Connect with us

Exclusiv

„Fiecare va primi, mai devreme sau mai târziu, ceea ce merită, iar aceasta nu este o realitate care se poate negocia” – Ziarul Incisiv de Prahova

Prahova Mea

Publicat

pe

Înainte de a vă arată cum o înfloritoare nouă asociație de proprietari se poate duce de râpă în doar 3 ani din cauza unor persoane cu interese personale de natură materială, cum fără jenă mint și fură banii proprietarilor prin contracte ilegal alese, permiteți-ne să repetăm câteva aspecte de la care am plecat:

Pentru cei care nu au început să citească dezvăluirile noastre de la Ep.1, vă reamintim că discutăm de derapajele de la Legea 196/2018, privind asociațiile de proprietari într-un condominiu apărut de 3 ani din Ploiești, format din 7 blocuri care sunt lăsate să se degradeze.

Vă prezentăm aceste derapaje deoarece se poate instala și la dvs. în Asociație, dacă nu sunteți vigilenți și nu urmăriți semnalele pe care noi încercăm să le subliniem ca fiind vitale pentru a nu fi păcăliți.

Ne asumăm enorma presiune a forțelor de coerciție asupra acestei situații din partea caracatiței, precum și dezgustul dvs. că așa ceva există la un asemenea nivel, fix în Patria Hoților – Prahova.

Dar cum dezgustul ar trebui să fie al celor care plătesc de 3 ani, vă lăsăm să judecați nivelul de dezinteres coroborat cu naivitatea proprietarilor din această asociație de proprietari condusă fără respect față de lege și dreptate, de președintele spadasinul D’Artagnan: Vlad „Minciunică” Socoleanu, bani pe care îl cheltuiește alături de concubinul  administrator Aramis Ionuț „Atestat” Corcodel.

Astăzi vom arăta că cei doi analfabeți funcționali au reale valențe de genii în prostirea masei de proprietari adunați sub formă de cârd de gâște – majoritatea de aur și a câtorva leșești, la ceea ce legea numește ADUNAREA GENERALA A PROPRITERILOR.

În urma feedback-urilor de care vă spuneam săptămâna trecută de la persoane ce nu sunt în această asociație, aceștia s-au arătat reticenți de faptul că lucrurile, dacă s-au dorit a se schimba, s-ar fi putut prin Adunarea Generală a Proprietarilor.

Vă vom explica de ce aceste lucruri nu s-au putut realiza așa cum era normal după cum urmează:

     Exemplul 17: Adunarea generala a proprietarilor MRS SMART 25.08.2021.

Așa cum vă explicam în Ep. 2 și 3 despre ce obligații și drepturi sunt prevăzute în Legea 196/2018, privind asociațiile de proprietari(vă rugăm să le recitiți din acele Ep.) cu privire la președinte, membrii Adunării generale a proprietarilor, cenzor, membrii Comitet executiv iată ce s-a întâmplat în 2021 la gâștele noastre de aur:

Așa cum reiese din procesul-verbal al A.G.P. am avut acolo adunate nici mai mult, nici mai puțin de 85 de gâște de aur și leșești, dintr-un total de 262.

      Desigur, că oricine a citit dezvăluirile noastre, legea sau măcar că a stat la bloc o perioadă a vieții și nu a trecut ca gâsca prin apă, știe că Adunarea generală nu este statutară și trebuie reconvocată, fiind necesari 50%+1 dintre proprietari.

Dacă o convoca D‘Artagnan „Minciunică” Vlad  trebuia să muncească să notifice toți proprietarii prin scrisori recomandate iar munca nu a fost punctul lui forte vreodată (nu discutăm despre cât stă să își aranjeze barba  în oglindă).

      Plus de asta, avea câștig de cauză Don Quijote de la Mancha Alfa care l-a reconvocare putea să îl schimbe pe Minciunică, dacă gâștele leșești ale lui nu se prezentau în număr mare, neavând majoritatea. Ținând cont și de faptul că deja D‘Artagnan și a lui conducere abuzivă era în instanță sesizată și lumea avea întrebări căci nu le spusese nimic despre măgăriile făcute până atunci.

