Connect with us

Exclusiv

Klaus Iohannis și contraproiectul de țară

Publicat

pe

Afirmația conform căreia Klaus Iohannis și PNL nu au elaborat și nu implementează un proiect de țară este total falsă. Există așa ceva. Cel puțin în plan programatic. Numai că, practic, proiecția asupra viitorului acestui stat se materializează într-un contraproiect. Din această perspectivă, cifrele oficiale sunt cât se poate de concludente. România face pași mari și bine planificați. Dar nu înainte, ci înapoi.
Lucrăm doar cu informații oficiale. Omologate de toate organizațiile și institutele de profil. Din perspectiva bogăției naturale, ocupăm locul cinci în competiția cu statele Uniunii Europene. Din cealaltă perspectivă, a calității vieții, suntem pe penultimul loc. Doar Letonia se mai află în urma noastră. Bulgaria ne-a depășit.
Forța statisticii, atunci când calculăm bogăția și, respectiv, sărăcia unei națiuni, este implacabilă. Iar statistica brută, în această accepțiune, este dată de trei numere. Produsul Intern Brut al unui stat. Produsul Intern Brut împărțit la numărul total de locuitori. Și dinamica. În sus sau în jos. Produsul Intern Brut al României ne plasează pe penultimul loc în Europa. Produsul Intern Brut care-i revine fiecărui locuitor ne plasează de asemenea pe penultimul loc, în condițiile în care Bulgaria, care ocupa anterior această poziție, ne-a devansat. Un proiect de țară nu se reduce desigur la o planificare inteligentă a modului în care România ar putea să genereze o creștere semnificativă și de altfel cuvenită în raport cu bogățiile ei naturale de la penultima poziție în clasament, la locul cinci în Uniunea Europeană. Un proiect de țară are desigur mai multe componente. Mai multe și mai subtile. Dar totul pleacă de la aceste cifre. Și în cele ce urmează vom face o succintă analiză retrospectivă.
În 2016 și 2017, ani în care, conform lui Klaus Iohannis, România a fost guverantă prost de către „ciuma roșie”, Produsul Intern Brut a crescut într-un ritm de 2.000 de dolari pe cap de locuitor pe an. În total, față de 2015, PIB-ul per capita a crescut cu 6.640 de dolari. Pare enorm. Dar nu este. În ciuda faptului că am înregistrat cea mai mare creștere din Europa. Și în ciuda faptului că această creștere, contrar afirmațiilor lui Klaus Iohannis, a fost sustenabilă. De ce am rămas în continuare în coada Europei?
Răspunsul ni-l poate da orice economist. Ritmul de creștere, deși printte cele mai mari din Europa, a fost insuficient. Decalajul nu poate fi recuperat – este la mintea cocoșului – decât prin imprimarea unui ritm mult mai mare. Care poate fi calculat. Ignor pentru moment în mod deliberat o realitate dezolantă. Și anume că acest ritm, în loc să crească, încetinește, tot conform staisticilor oficiale, sub guvernarea PNL și în condițiile în care, în mod explicit, Klaus Iohannis s-a transformat dintr-un președinte aflat în grevă, într-un președinte jucător. În paranteză fie spus, un președinte jucător este acela care renunță la funcția de mediere între puterile statului, pentru a încerca să se substituie acestora în mod explicit sau disimulat. Și care, în consecință, sub aspect moral cel puțin, preia și responsabilitățile. De aceea mă refer mai degrabă la Klaus Iohannis, decât la Ludovic Orban.
Dacă știm cu certitudine că recuperarea rămânerii în urmă a României depinde într-o măsură decisivă de ritmul de dezvoltare, dacă e limpede că acest ritm, deși aplaudat în plan național și internațional – mai puțin de către Klaus Iohannis – sub guvernările PSD a fost insuficient, atunci este la mintea cocoșului că principala condiție pentru ca România să ardă etapele și să ajungă într-o bună zi să se plaseze pe locul care ni se cuvine, adică pe locul cinci între națiunile europene, din persectiva bogăției care îi revine fiecărui locuitor, este o accelerare antecalculată a creșterii.
