Connect with us

Exclusiv

STATUL PREGATESTE ”RECHIZITIONAREA” MEDICILOR – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

(Preluare Inpolitics):

Decretul prezidențial de prelungire a stării de urgență, semnat azi de președintele Klaus Iohannis, este aproape dublu, ca număr de prevederi, față de precedentul, 94 de articole în raport cu 57. Venit într-un moment în care cetățenii, voci ale societății civile ori politicieni cer relaxarea măsurilor anti-Covid, decretul prezidențial merge cu pași foarte mari în direcția exact contrară. Iar semnul că s-ar putea să vină vremuri mai tulburi decît ne imaginăm, nu neapărat din vina coronavirusului, sunt anumite prevederi neortodoxe din decret, inclusiv una care deschide drum luării cu arcanul a medicilor și asistentelor medicale.
În primul decret de convocare a stării de urgență, apărea următorul articol:
”Art. 52 – (1) La propunerea ministerelor și autorităților publice locale, Ministerul Afacerilor Interne, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, analizează și face propuneri de folosire a unor resurse materiale și umane în vederea sprijinirii populației afectate, precum și satisfacerii cererilor de produse și servicii destinate nevoilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, inclusiv prin scoaterea, în condițiile legii, a unor materiale din rezervele de stat sau de mobilizare.
(2) În aplicarea alin. (1), autoritățile împuternicite de lege pregătesc și efectuează rechiziții de bunuri și chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public în scopul rezolvării problemelor materiale de orice natură și asigurarea forței de muncă”.
Concret, acest lucru însemna că pentru ajutorarea populației afectate se puteau lua măsuri de rechiziționări de bunuri și de resurse umane, dar strict în situații ținînd de amenințări la apărare, siguranță națională și ordine publică, de unde și referirile la MAI și la Administrația Rezervelor Statului.
Mai trebuie spus că despre asemenea rechiziționări și prestări nu se vorbea deloc în preambulul drecretului prezidențial.
Azi, lucrurile s-au schimbat radical.
În preambulul măsurilor enunțate, în decretul lui Iohannis se menționează, între alte motive care justifică prelungirea stării de urgență, următoarele:
”Considerând că sunt necesare atât mecanisme care să permită rechizițiile de bunuri și prestările de servicii în interes public în condițiile legii, atunci când situația o va impune(s.n.), cât și mecanisme referitoare la utilizarea materialelor din rezervele de stat sau de mobilizare,
Având în vedere că, dincolo de eforturile pentru asigurarea intervenției medico-sanitare(s.n.), sunt necesare și măsuri care să permită asigurarea și menținerea capacității de intervenție a forțelor de ordine, atât pentru aplicarea și urmărirea respectării măsurilor restrictive instituite pe durata stării de urgență, cât și pentru prevenirea unor amenințări la adresa ordinii publice, de natură a afecta siguranța națională sau democrația constituțională”.
Așa că nu mai e de mirare cînd apare un articol într-o formă sensibil diferită de cea precedentă, legată de posibilitatea aducerii oamenilor cu forța la muncă:
”Art. 87. – (1) La solicitarea instituțiilor și autorităților publice centrale și locale beneficiare, autoritățile împuternicite de lege pregătesc și efectuează rechiziții de bunuri și chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public, necesare prevenirii și combaterii COVID-19, în condițiile Legii nr.132/1997 privind rechizițiile de bunuri și prestările de servicii în interes public.
(2) Plata prestărilor de servicii în interes public, efectuate în timpul stării de urgență, se efectuează la nivelul stabilit prin sistemul de salarizare a personalului contractual din sectorul bugetar. În cazul în care activitatea prestată nu poate fi asociată unei funcții existente în sistemul de salarizare a personalului contractual din sectorul bugetar, plata se face la nivelul unei funcții similare, stabilită de beneficiar, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.”
Ce înseamnă prestări de servicii, conform legii 132/1997:
