Connect with us

Exclusiv

„Mafia gunoaielor” va prezinta filmul „Greu de ucis 2” – in varianata romaneasca de proasta calitate/Aspecte penale de o gravitate maxima in actiunile intreprinse de conducerea Parcului Industrial Brazi – Ziarul Incisiv de Prahova

Prahova Mea

Publicat

pe

Chiar așa. Ce au în comun un star din filme pentru adulți, Nicu Marcu de la ASF, Borat sau Stifler din Plăcintă Americană? Găsiti raspunsul in al cincilea episod al investigatiei pe care tocmai l-am publicat. Iar dacă după o investigație reală, Ministerul Educației ajunge la concluzia că titlul de profesor universitar obținut de Nicu Marcu la ,,universitatea” JUNK Financiar Bancară, prin articole publicate la revista JUNK Metalurgia, nu reprezintă suficiente motive pentru a face o evaluarea reală dacă Nicu Marcu a respectat în mod real criteriile pentru a deveni profesor universitar, dezvaluie analistul economic Radu Teodor Soviani.

În toată lumea civilizată, cariera academică este despre reputație ireproșabilă, despre cât de mult publici (în reviste științifice relevante și nu în escrocherii) și despre cât de mult contribui în mod real la cercetarea științifică. Judecând după acest criteriu și după cariera academică a lui Nicu Marcu, rezultă că în România nu este așa. Cazurile Nicu Și Tanța.

Ei sunt  produsele didactice care și-au obținut în 2011 titlurile de profesor universitari de la o pseudo-universitate, JUNK, intitulată pompos ,,Universitatea Financiar-Bancară”. Nicu a obținut titlul și în baza a 11 articole publicate într-un singur an într-o revistă JUNK, iar Tanța pe baza a nici nu mai contează a ce din moment ce este deja condamnată în primă instanță la 2 ani și 5 luni de închisoare (cu suspendare) și 120 de zile de muncă neremunerată al Administrația Domeniului Public sector 2, pentru fraude în legătură cu universitatea JUNK unde a fost și rector.

Dacă despre Nicu Marcu se conturează deja (din primele 4 episoade ale investigației mele și din ceea ce urmează) că este un fel de Midas al fraudei (Midas tot ceea ce atingea se transforma în aur), la Tanța vorbim deja despre infracțiuni sancționate în primă instanță.

În fapt, șefa lui Nicu Marcu de la universitatea JUNK, rectorul Tanța Dorina Poantă a fost condamnată în primă instanță în urmă cu o lună (februarie 2021) fix pentru infracțiuni de corupție: participație improprie în forma complicității la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultate obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei. Tanța a devenit profesor universitar în aceeași zi și prin același ordin de ministru ca Nicu Marcu, acum Președinte ASF cu 70.000 de lei pe lună.

Universitatea Financiar-Bancară unde a fost uns Nicu a murit demult. A funcționat cu acreditare mai puțin de 3 ani și a fost închisă chiar după prima evaluare, imediat după ce Marcu își obținuse titlul.

Universitatea a avut o singură ,,Facultate” – Facultatea de Management Financiar. În 2011 (la 2 ani de la înființare), când Nicu Marcu obținea titlul de ,,profesor universitar” aici, a fost publicată și prima ierarhizare a programelor de studii organizate de Universități și ,,Universități”. Marcu de la Universitatea Financiar Bancară avea motive de tristețe. Facultatea unde el era la ,,catedra” de Management financiar era cotată la categoria ,,E”. Unde ,,A” (ASE) era cel mai bun, iar ,,E” cel mai slab.

Era deja un dublu  motiv de tristețe al lui Marcu. La aceeași primă clasificare, Marcu, conferențiar universitar și la Universitatea din Craiova din 2008 (titlu obținut și prin invocarea unui articol furat), înregistra același scor E. JUNK.

La foarte puțin timp după ce Nicu Marcu obține titlul de ,,profesor” la ,,universitatea” cu vârsta de 2 ani, în noiembrie 2011 ,,universitatea”, este nevoită să ceară de la ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) evaluarea periodică a programului unde își obținuse Marcu titlul de profesor.

Rezultatul facultății lui Marcu? Jalnic. Neîncredere și retragerea acreditării, după 2 ani de funcționare. Facultatea ,,profesorului” Marcu devenise oficial un paravan  de tocat bani de la studenți (și fonduri europene cum urma să vedem ulterior), pentru că ARACIS a dispus în 31 mai 2012 neacreditarea programului de studii universitare de licență Finanțe și Bănci din cadrul Facultății de Management Financiar.

Afacerea ,,universitatea” la care își obținuseră titlul în 2011 Nicu și Tanța face contestație.  Au la început și un dram de ,,noroc”. ARACIS numește o comisie pentru soluționarea contestației, de doi oameni : Prof. univ. Alexandru Popovici si pe Conf. Univ. Dr. Drăcea Raluca Mihaela, de la Craiova.

Raluca Drăcea scrisese deja 3 articole avându-l drept co-autor pe Nicu Marcu, foarte probabil doar semnate de Marcu (cel care nu știa limba engleză) și nu găsește motive de recuzare de la evaluarea contestației universității unde colegul ei de la Craiova, Nicu, tocmai primise titlul la care tânjea.

În ciuda favorizării de către Mihaela Drăcea (care propune înlocuirea deciziei de neacreditare și calificativ neîncredere cu acreditare și încredere limtată), ARACIS constată că raportul lui Drăcea, colega de la Universitatea Craiova, co-autoarea și prietena lui Marcu nu își bazează propunerea de acceptare a contestației pe ceva credibil, și menține decizia: neacreditare și neîncredere.

Țineți cont că raportul comisiei de soluționare a contestației este făcut de persoane care scriu articole științifice și care întotdeauna trebuie să se bazeze pe argumente solide, bine motivate, și nu pe ficțiune sau pe prietenii.

Ulterior, Universitatea Financiar Bancară este desființată și moare, iar Tanța Dorina Poantă, rectorul făcut profesor universitar simultan cu Marcu în afacerea ,,Universității” cu o singură facultate, este condamnată pentru fraudă cu fonduri europene derulate prin afacere.

Dacă universitatea care l-a făcut ,,profesor” pe Marcu și facultatea de management nu au satisfăcut cerințele normative obligatorii, standardele și indicatorii de performanță și standardele specifice și a fost o ,,universitate JUNK”, se naște o întrebare:

A respectat Nicu Marcu standardele pentru a deveni profesor universitar la Universitatea fantomă? Și dacă da, cu ce operă ,,științifică” și le-a dovedit?

