Exclusiv
Ordonanța militară 10/Prevederi referitoare la programul persoanelor de peste 65 de ani și la suspendarea unor zboruri

Publicat
acum 9 lunipe

Ministrul Marcel Vela a anunțat, luni, o nouă ordonanță militară, menționată în declarațiile anterioare și de președintele Klaus Iohannis. Ea are prevederi referitoare la noul interval orar în care persoanele de peste 65 de ani vor putea să iasă afară din casă, interval care a fost prelungit, dar și măsuri referitoare la transportul aerian.
Ordonanţa militară nr. 10, emisă luni de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a fost publicată în Monitorul Oficial și intră în vigoare.
Documentul reglementează circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei. Acestor persoane li s-au acordat două intervale pe timpul zilei – între orele 7:00 – 11:00 şi 19:00 – 22:00 cu o declaraţie pe proprie răspundere completată.
Totodată, a fost prelungită suspendarea zborurilor din şi înspre România în cazul a 13 ţări.
Nu în ultimul rând, a fost reglementat faptul că, pe durata stării de urgenţă, trimiterile poştale înregistrate pot fi predate destinatarilor de către personalul Companiei Naţionale Poşta Română prin introducerea în cutia poştală sau, în lipsa acesteia, prin afişarea la adresa destinatarului, cu o singură excepţie – actele de procedură judiciară.
Principalele declarații ale ministrului Marcel Vela:
„Încep prezentarea Ordonanței Militare numărul 10. Comportamentul de până acum a fost responsabil, în curând ne vom apropia de normalitate. Am luat la cunoștință despre ce va neliniștește, MAI vă este partener împotriva noului coronavirus, cu toții avem același obiectiv, să întărim protecția în fața acestui inamic”.
Persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani se vor putea deplasa fără restricții în interes profesional sau pentru asistență medicală absolut necesară, de pildă, tratamente oncologice. La fel, în cazul persoanelor care se ocupă de activități agricole sau de comercializare a produselor agricole.
În rest, persoanele care au împlinit 65 de ani se pot deplasa în afara locuinței, pentru cumpărături sau scurte plimbări în intervalul orar 7:00-11:00 și 19:00-22:00. Pe durata stării de urgență, ele pot face aceasta în condițiile ordonanței militare 3, adică completând declarația pe proprie răspundere și având asupra lor actul de identitate,
În privința transportului aerian, se menține, pentru toate aeroporturile din țară, suspendarea zborurilor din și spre următoarele destinații:
SPANIA – suspendare prelungită 14 zile de la 28 aprilie
ITALIA – suspendare prelungită 12 zile din 3 mai până în 14 mai
FRANȚA, GERMANIA – 10 zile, din 5 mai până în 14 mai
Pentru următoarele destinații zborurile se mențin suspendate încă 13 zile, din 2 mai până în 14 mai inclusiv
AUSTRIA
BELGIA
ELVEȚIA
SUA
REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD
OLANDA
TURCIA
IRAN
O altă prevedere a Ordonanței Militare 10 se referă la serviciile poștale.
ORDONANȚA MILITARĂ nr. 10 din 27.04.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19
Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 și art. 3 alin. (3) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, ținând seama de evaluarea realizată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, aprobată prin Hotărârea nr. 21 din 27.04.2020, pentru punerea în aplicare a dispozițiilor pct. 3 și 4 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 240/2020, în temeiul art. 20 lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,
Ministrul afacerilor interne emite următoarea Ordonanță militară:
Art.1 – (1) Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în situațiile prevăzute mai jos.
(2) Indiferent de intervalul orar, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă strict pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi, precum și în condițiile art.1 alin.(1), (2) și (5) din Ordonanța militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, inclusiv tratamentele oncologice planificate, dializă etc., folosind mijloacele de transport în comun, mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susținătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat;
c) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
d) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.
(3) În intervalele orare 07.00-11.00 și 19.00-22.00 circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă strict pentru următoarele motive:
a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, inclusiv deplasarea în condițiile art.1 alin.(3) și (5) din Ordonanța militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19;
b) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;
c) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.
(4) Pentru verificarea motivului deplasării în situațiile prevăzute la alin. (2) și (3), se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 4 din Ordonanța militară nr. 3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.
(5) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.2 – (1) Operatorii economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate și care își desfășoară activitatea în condițiile dispuse prin ordonanțe militare în perioada stării de urgență își vor organiza programul de lucru pentru a facilita și a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalele orare 07.00-11.00 și 19.00-22.00.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.3 – (1) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 28 aprilie 2020, până la data de 11 mai 2020, inclusiv.
(2) Se prelungește măsura suspendării zborurilor spre Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Turcia și Iran și din aceste țări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 13 zile, începând cu data de 2 mai 2020, până la data de 14 mai 2020, inclusiv.
(3) Se prelungește măsura suspendării zborurilor spre Italia și din această țară către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 12 zile, începând cu data de 3 mai 2020, până la data de 14 mai 2020, inclusiv.
(4) Se prelungește măsura suspendării zborurilor spre Franța și Germania și din aceste țări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 10 zile, începând cu data de 5 mai 2020, până la data de 14 mai 2020, inclusiv.
(5) Măsurile prevăzute la alin. (1) – (4) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, servicii tehnice, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.
Art.4 – (1) Pe durata stării de urgență, trimiterile poștale înregistrate pot fi predate destinatarilor de personalul C.N. Poșta Română S.A. prin introducerea în cutia poștală sau, în lipsa acesteia, prin afișare la adresa destinatarului, cu excepția actelor de procedură.
(2) C.N. Poșta Română S.A. îi revine obligația stabilirii cadrului instituțional și răspunderea pentru modul în care se desfășoară activitatea prevăzută la alin.(1).
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.5 – La data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, își încetează aplicabilitatea: a) prevederile art. 2 și art. 3 din Ordonanța militară nr. 3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 24 martie 2020; b) prevederile art. 1 și art. 2 din Ordonanța militară nr. 4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 29 martie 2020.
Art.6 – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare: a) Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art. 1; b) Poliția Română, Jandarmeria Română, poliția locală și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, pentru măsura prevăzută la art. 2; c) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru măsura prevăzută la art. 3;
(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1 – 3 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin. (1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
Art.7 – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.
Ministrul Afacerilor Interne,
Ion Marcel Vela
Iti recomandam
-
A observat cineva că datele STS (ale premierului) și datele Comitetului de Vaccinare se bat cap in cap? De la simplu la aproape dublu!
-
Romania nu are capacitatea (nu vrea si nu a vrut in ultimul an sa produca macar seringi si ace in Romania si prefera sa le importe din Qatar)
-
Omagiul adus marelui poet naÈional Mihai Eminescu
-
Samsung Galaxy S21 Ultra: ExperienÈa supremÄ pe un smartphone conceput pentru a fi epic
-
Samsung Galaxy S21 Ultra: Experiența supremă pe un smartphone conceput pentru a fi epic
-
Premierul Florin va demonstra temeinic ca fostul ministru, tot Florin, nu a facut nimic bun pentru finantele publice, continuand sa acorde timp de 13 luni sporuri ne-necesare, din bani imprumutati la cele mai mari dobanzi din Uniunea Europeana
Exclusiv
A observat cineva că datele STS (ale premierului) și datele Comitetului de Vaccinare se bat cap in cap? De la simplu la aproape dublu!

