Connect with us

Exclusiv

Călin Georgescu, membru al Clubului de la Roma: România este controlată și condusă de străini, care dețin toate pârghiile strategice ale puterii

Prahova Mea

Publicat

pe

Cum și-a construit șeful companiei ”strategice” Transgaz un scut din foști ofițeri din servicii secrete, polițiști și rude ale politicienilor

Ion Sterian, manager cu studii de subinginer petrolist și inginer la Universitatea de Medicină Veterinară
Compania națională Transgaz, transportatorul de gaze naturale controlat de stat și condus de controversatul manager Ion Sterian, are mai mulți angajați foști ofițeri SRI sau de poliție și rude ale politicienilor, potrivit unei analize G4Media.ro realizate pe baza unor surse deschise (declarații de avere și interese).
Spre exemplu, generalul SRI (r), Marius Stoica, fostul șef al acoperiților SRI, a devenit consilierul directorului general, după ce, în 2017, a fost trecut în rezervă de președintele Klaus Iohannis. De asemenea, soțiile politicienilor Dan Motreanu (PNL), Eugen Nicolicea (PSD), Andrei Gerea (ALDE) și fosta soție a lui Daniel Chițoiu (ALDE) lucrează la Transgaz. Daniela Motreanu a fost angajată în 2018, Nicoleta Nicolicea, în 2017, iar Ayten Gerea și Elena Laura Chițoiu, în 2016.
Transgaz este condusă din mai 2017 de directorul general Ion Sterian. Ministrul Economiei era în acea perioadă, Mihai Tudose (PSD), brăilean, ca și Sterian. Sterian a devenit mai întâi director interimar, iar în august 2017 – director plin. Actualul director general al Transgaz fusese numit președinte al Consiliului de Administrație al companiei naționale în iulie 2013 pe vremea când ministrul Economiei era Varujan Vosganian (PNL, ulterior ALDE). Sterian a făcut parte din AGA a Transgaz încă din 2007, de pe vremea Guvernului Tăriceanu. Din 2013 până în 2017, când a devenit director general la Transgaz, Sterian a fost și director tehnic al RAAPPS. Potrivit CV-ului, în 2010, Sterian era subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării și Turismului condus de Elena Udrea. În 2009, a fost și șef la Protecția Copilului Sector 1 și era considerat de presă un apropiat al liberalului Vlad Moisescu. Între 2004 și 2008 a fost consilier municipal la Brăila din partea PNL, potrivit declarațiilor sale de avere și interese.
Șeful Transgaz, vorbitor avansat de rusă, are o problemă și cu studiile. HotNews.ro a descoperit în 2019 că acesta a trecut studii false în CV, susținând că are o diplomă de inginer la Facultatea de Petrol și Gaze, deși diploma sa este de subinginer. Sterian a recunoscut ”eroarea” într-un comunicat și a anunțat că a absolvit în 2002 (la 43 de ani) Facultatea de Inginerie Economică, Management și Dezvoltare Rurală la Universitatea de Agronomie și Medicină Veterinară București – o specializare fără nici o legătură cu obiectul de activitate al Transgaz.
Transgaz este una dintre companiile profitabile de stat. Potrivit site-ului companiei, în 2018, Transgaz a înregistrat un profit net de aproape 500 de milioane de lei, adică 100 de milioane de euro. Compania are investiții de 1,9 miliarde de euro.
Vezi mai jos, pe larg, lista foștilor ofițeri SRI și de poliție și a rudelor politicienilor, angajate la Transgaz.
Marius-Constantin Stoica este general SRI în rezervă și consilier al directorului general Transgaz, Ion Sterian. Stoica a fost șeful Grupului de evidenţă a activităţii cu ofiţerii acoperiţi din cadrul SRI, potrivit unor surse judiciare. A condus și Oficiul Secretelor de Stat. General de brigadă cu o stea, Stoica a fost trecut în rezervă de președintele Klaus Iohannis în iulie 2017, la pachet cu alți 9 generali SRI, după ce, în februarie același an, șeful operativ al SRI de pe vremea lui Traian Băsescu, generalul Florian Coldea, a fost trecut și el în rezervă.
Generalul Marius Stoica, este, potrivit unor surse cotidianul.ro, unul dintre infiltraţii lui Virgil Măgureanu, prin celebra Grupă Operativă “Dâmboviţa”, ca agent provocator în Piaţa Universităţii (aprilie- iunie 1990).
Faptele de bravură săvârşite în evenimentele din Piaţa Universităţii i-au probat calităţile de “cârtiţă provocatoare”, fiind ulterior dirijat în mediul presei, de unde a fost “chemat în rândul cadrelor active ale Serviciului Român de Informaţii”, direct cu gradul de căpitan în… Divizia Apărării Constituţiei.
A ucenicit, într-ale intelligence-ului în democraţie, pe lângă ultimii veterani ai Securităţii de care Virgil Măgureanu nu se putea dispensa. Despre el s-a scris că stăpâneşte foarte bine arta cultivării atente a şefilor care-i pot susţine promovarea. Dar şi mai bine ştie să folosească provocarea şi şantajul pentru impunerea propriului climat de forţă.