Creșterea este asigurată nu atât printr-un elan politic și nici măcar în baza încrederii cetățenilor români într-un destin luminos al acestei țări. Prozaic vorbind, creșterea este asigurată de investiții. Și de voința națională de a le face. De a renunța la ceva pentru altceva. De a renunța la unele satisfacții ale momentului, pentru satisfacții mult mai mari, prefigurate într-un viitor previzibil.
Dacă Klaus Iohannis ar fi avut un proiect de țară și dacă PNL, aflat la comanda acestuia, și-ar fi însușit ipoteticul proiect de țară, atunci am fi putut observa două poziționări clare. În primul rând o negare prin contestare argumentată a politicilor guvernărilor PSD din perspectiva faptului că guvernele socialiste, preocupate excesiv de menținerea propriului bazin electoral, au investit prea puțin în dezvoltare și prea mult în creșterea veniturilor populației. Liberalii ar fi trebuit să vină la semnalul lui Klaus Iohannis cu un program de natură să convingă populația că trebuie aleasă o altă cale. Pe scurt și brutal vorbind, investiții specifice mult blamatei „epoci de aur” și care, în condițile prezente, să se ducă undeva la 10-15% din Produsul Intern Brut. Apoi, în baza asumării și omologării acestui obiectiv, politica liberală urma să stabilească în mod înțelept în ce direcții se vor duce aceste investiții. Și să antecalculeze valoarea adăugată, respectiv profitul pe care societatea îl poate înregistra în planul creșterii Produsului Intern Brut. În 10-15 ani, România, implementând un program îndrăzneț și inteligent, ar putea recupera o bună parte din rămânerea în urmă.
Sunt de acord că un program de țară este mai complex. Dar un program de țară liberal nu poate face abstracție și nu poate arunca pur și simplu la gunoi raționamentul de mai sus. Problema este însă – și aceasta este marea dramă a lui Klaus Iohannis ca președinte, a PNL ca partid aflat la guvernare, dar și a societății românești în general – că un asemenea plan de țară nu numai că nu există, dar a fost chiar înlocuit cu un contraplan.
În mod deliberat, în mod programatic sau din pură prostie, în loc de un proiect de țară, ne-am trezit cu un contraproiect. Concret, cu un Guvern care, deși se numește național și liberal, face tot ce se poate pentru a ne împinge într-o direcție contrară. Iar cel mai corect indicator în acest sens este ce se întâmplă cu nivelul investițiilor și cum se reflectă acest nivel scăzut al investițiilor în mod concret în ritmul de dezvoltare, în PIB și în PIB-ul per capita.
Ar trebui să fiu pur și simplu orb sau de rea credință pentru a nu observa că acest contraproiect de țară este creat exclusiv în avantajul capitalului străin, care nu ar avea de ce să fie interesat nici de creșterea nivelului de salarizare al forței de muncă, nici de ameliorarea situației pensionarilor, dar cu atât mai puțin de impozitarea corectă a propriilor afaceri, de unde ar rezulta bani necesari investițiilor. Multinaționalele nu sunt dușmani ai României. Nici vorbă. Sunt agenți economici, care doresc să acționeze să obțină profituri cât mai mari într-un mediu care le este favorabil. Iar statele care se află în spatele acestor multinaționale nu sunt state inamice ale României. Sunt state partenere. Dar, totuși, oportuniste, așa cum întotdeauna s-a întâmplat în istorie. De ce să împarți la nivel european puterea și deciziile cu România? De ce ai face asta, dacă se poate și altfel?
Sorin Rosca Stanescu

