Exclusiv
Dacă un vierme ar putea să transmită un mesaj gazdei pe care o parazitează de ,,adio dar rămân cu tine”, cum ar suna înainte de a se băga iar în Gazdă? Nu foarte diferit de mesajul de ,,depunere a mandatului”
Când, la începutul lunii februarie 2010, comunitara GHEORGHE CARMEN DANIELA a fost demisă din funcţie de primarul de atunci, Andrei Volosevici, pentru mai multe ilegalităţi printre care şi faptul că îşi dădea singură prime lunare de 1.000 de lei, mulţi au crezut că, în realitate, măsura ar fi fost una politică ori vreo hachiţă personală a edilului.
Că nu a fost aşa, chiar duduia a ţinut să dovedească ulterior, prin fapte, reieşind că ea este penală 100%.
Astfel, la Câmpina, a făcut ce ştie cel mai bine: infracţiuni.
Horia Tiseanu, primarul Câmpinei, a fost pus sub urmărire penală de DNA Ploieşti la 27 septembrie 2016 pentru abuz în serviciu şi luare de mită. În acelaşi dosar cu nr. 34/P/2016, procurorii anticorupţie au mai dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii Ecatrinescu Gheorghe, la data faptei director economic în cadrul Primăriei municipiului Câmpina, GHEORGHE CARMEN DANIELA, la data faptei director executiv la Poliţia Locală Câmpina şi Costin-Octavian Micu, reprezentant legal al unei societăţi comerciale, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu. S-a reţinut că, în cursul anului 2014, inculpatul Horia Tiseanu, primar al municipiului Câmpina, beneficiind de ajutorul celor trei suspecţi, a dispus achiziţionarea unei maşini marca Opel Insignia, în scopul folosirii personale şi exclusive, cu încălcarea dispoziţiilor legale. Autoturismul a fost cumpărat din fondurile alocate Poliţiei Locale Câmpina, unitate fără personalitate juridică aflată în subordinea primarului, deoarece, conform prevederilor legale, Primăria Câmpina nu avea dreptul de a achiziţiona autoturisme pentru folosinţa proprie. „Pentru a păstra o aparenţă de legalitate, au fost întocmite două facturi pentru cumpărarea autoturismului, ambele emise de societatea reprezentată de suspectul Micu Costin-Octavian, în valoare totală de 131.600,66 lei (79.802,20+51.798,46 lei), echivalent al sumei de 29.654 euro. Ulterior, documentele respective au fost înregistrate în contabilitatea instituţiei publice în conturi separate, cu consecinţa aparentei respectări a pragului valoric legal de 18.000 de euro, în contextul în care s-a considerat că o achiziţie în această limită ar fi fost legală (este de menţionat că potrivit O.U.G. 34/2009, cu completările ulterioare, instituţiilor publice li se interzisese la acea dată însuşi dreptul de a achiziţiona autoturisme)”. În acest fel, s-a prejudiciat bugetul local, fiind totodată creat un folos necuvenit atât pentru primar, prin utilizarea nelegală a autovehiculului, cât şi pentru societatea reprezentată de suspectul Micu Costin-Octavian, achiziţia făcându-se cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Şi, tot la Câmpina, când tanti GHEORGHE era director al Poliţiei Locale, îl avea ca angajat pe IOSIF LIVIU, care, deşi plătit din banii publici ai câmpinenilor, era, de fapt, şoferul personal al fostului ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, GRAŢIELA GAVRILESCU, fost ministru al Mediului şi … fost vicepremier în locul lui Daniel Constantin (te doare mintea ce cadre valoroase are alianţa PSD-ALDE!).
Pentru a-şi deconta serviciile de care a beneficiat, ministreasa de la aceea data, GRAŢIELA GAVRILESCU, a impus-o pe prietena sa devotată în funcţia de director general al Poliţiei Locale Ploieşti (pe 10 aprilie 2015), instituţie la care comunitara mai fusese şefă între 2005 şi februarie 2010.
“Astăzi, doamna viceprim-ministru Grațiela Leocadia Gavrilescu, Ministrul Mediului, a primit vizita delegației Misiunii Economice a Ambasadei Israelului la București, condusă de Excelența Sa, doamna Ambasador Tamar Samash” posta pe pagina de socializare fata numitei GHEORGHE CARMEN DANIELA angajata in mod suspect in functia de consilier la Ministerul Mediului.
