Exclusiv
”Protejarea celor care protejează!”/Manifestul european al EUROCOP – Ziarul Incisiv de Prahova
Mega escrocheria imobiliară a secolului la Ploiești, în care zeci de persoane s-au trezit fără apartamentele pe care le plătiseră, în urma unei scheme infracționale bine puse la punct.
Scandal ieri la WHITE TOWER. zeci de oameni si-au cerut banii inapoi si au constientizat ca au fost tepuiti cu intentie, printre reprosurile care se auzeau au fost si despre caracatita Volo – anumiti „ziaristi” si Lupu.

Chiar dacă au avut protectia unor politisti corupti, escrocii trebuie sa raspunda penal și pecuniar, precizam in articolul de ieri.

Pentru ca cei prejudiciati sa constientizeze fenomenul, explicam pe larg.

Va precizam ca printre persoanele prejudiciate de aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata se numara politisti, ofiteri de informatii, procurori si judecatori.

Asta ca sa priceapa cei prejudiciati cine a tinut in „brate” si acoperit aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata. Si sa constientizeze si politistii, procurorii si judecatorii tepuiti de aceasta grupare cine le-a asigura spatele, colegi de ai lor!
Iata ce declara politistul M.D:
“Precizez ca Lupu Mihai mi-a spus ca lucreaza cu notarul public Tidose Maria si Tudose George Radu, astfel ca la data de 19.11.2019, impreuna cu sotia mea M. M. am incheiat, in fata notarului public Tudose George – Radu, promisoiunea de vanzare-cumparare autentificata sub numarul 5908, prin care PFA Lupu Marioara Dominica, reprezentata de Lupu Marioara Dominica se oblige sa vanda apartamentul tip 1, situate in Mun. Ploiesti, Bdul Bucuresti, nr 28 k, sc A, parter, compus din 2 camere.
In continutul promisiunii de vanzare-cumparare, se specifica ca imobilul – bloc de locuinte, in regim 2S+P+8E, din care face apartamentul, este in curs de edificare, termenul de finalizare fiind 31.12.2020, iar numarul cadastral al terenului este 144571.
Declar ca la momentul incheierii promisiuni de vanzare-cumparare am achitat integral pretul convenit de 171.824 ron (36.000 euro)….
Nu-mi amintesc exact cum, dar in luna octombrie 2022, am aflat ca s-a facut apartamentarea si receptia provizorie a blocului 28 k, astfel ca l-am sunat pe Lupu Mihai, sa perfectam actul de vanzare-cumparare sis a imi achite penalitatil;e de 0,01% zi de intarziere de la data de 31.12.2020, asa cum prevedea promisiunea de vanzare….Lupu Mihai mi-a propus verbal sa-mi dea la schimb un apartament in blocul City Gate…Lupu Mihai mi-a zis ca in White Tower au cumparat apartamente mai multe personae dubioase si pentru ca stia ca sunt politist, mi-ar fi bine sa ma mut in City Gate….
Prin luna iulie a anului 2023, amicul meu I.S, despre care stiam ca si soacra sa a cumparat o promisiune de vanzare-cumparare, m-a contactat si mi-a zis ca este ceva in neregula cu apartamentele de la Twhite Tower si multe au fost vandute altor personae decat cele trecute in promisiuni.
Atunci, m-am dus la blocul White Tower si deoarece aveam cheia de acces, am verificat daca pot intra in apartament. Am constatat ca apartamentul era gol, finisat si necuratat.
Pe data de 4 septembrie 2023, m-am deplasat la biroul lui Lupu Mihai si l-am intrebat daca este adevarat ce se aude in oras cum ca ar fi vandut altor personae apartamentele din promisiuni si daca mi-a vandut apartamentul tip 1 din White Tower pentru care incheiasem promisiunea. Lupu Mihai mi-a raspuns ca nu l-a vandut si mi-a propus sa mergem la notarii Tudose sa reziliem promisiunea si sa incheiem o noua promisiune pe SC Romana Miles Residence SRL, actualul dezvoltator al ansamblului City Gate.
Pe data de 5 septembrie, am mers si am scos cartea funciara de informare, ocazie cu care am aflat ca apartamentul promis mie a fost vandut catre SC G.I.SRL.