Articolul Klaus Iohannis și contraproiectul de țară apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Exclusiv

Egalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă în contextul european

Publicat

pe

De

Proiectele finanțate prin fonduri europene nu vizează doar indicatori economici, ci și promovarea unor valori fundamentale care definesc societatea modernă. Egalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă sunt pilonii pe care se construiește orice inițiativă sustenabilă.

Egalitatea de șanse presupune eliminarea oricărei forme de discriminare pe criterii de gen, etnie sau dizabilități, asigurându-se că fiecare persoană are un punct de plecare echitabil. În cadrul proceselor de recrutare și formare, acest lucru înseamnă că meritul și potențialul sunt singurele criterii care contează.

Accesibilitatea pentru persoanele cu handicap este o componentă esențială a nediscriminării. O societate cu adevărat incluzivă este cea care elimină barierele fizice și digitale, permițând tuturor cetățenilor să participe la cursuri sau să ocupe un loc de muncă. În paralel, dezvoltarea durabilă ne îndeamnă la o utilizare eficientă a resurselor. Într-o eră a schimbărilor climatice, este vital ca noile generații de angajați să fie instruite în spiritul economiei verzi, reducând risipa și protejând mediul înconjurător pentru generațiile viitoare.

Proiectul VIVAT 2.0, Proiect finanțat din Fondul Social European + prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027, (Cod proiect: 337378) integrează aceste principii orizontale în toate activitățile sale.

Prin promovarea egalității de gen, proiectul încurajează atât femeile, cât și bărbații să acceseze domenii profesionale variate, spărgând stereotipurile tradiționale. De asemenea, incluziunea minorităților, precum comunitatea romă din județul Brașov, reprezintă o prioritate, oferindu-le acestora acces la servicii de profilare și mediere care să le schimbe traiectoria de viață.

Respectarea acestor valori nu este doar o obligație contractuală față de Uniunea Europeană, ci o condiție sine qua non pentru o dezvoltare armonioasă a comunității locale, unde nimeni nu este lăsat în urmă.

Disclaimer: documentul reflectă exclusiv opinia autorilor și nu reprezintă poziția oficială a Comisiei Europene sau a Guvernului României, care nu sunt responsabile pentru modul în care informațiile din studiu vor fi folosite.

Citeste in continuare

Exclusiv

Catifea pe scaunele de bar și cum o faci să arate premium

Publicat

pe

De

Catifeaua a încetat să fie un material rezervat doar interioarelor de epocă sau palatelor prăfuite. În contextul modern, acest finisaj aduce o notă de rafinament și confort pe care alte materiale nu o pot egala. Dacă vrei să transformi colțul tău într-un punct de atracție, materialele catifelate sunt soluția ideală pentru tine în orice amenajare.

Alegerea ta trebuie să fie una asumată, deoarece acest material comunică imediat un stil personal puternic. Nu este vorba doar despre aspectul vizual, ci despre modul în care textura influențează atmosfera încăperii. Când atingi suprafața moale, simți imediat o schimbare de ton în amenajarea pe care ai creat-o cu atâta grijă și atenție la detalii.

Atunci când cauți scaune de bar potrivite, trebuie să te uiți dincolo de prima impresie estetică din magazin. Aceste piese sunt expuse la o uzură constantă, deci ai nevoie de un echilibru între eleganță și rezistență mecanică. Un model de scaun de bar tapițat în catifea premium bine ales va rezista ani de zile fără să își piardă farmecul inițial pe care l-ai căutat.

Densitatea potrivită pentru aceste scaune de bar

Nu orice tip de catifea este creat egal, mai ales pentru utilizare intensă. Caută materiale cu o densitate mare a firelor, care să nu permită bazei să se vadă. O catifea de calitate pentru niște scaune de bar durabile trebuie să aibă o rezistență ridicată la abraziune, verificată prin teste riguroase de specialitate înainte de a face orice achiziție finală.

Poliesterul modern este adesea preferat în locul bumbacului deoarece rezistă mult mai bine la pete și la frecare. Acest aspect este vital într-o zonă unde băuturile sunt mereu prezente. Verifică specificațiile tehnice și asigură-te că materialul pentru noile tale scaune de bar este conceput special pentru a face față contactului zilnic cu diverși utilizatori sau invitați.