       Mai mult decât atât, la A.G. reconvocată lui Don Quijote Alfa îi ieșea pasența ca Asociația să aleagă prin buletine de vot – cum și propusese de la început, unde Mincinosul președinte Vlad Socoleanu nu mai putea schimba voturile după cum dorea(vă spunem imediat de ce).

       Un alt lucru incomod acestui analfabet funcțional era dat de faptul că prin buletine de vot era obligat să pună toate doleanțele proprietarilor pe hârtie și să fie votate, neputând controla ce se întâmpla. Amintiți-vă de aceste doleanțe din Ep.5  HALTE! (vă oferim un extras din ele):

DECI CE ERA PERFECT PENTRU D‘ARTAGNAN „MINCIUNICĂ” VLAD?

      Vă răspundem noi: ca lucrurile să rămână la fel, să nu se aplice legea, ca banii să le vină în continuare: 6500 lei pe spada lui , 20.000 lei pe cea a concubinului Aramis Ionuț „Atestat” Corcodel și aproape 1000 lei dați de pomană de gâște lui Athos, aka Viorel Olteanu  adică cenzorul care face scrimă prin firma de pseudo-cenzurat: SportsTransfer Interactiv S.R.L., ce se dădea ca fiind AAPP.

     ESTE CLAR ACUM?

     Dacă prostea lumea să meargă mai departe cu jignirea numita versiunea 1.0 Adunare generala a proprietarilor  condusă de un analfabet funcțional cu sclipiri geniale de hoție, totul era perfect!

      Și ce să vedeți? Gâștele prezente înghit gălușca și acceptă propunerea lui D‘Artagnan „Mincinosul” de a continua întrunirea ca fiind legală!

      Treaba era clară, încă un an avea ce să jumulească de pene și ouă. Ba chiar ia și decizii pentru înlăturarea a doi membrii din Comitetul executiv care erai contra lui: Don Quijote de la Mancha Alfa și a tizului acestuia, care erau porniți să demaște jocurile făcute de Minciunică.

Ca totul să fie „perfect legal” cei doi au interpretat ei legea cum facem noi cu regulile din baseball și adaugă că dacă oamenii CARE NU SUNT PREZENȚI, ULTERIOR VOR SEMNA CĂ SUNT de acord cu ilegalitățile lor, totul este în regulă.

       Puțini știu legea și mai puțin o pot interpreta, dar vă rugăm să ne spuneți ca feedback, dacă ați mai auzit de asemenea nărozii de pe vremea lui Păcală.

       Din surse sigure (preferăm să nu expunem și documentul cu numele persoanelor) Mincinosul D’Artagnan substituie și semnătura unora dintre proprietarii care au semnat după, că sunt de acord având în total sub 10 semnături în hârții oficiale.

      Noi înțelegem că acest spadasin este corupt, dar proprietarii din această asociație cu pretenții, chiar sunt luați de gâște și mai și cotcodăcesc când fac ouă?

      Cam jignitor ca un asemenea simulacru de președinte să prostească oameni ce se consideră citiți…

Este de la sine înțeles că în pasul 2.0 Asociația a fost dată IAR în judecată de Don Quijote de la Mancha Alfa pentru a anula procesul-verbal al adunării din 2021 cât și toate actele subsecvente.

      Ceea ce nu au înțeles unii proprietari este de ce tot dă acest om Asociația în judecată.   Explicația lui D’Artagnan Mincinosul  este o regăsim trimisă și la fratele Porthos de la Primărie, în noiembrie 2021 cu privire la ilegalitățile comise:

      Părerea noastră este că poate… nu știm cu siguranță dar ziceam și noi… că poate… nu mai dorește niște analfabeți funcționali care să facă de râs niște oameni drepți pe care să îi mintă constant?! Și să fie și plătiți și să le încalce drepturile?

      Asta ar fi varianta noastră…

       Exemplul 18:

      În continuare vă rugăm să citiți NOUL și LEGALUL Comitet executiv  întrunit pentru a-l acoperi pe D‘artagnan „Minciunică” Vlad, dovedind încă de la început vasalitatea TOTUROR din acel nou comitet pentru stăpânul Socoleanu.

      Pasajele pe care dorim să le analizăm sunt subliniate: 

     De la bun început se observă că data redactării este 10.02.2022 dar ei stabilesc reguli începând cu mai 2021 –  contract GreenStar, cu scuză „ca au omis să redacteze”… 2 file?!?!?