Publicat
acum 9 orepe
ianuarie 18, 2021
Dar Florin pune totdeauna niste cifre. Si azi a pus și sursa cifrelor (STS). Și ca să ne arate că vorbește pe cifre, ne pune și un grafic pe care i l-a dat STS-ul. Cu programările între 15 ianuarie 2021 (ora 15.00 – debutul platformei de programre) și 16 ianuarie 2021, ora 20.00. E important intervalul.
Cu font mic și pe vertical este pusă cifra care mă interesa cel mai mult: numărul de programări: 175.389 făcute în perioada 15 ianuarie 2021 (ora 15.00) – 16 ianuarie 2021 (ora 20.00). Întoarcem graficul, ca să se vadă bine: 175.389.
Era cifra care mă interesa: până la urmă, câte programări s-au făcut, pentru a determina capacitatea reală de vaccinare. STS, prin primul ministru ne informează clar: 175.389.
Și de aici, mergem la o altă ,,sursă oficială” – Comitetul Național de Vaccinare. Care, ne informează că până ieri, 16 ianuarie (în jurul orei 14.00 când au emis comunicatul), s-au făcut în Etapa a II-a 305.562 de programări, cu 75% mai mult decât ne informează astăzi, oficial STS, prin primul ministru, pentru un interval care mai include câteva ore.
Aici este prima neconcordanță majoră: câte programări s-au făcut în 15 și 16 ianuarie: 175.389 cât ne spune STS sau 305.562 cât ne spune Comitetul de Vaccinare. Cine sau cum minte?
Și întrucât este neclar, mai atrag atenția asupra a ceva: interpretarea umflată a cifrelor de către Florin, care, ne anunță pompos că:
,,Peste 75% din persoanele cu vârstă peste 65 de ani, cele mai afectate de coronavirus, se vor vaccina în perioada următoare”.
Pe ce se bazează Florin? Pe graficul STS, pe care îl interpreteză dublu mincinos, adunând mere cu pere.
- adună procentele de la persoanele cu afecțiuni cronice (22,01% din total programări) cu procentele de la persoane peste 65 de ani (56,26%), ieșindu-i un total de 78,27% pe care îl pune la categoria peste 65 de ani. Nimic mai fals, întrucât sunt persoane cu boli cronice și sub vârsta de 65 de ani.
- Apoi, pur și simplu minte. Iată de ce:
Ca să faci o estimare că ,,Peste 75% din persoanele cu vârstă peste 65 de ani, cele mai afectate de coronavirus, se vor vaccina în perioada următoare” nu te poți baza decât pe ceea ce ai, respectiv pe programări.
Or, din datele STS arătate de Florin rezultă că s-au programt 56,26% (peste 65 de ani) din 175.389 de programări, adică 98.674 de persoane în vârstă de peste 65 de ani.
Apoi, este necesar să raportezi numărul de persoane programate la întreg numărul populației în vârstă de peste 65 de ani.
Mi-a luat ceva timp să găsesc datele, le-am centralizat pe sexe (le găsiți aici, în format excel) și am ajuns la totalul persoanelor rezidente de peste 65 de ani din România și anume 3.664.411.
De unde rezultă fără dubiu că numărul persoanelor de peste 65 de ani programate la vaccinare față de numărul persoanelor de peste 65 de ani existente în România ne conduce la raportul de 2,7% din total.
Prin urmare, informația corectă este: 2,7% din persoanele de peste 65 de ani s-au programat pentru vaccinare în Etapa II. Informația minicinoasă, cea fake, este cea furnizată de Florin, pe baza datelor presupus corecte de la STS (care arată diferit față de cele de la Comitetul de Vaccinare) și anume: ,,Peste 75% din persoanele cu vârstă peste 65 de ani, cele mai afectate de coronavirus, se vor vaccina în perioada următoare”.
În loc de concluzie:
Campania de vaccinare merge prost din moment ce doar 2,7% din persoanele aflate la risc din grupa peste 65 de ani s-a programt în etapa 2, dedicată lor. Iar datele de la STS: ,,175.389 de programări” indică infirmarea clară a capacității de vaccinare anunțată (ne anunțau în urmă cu circa 10 zile că vom ajunge la capacitatea de vaccinare de 150.000 pe zi, redusă apoi la sub 40.000).
Poate că autoritățile vor invoca faptul că ,,s-a strecurat o eroare” în graficul de la STS prezentat oficial de Florin, și anume că numărul de programări se referă de fapt la persoanele care și-au deschis cont pe platforma STS, care au făcut progrmări inclusiv pentru părinți sau prieteni (ca Vlad Voiculescu), ceea ce ar fi o tâmpenie, întrucât totate cifrele comunicate azi de premier ar fi lipiste de relevanță. Dar nu cred o asemenea variantă.
Iar varianta pe care o cred este că se încearcă forțat și mincinos mimarea unei hiper-dorințe de vaccinare de către populație (ceea ce încă nu pare), în timp ce capacitatea de vaccinare este redusă. Este tactica ,,cozii la salam” aplicată de autorități: vedeți că nu mai e salam în București, mergeți toți la Ilfov. (Cristina T,).
Exclusiv
Romania nu are capacitatea (nu vrea si nu a vrut in ultimul an sa produca macar seringi si ace in Romania si prefera sa le importe din Qatar)

