Connect with us

Exclusiv

Cum ajungeau banii primariei Orasului Baicoi in conturile fostului primar Statescu Ciprian? – Ziarul Incisiv de Prahova

Prahova Mea

Publicat

pe

Există mai multe investigații în scandalul WHITE TOWER. La o privire mai atentă totul pare de un amatorism dubios. Cei doi „dezvoltatori” nu au anvengura marilor escroci imobiliari, până la WHITE TOWER au condus afaceri nesemnificative și au luat avânt după asocierea (neoficială) cu persoane suspuse din conducerea Ploieștiului și a Prahovei.

Țeapa imobiliară de la WHITE TOWER nu înseamnă doar cea mai mare fraudă din istoria Ploieștiului, acoperita de politisti corupti din IPJ Prahova si de chestorul Eduard Miritescu!

Implicațiile la nivel național ar putea-o transforma într-o problemă de siguranță națională și refuzăm să credem că o bătrânică în vârstă de 74 de ani a pus la cale o astfel de schemă. Creierul afacerii este cu siguranță altul, iar dacă ramificațiile vor fi studiate temeinic de anchetatori,  vor descoperi că WHITE TOWER nu este doar despre modul în care niște ploieșteni de bună credință au fost țepuiți cu sânge rece, nici despre…cum să faci un milion, ci despre nesimțirea autorităților care în schimbul câtorva arginți au distrus iremediabil imaginea mediului de afaceri ploieștean.

Nici MIHAI LUPU si nici mama sa septagenara MĂRIOARA LUPU nu sunt persoane vizibile în lumea mondenă a Ploieștiului, ci au legături mai degraba în economia gri a urbei și în zona INTERLOPA.

Un alt personaj bine ancorat în afacere este avocatul VLAD NICHITA, cel care se laudă cu legături până la vârful guvernului și a încercat să îsi asigure oarece protecție vânzând apartamentele din complexul din strada ROMANĂ mai multor oameni cu funcții din Ploiești. Locuiesc acolo polițisti, procurori, judecători, consilieri județeni și locali, directori din Primăria Ploiesti, dar si din Consiliul Județean Prahova.
La un moment dat, VLAD NICHITA anunța că MIHAI si MĂRIOARA LUPU s-au retras din proiectul CITY GATES.  Proiectul a fost preluat de un anume DAN ȘTEFĂNESCU, un om de afaceri influent, liderul grupului de firmel GERSIM.

Doar că GERSIM DEVELOPMENT, principala firmă a acestui grup puternic în afacerile din România, îl are ca asociat chiar pe VLAD NICHITA, avocatul arestat deja în scandalul  WHITE TOWER. Un alt asociat în compania GERSIM DEVELOPMENT, este GERSIM IMOBILIARE SRL, o entitate fantomă, o firmă de apartament, fără activitate semnificativă, la care este acționar o altă companie de duzină: GERSIM DOROBANȚI. (firmă cu un singur angajat!).
Dacă vom căuta în continuare, aflăm că GERSIM DOROBANȚI are două filiale: GERSIM INTERNAȚIONAL si GERSIM REZIDENȚIAL. Asociatul celor două firme este DANIEL ȘTEFĂNESCU, un nume cunoscut în lumea distribuției de telefoane mobile din România, considerat a fi un om de afaceri extrem de serios.
Oare la capătul rețelei de escroci din Ploiesti, stă cumva acest DANIEL ȘTEFĂNESCU, desi acesta neagă orice legături cu proiectul CITY GATE?

Escrocheria anunțată de la WHITE TOWER

Principala cheie a afacerilor WHITE TOWER si CITY GATE este MĂRIOARA LUPU, o bătrână în vârstă de 74 de ani, cel mi probabil paravanul pentru adevărații lideri ai rețelei. Faptul că surse din arestul de la Câmpina susțin că starea de sănătate a bătrânei nu este una foarte bună, întârește afirmațiile noastre! De fapt, escrocherii sub poalele unor antreprenori cu vârste între 70 si 100 de ani, sunt destul de frecvente în lumea întreagă.