         SERIOS?

      Ați avut cataracta  toți 5 oameni integri, Cavaleri ai mesei rotunde in 19.07.2021?

      Sau poate mințiți cu nerușinare ca să vă acoperiți stăpânul, pe spadasinul legendar zis și ”Minciunică”?

      Ah, da… asta trebuie să fie când… chiar doi dintre voi, vasali ai stăpânului ați fost puși „legal” prin simulacrul de A.G.P. din 25.08.2021!!!

      Cum știți voi ce gândeau alții din fostul Comitet in mai 2021 când voi apăreți in august 2021?

     Citiți minți dragi Cavaleri?

     Sau doar mințiți?

         Hârtia de mai sus este pentru Compartimentul Monitorizare, de fapt… făcută ca fratele Porthos, interpretat de nimeni altul decât IORDACHESCU STEFAN să poate aburi pe Don Quijote de la Mancha Alfa care mirosise ilegalitățile și dădea târcoale.

      Așa cum am spus în exemplul 17, tot în instanța se va tranșa problema… iar spadasinii noștri știu că acolo poate dura chiar ani până la o hotărâre… ani în care ei au timp să jumulească de ouă gâștele noastre de aur. Ba chiar și de pierd tot ele, sub forma de cârd cu titulatură de Asociație de proprietari, vor plăti!

        Acum înțelegeți de ce le-am dat titulatură de „analfabeți funcționali au reale valențe de genii”??

       Despre celelalte pasaje subliniate in print-urile de mai sus, le vom discuta în alt Ep. și într-un alt exemplu. Mai mult decât atât, vom mai realiza si Ep. TOUCHE ! P.3 cu Adunările generale rămase pentru a vedea alte noi metode de prostire și manipulare a gâștelor.

Aici vă vom adăuga doar atât: Această adunare ilegal considerată statutară a ținut peste 3 ore, singurul care a putut cu adevărat vorbi este Don Quijote de la Mancha Alfa de la care oamenii cereau explicații cu ceea ce se petrece la ei. Și au aflat… și gâștele leșești râdeau. Acum mai e de râs?

      Oamenii au fost ținuți cu subiecte infime, nedorind a lăsa subiectele arzătoare ale Asociației să fie discutate.

           Exemplul 19, continua din 18:

       „Întrebarea retorică” adresată între cei 5 magi înțelepți ce formează Cavalerii mesei rotunde: ”dacă nu era de acord(este vorba de Don Quijote de la Mancha Alfa) cu legalitatea adunării, de ce a dorit  să ia cuvântul și de ce a mai asistat până la sfârșit?”

       ne face să exclamăm: ”mare îți e grădina Doamne!” să ne întrebăm și noi retoric:

       ”Dacă am pune creierul unora dintre gâștele astea de aur la unele leșești, ar începe să ciugulească pe asfalt?”

      Aparent sunt unii care pot scrie orice prin hârtiile oficiale ale unor asociații… cu pretenții…

IAR nu e grabă, căci așa cum vă spuneam acum 2 dăți, președintele Mincinosul D’Artagnan. nu caută să își piardă banii dați de proprietarii naivi… și se face că se caută de ouă… de aur… în această perioadă și nu știe ce trebuie să facă – convocarea A.G.P.

Exemplul 20:

V-am adus la cunoștință mai sus despre drepturile pe care le aveți prin aplicația ebloc.ro ce vi le poate încălca administratorul dvs., așa cum se întâmplă la Asociația de proprietari MRS SMART de către concubinii Aramis Ionuț „Atestat” Corcodel cu acordul lui D’Artagnan Mincinosul.

Avem informații sigure că situația iar va fi semnalată instanțelor de judecată, căci facturile… „cucu”!

Nu de alta dar e primăvară și gâștele încep să ouă.

TOUCHE ! P.2

N.R. Nu uitați Ingredientele succesului: Iți trebuie niște proprietari creduli și intre ei unii loiali ție ca președinte de asociație, un Comitet favorabil, un administrator care unge rotile la primărie, un cenzor care e „prieten” cu administratorul, un Compartiment Specializat al Primăriei care accepta atențiile de la administrator si un monarh adevărat ca primar care lasă treaba să „meargă ca unsă”.