Publicat
acum O zipe
ianuarie 17, 2021
Managementul, eficiența și calitatea serviciilor Poliției Locale Ploiești
Conform Legii 155/2010, Poliția Locală își desfășoară activitatea în conformitate cu reglementările specifice fiecărui domeniu de activitate, stabilite prin acte administrative ale autorității publice centrale și locale. Pentru buna desfășurare a activităților, în exercitarea atribuțiilor, Poliția Locală cooperează cu structurile teritoriale ale Poliției Române, Jandarmeriei Române, I.G.S.U., cu autorități ale administrației publice centrale și locale, cu organizații neguvernamentale, precum și cu persoane fizice și juridice, în condițiile legii. Adică, Poliția Locală poate încheia cu alte autorități și instituții publice -protocoale de cooperare- , având ca obiect detalierea modalităților prin care, în limitele competențelor legale ale fiecărei structuri, acestea își oferă sprijin în îndeplinirea activităților sau a misiunilor specifice. Și pentru că unul dintre principiile în care își desfășoară activitatea Poliția Locală este : eficiența și eficacitatea, un manager competent ar fi încheiat astfel de protocoale.
Dar, în atâția ani, de când Vaida Adrian se află la conducerea Poliției Locale Ploiești, nu a fost în stare, și nu numai, ci chiar s-a opus să încheie astfel de protocoale, decredibilizand permanent competențele structurilor Poliției Locale și neasigurand servicii de calitate ce ar trebui să fie în interesul comunității locale și al cetățenilor. Spre exemplificare, în domeniul ordinii și liniștii publice, ar fi trebuit să existe protocoale de colaborare cu forțele ce compun sistemul integrat de ordine și liniște publică: Poliția Română, Jandarmeria Română, etc., cu I.G.S.J., cu Ministerul Apărării Naționale prin centrele militare zonale, cu instanțele de judecată care arondează unitatea/subdiviziunea administrativ-teritoriala, etc. În domeniul disciplinei în construcții ar fi trebuit să existe protocoale de colaborare cu Direcția Generală de Dezvoltare Urbană și cu Direcția Gestiune Patrimoniu.
În domeniul protecției mediului ar fi trebuit să existe protocoale de colaborare cu R.A.S.P. și Agenția de Protecție a Mediului Prahova, etc. În domeniul activității comerciale, Poliția Locală ar fi trebuit să aibă protocoale de colaborare cu autoritățile de control sanitar, de mediu și de protecție a consumatorilor, Registrul Comerțului, etc. În domeniul evidenței persoanelor, ar fi trebuit să existe protocoale de colaborare cu Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor, Serviciul pentru Imigrări Prahova și cu alte autorități competente în vederea verificării, la cererea acestora a unor date cu caracter personal, respectând reglementările legale privind prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Având încheiate astfel de protocoale de colaborare, un manager competent ar crește cu siguranță încrederea în rândul populației și prin acțiuni comune ar duce la scăderea faptelor antisociale și ilegale.
Dar în nici un caz nu este în stare de așa ceva Vaida Adrian. El nu vrea decât să fie director și să bage zanzanie în rândul salariaților. De aceea are imaginea „voalată” Poliția Locală Ploiești ! (Paul D.).
Managementul defectuos si „paranoia” la Politia Locala Ploiesti – au atins apogeul
Managementul defectuos si „paranoia” la Politia Locala Ploiesti – au atins apogeul (II)
Exclusiv
Premierul Florin va demonstra temeinic ca fostul ministru, tot Florin, nu a facut nimic bun pentru finantele publice, continuand sa acorde timp de 13 luni sporuri ne-necesare, din bani imprumutati la cele mai mari dobanzi din Uniunea Europeana