”Art. 1. – Rechiziţia de bunuri şi prestările de servicii reprezintă măsura excepţională prin care organele autorităţii publice împuternicite prin lege obligă agenţii economici, instituţiile publice, precum şi alte persoane juridice şi fizice la cedarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile, în condiţiile prezentei legi.
Art. 2. – (1) Bunurile rechiziţionate vor fi puse la dispoziţia forţelor destinate apărării naţionale sau a autorităţilor publice, la declararea mobilizării generale sau parţiale ori a stării de război, la instituirea stării de asediu sau de urgenţă, precum şi în caz de concentrări, exerciţii şi antrenamente de mobilizare ori pentru prevenirea, localizarea, înlăturarea urmărilor unor dezastre, cât şi pe timpul acestor situaţii.
(2) Bunurile consumptibile şi cele perisabile pot fi rechiziţionate definitiv, cu plata despăgubirilor prevăzute de lege.
(3) Cetăţenii apţi de muncă pot fi chemaţi pentru prestări de servicii în interes public, constând în efectuarea unor lucrări sau desfăşurarea unor activităţi în situaţiile prevăzute la alin. (1).
Art. 6. – (1) Rechiziţionarea bunurilor şi chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public, în situaţiile prevăzute în prezenta lege, se fac de către centrele militare judeţene şi al municipiului Bucureşti.
Art. 8. – (1) Pot fi chemate pentru prestări de servicii în interes public persoanele apte de muncă, în vârstă de 16-60 de ani bărbaţii şi de 16-55 de ani femeile.
(2) Unii specialişti, ca: medici, ingineri, subingineri, tehnicieni, economişti, farmacişti, asistenţi medicali etc., pot fi chemaţi să presteze servicii în specialităţile lor şi peste limita maximă de vârstă prevăzută la alin. (1), dar nu mai mult de 65 de ani bărbaţii şi de 60 de ani femeile. Peste aceste limite, persoanele pot fi chemate numai la cererea lor.”
Ce s-a întîmplat din 16 martie, data primul decret prezidențial, pînă azi, încît tema aducerii cu forța la muncă să devină suficient de importantă încît să impună modificarea din temelii a articolului privind rechiziționarea resurselor umane?
În niciun caz temerile legate de rămînerea recoltelor nestrînse pe cîmp, dat fiind că guvernanții au dat drumul cu generozitate zilierilor să plece spre alte zări.
În opinia noastră, un singur fenomen s-a declanșat și a luat amploare după 16 martie, pînă într-atît încît a impus chiar o campanie neoficială împotriva sa, purtată prin presa devotată puterii, influenceri on-line șamd.
E vorba de demisiile pe capete ori intrările în concedii ale cadrelor medicale.
Noul decret prezidențial ”rezolvă” acest aspect: prin articolul 87, medicii și asistentele demisionari vor putea fi aduși cu forța la lucru și ținuți atît timp cît este necesar.
Cît despre cei care au ales calea intrării în concediu, e ac și de cojocul lor.
Pentru că un alt articol din decret introduce azi dreptul angajatorilor de a chema oricînd orice angajat din concediul de odihnă, fără plată, studii șamd:
”Art. 54. – Pe durata stării de urgență, în funcție de specificul activității și de nevoi, pentru personalul din sectorul public, angajatorul: a) poate dispune unilateral întreruperea concediilor de odihnă, de odihnă suplimentare, fără plată, de studii și pentru formare profesională ale personalului angajat și reluarea activității”.
De ce toate aceste măsuri?
O explicație – sumbră – ar putea fi furnizată de decretul de azi văzut în în ansamblu. Venit într-un moment, cum spuneam, cînd se miza pe relaxarea unor măsuri, după modelul altor state, decretul lui Iohannis trimite cu gîndul, dimpotrivă, la strîngerea lațului încă mai mult, ca și la o prelungire a stării de urgență pe termen mai lung decît cele alte 30 de zile anunțate azi.
Să nu uităm că, azi, armata a fost introdusă și mai adînc în problematică, pînă la a dubla complet Poliția – va putea inclusiv să dirijeze traficul -, și la fel și serviciile secrete, care primesc inclusiv dreptul de a face achiziții materiale fără licitație și orice control.
A început oare, să-i placă regimului Iohannis starea de urgență și avantajele incomensurabile pe care i le oferă aceasta, din anumite puncte de vedere?
Răspunsul s-ar putea să nu convină celor mai mulți dintre noi.

