Connect with us

Exclusiv

Câțu a început s-o zguduie, s-o dea de gard și să o bata în prepuț ca să crească mare!!

Prahova Mea

Publicat

pe

(Preluare National – Valentin Boeru):

Când au spus liberalii adevărul? Niciodată, pentru că acesta nu face parte din strategia lor politică. Până și eu încep să mint când spun „strategia lor politică”, pentru că PNL nu a dovedit că ar avea așa ceva. Într-un pustiu de neștiință, de unde idei? De ce să se priceapă la guvernare, când pe ei i-a interesat doar cum să-și întărească gașca pentru a pune mâna pe România? I-au acuzat pe social-democrați că au distrus țara și că au scos-o din Europa. O minciună mare cât guvernarea lor, pentru că abia acum țara este distrusă mai cu temei.
Ludovic Orban deja se încurcă în propriile minciuni
Minciuna Guvernului Orban a început încă de la depunerea jurământului în fața lui Iohannis și a Parlamentului. “Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român…” Unul n-ar fi spus „s-o lăsăm domol cu priceperea, că nu știm ce trebuie să facem, pe noi ne interesează doar puterea”.
Să fim solidari cu nemernicia?
Propășirea materială a fost prima la care au renunțat. Piruetele Violetei Alexandru, ministrul Muncii și Protecției Sociale, sunt grăitoare. A început cu alocațiile pentru copii. Ba creșteau conform legii, ba nu mai erau bani pentru ele. Ba le dădea în iunie, ba în august. După care a descoperit că efortul financiar ar fi prea mare ca Guvernul să-și asume o asemenea responsabilitate. Deci, nu. Apoi iar se sucea, că banii ar fi prevăzuți în buget, dar niciodată n-a spus care este suma.
Dacă n-ar fi părinții care cer alocații mărite, Violeta Alexandru ar fi cea mai fericită
Nici măcar n-a recunoscut dacă banii, deși prevăzuți, după cum singură afirma, există cu adevărat. Ceva-ceva îmi spune că acum, profitând de epidemia de coronavirus, va găsi pretextul să amâne totul până la calendele grecești, invocând cheltuieli imense cu îngrijirea bolnavilor și dotarea cu echipamente a spitalelor și medicilor. Așa că, să fim și noi înțelegători, uniți și solidari. Păi nu declara Orban, în februarie, că România are tot ce îi trebuie pentru a face față epidemiei de coronavirus și că avem cantități impresionante de dezinfectanți? Și atunci, de ce să ne mai solidarizăm dacă nu ducem lipsă de nimic? Iar dacă avem de toate, de ce nici banalele mănuși și măști nu se găsesc?
Declarația de minciună
Președintele ne vinde iluzii de libertate cu relaxarea de după 15 mai. Orban, ca un patefon stricat, repetă aceeași minciună. Ne vom putea deplasa mai lejer, dar trebuie să avem măști. Aici deja începe afacerea despre care cred că a fost pusă la cale de multă vreme. Măști nu se găsesc nici acum, deși asigurările curg de la un minut la altul că e piața plină de ele și că fabricile românești le produc cu milioanele. Cine a simțit din timp cum bate vântul a făcut importuri masive. Acum, se vând la prețuri care nu țin cont de puterea de cumpărare a românilor.
Vasile Cîțu, un ministru subvenționat de amatorism
De la 0,5 lei înainte de epidemie, prețul a sărit la 15 lei bucata. Vrând să-și mai tragă o spoială de imagine cu grija față de români, căci e an electoral greu, Orban iese la alte declarații năucitoare. La fel de mincinoase ca precedentele. Guvernul va încerca să asigure măști tuturor persoanelor cu venit minim. Va încerca, deci nu garantează. Nu spune cum se va proceda, iar asta denotă minciuna. Mergem la farmacie cu adeverință de la ANAF sau de la locul de muncă? Cu talonul de pensie? Dar cu declarație pe propria răspundere că Orban minte mitocănește nu merge?
Mai vulnerabil ca niciodată
Pe de altă parte, Vasile Cîțu vine și el cu minciunile lui. Dacă până mai ieri dădea declarații liniștitoare, cât de cât, acum a schimbat formula. Plata pensiilor și a salariilor se va face dacă vor fi încasări la buget. Omul ăsta e normal la cap? Din moment ce România este blocată de peste o lună de zile, din moment ce nu a vândut nici măcar un covrig, de unde încasări? Marii producători închiși, firmele mai mici închise și ele, de unde bani? Toate declarațiile liderilor politici privind redeschiderea treptată a economiei au fost ignorate, deși planurile avansate nu era chiar rele. PNL va spune că epidemia de coronavirus i-a luat pe nepregătite. Este o altă minciună, căci la Cotroceni se știa de ea încă de începutul lui noiembrie. Klaus Iohannis a mințit prin omisiune. N-a spus un cuvânt până la sfârșitul lui februarie, când a afirmat că virusul în cauză este ca o răceală. Altă minciună. Apoi au urmat altele și altele, începând cu „România e pregătită pentru lupta împotriva epidemiei” și terminând cu atacul împotriva doctorului Streinu-Cercel, scandal căruia, vezi Doamne, nu-i cunoaște dedesubturile. Nu o dată, și nu doar acum, Iohannis a declarat că Ludovic Orban este cel mai bun premier. Alt neadevăr, pentru că Orban, în realitate, subvenționează minciuna. Cu un singur scop, să-și salveze poziția lui și a partidului. Și implicit a lui Iohannis, care, rămas fără sprijin, ar deveni mai vulnerabil ca oricând.

