Așa ceva nu s-a mai întâmplat. Ce puțin în istoria statului modern român. Eu unul nu am mai auzit până acum ca un om de știință să fie silit, pentru a-și continua opera, să-și vândă cu anticipație drepturile de autor. Iată, avem parte și de așa ceva. Cel mai mare specialist din România în istoria recentă, Alex Mihai Stoenescu a luat această decizie extremă. De a-și vinde drepturile de autor pentru cel de-al cincilea tratat de istoriografie generală din lume. Pe care îl elaborează începând din 2006 sub egida Academiei Române. Nici Academia, nici vreo altă instituție culturală nu are mijoacele necesare pentru a asigura finanțarea pentru o documentare extrem de laborioasă a acestei lucrări de referință a culturii române. Criza cronică a culturii noastre, care în esența ei reprezintă o criză de management politic și de administrare a statului, a atins asemenea dimensiuni, încât, în timp ce se fură în această țară și din această țară ca în codru la propriu și la figurat, Guvernul nu găsește resursele necesare nici măcar pentru supraviețuirea la limita cea mai de jos a culturii. Dacă veți citi ceea ce urmează, vă veți lua cu mâinile de cap! Cum de a ajuns specialistul numărul unu din România în istorie recentă și unul dintre cărturarii reputați ai Europei și ai lumii să ia această decizie de a-și scoate a vânzare drepturile de autor? Lucrarea sa monumentală, după cum puteți afla, dacă deschideți linkul de mai sus, a presupus și presupune în continuare investigații extrem de ample în cele mai importante biblioteci și arhive europene. Este o muncă de Sisif. Pe care, din nefericire, nicio instituție de cultură din România, nici măcar ditamai Academia, nu mai e capabilă să o finanțeze. Iar nici autorul nu are mijloacele financiare personale necesare pentru a suporta asemenea costuri. Și ce ar putea vinde pentru a obține banii necesari? Cu excepția acoperișului de pe casă și a colecției sale de cărți, Alex Mihai Stoenescu nu are nimic de vânzare. Ca orice cărturar cu care acest neam se va mândri în viitor, întreaga sa avere se rezumă la opera sa de dimensiuni și la cote valorice impresionante. Așa că a recurs la o soluție fără precedent. Își vinde drepurile de autor pentru acest tratat și pentru toate lucrările rezumative, care urmează să fie publicate într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat sub forma unor broșuri. Își vinde deci munca și creația trecute, prezente și viitoare cu singurul scop de a-și putea finaliza opera. Conform legislației române, drepturile de autor sunt valabile pe toată durata vieții artistului, scriitorului sau omului de știință, iar după decesul acestuia i se cuvin moștenitorului timp de 70 de ani. Nu știu dacă virtualul cumpărător al drepturilor de autor scoase la vânzare de Alex Mihai Stoenescu precum și urmașii acestuia se vor îmbogăți sau nu prin această achiziție. Oferta este una solidă, științifică, cât se poate de serioasă, dar vizează un domeniu de care, cel puțin pentru moment, din nefericire, actuala generație, generația tânără și poate și generațiile care urmează se depărtează în loc să se apropie. Aparent, interesul pentru istorie scade dramatic și exponențial. Dar cine-și pierde istoria, își pierde până a urmă și prezentul și viitorul. Ca să nu mai vorbim despre identitate. O națiune care-și pierde istoria își pierde ființa. Își pierde libertatea. Își pierde forța de a rezista. Cel care va salva această operă achiziționând drepturile de autor nu cred că va face o extraordinară afacere, cu exepția eventualității în care România se va întoarce într-o bună zi spre sine, așa cum au făcut și alte națiuni în momente grele, pentru a se salva și pentru a deveni o