Citeste in continuare
Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exclusiv

Catifea pe scaunele de bar și cum o faci să arate premium

Publicat

pe

De

Catifeaua a încetat să fie un material rezervat doar interioarelor de epocă sau palatelor prăfuite. În contextul modern, acest finisaj aduce o notă de rafinament și confort pe care alte materiale nu o pot egala. Dacă vrei să transformi colțul tău într-un punct de atracție, materialele catifelate sunt soluția ideală pentru tine în orice amenajare.

Alegerea ta trebuie să fie una asumată, deoarece acest material comunică imediat un stil personal puternic. Nu este vorba doar despre aspectul vizual, ci despre modul în care textura influențează atmosfera încăperii. Când atingi suprafața moale, simți imediat o schimbare de ton în amenajarea pe care ai creat-o cu atâta grijă și atenție la detalii.

Atunci când cauți scaune de bar potrivite, trebuie să te uiți dincolo de prima impresie estetică din magazin. Aceste piese sunt expuse la o uzură constantă, deci ai nevoie de un echilibru între eleganță și rezistență mecanică. Un model de scaun de bar tapițat în catifea premium bine ales va rezista ani de zile fără să își piardă farmecul inițial pe care l-ai căutat.

Densitatea potrivită pentru aceste scaune de bar

Nu orice tip de catifea este creat egal, mai ales pentru utilizare intensă. Caută materiale cu o densitate mare a firelor, care să nu permită bazei să se vadă. O catifea de calitate pentru niște scaune de bar durabile trebuie să aibă o rezistență ridicată la abraziune, verificată prin teste riguroase de specialitate înainte de a face orice achiziție finală.

Poliesterul modern este adesea preferat în locul bumbacului deoarece rezistă mult mai bine la pete și la frecare. Acest aspect este vital într-o zonă unde băuturile sunt mereu prezente. Verifică specificațiile tehnice și asigură-te că materialul pentru noile tale scaune de bar este conceput special pentru a face față contactului zilnic cu diverși utilizatori sau invitați.

Efectul vizual și culori pentru scaune de bar rafinate

Lumina joacă un rol fascinant pe suprafața catifelei datorită direcției firelor, fenomen cunoscut sub numele de directional nap. În funcție de unghiul din care privești, culoarea pare mai închisă sau mai deschisă, oferind profunzime vizuală. Acest luciu schimbător face ca niște suprafețe tapițate să pară mereu diferite în funcție de momentul zilei în care sunt privite de către tine.

Dacă vrei un look care să nu se demodeze repede, orientează-te către nuanțe saturate și profunde. Verdele smarald, albastrul bleumarin sau griul antracit arată întotdeauna premium și maschează micile imperfecțiuni mai bine decât culorile deschise. Culorile sofisticate transformă aceste obiecte în elemente centrale ale decorului, fără să pară eforturi disperate după atenție din partea celorlalți care te vizitează.

Mixul de materiale pentru scaune de bar moderne

Ca să eviți un aspect prea încărcat, trebuie să echilibrezi catifeaua cu materiale rigide și reci. Un cadru metalic subțire, negru mat sau auriu discret, oferă un contrast vizual necesar. Această combinație de texturi face ca mobila să pară ușoară și contemporană, integrându-se perfect într-un design industrial sau minimalist ales de tine cu mult gust și atenție.

Lemnul este o altă opțiune care aduce un aer organic și cald lângă tapițeria fină. Liniile simple și formele geometrice clare ajută materialul să respire și să nu pară demodat. Esențial este să nu adaugi prea multe detalii decorative inutile, ci să lași calitatea texturii de pe aceste scaune de bar să vorbească de la sine în camera respectivă.

Întreținerea corectă pentru scaune de bar impecabile

Catifeaua necesită o disciplină minimă pentru a-și păstra aspectul de nou cât mai mult timp. Aspirarea săptămânală cu o perie moale îndepărtează praful care se poate fixa între firele dense. Dacă observi că firele s-au tasat, o periere ușoară în sensul opus creșterii lor poate reda volumul și luciul natural al acestor scaune de bar din locuința ta personală.

Pentru pete, reacția rapidă este singura ta șansă reală de succes. Tamponează imediat zona cu o cârpă uscată și curată, fără să freci materialul, deoarece vei distruge structura firelor. Folosirea unor soluții de protecție aplicate preventiv poate face minuni, oferindu-ți liniștea necesară atunci când folosești des noile tale scaune de bar alături de prieteni apropiați în serile de weekend.

Investiția într-un finisaj de acest tip reflectă dorința ta de a crea un spațiu primitor și plin de caracter. Atunci când alegi corect, rezultatul este un colț de bar care emană lux discret și o stare de bine autentică. Detaliile tehnice și atenția la material îți garantează că alegerea făcută pentru aceste scaune de bar va fi apreciată mult timp.