Exclusiv

1 decembrie, Ziua Naţională a României/ La mulți ani României, tuturor romanilor si celor ce simt si gândesc românește!

Prahova Mea

Publicat

pe

Dragi compatrioți prahoveni,

De ziua noastră, a României noastre dragi, să ne amintim, mai înainte de orice, că suntem datori să o iubim cu bunele și cu mai puțin bunele ei, să ducem mai departe ceea ce am primit bun de la părinții, bunicii și strămoșii noștri și să construim un viitor mai bun copiilor noștri.

În această zi de sărbătoare, să ne amintim că România este fiecare dintre noi. Suntem, de aceea, datori să lăsăm deoparte ceea ce ne dezbină și să găsim ceea ce ne unește. Suntem datori să avem grijă unii de alții, dar și să avem grijă să nu ne privim unii pe alții ca pe un focar de infecție, în această perioadă grea. O perioadă pe care, cu mintea limpede și cu inima sus, vom reuși să o trecem cu bine. Așa să ne ajute Dumnezeu!

La mulți ani, prahoveni! La mulți ani, români! Trăiască România!

Cu drag (de voi și de țară) și cu sinceritate,

Echipa PMP-Prahova

 

Citeste in continuare

Exclusiv

De ce să alegi un laptop refurbished?

Prahova Mea

Publicat

pe

Laptopurile refurbished au devenit tot mai populare în ultimii ani în domeniul IT. România se numără printre țările cu cei mai mulți clienți care optează pentru acest tip de laptopuri iar motivele sunt multe. În primul rând, termenul refurbished înseamnă recondiționat, dar când vorbim de laptopuri nu te gândi la laptopuri care au fost făcute zob de către cineva și apoi altcineva le-a reparat. Laptopurile refurbished sunt laptopuri care arată și funcționează la standardele unui laptop nou. Cei care preferă să aleagă un laptop la un preț mai mic decât prețul unui laptop nou se întreabă dacă să opteze pentru un laptop second hand sau unul refurbished. Îți voi explica de ce este net superior un laptop refurbished față de unul second hand.

Laptop refurbished – Categorii

Categoriile laptopurilor refurbished sunt refurbished gold, silver, refurbished bronze și laptopuri second hand. Laptopurile second hand se află pe ultima poziție. Laptopurile refurbished din categoria gold sunt laptopuri care au poveniență din stocurile prea mari. Aceste laptopuri sunt din generațiile cele mai noi și, atât ca aspect cât și ca funcționalitate, sunt identice cu laptopurile noi. Pe locul doi se află laptopurile refurbished din categoria silver. Acestea sunt laptopuri care au fost expuse la raft în magazine sau au fost returnate în perioada de garanție.