Publicat
acum 3 zilepe
ianuarie 15, 2021
Managementul, eficiența și calitatea serviciilor Poliției Locale Ploiești
Conform Legii 155/2010, Poliția Locală își desfășoară activitatea în conformitate cu reglementările specifice fiecărui domeniu de activitate, stabilite prin acte administrative ale autorității publice centrale și locale. Pentru buna desfășurare a activităților, în exercitarea atribuțiilor, Poliția Locală cooperează cu structurile teritoriale ale Poliției Române, Jandarmeriei Române, I.G.S.U., cu autorități ale administrației publice centrale și locale, cu organizații neguvernamentale, precum și cu persoane fizice și juridice, în condițiile legii. Adică, Poliția Locală poate încheia cu alte autorități și instituții publice -protocoale de cooperare- , având ca obiect detalierea modalităților prin care, în limitele competențelor legale ale fiecărei structuri, acestea își oferă sprijin în îndeplinirea activităților sau a misiunilor specifice. Și pentru că unul dintre principiile în care își desfășoară activitatea Poliția Locală este : eficiența și eficacitatea, un manager competent ar fi încheiat astfel de protocoale.
Dar, în atâția ani, de când Vaida Adrian se află la conducerea Poliției Locale Ploiești, nu a fost în stare, și nu numai, ci chiar s-a opus să încheie astfel de protocoale, decredibilizand permanent competențele structurilor Poliției Locale și neasigurand servicii de calitate ce ar trebui să fie în interesul comunității locale și al cetățenilor. Spre exemplificare, în domeniul ordinii și liniștii publice, ar fi trebuit să existe protocoale de colaborare cu forțele ce compun sistemul integrat de ordine și liniște publică: Poliția Română, Jandarmeria Română, etc., cu I.G.S.J., cu Ministerul Apărării Naționale prin centrele militare zonale, cu instanțele de judecată care arondează unitatea/subdiviziunea administrativ-teritoriala, etc. În domeniul disciplinei în construcții ar fi trebuit să existe protocoale de colaborare cu Direcția Generală de Dezvoltare Urbană și cu Direcția Gestiune Patrimoniu.
În domeniul protecției mediului ar fi trebuit să existe protocoale de colaborare cu R.A.S.P. și Agenția de Protecție a Mediului Prahova, etc. În domeniul activității comerciale, Poliția Locală ar fi trebuit să aibă protocoale de colaborare cu autoritățile de control sanitar, de mediu și de protecție a consumatorilor, Registrul Comerțului, etc. În domeniul evidenței persoanelor, ar fi trebuit să existe protocoale de colaborare cu Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor, Serviciul pentru Imigrări Prahova și cu alte autorități competente în vederea verificării, la cererea acestora a unor date cu caracter personal, respectând reglementările legale privind prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Având încheiate astfel de protocoale de colaborare, un manager competent ar crește cu siguranță încrederea în rândul populației și prin acțiuni comune ar duce la scăderea faptelor antisociale și ilegale.
Dar în nici un caz nu este în stare de așa ceva Vaida Adrian. El nu vrea decât să fie director și să bage zanzanie în rândul salariaților. De aceea are imaginea „voalată” Poliția Locală Ploiești ! (Paul D.).
Managementul defectuos si „paranoia” la Politia Locala Ploiesti – au atins apogeul
Managementul defectuos si „paranoia” la Politia Locala Ploiesti – au atins apogeul (II)
Ultimile Noutăți din Prahova