Citeste in continuare

Afaceri

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Publicat

pe

Matematica din spatele șantierului tău

În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței de muncă în creștere și normele nZEB (Near Zero Energy Building) tot mai stricte, marja de profit a unui dezvoltator se subțiază dacă se bazează exclusiv pe lanțurile de distribuție clasice din Europa.

Adevărul incomod? Multe dintre materialele „europene” pe care le cumperi la preț premium sunt, de fapt, produse în aceleași fabrici din Foshan sau Guangzhou, doar reambalate.

Acest articol explică, pas cu pas, cum poți „tăia” intermediarii și cum poți transforma achizițiile din China dintr-un risc într-un avantaj competitiv strategic pentru ansamblul tău rezidențial.

Hai cu noi în China


De ce China? (Și de ce acum?)

Nu vorbim despre a cumpăra „ieftin”, ci despre a cumpăra inteligent. China a trecut de la „fabrica lumii pentru produse ieftine” la lider tehnologic în producția industrială.

Pentru un dezvoltator imobiliar care construiește un bloc de 50+ apartamente, diferențele sunt matematice:

  • Gresie și Faianță (Rectificată, Porțelanată): Economie de 30-45% față de distribuitorii locali.
  • Uși de interior (MDF/WPC/Filomuro): Economie de 40%.
  • Sanitare și Mobilier de baie: Economie de până la 50% pentru aceleași specificații tehnice.

Notă ChinaRomania: Secretul nu este prețul cel mai mic din catalog, ci raportul calitate/preț livrat în șantier.

Hai cu noi în China


Top 3 Mituri despre Importul din China (Demontate)

Mitul 1: „Calitatea este slabă”

Realitatea: China produce pe paliere de calitate. Dacă plătești preț de rebut, primești rebut. Dacă ceri standarde germane, fabricile chinezești au tehnologia să le livreze (deseori, chiar ele produc pentru brandurile germane).

  • Soluția: Audit de fabrică și Controlul Calității (QC) înainte de încărcarea containerului.

Mitul 2: „Durează prea mult și blochez banii”

Realitatea: Un ciclu de import bine planificat durează 35-50 de zile (producție + transport maritim până în Constanța).

  • Soluția: Planificarea achizițiilor în faza de „roșu” a construcției pentru a avea finisajele la timp. Cashflow-ul este gestionat prin plăți eșalonate (depozit vs. plată la livrare).

Mitul 3: „Nu au certificări CE”

Realitatea: Marii producători chinezi exportă global și dețin toate certificările necesare (CE, ISO, teste de rezistență la foc).

  • Soluția: Verificarea documentației tehnice este pasul zero, înainte de orice negociere de preț.

Hai cu noi în China


Ce materiale merită să imporți? (Analiza Pareto)

Nu totul merită adus din China (de exemplu, cimentul sau cărămida nu sunt rentabile din cauza volumului/greutății). Concentrează-te pe finisaje și tehnologie:

  1. Finisaje High-End: Marmură compozită, parchet SPC, gresie de mari dimensiuni (slab tiles).
  2. Tâmplărie și Uși: Uși metalice antifoc certificate, uși de interior, fațade ventilate.
  3. Electrice & Smart Home: Sistemele de iluminat LED arhitectural și soluțiile smart home (întrerupătoare, videointerfoane) au marje uriașe la distribuitori.
  4. Sisteme HVAC: Pompe de căldură și ventiloconvectoare.

Hai cu noi în China


Procesul ChinaROmania: Cum eliminăm riscul

Majoritatea dezvoltatorilor evită importul direct din cauza birocrației și a fricii de „țeapă”. Aici intervine un integrator industrial. Iată cum transformăm haosul în procedură:

  1. Sourcing Tehnic: Nu căutăm pe Alibaba. Lucrăm direct cu fabrici verificate, pe baza fișei tehnice din proiectul tău.
  2. Negociere și Mostrare: Primești mostra în biroul tău din România pentru aprobare.
  3. Controlul Calității (QC): Inginerii noștri verifică marfa în China înainte de a fi urcată pe vas. Dacă 1% din gresie e spartă, nu pleacă din fabrică.
  4. Logistică Door-to-Site: Ne ocupăm de transport maritim, vămuire în Constanța și livrare directă în șantierul tău. Tu primești factura de la o firmă românească (Uzinex), simplificând contabilitatea.

Hai cu noi în China


Studiu de Caz: Ansamblu Rezidențial 100 Apartamente

Scenariu ipotetic bazat pe medii de piață 2025-2026.