Răspunsul detaliat îl voi oferi imediat ce Ministerul Educației îmi va transmite datele pe care le-am solictat, privind evaluarea lui Nicu Marcu pentru obținerea titlului de profesor universitar la Universitatea Financiar Bancară, punctajul, dovada verificării realității celor invocate de Nicu Marcu.

Până atunci, prezint însă niște indicii.

Am arătat în episodul III cum singurul articol ,,științific” semnat de Marcu ca unic autor este un plagiat ordinar. Am arătat cum articolul II clamat nu există și am indicat în episodul IV că alte trei pretinse articole științifice semnate de Marcu în calitate de co-autor reperzintă indiciile trecerii de la frauda academică spre parfum de frauda financiară (cei 92.000 de lei obținuți de Nicu Marcu, ca bursă, de la Academia Română). Din bani europeni, bani care, în opinia mea după declanșarea și finalizarea investigației de către Academia Română ar trebui returnați.

Acum scriu despre alte 12 articole în limba engleză semnate de Marcu, niciunul în calitate de unic autor.

11 dintre acestea au fost folosite ,,ca articole ISI” pentru pentru a argumenta îndeplinerea criteriilor pentru obținerea de titlului de ,,profesor universitar”. 11 articole scrise într-un singur an.

Revista românească ,,Metalurgia Internațional”. O escrocherie și o fraudă, dar în care în care Nicu Marcu ajungea să facă parte din ,,Advisory Board” după ce într-un singur an, 2009, a publicat 11 (unsprezece) articole ,,științifice”.

11 articole au fost publicate de Nicu Marcu doar în anul 2009 pe care le-a invocat pentru a deveni profesor în anul 2011.

În anul 2009 pe Marcu în care îl cuprinsese o febra științifică incredibilă, surprinzătoare având în vedere că umbla teleleu la 4 locuri de muncă și nu își găsea locul. La ANAF – unde a fost până în aprilie 2009 secretar general, inspector guvernamental la SGG cu atribuții în sfera ministerului Agriculturii (până în ianuarie 2010 când a plecat ca secretar general adjunct la Ministerul Mediului și Pădurilor), Consiliul Național de Integritate (pe tot parcursul anului), Universitatea din Craiova – conferențiar (pe tot parcursul anului), unde făcea naveta.

În timpul ăsta mai facea și un an la ,,Institutul Național de Diplomație” și evalua criteriile de calitate ale revistei Metalurgia , ca membru începând cu  2009 în Board-ul unei ,,reviste indexată ISI Thompson” (cea mai importantă recunoaștere pentru o revistă), așa cum arată extrasul din CV-ul lui Marcu.

Întrebarea legitimă este: cum poate o persoană care se perindează la cel puțin 4 locuri de muncă la stat într-un singur an (2009), să devină co-autor la 11 articole științifice publicate în ,,revista indexată ISI Thompson”.

E greu de contrazis o unanimitate a comunității științifice internaționale că  11 articole ISI Thompson în doar câteva luni este IMPOSIBIL și pentru un o persoană care este DOAR profesor, și în mod evident, imposibil pentru cineva cu mai mult de 4 locuri de muncă în această perioadă.

Prin urmare susțin că doar prin fraudă academică este posbil să publici 11 articole ISI Thompson într-un singur an. O formă de hoție este recunoscută chiar de ministerul educației ca fiind aceea prin care ,,se falsifică factorii de impact a unei reviste prin diverse mijloace de fraudă ce au ca efect creșterea nenaturală a factorilor de impact. De exemplu, cerința de a cita lucrări din aceeași revistă ca o condiție a acceptării lucrărilor trimise la publicare sau constituirea de grupuri de cercetători care se citează reciproc, în bloc, la lucrări care nu au o legătură directă cu lucrarea publicată. Unele dintre aceste reviste au fost scoase din listele ISI Thompson în urma acestor fraude științitifice”. Una dintre revistele scoase din ISI Thompson este Metalurgia, care îl avea în Board pe Nicu Marcu.

Și totuși, faptul că Nicu Marcu publicase în același volum din 2009 al Metalurgiei (vol XIV) 11 articole științifice nu îi face pe cei care îi acordă titlul de ,,profesor universitar” să chestioneze realitatea îndeplinirii standardelor de către Nicu Marcu, la universitatea JUNK.

Însă, 2 profesori sârbi (detalii imediat) au putut vedea clar indiciile de fraudă științifică la Metalurgia International (deși nu era treaba lor dar pur și simplu au fost deranjați de impostura academică). Era însă treaba ministerului educației să verifice articolele clamate de Marcu (și falsificarea factorilor de impact). Profesorii sârbi țintesc Metalurgia și devoalează frauda însă Nicu Marcu, co-autor, mai apucă să publice și să revendice un articol (al 12-lea) ,,ISI-Thompson” în ultimul număr dinainte de excluderea revistei escroace din publicațiile academice. ,,Challanges” Nicule? Sau  ,,challenges”.

A fost chiar ultimul articol înainte ca revista să dispară pe motiv de fraudă

Și totuși, cum au fost posibil și care a fost ,,grupul de cercetători” care l-a ajutat pe Nicu Marcu, necunoscutor al limbii engleze (vă aduceți aminte articolele cu Leetonia, Oland, ,,trimester” sau ,,Central European Bank” care l-au propulsat pe Marcu, prin 11 articole publicate 2009, să devină profesor? Să vedem, cu precizarea că revista fiind desființată și site-ul închis, nu am avut plăcerea să lecturez și calitatea științifică a articolelor – plăcere rezervată doar celor care i-au dat titlul științific de ,,profesor universitar” în baza celor 11 articole ,,ISI” scrise în 2009. Iată partenerii:

  • Marian Siminică, profesor la Craiova, recompensat de Nicu Marcu după ce a devenit în 2020 Președinte la ASF (cu venituri de 70.000 de lei pe lună), cu poziția foarte bine plătită de Director în cadrul Institutului de Studii Financiare al ASF. Siminică apare co-autor în 5 articole, toate publicate în 2009 în Metalurgia, cu Marcu, iar numărul mare de articole semnate și de el în Metalrugia ridică suspiciuni și în privința lui Siminică.
  • Cătălina Sitnikov, profesor la Craiova, cu 3 apariții alături de NIcu Marcu în revista panaramă Metalurgia International;
  • Claudiu Bocean, profesor la Craiova, cu 2 apariții. La fel ca și Oana Gherghinescu, lector la Craiova, cu 2 apariții. La fel și Daniela Giurescu, lector la Craiova.
  • Cu câte o apariție alături de Nicu Marcu apar: Costel Ionașcu (conferențiar la Craiova), Dorel Berceanu (conferențiar la Craiova), Anca Bandoi (conferențiar la Craiova) și Daniel Cîrciumaru (conferențiar la Craiova)