Alexandru Iuga este și el general (r) SRI și actualul director al Direcției Aprovizionare și Transport din cadrul Transgaz. A fost trecut în rezervă în 2009 de către fostul președinte Traian Băsescu cu gradul de general de brigadă cu o stea. Potrivit declarației sale de avere, Iuga cumulează pensia cu salariul. În 2018, a avut o pensie de peste 11.000 de lei pe lună.
Cezar Aurelian Țolescu este colonel (r) SRI. Până în 2017 a fost director general al RASIROM, societate comercială coordonată de SRI, care se ocupă cu ”integrarea de soluții de securitate fizică și informatică a infrastructurilor critice naționale și europene”. Acum, colonelul este șef serviciu la Unitatea de management al proiectului BRUA din cadrul Transgaz. BRUA este conducta de gaz care traversează Bulgaria, România, Ungaria și Austria. Construcția ei a fost demarată de Transgaz în 2018. Costurile se ridică la aproape 480 de milioane de euro. Colonelul Țolescu este acuzat de plagiat chiar de către Academia SRI. A declarat o pensie de aproape 6000 de lei pe lună.
Geanina Elena Țolescu este soția colonelului Țolescu și lucrează și ea la Transgaz. Potrivit pressone.ro, ea ar fi fost ofițer SRI la Direcția de contraspionaj radio. Acum, este șef serviciu Monitorizare, control costuri și management financiar la BRUA, potrivit declarației sale de avere.
Chestorul (r) Nelu Pop a fost șef al Poliției de frontieră și al Inspectoratului pentru Imigrări. Din 2016 este consilier al directorului general Transgaz. În 2017, avea o pensie brută de 18.500 de lei, după cum chiar el a admis în presă.
Viorel Ciprian Achim a fost ofițer SRI și acum este șef al Departamentului Calitate Mediu, Protecţie şi Securitate din Transgaz. Potrivit CV-ului de pe site-ul instituției, Achim a fost ”funcționar cu statut special” între 1994 și 2010. Apoi, a lucrat ca director general adjunct la firma Geoasset deținută de PSV Company, controlată de Sorin Ovidiu Vîntu și Liviu Luca.
Ionel Sârbu a fost polițist, iar acum este șef al Departamentului Terenuri din cadrul Transgaz. Are o pensie de la MAI de aproape 7000 de lei pe lună, potrivit declarației de avere.
Daniela Motreanu este soția liderului PNL Dan Motreanu, actual europarlamentar, fost ministru al Agriculturii în Guvernul Tăriceanu. Daniela Motreanu este șef birou administrativ și activitate de reprezentare din cadrul Transgaz, potrivit declarației sale de avere. Ea s-a angajat în 2018.
Nicoleta Nicolicea este soția deputatului PSD, Eugen Nicolicea. Și ea este șef serviciu în cadrul proiectului BRUA din 2017, potrivit declarației de avere. Nicoleta Nicolicea a fost jurnalistă de tabloide și, înainte de a ajunge la Transgaz, a făcut parte din CA al TVR, a lucrat la Poșta Română și a fost consilier al premierului Ponta. În declarația de avere, Nicoleta Nicolicea nu și-a trecut salariul de la Transgaz, susținând că este confidențial.
Ayten Gerea este soția deputatului ALDE și fost ministru al Energiei, Andrei Gerea. Ea lucrează ca specialist PR la Transgaz și a declarat un venit de peste 6500 de lei pe lună de la compania de transport gaz, în 2019. Soția lui Gerea a fost angajată în 2016.
Elena Laura Chițoiu este fosta soție a lui Daniel Chițoiu, lider ALDE, fost deputat și fost ministru al economiei. Lucrează la Resurse Umane la Exploatarea Teritorială București a Transgaz. Potrivit declarațiilor de avere și interese, Elena Laura Chițoiu a fost și consilier la Ministerul Mediului, iar până să se angajeze la Transgaz a fost director în cadrul Autorității pentru Supraveghere Financiară. În 2014, a fost trimisă în judecată de DNA pentru grup infracțional și abuz în serviciu în dosarul ASF, în care a fost arestat preventiv fostul șef ASF, Dan Radu Rușanu. În 2016, Laura Chițoiu a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel București, însă, un an mai târziu, a fost achitată definitiv la Înalta Curte.
Vasilica Grăjdan este soția directorului RAAPPS Marius Grăjdan. În 2017, după ce Ion Sterian a devenit director general al Transgaz, ea a devenit șefa Direcției Planificare și Organizare Resurse Umane din cadrul companiei naționale. Vasilica Grăjdan a declarat un salariu de aproape 18.000 de lei, mai mare ca al soțului ei de la RAAPPS, de peste 15.000 de lei.
Maria Davidoiu este soția lui Eugen Davidoiu, fost şef la TAROM, Electrica Serv, Termoelectrica sau Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Maria Davidoiu este șef birou Achiziții la Transgaz.