Iata ce lucruri intereseante a declarant persoana vatamata L.R.A.:
Atentie la date, ca sa putem face legatura cu politistii corupti care protejeaza si au protejat aceasta caracatita.
“ La data de 09.09.2022, s-a incheiat, in fata notarului public Tudose George – Radu, promisiunea de vanzare-cumparare autentificata sub nr 4320, prin care PFA Lupu Marioara Dominica, reprezentata legal de titularul Lupu Marioara, se oblige sa-I vanda lui L.R.D apartamentul tip 10, situate in Muncipiul Ploiesti, Bdul Bucuresti, nr 28K, sc A, et 9!!!!, compus din doua camera de locuit si dependinte…La momentul incheierii acestei promisiuni de vanzare-cumparare, promitentul-cumparator a achitat integral pretul convenit de 173.998 ron (36.000 euro).
La aproximativ 2 luni dupa ce a inceiat promisiunea de vanzare-cumparare, L.R.A s-a deplasat la blocul White Tower pentru a vedea care este stadiul finisajelor, ocazie cu care ar fi aflat de la locatari ca etajul 9 ar fi construit ilegal.
Atunci a luat legatura cu Lupu Mihai care i-a zis sa stea linistit, ca exista o problema doar cu faptul ca apartamentele de la etajul 9 ar fi fost construite cu destinatia birouri sau spatii comerciale, iar ele au fost vandute ca apartamente de locuit. Lupu Mihai l-a asigurat ca pana la 31.12.2022 se va rezolva acest lucru, fiind un demers simplu, pe care el l-a mai facut anterior (sa declare birouri sau spatii tehnice, iar apoi sa le vanda ca apartamente), motivandu-I ca in felul acesta plateste mai putin impozit.
Important
Dosarul WHITE TOWER are legaturi cu dosarele Timbark si cele referitoare la faptele de CUMPARARE DE INFLUENTA, CORUPEREA ALEGATORILOR si EVAZIUNE FISCALA, personajele faptuitoare fiind aceleasi!
Dosarul Timbark despre care ziarul Incisiv de Prahova a dezvaluit in exclusivitate explodeaza! Audieri pe banda rulnta, acum! Acelasi procuror ca in czaul WHITE TOWER face ravagii. Se asteapta retineri!
Mega escrocheria imobiliară a secolului la Ploiești, în care zeci de persoane s-au trezit fără apartamentele pe care le plătiseră, în urma unei scheme infracționale bine puse la punct.
În acest moment Ploieștiul este scena unui mare scandal cu apartamente de lux, cunoscut drept White Tower, unde proprietarul a vândut de șapte ori un apartament.
În acest mega-dosar procurorii anchetează mai multe fapte penale care vizează infracțiuni în formă continuată, infracțiuni de înșelăciune și complicitate la înșelătorie, complicitate la fals intelectual, infracțiuni de fals intelectual și complicitate la tentativă la fals intelectual, complicitate la abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, bancrută frauduloasă, fapte agravante care duc la concluzia constituirii unui grup infracțional organizat.
În această caracatiță imobiliară, așa cum redacția Incisiv de Prahova a dezvăluit în edițiile anterioare, apare implicat și asa zisul ziarist santajist si spagar Stavri Cătălin care, conform înregistrărilor ajunse în posesia redacției noastre s-a implicat în această „afacere”.
Fiind un caz complex cu ramificatii si in alte dosare, la Ploiesti au poposit si cativa ofiteri si procurori de la DNA Structura Centrala, in acest moment fiind audieri care releva ca „Primarul Zero – Andrei Volosevici (barat, am zice noi)” si ziaristul santajist tremura/Au fost turnati!
Faptele de CUMPARARE DE INFLUENTA, CORUPEREA ALEGATORILOR si EVAZIUNE FISCALA – dosarul este din punct de vedere juridic doar o simpla formalitate, de trimitere in judecata.
Va dezvaluiam ca, cercetarea s-a efectuat de politsiti din IPJ Dambovita deoarece existau suspiciuni rezonabile ca eterna coruptie bantuie pe holurile IPJ Prahova.Iata ca, sub protectia lui Ginel Preda gruparea de criminalitate economico-financiara organizata a fost luata pe nepregatite.