  • Buget Finisaje (Oferte locale): 500.000 €
  • Buget Import Direct (prin ChinaRomania): 340.000 € (inclusiv transport și comision de management)
  • Economie Netă: 160.000 €
  • Impact: Această sumă se transformă direct în profit net sau poate fi reinvestită în amenajarea spațiilor verzi pentru a crește valoarea de vânzare a apartamentelor.

Hai cu noi în China


Concluzie: Ești gata să îți optimizezi marja?

Importul materialelor de construcții din China nu mai este un „pariu”, ci o necesitate de business pentru dezvoltatorii care vor să rămână competitivi. Diferența dintre un proiect profitabil și unul blocat stă adesea în managementul costurilor de achiziție.

ChinaRomania este partenerul tău tehnic care conectează șantierul tău din România cu puterea de producție a Chinei. Fără bariere lingvistice, fără riscuri vamale.

Hai cu noi în China

Citeste in continuare

Exclusiv

De ce să alegeți un service laptopuri din Brașov pentru reparații sigure

Publicat

pe

De

Laptopul este, pentru majoritatea dintre dvs., un instrument esențial atât în activitatea profesională, cât și în viața personală. Fie că îl utilizați pentru muncă, studiu, comunicare sau divertisment, orice defecțiune poate crea disconfort și întârzieri. În astfel de situații, apelarea la un service laptopuri din Brașov reprezintă cea mai sigură și eficientă soluție pentru remedierea problemelor apărute.

Un service laptopuri Brasov specializat vă oferă acces la experiență, echipamente profesionale și intervenții corecte, fără riscul de a agrava situația prin reparații improvizate.

Diagnostic precis al defecțiunilor

Atunci când laptopul dvs. prezintă probleme, cauza reală nu este întotdeauna evidentă. Un dispozitiv care se închide brusc poate avea o problemă de răcire, nu neapărat de baterie. Un ecran nefuncțional poate ascunde o defecțiune la placa video, nu la display.

Tehnicienii dintr-un service laptopuri din Brașov folosesc metode de testare avansate pentru a identifica exact problema. Astfel, dvs. evitați înlocuiri inutile de componente și costuri suplimentare.

Intervenții sigure pentru protejarea datelor

Laptopul dvs. stochează informații importante: documente, imagini, parole și fișiere personale. Orice intervenție realizată necorespunzător poate duce la pierderea acestora.

Un service profesionist acordă prioritate protejării datelor dvs., realizând copii de siguranță atunci când este necesar și manipulând componentele cu atenție sporită.

Un alt avantaj major al apelării la un service laptopuri din Brașov este utilizarea pieselor de schimb de calitate superioară. Componentele originale sau compatibile verificate asigură funcționarea optimă a dispozitivului pe termen lung. Piesele ieftine și necertificate pot provoca defecțiuni repetate și scăderea performanței.

În loc să încercați să reparați singuri laptopul, riscând să pierdeți timp și să agravați problema, puteți apela la specialiști care rezolvă situația rapid și eficient.

Service-urile din Brașov oferă timpi de intervenție reduși și comunicare clară privind durata reparației, astfel încât dvs. să vă puteți organiza activitatea fără întreruperi majore.

Pe lângă reparații, un service laptopuri poate realiza operațiuni de întreținere preventivă: curățarea de praf, schimbarea pastei termice, verificarea sistemului de răcire și optimizarea software.

Prin aceste intervenții, dvs. prelungiți semnificativ durata de viață a laptopului și preveniți apariția unor defecțiuni costisitoare.

Garanție pentru lucrările efectuate

Apelând la un service profesionist, beneficiați de garanție pentru reparațiile realizate. În cazul în care problema reapare, aceasta va fi remediată fără costuri suplimentare pentru dvs. Această siguranță nu există în cazul reparațiilor realizate fără autorizație.

Consiliere și recomandări utile

Tehnicienii vă pot oferi sfaturi utile pentru utilizarea corectă a laptopului: cum să încărcați bateria, cum să evitați supraîncălzirea și ce soluții software pot îmbunătăți performanța dispozitivului. Aceste recomandări vă ajută să preveniți problemele viitoare.

Transparență în costuri

Un service de încredere vă informează clar asupra costurilor și intervențiilor necesare înainte de începerea lucrării. Astfel, dvs. știți exact ce presupune reparația și ce sumă veți plăti.