Așa cum spadasinii noștri încearcă să blocheze aflarea adevărului și expunerea lui aici, este de datoria noastră să contraatacăm. (Cristina T.).

https://www.libris.ro/cei-trei-muschetari-a106663–p27506143.html

Exclusiv

Criminalii/torționarii/milițienii de la Secția 17 Poliție, așa cum au fost numiți de 2 săptămâni încoace, pot de astăzi să reacționeze public și să vorbească despre NEVINOVĂȚIA lor – Ziarul Incisiv de Prahova

Prahova Mea

Publicat

pe

În dezvăluirile din articolul „TRIUMVIRATUL/Versiunea 2.0”  ă precizam la sfârșitul lui: „ Cu promisiunea că vom continua epopeea comisiilor de disciplină, în cadrul investigației viitoare vă vom arăta o altă latură ce derivă din a avea așa oameni la conducere, de ce batjocora este ca o boală care afectează pe toată lumea.”

TRIUMVIRATUL/Versiunea 2.0  

Iată că astăzi vă prezentăm această latura, o perspectivă tragic-comică ce se reliefează când la conducerea unei instituții a statului, o instituție foarte importantă pentru aplicarea dreptății, este un personaj ce nu mai are ce să caute în acest sistem… pe partea cu angajații de ceva vreme.

Da, ați ghicit… ne întoarcem la Penitenciarul Ploiești. Perioada aceasta de respiro a fost, după cum veți vedea, doar pentru o perioadă de așteptare… pentru a vă putea relata noi lucruri, incredibile si triste…

Dar pentru moment ne întoarcem la datoria avută…

       Vom pleca de la o simplă prezumție. Cum că… ZEUS, directorul împuternicit de la Penitenciarul Ploiești – comisar șef de poliție penitenciară Valentin MATEI este corupt.

 În dosarul doamnei C.C. implicarea acestuia este fundamentală căci în timpul cât conducea unitatea ZEUS cică-se au fost primite niște bunuri „donate” de partea vătămată… Dacă acestea erau „verificate” se observa ca ele nu prea au ajuns unde erau destinate și poate anumite persoane prinse în acest dosar penal, scăpau. Căci, de ce să nu fim sinceri… nu toți au avut și un câștig din speța aceasta, unii doar au executat. Dar cum ZEUS era pe postul de director, nu îi putem acorda prezumția aceasta…

Deci, ca totul să fie clar… uite cum câțiva polițiști de penitenciare scăpau de un dosar penal dacă ZEUS era capabil pe funcția la care tot salivează.

Peste cei încriminați mai scăpau și alții care au fost nevoiți să se ducă la procuratură să declare ce și cum. Se ajunge la o duzină de angajați stresați, ce pot răspunde penal… căci un incompetent se face că nu vede ce primește în curte.

  1. La momentul când ZEUS a început să primească tot felul de „atenții” din partea unora si altora(posibili afaceriști/interlopi/infractori) cota lui pe piață a sărit de la un pârlit de ofițer la unul cu bascheți Valentino de 1000$.

În secunda următoare, oamenii sistemului ce știu ce înseamnă „să primești moștenire de la mătușa Tamara niscaiva  bunuri”, au început să pună întrebări… ce ridicau alte întrebări și mai negre cu privire la noua moralitate a conducătorului unității.

În primă fază 3 ofițeri au început să fie șicanați de către ZEUS, aruncați în diferite activități pentru a fi sancționați. Cu toate că aceștia și-au spus punctul de vedere, nimeni din unitate la acel moment nu a crezut…

Dar iluzia grandorii se extinde și asupra ceilalți din unitate care credeau ca pot rămâne imuni la flagelul corupției ce se întinde… căci ZEUS avea nevoie de a baga pumnul în gura celor ce au deschis ochii și cum singur nu dovedea decât incompetență, atunci a fost nevoit să folosească și pe alții.

Rând pe rând oamenii au realizat micimea acestui om și au început să fugă:

  1. Într-un an jumătate de zile la Penitenciarul Ploiești:

–     țipă unitatea de flagelul corupției adus de ZEUS și oamenii lucrează sub stres și cu neîncredere, fiindu-le frică să nu fie trași în ilegalitățile devenite fățișe ale directorului. De la supraveghetori la primii ofițeri, aceștia sunt mereu în alertă.