Boși, locotenenți, soldați: Mafia din interiorul Poliției Române, filiala Prahova Poluarea și corupția au fost mereu în topul problemelor din Prahova; de ce ar face excepție de la regula asta oamenii de legii din județ. Beneficiind de protecție la cel mai înalt nivel, inspectorul general adjunct al Poliției Române, Eduard Mirițescu, a pus la punct in Prahova o structură de crimă organizată operând chiar în cadrul poliției. Increngătura mafiotă include polițiști de toate gradele, oameni politici, un jurnalist specializat pe șantaje, ocupând funcția informală de hoț-șef peste infractorii mărunți dintr-o zonă a județului.
Aceasta grupare de criminalitate economico – financiara organizata a fost protejata si este protejata de la varful IPJ Prahova si varful MAI.
In dosarul penal nr 37/P/2023, procurorul sef de sectie din cadrul DNA ST Ploiesti, Matei Adrian George a constatat mai multe fapte penale savarsite de jurnalistul santajist si de acesta grupare de criminalitate economico – financiara organizata si a disjuns cauza catre Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova cu toate probele si inregistrarile audio: „inregistrarile audio ambientale si cele efectuate prin intermediul aplicatiilor telefonice au fost transcrise in procese-verbale de catre lucratorii Serviciului Tehnic al DNA in baza ordonantelor de delegare in cauza”.
Cei de la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova iau masuri si audiaza pe banda rulanta!
In concluzie, s-au dovedit faptele de CUMPARARE DE INFLUENTA, CORUPEREA ALEGATORILOR si EVAZIUNE FISCALA
La alegerile locale din 2020, C.S. a fost omul de legătură dintre Volosevici, omul de afaceri rom G.V., ca sponsor, și șefii informali din zone ploieștene populate preponderent de romi săraci.
Este vorba de cartierele Mimiu (1800 potențiali votanți romi), Radu de la Afumați (500 votanți) și Bariera Basarab (300 votanți).
Prin intermedierea lui C.S., părțile au agreat asupra oferirii unei mici atenții de 100 de lei pentru fiecare votant. In plus, s-a decis alocarea a 20.000 – 30.000 lei pentru organizarea pentru romi a unei petreceri în ziua votului, cu mâncare și băutură. Suma totală calculată de C.S fost între 200.000 – 300.000 lei, care avea să fie oferită de omul de afaceri G.V. în schimbul obținerii, ulterior, al unor contracte vizând prelucrarea apelor uzate din județ, prin care să-și recupereze investiția. Singura promisiune care viza îmbunătățirea condițiilor de locuit ale romilor a fost astfaltarea cartierului Mimiu.
C.S. i-a cerut 300.000 lei omului de afaceri, care a fost de acord să o plătească în mai multe tranșe, până în ziua alegerilor. Cu trei zile înainte de alegeri, G.V. i-a oferit 130.000 de lei lui C.S., din care 80.000 de lei, via C.S., au ajuns la liderul rom al comunității din Mimiu. 70.000 de lei din sumă a fost împărțită votanților sub forma cadoului de 100 de lei, iar restul de 10.000 a fost reținut de lider, sub motivul că a trebuit să-și plătească verii care l-au ajutat la împărțirea pomenii electorale în comunitatea Mimiu. Ce s-a întâmplat cu restul de 50.000 de lei rămași din totalul de 130.000? Au fost reținuți de C. S., cu argumentul că sunt necesari pentru alte cheltuieli electorale.
In zilele următoare, antreprenorul rom i-a mai oferit lui C.S. 80.000 de lei pentru mită electorală adresată romilor din cartierele Radu Afumați și Bariera Basarab. Din aceștia, 10.000 de lei au fost dați celor patru lideri informali din cele două cartiere pentru mobilizarea electorală a romilor, nefiind clar ce s-a întâmplat cu restul de 70.000. La votanți n-au ajuns, în orice caz.