Iata doar doua aspecte (sunt mult mai multe) care sunt cercetate in prezent de catre DNA Structura Centrala, in dosarul 162/P/2019.
Dupa ce deputata traseista de Prahova – Gratiela Gavrilescu a fost numita ministru al Mediului, Apelor si Padurilor din partea partidului lui Tariceanu, a inceput sa se comporte ca un vataf al Ploiestiului si am prezentat in serialul „Increngătura politică ascunsa a gunoaielor/Mafia Deseurilor din Prahova” crima organizata si retelele de criminalitate economico-financiara patronate de aceasta, serial care va urma.
Iata ce declara ieri primarul din Floresti, Eugen David:
„Ruptura este veche și de notorietate în mediul politic. Poate fi surprinzătoare pentru oamenii din zonă deoarece nu am făcut tam-tam pe acest subiect. Totul a început atunci când soțul doamnei Gavrilescu a obținut, după 25 de ani, certificatul de revoluționar și a vrut să primească un teren pe raza comunei Florești unde, după cum spuneau oamenii bine informați, urma să fie amenajat un depozit de deșeuri.
Actele sunt în Prefectură, eu am refuzat să le semnez și atunci au început presiunile. Imediat Primăria Măgureni ne-a acționat în instanță revendicând, în mod absolut surprinzător, terenul respectiv iar presiunile de toate felurile, inclusiv cele venite din partea Justiției și a instituțiilor de forță ale statului, au continuat în toți acești ani. Să știți că există un dosar la Parchetul General în care sunt cercetate aceste fapte, printre protagoniști fiind Grațiela Gavrilescu și Tiberiu Nițu, fostul procuror general și văr al doamnei deputat. Din ce am văzut în această perioadă, există un interes major al doamnei Gavrilescu pentru zona de deșeuri. O dovadă în acest sens este faptul că în timpul mandatelor de ministru al Mediului nu a vrut să închidă depozitul de la Băicoi, lucru care s-a întâmplat imediat după ce a părăsit postul. Poate îi va întreba cineva pe consilierii locali PNL din Băicoi din perioada USL-ului la ce presiuni și amenințări au fost supuși, cum le vorbea despre ambasadori și despre servicii secrete… Ca să fac o declarație în ton cu vremurile, pot să spun că doamna Gavrilescu a fost mai rea decât coronavirusul pentru Prahova, a amplificat problemele de mediu. Pot să vorbesc ore în șir despre rampa de la Vălenii de Munte, despre Termoelectrica, despre afacerile cu anumite rafinării”, ne-a declarat primarul comunei Florești, Eugen David.
Întrebat dacă există posibilitatea unei împăcări, primarul David a fost categoric. „Exclus. Mi-a fost greu să îi explic fetiței mele de ce nașa ei acționează de această manieră împotriva noastră. Copilul a avut cel mai mult de suferit. În plus, nu pot să omit faptul că, în ciuda tuturor laudelor sale, nu a sprijinit niciodată comuna Florești. Din contră, ne-a săpat pe unde a putut”, a încheiat Eugen David.
Se leaga/”pupa”, nu? Vom reveni. (Cristina T.).
Afaceri
Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate
Matematica din spatele șantierului tău
În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței de muncă în creștere și normele nZEB (Near Zero Energy Building) tot mai stricte, marja de profit a unui dezvoltator se subțiază dacă se bazează exclusiv pe lanțurile de distribuție clasice din Europa.
Adevărul incomod? Multe dintre materialele „europene” pe care le cumperi la preț premium sunt, de fapt, produse în aceleași fabrici din Foshan sau Guangzhou, doar reambalate.
Acest articol explică, pas cu pas, cum poți „tăia” intermediarii și cum poți transforma achizițiile din China dintr-un risc într-un avantaj competitiv strategic pentru ansamblul tău rezidențial.
De ce China? (Și de ce acum?)
Nu vorbim despre a cumpăra „ieftin”, ci despre a cumpăra inteligent. China a trecut de la „fabrica lumii pentru produse ieftine” la lider tehnologic în producția industrială.