–     unitatea a avut nu mai puțin de 4 președinți la comisia de disciplină, oamenii retrăgând-se pe rând când au văzut ce dorește ZEUS să facă – strivirea oricărui purice ce îi contestă autoritatea și legalitatea deciziilor.

       Vă spuneam nu demult, cum mai nou ZEUS ține direct ședințe cu membrii comisiei de disciplină si cere să fie oamenii sancționați… căci dacă la început au fost creduli și sancționau singuri, acum vorba lui nu mai are valoare iar dosarele de clasează pe bandă, sub disperarea Zeului grandorii…

       Irelevant că această comisie e independentă… dacă a ajuns să o manevreze pe cea din Ministerul Justiției, de ce nu ar putea să facă asta cu cea din curtea lui, nu? Ironic, cu ploieștenii nu prea ține căci au pielea a dracului…

–     Pe de altă parte volumul de muncă al acestor oameni care trebuie să cerceteze aberațiile cerute de ZEUS este covârșitor. Și asta doar pentru că avem de-a face cu un asemenea specimen…

–     Unitatea a avut nu mai puțin de 4 directori adjuncți pe pază, oamenii fiind de data aceasta înlăturați de ZEUS căci acesta este postul ce unge rotițele cu deținuții favorizați… și cum cei de pe această poziție nu percutau la ce le cerea ZEUS, erau rând pe rând înlăturați .

Primul lovit a fost prietenul de o viață domnul R.M., care resemnat a ieșit prematur la pensie căci a înțeles noua identitate a lui ZEUS.

       A urmat pila celor din A.N.P. care trebuia să le facă jocul… dar și acesta s-a retras după 3 luni… aparent dorește să mai lucreze în sistem… cu demnitate.

       Apoi a fost șeful de la regim, domnul Stoica… pe care l-a ținut 6 luni fără împuternicire ca apoi să cheme controlul peste el(prietenii din A.N.P. de la Inspecție penitenciară) ca să îl alunge.

       Acesta trebuia alungat căci nu îi scotea lui ZEUS deținuții după cum dorea…

       Iar vă spuneam nu demult, că marea lui „plăcere” este sa scoată la munca deținuții și vă povesteam cum s-a gândit să facă acest lucru: prostindu-l pe înlocuitorul directorului adjunct pe pază. Faza nu a ținut și fapta penală a ieșit la lumină căci nimeni nu vrea un asemenea șef pe lângă el, când se va destrăma șandramaua.

       Actualmente este șefa de la evidență, o amică veche pe care speră să o poată manipula… Pentru ce să își pună pielea pe băț? Rămâne să vedem, momentan suntem sceptici…

–     Nenumărate concursuri la care ZEUS a participat ca să bage în sistem pe alții care au fost ajutați la rândul lui, lăsând un gust amar candidaților pregătiți, dați la o parte la interviu sau la punctaj. Pe de altă parte o masă de cunoscuți ai dânsului s-au angajat aici, de departe cel mai celebru fiind protejatul fin cu același nume (coincidență).

Scârba aceasta nu face decât ca, de o parte, cei ce doresc funcții să nu mai participe la asemenea înscenări de concursuri cu șanse legale, iar pe de altă parte, cei din civilie să caute alte sisteme sau oportunități de pe piața muncii. Nu ne credeți, verificați candidații pentru concursuri!

–     Zeci de pensionări,  plus transferuri și  detașări din penitenciar în mare parte căci oamenii nu își mai găsesc motivația și plăcerea de a munci la Ploiești.

Cine să vrea să muncească cu un corupt, care dacă nu faci cum vrea el începe să te vâneze și să te terorizeze prin căprăria de care e capabil? Și mai e si protejat de directorul general al ANP?

                Si acum sa va spunem concluzia analizei noastre:

SUTE DE OAMENI AU DE SUFERIT CAND UNUL ESTE CORUPT – ȘEF FIIND SI ESTE LIPSIT DE CALITATILE ESENTIALE ALE UNUI LIDER DEMOCRATIC!