Doar că la escrocheria de la Ploiești un punct principal l-a constituit necunoașterea legislației și a drepturilor pe care le au cumpărătorii unor imobile. După ce au plătit în avans apartamentele pe care trebuiau să le primească, trebuia să înscrie proprietatea în cartea funciară, în foaia de sarcini, astfel încât, locuințele să nu poată fi vândute de mai multe ori, asa cum s-a întâmplat la WHITE TOWER. În acest caz, notarii implicați au făcut  înscrierea pentru anumite persoane, dar nu au recomandat această acțiune și altor cumpărători.
Iar dorința de a pune mâna pe o locuință nouă într-o zonă bună a Ploieștiului, i-a orbit pe cumpărătorii de bună credință, care au uitat că în lumea asta nu există nimic gratis. Să visezi ca în anul 2019 să cumperi un apartament nou, cu trei camere cu pretul de 40.000 de euro, denotă naivitate, iar escrocii au exploatat aceasta slăbiciune a cumpărătorilor.
E adevărat că erau acoperiți de doi notari respectabili MARIA TUDOSE si fiul său George TUDOSE, dar si de avocatul VLAD NICHITA, un nume curat în Ploiesti până la acel moment.  Fără lăcomia cumpărătorilor, familia LUPU nu ar fi putu vinde nimic.
Iar rețeta nu e folosită pentru prima oară în România. Ne aducem doar de sutele de oameni care plângeau după agoniseala de-o viață piedută în scheme precum CARITAS, SAFI sau FNI.
La Ploiesti, 16 persoane s-au plâns că au fost escrocate, prejudiciul depăsind un milion de euro. Sursele noastre susțin că ar fi peste 30 de păgubiți, dar mulți dintre acestia se tem să recunoască pierderea, deoarece fondurile cheltuite nu ar fi obținute tocmai pe căi ortodoxe!!!
Până la intrarea pe fir a procurorilor, VLAD NICHITA, avocat în Baroul Prahova, în înțelegere cu dezvoltatorul si alti interlopi, a folosit două firme pentru a declansa falimentul „dezvoltatorului” imobiliar.  Iar victimele s-au trezit fără nicio speranță de a-si mai recupera pierderile. Au tranferat bunurile imobile, au retras sume considerabile din conturile companiei, urmărind lichidarea tuturor activelor.
Premeditat, PFA LUPU MĂRIOARA  a vândut la finalul anului 2023, printre altele: două pensiuni în Delta Dunării (Dunavățu de Jos), un aparthotel la Predeal, mai multe autoturisme de lux (Ferrari, Lamborghini, Bentley), case de vacanță si apartamente la Sinaia, Mamaia, Bucuresti, Delta Dunării.

Vom reveni cu alte amănunte interesante în zilele următoare. Stati pe aproape, nici macar nu stiti ce pierdeti.

De abia, de acum incolo, o sa intelegem, impreuna, de ce i-am multumit – public, unui INFRACTOR  ca a reusit sa deschida „CUTIA PANDOREI”. Speram sa ii multumeasca toti pe care i-a atras in acest „malaxor” penal, tot public!. Si, asta e doar inceputul! Este o INVESTIGATIE de care ne ocupam de 3 ani de zile…(Cristina T.).

WHITE TOWER o afacere penală cu implicații naționale! (III)

Exclusiv

Drumurile naționale din județul Giurgiu, din nou fără polițiști rutieri – Ziarul Incisiv de Prahova

Prahova Mea

Publicat

pe

Procurorii continuă să facă ample investigații într-o afacere imobiliară suspectă. Vorbim despre un dosar penal deschis în urma perchezițiilor care au scos la iveală fapte de corupție, trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă, dare de mită, luare de mită, bancrută frauduloasă.