Niciun articol de unic autor al lui Nicu Marcu. Era anul 2009, perioadă în care, la ANAF, fiind secretar general adjunct, Marcu întreba în stânga și în dreapta dacă are cineva un articol de publicat, că se semnează și el, că are unde să îl publice. Avea dreptate. În Metalurgia International (și în altele). Iată opera lui Nicu Marcu consemnată în Metalurgia, toată în același volum XIV, din 2009.

Observați că toate articolele au fost publicate într-o singură ediție a revistei Metalurgia, din 2009 – volumul IV, care, din cauza cererii mari de viitor profesori universitari de la Craiova care scriau articole la comun (niciunul de unic autor) ca să fie punctați și să își ia gradele, a fost nevoită să facă 3 ediții speciale, iar autorii de la Craiova și-au pus în CV, articole ISI Thompson obligatorii pentru obținerea titlului de profesor universitar. Le-a verificat în mod real cineva, în afară de ,,board-ul” editorial al Metalurgia?

În mod normal, într-o revistă reală, un cercetător/profesor adevărat are nevoie de până la 2 ani să publice un articol într-o revistă ISI Thompson: (scrierea unui articol adevărat, original, necopiat, studierea pentru acest articol, cunoașterea temeinică a domeniului – de multe ori un singur domeniu, transmiterea articolului, evaluarea independentă de către alți profesori, transmiterea articolului pentru corectarea observațiilor de către autor, re-evaluarea, punerea pe lista de așteptare și în cele din urmă publicarea),

Nu și la Metalurgia. Cu bani, se rezolva de pe o zi pe alta și orice tâmpenie putea fi publicată. Folosind acest mecanism, Marcu bifează 11 articole ISI Thompson în doar câteva luni, Siminică 5, etc.

Escrocheria revistei Metalurgia International unde Nicu Marcu semnase 11 articole în doar câteva luni, ca să obțină titlul de profesor universitar, a fost devoalată de 3 profesori sârbi. 

Inspirați de alde Nicu Marcu (11 articole publicate fără să cunoască limba engleză, membru al Advisory Board asumat din 2009 – vedeți mai sus captura din propriul CV, deci nu era vorba de un nume pus de Metalurgia fără știrea lui Marcu) și de faptul că mai mulți ,,cercetători” sârbi publicau acolo, cei 3 au reușit să demonstrze că orice mizerie poate fi publicată în ,,revista cotată ISI”.

Cei 3 sunt Dragan Duiric și Boris Delilbasic (de la Universitatea din Belgrad) și Stevica Radisic.

Într-o engleză perfectă și re-iterând o devoalare a unei fraude academice din 1996 (pe care au și anunțat-o în articol) ei au trimis spre publicare la Metalurgia un articol fără absolut niciun sens (de la titlu, descriere, conținut, bibliografie). Au oferit de la bun început Metalurgiei toate indiciile că li se face o farsă. Spre exemplu, și-au trimis poze spre publicare astfel: unul dintre autori și-a desenat pe calculator o mustață falsă, iar un altul și-a pus o perucă de petrecere:

Într-un articol din Der Spiegel, Duric spune că a pornit demersul cu articolul farsă pentru că auzise de la colegi despre ,,oportunități nemaiîntâlnite” pentru cercetători științifici, legate de o revistă care ar accepta chiar orice articol trimis de autori.

Duric amintește în interviu și despre ,,modelul de business” ale escrocheriei Metalurgia International: ,,Modelul de business este bazat pe un tarif de publicare. Autorul principal achită 140 de Euro, iar fiecare co-autor plătește alți 75 de Euro. La schimb, textul este publicat foarte rapid”.

,,După ce ai făcut plata, poți obține o chitanță ce poate fi folosită de autori pentru decontarea de către universitate a sumelor plătite”. ,,Nici măcar nu trebuie să scrii despre domeniul revistei, metalurgie, pentru a pune eseuri în revistă”

Astfel, autorii ,,sar” peste ceea ce înseamnă în mod real o cercetare științifică originală și își obțin prin frauda științifică și academică, titluri și bani.

Dragan Duric i-a găsit imediat pe Nicu Marcu ai lor (pe care i-a și pus în bibliografie în articol).

A văzut că în anul 2011 în Metalurgia International au fost publicate 9 texte provenite de la (mai mulți) colegi din Serbia. Duric, scrie Der Spiegel, deja avea indiciile că Metalurgia International este ,,o ciumă folosită din ce în ce mai mult despre colegii săi mai slabi”.

Și a decis să lupte împotriva ,,ciumei”, devoalând-o, printr-un articol GENIAL scris dar fără niciun sens, pe care dacă adevărații profesori îl citesc se tăvălesc pe podea râzând.

Cu o bere în față, relatează Der Spiegel, Dragan Duric s-a apucat să scrie primul rând și a terminat în două zile: ,,Înțelegerea îmbunătățită și aplicarea corectă a modelelor de simulare pentru multiple domenii, de la e-government la e-learning este o ghicitoare potrivită.”

Articolul prezintă indicii stridente încă de la început că reprezintă o farsă, vorbind despre practica larg răspândită în cercuri academice de a produce ,,articole de cercetare fără semnificație dar de mare importanță pentru pseudo-știința”. Exact ce făcea Metalurgia.