forță reală a nivel continental și mondial. În asemenea momente istoricii, fie ei și trecuți în neființă, au un mare preț. Și, de asemenea, opera acestora. Atunci investiția ar putea reprezenta nu numai un gest de generozitate, nu numai un gest patriotic, nu numai un semn că mai există oameni de afaceri prosperi care-și iubesc țara, iubind istoria patriei lor și apreciindu-i pe oamenii de știință care pun această istorie în operă, ci și o afacere profitabilă în sensul clasic al cuvântului. Dacă eu aș fi în aceste momente grele premier al României, nu aș permite ca lucrurile să se întâmple așa. Nu aș accepta ca un om de știință de talia lui Alex Mihai Stoenescu, care ne-a dat cele mai importante lucrări de istorie recentă, să-și vândă pur și simplu drepturile de autor unui om de afaceri, indiferent cât de generos și de bine intenționat ar fi acesta. În definitiv și statul român, prin Ministerul Culturii, ar putea face această achiziție. Dacă nu care cumva ar putea să finanțeze încheierea acestui tratat. Slabe speranțe însă. Și pentru a explica de ce sunt atât de sceptic, sunt silit să deschid o scurtă paranteză. Cred că în urmă cu 15 ani, în cursul unei vizite la Ankara în calitate de jurnalist, am avut cinstea să-l cunosc pe custodele arhivelor naționale. Acesta m-a informat că există acolo sute de mii de documente, rapoarte, informări, recensăminte, etc., despre vechile provincii ale României, care sute de ani s-au aflat în sfera de interes a Turciei. Acolo avem uriașe izvoare istorice de o valoare inestimabilă, necercetate de niciun om de știință român până la acea dată. Nimeni din România nu a făcut niciun efort, în ciuda faptului că autoritățile de la Ankara ne ofereau totul gratuit. Și la fel se întâmplă și cu arhivele de la Moscova, de la Viena, de la Budapesta și de la Berlin. Pur și simplu statul român, deși atenționat în repetate rânduri, a refuzat să facă orice demers. Indiferent ce guvern s-a aflat la putere. Iată cum poate fi pulverizată cu propria noastră complicitate, identitatea acestui popor. Cazul Alex Mihai Stoenescu, un caz în definitiv strigător la cer, este doar ultimul exemplu în acest sens. Sorin Rosca Stanescu
De ce NU trebuie sa achitam din taxele noastre si din bugetul local al Municipiului Ploiesti abuzurile demonstrate de instanta ale hartuitorului Adrian Vaida – sef interimar al Politiei Locale Ploiesti?! – Ziarul Incisiv de Prahova
Mai mult, in cele ce le vom demonstra mai jos, aceste abuzuri trebuie achitate din buzunarul propriu, asa cum ne-au transmis la redactie, peste 8.700 de locuitori ai urbei, din care, culmea, peste 65% votanti PNL!
Va vom prezenta in articolul urmator – majoritatea din acestea.
La data de 14.04.2021, ziarul Incisiv de Prahova publica articolul “Dezvaluirile ziarului Incisiv de Prahova confirmate de instanta/Politist local dat afara ilegal de tandemul Adrian Vaida – Adrian Dobre – reaincadrat in functie cu acordarea drepturilor banesti”.
Am precizat in acest articol ca, acum cca an de zile catava site-uri de casa ale eternului director interimar al Politiei Locale Ploiesti titrau cum politistul local Cazan Moise Mirel era dat afara.
Noi am dezvaluit ca este un abuz grosolan si am prezentat si inregistrari audio care relevau ca Adrain Dobre a solicitat acest lucru iar eternul “ghiocel” (Adrian Vaida) a executat, dar ILEGAL!
A “executat” prost printr-o Comisie de Disciplina ilegala.
“Admite recursul. Caseaza sentinta recurata si rejudecand admite cerere de chemare in judecata si anuleaza DECIZIA 10/27.01.2020 (N.R- Decizia ilegala emisa de abuzivul Adrian Vaida).
OBLIGA la reincadrarea in functie si ACORDAREA drepturilor banesti cuvenite. DEFINITIVA!”.