Din datele, înregistrările și documentele primite primite de redacția Incisiv de Prahova, în cazul deja celebrului dosar „White Tower”,  par a fi implicați oameni de afaceri, notari publici, avocați, funcționari din Primăria Ploiești și chiar din instituțiile statului, dar și un ziarist santajist si spagar.

Țeapa imobiliară de la WHITE TOWER nu înseamnă doar cea mai mare fraudă din istoria Ploieștiului, acoperita de politisti corupti din IPJ Prahova si de chestorul Eduard Miritescu!

Va dezvaluiam ca aceasta cercetare s-a efectuat de politsiti din IPJ Dambovita deoarece existau suspiciuni rezonabile ca eterna coruptie bantuie pe holurile IPJ Prahova.

“LA PIOVRA” Prahoveana din varful IPJ Prahova si din varful MAI/Alt prejudiciu de aproximativ 1 milion de euro!

Secretara domnului cms.sef Ginel Preda, o prietena de familie, este numita Hagiu Monica, care, in fapt este angajata la Ordine Publica. Sotul acesteia, un “maistru mecanic” (Hagiu Gabriel) a lucrat la Garajul institutiei de unde, pe bani publici ai IPJ Prahova, ii repara autoturismul personal maharului (asta pana cand un sef din IPJ Prahova i-a reprosat lui Ginel, in plina sedinta ca nu este normal ca autospecialele cu care se deplaseaza in misiuni sa figureze ca reparate, dar să fie defecte, dar în schimb se repara autoturisme personale pe banii institutiei).

Procurorii din dosarul WHITE TOWER au “gripat” caracatita din IPJ Prahova.

Astfel, la varful IPJ Prahova s-a format o retea de camatari.

Despre aceasta retea am primit informatii inca din luna octombrie 2023, de la o sursa din varful M.A.I si nu ne venea să credem.

Sursa a revenit in ianuarie 2024 si ne-a dat numarul de dosar penal si numele procurorului care efectueaza cercetarile penale, intr-un dosar in care foarte multi politisti din IPJ Prahova au solicitat credite (unii dintre acestia nici macar nu stiau de acest aspect), in acest dosar fiind descoperite si adeverinte false. Cu o mare parte dintre acesti politisti reprezentantii ziarului Incisiv de Prahova au discutat, confirmand in totalitate dezvaluirile de azi.

Modus operandi

Secretara si prietena domnului cms.sef Ginel Preda a făcut zeci de credite pe numele unor politisti, unii dintre acestia au stiut, altii nu, pe tip suveica caritas. Singura conditie a fost ca secretara sa le achite ratele ca ei nu isi permit asa ceva.

Iata cum procurorii din dosarul WHITE TOWER au “gripat” caracatita din IPJ Prahova, aparand mari intarzieri in achitarea ratelor pana cand un numar mare de politisti si/sau fosti politisti s-au deplasat la poarta institutiei sa solicite achitarea ratelor la creditele efectuate pe numele acestora de catre Hagiu Nicoleta, intalnirea derulandu-se intr-un mare scandal.

Pentru Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne, DGA si/sau DGPI va prezentam numele politistilor care au luat astfel de credite in reteaua infiintata de Hagiu Nicoleta – secretara domnului cms.sef Ginel Preda, pe sectii, ca sa fie mai usor de urmarit.

Sectia 4

Badica, Badea, Dogea, Rafira, Popa.

Mai adaugam doua nume ca sa se stie unde ne indreptam in numarul viitor: Chivu S, Neacsu S.

Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul M.A.I, doar în anul 2021 peste 176 de lucrători ai M.A.I. au primit calitatea de suspect, in dosare penale.

În 2022, numărul lucrătorilor M.A.I. declaraţi suspecţi a crescut la 189. Cel mai recent, pe 29 ianuarie 2024, şase poliţişti de frontieră au fost condamnaţi definitiv pentru luare de mită în formă continuată.