Modul în care a fost inventată bibliografia de către autori, în scopul devoalării escrocheriei Metalurgia, este de-a dreptul GENIAL, cu enorm de mult umor. Doar niște pseudo-profesori,  de la o pseudo-revistă nu puteau observa asta:

În bibliografie apar:

  • starul porno (foto dreapta), Ron Jeremy, poreclit în industrie – ,,Ariciul”;
  • Steve Stifler din ,,Plăcintă Americană” cu porecla lui din film ,,Stiffmeister’‘ – ,,Maestrul Stiff”;
  • Borat Sagdiyev, personajul principal din filmul Borat.;
  • alt autor inventat: ,,A. S. Hole” (gaura fundului). Alături de Borat cei doi sunt citați cu lucrarea ,,epistemologia zarului, considerații practice”;
  • Slobodan Milosevici. fostul președinte iugoslav judecat pentru crime de război, cu lucrarea: ,,Despre teoria grupurilor constructive”;
  • Silja – denumirea în limba sârbă a personajului din desenele animate Walt Disney – Goofy.;
  • Michel Jackson;
  • Dedekind (matematicianul german decedat în 1916) și Laplace (matematicianul francez decedat în 1827) cu ,,lucrarea din 2013 publicată în cadrul Conferinței somaleze comune despre teoria potențială și practica pragmatică”;
  • Max Weber, decedat în 1920 cu lucrarea publicată în 2003 ,,Un ghid către practica în management”;
  • Și chiar Alan Sokal, profesorul de fizică de la la New York University, cunoscut ca autorul ,,farsei Sokal’‘ atunci când a demonstrat în 1996 că în reviste ,,științifice” pot să apară trăznăi, publicând un articol farsă ,,Transgressing the Boundaries: Towards the Transformative Hermeneutics of Qunatum Gravity” în revista ,,Social Text”.

Prin urmare, articolul este savuros din toate punctele de vedere și demonstrează că în revista Metalurgia unde Marcu și-a scris opera pentru a deveni profesor universitar, poate apărea orice tâmpenie. Mostre de conținut:

  • ,,Cea mai importantă contribuție a lucrării noastre este că un proces aleator poate atrage un risc ușor de a nu fi suficient de relevant”
  • ,,Munca noastră s-a inspirat și s-a bazat direct pe cercetările epocale ale unor giganți intelectuali”
  • ,,Metoda convențională folosită întâmplător în laboratoare și în industrie este de a da cu zarul”;
  • ,,Există și metode mai complexe, cum ar fi generarea de date pseudo-aleatoare
  • ,,Am făcut eforturi suplimentare pentru a ne asigura că folosim formatul de date care ne convine”;
  • ,,După ce am parcurs literatura de specialitate, suntem în măsura să propunem o teorie nouă, posibil mai bună decât toate”;
  • ,,Dăm un exemplu evident. De ce Hannukah se scrie în atât de multe moduri? Probabil pentru că nu se pronunță într-un singur fel. De aceea cercetarea noastră poate face diferența”;
  • ,,Un cititor atent și pregătit ar putea observa că a da cu zarul (pentru a obține date) în loc să le emulăm conduce la rezultate mai puțin grăitoare. Defecțiunile din sistemul nostru au condus la lipsă de stablitate pe tot parcursul experimentului;
  • ,,O astfel de ipoteză pare de neașteptat. Însă noi ne așteptam la ea.”
  • ,,Este posibil să argumentăm că nu am acordat atenție la experiment? Da, dar doar în teorie”

Despre Metalurgia a scris pe larg presa străină și lumea științiifică: Der Spiegel, Retraction Watch, dar și presa din România, respectiv aici. Întreg articolul profesorilor sârbi publicat în Metalurgica îl găsiți aici. S-au făcut chiar și filme:

În interviul pentru Der Spiegel, cei doi profesori sârbi, excepționali, afirmau că articolul lor scris în două după-amiezi și pornit de la o bere, în dorința de a devoala rapid frauda, după ce a fost trimis pe email a primit chiar a doua zi dimineață răpsunsul de acceptare fără nicio modificare din partea editorului:

,,Textul îndeplinește criteriile de calitate ale revistei și va fi publicat imediat ce se va transfera suma de 290 de Euro’‘. Demersul lor pornise după ce în 2011 au constatat că 9 colegi sârbi de slabă calitate publică în Metalurgia, în 2012 erau 168 de texte iar în 2013 deja fusese depășit pragul de 300 de articole publicatede colegi de slabă calitate. Însă niciun autor sârb nu reușișe performanța să publice sub semnătura sa 11 articole, într-un singur an, așa cum făcut Marcu împreună cu prietenii săi de la Craiova.

Și nici multe alte performanțe ale lui Nicu Marcu, precum:

  • să nu aibă niciun loc de muncă până la 28 de ani, după o primă exmatriculare din facultate și fără studii superioare finalizate până la acea vârstă, așa cum am arătat în episodul II al investigației.
  • la 40 de ani, să devină conferențiar universitar (în 2008) la Craiova, pe baza unor articole copiate și/sau mizerabile din punct de vedere științific, așa cum am arătat în episodul III al investigației
  • la 42 de ani să devină bursier post-doctoral  (20.000 de Euro) al Academiei Române, oferind la schimb articole furate și neîndeplinind condițiile de ne-exmatriculare (nepublicând în cadrul bursei niciun articol ISI, nici măcar în Metalurgia, iar celelalte 3 clamate să fie mizerabile/copiate), așa cum am detaliat în episodul IV al investigației.
  • la 43 de ani, în 2011, să devină profesor universitar la o ,,universitate” JUNK, așa cum am arătat în acest episod, invocând 11 articole publicate în revista JUNK Metalurgia, niciunul ca unic autor, și toate în co-autorat cu niște tovarăși de la Craiova.

Mai mult, Nicu Marcu devine în 2012 (la 44 de ani) membru în Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare – instituția care ar fi trebuit să îi devoaleze pe alde Marcu și titlurile lor științifice de la universități JUNK pe baza unor articole din reviste JUNK. Poziția o păstrează până în 2016.

  • tot în 2012, Marcu devine prorector la Craiova, iar în 2014, la 46 de ani și la mai puțin de 4 ani după ce fura primul articol în 2008, devine și conducător științific de doctorat. În 2016, la 8 ani de la primul articol furat devine chiar Directorul Școlii Doctorale Economie II de la ASE București, poziție care putea fi anticipată de un singur lucru: faptul că între 2009 și 2013 fusese în board-ul Metalurgia International.

Adunând cele 12 articole din Metalurgia, Nicu Marcu clama  (și folosea) în anii 2013-2014, când a fost abilitat în domeniul ,,economie”  la ASE – Institutul de Studii Doctorale – CSUD, 17  articole publicate în ,,reviste ISI Thompson”, deși recomandarea după scandalul Metalurgia din 2013 a fost ca articolele publicate în Metalurgia, să nu mai conteze la avansarea în ierarhia unveristară.