Citeste in continuare
Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exclusiv

La Poliția Locală Ploiești, contractul și acordul colectiv de muncă s-a prelungit în condițiile si dispozitiile art 20 din Legea 55/2020/Directorul Albu Catalin nu ar fi vrut alt contract colectiv de munca deoarece sindicatele solicitau zile libere in plus – Ziarul Incisiv de Prahova

Prahova Mea

Publicat

pe

Haosul de la Politia Locala Ploiesti

In articolul „Port ilegal de uniforma la Politia Locala Ploiesti/Delirul deciziilor la Politia Locala Ploiesti ce confirma (in)competenta „crasa” (II)”, publicat la data de 16.10.2021, Incisiv de Prahova a dezvaluit dezastrul, haosul si debandada de la Politia Locala Ploiesti in urma deciziilor (in)competentului Albu Catalin.

https://www.incisivdeprahova.ro/2021/10/16/port-ilegal-de-uniforma-la-politia-locala-ploiestidelirul-deciziilor-la-politia-locala-ploiesti-ce-confirma-incompetenta-crasa-ii/

Polițistul local cu funcție de conducere răspunde pentru ordinele și dispozițiile date subordonaților. El este obligat să verifice dacă acestea au fost transmise și înțelese corect și să controleze modul de ducere la îndeplinire.
(4) Polițistul local cu funcție de conducere este obligat să sprijine propunerile și inițiativele motivate ale personalului din subordine, în vederea îmbunătățirii activității poliției locale în care își desfășoară activitatea, precum și a calității serviciilor publice oferite cetățenilor.
(5) Polițistul local răspunde, în condițiile legii, pentru modul în care își exercită atribuțiile de serviciu. Încălcarea de către polițistul local a atribuțiilor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară, patrimonială, civilă sau penală, după caz, potrivit legii.
(6) Polițistul local are obligația să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului poliției locale și/sau autorităților publice- art 21 din Legea 155/2010!

1a

1b

In articolul 17 din Legea privind înfiinţarea Poliţiei Locale  nr. 155 din 12 iulie 2010 se specifica urmatoarele:

(1) În timpul serviciului, polițiștii locali și personalul contractual din poliția locală cu atribuții în domeniul pazei bunurilor și a obiectivelor de interes local poartă uniformă și exercită atribuțiile prevăzute în fișa postului, potrivit prevederilor prezentei legi.

(2) Polițistul local este învestit cu exercițiul autorității publice, pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și a îndatoririlor de serviciu, în limitele competențelor stabilite prin lege, și beneficiază de dispozițiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Deci, DIRECTORUL GENERAL, Sefii de serviciu si de Birouri din cadrul Politiei Locale Ploiesti NU mai au dreptul sa poarte uniforma de serviciu si nici sa detina armament in dotare (nu mai sunt politisti locali)!