Situatia de fapt, fara sa mai reamintim ca sub stralucita sa coordonare si datorita managementului sau stralucit, concediile medicale ale angajaților Poliției Locale au fost decontate ilegal din bugetul instituției, adică din cel local (a se citi din taxele și impozitele ploieștenilor):
Am dezvaluit cu probe si inregistrari audio ca, la data de 12.09.2019, in cadrul sedintei cu Politia Locala tinuta de primarul PNL Adrian Dobre la sala de sedinte de 500 de locuri de la Consiliului Judetean Prahova, „stapanul” a ordonat sanctionarea unui politist local deoarece a „patat imaginea primariei si institutiei”. La nivelul Politiei Locale Ploiesti exista o Comisie de Disciplina, legal constituita, prin decizia nr 548/15.09.2017, in conformitate cu art 27 alin 2 din HCL 62/2015 privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare al Politiei Locale Ploiesti. Exista o problema majora si in ulimul timp membrii din aceasta comise nu mai raspundeau „comenzilor” de executie venite de la Adrian Vaida pentru „fetisurile” sale si/sau de la primarul Adrian Dobre. Pentru a schimba comisia de disciplina care nu mai raspundea la „comenzi”, la „rugamintea” lui Vaida, sindicatul Politiei Locale Ploiesti „Mihai Viteazul” emite o adresa (1534/19.09.2019) exact la 7 (sapte) zile de la solicitarea lui Dobre (de sanctionare a politistului local) pentru schimbarea membrului din partea sa. Ulterior, Adrian Vaida, prietenul procurorului Negulescu Mircea a infiintat „ilegal” –necontestata de o instanta, dar tot ilegal – o alta comisie de disciplina si cu aceasta ocazie a incercat sa isi termine „fetisurile” cu contestatarii sai din „fabrica”. Astfel, la doua saptamani de la ordinul primit de la „stapan” (in data de 12.09.2019 in sedinta sus mentionata), Adrian Vaida emite decizia nr 321/04.10.2019 prin care infiinteaza de la sine putere o alta comisie de disciplina, cu incalcarea flagranta a prevederilor art 4 alin 3 din HG 1344/2007 privind normele de organizare si functionare a comisiilor de disciplina . Am dezvaluit ca in aceasta decizie se stipuleaza in fals ca toti membrii din vechea comisie de disciplina si-au dat demisiile, fapt nereal si am precizat ca detinem declaratii inregistrate audio in care membrii din Comisia de Disciplina infiintata legal prin decizia nr 548/15.09.2017 precizeaza ca nu si-au dat demisia si nu au stiut ca nu mai fac parte din Comisia de Disciplina si/sau ca s-a infiintat o alta comisie de disciplina! Totodata, am dezvaluit cum seful Politiei Locale Ploiesti sfidează legea, bunul simţ si inteligența functionarilor publici din subordine. „Liniștea de dinaintea furtunii”…
Politistul local (propus a fi sanctionat de o comisia de disciplina „impartiala” si infiintata abuziv si ilegal) a „executat” un ordin al unui superior (inlocuitorul sefului de birou) si a parasit traseul si locatia unde era repartizat. Reaminitim ca seful biroului i-a intocmit referat de comisie, cu toate ca stia de ordinul inlocuitorului sau asa cum stiau si toti membrii „impartiali” din comisia de disciplina condusa cu „onor” de fostul secretar PMP Prahova, masonul Bogdan Petrescu. In autoturismul de serviciu la „comiterea” sanctiunii contraventionale nu existau doar doi politisti locali ci patru politisti locali. Spre stupoarea noastra, investigatia releva ca s-a luat o singura „declaratie” doar de la politistul local aflat in dreapta soferului si nu si de la politistii locali aflati pe bancheta din spate, tocmai pentru a se musamaliza alte abateri disciplinare ale sefilor ierarhici. Politistii locali din spatele conducatorului auto au fost invizibili pentru „impartiala” comisie de disciplina.
