Exclusiv
Ziua Poliției Române – 25 martie 2023 – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat
acum 9 lunipe

De ani buni asistăm la distrugerea controlată a Poliției Române prin subordonarea ei neaveniților care conduc țara, prin subfinanțarea ei, prin subdimensionarea ștatelor de funcționare, prin deprofesionalizarea polițiștilor, prin prigonirea profesioniștilor și determinarea lor să plece din sistem, prin angajări directe ale pilelor, prin detașări pe la alte instituții ale polițiștilor care și așa sunt foarte puțini.
Pentru a înțelege cum a funcționat picătura chinezească în cazul Poliției Române, aflată de mulți ani în moarte clinică, o să vă scriem pe scurt metodele prin care s-a ajuns la acestă ucidere controlată.
Din păcate, suntem contemporani cu cei mai slabi miniștri și secretari de stat, numiți în funcții pe cu totul alte criterii decât cele meritocratice.
Alegerea acestora de către păpușarii care manevrează butoanele urmează un șablon. Cei aleși pe sprânceană trebuie să fie cât mai cocoșați, obedienți, lași, fricoși, cointeresați, incompetenți și dacă se poate, pentru ca pachetul să fie complet, să nu aibă conștiință, pentru a putea să calce pe cadavre atunci când securiștii le dau ordin de zi pe unitate!
Cea mai grea palmă pe care a primit-o Poliția Română a fost desființarea sectoriștilor. Astfel, s-a realizat idealul securității statului, adică ruperea legăturilor dintre polițiști și societatea civilă.
Cei cu ani mai mulți știți foarte bine că sectoristul era cunoscut pe raza lui de competență de la cel cu barba sură, până la cel cu biberon în gură. Sectoristul avea calitate de organ de cercetare penală și cât era ziulica de lungă își desfășura activitatea printre oameni. Pe unii îi ajuta atât cât îi permitea legea, pe alții îi sancționa în funcție de gravitatea faptelor pe care le săvârșeau. Sectoristul se ocupa de tot ce însemna munca de poliție în sectorul pe care îl avea în responsabilitate, de la întocmirea dosarelor de cercetare penală, până le evidența populației sau distribuirea ordinelor de recrutare. Prin stabilitatea lui în funcția publică, după câțiva ani de muncă, pentru că un polițist bun se formează în șapte ani, nimeni nu se trezea sectorist peste noapte, reușea să cunoască informatorii, teritoriul de competență, populația, obiceiurile, stările conflictuale, infractorii, prostituatele etc.
Dacă era nevoie se transforma în moașă și ajuta femeile să nască!
Astfel, oamenii îl percepeau ca pe unul de-ai lor, unii îl apreciau, alții îl înjurau, dar toți îl considerau un bun sau rău necesar!
Azi, când există conceptul de polițist de proximitate, împrumutat de la elvețieni care l-au desființat de foarte mulți ani, acești polițiști sunt trimiși la ședințele cu părinții, să păzească școlile, să vorbească cu administratorii, să supravegheze cum crește iarba etc, adică trebuie să se ocupe cu altceva decât munca calificată de poliție! Astfel, acești polițiști au ajuns niște iluștrii necunoscuți! Dacă întrebi într-o zonă dintr-un oraș cine este polițistul de proximitate, 9 din 10 oameni nici nu știu cum se numește!
Următoare lovitură aplicată cu o precizie de ceasornicar elvețian a fost atunci când s-a stabili de niște analfabeți funcțional că polițistul trebuie să aibă tot felul de calități! Că el trebuie să fie judiciarist, proximist, rutierist, urban, rural, canin, cabalin etc! Vă mai aduceți aminte că până și mașinile de poliție erau inscripționate cu poliția rutieră, rurală, canină, criminalistică etc, până și-au dat seama cât de habarniști au fost și au revenit la inscripționările inițiale!
La data respectivă unii săreau în sus de bucurie că nu vor mai avea calitate de organ de cercetare penală și o să îi doară pe undeva ce se va întâmpla cu infractorii prinși în flagrant sau depistați în procesul muncii! La vremea respectivă rar se restituia vreun dosar de la parchet ofițerilor de poliție care aveau această atribuție în fișa postului.
Ce se întâmplă azi? Este un dezastru cu final anunțat! Cetățenii simt pe pielea și buzunarul lor urmările acestei reforme păguboase!
O altă lucrătură care ar fi putut însemna dispariția Poliției Române a fost desființarea posturilor de poliție. Ne aducem aminte cu mare tristețe că prin comunele patriei apăruseră cete de haiduci pe cai care tâlhăreau bătrânii prin comune sau le furau agoniseala de prin magazii. Acești imbecili care ne conduc au fost foarte aproape de perfecțiune. Aproape au atins perfecțiunea în prostie. Această reformă care a sfidat cea mai gravă fractură de logică nu a durat foarte mult, deoarece cetățenii nemulțumiți, nemaiavând post de poliție în comună, mergeau acasă la primari!
Și uite așa, pentru că primarii aduc voturi, posturile de poliție s-au reînființat, dar nu cum au fost!
Pentru că tot ce este bun trebuie să dispară, au apărut peste noapte secțiile de poliție din rural, cu funcții de conducere, secretare și polițiști la nucleu! Adică au luat foarte multe funcții de agenți, funcții de execuție, de la posturile de poliție și le-au transformat în puține funcții de ofițeri cu funcție de comandă la secțiile de poliție rurală pentru a-și desăvârși dezastrul! Și bonus, au luat alte funcții de la posturile de poliție pe care le-au transformat în funcții de secretară și funcții la nucleu! Și uite așa, acum bate vântul prin posturile de poliție din țară pentru că la unele nu mai sunt polițiști nici măcar să închidă ferestrele!
