Exclusiv
Ne-am nimicnicit !/ ”Obârșie și perenitate” (V)

Publicat
acum 9 lunipe

In EDITORIALUL din data de 27.04.2018, „Ne-am nimicnicit !”, am precizat că românii mileniului 3 sunt lași în fața abuzurilor, naivi prin a crede nouă propagandă #proeuropa, indiferenți la necazurile altora, adică din ce în ce mai solitari, nu solidari.
Și, dezamăgiți, deși și-o fac din 4 în 5 ani cu mâna lor, românii nu mai cred în nimeni și nimic. Nici măcar în Dumnezeu!
Am specificat ca, pentru a înțelege și mai clar ce am dorit să spunem „printre rânduri”, va rugăm a citi, în numerele viitoare, un serial – fluviu din opera lui Petre Anghel (nu confundati cu poetul florilor!), despre români și nația noastră.
Paul Anghel : ”Obârșie și perenitate V”
Urmare articolului publicat deunazi cu privire la noi, romanii, va rugam a citi serialul urmator. Materialul, daca il veti intelege, va va aduce un castig spiritual coplesitor mai mare dacat sa cititi aiurea vreo „investigatie” potrivit careia Iohannis a devenit spaima pisicilor cand apare la TV.
Nu ne va reţine, în continuare, momentul iluminismului românesc, când conştiinţa originii e afirmată moralizator şi pedagogic, vom nota doar că acest moment, reprezentat prin şcoala latinistă, pune premisa viitoarei teorii a sincronismului, anticipată de romanticii secolului al XlX-lea şi dezvoltată la sfârşitul aceluiaşi secol, fără a fi numită astfel. Românii trăiesc în acest moment o adevărată febră a afirmării, ei ajung a fi ceea ce Grigore Ureche scria că erau cărturarii străini din veacul său, „carii au fost fierbinţi şi râvnitori“. Se abandonează deci modelul tragicului senin, hrănit din lamentaţia eclesiastică, şi se impune un altul, modelul titanismului, a cărui desăvârşită întrupare o realizează Eliade Rădulescu şi B. P. Haşdeu. Se presimte în aer o demiurgie pe care românii ar fi putut-o generaliza – ca ruşii în acelaşi secol, dacă numărul de eminenţe disponibile ar fi fost hotărât mare, dacă eminenţele existente s-ar fi putut concentra exclusiv în câmpul culturii, ca la ruşi, nefiind acaparate de multiplele solicitări ale unei renaşteri naţionale bruşte şi năvalnice. Privind ideal această epocă, dacă am aduna în cadrul ei pe toţi bărbaţii care realizează titanescul în cuprinsul literaturii române, deci dacă lângă Eliade şi Haşdeu i-am alătura pe Cantemir, Pârvan, lorga, Sadoveanu, Arghezi, Călinescu, împreună cu Eminescu, Caragiale, Creangă ce se grupează de la sine, am obţine oare strălucirea secolului al XVII-lea francez sau grandoarea secolului al XVI-lea la britanici sau spanioli? Dar generalizarea demiurgiei nu s-a produs, poate, şi dintr-un alt motiv: viciul funciar al teoriei sincronismului. Construcţia adoptată e fără orizont maximal, ea nu reprezintă altceva decât o încercare de compensare, în planul practicii, a deficitului teoriei anterioare, prin ambiţia de a ridica fenomenul excentric la nivelul fenomenului central, deci prin admiterea centrului de prestigiu ca exponent stimulator. Nu un revers al obedienţei, ci o afirmare în cadrul ei, în cadrul universalului existent, deci nu o reuniversalizare, ci o includere în categoriile date, o recuperare pozitivă a categoriilor care conduc obiectiv la flnstrăinare. Cât de fals este drumul, oricât de amplă a fost deschiderea preconizată de „sincronişti“, nu mai e nevoie să insistăm. Partizanii sincronismului (definit şi numit ca atare de Eugen Lovinescu) invită la grăbirea procesului de adoptare a modelelor exterioare, prin aducerea acestora în interior, prin copiere şi asimilare. Reducând teoria la absurd, în planul verbului a fi, sincroniştii cer sud-americanilor: să fie cât mai repede hispanici, orientalilor – să fie cât mai repede europeni, românilor – să fie cât mai repede italieni, francezi, germani, anglo-saxoni, ceea ce înseamnă pentru toţi cei citaţi, ca şi pentru alţii, aşezarea în confortul universalului existent, considerat ca singurul posibil. (Eugen lonescu o spune limpede în al său drastic „Nu“, îndemnând cultura română să fie franceză, germană, engleză, rusă, abisiniană, numai să fie; el însuşi isprăvind prin a fi scriitor francez.) Sincronismul refuză examenul ontologic, el e logic şi pragmatic, – fără acces la o axiologie. Junimiştii, în frunte cu Eminescu şi Maiorescu, l-au respins de plano, chiar sub forma incipientă, din considerente care azi par justificate, opunând „formelor fără fond“ organicitatea formelor, iar prin aceasta ei au deschis teoretic perspectiva descifrării sinelui, deci al mesajului intrinsec al culturii, al fiecărei culturi în parte.
