Connect with us
1

Exclusiv

Este deranjant jocul la cacialma pe care îl practică mai mulți reprezentanți sindicali/E jenant – Ziarul Incisiv de Prahova

Prahova Mea

Publicat

pe

Primesc în ultimele zile un semnal din țară că avem colegi nemulțumiți și dezamăgiți, rulând aceeași bandă veche de magnetofon că ”nimeni nu face nimic pentru noi!”, dezvaluie Vitalie Josanu de la sindicatul Diamantul.

O deznădejde demotivantă sedimentată din așteptările puse mereu în alții și dacă se poate, el să primească (eventual gratuit) o pungă de semințe ca să aibă ce sparge în fața televizorului, când îi urmărește cum aceștia, alții, luptă și pentru drepturile lui!

Acum, pe principiul parafrazat al Academiei Cațavencu după care ”membrii sindicatului nostru sunt mai deștepți decât ai lor”, țin să spun că tocmai un asemenea scenariu ne-a adus aici. Ne-a adus aici, faptul că mai mereu, majoritatea polițiștilor a așteptat să lupte alții pentru drepturi, alții să iasă în stradă. Pe când mobilizam lumea la proteste, nu de puține ori întâlneam inși cu atitudine superioară, afundați – tocmai atunci – în treburi mult mai importante! Pentru că suntem urmăriți de militari – primesc multe semnale de apreciere legate de ceea ce scriem – unde sunt mulțimile de pensionari militari, atunci când polițiștii ies în stradă, se mai intreaba acesta?

Acum, pe un nou val al nemulțumirilor aflu că SNPPC o pune, din nou, de un protest(uț) pe data de 14 decembrie și hai, gloata entuziaștilor face coadă din nou la… semințe! Păi nu ați văzut cum un ditamai mastodontul sindical cu jjjjde mii de membri (le-am mai tăiat noi din zerouri după ce am smuls prin judecăți numărul exact al membrilor) abia dacă reușește să adune o mână de oameni în piață?! Acest mastodont, parcă din specia Iliescu, primea bunăoară gura de oxigen de la colegii de la penitenciare, acum anunță că va defila cu SCMD, mai dezvaluie sursa citata.

De multe ori mă întrebam, cum naiba reușesc unii să adune zilnic, vreo câteva zeci de protestatari în fața MAI… oamenii aștia nu au program? Unde găsești 100 indivizi dispuși să-și sacrifice 2-3 săptămâni din concediu/libere pentru a sufla în vuvuzele pe sub geamurile bine zăvorâte ale MAI? Sau într-o altă variantă vorbim despre un efort logistic extraordinar, rulând 30-40 indivizi (în fiecare zi alții), cu o veritabilă acțiune de programare a efectivelor… Credeți cumva că frustrarea nu macină aceste mici grupulețe de ”eroi”, mai ales că cel mai dificil este să-i mobilizezi pe polițiștii bucureșteni?!

Oricum ar fi și într-un caz și în altul rezultatul este nul, pentru că politicienii noștri se gudură doar în fața mulțimii. Uitați aici dovada: https://drive.google.com/file/d/1cXjdl1IbqIybUSMFOxwzayxNd88WpKjM/view?fbclid=IwAR30GY2Cnpcc-tdgbDqYAd4BLb5BPXAbXfB_NrUGQvFeFbbPGWef6TCEm2U

Ca să reușești, singura soluție e să cumperi mercenari. Fripturiști de ocazie găsești cât lumea prin București. Dacă o vreme doar bănuiam că asta se practică, un interviu luat unui protestatar SNPPC la unul dintre ultimele proteste mi-a confirmat că exact asta se întâmplă! Reportera era destul de tinerică și lipsită de experiență, astfel încât ”onoarea protestatară” scăpase basma curata, altminteri praf ne facea! După ce l-a întrebat pe liderul Zelca, reporterița a decis să plimbe microfonul și pe la alți protestatari ”de rând”, ca să afle ce-i doare. A zis primul cîte ceva, dar când a ajuns la al doilea – un tip, în etate – acesta a zis că nu e bine ce se întâmplă cu polițiștii… La insistența reporteriței, tipul ”s-a spart”: păi, eu nu sunt polițist și nici nu am lucrat în poliție! Dar purta vesta cu însemnele SNPPC!

Guvernanții au apreciat că pentru polițiști și ceilalți din categoria ”prostime” să majoreze salariile cu 5% de la 1 ianuarie 2024 – că deja era prea de tot și vin alegerile! – iar profilor, care erau să blocheze încheierea anului școlar, li se majorează cu 20%! De ce? Pentru că au ieșit în stradă, au fost hotărâți, au răbdat foame… atunci când faci grevă, nu primești salariu.