Acum, Nicu Marcu este plătit cu 70.000 de lei pe lună ca Președinte ASF. În această calitate el încearcă să scumpească polițele RCA, cu până la 20% și să ia astfel până la un miliard de lei pe an de la populație și companii, în plină criză, prin scumpirea asigurării obligatorii, în loc să supravegheze și să sancționeze în mod real și eficient societățile de asigurare rău-platnice, așa cum ați putut citi în primul episod al investigației.

Am convingerea că într-o Românie Normală, Academia Română ar trebui deja să investigheze modul în care Nicu Marcu a primit cei 92.000 de lei bursă, fără să livreze tot ceea ce era obligat prin contractul de bursier post-doctoral. Și să îi recuperezem, fiind vorba de bani europeni.

Am convingerea că într-o Românie normală, chiar și în 2021, Ministerul Educației și Cercetării ar investiga deja modul în care Nicu Marcu și-a luat și titlul de conferențiar universitar și pe cel de profesor universitar, respectiv dacă a respectat în mod real criteriile minimale pentru a deveni profesor Universitar și dacă se confirmă indiciile de fraudă academică, respectiv dacă lucrările în co-autorat ale lui Nicu Marcu reprezintă în fapt constituirea de grupuri de ,,cercetători” care se citează reciproc, în bloc, la lucrări care nu au o legătură directă cu lucrarea publicată, pentru a crește artificial impactul realizărilor lor. Cu atât mai mult cu cât chiar Ministerul Educației a ajuns la această concluzie:

Ministerul Educației poate să observe și articolul academicianului Emilian Dobrescu (pe care l-am învederat anterior) și în care îl citează la mișto pe Nicu Marcu, cu un articol ,,științific” copiat de Nicu Marcu. Sau cum se citau/autocitau Nicu Marcu, Megheșan, Cristea, Siminică și alții de la Universitatea din Craiova, ca să le crească scorurile, în articole fără legătură cu pretinsele citări.

Iar dacă după o investigație reală, Ministerul Educației ajunge la concluzia că titlul de profesor universitar obținut de Nicu Marcu la ,,universitatea JUNK Financiar Bancară, prin articole publicate la revista JUNK Metalurgica, nu reprezintă suficiente motive pentru a face o evaluarea reală dacă Nicu Marcu a respectat în mod real criteriile pentru a deveni profesor universitar, în episodul următor, pe care îl voi publica peste câteva zie, mai ofer eu unul. Episodul se va numi, Nicu Marcu – Dottore.

Și încă ceva: Nicu Marcu a ajuns Președinte al ASF motivând, în locul experienței obligatorii prin lege de minimum 8 ani în domeniul financiar, al instituțiilor de credite și pieței de capital așa:

,,Din punct de vedere academic am predat și predau analiză economico-financiară în calitate de cadru didactic universitar, iar în ceea ce privește calificarea practică am fost contabil șef, director economic, secretar general al ANAF, acum fiind și vicepreședinte al Curții de Conturi”. (Cristina T.).

Exclusiv

EXCLUSIV/Andrei Volosevici a ieşit din sediul D.N.A. – Structura Centrala cu o nouă calitate, cea de inculpat

Prahova Mea

Publicat

pe

La data de 26 septembrie, Incisiv de Prahova publica articolul „Primarul Andrei Volosevici `tremură`/Surse: Edilul Andrei Volosevici citat la DNA Bucuresti”.

Primarul Andrei Volosevici `tremură`/Surse: Edilul Andrei Volosevici citat la DNA Bucuresti

Precizam ca, pe surse, aflam ca primarul Andrei Volosevici a fost citat, miercuri (28 septembrie 2022), la sediul DNA Bucuresti, pe tema termoficării la Ploiești (documentarea dosarului privind evolutia situatiei de fapt – inca de la prelungirea contractului cu firma franceza Veolia).
Surse DNA au confirmat pentru Incisiv de Prahova faptul ca, Andrei Volosevici a ieşit din sediul D.N.A. – Structura Centrala cu o nouă calitate, cea de inculpat. Vom reveni cu amanunte. (CERASELA N.).

Se aude, din nou, zăngănit de cătușe la Primaria Ploiesti/Se clameaza protectia SRI si a statului francez

 

 

 

 

Articolul EXCLUSIV/Andrei Volosevici a ieşit din sediul D.N.A. – Structura Centrala cu o nouă calitate, cea de inculpat apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Citeste in continuare

Exclusiv

69 din totalul de 75 de locuri, au fost ocupate de agenți și subofițeri la masteratul profesional

Prahova Mea

Publicat

pe

După ce în anul 2021, în deja celebra ședință de dialog social  chestorul Minoiu, împuternicit director general DGMRU, ne spunea cu mult tupeu că nu poate accepta ca pentru masteratul profesional să se înscrie agenți de poliție, pentru că această noua metodă de accedere în corpul ofițerilor este destinată exclusiv celor din afara sistemului, astăzi vă putem spune că 69 din totalul de 75 de locuri, au fost ocupate de agenți și subofițeri, dezvaluie cei de la sindicatul Europol.

Este o surpriză plăcută și o dovadă că prima formă de masterat profesional promovat de conducerea MAI ar fi adus în sistem doar pilele și clientela politică. Faptul că a fost o concurență deschisă, între cei care nu sunt în sistem și agenții/subofițerii care își doresc să treacă în corpul ofițerilor, a demonstrat încă o dată că în MAI avem angajați de valoare care nu sunt promovați și nu li se oferă șanse reale să afirme profesional.

 

Acum însă, primim tot mai multe telefoane din partea celor admiși care reclamă bătaia de joc din partea inspectorilor șefi. Și asta pentru că de luni încep cursurile și li s-a comunicat că trebuie să își dea demisia sau să se suspende în interes personal legitim, fără salariu. În condițiile în care vorbim despre colegi care sunt cu familii, cu copii, cu rate, care nu au așteptat examen de TCO ci și-au asumat să-și sacrifice un an de studii la zi, în București, pentru ca ulterior să primească gradul de subinspector.

În acest sens, am avut discuții cu inspectorul general al Poliției Române pentru a-i prezenta situația concretă în care se află agenții de poliție. De asemenea, am făcut demersuri la nivelul MAI pentru ca agenții de poliție admiși, după finalizarea masteratului profesional să fie repartizați în județele de unde provin. Cu privire la poziția IGPR, precizăm că factorii de conducere și-au însușit prevederile art. 57 din Anexa VI a Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și apreciază că agenților de poliție trebuie să li se aprobe rapoartele depuse la nivelul unităților din care provin.