Modificare Statului Polițistului, o reformă prin care angajările directe, care erau o excepție, au devenit o regulă. Așa s-a deschis larg ușa corupției generalizate! Orice băiețaș de cartier și orice dansatoare la bară pot deveni polițiști peste noapte, angajați cu buletinul ca la aprozar! Doar fraierii mai merg la școală, pentru că școala este grea pe o soldă de nimic! Mai bine te angajezi direct pe salariu și mai dă-o încolo de școală că nu mai este necesară!
Astfel, au intrat ca la garderobă, pe ușa din dos, specialiștii lui pește prăjit, care după o beție zdravănă seara, s-au trezit dimineața în ținută de polițist cu grade de comisar!
Prin această reformă s-a dat startul la săritura peste gardul Poliției Române a frontieriștilor, jandarmilor, pompierilor, inginerilor, contabililor, bucătarilor, culegătorilor de plante medicinale și folclor, lăutarilor, sportivilor, pilelor, brancardierilor etc.
Unii băieți, cu apucături cazone, au confundat Poliția Română cu cazarma pe unde au fost copii de trupă și au intrat cu bocancii plini de nămol pe covorul alb din sufrageria noastră!
Pentru că păpușarii le-au permis!
La brancardieri am vrea să ne oprim puțin, pentru că lumea a uita cazul Perla. Pe asta se bazează și păpușarii, că mentalul colectiv are limite, memorie scurtă.
Pe 05.03.2012, un brancardier de 53 de ani al Policlinicii M.A.I., agent de poliție angajat direct pentru că fusese șofer de senator, a intrat în coaforul Perla și a împușcat 8 oameni, a omorât două femei și a rănit alte 6 persoane! Credeți că habarniștii care ne conduc au înțeles ceva? După 11 ani angajările se fac tot cu buletinul!
Detașarea polițiștilor, și așa puțini, la alte instituții. Este foarte bine pentru polițiștii detașați, pentru că sunt plătiți pe grilele de salarizare de acolo, și foarte rău pentru Poliția Română care se dezmembrează cu fiecare zi care trece.
Poliția Română ar trebui să publice măcar numărul polițiștilor detașați la alte instituții și facem pariu că ar putea să scopere numărul total de funcții dintr-un județ mare! Interesează pe cineva? Noi nu credem!
Detașări la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Parlamentul României, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, structuri de poliție locală, Secretariatul General al Guvernului, Președinția României etc.), acestea fiind efectuate de cele mai multe ori pe baza prieteniei între polițiști și conducătorii instituțiilor publice.
Astfel, polițiștii rămași trebuie să lucreze și pentru cei care pleacă la mai bine.
Numirea la comanda inspectoratelor de poliție din țară a unor oameni obedienți puterii de la București și care habar nu au pe ce lume trăiesc a făcut ca încrederea populației în această instituție să scadă la niște cote alarmante, la fel cum scad cotele Dunării în cei mai secetoși ani!
Incompetenții care sunt numiți în funcții, de cele mai multe ori prin ocolirea legii de funcționare a Poliției Române, au misiunea sacră de a frânge destinele subordonaților, deși au în fișa postului atribuțiuni de îndrumare și sprijin! Pentru a-și ascunde nepriceperea se transformă în mici tirani mângâiați duios pe frunte de secretarii de stat din minister. Indiferent de abuzurile pe care le săvârșesc sunt spălați de comisarii detergent din corpurile de control!
De cele mai multe ori sunt sancționați exact cei care sesizează abuzurile comise de acești numiți inspectori șefi care nu știu ce caută în viața lor!
Tactica lor este simplă, te trimit la psiholog, îți ridică ORNIS-ul, te mută pe te miri unde, îți fac tot felul de șicane etc. într-un cuvânt îți fac viața grea, și dacă se întâmplă să câștigi după ani de zile prin instanțe, nu răspunde cineva, pentru că în Poliția Română, ordinul este mai tare decât legea, iar dispoziția mai tare decât ordinul! Și toate aceste ordine și dispoziții se adaugă ilegal la lege, nu sunt publicate niciodată în Monitorul Oficial și, de cele mai multe ori, sunt date de electricieni, ospătari, secretare, șoferi, ingineri, doctori etc. unși miniștri care nu au nicio legătură cu munca de poliție! Niște habarniști care de cele mai multe ori își angajează rudele și pilele fără școală sau vreun concurs prin locuri călduțe din minister!
Achizițiile publice care s-au făcut de-a lungul anilor, de la revoluție până azi, au fost câștigate de favorizații politic. Lascăr Catargiu, ministrul care a scos politicul din poliție, se răsucește în mormânt!
Polițiștii se roagă la Dumnezeu ca ținuta și încălțămintea făurite cu migală în fabricile favorizaților politic să reziste măcar 6 luni!