Si, pana atunci mai „spicuim” dintr-o declaratie data de un sef din cadrul IPJ Prahova, in fata organelor de cercetare penala:

“S-a prezentat in biroul meu un ziarist care il tot vedeam, aprope zilnic, la adjunctul sefului IPJ Prahova. Era insosit chiar de catre cms.sef Ginel Preda. Acesta mi-a propus o colaborare institutionala dar mi-am dat seama din agitatia lui ca altul era scopul. Avea o frustare vadita si m-a rugat sa ii intermediez o intalnire cu seful inspoectoratului deoarece el este obisnuit sa isi bea cafeaua de dimineata cu sefii institutiei si actualul sef nu doreste sa il primeasca. Mi-a zis ca daca reusesc sa ii intermediez aceasta intalnire ma poate muta in secunda zero la IGPR  pe o functie mai mare ca sa pot iesi la pensie cu o solda mult marita. A scos telefonul mobil si mi-a zis ca il suna acum pe Miriterscu si pe _____, ca ii sunt prieteni si ma muta pe loc. Aceasta oferta mi-a fost facuta de fata cu cms.sef Ginel Preda, probabil pentru a da mai multa greutate acestei propuneri. I-am transmis ziaristului ca eu, personal, nu imi permit sa ii cer o astfel de favoare sefului inspectoratului, ca eu am cu acesta doar o relatie institutionala. Ulterior am vazut in ziarul acestuia cum era atacat seful inspectoratului care refuzase sa isi bea cafeaua cu acesta”….

In afara de latura penala exista o mare vulnerabilitate deoarece, se pare ca, fiica secretarei “sifonului” gruparii de criminalitate economico-financiar organizata este, la randul sau, secretara la “ditamai” seful de la DGPI. Oare cum se simt politistii verticali din aceasta institutie ca o simpla angajata la Ordine Publica sa primeasca sporuri si alte drepturi specifice acestui serviciu si sa „faca” pe secretara, o secretara care a format o retea chiar in cadrul institutiei statului de drept -„Siguranță și încredere”? Se simt discriminați? O sa aflam impreuna cu dumneavoastra!
Vom reveni.
(Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

BMW-ul primit șpagă la santajele media la un pas de a lovi o femeie pe trecerea de pietoni! – Ziarul Incisiv de Prahova

Ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet = Unde se aplica acelasi rationament, se aplica aceeasi solutie – Ziarul Incisiv de Prahova

Advertisement

Ultimile Noutăți din Prahova

Administrație locală2 zile inainte

Studiu ÎntreVecini: 65% dintre români declară că nu-și cunosc vecinii deloc sau că îi cunosc în mică măsură

80% dintre români și-ar dori să se înțeleagă mai bine cu vecinii și să poată apela la ei în caz...

EvenimentO săptămână inainte

Camera auto de bord NAVITEL R9 DUAL: Inovație și siguranță într-un singur dispozitiv

NAVITEL, lider în tehnologie GPS, prezintă cu mândrie camera auto pentru bord NAVITEL R9 DUAL, o soluție avansată cu doi...

EvenimentO săptămână inainte

Peste 15.000 de liceeni din București și din 9 județe participă la cea de-a IV-a ediție a Programului „Gustă cu Atenție. Bucură-te de Moment.”

La cea de-a IV-a ediție a programului „Gustă cu atenție. Bucură-te de moment.” participă un număr total de 15.140 de elevi...

Eveniment3 săptămâni inainte

Seria Samsung Galaxy S24 este acum disponibilă și în magazinele din România

Deschizând era telefoanelor AI, seria Galaxy S24 dezvăluie noi experiențe Galaxy AI pentru toți, acum disponibile și în România București,...