Secţiunea a 6-a Drepturile salariale cuvenite pe timpul studiilor și în alte situații

Articolul 57

(1) Cadrele militare în activitate, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pe timpul cât urmează cursuri de zi în cadrul instituțiilor de învățământ superior, cu acordul și în interesul autorităților sau instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională, beneficiază de solda de funcție/salariul de funcție avută/avut la data începerii cursurilor, de solda de grad/salariul gradului profesional deținut și de gradații, precum și de celelalte drepturi aplicabile personalului din instituția de învățământ, cu excepția soldei de comandă/salariului de comandă, în condițiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.

(2) Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care urmează cursuri de carieră și nivel, precum și alte activități de perfecționare sau formare continuă beneficiază de solda de funcție/salariul de funcție și, după caz, solda de comandă/salariul de comandă avute la data începerii cursurilor, de solda de grad/salariul gradului profesional deținut, de gradații și de celelalte drepturi salariale avute, în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite.

În acest context, apreciem că orice refuz al vreunui inspector șef de a aproba astfel de cereri este NEJUSTIFICAT în condițiile în care deficitul de personal în această categorie depășește 30% și vă rugăm să ne sesizați pe orice cale cu privire la impedimentele pe care le întâmpinați în acest sens, mai precizeaza sursa citata. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

„O tara care face un titlu de glorie din numărul dosarelor penale este o țară eșuată!”

Prahova Mea

Publicat

pe

Edilul Andrei Volosevici si mintea odihnita

Funcționari discreți care ”înfloresc” subit la umbra unor posturi cheie din instituții publice locale, propulsati din cabinetul primarului Andrei Volosevici.
Este vorba de consilieri din cabinetul primarului Andrei Volosevici, recompensați, cu functii de conducere in serviciile publice deconcentrate, iar rețeta succesului peste noapte se face cu ajutorul rudelor.
Înghesuiala dezgustătoare ale șmecherilor
Deși instituțiile statului nu văd nimic, gradul la care s-a ajuns este unul înfiorător. Începând de la ocuparea posturilor în administrație sau deconcentrate și până la ocuparea unui amărât de loc într-o grădiniță, totul e pe smecherie.
Sistemul este unul piramidal. Adică pleacă de la cei în pixul sau în pliscul cărora stau numirile în tot sistemul bugetar.
Pentru ca smecheria sa fie acoperita, mintea odihnita a edilului Andrei Volosevici va propune o noua procedura si criterii in vederea organizarii concursului pentru ocuparea posturilor de conducatori ai institutiilor si serviciilor publice de interes local din municipiul Ploiesti, fiind vizate doua posturi de conducere la Parcul Memorial „Constantin Stere” (post pentru PSD) si la Clubul Sportiv Municipal Ploiesti, post pentru proaspatul consilier agronom al primarului, Patrik Scoruş, fiul lui Fernando Scoruş.

S1 aprobare criterii concursuri conducatori institutii publice

Dedicatia se vede din avion, conditiile pentru cele doua posturi de conducere fiind singurele in care vechimea in specialitatea studiilor necesare functiei sa fie de doar un an de zile.
”PREA INTELIGENT, PREA CA LA ȚARĂ”

Cabinetul primarului a devenit o instituţie bazată pe…şmecherie!


De la data de 01.10.2022, Andrei Volosevici își trage un nou „expert”/consilier, absolvent al Universitatii de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, DEZVALUIAM CU CEVA TIMP IN URMA.

Probabil primaria se apuca de „cultivat” ceva pe undeva si va reusi sa obtina venituri – macar din agricultura!
Pe modelul Valeriu Răchită, consilierul personal al edilului, Patrik Scoruş, noul consilier/expert in cabinetul primarului de la data de 01.10.2022, ocupa, in prezent, una dintre cele 3 functii de metodist la CSM Ploiesti, o functie care NU se regaseste in reglementarile legale aprobate prin HCL!
Numele lui Patrik Scoruş este vehiculat ca fiind persoana care il va inlocui pe Donald Constantin fostul director al CSM Ploiesti, chiar daca acesta nu detine vechime pe cartea de muncaDonald Constantin a fost „debarcat”/executat ca o simpla razbunare, asa cum dezvaluiam saptamana trecuta.

Reamintim ca, Incisiv de Prahova a dezvaluit, in exclusivitate, executarea directorului Donald Constantin din razbunare – se pare (ca reactie la dezvaluirile efectuate de președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, care l-a acuzat, in mod direct, pe primarul Volosevici, că din cauza lui orașul a rămas fără acest serviciu public). Donald Cosntantin este perceput ca fiind in relatii bune cu presedintele Iulian Dumitrescu.
Dupa retragerea de la conducerea CSM Ploiesti, Donald Constantin si-a prezentat demisia din calitatea de consilier al edilului pentru ca numele acestuia sa nu fie asociat cu cel al lui Andrei Volosevici.

Clubul Sportiv Municipal a devenit de ani buni o instituţie bazată pe…şmecherie şi mai puţin spre nevoile sportivilor pentru a face performanţă. Venit cu declaraţii pompieristice, primarul Andrei Volosevici, bineînţeles cu ajutorul „managerului” Valeriu Răchită – angajat ilegal si obtinand bani pentru o functie care nu exista, a transformat clubul într-un fel de pension al oamenilor din „partidul personal” al edilului care musai trebuiau angajaţi pe salarii bunicele fără a munci prea mult.
Patrik Scoruş, fiul lui Fernando Scoruş, este numele vehiculat pentru preluarea functiei de manager, functie ocupata in prezent, la Clubul Sportiv Municipal, de Donald Constantin, fostul director al Parcului Municipal Vest.

Reamintim ca, patronul barului Bravo (dacă va aduceți aminte de „Mafia de la Bravo”, unde procurorul „Portocala” fabrica dosare penale false asupra celor „incomozi”), Ştefan Grozea, a fost numit director la CSM Ploiesti, prin detasare de la cabinetul primarului.
Astfel, acesta a fost „recompensat” pentru informarile efectuate privind posibile deficiente ale unui operator de salubritate.

La randul sau, ca intr-o fratie a consilierilor personali din cabinetul primarului Andrei Volosevici, Ştefan Grozea il angajeaza, in mod ILEGAL, pe un alt consilier personal al primarului Andrei Volosevici, la CSM Ploiesti, plătit din bani publici pentru o funcție care nu exista, dand o nouă viziune asupra prejudiciului bugetului local, ca element al răspunderii penale.