Cum e o cultură raportată la sine însăşi, sustrasă accidentalului, adică vecinătăţilor şi simpatiilor de tot felul, ce virtualităţi are ea de a-şi formula un mesaj propriu şi de a şi-l impune? Corifeii ultimei jumătăţi a secolului al XlX-lea nu ne-au răspuns direct, ne-au răspuns prin operă, ceea ce ne-ar putea împinge să credem că răspunsul se află, dincolo de speculaţii, în creativitate şi creaţie. Vom nota ca atare creaţia, ca pe un posibil răspuns fără teorie sau cu o teorie implicită. Aceasta răspunde unei epoci de debordare, de afirmare apogeică – deci barocă – a unei culturi, în care tot ceea ce contează e afirmarea în sine. Toate culturile, mai puţin cunoscute sau necunoscute, jinduiesc să atingă acest prag de afirmare, iar unele din ele reuşesc, printr-un act de teribilă revoltă care le proiectează universal. Exemplul Rusiei post-gogoliene, în care geniile curg în cascadă, în care opere de mari dimensiuni apar torenţial, abundă, răvăşind echilibrul universal constituit, ni se impune din nou ca un precedent uriaş. în literatura română, ca şi în literatura altor naţiuni mai mici, o asemenea epocă nu se înfăţişează compact. Ea trebuie recompusă, aşa cum am arătat mai sus, cu valori şi nume din diferite stadii de dezvoltare, deci din mesaje diferite ce se articulează greu ca un singur mesaj. Numai o ruptură de proporţii, de proporţia unei avalanşe de genii, poate face ca, ulterior, după reaşezarea raporturilor universale, să se recupereze în universal şi valorile excentrice, laterale, de a doua şi a treia mărime, pe care le antrenează fatal şuvoiul, derivându-le forţa şi prestigiul său. După Dostoievski încape şi Andreev, după Eminescu ar fi loc şi de Dimitrie Anghel. Lipsa rupturii, adică a iruperii, face ca pătrunderea culturii române în universal să întârzie, să se amâne, să se rezume la tentative, unele izbutite, fără ca fenomenul ca atare să producă breşa. Dar breşa în universal, odată produsă, mai funcţionează oare vechea dilemă, şi mai are vreun sens problema definirii? Românii discută această problemă de trei veacuri, numai rar având prilejul să-şi dea răspunsul practic. Denotă oare aceasta un trac antropologic în faţa creaţiei, cum au pretins unii? Sau se explică, aşa cum se şi explică, printr-o specială condiţie istorică? Este cert că numai creaţia, stocul de valori defineşte o cultură, punând-o în condiţii de raporturi cu alte culturi, inclusiv cu universalul. Este de asemenea cert că universalul, existent ca o sumă de raporturi constituite, nu se poate raporta la o inexistenţă, la un spaţiu vid. Dar ce perspectivă de emancipare universală are o cultură ale cărei începuturi sunt mereu şi mereu reluate, într-un „adamism“ fără sfârşit (diferit de cel hispanic), cum spunea unul dintre nihiliştii vremii, Emil Cioran? Şi ce şanse de afirmare optimă se întrevăd, când perspectiva dezvoltării apogeice se amână mereu şi mereu, cum constata, în eseul citat, Constantin Noica? Dacă, prin absurd, o asemenea cultură ar dispare de pe hartă, întocmai ca Bithynia din antichitate, s-ar rupe oare măcar o clipă o filă întreagă din istoria culturii europene, se întreabă acelaşi eseist. Întrebări ca acestea sunt tot atâtea variante ale teoriei „unicităţii tragice“, afirmată în secolul al XVII-lea şi reluată modern, din dorinţa arzătoare de a provoca riposta, de a asigura culturii române un climat de irupţie, saltul de la treapta unei culturi intermediare la cultura mare.
E limpede că apariţia “unei noi culturi” creează o altă pondere, descentrează raporturile existente, impune revizuirea universalului, prin însuşi faptul că o asemenea cultură se instalează în universal ca o obsesie. Negarea teoriei „unicităţii tragice“ prin „teoria sincronismului“ nu rezolvase problema decât pe superficia ei. O negaţie e importantă doar în măsura în care interzice accesul la o falsă raportare universală. „Teoria sincronismului”trebuia, la rându-i, negată, tocmai datorită viciului funciar pe care-l deţinea. Şi a fost negată. (Col (R) Florin Gulianu.
Iti recomandam
-
A observat cineva că datele STS (ale premierului) și datele Comitetului de Vaccinare se bat cap in cap? De la simplu la aproape dublu!
-
Romania nu are capacitatea (nu vrea si nu a vrut in ultimul an sa produca macar seringi si ace in Romania si prefera sa le importe din Qatar)
-
Omagiul adus marelui poet naÈional Mihai Eminescu
-
Samsung Galaxy S21 Ultra: ExperienÈa supremÄ pe un smartphone conceput pentru a fi epic
-
Samsung Galaxy S21 Ultra: Experiența supremă pe un smartphone conceput pentru a fi epic
-
Premierul Florin va demonstra temeinic ca fostul ministru, tot Florin, nu a facut nimic bun pentru finantele publice, continuand sa acorde timp de 13 luni sporuri ne-necesare, din bani imprumutati la cele mai mari dobanzi din Uniunea Europeana
Exclusiv
A observat cineva că datele STS (ale premierului) și datele Comitetului de Vaccinare se bat cap in cap? De la simplu la aproape dublu!