Omagiul adus marelui poet naÈional Mihai Eminescu
OrganizaÈia judeÈului ConstanÈa a PRN apreciazÄ programul organizat la MânÄstirea Dervent în seara de 15 ianuarie prin care a fost...


Samsung Galaxy S21 Ultra: ExperienÈa supremÄ pe un smartphone conceput pentru a fi epic
Galaxy S21 Ultra oferÄ cel mai avansat Èi inteligent sistem de camere, cel mai luminos Èi mai inteligent display folosit...


Partidul Ecologist Român salutÄ poziÈia ministrului Mediului, Apelor si Padurilor, TaÌnczos Barna cu privire la faptul cÄ âtaÌierile ilegale reprezintaÌ criminalitate organizataÌâ
Partidul Ecologist Român salutÄ poziÈia ministrului Mediului, Apelor si Padurilor, TaÌnczos Barna cu privire la faptul cÄ âtaÌierile ilegale reprezintaÌ...


Cadourile – o scurtÄ incursiune în istorie Èi o analizÄ modernÄ
Te-ai întrebat de ce oferim daruri? O scurta privire in istoria noastra, ca omenire, ne poate arÄta o mulÈime de...


Urmeaza sa devii parinte? Prinde reducerile la cele mai cautate modele de carucioare 3 in 1
Din seria celor mai practice obiecte si accesorii necesare in ingrijirea copiilor pana la varsta de 3 ani, fac parte...


Business in transport – Ziarul Nationalul
Business-urile moderne din transport merg de la afacerile personale de mutari mobila si servicii de stocare, la operatiuni de transport...