Pe modelul Valeriu Răchită, consilierul personal al edilului, Patrik Scoruş ocupa una dintre cele 3 functii de metodist, o functie care NU se regaseste in reglementarile legale aprobate prin HCL!

Fratia banului fratie mafiota/Fratia consilierilor personali ai primarului Andrei Volosevici, contracte ilegale de angajare la CSM Ploiesti si prejudicierea bugetului local

Donald Constantin a fost director al CSM Ploiesti din data de 21.04.2022. De la preluarea mandatului, institutia (Clubul Sportiv Municipal) a intrat in legalitate „deranjand” interesele dolosive ale celor care capuseaza banul public!

In fapt,  directorului Donald Constantin a fost executat din razbunare – se pare (ca reactie la dezvaluirile efectuate de președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, care l-a acuzat, in mod direct, pe primarul Volosevici, că din cauza lui orașul a rămas fără acest serviciu public). Donald Cosntantin era perceput ca fiind in relatii bune cu presedintele Iulian Dumitrescu.

Reamintim ca, in prima apariție publică pe tema crizei apei calde din Ploiești, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu îl acuză pe primarul Volosevici că din cauza lui orașul a rămas fără acest serviciu public.
Prezent în emisiunea Observatorul Prahovean, in exclusivitate, președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a declarat că operatorul Termoficare Prahova a sistat la 1 august furnizarea apei calde din cauza primarului Andrei Volosevici.
Principalele declarații ale președintelui CJ Prahova despre criza apei calde din Ploiești:
”Pe 13 mai, Veolia, care se ocupa de apa caldă în Ploiești, a plecat. După 13 mai a venit o altă societate, GPT, și s-a ocupat de apa caldă în Ploiești. A cumpărat gaze, a plătit cei 300 de salariați preluați de la Veolia și a dat apă în Ploiești în luna mai. În luna iunie, aceeași societate a cumpărat gaze, a plătit salarii la 300 de oameni, a dat apă caldă ploieștenilor. În luna iulie, această societate a procedat la fel.
În acest timp, primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, țipa ca din gură de șarpe că el nu va plăti facturile, subvenția în speță, pentru apă caldă, deși ploieștenii primeau apă caldă. Acum vă întreb şi eu: Din firma dumneavoastră, cât aţi putea să daţi apă caldă fără să vi se plătească facturile?
Era evident, primarul amenințând şi anunţând tot timpul că n-o să plătească facturile, subvențiile pentru apa caldă a ploieștenilor, livrată de firma respectivă – că lucrul acesta se va încheia și firma va ajunge în incapacitate să mai livreze apă caldă. Deci singurul vinovat pentru că s-a oprit apa caldă în Ploiești este cel care nu a plătit apa caldă livrată de o firmă timp de trei luni, pe banii ei, cu salarii plătite, cu gaze cumpărate.
Este vorba despre primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici. Nimeni din orașul acesta nu ar plăti din banii lui timp de trei luni, iar primarul să nu-i plătească facturile de apă caldă. Cât putea să reziste omul ăla?
La 1 august nu a mai rezistat și s-a oprit apa caldă. Primarul știa că atunci când omul va opri apa caldă vom fi obligați să reziliem contractul, întrucât acesta prevedea continuitatea livrării de apă caldă pentru ploieșteni. Clauza fermă este că ploieștenii trebuie să aibă apă caldă în continuu și nu putea nimeni să semneze altfel de contract”.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu: „Singurul vinovat pentru ca s-a oprit apa calda in Ploiesti este primarul Andrei Volosevici!”

De mai bine de o lună, de când Ploieştiul a rămas fără apă caldă, primarul Andrei Volosevici a explicat că nu poate plăti subvenţia către Termoficare Prahova din mai multe motive. Mai întâi acesta a motivat cu ilegalitatea contractului de termie, după care, în urmă cu două-trei săptămâni a arătat cu degetul spre ADI Termie Prahova ( în care primăria are doar 3 membrii, deci e minoritară în luarea deciziilor) care nu a avizat facturile trimise de primărie.
La doua ore dupa dezvaluirile efectuate de președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, la Observatorul Prahovean, Andrei Volosevici a reactionat in mold hilar – prin introducerea in ecuatie a profesorului de limba română Anca Popa ( noul viceprimar, profesor de limba română în CN „I.L. Caragiale” ) care ar fi efectuat „verificarea contabilă” si care Nu va acorda “bun de plată” pentru facturile emise de către operatorul S.C. Termoficare Prahova S.A.
Mai jos puteţi citi comunicatul emis în acest sens de către primărie:
„Viceprimarul municipiului Ploiești, doamna Anca Adina Popa, potrivit atribuțiilor ce îi revin, coordonează, îndrumă și verifică activitatea Direcției Economice a municipalității.
În acest context, viceprimarul Anca Adina Popa a verificat facturile înregistrate în evidența contabilă a Primăriei Municipiului Ploiești pentru serviciul local de termoficare.
Astfel, în ceea ce privește situația subvenției la energia termică livrată populației s-a constatat că pentru suma datorată la acest capitol fostului operator al serviciului de termoficare, care este în cuantum total de 114 097 866, 28 lei, există prevedere bugetară, pentru anul în curs, în valoare de 44 796 532,47 lei.
În altă ordine de idei, facturile pentru subvenția la energia termică livrată populației, emise de noul operator, S.C. Termoficare Prahova S.A., sunt în evidența Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Termo Prahova și au o valoare de 6 637 787,05 lei.
Având în vedere că, până în prezent, facturile menționate nu au fost confirmate și avizate în privința consumului realizat, de către (A.D.I.) Termo Prahova, conform atribuțiilor ce îi revin acestei structuri locale, Primăria Municipiului Ploiești nu poate dispune plata acestora.
În aceste condiții, luând în considerare și legislația de specialitate în vigoare, viceprimarul Anca Adina Popa a declarat că nu va acorda “bun de plată” pentru facturile respective, emise de către operatorul S.C. Termoficare Prahova S.A”.
III. Realitatea infirma „tricourile imprimate și declarații mincinoase în spațiul public”:
ADI Termo Prahova a demontat acuzațiile primarului Andrei Volosevici (N.R :  „avocatului prăfuit”) explicand, punctual, că potrivit statutului, asociația nu monitorizează pe puncte termice și instituții publice a livrării de energie termică pentru Primăria Ploiești.
Mai mult, potrivit legislației în vigoare privind controlul intern și controlul financiar preventiv, ”conducătorii compartimentelor de specialitate – cei din Primăria Ploiești răspund pentru realitatea, regularitatea și legalitatea operațiunilor”.
Totodată, potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor Publice 1792/2002 privind angajarea și plata cheltuielilor publice, ”documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate și serviciile prestate din care reies obligații de plată certe se vizează pentru bun de plată de ordonatorul de credite, adică de Primăria Ploiești”.
În documentul publicat la finalul textului se arată că întrucât articolul 7 din Statutul ADI Termo Prahova prevede că ”Asociația nu are calitatea de operator și nu va desfășura activități economice”, este evident că Președintele Consiliului Director nu poate certifica realitatea, regularitatea și legalitatea cantităților facturate de către Termoficare Prahova SA către Primăria Ploiești.
În final, conducerea ADI Termo Prahova a transmis Primăriei Ploiești ”să verifice realitatea, regularitatea și legalitatea aplicării subvențiilor privind activitățile de energie termică facturate de către SC Termoficare Prahova SA cetățenilor, în perioada în care au desfășurat activitatea și să achite facturile corespunzătoare”.