Curat – murdar Coane Adrian Vaida- PROSTIE si SERVILISM pe fata
Cand sefi superiori din Politia Locala Ploiesti au facut testul etilotest, la „mascatii” aflati in timpoul servicului, Adrian Vaida nu a luat nicio masura, chiar daca acestia au refuzat testul si erau sub inflenta Zeului Bachus.
Chiar si aceasta Comisie de Disciplina infiintata „ilegal” de Adrian Vaida (precizam ca nu a fost contestata de justitie, dar tot ILEGALA este infiintata pentru a elimina contestatarii printului amorez Adrian Vaida), NU a avut curajul sa ii desfaca contractul de munca a politstului local Cazan Mirel, aceasta dand o decizie de sanctiune pe un an de zile pentru politistul local in culpa- fara vina!
Dar, amorezul – hartruitor „ghiocel” Adrian Vaida- eternul sef interimar al Politiei Locale Ploiesti – a vrut sa ii demonstreze primarului PNL de la aceea data – Adrian Dobre – ca este un bun „ghiocel” ce trebuie mentinut in functie, schimband ilegal si abuziv decizia Comisiei de Disciplina si de la sine putere a trecut desfacerea contractului de munca.
Mai mult, politistul local Cazan Mirel daca ramanea cu sanctiunea pe un an de zile de sanctionare (si aceea ilegala) NU avea de gand si in intentie sa actioneze in instatna institutia, pentru ca mai avea doi ani de zile pana la penise.
Asa, prin abuzul personal si asumat al sefului interimar Adrian Vaida, nu a a mai avut alta cale decat sa actioneze in instanta aceasta decizie ilegala si abuziva, mai ales ca are doi copii la faculatee si- acum doar un an pana la pensie, cu sprijinul hartuitorului sau.
Deci, morala pentru primar:Daca abuzivul Adrian Vaida NU intorcea decizia (si aia ilegala) a Comisiei de Disciplina de sanctionare pe un an de zile a politistului local Cazan Mirel – la desfacerea contractului de munca- NU EXISTA UN PREJUDICIU al bugetului local, DECIZIE ILEGALA asumata si semnata doar de Adrian Vaida.
Este destul de limpede pentru primarul actual sau sa mai revenim cu o schema? (in afara inregistrarilor audio, etc. Oricum, din cate am aflat se lasa si cu o plangere penala de toata frumusetea impotriva abuzivului Adrian Vaida- si, acum nu mai este la butoane procurorul „Portocala” sa il utilizeze in divesre dosare penale sub acoperire pentru a ii asigura protectia in instanta- ca pana acum. Dans! Cine se inscrie si vrea sa participe?).
Speram ca primarul (Andrei Volosevici) in functie, sa gaseasca o modalitate legala si la indemana, de a recupera din acesti bani (peste 800.000 ron, cu tot cu indexari) din buzunarul abuzivului Adrian Vaida, NU din banii contribuabililor si din taxele noastre, bani cuveniti prin instanta politistului local abuzat – Mirel Cazan! Vom reveni. (Cristina T.).
Pornind de la minunata manta cu blana a lui Jon Snow si pana la paltonul extraordinar a lui Daenerys Targayien, tinutele actorilor ce interpreteaza caracterele din Game of Thrones par pur si simplu rupte din povesti. Si asa si sunt, Michele Clapton, una dintre cele mai cunoscute specialiste in design de costum si in tinute de cinema, stipuleaza faptul ca in cadrul unui sezon din GoT, intre 70 si 100 de oameni lucreaza doar pentru a realiza costumele. Peste 120 de costume sunt realizate pentru fiecare sezon.
Printre oamenii care se ocupa de uriasul departament de imbracaminte, exista specialisti in tricotaje, experti in lucrul cu pielea, armurieri, fierari, bijutieri si experti in design si arte.