Condițiile de viață ale polițiștilor din rural seamănă de cele mai multe ori cu emisiunea Survivor! Diferența este că cei care participă la această emisiune o fac pentru foarte mulți bani! Posturile de poliție arată în cele mai multe cazuri ca niște grajduri sau case părăsite. Unele trebuie dotate de urgență cu bulină roșie și senzori seismici pentru ca polițiștii să poată să iasă la timp din ele! Apa potabilă, săpunul sau hârtia igienică sunt un lux pe care inspectoratele de poliție din țară nu își permit să îl finanțeze! Pentru că nu au fonduri! Toaleta din fundul curții, de cele mai multe ori fără ușă, este ceva firesc. La peste 100 de posturi de poliție din țară wc-ul lipsește cu desăvârșire. Deși posturile de poliție figurează pe hârtie cu 4–5 funcții, în realitate unde sunt doi sau trei polițiști este motiv de sărbătoare.
Salarizarea mizerabilă a făcut această meserie nefrecventabilă pentru tineri! Pentru a putea face o comparație, un muncitor necalificat în construcții nu poate lua un salariu net mai mic de 3000 de lei! Un polițist ajunge la acest salariu după 10 ani de muncă! Pentru că domnii care conduc țara vor să își bată joc de această castă!
Să nu credeți că cei care se apropie de pensie nu mai pot de bine! Bătaia de joc a atins apogeul!
Se schimbă regulile jocului de la o zi la alta! Pentru a vă face o părere despre viața frumoasă a polițiștilor, roz și fără niciun stres, vă spunem că în conformitate cu un studiu făcut chiar de către Direcția Medicală din MAI speranța de viața pentru polițiștii care au lucrat în operativ este 61 de ani! Asta dacă nu mor în misiuni sau din cauza stresului până se pensionează!
Un stres întreținut artificial de niște nenorociți fără scrupule care sunt șefi!
În urmă cu 25 de ani la școlile de poliție concurau 20 de tineri pentru un loc!
Pentru că nu mai există limită de vârstă, greutate, înălțime etc. oricine poate să devină polițist peste noapte.
Polițiștii sunt pe cale de dispariție și neocrotiți de lege! Să fii polițist este o stare de spirit, pe care mulți purtători ai ținutei de polițist nu o înțeleg!
Azi, la aceste concursuri pentru școlile de poliție, se întâmplă minuni, candidații care sunt respinși la vizita medicală sunt vindecați miraculos de vineri până luni! Probele sportive au devenit o glumă, traseul actual, în urmă cu 25 de ani, reprezenta o singură probă sportivă. Verificările în cazul viitorilor polițiști se fac abia după promovarea concursului de admitere și nu de puține ori, cei care fac verificări află că cei care îmbracă ținuta de elevi au fost tâlhari sau prostituate!
S-a ajuns în situația în care, incluzând și vindecările miraculoase, concurența să fie de un singur concurent pentru un loc!
Prigonirea profesioniștilor prin tot felul de șicane și cercetări prealabile! Cei care sunt bine pregătiți sunt foarte greu de șantajat și nu se lasă cumpărați cu un salariu pentru lucrături de excepție, avansări înainte de termen sau bilete la mare! Pentru asta trebuie determinați să se pensioneze. Cetățenii ne arată cu degetul pentru că avem posibilitatea să ne pensionăm la 48 de ani, posibilitate pe care o au mai multe categorii profesionale, dar oamenii sunt ipocriți! Polițiștii sunt cea mai mare problemă a României! Nu contează că mor în misiuni sau de inimă rea și nu mai apucă pensia!
Dragi cetățeni, peste tot în țările cu apă caldă, după 25 de ani de serviciu, polițiștii se pot pensiona! Vrem să facem parte din UE și NATO dar doar atunci când ne convine! Polițiștii nu au pensii speciale, se numesc pensii militare de stat, și de la A. I. Cuza nu s-a atins nimeni de ele! Până acum!
După pensionare, polițiștii au grade militare în rezervă și au în continuare obligații militare, asta după o viață de muncă în care le-au fost interzise multe drepturi prevăzute în Constituția României!
Doar polițiștii care au lucrat cel puțin 26 de ani în operativ se pot pensiona la 48 sau 49 de ani!
Legal! Cei care au ieșit înainte de această vârstă reprezintă excepții de la regulă și trebuie să fie întrebați cum au făcut-o! Pentru o mână de nemernici aruncați anatema pe o întreagă categorie profesională!
Cine sunt acești indivizi care spun pe la tv că pensiile militare sunt pensii speciale? Niște maimuțoi care nu au pus în viața lor mâna pe o armă de foc, niște fetițe în corpuri de bărbați care au fugit din țară atunci când trebuiau să facă armata și au revenit când stagiul militar nu mai era obligatoriu!
Subordonarea Poliției Române domnilor aleși prin vot să conducă această țară are de cele mai multe ori aspecte grotești!
Așa cum spuneam mai sus, asistăm neputincioși la eutanasierea Poliției Române!
România nu își merită polițiștii! (Articol preluat de pe un grup de WhasApp al polițiștilor si/sau foști politisti)
Iti recomandam
-
Școala lui Codruț: Drumul câinilor abandonați spre o nouă viață
-
Provocările întâmpinate de Vanessa Youness în Promovarea Medicinei Alternative și Strategiile de Abordare
-
realme GT5 Pro a fost lansat oficial în China
-
Hello Group lansează FINEWISE, nucleu de expertiză în comunicarea din food & beverages, ospitalitate, sănătate și stare de bine
-
House of VLAdiLA și The Climate Change Company, marii câștigători ai competiției Startarium „Românii sunt antreprenori”
-
Șeful IPJ Giurgiu a fost sancționat, de aproape 100 de polițiști din subordine, pentru încălcarea prevederilor referitoare la Codul muncii – Ziarul Incisiv de Prahova

