium.
3. Performanta pe carosabil uscat – Control si stabilitate in trafic urban si extraurban
Hankook Ventus Prime4 K135 isi demonstreaza adevarata valoare in conditii de drum uscat, unde performanta anvelopei este la nivel inalt:
-
Aderenta puternica, chiar si in curbe stranse sau la accelerari rapide.
-
Distanta de franare redusa, esentiala pentru siguranta in traficul urban aglomerat.
-
Stabilitate remarcabila la viteze ridicate, potrivita pentru drumuri nationale sau autostrazi.
-
Directie precisa si usoara, datorita compusului optimizat al cauciucului si rigiditatii laterale.
Este o anvelopa care inspira incredere si siguranta, indiferent de stilul de condus sau de traseu.
4. Performanta pe carosabil umed – Clasa A pentru siguranta maxima
Una dintre cele mai importante caracteristici ale modelului este aderenta pe carosabil umed, incadrata in clasa A, adica cel mai inalt calificativ posibil:
-
Evacuare rapida a apei, gratie canelurilor largi si designului directional.
-
Raspuns prompt in caz de franare de urgenta, cu oprire controlata si precisa.
-
Tractiune eficienta chiar si la plecarea de pe loc pe suprafete umede.
-
Stabilitate excelenta in curbe si pe sosele ude, unde multe alte anvelope cedeaza.
Aceasta anvelopa este o optiune ideala pentru zilele de vara cu ploi neasteptate, frecvente in Romania.
5. Confort si nivel de zgomot – Calatorii mai placute si relaxante
Nivelul de zgomot al anvelopei Hankook Ventus Prime4 K135 este de 69 dB, ceea ce o incadreaza in clasa B:
-
Silentioasa chiar si la viteze mari, contribuind la confortul acustic general in masina.
-
Absorbtie eficienta a vibratiilor, datorita constructiei laterale optimizate.
-
Rulare lina, cu reducere a zgomotelor produse de denivelarile minore ale carosabilului.
Aceasta caracteristica este extrem de apreciata de soferii care parcurg distante lungi si isi doresc un plus de confort.
6. Eficienta consumului de combustibil – Clasa C, echilibru intre performanta si economie
Desi nu este incadrata in cea mai inalta clasa a consumului, anvelopa obtine un scor C, ceea ce inseamna:
-
Rezistenta la rulare redusa, comparativ cu multe alte modele din aceeasi gama de pret.
-
Economie vizibila de carburant, mai ales in conditiile unui stil de condus moderat.
-
Contributie la reducerea emisiilor de CO2, aspect din ce in ce mai important in Europa.
-
Optiune eficienta pentru soferii care combina drumuri scurte in oras cu trasee lungi.
Este un echilibru bun intre performanta si eficienta energetica, mai ales pentru o anvelopa axata pe aderenta si siguranta.
7. Durabilitate si uzura – O investitie inteligenta pe termen lung
Hankook a investit in compusi avansati si tehnologii de productie care permit acestei anvelope sa ofere:
-
Uzura uniforma, chiar si in cazul unui condus mai agresiv sau al utilizarii intense.
-
Rezistenta sporita la temperaturi ridicate, tipice verilor din Europa Centrala si de Est.
-
Durata de viata extinsa, estimata la peste 45.000 – 55.000 km in conditii normale de utilizare.
-
Fiabilitate pe termen lung, fara pierderea performantelor esentiale (aderenta, confort).
Astfel, modelul Ventus Prime4 K135 devine o optiune sigura si rentabila pentru soferii care doresc o anvelopa de calitate.
8. Cui i se adreseaza Hankook Ventus Prime4 K135
Aceasta anvelopa este ideala pentru:
-
Soferii de masini compacte si medii (ex: VW Golf, Skoda Octavia, Ford Focus, Renault Megane, Toyota Corolla etc.)
-
Conducatorii auto care pun accent pe siguranta in toate conditiile de drum.
-
Utilizatorii care parcurg distante moderate sau mari anual.
-
Soferii care cauta o anvelopa premium la pret accesibil.
9. Avantaje si dezavantaje – Ce trebuie sa retii
Avantaje:
-
Clasa A la aderenta pe carosabil umed.
-
Design modern al benzii de rulare, cu evacuare rapida a apei.
-
Nivel redus de zgomot si confort sporit la rulare.
-
Compus rezistent si uzura uniforma.
-
Performanta excelenta pe uscat si ud.
-
Marca de renume international, produsa in Europa.
Dezavantaje:
-
Clasa C la consum – nu este cea mai economica optiune de pe piata.
-
Pretul este usor mai ridicat decat modelele low-cost.
-
Nu este potrivita pentru drumuri accidentate sau off-road.
10. De unde poti cumpara anvelopa Hankook Ventus Prime4 K135
Anvelopa este disponibila in magazinele online de specialitate si in centrele auto autorizate. Poti comanda direct de pe site-ul www.vadrexim.ro, beneficiind de:
-
Preturi competitive si promotii sezoniere.
-
Livrare rapida si sigura la domiciliu.
-
Gama variata de anvelope pentru toate tipurile de masini.
-
Consultanta gratuita pentru alegerea dimensiunii corecte.
Concluzie – Hankook Ventus Prime4 K135: performanta constanta si siguranta de top
Anvelopa Hankook Ventus Prime4 K135 205/55 R16 91H reprezinta o alegere excelenta pentru orice sofer care isi doreste siguranta, performanta si confort in sezonul cald. Cu o aderenta de clasa A pe ud, un nivel redus de zgomot si o durabilitate remarcabila, aceasta anvelopa se pozitioneaza in topul produselor din gama medie-premium.
Fie ca circuli zilnic in oras sau te pregatesti pentru vacante lungi pe drumuri europene, Ventus Prime4 K135 iti ofera stabilitate, control si incredere in orice situatie. O investitie inspirata pentru cei care vor mai mult de la masina lor si nu fac compromisuri cand vine vorba de siguranta rutiera.
Recomandare finala: Pentru o vara fara griji si cu fiecare kilometru parcurs in conditii optime, alege Hankook Ventus Prime4 K135 – anvelopa care combina tehnologia coreeana cu exigentele europene.
-
Evenimentacum 2 luniOglinda foto pentru evenimente importante si nu numai
-
Politică localăacum 3 luniRepublica Moldova la răscruce: între presiunea propagandei rusești și șansa drumului european
-
Afaceriacum 2 luni„Antreprenori Între 2 Lumi” – o serie de reportaje unice care spun poveștile românilor din diaspora, prin ochii familiilor rămase acasă
-
Uncategorizedacum 2 luniELKO Romania devine distribuitor oficial CyberPower în România
-
Viața în Prahovaacum 2 luniCati kW iti trebuie la o casa cu centrala pe lemne? Recomandarea centrala-lemne.ro
-
Viața în Prahovaacum 2 luniPiesaschimb.ro – partenerul tehnicienilor care vor piese de centrală rapid și sigur
-
Viața în Prahovaacum 3 luniBizPress.ro – lansarea unui nou ziar online de știri
-
Viața în Prahovaacum 3 luniDouă noi publicații digitale aduc perspective proaspete: Jurnalul de Media și Revista Focus