Publicat
acum 17 orepe
ianuarie 18, 2021
Dar Florin pune totdeauna niste cifre. Si azi a pus și sursa cifrelor (STS). Și ca să ne arate că vorbește pe cifre, ne pune și un grafic pe care i l-a dat STS-ul. Cu programările între 15 ianuarie 2021 (ora 15.00 – debutul platformei de programre) și 16 ianuarie 2021, ora 20.00. E important intervalul.
Cu font mic și pe vertical este pusă cifra care mă interesa cel mai mult: numărul de programări: 175.389 făcute în perioada 15 ianuarie 2021 (ora 15.00) – 16 ianuarie 2021 (ora 20.00). Întoarcem graficul, ca să se vadă bine: 175.389.
Era cifra care mă interesa: până la urmă, câte programări s-au făcut, pentru a determina capacitatea reală de vaccinare. STS, prin primul ministru ne informează clar: 175.389.
Și de aici, mergem la o altă ,,sursă oficială” – Comitetul Național de Vaccinare. Care, ne informează că până ieri, 16 ianuarie (în jurul orei 14.00 când au emis comunicatul), s-au făcut în Etapa a II-a 305.562 de programări, cu 75% mai mult decât ne informează astăzi, oficial STS, prin primul ministru, pentru un interval care mai include câteva ore.
Aici este prima neconcordanță majoră: câte programări s-au făcut în 15 și 16 ianuarie: 175.389 cât ne spune STS sau 305.562 cât ne spune Comitetul de Vaccinare. Cine sau cum minte?
Și întrucât este neclar, mai atrag atenția asupra a ceva: interpretarea umflată a cifrelor de către Florin, care, ne anunță pompos că:
,,Peste 75% din persoanele cu vârstă peste 65 de ani, cele mai afectate de coronavirus, se vor vaccina în perioada următoare”.
Pe ce se bazează Florin? Pe graficul STS, pe care îl interpreteză dublu mincinos, adunând mere cu pere.
- adună procentele de la persoanele cu afecțiuni cronice (22,01% din total programări) cu procentele de la persoane peste 65 de ani (56,26%), ieșindu-i un total de 78,27% pe care îl pune la categoria peste 65 de ani. Nimic mai fals, întrucât sunt persoane cu boli cronice și sub vârsta de 65 de ani.
- Apoi, pur și simplu minte. Iată de ce:
Ca să faci o estimare că ,,Peste 75% din persoanele cu vârstă peste 65 de ani, cele mai afectate de coronavirus, se vor vaccina în perioada următoare” nu te poți baza decât pe ceea ce ai, respectiv pe programări.
Or, din datele STS arătate de Florin rezultă că s-au programt 56,26% (peste 65 de ani) din 175.389 de programări, adică 98.674 de persoane în vârstă de peste 65 de ani.
Apoi, este necesar să raportezi numărul de persoane programate la întreg numărul populației în vârstă de peste 65 de ani.
Mi-a luat ceva timp să găsesc datele, le-am centralizat pe sexe (le găsiți aici, în format excel) și am ajuns la totalul persoanelor rezidente de peste 65 de ani din România și anume 3.664.411.
De unde rezultă fără dubiu că numărul persoanelor de peste 65 de ani programate la vaccinare față de numărul persoanelor de peste 65 de ani existente în România ne conduce la raportul de 2,7% din total.
Prin urmare, informația corectă este: 2,7% din persoanele de peste 65 de ani s-au programat pentru vaccinare în Etapa II. Informația minicinoasă, cea fake, este cea furnizată de Florin, pe baza datelor presupus corecte de la STS (care arată diferit față de cele de la Comitetul de Vaccinare) și anume: ,,Peste 75% din persoanele cu vârstă peste 65 de ani, cele mai afectate de coronavirus, se vor vaccina în perioada următoare”.
În loc de concluzie:
Campania de vaccinare merge prost din moment ce doar 2,7% din persoanele aflate la risc din grupa peste 65 de ani s-a programt în etapa 2, dedicată lor. Iar datele de la STS: ,,175.389 de programări” indică infirmarea clară a capacității de vaccinare anunțată (ne anunțau în urmă cu circa 10 zile că vom ajunge la capacitatea de vaccinare de 150.000 pe zi, redusă apoi la sub 40.000).
Poate că autoritățile vor invoca faptul că ,,s-a strecurat o eroare” în graficul de la STS prezentat oficial de Florin, și anume că numărul de programări se referă de fapt la persoanele care și-au deschis cont pe platforma STS, care au făcut progrmări inclusiv pentru părinți sau prieteni (ca Vlad Voiculescu), ceea ce ar fi o tâmpenie, întrucât totate cifrele comunicate azi de premier ar fi lipiste de relevanță. Dar nu cred o asemenea variantă.
Iar varianta pe care o cred este că se încearcă forțat și mincinos mimarea unei hiper-dorințe de vaccinare de către populație (ceea ce încă nu pare), în timp ce capacitatea de vaccinare este redusă. Este tactica ,,cozii la salam” aplicată de autorități: vedeți că nu mai e salam în București, mergeți toți la Ilfov. (Cristina T,).
Exclusiv
Romania nu are capacitatea (nu vrea si nu a vrut in ultimul an sa produca macar seringi si ace in Romania si prefera sa le importe din Qatar)