acum 9 orepe
decembrie 7, 2023
„Jurnalistul” de șantaje Catalin Stavri, purtătorul de cuvânt pe afaceri murdare al primarului Volosevici/DOCUMENTE/Inregistrari audio (IV)
Boși, locotenenți, soldați:
Mafia din interiorul Poliției Române, filiala Prahova . Poluarea și corupția au fost mereu în topul problemelor din Prahova; de ce ar face excepție de la regula asta oamenii legii din județ. Beneficiind de protecție la cel mai înalt nivel, inspectorul general adjunct al Poliției Române, Eduard Mirițescu, a pus la punct in Prahova o structură de crimă organizată operând chiar în cadrul poliției. Increngătura mafiotă include polițiști de toate gradele, oameni politici, un jurnalist specializat pe șantaje, ocupând funcția informală de hoț-șef peste infractorii mărunți dintr-o zonă a județului.
Jurnalistul Cătălin Stavri, șantajist, șpăgar și intermediar de voturi
Jurnalistul Cătălin Stavri este omul de teren, scos la înaintare ca interfață vizibilă a ilegalităților, ultima verigă, cea aflată la vedere, a ilegalităților grupării. Omul s-a specializat în jurnalism de șantaj, încât, după ce a dat pe față mai multe bube ale chestorului Mirițescu, au dat-o la pace devenind „partners in crime”, de fapt jurnalistul devenind unul dintre acoliții săi – să o spunem în limbajul lor mafiot: devenind soldatul grupării.
Beneficiind de ponturile informative date de politisti corupti si de intervenția directă a chestorului Mirițescu, Cătălin Stavri solicită și primește în mod direct avantaje financiare din partea agenților economici din Prahova, care sunt șantajati prin amenințarea cu publicarea unor materiale de presă defăimatoare sau cu anchete penale. O practică uzuală este aceea de sesizare a Serviciului de Apel Unic de Urgență 112 cu privire la suspiciuni de încălcare a legii, urmate de trimiterea unor semnale de posibile rezolvări a „problemei”, daca se… cotizează. O astfel de acțiune a avut loc de curând, cu scopul rezilierii unei contract comercial dintre două societăți cu capital privat. DGA Prahova a intrat în posesia mai multor înregistrări făcute de diverse grupuri de interse în care jurnalistul solicita, în numele lui Volosevici și al influenței din Poliție, bani și alte foloase pentru rezolvarea „problemelor”, inclusiv în spețele mai sus amintite. Toate aceste probe au fost blocate si sunt blocate la ordinele chestorului Miritescu, chestorului Ginel, Balan si Frangulea.
Neluându-se măsurile legale, pe plan local, unii dintre păgubiți au sesizat direct DNA București, motiv pentru care „jurnalistul” santajist si spagar pentru a scapa de raspunderea penala care il incumba a inceput o „sarabanda” de plangeri penale efectuate de el personal si de acolitii din aceasta grupare si cu sprijinul politistilor corupti isi continua activitatea infractionala. Mai mult, a trecut la filaje, bara la bara, la denuntatorii din dosarul DNA, pentru intimidarea acestora.
Acum sa explicam pe larg cititorilor cine sunt asa -zisi „interlopi” din mafia deseurilor care au fost „retinuti” si motivele acestui dosar fabricat: santajul mafiei adevarate ale deseurilor al carui exponent este „jurnalistul” santajist si spagar Stavri Catalin.
Reamintim ca, dintre cei 12 reținuți în dosarul mafiei deșeurilor din Prahova, 4 au fost duși în fața instanței cu propunere de arestare preventivă: Adrian Vuță Nistoroiu, Cristina Dobre, Cristian Burlacu și Florin George Simion.
I. Adrian Vuță Nistoroiu este cel care i-a achizitionat de pe firma sa „jurnalistului” santajist si spagar (Catalin Stavri) doua autoturisme de lux, atat pentru el, cat si pentru sotia acestuia. O mare parte din aceste sume de bani au fost achitate de Adruan Vuta Nistoroiu.
Documentele cu facturile celor doua autoturisme si contractele:
Tot Adrian Vuta Nistoroiu este cel care i-a achitat „jurnalistului” spagar si santajist zeci de vacante de Lux in locatii exclusiviste.
Ultimii bani pe care i-a dat „jurnalistului” santajist si spagar la solicitarea acestuia a fost cand jurnalistul „spagar” si santajist a pierdut procesul de calomnie cu comisarul Adrian Radulescu de la DGA Prahova. Atunci, Adrian Vuta Nistoroiu i-a transmis sa nu il mai caute și sa nu îl mai „tapeze” de bani ca NU mai primeste un leu de la acesta si iata, peste noapte a devenit seful mafiei, doar pentru ca a refuzat sa mai „cotizeze” si sa se supuna santajelor acestui individ si al mafiei pe care o reprezinta.
Reamintim ca, „jurnalistul” santajist si spagar a dus o adevarata campanie de denigrare impotriva comisarului Adrian Radulescu doar pentru a il apara pe Ginel Preda deoarece comisarul Radulescu avea in lucru un dosar la DGA cu ofiteri corupti din IPJ Prahova, printre care era si Ginel Preda.
In prezent, asa cum dezvaluiam la inceputul articolului, comisarul Adrian Radulescu a fost potcovit, din nou, de aceeasi mafie si pentru aceleasi motive.