Mai mult, in articolul 25 din Legea privind înfiinţarea Poliţiei Locale  nr. 155 din 12 iulie 2010 se specifica, in clar,  urmatoarele:

(1) Polițistul local dotat cu arme letale de apărare și pază poate face uz de armă în caz de legitimă apărare, stare de necesitate potrivit legii ori pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

(2) Personalul contractual care desfășoară activități de pază, dotat cu arme letale de apărare și pază, poate face uz de armă în caz de legitimă apărare ori stare de necesitate potrivit legi.

In ultima perioada, Albu Catalin, director general al Politiei Locale Ploiesti, ne da impresia ca ar dori sa se specializeze in drept. Noi zicem ca nu-i rau, insa pentru a-si insusi cunostinte de drept (drept penal si procedura penala probabil ca s-a specializat in dosarul sotiei sale), metoda nu este sa savarsesti fapte de aceasta natura, ci sa inveti codurile si celelalte legi speciale care contin si dispozitii penale.

Mascarada prin care Albu Catalin incearca sa adauge la lege prevederi metionate de el in Regulamentul de functionare (303/2021), la capitolul „si altele”.

Sa ne explicam:

Bezna mintii continua…

In anexa 1D se prezinta „descrierea uniformei de serviciu, a legitimatiei de serviciu si a insemnelor distinctive de ierahizare ale POLITISTILOR LOCALI si ale PERSONALULUI CONTRACTUAL cu atriburii in domeniul pazei bunurilor si a obiectivelor de interes local” (pag 48).

La pct-ul C (pag 53), cel care a intocmit acest Regulament de Functionare si Organizare precizeaza:

  1. Insemnele distinctive de ierahizare

In raport cu functiile indeplinite, insemnele distinctive de ierarhizare au urmatoarele forme si marimi:

  1. Seful politiei locale – 3 stele tip octogon metalice sau textile, cu latimea de 25 mm, de culaore gri-argintiu, asezate pe EPOLET;…
  2. Seful de serviciu – o stea tip octogon metalica sau textila, cu latimea de 25 mm, de culoare gri-argintiu, asezata pe EPOLET;
  3. Seful de birou sau compartiment – 3 trese din metal sau textil, de culoare gri-argintiu, in forma de V, cu latimea de 5 mm, asezate paralel pe EPOLET, avand intre ele o distanta de 3 mm’ etc

Păi ce făcuşi iar, măi, nene, măi? Parcă mai sus in ROF precizai ca directorul general, sefii de serviciu si de birouri NU mai sunt politisti locali!

Stim ca drogurile puterii dau dependenta. Dar, daca folosesti destul de mult, incepe sa iti placa si o sa simti ca explodezi.

Bine ca macar nu a avut curajul sa il treaca pe seful Serviciului de Ordine Publica ca are drept de port arma. Deci, poarta doar ilegal uniforma iar politistii locali din subordinea sa poarta arma.

Conform art. 3 din Strategia Ministerului Administrației și Internelor de realizare a ordinii și siguranței publice, pentru creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea criminalității stradale, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 196/2005, forțele de ordine și siguranță publică se compun din forțe principale, forțe de sprijin, forțe complementare și forțe de excepție. În timp ce structurile de poliție fac parte, alături de jandarmi, din forțele principale, care gestionează întreaga problematică din domeniul ordinii publice pe timp de pace sau pe timpul stării de urgență, poliția comunitară și locală fac parte, alături de alte structuri, din forțele complementare, care participă la efortul forțelor principale și de sprijin, potrivit competențelor.

Astfel, pentru că poliția locală este forță complementară, Planurile de ordine și siguranță publică locale fac parte din Planul Unic de ordine și siguranță publica, elaborat de Ministerul de interne.

Avand in vedere ca in propiul ROF se specifica, in clar, la art 45.a) ca in executarea atributiilor prevazute de lege in domeniul oridinii si linistii publice, politistii locali actioneaza in zona de competenta stabilita prin PLANUL DE ORDINE SI SIGURANTA PUBLICA al municipiului Ploiesti pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale, precum si pentru mentinerea odinii si linistii publice sau curateniei localitati si avand in vedere ca acest PLAN NU EXISTA conform Ordinul M.A.I. nr 92 din 05 mai 2011 (plan ce trebuia intocmit pana la data de 15 aprilie), precum si avand in vedere aberatiile juridice din Regulamentul de Organizare si Functionare al Politiei Locale Ploiesti, Incisiv de Prahova va solicita, oficial, ministrului M.A.I sa demareze un control la aceasta institutie privind respectarea principiilor constitutionale, conform art 44 din L155/2010.