Efectul vizual și culori pentru scaune de bar rafinate

Lumina joacă un rol fascinant pe suprafața catifelei datorită direcției firelor, fenomen cunoscut sub numele de directional nap. În funcție de unghiul din care privești, culoarea pare mai închisă sau mai deschisă, oferind profunzime vizuală. Acest luciu schimbător face ca niște suprafețe tapițate să pară mereu diferite în funcție de momentul zilei în care sunt privite de către tine.

Dacă vrei un look care să nu se demodeze repede, orientează-te către nuanțe saturate și profunde. Verdele smarald, albastrul bleumarin sau griul antracit arată întotdeauna premium și maschează micile imperfecțiuni mai bine decât culorile deschise. Culorile sofisticate transformă aceste obiecte în elemente centrale ale decorului, fără să pară eforturi disperate după atenție din partea celorlalți care te vizitează.

Mixul de materiale pentru scaune de bar moderne

Ca să eviți un aspect prea încărcat, trebuie să echilibrezi catifeaua cu materiale rigide și reci. Un cadru metalic subțire, negru mat sau auriu discret, oferă un contrast vizual necesar. Această combinație de texturi face ca mobila să pară ușoară și contemporană, integrându-se perfect într-un design industrial sau minimalist ales de tine cu mult gust și atenție.

Lemnul este o altă opțiune care aduce un aer organic și cald lângă tapițeria fină. Liniile simple și formele geometrice clare ajută materialul să respire și să nu pară demodat. Esențial este să nu adaugi prea multe detalii decorative inutile, ci să lași calitatea texturii de pe aceste scaune de bar să vorbească de la sine în camera respectivă.

Întreținerea corectă pentru scaune de bar impecabile

Catifeaua necesită o disciplină minimă pentru a-și păstra aspectul de nou cât mai mult timp. Aspirarea săptămânală cu o perie moale îndepărtează praful care se poate fixa între firele dense. Dacă observi că firele s-au tasat, o periere ușoară în sensul opus creșterii lor poate reda volumul și luciul natural al acestor scaune de bar din locuința ta personală.

Pentru pete, reacția rapidă este singura ta șansă reală de succes. Tamponează imediat zona cu o cârpă uscată și curată, fără să freci materialul, deoarece vei distruge structura firelor. Folosirea unor soluții de protecție aplicate preventiv poate face minuni, oferindu-ți liniștea necesară atunci când folosești des noile tale scaune de bar alături de prieteni apropiați în serile de weekend.

Investiția într-un finisaj de acest tip reflectă dorința ta de a crea un spațiu primitor și plin de caracter. Atunci când alegi corect, rezultatul este un colț de bar care emană lux discret și o stare de bine autentică. Detaliile tehnice și atenția la material îți garantează că alegerea făcută pentru aceste scaune de bar va fi apreciată mult timp.

Citeste in continuare

Afaceri

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Publicat

pe

Matematica din spatele șantierului tău

În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței de muncă în creștere și normele nZEB (Near Zero Energy Building) tot mai stricte, marja de profit a unui dezvoltator se subțiază dacă se bazează exclusiv pe lanțurile de distribuție clasice din Europa.

Adevărul incomod? Multe dintre materialele „europene” pe care le cumperi la preț premium sunt, de fapt, produse în aceleași fabrici din Foshan sau Guangzhou, doar reambalate.

Acest articol explică, pas cu pas, cum poți „tăia” intermediarii și cum poți transforma achizițiile din China dintr-un risc într-un avantaj competitiv strategic pentru ansamblul tău rezidențial.

Hai cu noi în China


De ce China? (Și de ce acum?)

Nu vorbim despre a cumpăra „ieftin”, ci despre a cumpăra inteligent. China a trecut de la „fabrica lumii pentru produse ieftine” la lider tehnologic în producția industrială.

Pentru un dezvoltator imobiliar care construiește un bloc de 50+ apartamente, diferențele sunt matematice:

  • Gresie și Faianță (Rectificată, Porțelanată): Economie de 30-45% față de distribuitorii locali.
  • Uși de interior (MDF/WPC/Filomuro): Economie de 40%.
  • Sanitare și Mobilier de baie: Economie de până la 50% pentru aceleași specificații tehnice.