recent, DGA Prahova a intrat în posesia mai multor înregistrări făcute de diverse grupuri de interse în care jurnalistul solicita, în numele lui Volosevici și al influenței din Poliție, bani și alte foloase pentru rezolvarea „problemelor”, inclusiv în spețele mai sus amintite. Toate aceste probe au fost blocate si sunt blocate la ordinele chestorului Miritescu, chestorului Ginel, Balan si Frangulea.
Jurnalistul „spagar” si santajist a publicat din nou un articol denigrator la adresa comisarului Adrian Radulescu si comisarul-şef de poliţie Sandu Frangulea i-a intocmit un raport pentru a il indeparta de la Prahova unde erau documentate faptele de coruptie ale politistilor si cu sprijinul mnemijlocit al comisarului Miritescu acest demers s-a realizat.
Reamintim ca, neluându-se măsurile legale, pe plan local, unii dintre păgubiți au sesizat direct DNA București.
II. Cristian Burlacu, al doilea personaj, care a fost retinut si inculpat doar ca a REFUZAT sa mai cotizeze la aceasta mafie.
Cristian Burlacu este sau a fost administratorul firmei BLUE PLANET. Va dezvaluiam de ceva timp ca toate, absolut toate contractele pe care le incheie primaria psd-istului Andrei Volosevici au un „parandarat”, de minim 10%, o spaga pe limbajul acestora.
Astfel, intre Blue Planet si firma „jurnalistului” spagar si santajist a fost incheiat un contract de „publicitate” la o valoare de 10% din contractul incheiat de Blue Planet si Primaria Ploiesti. Vom publica si contractul si facturile.
Cand firma in cauza (datorita problemelor financiare) a mai refuzat sa se supuna santajaului si sa ii mai achite spagarului santajist cei 10%, au inceput amenintarile care s-au concretizat cu inculparea lui Cristian Burlacu, in acest dosar fabricat.
Ultima discutie intre jurnalistul spagar si reprezentantii Blue Planet imbraca formele ridicolului (vom publica print screen dupa aceasta convorbire). „Jurnalistul” santajist si spagar solicita, ca sa fie bine si sa nu fie rau, ca firma Blue Planet sa ii achizitioneze un autoturism BMW X6 in contul facturilor restante. Au refuzat si aceasta incercare noua de santaj si, cu politistii corupti din aceasta caracatita, a ajuns inculpat.
III. Si firma Rosal a refuzat sa mai „cotizeze” si sa se mai supuna santajului. Sotia si mama „jurnalistului” spagar si santajist au fost angajate la aceasta societate pe care aceasta grupare a mulso’ din toate pozitiile.
In doi ani de zile „jurnalistul” spagar si santajist a „primit” de la Rosal cca 7 miliarde de lei. Cand au incetat sa se mai supuna santajului au inceput, pe de o parte, atacul lui Andrei Volosevici, pe de alta parte un atac mediatic de proportii. Nu ne-ar mira ca ancheta cu dosarul fabricat de politistii corupti sa se indrepte si spre cei de la Rosal pentru a le aplica o corectie ca au REFUZAT sa mai cotizeze si sa se supuna santajului. (vom publica toate facturile si platile efectuate catre firma santajistului, precum si catre sotia si mama spagarului).
Cine sunt politsitii care au intocmit acest dosar care este, in fapt, un santaj in forma continuata, ochestrata de „jurnalistul” santajist si spagar cu sprijinul institutiilor statului?
- La comanda era in aceea zi renumitul….ati ghicit….Ginel Preda – cel indicat mai sus….
2. Dosarul a fost „efectuat” de Marcel BĂLAN, personaj care musamalizeaza dosarele membrilor acestei grupari, la care vom reveni.
3. Cine a fost in perchezitie la SWO ? Normal, comisarul Frangulea.
Marcel Balan incearca sa musamalizeze dosarul in care Catalin Muresan din mafia gunoaielor este acuzat de actiuni specifice crimei organizate cand a incercat sa intimideze familia unui concurent de pe piata.
Comisarul Sandu Frangulea, revenit la arme si munitii, incearca sa musamalizeze dosarul lui Catalin Muresan de la Recop, cel cu deseurile periculoase.
Ginel Preda incearca sa musamalizeze dosarul mafiei imobiliare si sa blocheze dosarul penal nr 37/P/2023 disujns la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova. Se incearca musamalizarea tuturor acestor dosare penale. Normal, o mana spala pe alta, una sare in ajutorul alteia si invers.
In cel cu mafia imobiliara este doar implicata sora chestorului Eduard Miritescu …
Emisiune preluată de pe YouTube, emisiune ealizata de Republika News Tv
Daca mai recapitulam pentru opinia publica, avem intreaga „facatura”, o „facatura” prin care organele statului roman au fost utilizate in actiuni de santaj:
- Cu o zi inainte de perchezitii, marele deontolog al acestor doua grupari de crima organizata a publicat, din nou, „globul”, pe care il publica cand era in tandem cu „Portocala” si „preciza” la comanda, ori pentru santaje, ori pentru promovarea unor dosare „fabricate” cine si ce urmeaza a/ar fi victima/victime. Cu un tupeu nemarginit pentru aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata, a postat si mesajul sugestiv: „Deranj Mare”…”Daca va era dor” (ultima expresie este daca va era dor de globul prin care preciza/”previziona” ce va urma, da, ce sa zicem, mare prezicator este acest baietas fara liceu macar);