Ordinul M. A. I. Nr.92 din 5 Mai 2011

Articolul 4

Planul de ordine şi siguranţă publică şi hotărârea consiliului local de aprobare a acestuia se înaintează, în copie, structurii Poliţiei Române competente teritorial, în vederea asigurării unui management integrat al misiunilor şi acţiunilor desfăşurate în scopul menţinerii ordinii şi siguranţei publice de către toate instituţiile cu atribuţii în domeniul de referinţă.

Articolul 5

(1) Planurile de ordine şi siguranţă publică sunt elaborate şi actualizate, după caz, anual până la data de 15 aprilie sau ori de câte ori survin modificări în evoluţia situaţiei operative sau cu privire la efectivele de poliţie locală participante la activităţile de menţinere a ordinii şi siguranţei publice.

(2) În cazul unităţilor administrativ-teritoriale în care se înfiinţează structuri de poliţie locală ulterior intrării în vigoare a prezentului ordin, planurile de ordine şi siguranţă publică se elaborează în termen de 30 de zile de la data adoptării hotărârii consiliului local privind înfiinţarea structurii de poliţie locală respective.

Anexa la Ordinul  M. A. I. Nr.92 din 5 Mai 2011

Capitolul II Dispozitivele de ordine şi siguranţă publică, misiunile şi zonele de responsabilitate

  1. Dispozitivele de ordine şi siguranţă publică şi zonele de responsabilitate Sunt evidenţiate următoarele aspecte: a) delimitarea sectoarelor de siguranţă publică, a zonelor de patrulare şi locurilor/perimetrelor unde acţionează efectivele poliţiei locale; b) amplasarea dispozitivelor pentru supravegherea şi controlul traficului rutier; c) dispunerea efectivelor aflate în paza obiectivelor.
  2. Misiunile specifice Sunt evidenţiate, în conformitate cu prevederile actelor normative de organizare şi funcţionare, misiunile specifice componentelor poliţiei locale, cu referire strictă la obiectul documentului, respectiv doar pentru misiunile de menţinere a ordinii şi siguranţei publice.
  3. Activităţi şi misiuni executate în comun Sunt evidenţiate activităţile şi misiunile ce sunt executate în comun cu: Poliţia Română, Jandarmeria Română, Poliţia de Frontieră Română, structuri ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Garda Financiară, serviciile de urgenţă voluntare sau private, formaţiuni de protecţie civilă de la autorităţile administraţiei publice, Agenţia Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Protecţia Alimentelor, Garda Naţională de Mediu şi alte instituţii sau societăţi specializate de pază, care pot contribui la prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor şi a siguranţei cetăţeanului şi au la bază protocoale de cooperare încheiate în acest sens.

 Articolul 44 din L 155/2010

(1) În situația în care primarul/primarul general al municipiului București apreciază că sarcinile ce revin autorităților administrației publice locale pe linie de poliție locală nu sunt îndeplinite corespunzător sau are indicii/sesizări cu privire la încălcarea prevederilor legale de către polițiștii locali, poate solicita prefectului sprijinul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor, în vederea efectuării unui control de specialitate.

(2) Controlul asupra activității poliției locale se poate dispune și prin ordin al ministrului afacerilor interne, la inițiativa acestuia, sau, după caz, a prefectului, a directorului general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București ori a inspectorului-șef al inspectoratului de poliție județean, numai după încunoștințarea prealabilă a primarului/primarului general al municipiului București. (3) Orice control se rezumă strict la asigurarea respectării principiilor constituționale și a legalității specifice. Rezultatele controlului se transmit primarului/primarului general al municipiului București și se prezintă în proxima ședință a consiliului local/Consiliului General al Municipiului București.

Vom reveni cu alte contradictii, omisiuni si greseli din ROF care ii pot duce pe functionarii publici care il aplica in  – zona penalului.

ROF-ul Politiei Locale Ploiesti  va pica in instanta, la o eventuala contestare, fara dubii. (Cerasela N.).