BANI OBTINUTI ILEGAL DE JURNALISTUL CATALIN STAVRI SI GRUPAREA indicata DIN MAFIA DESEURILOR
Timp de șase luni, omul de afaceri a solicitat onorarea promisiunii vizând acordarea contractelor preferențiale ale Primăriei firmei sale, dar C.S., purtătorul de cuvânt al lui Volosevici pe afaceri dubioase, l-a aburit și tot amânat, încât până la urmă planul s-a topit în ceață și nu s-a mai finalizat în niciun fel. Pe românește, omul rom de afaceri a fost aburit și țepuit de 210.000 lei de niște bărbați albi, stâlpi ai societății. Bani îngropați de C.S. în contul de la Bellu. Ca să nu rămână chiar în pagubă, omul de afaceri i-a solicitat lui C.S., printr-un apropiat, să pună o vorbă bună ca să obțină prelungirea unui contract aflat in derulare cu fabrica de sucuri Timbark vizând apele uzate, precum și o clauză de exclusivitate pe această activitate. C.S. a fost de acord să intervină, dar cu condiția ca G.V. să-i cedeze 50% din viitorul contract, pe firma unui prieten, Claudiu Bellu, proprietar al unui restaurant. Omul de afaceri a acceptat propunerea, dar și-a băgat în combinație și o rudă cu care C.S. să împartă partea de 50%.
Prin urmare, profitul s-ar fi dus 50% la G.V., 25% la C.S. (și Bellu) și 25% la ruda lui G.V.
Ulterior, C.S. a mai obținut de la G.V. 10.000 lei, pe care să-i dea șpagă directorului Timbark pentru a obține mult dorita exclusivitate și, ca bonus, suplimentarea activității de exploatare a apelor uzate.
Faza cu santajul si punerea in dependenta a unei misterioase directoare de la APM Prahova
In inregistrarea publicata de Gazarul reiese cum jurnalistul spagar si santajist a publicat un articol denigrator despre directoarea de la APM prinsa fara masca in pandemie si acum face ce zice el ca „este cea mai prosta din curte”, fiind pusa in dependenta. In urma articolului, politia s-a „autosesizat” si i-a aplicat o corectie directoarei pentru lipsa mastii, ca asa se fac mnai nou santajele si punerea in dependenta de catre aceasta grupare, prin politie!
C.S. a pus la bătaie, ca argument, și o conștință de-a sa de la Garda de Mediu, o directoare care avea in atribuții și emiterea avizelor necesare funcționării Timbark și care ar putea influența decisiv obținerea contractului în termeni cât mai profitabili.
De data asta, povestea nu s-a terminat cu o țeapă, ci cu un happy end peste așteptările inițiale: nu doar că contractul a fost prelungit, dar și prețul pentru servicii a fost dublat, iar aceste servicii contractate au fost mărite numeric. Pentru ca banii să ajungă altfel decât la negru la echipa C.S.-Bellu, a fost incheiat un contract de prestare de servicii fictive de publicitate și consultanță între firma lui Bellu (Bell Studio Expresiv), și cea a lui G.V (Gentoil SRL.).
Evident, n-a fost realizat niciun material publicitar, chiar dacă bani s-au tot scurs în contul firmei. Pe de altă parte, administratorul asociat al firmei lui G.V, declară că procentul din încasările Gentoil ajuns în contul firmei lui Bellu ar fi fost nu de 25%, ci de 10%. De asemenea, mai afirmă el, cei 10.000 de lei dați teandemului C.S-Bellu, pentru a fi oferiți ca mită directorului Timbark, au fost oferiți sub forma unui contract de comision. Doar că nici de data asta lucrurile n-au mers conform înțelegerii: contractul a durat doar șase luni, după care a fost reziliat, iar din cei 20.000 pe care G.V îi vira firmei lui Bellu, doar 3.000 ajungeau la ruda sa, C.S pretinzând că o parte substanțială s-au dus sub formă de cotizație lunară, la misterioasa directoare de la Mediu care acum este pe la formatiunea politica AUR Prahova.
În sfârșit, ca deținător al unui restaurant, Bellu ar fi fost răsplătit și prin furnizarea unor servicii de catering pentru administrația locală, prin mijlocirea prefectului de Prahova.