Notă ChinaRomania: Secretul nu este prețul cel mai mic din catalog, ci raportul calitate/preț livrat în șantier.

Hai cu noi în China


Top 3 Mituri despre Importul din China (Demontate)

Mitul 1: „Calitatea este slabă”

Realitatea: China produce pe paliere de calitate. Dacă plătești preț de rebut, primești rebut. Dacă ceri standarde germane, fabricile chinezești au tehnologia să le livreze (deseori, chiar ele produc pentru brandurile germane).

  • Soluția: Audit de fabrică și Controlul Calității (QC) înainte de încărcarea containerului.

Mitul 2: „Durează prea mult și blochez banii”

Realitatea: Un ciclu de import bine planificat durează 35-50 de zile (producție + transport maritim până în Constanța).

  • Soluția: Planificarea achizițiilor în faza de „roșu” a construcției pentru a avea finisajele la timp. Cashflow-ul este gestionat prin plăți eșalonate (depozit vs. plată la livrare).

Mitul 3: „Nu au certificări CE”

Realitatea: Marii producători chinezi exportă global și dețin toate certificările necesare (CE, ISO, teste de rezistență la foc).

  • Soluția: Verificarea documentației tehnice este pasul zero, înainte de orice negociere de preț.

Hai cu noi în China


Ce materiale merită să imporți? (Analiza Pareto)

Nu totul merită adus din China (de exemplu, cimentul sau cărămida nu sunt rentabile din cauza volumului/greutății). Concentrează-te pe finisaje și tehnologie:

  1. Finisaje High-End: Marmură compozită, parchet SPC, gresie de mari dimensiuni (slab tiles).
  2. Tâmplărie și Uși: Uși metalice antifoc certificate, uși de interior, fațade ventilate.
  3. Electrice & Smart Home: Sistemele de iluminat LED arhitectural și soluțiile smart home (întrerupătoare, videointerfoane) au marje uriașe la distribuitori.
  4. Sisteme HVAC: Pompe de căldură și ventiloconvectoare.

Hai cu noi în China


Procesul ChinaROmania: Cum eliminăm riscul

Majoritatea dezvoltatorilor evită importul direct din cauza birocrației și a fricii de „țeapă”. Aici intervine un integrator industrial. Iată cum transformăm haosul în procedură:

  1. Sourcing Tehnic: Nu căutăm pe Alibaba. Lucrăm direct cu fabrici verificate, pe baza fișei tehnice din proiectul tău.
  2. Negociere și Mostrare: Primești mostra în biroul tău din România pentru aprobare.
  3. Controlul Calității (QC): Inginerii noștri verifică marfa în China înainte de a fi urcată pe vas. Dacă 1% din gresie e spartă, nu pleacă din fabrică.
  4. Logistică Door-to-Site: Ne ocupăm de transport maritim, vămuire în Constanța și livrare directă în șantierul tău. Tu primești factura de la o firmă românească (Uzinex), simplificând contabilitatea.

Hai cu noi în China


Studiu de Caz: Ansamblu Rezidențial 100 Apartamente

Scenariu ipotetic bazat pe medii de piață 2025-2026.

  • Buget Finisaje (Oferte locale): 500.000 €
  • Buget Import Direct (prin ChinaRomania): 340.000 € (inclusiv transport și comision de management)
  • Economie Netă: 160.000 €
  • Impact: Această sumă se transformă direct în profit net sau poate fi reinvestită în amenajarea spațiilor verzi pentru a crește valoarea de vânzare a apartamentelor.

Hai cu noi în China


Concluzie: Ești gata să îți optimizezi marja?

Importul materialelor de construcții din China nu mai este un „pariu”, ci o necesitate de business pentru dezvoltatorii care vor să rămână competitivi. Diferența dintre un proiect profitabil și unul blocat stă adesea în managementul costurilor de achiziție.