(Nu am luat în calcul victimele infracțiunilor săvârșite de deținuții preferați ai lui ZEUS, care se așteaptă ca infractorii să fie pedepsiți, nu favorizați în exercitarea PEDEPSEI cu închisoarea…

Kind reminder, ZEUS: d-aia se numește „pedeapsa cu închisoarea” și nu „recompensa cu închisoarea”…)

       Prin urmare este treaba noastră, a celor corecți să îi îndepărtăm caci avem șanse mari ca să fim atinși de asemenea toxine.

 FARA INDOIALA, VA URMA! (Cristina T.).

N. R. : – Reamintim  ca, investigatia noastra a pornit de la mafia gunoaielor si cum o firma din aceasta caracatita din Prahova „beneficiaza” de detinuti/”inchiriaza” la munca pe filiera Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI, in baza proiectului lansat de director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin. Punerea in dependenta a Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI de catre reprezentantii acestei societati ne-au determinat  sa incepem dezvaluirile cu derapajele de la lege ale sefului – IMPUTERNICIT – la comanda Penitenciarului Ploiești, fiind o institutie esentiala a statului.

Sa reamintim povestea din spatele afacerii „Bomba ecologica de la Pleasa” care este demna de un film cu mafioti turnat la Holywood, nu inainte de a intreba (prietenii stiu de ce…): Florin Iosif de la TYMBARK „inca” este bine? Dar fostul trezorier de la un partid? Inca este in libertate?…

Bomba ecologica de la Pleasa/Atentat la siguranta nationala/IPJ Prahova, Penitenciarul Ploiesti si Tymbark

Cat timp mai poti sa indoi legea?

În acest articol ne-am hotărât să vă arătăm, cum înclinațiile scriitoricești și infracționale s-au adunat în caracatița din Penitenciarul Ploiești/Rățușca noastră Mac!Mac!

Ia! Zâno!/Joac-o și pe asta!/Dă-ți cu reveneală!/Zâna Nașa, se joacă cu gestiunile, după starea vremii la Penitenciarul Ploiesti!

Aroganța și lipsa de profesionalism sunt fără limite, caracterul penal te dărâmă la propriu in Penitenciarul Ploiesti

,,Fantastica Woman”Anghelache Ramona (varianta XXL)/”Omerta”, ,”Legea tăcerii” și a intereselor prima în fața legii în Penitenciarul Ploiesti

„Omerta”, ,”Legea tăcerii” și a intereselor prima în fața legii în Penitenciarul Ploiesti/Despre Doamna Dănescu Izabela, supranumită eminența cenușie și regina hoților din Penitenciarul Ploiești

Precizări privind modalitățile de furt la Penitenciarul Ploiesti si ilegalitatile savarsite de Comisarul șef de poliție penitenciară Valentin MATEI – IMPUTERNICIT – la comanda Penitenciarului Ploiești

Documente si declaratii din cercetarea penala care dezvaluie un furt institutional generalizat la Penitenciarul Ploiesti

Penitenciarul Ploiesti: „La momentul preluării gestiunii, în fișele de inventar de la Serviciul Financiar figurau o mulțime de bunuri, care faptic nu existau”

Furturi, falsuri si alte infractiuni succesive la Penitenciarul Ploiesti (IV)

Cum se FURA pe fata si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi la Penitenciarul Ploiesti (III)

Cum se FURA pe fata si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi la Penitenciarul Ploiesti (II)

Citeste in continuare

Exclusiv

Un ofițer de poliție care și-a lovit soția, care a fost sub efectul a două ordine de protecție, nu mai poate fi lucrător control intern sub nicio formă – Ziarul Incisiv de Prahova

Valer Kovacs – Polițistul avertizor, hărțuit din nou/”Se dorește aducerea mea la tăcere” – Ziarul Incisiv de Prahova

Advertisement

Ultimile Noutăți din Prahova

SocialO zi inainte

Magia Crăciunului Prinsă în Fotografii de Poveste: Studio Foto Crăciun București cu Alex Pasarelu

Magia Crăciunului surprinsă în fotografii de poveste la Sedinta foto Craciun În fiecare an, sărbătoarea Crăciunului aduce cu ea nu...

ferestrele ferestrele
Social2 zile inainte

De ce ar trebui sa iti schimbi ferestrele: 3 indicii evidente

Cand vine vorba de confort, mereu acordam importanta fiecarui detaliu. De la dusumeaua pe care pasim, pana la materialul asternuturilor...