Social3 săptămâni inainte

Descoperă eleganța și rafinamentul la Exclusive Fashion Râmnicu Vâlcea: Destinația ta pentru haine de firmă

Recent deschis în Râmnicu Vâlcea, Exclusive Fashion redefinește experiența cumpărăturilor de lux, aducând la îndemâna ta cele mai râvnite branduri...

rochii office rochii office
Social3 săptămâni inainte

Eleganță la birou – cum să porți cu stil rochii office în fiecare zi, pentru a arăta cât mai profi

În fiecare dimineață, alegerea vestimentară pentru birou poate influența întregul ton al zilei. Rochiile office reprezintă o piesă esențială în...

ferestrele din PVC ferestrele din PVC
Social4 săptămâni inainte

Despre combaterea mucegaiului si umiditatii cu usile si ferestrele din PVC

Cand vine vorba de caminul nostru, confortul si sanatatea sunt doua aspecte esentiale pe care ne straduim sa le imbunatatim...

Social1 lună inainte

Economiseste energie si bani cu usi si ferestre PVC

In prezent, preocuparea pentru eficienta energetica in locuinte este din ce in ce mai prezenta. O solutie versatila si eficienta...

Eveniment1 lună inainte

Renumitul fotbalist Ionel Dănciulescu face echipă cu HONOR pentru testul suprem de durabilitate: HONOR Magic6 Lite Challenge!

 [București, 17.01.2024] – HONOR a încheiat un parteneriat cu faimosul fotbalist Alvaro Morata, pentru a evidenția durabilitatea de neegalat și...

Eveniment1 lună inainte

TCL onorat cu peste 40 de premii și distincții pentru televizorul de 115 inchi și alte produse inovatoare din toate categoriile, la CES 2024

TCL Electronics, lider principal în industria electronicelor de larg consum și una dintre cele mai importante mărci de televizoare in...

sistem de alarma sistem de alarma
Social1 lună inainte

Sistemele de alarma – care sunt beneficiile acestor dispozitive de ultima generatie?

In zilele noastre, se inregistreaza un numar din ce in ce mai mare de infractiuni sau tentative de efractie. Avand...

Social1 lună inainte

Deputatul USR Vâlcea, Lazăr Ion Marian, acuză guvernul Ciolacu că atentează grav la sănătatea românilor

Deputatul USR Vâlcea, Lazăr Ion Marian, acuză guvernul condus de Marcel Ciolacu de faptul că atentează la sănătatea românilor prin...

Eveniment1 lună inainte

Sony participă la CESⓇ 2024

Compania prezintă inițiative și tehnologii diverse care îi susțin pe creatori să-și transforme ideile creative în povești Sony Group („Sony”)...

Eveniment1 lună inainte

Viziunea Samsung ‘AI for All’ dezvăluită la CES 2024

Samsung conturează strategia de utilizare a tehnologiei AI, pentru ca experiența de utilizare a dispozitivelor conectate să devină mai sigură,...

Social2 luni inainte

8 motive pentru care în această iarnă este recomandat să îți încălzești locuința cu peleți

În ultimii ani, peleții au devenit o alegere din ce în ce mai populară pentru încălzirea locuințelor, iar asta nu...

simptomele sindromului premenstrual simptomele sindromului premenstrual
Social2 luni inainte

Cum să gestionezi eficient simptomele sindromului premenstrual?

Sindromul premenstrual (SPM) afectează deseori calitatea vieţii femeilor cu câteva zile înainte de menstruaţie. Printre principalele simptome cu care se...

sistem de alarma sistem de alarma
Social2 luni inainte

Rolul sistemelor de alarma in securitatea locuintei tale

Traim in era tehnologiei, ceea ce inseamna ca ar trebui sa ne bucuram din plin de avantajele sistemelor antiefractie de...

Eveniment2 luni inainte

Comunicat de presă: Noul NAVITEL CL100 – Aspiratorul portabil revolutionar

NAVITEL anunță cu mândrie lansarea noului său produs, NAVITEL CL100, un aspirator de mână portabil fără cablu, care redefinește standardele...

Știrile Săptămânii