De obicei, laptopurile din această categorie funcționează exact ca unul nou dar pot prezenta mici urme de uzură pe suprafața acestuia, dar nu pe display. Mai există și laptopurile refurbished din categoria Bronze, acestea fiind ori produse expuse la raft în magazine ori produse returnate în garanție de către companii și prezintă zgârieturi sau urme de uzură pe suprafață, dar nu pe display. Ultimul loc este ocupat de laptopurile second hand care sunt de obicei generații mai vechi și prezintă urme de uzură, însă funcționalitatea este normală iar prețul foarte mic.

Laptop refurbished – Avantaje

Un avantaj foarte mare atunci când cumperi un laptop refurbished este faptul că brokerii care vând astfel de produse evită brandurile necunoscute de laptopuri și se focusează pe brandurile cunoscute la nivel mondial și pe generațiile cele mai noi. De asemenea, un laptop refurbished poate fi complet nou provenind din suprastocurile unor magazine.

Alt aspect foarte important se referă la prețul unui laptop refurbished. La prețul la care poți achiziționa un astfel de laptop, care uneori poate fi chiar cu 50% mai scăzut decât același laptop cumpărat nou, ai ca variantă cumpărarea unui laptop second hand care este de generație mult mai veche și mult mai uzat, deci nu este rentabil.

Articolul De ce să alegi un laptop refurbished? apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Citeste in continuare

Exclusiv

Hai ca au gasit vinovatul pentru inginerul dat afara de PNL!/Ati ghicit, e Pe-Se-De!/Si nu e o gluma!

Prahova Mea

Publicat

pe

Păi asta nu este divulgare de informații nedestinate publicității? Că mai are și folos necuvenit: voturi pentru Vela!

DNA ar fi trebuit să înceapă deja urmărirea penală împotriva lui Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, pentru ca a dat de șase, prin purtătorul de cuvânt al MAI, grupărilor infracționale implicate în spălare de bani în legătură cu hoțiile cu permise auto de la Suceava. Dar DNA se face că se ceartă prin comunicate cu Marcel Vela, cel care a dat de șase. Povestea pe scurt este următoarea: cei de la DNA făceau percheziții azi la Suceava la ceea ce numesc ei un grup infracțional organizat care dădea permise și înmatricula pe șpăgi. Brusc, purtătorul de cuvânt al MAI a primit acceptul lui Marcel Vela să spună despre ce e vorba, în timpul perchezițiilor. Este evident că o grupare care ținea peste 1,2 milioane de Euro prin pereți, cash, nu este decât o interfață a unei grupări infracționale mai mari, prevenită prin dat de șase de Marcel Vela. Pe e altă parte, este necredibil ceea ce susține DNA, din punct de vedere al sumelor că ,,Modul de funcționare al acestui grup s-ar fi axat în primul rând pe coordonarea și planificarea activității de examinare practică a candidaților într-o asemenea manieră încât să asigure promovarea contra unor sume de bani cuprinse între 300-1500 euro la traseu, 3.000-6.000 euro la examinarea teoretică.”. Cum mă să dea cineva din Suceava 6000 de Euro ca să treacă un test grilă? Cum mă să fie șpaga la testul grilă de până la 20 de ori mai mare decât șpaga la traseu? Opinia mea: DNA, nemaifiind deocamdată sub protocol cu SRI, a dat peste o grupare infracțională care acționa local, dar sub cupola protecției unor lichele de la vârful Ministerului de Interne. Marcel Vela, nefiind informat de SRI în prealabil că DNA (care nu s-a mai împiedicat) ia urma acestei rețele, a făcut un gest de disperare: a dat de șase restului rețelei. Motiv pentru care DNA ar fi trebuit deja să se autosesizeze și să înceapă cercetarea penală, nu să se bată în comunicate, conchide analistul Radu Teodor Soviani. (Cristina T.).

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Eveniment11 ore inainte

Alegerea celei mai bune jucarii in functie de varsta copilului

Toti parintii se intreaba cum sa aiba dreptate cand sa cumpere o jucarie sau cand o dau copiilor. Va oferim...

Eveniment6 zile inainte

Gazduire WordPress – de ce este cea mai buna varianta pentru tine si cum sa o alegi?

Servere VPS WordPress este cel mai utilizat sistem de gestionare al continutului din lume. Inca din primii ani de la...