Pentru un dezvoltator imobiliar care construiește un bloc de 50+ apartamente, diferențele sunt matematice:
- Gresie și Faianță (Rectificată, Porțelanată): Economie de 30-45% față de distribuitorii locali.
- Uși de interior (MDF/WPC/Filomuro): Economie de 40%.
- Sanitare și Mobilier de baie: Economie de până la 50% pentru aceleași specificații tehnice.
Notă ChinaRomania: Secretul nu este prețul cel mai mic din catalog, ci raportul calitate/preț livrat în șantier.
Top 3 Mituri despre Importul din China (Demontate)
Mitul 1: „Calitatea este slabă”
Realitatea: China produce pe paliere de calitate. Dacă plătești preț de rebut, primești rebut. Dacă ceri standarde germane, fabricile chinezești au tehnologia să le livreze (deseori, chiar ele produc pentru brandurile germane).
- Soluția: Audit de fabrică și Controlul Calității (QC) înainte de încărcarea containerului.
Mitul 2: „Durează prea mult și blochez banii”
Realitatea: Un ciclu de import bine planificat durează 35-50 de zile (producție + transport maritim până în Constanța).
- Soluția: Planificarea achizițiilor în faza de „roșu” a construcției pentru a avea finisajele la timp. Cashflow-ul este gestionat prin plăți eșalonate (depozit vs. plată la livrare).
Mitul 3: „Nu au certificări CE”
Realitatea: Marii producători chinezi exportă global și dețin toate certificările necesare (CE, ISO, teste de rezistență la foc).
- Soluția: Verificarea documentației tehnice este pasul zero, înainte de orice negociere de preț.
Ce materiale merită să imporți? (Analiza Pareto)
Nu totul merită adus din China (de exemplu, cimentul sau cărămida nu sunt rentabile din cauza volumului/greutății). Concentrează-te pe finisaje și tehnologie:
- Finisaje High-End: Marmură compozită, parchet SPC, gresie de mari dimensiuni (slab tiles).
- Tâmplărie și Uși: Uși metalice antifoc certificate, uși de interior, fațade ventilate.
- Electrice & Smart Home: Sistemele de iluminat LED arhitectural și soluțiile smart home (întrerupătoare, videointerfoane) au marje uriașe la distribuitori.
- Sisteme HVAC: Pompe de căldură și ventiloconvectoare.
Procesul ChinaROmania: Cum eliminăm riscul
Majoritatea dezvoltatorilor evită importul direct din cauza birocrației și a fricii de „țeapă”. Aici intervine un integrator industrial. Iată cum transformăm haosul în procedură:
- Sourcing Tehnic: Nu căutăm pe Alibaba. Lucrăm direct cu fabrici verificate, pe baza fișei tehnice din proiectul tău.
- Negociere și Mostrare: Primești mostra în biroul tău din România pentru aprobare.
- Controlul Calității (QC): Inginerii noștri verifică marfa în China înainte de a fi urcată pe vas. Dacă 1% din gresie e spartă, nu pleacă din fabrică.
- Logistică Door-to-Site: Ne ocupăm de transport maritim, vămuire în Constanța și livrare directă în șantierul tău. Tu primești factura de la o firmă românească (Uzinex), simplificând contabilitatea.
Studiu de Caz: Ansamblu Rezidențial 100 Apartamente
Scenariu ipotetic bazat pe medii de piață 2025-2026.
- Buget Finisaje (Oferte locale): 500.000 €
- Buget Import Direct (prin ChinaRomania): 340.000 € (inclusiv transport și comision de management)
- Economie Netă: 160.000 €
- Impact: Această sumă se transformă direct în profit net sau poate fi reinvestită în amenajarea spațiilor verzi pentru a crește valoarea de vânzare a apartamentelor.
Concluzie: Ești gata să îți optimizezi marja?
Importul materialelor de construcții din China nu mai este un „pariu”, ci o necesitate de business pentru dezvoltatorii care vor să rămână competitivi. Diferența dintre un proiect profitabil și unul blocat stă adesea în managementul costurilor de achiziție.
ChinaRomania este partenerul tău tehnic care conectează șantierul tău din România cu puterea de producție a Chinei. Fără bariere lingvistice, fără riscuri vamale.