Viitor si horoscop – Ziarul Nationalul
Incontestabil, oamenii au fost mereu interesati, intr-o forma sau alta, de ceea ce le rezerva viitorul, mereu s-au intrebat ce...


Lansare impresionantÄ la CES 2021: TCL revoluÈioneazÄ piaÈa televizoarelor cu noua generaÈie de Mini-LED OD ZeroTM
TCL îÈi consolideazÄ statutul de lider Èi pionier în industria televizoarelor aducând tehnologia viitorului în casele iubitorilor de TV din...


Vrei sa construiesti o casa? Apeleaza la proiecte de casa de la Planex.ro pentru a nu plati mai mult decat trebuie
Se spune ca pentru a construi o casa trebuie sa investesti o suma foarte mare de...


Produsele viitorului la Consumer Electronic Show 2021 TCL cucereÈte piaÈa electrocasnicelor prin noua generaÈie de Mini-LED Èi tehnologiile Future Display
Sub deviza #ExperienceMore, TCL prezintÄ cele mai noi echipamente dotate cu inteligenÈÄ artificialÄ (AI) Èi dispozitive de zi cu zi,...


Partidul Ecologist Român îl someazÄ pe ministrul Transporturilor sÄ accelereze lucrÄrile autostrÄzii PloieÈti- BraÈov
Partidul Ecologist Român îl someazÄ pe CÄtÄlin DrulÄ, ministrul Transporturilor, sÄ accelereze lucrÄrile autostrÄzii PloieÈti- BraÈov, tinand cont de avizul...


PER acuzÄ pe deplin fondat :”Referendumul ignorat este raÌsfaÌț democratic pe bani publici”
Importanța rezultatului unui Referendum tinde caÌtre zero pentru politicienii din RomaÌnia. Ne este deja cunoscut ca demnitarilor noștri le place...


Partidul România NoastrÄ ia atitudinea adecvatÄ Ã®n cadrul atacurilor împotriva IPS Teodosie Èi a intoxicÄrii mediatice
OrganizaÈia JudeÈeanÄ ConstanÈa a Partidului România NoastrÄ dezminte încÄlcarea restricÈiilor impuse de carantina instituitÄ Ã®n municipiul ConstanÅ£a prin OSDSU nr....


Cadouri pentru âELâ – sfaturi Èi idei practice
Cum sÄ oferi cele mai potrivite coÈuri de cadou soÈului, prietenului sau cuiva din familia ta Te pregÄteÈti pentru o...


PRN ia poziție față de recentele evenimente de pe scena politicii autohtone
A venit timpul ca Partidul România Noastră să se facă auzit, sa se implice prin formele legale conferite de legiuitor...


Recomandare ceasornicarie pentru ceasuri de lux
Ceasul tau de lux reprezinta mandria ta. L-ai luat din economii, din munca suplimentara, epuizanta, fiindca ai dorit sa stii...


Casti ciclism pentru cei care iau bicicleta in serios!
Mersul pe bicicleta este un sport frumos si sanatos, insa poate avea si anumite riscuri. O casca de protectie pentru...


PER e categoric-„Acordarea Ministerului Mediului, Apelor Èi PÄdurilor UDMR-ului e un scuipat pe obrazul ecologiÈtilor!”
Ciolaniada de zilele trecute a generat guvernul CîÈu cu o componenÈÄ ministerialÄ pestriÈÄ, unele poziÈii fiind deja intuite, altele...
Știrile Săptămânii
-
Sănătateacum 3 luni
MEDIMFARM S.A. Ploiesti anunta lansarea pe piata romaneasca a testelor “Standard Q Covid 19-Ag”
-
Socialacum 3 luni
Casa Del Santos, caminul pentru batraneti linistite
-
Sportacum 3 luni
Victor Hănescu a participat la Proiectul “Dăruim viață prin sport“
-
Sportacum 3 luni
Adrian Mutu, ambasador oficial Favbet România
-
Sportacum 3 luni
Partidă caritabilă pentru fiul lui Kamara între naționalele jurnaliștilor și artiștilor
-
Sănătateacum 1 lună
Masajul cu bambus – Ce este și cum se face acest tip de masaj
-
Afaceriacum 2 luni
Fotoliile de masaj japonez Fujiiryoki, acum și în România
-
Viața în Prahovaacum 3 luni
Identifica cadoul potrivit