În altă ordine de idei, este deranjant jocul la cacialma pe care îl practică mai mulți reprezentanți sindicali, dintre care SNPPC pare a fi campion în materie. Ei sunt perfect conștienți că nu au de unde scoate oameni iar noi suntem naivi să credem că vreunul dintre organizatorii de proteste a pus vreodată pe primul loc EFICIENȚA acțiunii. Dimpotrivă, aceștia sunt preocupați să muște startul, după care să-și arunce eșecul în curtea celorlalți competitori sindicali care – vezi Doamne! – ar fi foarte comozi și nu ies în stradă! Refuz să accept această mizerabilă variantă de activitate sindicală, să te lauzi că te bați în proteste pentru a câștiga adeziunile naivilor sau ale comozilor. Pentru că iarăși mulți se complac în acest veritabil lanț al complicităților: o parte crede că din 20 lei/membru îl cumpără pe ministrul de interne cu tot cu Despescu la pachet (doar că sindicatele s-au vândut), iar cealaltă mimează proteste periodice pentru a-și justifica încasările.

Înainte de a intra în luptă, un comandant deștept face revista frontului, estimează pe ce efective se bazează și abia după aceea decide dacă aruncă ori nu mănușa. Nu faci, ca prostul, declarație de război, dacă tu – de unul singur – nu poți aduna o prezență onorabilă. Aliații trebuie să știe din timp, să fie solicitați, eventual consiliați iar trupele lor să-ți fie ca un adaos la grosul armatei tale. La ultimul mare protest, cel cu ”unitatea”, mega sindicatul nu număra mai mulți polițiști activi decât SPR Diamantul, al treilea sindicat ca număr de membri! A avut județe cu ZERO prezență iar în altele le plătisem noi autocarul, că oricum erau o mână de oameni!

SNPPC prestează ca o ceată de lăieși care bat ciuberele prin mahala și cheamă a revoltă dar se împrăștie ca un cârd de ciori la prima confruntare. După care își pun poalele în cap și urlă că alții i-au împiedicat să izbândească! Așadar, fără să fim întrebați și noi, ceilalți, de fiecare dată ne trezim cu marcaje în calendar, bat ciuberele pe toate paginile de socializare, aruncă săgeți și prin părți, în timp ce cu greu reușesc să adune câțiva suflători de vuvuzele, apoi urlă a ”lipsă de unitate!”

Pe cuvânt, e jenant, domnilor, mai declara Vitalie Josanu. (Cerasela N.).

Exclusiv

sapte inculpați reținuți în dosarul de contrabandă cu tigarete – Ziarul Incisiv de Prahova

Prahova Mea

Publicat

pe

La datele de 06 și 07 septembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a șapte inculpați (dintre care patru cetățeni străini), cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă, deținerea de produse accizabile fără documente legale și comercializarea acestora pe teritoriul României, în special a țigaretelor, fără a fi marcate corespunzător sau cu marcaje false, în cantitate ce depășește 10.000 de țigarete, și concurență neloială.

Investigarea a scos la iveală că, începând cu anul 2023, inculpații, cetățeni din România, Republica Moldova și Iordania, au constituit un grup infracțional organizat în județul Iași, cu scopul de a introduce ilegal în România cantități de țigarete provenite din Republica Moldova sau contrafăcute în Bulgaria. Aceste țigarete erau transportate cu autovehicule special amenajate și depozitate în imobile deținute de membrii grupului, pentru a fi ulterior comercializate pe teritoriul României și în țări din vestul Europei.

În urma acțiunilor desfășurate, procurorii DIICOT, împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, au pus în aplicare 22 de mandate de percheziție domiciliară în județele Vaslui, Suceava, Galați, Dolj, Giurgiu, Ilfov și municipiul București. Au fost identificate și ridicate 23.320 de pachete de țigarete (provenind atât din Republica Moldova, cât și contrafăcute), sume de bani în euro, dolari și lire sterline, patru autovehicule utilizate la transportul țigaretelor, înscrisuri și alte mijloace de probă.

De asemenea, în timpul controlului de frontieră la P.T.F. Nădlac II și P.T.F. Giurgiu, precum și în cadrul perchezițiilor domiciliare din municipiul Bârlad, au fost indisponibilizate alte 14.710 pachete de țigarete provenite din Republica Moldova și Bulgaria.

Procurorii urmează să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași pentru propunerea de arestare preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile de urmărire penală au fost realizate cu sprijinul polițiștilor de frontieră din Direcția de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale, iar documentarea cauzei a beneficiat și de suportul Inspectoratelor Teritoriale ale Poliției de Frontieră Giurgiu și Timișoara. Suportul tehnic a fost asigurat de Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul DIICOT și de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Menționăm că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție. (Sava N.).