- A doua zi, surpriza, au fost perchezitii la asa zisa mare grupare a „mafiei” gunoaielor, cum a vazut maria sa in „GLOB”, grupare a gunoaielor, caci asa o numeste cel care a primit el si familia sa bani de la firmele pe care acum le ataca, precum si de la firmele de salubrizare .
- Tot a doua zi, a facut o gafa de proportii/monumentala, probabil imbatat de succes, a dat pe „goarna” aceasta facatura si a publicat un „articol” prin care specifica ca la orele 08.20 cei din asa zisa mafie a gunoaielor au primit ordonanta de retinere, in contextul in care ei au fost pusi sub invinuire la orele 10.00. HILAR si distractiv cum se dau de gol cei din aceasta mafie.
4. Un avocat al apararii a solicitat Onoratei Instante si procurorului de sedinta sa explice cum este un proces echitabil si corect daca pe un site obscur (cu referire si cu nominalizare numelui jurralistului santajist Catalin Stavri, PRECIZAT in clar), a fost publicat un articol (pe care l-a aratat) prin care minciuna a fost preluată, gonflată și rostogolită, precum celor in cauza le-au fost emise ordonate de retinere pentru 24 de ore, articol publicat pe „surse”, conform carora aceste aordonante s-au emis la orele 08.20, cand cei in cauza de abia la orele 10.00 au fost pusi sub invinuire. Probabil si sursele respective ale spagarului/santajist au fost tot din „GLOBUL pantentat de Stavri-Portocala”, acum a evoluat la Stavri – „Gigel” si „Portocala”. Unde sunt trei, puterea creste, nu?
5. In timpul acestor interventii in care gruparea de crima organizata a FOST data de gol/ devoalata pana si de avocati, a fost observat un politist care „butona” la un telefon, probabil transmitea mesaje catre „seful” acestui site obscur si la orele 19.00 s-a produs „minunea”: stirea a fost modificata, cei drept, tardiv, foarte tardiv, caci avocatii, si nu numai, aveau deja print screen-urile dupa articolul initial.
In acest context nu este de mirare ca legea este pentru „catei”, din moment ce „jurnalistul” spagar si santajist se pozeaza cu insemnele politiei romane si pe masinile IPJ Prahova. Probabil transmite mesaje gruparii ca este protejat si intangibil:
Si celelalt protejat din gasca „jurnalistului” santajist si spagar (Catalin Muresan) are toate autoturismele de pe firma inregistrate cu COP, oamenii astia chiar conduc politia.
Reamintim ca, procurorul sef de sectie din cadrul DNA ST Ploiesti, Matei Adrian George a constatat mai multe fapte penale savarsite de jurnalistul santajist si de acesta grupare de criminalitate economico – financiara organizata si a disjuns cauza catre Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova cu toate probele si inregistrarile audio: „inregistrarile audio ambientale si cele efectuate prin intermediul aplicatiilor telefonice au fost transcrise in procese-verbale de catre lucratorii Serviciului Tehnic al DNA in baza ordonantelor de delegare in cauza”.
„Jurnalistul” santajist si spagar s-a implicat direct in cumpărarea pentru Andrei Volosevici a voturilor cetățenilor de etnie romă din Ploiești, oferind bani pentru voturi și luând contact cu șefi informali ai comunităților rome din oraș pentru finalizarea tranzacției.
Dovada ca primarul PSD-ist Andrei Volosevici era parte din aceste infractiuni
Exponentul mafiei gunoialor, Catalin Stavri (cel care a obtinut bani iliciti din aceste operatiuni, nu o zicem noi, ci un procuror sef din DNA), ca sa elimine o posibila concurenta si-a desfasurat „fortele” vizibile si invizibile in actiuni tipice crimei organiuzate, implicand in aceste actiuni politisti corupti, sesizam ca si posibili procurori dar si o parte din media.
In dosarul penal nr 37/P/2023, procurorul sef de sectie din cadrul DNA ST Ploiesti, Matei Adrian George a constatat mai multe fapte penale savarsite de jurnalistul santajist si de acesta grupare de criminalitate economico – financiara organizata si a disjuns cauza catre Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova cu toate probele si inregistrarile audio: „inregistrarile audio ambientale si cele efectuate prin intermediul aplicatiilor telefonice au fost transcrise in procese-verbale de catre lucratorii Serviciului Tehnic al DNA in baza ordonantelor de delegare in cauza”.
Probabil ca cei de la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova sunt tintuiti pe scaun de mafia din politie (IPJ Prahova si MAI).
In fapt, polititii corupti asta incearca sa musamalizeze!
La alegerile locale din 2020, C.S. a fost omul de legătură dintre Volosevici, omul de afaceri rom G.V., ca sponsor, și șefii informali din zone ploieștene populate preponderent de romi săraci.
Este vorba de cartierele Mimiu (1800 potențiali votanți romi), Radu de la Afumați (500 votanți) și Bariera Basarab (300 votanți).