Asta am putea sa realizam cu totii, doar dupa o simpla rasfoire a unui episod din celebrul serial Game of Thrones. Insa exista in departament anumite secrete pe care nu le-am putea afla niciodata si pe care Michele Clapton s-a gandit sa le faca publice in cadrul unui interviu.
Iata 10 dintre cele mai ciudate secrete despre costumele personajelor Game of Thrones!
1.Fiecare costum reflecta pozitia si statutul personajului si este conceput pentru a oferi o adevarata stare de spirit celor care urmaresc serialul – tocmai de aceea, costumele evolueaza de la sezon la sezon, atragand din ce in ce mai multi fani.
Cei mai infocati dintre acestia au incercat chiar sa copieze costumele. Cea mai copiata piesa din serial a fost blana celebrei Daenerys. Nenumarati fani au incercat sa isi realizeze haine dupa acel costum, incercarile fiind insa esuate.
Cele mai multe costume sunt realizate de la zero – Specialistii nu cumpara haine pe care le modifica, ci de cele mai multe ori pleaca de la materiile prime si alcatuiesc haine si costume de la zero.
Accesoriile sunt cumparate de multe ori de pe EBAY
Desi pare greu de crezut, Clapton spune ca „Ebay poate fi un adevarat rai” pentru materiale si pentru idei de creatie. Unele accesorii sunt cumparate chiar de aici si sunt reconstruite pentru a aparea in serial. Un exemplu este costumul Regelui Noptii si oasele folosite pentru a asambla oastea umblatorilor albi.
Costumul de incoronare a lui Cersei este favoritul designerilor – asta deoarece la alcatuirea acestui costum s-a lucrat mai mult de o luna de zile, foarte multi specialisti venind cu idei si cu proiecte de design diferite. La fel de mult s-a discutat si daca Jon Snow sa poarte mantia cu blana sau nu.
Exista o echipa intreaga de oameni care fac costumele sa para uzate.
E greu de crezut, insa in spatele GoT chiar sunt oameni platiti sa poarte haine si sa se tavaleasca cu ele prin praf, prin noroi, sa le zgarie, sa le uzeze. Asta fac o multime de oameni, coordonati de designeri si artisti plastici, care au ca rol deteriorarea si distrugerea costumelor, asa incat acestea sa para uzate.
Fiecare broderie de pe mantiile regale ascunde un mesaj subliminal
Desi nu pare extrem de vizibil, fiecare detaliu conteaza pentru fanii inraiti ai serialului. Fiecare broderie, de pe mantia Sansei Stark, spre exemplu, spune o intreaga poveste. In plus, exista o echipa speciala care are de realizat aceste detalii, pentru fiecare costum.
„Sfarcurile nepatatilor” cea mai mare problema identificata in timp ce designerii construiau costumele
Fiind foarte mulate pe corp, armurile ostenilor nepatati ai lui Daenerys creau mereu probleme, declara Michele. Acestea nu reuseau sa se muleze perfect in zona pectoralilor, din cauza sfarcurilor si astfel au trebuit sa fie ajustate si chiar inlocuite.
Sansa Stark isi pastreaza hainele in viata reala
Unul dintre corsetele realizate pentru Sophie Turner in rolul sau (interpretand-o pe Sansa Stark) i-a ramas in garderoba reala, aceasta cerand in exclusivitate designerilor sa-i inapoieze piesa dupa ce a imbracat-o in timpul showului.
Chiar si cele mai luxoase tinute din serial doar par a fi extrem de scumpe, in realitate fiind foarte ieftine– O parte din armurile si costumele pentru unele personaje sunt facute chiar din bucati de materiale cumparate de la IKEA. Acestea au fost luate, taiate si aranjate in ordine, apoi adaugate accesorii din piele si metal, astfel constituind costume sau armuri pentru cavaleri. Iar accesoriile de pe capele regale sunt de cele mai multe ori realizate din plastic sau metal, nefiind din metale pretioase sau diamante, asa cum sunt prezentate.