Citeste in continuare

Exclusiv

Imaginea lui Vlad Pascu folosită pentru educarea șoferilor – Ziarul Incisiv de Prahova

Prahova Mea

Publicat

pe

Uniunea Europeană se angajează să sprijine dezvoltarea unui sector alimentar și agricol prosper, care să recompenseze fermierii și să aducă beneficii cetățenilor, dezvăluie eurodeputatul PNL Dan Motreanu.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a primit raportul final al Dialogului strategic privind viitorul agriculturii în UE. Propunerile formulate de cei 29 de membri ai dialogului, reprezentând organizații din întregul lanț agrolimentar, vor fi utilizate de Comisia Europeană pentru a elabora viziunea sa asupra agriculturii și alimentației.

Una dintre recomandările cheie este instituirea unei noi platforme care să reunească actori din sectorul agroalimentar, societatea civilă și comunitatea științifică pentru a analiza strategiile de creștere a durabilității și rezistenței sistemelor agroalimentare.

Autorii raportului subliniază importanța consolidării poziției fermierilor în cadrul lanțului valoric alimentar, asigurarea accesului la finanțare și evidențiază rolul comerțului și al standardelor internaționale.

Pentru a asigura finanțarea tranziției Politicii Agricole Comune (PAC) către sisteme mai durabile, este necesar să se mobilizeze atât capitalul public, cât și cel privat. Se propune crearea unui fond de tranziție justă în afara PAC, care să completeze sprijinul financiar destinat acestei tranziții.

Viitoarea PAC ar trebui să se concentreze pe sprijinirea mai țintită a fermierilor, în special a celor cu venituri mai mici, a celor care dețin ferme mici și mixte, a tinerilor agricultori și a fermelor din zonele cu constrângeri naturale.

Recomandările vizează promovarea practicilor agricole durabile, inclusiv în ceea ce privește creșterea animalelor. O altă prioritate este reînnoirea generațiilor, dezvoltarea zonelor rurale dinamice și a sistemelor agroalimentare, inclusiv protejarea lucrătorilor, a adăugat eurodeputatul Dan Motreanu.

Citeste in continuare

Exclusiv

Sindicatul „Diamantul” denunță obstrucționarea acordurilor colective în MAI

Prahova Mea

Publicat

pe

O adresă recentă a Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul” scoate la iveală probleme grave în privința respectării reglementărilor legale legate de negocierea și încheierea acordurilor colective în Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Sindicatul subliniază că, în conformitate cu atribuțiile impuse MMSS și ITM-urilor din subordine prin articolele 106, 111 și 113 din Legea 367 din 2022 a dialogului social, există obligația de a verifica condițiile legale și de a înregistra acordurile colective pentru funcționarii publici, înainte ca acestea să intre în vigoare.

În acest context, Sindicatul „Diamantul” solicită clarificări referitoare la recunoașterea și înregistrarea acordurilor colective încheiate în mod ilegal, în baza art. 24 din HG 302/2022, la nivel de „grup de unități”.

Obstrucționarea negocierilor legale

Sindicatul semnalează că, în prezent, negocierea și încheierea legală a acordurilor colective în MAI este obstrucționată de un grup de directori din Aparatul central al MAI. Aceștia insistă pe menținerea unei practici defectuoase și ilegale de a încheia un acord colectiv unic la nivel de grup de unități, care să acopere toate unitățile de poliție centrale și teritoriale, în contradicție cu legislația actuală care prevede acorduri specifice pentru fiecare unitate publică.

Conform adresei, această obstrucționare a încheierii acordurilor legale colective afectează grav ordinea de drept și interesele a aproximativ 60.000 de polițiști din MAI. De asemenea, afectează și interesul MAI de a respecta principiul legalității și de a avea o conduită conform legislației în vigoare.

Sindicatul „Diamantul” solicită, în consecință, clarificări din partea Ministerului și ITM-urilor referitor la aceste practici, având în vedere impactul negativ asupra condițiilor de muncă ale polițiștilor și asupra respectării drepturilor acestora.

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Administrație locală3 zile inainte

Primul spot de prezidențiabil al lui Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă dezvăluie coperta cărții sale printr-un clip! Ciucă și-a lansat clip despre cariera militară. Pentru prima oară Ciucă difuzează...