Prin intermedierea lui C.S., părțile au agreat asupra oferirii unei mici atenții de 100 de lei pentru fiecare votant. In plus, s-a decis alocarea a 20.000 – 30.000 lei pentru organizarea pentru romi a unei petreceri în ziua votului, cu mâncare și băutură. Suma totală calculată de C.S fost între 200.000 – 300.000 lei, care avea să fie oferită de omul de afaceri G.V. în schimbul obținerii, ulterior, al unor contracte vizând prelucrarea apelor uzate din județ, prin care să-și recupereze investiția. Singura promisiune care viza îmbunătățirea condițiilor de locuit ale romilor a fost astfaltarea cartierului Mimiu.
C.S. i-a cerut 300.000 lei omului de afaceri, care a fost de acord să o plătească în mai multe tranșe, până în ziua alegerilor. Cu trei zile înainte de alegeri, G.V. i-a oferit 130.000 de lei lui C.S., din care 80.000 de lei, via C.S., au ajuns la liderul rom al comunității din Mimiu. 70.000 de lei din sumă a fost împărțită votanților sub forma cadoului de 100 de lei, iar restul de 10.000 a fost reținut de lider, sub motivul că a trebuit să-și plătească verii care l-au ajutat la împărțirea pomenii electorale în comunitatea Mimiu. Ce s-a întâmplat cu restul de 50.000 de lei rămași din totalul de 130.000? Au fost reținuți de C. S., cu argumentul că sunt necesari pentru alte cheltuieli electorale.
In zilele următoare, antreprenorul rom i-a mai oferit lui C.S. 80.000 de lei pentru mită electorală adresată romilor din cartierele Radu Afumați și Bariera Basarab. Din aceștia, 10.000 de lei au fost dați celor patru lideri informali din cele două cartiere pentru mobilizarea electorală a romilor, nefiind clar ce s-a întâmplat cu restul de 70.000. La votanți n-au ajuns, în orice caz.
Surpriza din dosarul penal
Asa cum va dezvaluiam, la dosarul cauzei sunt probe cum au fost obtinuti BANI ILEGAL DE JURNALISTUL CATALIN STAVRI SI GRUPAREA indicata DIN MAFIA DESEURILOR
Timp de șase luni, omul de afaceri a solicitat onorarea promisiunii vizând acordarea contractelor preferențiale ale Primăriei firmei sale, dar C.S., purtătorul de cuvânt al lui Volosevici pe afaceri dubioase, l-a aburit și tot amânat, încât până la urmă planul s-a topit în ceață și nu s-a mai finalizat în niciun fel. Pe românește, omul rom de afaceri a fost aburit și țepuit de 210.000 lei de niște bărbați albi, stâlpi ai societății. Bani îngropați de C.S. în contul de la Bellu. Ca să nu rămână chiar în pagubă, omul de afaceri i-a solicitat lui C.S., printr-un apropiat, să pună o vorbă bună ca să obțină prelungirea unui contract aflat in derulare cu fabrica de sucuri Timbark vizând apele uzate, precum și o clauză de exclusivitate pe această activitate. C.S. a fost de acord să intervină, dar cu condiția ca G.V. să-i cedeze 50% din viitorul contract, pe firma unui prieten, Claudiu Bellu, proprietar al unui restaurant. Omul de afaceri a acceptat propunerea, dar și-a băgat în combinație și o rudă cu care C.S. să împartă partea de 50%.
Prin urmare, profitul s-ar fi dus 50% la G.V., 25% la C.S. (și Bellu) și 25% la ruda lui G.V.
Ulterior, C.S. a mai obținut de la G.V. 10.000 lei, pe care să-i dea șpagă directorului Timbark pentru a obține mult dorita exclusivitate și, ca bonus, suplimentarea activității de exploatare a apelor uzate.
Surpriza de abia acum incepe
Tot la dosarul cauzei sunt probe si inregistrari audio/video (pe care le vom publica) conform carora pentru campania electorala s-a implicat si un alt personaj din mafia deseurilor, Catalin Muresan de la Pleasa.
Acesta din urma, pentru coruperea alegatorilor, a „donat” pentru campanie porci si o mare suma de bani. Vom reveni cu documente urmate de inregistari audio explicite, pe fiecare document.
De asemenea, vom reveni cu un interviu bomba luat de Incisiv TV domnului Vuta Adrian, la inceputul lunii octombrie de cand s-a auzit in „piata” despre fabricarea dosarului si retinerea lor. Sa mai spunem ca domnul comisar Balan s-a dus cu acest dosar, intai, la DNA de unde a fost trimis la plimbare pentru ca procurorui acestei institutii nu au vazut nimic ilegal? Ar fi de prisos. Ca in epoca lui „Portocala” s-a creat un „culoar” in justitia din Prahova!(Cristina T.).
N.R – Vom reveni și cu inregistrarea audio din care reiese cum își negocia santajistul -spaga de 10% din contractul pe care o firmă de salbrizare l-a încheiat cu Primaria Ploiesti. Mentionam ca o parte a acestui santaj a fost facturat și sumele santajului încasate.
Asta se incearca a se musamaliza, unele dosare penale sunt ascunse (pe numele celor din aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata) si sunt fabricate altele, tot cu sprijinul si/sau la comanda acestor interlopi. Vom reveni cu documente si inregistrari audio. (Cristina T.).
Cum protejează Primăria Ploiești caracatița imobiliară din municipiu
Exclusiv
Academia de Poliție nu și-a suspendat activitatea pentru că le pasă de studenți, ci au trecut în online și i-au trimis acasă pentru a nu mai avea scurgeri de informații din tot ceea ce se întâmplă în instituția de învățământ. – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat
acum O zipe
decembrie 6, 2023