„Purtarea, fără drept, de decorații, de uniforme sau de semne distinctive ale unui organ de stat, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”.

Citeste in continuare

Exclusiv

Consiliul Local Ploiesti a fost pacalit sa aprobe un Regulament de Functionare si Organizare al Politiei Locale Ploiesti plin de contradictii, omisiuni si greseli, in totala contradictie cu prevederile si dispozitiile legii de functionare si care pot avea ca efect atragerea in zona penala a functionarilor publici – Ziarul Incisiv de Prahova

Port ilegal de uniforma la Politia Locala Ploiesti/Delirul deciziilor la Politia Locala Ploiesti ce confirma (in)competenta „crasa” (II)

Prahova Mea

Publicat

pe

Reamintim ca, prin Raportul de „specialitate” nr 1672/25.08.2021 al Politiei Locale Ploiesti, condusa de plantatul cu mintea creata, edilul a intocmit Referatul de aprobare nr 348/25.08.2021 prin care Consiliul Local Ploiesti a fost pacalit sa voteze o aberatie: Sefii de serviciu si de Birouri de la Ordine Publica NU mai sunt politisti locali.

Interesant este ca, in articolul 17 din Legea privind înfiinţarea Poliţiei Locale  nr. 155 din 12 iulie 2010 se specifica urmatoarele:

(1) În timpul serviciului, polițiștii locali și personalul contractual din poliția locală cu atribuții în domeniul pazei bunurilor și a obiectivelor de interes local poartă uniformă și exercită atribuțiile prevăzute în fișa postului, potrivit prevederilor prezentei legi.

(2)

Polițistul local este învestit cu exercițiul autorității publice, pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și a îndatoririlor de serviciu, în limitele competențelor stabilite prin lege, și beneficiază de dispozițiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Deci, Sefii de serviciu si de Birouri din cadrul Politiei Locale Ploiesti NU mai au dreptul sa poarte uniforma de serviciu (nu mai sunt politisti locali, conform HCL 303/2021).

1a

1b

Mai mult, in articolul 25 din Legea privind înfiinţarea Poliţiei Locale  nr. 155 din 12 iulie 2010 se specifica, in clar,  urmatoarele:

(1)

Polițistul local dotat cu arme letale de apărare și pază poate face uz de armă în caz de legitimă apărare, stare de necesitate potrivit legii ori pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

(2)

Personalul contractual care desfășoară activități de pază, dotat cu arme letale de apărare și pază, poate face uz de armă în caz de legitimă apărare ori stare de necesitate potrivit legi.

In acest context nu putem sa nu ne intrebam si sa intrebam public cum de Pitariu Paula Maria si Anton Catalin, sef Birou, respectiv Sef Serviciu la Ordine Publica purtau ilegal uniforma de politist local la sfarsitul acestei saptamani?

Speram sa fie doar asta infractiunea si ca acestia sa nu fie dotati si cu armament…Vom reveni. (Irinel I.).

„Purtarea, fără drept, de decorații, de uniforme sau de semne distinctive ale unui organ de stat, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”.

Citeste in continuare
Advertisement

Ultimile Noutăți din Prahova

Social2 zile inainte

#FocustoGreenEcoLife – Fara masina pe 15 octombrie, de Ziua mondiala a mersului pe jos#FocustoGreenEcoLife – Fara masina pe 15 octombrie, de Ziua mondiala a mersului pe jos

Evenimentul lunar “Focus to Green-Eco-life”, susținut de AQUA Carpatica, prin care sprijinim mediul ȋnconjurător şi viaţa verde a planetei, te inspira...

Eveniment2 zile inainte

ANUNT FINALIZARE PROIECT ,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” VIORELIA COMIMPEX SRL

Societatea VIORELIA COMIMPEX SRL anunta finalizarea proiectului cu titlul ” Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor pentru VIORELIA COMIMPEX...

Eveniment2 zile inainte

Hranǎ verde, sǎnǎtoasǎ – 16 octombrie, Ziua Internationalǎ a Mȃncǎrii. #focustogreenecolife

“Focus to Green-Eco-life”, susținut de AQUA Carpatica, sprijina mediul ȋnconjurător şi viaţa verde a planetei, prin evenimente lunare si o informare...