Eveniment7 zile inainte

Principalele avantaje ale investiției într-un set de huse personalizate pentru telefonul tău mobil

Dacă nu reușești să te hotărăști în ceea ce privește investiția într-un set de huse personalizate, în acest articol ți-am...

Eveniment2 săptămâni inainte

4 combinatii de margele TOHO si margele Nisip in constructia bijuteriilor

Margelele folosite pentru constructia de bijuterii sunt de marimi si forme diverse. De asemenea au materiale naturale, precum lemnul sau...

Eveniment2 săptămâni inainte

Marian Vanghelie nu mai face parte din grupul partidelor reunite pe platforma PER

Partidul Ecologist Român anunță că începând de astăzi, 18.11.2020, PSDi, condus de Daniel Marian Vanghelie, nu mai face parte din...

Eveniment2 săptămâni inainte

Oferta de trusouri pentru botez din magazine online

Anul 2020 a fost cu siguranta un an atipic din foarte multe puncte de vedere.Daca pana in acest an botezul...

Eveniment2 săptămâni inainte

Ecologiștii susțin protestul producătorilor autohtoni și a legumicultorilor

  Partidul Ecologist Român susține organizaÅ£iile producătorilor agricoli şi ale lucrătorilor în agricultură care scandează în PiaÅ£a Victoriei, în semn...

Eveniment2 săptămâni inainte

De ce ai nevoie de un pop up textil?

Atunci când ai nevoie ca mesajul tău să fie observat de cât mai multă lume care participă la o conferință,...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Viva H1003 LTE PRO/1 o nouă tabletă Allview, special concepută pentru școala online

Allview își extinde portofoliul de tablete și lansează un nou model, Viva H1003 LTE PRO/1. Acest dispozitiv răspunde cu ușurință nevoilor...

Eveniment3 săptămâni inainte

Vinurile Bacanta accentueaza aroma mancarurilor!

Atunci cand mananci o friptura de vita preparata ca la carte nu poti consuma orice vin, ci unul rosu pe...

Eveniment3 săptămâni inainte

Ilie Rafael (PER): “L-am susținut pe domnul Popescu Cristian Piedone in campania locală si așteptăm să își ducă la îndeplinire promisiunile”

Ilie Rafael (PER): “L-am susținut pe domnul Popescu Cristian Piedone in campania locală si așteptăm să își ducă la îndeplinire...

Eveniment3 săptămâni inainte

Apel public al PER adresat tuturor să sprijine producătorii autohtoni și să boicoteze restricțiile privind închiderea piețelor

Partidul Ecologist Român face un apel public către asociațiile comunelor, orașelor și municipiilor din România, să se alăture ecologistilor, să...

Eveniment4 săptămâni inainte

Salonul de coafura profesionala Antica Studio

Salon coafura Bucuresti Apeland la salon coafura Bucuresti Antica Studio vei avea o serie de avantaje incontestabile. O selectie individuala...

Eveniment4 săptămâni inainte

Alaturi de H2On, te bucuri de cea mai buna cafea Julius Meinl!

Dis-de-dimineata, imediat ce te-ai trezit, ori dupa o masa copioasa, ai nevoie de o cafea Julius Meinl, care sa iti...

Sport4 săptămâni inainte

Victor Hănescu a participat la Proiectul “Dăruim viață prin sport“

După acțiunile cu campionii mondiali și cea mai bună jucătoare din lume de la Bușteni și cea în care foști...

Sport4 săptămâni inainte

Foști internaționali au jucat în meciul caritabil dintre naționalele jurnaliștilor și artiștilor

  Foștii fotbaliști Adrian Pitu, Constantin Schumacher, Daniel Chiriță și Marius Mitu au jucat în meciul demonstrativ dintre naționala de...

Eveniment1 lună inainte

Ingrijeste-ti gradina mai usor cu ajutorul sistemelor de irigatii potrivite

  Te-ai saturat sa dedici prea mult timp incercand sa uzi intreaga gradina in timp ce exista atat de multe...

Eveniment1 lună inainte

Allview va lansa campania Black November

    Allview va lansa campania Black November Allview anunță lansarea campaniei Black November, o abordare diferită a campaniilor de...

Știrile Săptămânii