Avantajul proximității

Alegând un service laptopuri din Brașov, beneficiați de suport local. Puteți discuta direct cu tehnicienii, puteți preda și ridica dispozitivul personal și puteți reveni rapid în cazul unor întrebări sau situații neprevăzute.

Investiție inteligentă

O reparație realizată corect din prima reprezintă o investiție pe termen lung. Evitați defecțiunile repetate și costurile suplimentare generate de soluții improvizate.

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Eveniment6 zile inainte

Proiecție specială a comediei despre relații „În pielea mea” la Ploiești, în prezența echipei, pe 18 februarie!

Spectatorii din Ploiești sunt invitați pe 18 februarie, de la 18:30, la o întâlnire specială cu o parte din membrii...

Evenimento săptămână inainte

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400...

Sporto săptămână inainte

Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă

COMUNICAT DE PRESĂ Proiectul F.E.I.B. a demarat oficial: începe o provocare interesantă pentru cele cinci asociații care au dat viață...

Social3 săptămâni inainte

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Social3 săptămâni inainte

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Social4 săptămâni inainte

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Social4 săptămâni inainte

Închirierea de imobile – libertatea de a trăi frumos, fără constrângeri

Pentru mult timp, ideea de a deține o locuință a fost asociată cu succesul și stabilitatea. Dar lumea s-a schimbat....

Social4 săptămâni inainte

Despre Anton (Tonino) Despre inima lui. Despre visuri la care nu renunță.

Anton (Tonino) s-a născut cu o boală rară de inimă numită Boala Ebstein. Este o malformație cardiacă gravă, care afectează...

închiriere auto închiriere auto
Socialo lună inainte

Elei Rent a Car – Servicii premium de închiriere auto pentru orice nevoie

Într-o piață dinamică și competitivă precum cea a serviciilor de rent a car în România, Elei Rent a Car se...

Socialo lună inainte

Acarieni roșii pe plante – Tratament eficient pentru păianjeni de plante

Puteți observa acarienii roșii verificând partea inferioară a frunzelor pentru puncte roșii mici, puncte galbene și pânze fine. Acești dăunători se reproduc rapid,...

Sport2 luni inainte

Sport pe patru roti – cum influenteaza anvelopele controlul si precizia masinii

Condusul sportiv nu este rezervat doar circuitelor sau competitiilor oficiale. Pentru multi soferi, sportul pe patru roti inseamna placerea controlului,...

Social2 luni inainte

„Disneylandul Europei” gândit de Dragoş Dobrescu prinde contur în România: Dracula Land, proiectul care vrea să transforme legenda într-un simbol național

România ar putea deveni, în următorii ani, gazda unuia dintre cele mai ambițioase proiecte de divertisment din Europa. Proiectul gândit...

Social2 luni inainte

De ce închirierea a devenit alegerea celor care prețuiesc calitatea vieții

În ultimii ani, ideea de “acasă” s-a schimbat radical. Dacă altădată visul oricărui tânăr era să își cumpere propriul apartament,...

Social2 luni inainte

De ce tot mai mulți oameni aleg să locuiască în chirie – confort, libertate și rafinament în același loc

Piața imobiliară a evoluat semnificativ în ultimii ani, odată cu schimbările în stilul de viață, a priorităților și valorilor fiecăruia....

Social2 luni inainte

Închirierea de imobile – alegerea inteligentă a celor care prețuiesc libertatea și calitatea vieții

Trăim într-o perioadă în care ritmul vieții s-a schimbat profund. Granițele profesionale și personale sunt mai fluide, prioritățile sunt mai...

Social2 luni inainte

Redefinirea luxului în România printr-un concept rezidențial fără precedent

În peisajul imobiliar românesc, luxul a fost mult timp asociat cu suprafețe mari, finisaje scumpe și adrese prestigioase, dar în...

Social2 luni inainte

Stejarii Clubul Rezidențial și Stejarii Collection locul unde „acasă” este un abonament premium la un stil de viață impecabil

În nordul Bucureștiului, ascuns în inima unei păduri de stejari, există un loc care a schimbat complet modul în care...

Testul poligraf Testul poligraf
Social3 luni inainte

Testul poligraf pentru bone și angajații de îngrijire a vârstnicilor – O metodă sigură de verificare și prevenție

Într-o lume în care încrederea este fundamentul relațiilor interumane, alegerea persoanei potrivite pentru îngrijirea copiilor sau a vârstnicilor devine una...

Știrile Săptămânii