Fapte care nu pot fi acceptate într-un stat care se vrea a fi „de drept”, „nu de drepți” – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat
acum 2 zilepe
decembrie 5, 2023

Ultimile Noutăți din Prahova

Provocările întâmpinate de Vanessa Youness în Promovarea Medicinei Alternative și Strategiile de Abordare
Medicina alternativă, un domeniu vast și diversificat, care include o varietate de practici și terapii ce ies din cadrul medicinei...

realme GT5 Pro a fost lansat oficial în China
Bucureși, România, 7 decembrie 2023 – realme a lansat oficial modelul GT5 Pro. Fiind cel mai puternic dispozitiv GT din toate...

House of VLAdiLA și The Climate Change Company, marii câștigători ai competiției Startarium „Românii sunt antreprenori”
Competiția Startarium „Românii sunt antreprenori”, inițiată de Impact Hub și ING Bank, cu sprijinul Pluxee, și-a desemnat câștigătorii pe 29...

Chaka Sobhani se alătură DDB WW în calitate de Președinte, CCO International
Un lider creativ premiat părăsește Leo Burnett WW pentru a se alătura rețelei DDB București, 6 decembrie 2023 – DDB Worldwide anunță că...

AGON by AOC lansează monitoarele ultrawide CU34G2XE/BK și CU34G2XP/BK dedicate pasionaților de gaming
București, 5 decembrie 2023 – AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare pentru gaming și accesorii IT din...

PC Garage lansează campaniile speciale de sărbători
Promoții și oferte până la Crăciun Începe campania “Te echipăm gratuit: cadou carcasă sau sursă la alegere” Încep cele mai tari...

Studiu Aqurate: Sărbătorile de iarnă aduc vânzări cu 28% mai mari decât media lunară anuală, în rândul magazinelor online monitorizate
Cele mai mari creșteri apar în categoriile Mobilier, Echipamente și Accesorii și produse pentru Copii și bebeluși Studiul a fost...

HONOR anunță viitorul smartphone-urilor pliabile și tehnologiei centrate pe nevoile utilizatorului la Forumul Global Fortune 2023
Brandul global de tehnologie HONOR a participat la Forumul Global Fortune 2023 din Abu Dhabi pentru a discuta despre viitorul...

Florin Gioga şi-a anunţat candidatura ca independent la Primăria Sinaia
Primarul oraşului Sinaia va avea un adversar dificil la alegerile locale din anul 2024 în persoana lui Florin Gioga. Acesta...

Cum să integrezi ferestrele gri antracit în designul interior al casei tale
De multe ori privim designul interior ca pe o formă de artă, care reflectă personalitatea și preferințele noastră. Când spui...

NAVITEL RE 5 DUAL: Inovația ce transformă fiecare călătorie într-o experiență de navigație și supraveghere deosebită
NAVITEL®, liderul incontestabil în tehnologia dispozitivelor auto, anunță cu mândrie lansarea celei mai recente inovații din portofoliul său de produse, NAVITEL...

Ministerul Mediului investește resurse în gestionarea situațiilor de urgență
Aflat în derulare încă din 2019, proiectul SIPOCA 596 a avut conferința de încheiere pe data de 8 noiembrie 2023....

Veeam lansează o nouă versiune pentru Veeam Backup for Salesforce pe cel mai important marketplace de soluții cloud pentru companii
Clienții Veeam se pot bucura acum de opțiuni extinse de securitate și restaurare disponibile pe Salesforce AppExchange pentru a se...

NAVITEL® R33 – Asistentul tău digital pentru drumurile nocturne
BUCUREȘTI, 9 Noiembrie 2023 – NAVITEL® – liderul inovației în domeniul dispozitivelor auto inteligente, prezintă camera auto NAVITEL R33, un standard de înaltă calitate...

PC Garage anunță Black Friday de Gaming
București, România – PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România, dă startul...

Cum alegi un sistem antiefractie potrivit pentru afacerea ta?
In societatea moderna, siguranta afacerii este o prioritate pentru orice antreprenor. Gratie tehnologiei de ultima generatie, acum ai la dispozitie...

Securitatea si eleganta pe care ferestrele PVC o ofera locuintei
Intr-o lume in continua schimbare, securitatea locuintei noastre a devenit o preocupare constanta. Dar, in acelasi timp, ne dorim si...

Eleganță și rafinament în lumina zilei – cum să îți alegi o rochie de zi perfectă
Tot timpul este un moment perfect pentru a străluci în ținute diafane, care să sublinieze frumusețea și feminitatea fiecărei femei....
Știrile Săptămânii
-
Exclusivacum O săptămână
Academia de Poliție “A. I. Cuza” a fost închisă până la finalul anului – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Uncategorizedacum 3 luni
Impactul plecării părinților la muncă în străînătate asupra educației copiilor
-
Sănătateacum 3 luni
Implantul dentar si tot ceea ce trebuie sa stii despre aceasta procedura stomatologica
-
Exclusivacum 2 luni
”Vă stăm la dispoziție cu întrebări la răspunsurile dumneavoastră…”/Tartorul MAI – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Evenimentacum 2 luni
Aproape 4.000 de beneficiari ai atelierelor gratuite „Nutriție pentru SuperEroi”, în Cluj-Napoca și Ploiești
-
Administrație localăacum 2 luni
Armata României vine la Bucharest Gaming Week
-
Culturăacum 2 luni
Muzica de neuitat pentru nunta ta cu Formatia Fantastic
-
Afaceriacum 2 luni
Contabilitatea în contextul crizelor economice: Cum să-ți protejezi afacerea