ChinaRomania este partenerul tău tehnic care conectează șantierul tău din România cu puterea de producție a Chinei. Fără bariere lingvistice, fără riscuri vamale.

Hai cu noi în China

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Socialo săptămână inainte

Fostul vicepremier Dragoș Anastasiu nu dă Delta Dunării pe Dubai: „Uneori, Paradisul este mai aproape decât credem”

Pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu și al faptului că mii de români au rămas blocați în această zonă ca...

Afaceri2 săptămâni inainte

Padbol România ajunge în Valea Jiului. Petrila devine centru oficial!

Un nou început pentru sportul din Valea Jiului Valea Jiului a trăit un moment special pentru sportul local: inaugurarea primelor...

Social3 săptămâni inainte

Injectare acid hialuronic București: Beneficii, rezultate și ce trebuie să știi înainte de procedură

Când cauți o clinică pentru o procedură de injectare acid hialuronic București, probabil nu vrei doar o procedură rapidă, ci...

Social3 săptămâni inainte

Rolul educativ al testării poligraf în mediul profesional

Într-o lume profesională în continuă schimbare, integritatea, responsabilitatea și etica devin valori esențiale pentru orice organizație care își dorește performanță...

Evenimento lună inainte

Proiecție specială a comediei despre relații „În pielea mea” la Ploiești, în prezența echipei, pe 18 februarie!

Spectatorii din Ploiești sunt invitați pe 18 februarie, de la 18:30, la o întâlnire specială cu o parte din membrii...

Evenimento lună inainte

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400...

Sporto lună inainte

Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă

COMUNICAT DE PRESĂ Proiectul F.E.I.B. a demarat oficial: începe o provocare interesantă pentru cele cinci asociații care au dat viață...

Social2 luni inainte

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Social2 luni inainte

Rolul testului poligraf în prevenirea hărțuirii la locul de muncă

Hărțuirea la locul de muncă reprezintă una dintre cele mai sensibile și dificile probleme cu care se pot confrunta organizațiile...

Social2 luni inainte

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Social2 luni inainte

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Social2 luni inainte

Închirierea de imobile – libertatea de a trăi frumos, fără constrângeri

Pentru mult timp, ideea de a deține o locuință a fost asociată cu succesul și stabilitatea. Dar lumea s-a schimbat....

Social2 luni inainte

Despre Anton (Tonino) Despre inima lui. Despre visuri la care nu renunță.

Anton (Tonino) s-a născut cu o boală rară de inimă numită Boala Ebstein. Este o malformație cardiacă gravă, care afectează...

închiriere auto închiriere auto
Social2 luni inainte

Elei Rent a Car – Servicii premium de închiriere auto pentru orice nevoie

Într-o piață dinamică și competitivă precum cea a serviciilor de rent a car în România, Elei Rent a Car se...

Social2 luni inainte

Acarieni roșii pe plante – Tratament eficient pentru păianjeni de plante

Puteți observa acarienii roșii verificând partea inferioară a frunzelor pentru puncte roșii mici, puncte galbene și pânze fine. Acești dăunători se reproduc rapid,...

Sport3 luni inainte

Sport pe patru roti – cum influenteaza anvelopele controlul si precizia masinii

Condusul sportiv nu este rezervat doar circuitelor sau competitiilor oficiale. Pentru multi soferi, sportul pe patru roti inseamna placerea controlului,...

Social3 luni inainte

„Disneylandul Europei” gândit de Dragoş Dobrescu prinde contur în România: Dracula Land, proiectul care vrea să transforme legenda într-un simbol național

România ar putea deveni, în următorii ani, gazda unuia dintre cele mai ambițioase proiecte de divertisment din Europa. Proiectul gândit...

Social3 luni inainte

De ce închirierea a devenit alegerea celor care prețuiesc calitatea vieții

În ultimii ani, ideea de “acasă” s-a schimbat radical. Dacă altădată visul oricărui tânăr era să își cumpere propriul apartament,...

Știrile Săptămânii