EvenimentO săptămână inainte

Respingem Certificatele Verzi – Ziarul Nationalul

Cetățenii care resping certificatele verzi prezinta o valoare inestimabila pentru democrație și statul de drept. Regretabil, observația asta este, fără...

EvenimentO săptămână inainte

Avantajele jucariilor sexuale HotLove – Ziarul Nationalul

Esti in cautarea unor jucarii sexuale pentru femei, de calitate, prin intermediul carora sa te poti cunoaste mai bine la nivel...

EvenimentO săptămână inainte

Anunt de finalizare a implementarii proiectului societatii SC DELISTEF SRL

  08.10.2021 Anunț de finalizare a implementării proiectului societății SC DELIȘTEF SRL SC DELIȘTEF SRL anunta finalizarea proiectului cu nr...

Eveniment2 săptămâni inainte

Anunt de finalizare a implementarii proiectului societatii SC DANTE EXODUS SRL

04.10.2021 Anunț de finalizare a implementării proiectului societății SC DANTE EXODUS SRL SC DANTE EXODUS SRL anunță finalizarea proiectului cu...

Eveniment3 săptămâni inainte

Festivalul Internațional „George Enescu” a fost declarat cel mai mare festival de muzică clasică din lume în 2021

Festivalul Internațional George Enescu a marcat cea de-a 25-a ediție a sa, desfășurată între 28 august și 26 septembrie 2021,...

Eveniment3 săptămâni inainte

ANUNT FINALIZARE PROIECT ,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” INTERSPAR COM SRL

INTERSPAR COM SRL anunta finalizarea proiectului cu titlul ,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor INTERSPAR COM” proiect  nr. RUE...

Eveniment3 săptămâni inainte

ANUNT FINALIZARE PROIECT ,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” NADINE TRANS SRL

Nadine Trans SRL anunta finalizarea proiectului cu titlul ” Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor pentru LIMA COM SRL”,...

Eveniment3 săptămâni inainte

ANUNT FINALIZARE PROIECT Proiect finantat in cadrul masurii,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru firma FAST DONER SRL

Societatea FAST DONER SRL, a finalizat la data de 28.09.2021 implementarea proiectului finantat prin masura ,,Granturi pentru capital de lucru...

Eveniment3 săptămâni inainte

Anunt de incepere a implementarii proiectului societatii TENAGLOBIS METAL CONSTRUCT SRL

27.09.2021 Anunț de începere a implementării proiectului societății TENAGLOBIS METAL CONSTRUCT SRL TENAGLOBIS METAL CONSTRUCT SRL anunță lansarea proiectului cu...

Eveniment3 săptămâni inainte

Anunt de finalizare a implementarii proiectului societatii SC ARAMIA GOLD HOTELS SRL

27.09.2021   Anunț de finalizare a implementării proiectului societății SC ARAMIA GOLD HOTELS SRL SC ARAMIA GOLD HOTELS SRL anunță...

Eveniment3 săptămâni inainte

Anunt de finalizare a implementarii proiectului societatii SC DRUVER BUFFALO SRL

03.09.2021 Anunț de finalizare a implementării proiectului societății SC DRUVER BUFFALO SRL SC DRUVER BUFFALO SRL anunță finalizarea proiectului cu...

Eveniment3 săptămâni inainte

Sfaturi pentru un restaurant de succes

Lansarea unui nou restaurant de succes presupune în primul rând un plan bine pus la punct și crearea unui flux...

Eveniment3 săptămâni inainte

Anunt de finalizare a implementarii proiectului societatii GESTINO WEB ACCOUNTING SRL

  24.09.2021 Anunț de finalizare a implementării proiectului societății GESTINO WEB ACCOUNTING SRL GESTINO WEB ACCOUNTING SRL anunta finalizarea implementarii...

Mero Mero
Afaceri3 săptămâni inainte

3 motive pentru care ar trebui să utilizezi platforma online pentru un salon de înfrumusețare

Încă eziți să utilizezi posibilitatea de a te programa online în salonul tău preferat? Probabil că te întrebi în continuare...

Eveniment3 săptămâni inainte

Sanatate in sezonul rece, la YOUness Clinic, cu Dr. Vanessa Youness

Toti cei care sunt adeptii unui stil de viata sanatos, cu alimente cat mai putin procesate si modificate genetic se...

Știrile Săptămânii