Publicat
acum 2 zilepe
ianuarie 17, 2021
Managementul, eficiența și calitatea serviciilor Poliției Locale Ploiești
Conform Legii 155/2010, Poliția Locală își desfășoară activitatea în conformitate cu reglementările specifice fiecărui domeniu de activitate, stabilite prin acte administrative ale autorității publice centrale și locale. Pentru buna desfășurare a activităților, în exercitarea atribuțiilor, Poliția Locală cooperează cu structurile teritoriale ale Poliției Române, Jandarmeriei Române, I.G.S.U., cu autorități ale administrației publice centrale și locale, cu organizații neguvernamentale, precum și cu persoane fizice și juridice, în condițiile legii. Adică, Poliția Locală poate încheia cu alte autorități și instituții publice -protocoale de cooperare- , având ca obiect detalierea modalităților prin care, în limitele competențelor legale ale fiecărei structuri, acestea își oferă sprijin în îndeplinirea activităților sau a misiunilor specifice. Și pentru că unul dintre principiile în care își desfășoară activitatea Poliția Locală este : eficiența și eficacitatea, un manager competent ar fi încheiat astfel de protocoale.
Dar, în atâția ani, de când Vaida Adrian se află la conducerea Poliției Locale Ploiești, nu a fost în stare, și nu numai, ci chiar s-a opus să încheie astfel de protocoale, decredibilizand permanent competențele structurilor Poliției Locale și neasigurand servicii de calitate ce ar trebui să fie în interesul comunității locale și al cetățenilor. Spre exemplificare, în domeniul ordinii și liniștii publice, ar fi trebuit să existe protocoale de colaborare cu forțele ce compun sistemul integrat de ordine și liniște publică: Poliția Română, Jandarmeria Română, etc., cu I.G.S.J., cu Ministerul Apărării Naționale prin centrele militare zonale, cu instanțele de judecată care arondează unitatea/subdiviziunea administrativ-teritoriala, etc. În domeniul disciplinei în construcții ar fi trebuit să existe protocoale de colaborare cu Direcția Generală de Dezvoltare Urbană și cu Direcția Gestiune Patrimoniu.
În domeniul protecției mediului ar fi trebuit să existe protocoale de colaborare cu R.A.S.P. și Agenția de Protecție a Mediului Prahova, etc. În domeniul activității comerciale, Poliția Locală ar fi trebuit să aibă protocoale de colaborare cu autoritățile de control sanitar, de mediu și de protecție a consumatorilor, Registrul Comerțului, etc. În domeniul evidenței persoanelor, ar fi trebuit să existe protocoale de colaborare cu Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor, Serviciul pentru Imigrări Prahova și cu alte autorități competente în vederea verificării, la cererea acestora a unor date cu caracter personal, respectând reglementările legale privind prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Având încheiate astfel de protocoale de colaborare, un manager competent ar crește cu siguranță încrederea în rândul populației și prin acțiuni comune ar duce la scăderea faptelor antisociale și ilegale.
Dar în nici un caz nu este în stare de așa ceva Vaida Adrian. El nu vrea decât să fie director și să bage zanzanie în rândul salariaților. De aceea are imaginea „voalată” Poliția Locală Ploiești ! (Paul D.).
Managementul defectuos si „paranoia” la Politia Locala Ploiesti – au atins apogeul
Managementul defectuos si „paranoia” la Politia Locala Ploiesti – au atins apogeul (II)
Exclusiv
Premierul Florin va demonstra temeinic ca fostul ministru, tot Florin, nu a facut nimic bun pentru finantele publice, continuand sa acorde timp de 13 luni sporuri ne-necesare, din bani imprumutati la cele mai mari dobanzi din Uniunea Europeana