Ferestre PVC antracit Ferestre PVC antracit
Social2 zile inainte

Ferestre PVC antracit – moderne si elegante

De cativa ani incoace, ferestrele antracit au batut toate recordurile de popularitate cand vine vorba de alegerea culorii de ferestre....

Sisteme automatizate Sisteme automatizate
Social3 zile inainte

Sisteme automatizate pentru garaj – siguranta, confort si eficienta

Garajul se numara printre cele mai importante anexe din cadrul unei proprietati, fiind spatiul in care iti poti lasa masina...

Rafturile metalice Rafturile metalice
Social5 zile inainte

Rafturile metalice sau rafturile din lemn? Pe care sa le alegem?

Organizarea eficienta a spatiului de care dispunem este mai simpla decat am crede, mai ales daca avem la indemana piesele...

Social6 zile inainte

Ai ten sensibil? Află cum să obții o piele sănătoasă, fără roșeață sau iritații!

Bucuria de a te privi în oglindă și de a vedea un ten senin, strălucitor și sănătos este una dintre...

EvenimentO săptămână inainte

TikTok investește în lupta împotriva dezinformării

București, 26 septembrie 2023 – TikTok publică al doilea raport al platformei sub Codul UE de Bune Practici privind Dezinformarea,...

EvenimentO săptămână inainte

Samsung Romania da startul celei de-a treia editii a competitiei Solve for Tomorrow pentru tineri inovatori

Competiția se va desfășura în perioada septembrie 2023 – februarie 2024. Tinerii se pot înscrie, individual sau în echipe formate...

ferestrele ferestrele
SocialO săptămână inainte

Când trebuie să înlocuiești ferestrele casei tale? Iată cele mai comune semne

Durata de viață a unei ferestre dintr-un cămin obișnuit poate varia între 10 și 20 de ani, în funcție de...

EvenimentO săptămână inainte

Image4Life – Transformă Momentul Tău Special în Amintiri Veșnice

Fiecare cuplu își dorește ca ziua nunții lor să fie perfectă și memorabilă, iar pentru a realiza acest lucru, este...

EvenimentO săptămână inainte

Alex Bogdan: Ilustrând Iubirea în Fotografii de Nuntă

Fotografia este arta de a captura momente, emoții și povestiri într-o singură imagine. Un fotograf talentat poate transforma o zi...

Social2 săptămâni inainte

Cele mai motivaționale citate și mesaje cu sens profund

44 citate și mesaje motivaționale pentru succes în viață Fiecare persoană, indiferent de profesie, poate să nu aibă impulsul de...

Eveniment2 săptămâni inainte

Macromex și Horeca Culinary School pregătesc anul acesta 100 de specialiști în bucătăria preparatelor sous-vide

Fiecare curs de bucatar durează aproximativ 4 luni, iar modulul de produse sous-vide este un curs împărțit în teorie, demonstrații...

Eveniment3 săptămâni inainte

THE GUY ARTS MEDIA: Povestea Vizuală a Iubirii

Fiecare nuntă este o poveste de dragoste unică, iar Madalina și Adelin, cei doi artiști vizuali din Galați, transformă aceste...

Eveniment3 săptămâni inainte

Cosmin Solomon Foto Video: Echipa Profesionistă pentru Nunta Ta

Nunta este un moment cu adevărat special în viața fiecărui cuplu, iar pentru a vă asigura că această zi magică...

Eveniment3 săptămâni inainte

TRIF EVENTS: Creând Cu Pasiune Nunta Visurilor Tale

Ziua nunții tale este un moment plin de emoție și visare, iar la TRIF EVENTS suntem aici pentru a transforma...

stiri azi din brasov stiri azi din brasov
Social4 săptămâni inainte

BrasovAzi.ro – O sursă esențială de știri și informații pentru turiști și brașoveni

BrasovAzi.ro este sursa esențială de știri și informații pentru toți locuitorii Brașovului. Cu acoperirea noastră amplă, vei fi la curent...

Social4 săptămâni inainte

Ședința Foto de Crăciun: Capturând Magia Sarbatorilor cu Fotograf Alex Pasarelu

Experimentați Magia Crăciunului la Studio Foto Craciun Bucuresti Crăciunul este una dintre cele mai așteptate sărbători ale anului, un moment...

Știrile Săptămânii