Test poligraf Test poligraf
SocialO săptămână inainte

Test poligraf la angajare? DA, un instrument tot mai folosit de marile companii

În ultimii ani, companiile s-au confruntat cu provocări tot mai complexe în procesul de recrutare și selecție a angajaților. Pe...

verificare rovinieta online verificare rovinieta online
Afaceri2 săptămâni inainte

Cum scapi legal de amenda rovinieta?  

CNAIR reușește an de an să „premieze” foarte mulți șoferi în România cu o veritabilă amendă rovinietă, în valoare minimă...

Social3 săptămâni inainte

Costurile pentru tractări auto explicate: ce trebuie să știi despre tarife și servicii

Când te confrunți cu o defecțiune auto sau un accident, ultima grijă ar trebui să fie confuzia legată de costurile...

Eveniment4 săptămâni inainte

#HONORtheChallenger: O mișcare virală pe social media, susținută de sportivi, aduce în prim-plan provocările persoanelor cu ALS

#HONORtheChallenger explorează potențialul Multimodal AI în sprijinirea persoanelor cu mobilitate redusă. [București, România – 14 august, 2024] O provocare virală pe...

Social4 săptămâni inainte

Loviștea: Tradiție și calitate din inima Vâlcii

Fondată în 1998, „Loviștea” este o afacere de familie ce și-a început povestea în comuna Perișani, județul Vâlcea. Cu rădăcini...

Eveniment4 săptămâni inainte

Noile laptopuri Acer Swift 14 AI sunt disponibile în România

Noile Acer Swift 14 AI, cu performanțe și autonomie excepționale și echipate cu unele din cele mai rapide și eficiente...

Eveniment4 săptămâni inainte

Noul flagship NAVITEL R99 4K – Camera de bord care revoluționează prin design și funcționalități

Navitel, o companie foarte importantă în furnizarea de soluții auto inteligente, anunță cu mândrie lansarea celui mai nou produs din...

Eveniment1 lună inainte

realme va dezvălui cea mai rapidă tehnologie de încărcare din lume la 828 Fan Festival

București, România – 8 august 2024 – realme, brandul de smartphone-uri cu cea mai rapidă creștere din lume, invită comunitățile...

Eveniment1 lună inainte

Fii productiv oriunde și oricând cu noul monitor portabil AOC 16T3EA

București, 7 august 2024 – AOC, brand specializat în display-uri, lansează monitorul AOC 16T3EA, un model portabil care combină designul modern...

Eveniment1 lună inainte

Cinci sfaturi pentru a economisi la factura de electricitate

Eaton, unul dintre liderii globali în gestionarea inteligentă a energiei, împărtășește o serie de sfaturi utile pentru a evita ca...

Eveniment1 lună inainte

Black Rouge: Inovație și eleganță în machiajul coreean, acum disponibil pe SOLE.ro

Machiajul a evoluat considerabil de-a lungul timpului. De la utilizarea kohl-ului în Egiptul Antic pentru conturarea ochilor și protejarea acestora...

Eveniment1 lună inainte

PUMA X UNTOLD lansează o colecție exclusivă: Magia și performanța se întâlnesc pentru cel de-al IX-lea capitol al festivalului

Compania globală de sport PUMA și UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, lansează o colecție specială dedicată...

Eveniment1 lună inainte

HONOR a organizat RankinLIVE, un eveniment de trei zile în centrul Londrei, pentru a celebra performanțele excepționale ale funcțiilor de fotografiere portret din seria HONOR 200

Seria HONOR 200 îmbină arta și tehnologia în fotografia de portret, folosind inteligența artificială Utilizatorii au fost invitați la sediul...

Eveniment1 lună inainte

Mizon: Soluții inovatoare pentru îngrijirea pielii, comercializate de SOLE.ro

Frumusețea și îngrijirea personală ocupă un loc central în viața de zi cu zi, iar SOLE.ro se evidențiază ca un...

Eveniment1 lună inainte

JazzUP Sea Fest On Tour: muzică live și ateliere artistice pentru copii Pe Faleză, La Foișor, în Tulcea

În data de 3 august 2024, Asociația Culturală CultART aduce Pe Faleză, La Foișor, două evenimente culturale de excepție: JazzUP...

Eveniment1 lună inainte

Infinix lanseaza modelul Note 40 Pro+

Bucuresti, Romania – 30 iulie 2024 – Infinix, un brand de tehnologie creat pentru consumatorii tineri, lanseaza noul model Note 40...

Cultură1 lună inainte

JazzUP Sea Fest On Tour , maraton de jazz în Constanța, Murfatlar, Istria, Năvodari, Eforie Sud,

În perioada 23-28 iulie, Asociația Culturală CultART, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, prezintă JazzUP Sea Fest On Tour, o serie...

Știrile Săptămânii