„Ambele plângeri penale post-amenințare au fost/sunt făcute pentru a-mi afla sursele „/Aviz unor infractori din IPJ Prahova care practica aceeasi metoda, e drept – inca – Nu pe penal! – Ziarul Incisiv de Prahova
Compania a fost recunoscută pentru creativitatea în materie de design, menită să inspire și să îmbunătățească stilul de viață al utilizatorilor, de la proiectarea produselor până la servicii
București, România – 15 aprilie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat că a obținut un record de71 de premii în cadrul renumitei competiții Forum internațional (iF) Design Award 2021. Samsung a câștigat două premii Gold din cele 36 dobândite pentru proiectarea produselor, 10 pentru concepte profesionale, 11 pentru mecanica comunicării, 5 pentru proiectarea ambalajelor și 9 pentru experiența utilizatorului (UX), interfața utilizatorului (UI) și proiectarea serviciilor.
Premiile Gold au fost acordate purificatorului de aer BESPOKE AX9000N și ediției BESPOKE City Color. Purificatorul de aer BESPOKE AX9000N a fost recunoscut pentru conceptul său inovator, care le permite utilizatorilor să aleagă designul părții frontale a purificatorului în funcție de propriul stil de viață și preferințe în materie de design.
În plus, colecția de panouri a ediției BESPOKE City Color a fost recunoscută pentru gama sa de culori și materiale asociate aparatelor de bucătărie, precum frigiderele, plitele cu inducție și cuptoarele. Ediția BESPOKE City Color oferă palete de culori inspirate din diferite orașe, precum Stockholm, Berlin și Seoul.
„Este important să le oferim utilizatorilor o experiență diversificată și să aducem o valoare semnificativă vieții acestora. Vom depune mai multe eforturi pentru a oferi o varietate modele de design care să aducă o contribuție la nivel de societate, dar și în viața utilizatorilor noștri prin noi perspective și abordări inovatoare”, a declarat Dontae Lee, Executive Vice President and the Head of Corporate Design Center la Samsung Electronics.
În categoria de Produs, Samsung a câștigat o gamă largă de premii pentru design, precum:
QLED 8K, televizor care utilizează un design al ecranului infinit și care maximizează imersiunea prin reducerea marginilor.
The Premiere, proiectorul premium pentru casă echipat cu tehnologie Triple Laser și Ultra Short Throw.
Mașina de spălat WW8000T și uscătorul DV8000T care pot fi poziționate în plan vertical, orizontal sau autonom, în funcție de spațiul disponibil.
Galaxy Z Fold2 și Galaxy Z Flip oferă experiența de utilizare unică și inovatoare a smartphone-urilor pliabile.
În alte categorii, design-urile Samsung proiectate pe zona de accesibilitate și mediu au câștigat, la rândul lor, premii, printre care:
WW8000T Washer & DV8000T Dryer UX cu utilizare intuitivă și inteligentă, cu etichete Braille și design cu asistent vocal pentru a indica diferite cicluri sau setări de temperatură pentru o accesibilitate sporită.
Eco-Packaging – un ambalaj sustenabil de produs care facilitează reciclarea cutiilor.
Organizată de iF International Forum Design GmbH, competiția iF Design Award a început în Germania în 1953. Premiul evaluează în mod cuprinzător pe baza criteriilor sale, precum diferențierea și impactul, în 9 discipline și categorii – Produs, Ambalare, Comunicare, Concept profesional, Interior Arhitectură, arhitectură, proiectare servicii, experiență utilizator (UX) și interfață utilizator (UI).
Câștigătorii iF Design Award 2021 sunt anunțați online prin intermediul site-ului web iF Design Award și al aplicației iF Design. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați https://ifworlddesignguide.com.
Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.