Hai cu noi în China
Exclusiv
De ce să alegeți un service laptopuri din Brașov pentru reparații sigure
Laptopul este, pentru majoritatea dintre dvs., un instrument esențial atât în activitatea profesională, cât și în viața personală. Fie că îl utilizați pentru muncă, studiu, comunicare sau divertisment, orice defecțiune poate crea disconfort și întârzieri. În astfel de situații, apelarea la un service laptopuri din Brașov reprezintă cea mai sigură și eficientă soluție pentru remedierea problemelor apărute.
Un service laptopuri Brasov specializat vă oferă acces la experiență, echipamente profesionale și intervenții corecte, fără riscul de a agrava situația prin reparații improvizate.
Diagnostic precis al defecțiunilor
Atunci când laptopul dvs. prezintă probleme, cauza reală nu este întotdeauna evidentă. Un dispozitiv care se închide brusc poate avea o problemă de răcire, nu neapărat de baterie. Un ecran nefuncțional poate ascunde o defecțiune la placa video, nu la display.
Tehnicienii dintr-un service laptopuri din Brașov folosesc metode de testare avansate pentru a identifica exact problema. Astfel, dvs. evitați înlocuiri inutile de componente și costuri suplimentare.
Intervenții sigure pentru protejarea datelor
Laptopul dvs. stochează informații importante: documente, imagini, parole și fișiere personale. Orice intervenție realizată necorespunzător poate duce la pierderea acestora.
Un service profesionist acordă prioritate protejării datelor dvs., realizând copii de siguranță atunci când este necesar și manipulând componentele cu atenție sporită.
Un alt avantaj major al apelării la un service laptopuri din Brașov este utilizarea pieselor de schimb de calitate superioară. Componentele originale sau compatibile verificate asigură funcționarea optimă a dispozitivului pe termen lung. Piesele ieftine și necertificate pot provoca defecțiuni repetate și scăderea performanței.
În loc să încercați să reparați singuri laptopul, riscând să pierdeți timp și să agravați problema, puteți apela la specialiști care rezolvă situația rapid și eficient.
Service-urile din Brașov oferă timpi de intervenție reduși și comunicare clară privind durata reparației, astfel încât dvs. să vă puteți organiza activitatea fără întreruperi majore.
Pe lângă reparații, un service laptopuri poate realiza operațiuni de întreținere preventivă: curățarea de praf, schimbarea pastei termice, verificarea sistemului de răcire și optimizarea software.
Prin aceste intervenții, dvs. prelungiți semnificativ durata de viață a laptopului și preveniți apariția unor defecțiuni costisitoare.
Garanție pentru lucrările efectuate
Apelând la un service profesionist, beneficiați de garanție pentru reparațiile realizate. În cazul în care problema reapare, aceasta va fi remediată fără costuri suplimentare pentru dvs. Această siguranță nu există în cazul reparațiilor realizate fără autorizație.
Consiliere și recomandări utile
Tehnicienii vă pot oferi sfaturi utile pentru utilizarea corectă a laptopului: cum să încărcați bateria, cum să evitați supraîncălzirea și ce soluții software pot îmbunătăți performanța dispozitivului. Aceste recomandări vă ajută să preveniți problemele viitoare.
Transparență în costuri
Un service de încredere vă informează clar asupra costurilor și intervențiilor necesare înainte de începerea lucrării. Astfel, dvs. știți exact ce presupune reparația și ce sumă veți plăti.
Avantajul proximității
Alegând un service laptopuri din Brașov, beneficiați de suport local. Puteți discuta direct cu tehnicienii, puteți preda și ridica dispozitivul personal și puteți reveni rapid în cazul unor întrebări sau situații neprevăzute.
Investiție inteligentă
O reparație realizată corect din prima reprezintă o investiție pe termen lung. Evitați defecțiunile repetate și costurile suplimentare generate de soluții improvizate.