Publicat
acum 4 zilepe
ianuarie 15, 2021

Ultimile Noutăți din Prahova

Omagiul adus marelui poet naÈional Mihai Eminescu
OrganizaÈia judeÈului ConstanÈa a PRN apreciazÄ programul organizat la MânÄstirea Dervent în seara de 15 ianuarie prin care a fost...

Samsung Galaxy S21 Ultra: ExperienÈa supremÄ pe un smartphone conceput pentru a fi epic
Galaxy S21 Ultra oferÄ cel mai avansat Èi inteligent sistem de camere, cel mai luminos Èi mai inteligent display folosit...

Partidul Ecologist Român salutÄ poziÈia ministrului Mediului, Apelor si Padurilor, TaÌnczos Barna cu privire la faptul cÄ âtaÌierile ilegale reprezintaÌ criminalitate organizataÌâ
Partidul Ecologist Român salutÄ poziÈia ministrului Mediului, Apelor si Padurilor, TaÌnczos Barna cu privire la faptul cÄ âtaÌierile ilegale reprezintaÌ...

Cadourile – o scurtÄ incursiune în istorie Èi o analizÄ modernÄ
Te-ai întrebat de ce oferim daruri? O scurta privire in istoria noastra, ca omenire, ne poate arÄta o mulÈime de...

Urmeaza sa devii parinte? Prinde reducerile la cele mai cautate modele de carucioare 3 in 1
Din seria celor mai practice obiecte si accesorii necesare in ingrijirea copiilor pana la varsta de 3 ani, fac parte...

Business in transport – Ziarul Nationalul
Business-urile moderne din transport merg de la afacerile personale de mutari mobila si servicii de stocare, la operatiuni de transport...