Reamintim că Termoficare Prahova a dat în judecată Primăria Ploiești pentru neplata facturilor aferente subvenției apei calde livrate populației în perioada 13 mai-1 august în valoare de peste 6 milioane de lei. Vom reveni. (Cristina T.).

N.R – Ca o mica paranteza…Ne lasa rece amenintarile si injuraturile genialului Fernando Scoruş (stil Andrei Volosevici) si disperarea lor de a depista sursele noastre jurnalistice din interiorul lor.

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Eveniment19 ore inainte

Unde gasesti sampanie mai ieftina de vanzare?

Atunci când ești în căutare de șampanie de vânzare la un preț cât mai bun, ai mai multe opțiuni pe...

Eveniment23 de ore inainte

Ce variante de creditare aleg antreprenorii români în anticiparea unei eventuale crize

Dacă pentru unii antreprenori criza care se preconizează este echivalentă cu a pune lacătul pe uşă, alţii văd în ea...

videochat bucuresti videochat bucuresti
SocialO zi inainte

Este sau nu important sa te ajute un trainer, atunci cand incepi sa lucrezi intr-un studio de videochat din Bucuresti?

Modelele care lucreaza intr-un studio de videochat din Bucuresti, precum Studio20, se bucura de un succes uimitor. Acestea obtin castiguri...

EvenimentO zi inainte

Cea mai amplă ediție a programului Huawei Seeds for the Future s-a încheiat cu o ceremonie de premiere a studenților din România și Republica Moldova

București, 28 septembrie 2022. Huawei a încheiat cea de-a noua ediție a programului Seeds for the Future cu o ceremonie...

EvenimentO zi inainte

De ce sunt companiile din România atractive pentru personalul asiatic?

Dacă dorești să îți extinzi echipa, vei descoperi în curând că angajarea unor oameni din alte țări poate deveni complicată....

Eveniment2 zile inainte

Cauți un televizor ieftin? Află cum să te încadrezi în buget și totuși să faci o alegere bună

Achiziționarea unui televizor este rareori o investiție ușoară pentru că nu este o achiziție pe care o faci foarte des....

Eveniment2 zile inainte

3 modalități eficiente prin care reduci costurile energetice în locuință

Diminuarea costurilor facturilor la utilități este un obiectiv pe care multe familii și-l propun, dar care nu este atât de...

Eveniment2 zile inainte

Vezi ce presupune leasingul operațional full și cum poate fi acesta benefic pentru afacerea ta!

Dacă ai o afacere, probabil știi cât de mult timp, stres și bani trebuie să...

Eveniment2 zile inainte

TOMMY HILFIGER SE REDESCHIDE IN PALAS MALL IAŞI CU UN NOU ASPECT IMPRESIONANT

Pe 20 septembrie, magazinul Tommy Hilfiger si-a redeschis portile in Palas Mall Iasi cu un nou design impresionant si modern...

Eveniment2 zile inainte

Cum să-ți amenajezi casa cu un buget redus

Dacă urmează să te muți într-o locuință și ai planuri de amenajare, dar nu ai buget extrem de generos pentru...

Deep Forest Fest Deep Forest Fest
Eveniment3 zile inainte

Deep Forest Fest revine și anul viitor! Mai puternic, mai tare, mai electrizant!

Treptat, festivalul de muzică electronică Deep Forest Fest se impune drept unul de tradiţie pentru Râmnicu Vâlcea şi nu numai....

Eveniment4 zile inainte

Huawei a lansat seria nova 10

HUAWEI nova 10 și nova 10 Pro vin cu un design elegant și oferă prima cameră frontală de 60 MP...

Eveniment4 zile inainte

Cum ne protejam telefonul intr-un mod eficient

Smartphone-ul pe care il folosim in fiecare zi a ajuns sa fie ceva aproape vital pentru noi. In zilele noastre,...

Eveniment4 zile inainte

Tazz este acum disponibil în AppGallery, magazinul de aplicații al Huawei

București, 27 septembrie 2022 – Aplicația de food delivery Tazz este acum disponibilă în AppGallery, magazinul de aplicații al Huawei....

Eveniment4 zile inainte

Alege sa faci protectia muncii online cu Outstand.ro!

protectia muncii online Protectia muncii este un subiect vast si foarte important pentru orice societate, indiferent de domeniul in care...

Profile PVC Profile PVC
Social5 zile inainte

Va continua ascensiunea ferestrelor cu profile PVC si in 2023?

In ultima decada, ascensiunea ferestrelor cu profile PVC a fost una de-a dreptul impresionanta. De-a lungul anilor, a devenit clar...

Eveniment5 zile inainte

De ce este chiar si azi indragit Counter Strike 1.6?

Incepand ca un mod pentru jocul Half Life, Counter Strike 1.6 a devenit unul dintre cele mai populare jocuri realizate...

Batoza de Porumb Batoza de Porumb
Social6 zile inainte

Batoza de Porumb ROBP5T60 – aliatul micului fermier

Batoza de porumb Rotakt este unul dintre mai multele utilaje agricole de care cu siguranţă are nevoie orice mic fermier....

Știrile Săptămânii