Eveniment
Muzica ce transforma momentele in amintiri – Rolul esential al formatiei la nunta si tendintele anului 2026
Intr-o industrie a evenimentelor aflate in continua evolutie, muzica ramane elementul care da suflet unei nunti. Fie ca este vorba despre emotie, energie sau conexiunea cu invitatii, prezenta unei formatii de nunta profesioniste poate transforma complet atmosfera si poate ridica nivelul intregului eveniment. In 2026, acest aspect devine mai important ca oricand, pe masura ce mirii cauta experiente autentice, personalizate si spectaculoase.
De ce este o formatie atat de importanta la o nunta
Muzica live nu este doar o completare sonora a petrecerii, ci un element central care influenteaza ritmul, starea de spirit si implicarea invitatilor. O formatie experimentata stie sa gestioneze dinamica intregii seri, trecand cu naturalete de la momente emotionante la cele pline de energie, mentinand intotdeauna conexiunea cu publicul.
Spre deosebire de un playlist, o formatie are capacitatea de a simti audienta, de a adapta repertoriul in timp real si de a crea momente unice, imposibil de reprodus. Voci live, instrumente reale, interpretari personalizate – toate acestea aduc un plus de calitate si rafinament evenimentului.
In plus, formatia contribuie la crearea unei atmosfere coerente, coordonand intrarea mirilor, dansul mirilor, momentele artistice si segmentele de petrecere. Practic, devine un partener cheie in buna desfasurare a nuntii.
Tendintele anului 2026 in domeniul muzicii pentru nunti
Anul 2026 aduce o serie de directii clare in preferintele mirilor si in modul in care sunt organizate petrecerile:
- Show-uri live complexe si orchestra extinsa
Formatiile cu mai multi solisti, cu instrumentisti versatili si cu show-uri scenice bine puse la punct devin un standard. Mirii cauta experiente de tip “mini-concert”, care aduc spectacol si energie continua pe ringul de dans. - Repertoriu personalizat si consultanta muzicala
Mirii isi doresc ca muzica sa reflecte povestea lor. Formatiile care ofera sedinte de consultanta, adaptari ale pieselor preferate si structuri muzicale la cerere sunt foarte cautate. - Momente artistice tematice si momente-surpriza
In 2026 cresc in popularitate momentele speciale: vioara electrica, saxofon, momente cu acordeon live, show-uri interactive cu invitatii, mixuri moderne intre genuri sau reinterpretari spectaculoase ale pieselor clasice. - Combinatia Formatie + DJ
Pentru un flux perfect al petrecerii, multe cupluri aleg pachetul complet. Formatia asigura momentele majore si atmosfera live, iar DJ-ul completeaza cu mixuri moderne, pauze elegante si transiztii fluide. - Experiente vizuale premium
Nu doar sunetul conteaza in 2026, ci si modul in care arata scena: lumini inteligente, efecte speciale, ecrane LED, scenografie moderna si coregrafii adaptate muzicii. Totul pentru un impact vizual memorabil.
Concluzie
O formatie profesionista este, fara indoiala, inima unei nunti reusite. In 2026, accentul cade pe autenticitate, energie si momentul live – elemente ce nu pot fi recreate prin alte mijloace. O formatie nunta nu doar canta, ci creeaza emotii, aduna oamenii pe ringul de dans si transforma o petrecere obisnuita intr-un eveniment de neuitat.
Alegerea formatiei potrivite este una dintre cele mai importante decizii ale mirilor si poate face diferenta dintre o nunta frumoasa si una memorabila.
-
Evenimentacum 3 luniEdiţia a 29-a a Festivalul Culorile Toamnei, un real succes
-
Uncategorizedacum 3 luniFără mașină? Află cum o închiriere rapidă îți poate salva ziua în Ploiești
-
Viața în Prahovaacum 2 luniSEO Digital lansează Programul de Referral și consolidează cea mai rapidă platformă de publicare advertoriale din Români
-
Viața în Prahovaacum 2 luniPavaje pentru o viață: de ce calitatea face diferența în amenajările exterioare
-
Sportacum 2 luniSport pe patru roti – cum influenteaza anvelopele controlul si precizia masinii
-
Viața în Prahovaacum 4 săptămâniAdvertoriale: ce înseamnă, cum se redactează și unde se distribuie
-
Viața în Prahovaacum o lunăTotul despre diabet: simptome timpurii ignorate des
-
Viața în Prahovaacum o lunăCum îți optimizează o agenție SEO conversiile