Viitor si horoscop – Ziarul Nationalul
Incontestabil, oamenii au fost mereu interesati, intr-o forma sau alta, de ceea ce le rezerva viitorul, mereu s-au intrebat ce...

Lansare impresionantÄ la CES 2021: TCL revoluÈioneazÄ piaÈa televizoarelor cu noua generaÈie de Mini-LED OD ZeroTM
TCL îÈi consolideazÄ statutul de lider Èi pionier în industria televizoarelor aducând tehnologia viitorului în casele iubitorilor de TV din...

Vrei sa construiesti o casa? Apeleaza la proiecte de casa de la Planex.ro pentru a nu plati mai mult decat trebuie
Se spune ca pentru a construi o casa trebuie sa investesti o suma foarte mare de...

Produsele viitorului la Consumer Electronic Show 2021 TCL cucereÈte piaÈa electrocasnicelor prin noua generaÈie de Mini-LED Èi tehnologiile Future Display
Sub deviza #ExperienceMore, TCL prezintÄ cele mai noi echipamente dotate cu inteligenÈÄ artificialÄ (AI) Èi dispozitive de zi cu zi,...

Partidul Ecologist Român îl someazÄ pe ministrul Transporturilor sÄ accelereze lucrÄrile autostrÄzii PloieÈti- BraÈov
Partidul Ecologist Român îl someazÄ pe CÄtÄlin DrulÄ, ministrul Transporturilor, sÄ accelereze lucrÄrile autostrÄzii PloieÈti- BraÈov, tinand cont de avizul...

PER acuzÄ pe deplin fondat :”Referendumul ignorat este raÌsfaÌț democratic pe bani publici”
Importanța rezultatului unui Referendum tinde caÌtre zero pentru politicienii din RomaÌnia. Ne este deja cunoscut ca demnitarilor noștri le place...

Partidul România NoastrÄ ia atitudinea adecvatÄ Ã®n cadrul atacurilor împotriva IPS Teodosie Èi a intoxicÄrii mediatice
OrganizaÈia JudeÈeanÄ ConstanÈa a Partidului România NoastrÄ dezminte încÄlcarea restricÈiilor impuse de carantina instituitÄ Ã®n municipiul ConstanÅ£a prin OSDSU nr....

Cadouri pentru âELâ – sfaturi Èi idei practice
Cum sÄ oferi cele mai potrivite coÈuri de cadou soÈului, prietenului sau cuiva din familia ta Te pregÄteÈti pentru o...

PRN ia poziție față de recentele evenimente de pe scena politicii autohtone
A venit timpul ca Partidul România Noastră să se facă auzit, sa se implice prin formele legale conferite de legiuitor...

Recomandare ceasornicarie pentru ceasuri de lux
Ceasul tau de lux reprezinta mandria ta. L-ai luat din economii, din munca suplimentara, epuizanta, fiindca ai dorit sa stii...

Casti ciclism pentru cei care iau bicicleta in serios!
Mersul pe bicicleta este un sport frumos si sanatos, insa poate avea si anumite riscuri. O casca de protectie pentru...

PER e categoric-„Acordarea Ministerului Mediului, Apelor Èi PÄdurilor UDMR-ului e un scuipat pe obrazul ecologiÈtilor!”
Ciolaniada de zilele trecute a generat guvernul CîÈu cu o componenÈÄ ministerialÄ pestriÈÄ, unele poziÈii fiind deja intuite, altele...
Știrile Săptămânii
-
Socialacum 3 luni
Casa Del Santos, caminul pentru batraneti linistite
-
Sănătateacum 3 luni
MEDIMFARM S.A. Ploiesti anunta lansarea pe piata romaneasca a testelor “Standard Q Covid 19-Ag”
-
Sportacum 3 luni
Victor Hănescu a participat la Proiectul “Dăruim viață prin sport“
-
Sportacum 3 luni
Adrian Mutu, ambasador oficial Favbet România
-
Sportacum 3 luni
Partidă caritabilă pentru fiul lui Kamara între naționalele jurnaliștilor și artiștilor
-
Sănătateacum 1 lună
Masajul cu bambus – Ce este și cum se face acest tip de masaj
-
Afaceriacum 2 luni
Fotoliile de masaj japonez Fujiiryoki, acum și în România
-
Viața în Prahovaacum 3 luni
Identifica cadoul potrivit