În timp ce, prin publicația pe care o conduce, jurnalistul Cătălin Stavri vede numai mafii în jurul lui prin Ploiești și se autoflatează că e singurul care poate eradica tot ce înseamnă corupție prin urbe, acest „Batman” (după cum se supraintitulează) a furat meserie de la grupurile infracționale pe care le „investiga”.
Dintr-o înregistrare ambientală, pe care vă invităm să o ascultați, primită de redacția Găzarul, puteți afla „metodele de lucru” practicate de deontologul Cătălin Stavri, din care reiese cum îi poate manipula pe șefii din administrația locală, inclusiv pe primarul Andrei Volosevici, pe care îl înjură că „nu e în stare de nimic!” Un adevărat păpușar printre marionetele administrației ploieștene. Despre „smetiile” date și despre cum se împart foloasele, luați o pungă de floricele și ascultați înregistrarea de mai jos. Comentariile sunt de prisos!
Inregistrarea o regasiti in articolul de mai jos
Un adevărat păpușar printre marionetele administrației ploieștene. Despre „smetiile” date in fituica sa de santaj și despre cum se împart foloasele, luați o pungă de floricele și ascultați înregistrarea de mai jos. Comentariile sunt de prisos! (Cristina T.).
Reamintim ca, in Prahova exista un pseudo ziarist, pe numele lui STAVRI CATALIN , zis PESTE, care la varsta de 28 de ani, care a fost implicat intr-un dosar penal, deoarece tragea pe nas. Ca si in cazul dosarul de acum cu Lupu unde au particpat doar politisti din IPJ Dambovita datorita coruptiei ce umbla pe holurile IPJ Prahova, in dosarul din 2005 cu drogurile, procurorul era de la structura din Dambovita. Atunci narcomanul se punea in „genunchi” in fata procurorului cerand clementa si inventand povesti pe care le inventeaza si azi. Autoritatile din Dambovita ii poarta ghinion narcomanului.
Ancheta noastra are la baza rechizitoriul din dosarul nr. 85/D/P/2005, din 08.05.2006, in care STAVRI CATALIN, zis PESTE a fost parte ca si consumator de droguri, alaturi de prietena sa de la acea vreme. In afara de numele intregral al jurnalistului vom da publicitatii doar initialele celor care au fost parte in dosar, pentru ca nu ei fac obiectul acestui material jurnalistic.
Persoanele sunt urmatoarele:
Inculpati
P.A., cercetat in stare de arest preventiv, pentru savarsirea infractiunilor prevazute si pedepsite de art. 2 alin 1 si art. 4 alin1 si art. 5 din Legea 143/2000
T.I.R., cercetat in stare de arest preventiv pentru savarsirea infractiunilor prevazute si pedepsite de art. 2 alin 1 si art 4 alin 1 din Legea 143/ 2000
Invinuiti
S.M.S.
P.V.C.- ambii cercetati pentru savarsirea infractiunii prevazute si pedepsite de art. 2 alin. 1,2 din Legea 143/ 2000
STAVRI CATALIN
S.L.E.- ambii cercetati pentru savarsirea infractiunii prevazuta si pedepsita de art 4 alin. Din Legea 143/2000
Legenda
Legea nr 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri
Art. 1
In prezenta lege termenii si expresiile de mai jos au urmatorul inteles:
- a) substante aflate sub control national – drogurile si precursorii inscrisi in tabelele-anexa nr. I-IV care fac parte integranta din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin ordonanta de urgenta a Guvernului, prin inscrierea unei noi plante sau substante, prin radierea unei plante sau substante ori prin transferarea acestora dintr-un tabel in altul, la propunerea ministrului sanatatii;
- b) droguri – plantele si substantele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care contin asemenea plante si substante, inscrise in tabelele nr. I-III;
- c) droguri de mare risc – drogurile inscrise in tabelele nr. I si II;
- d) droguri de risc – drogurile inscrise in tabelul nr. III;
- e) precursori – substantele utilizate frecvent in fabricarea drogurilor, inscrise in tabelul nr. IV;
- f) inhalanti chimici toxici – substantele stabilite ca atare prin ordin al ministrului sanatatii;
- g) consum ilicit de droguri – consumul de droguri aflate sub control national, fara prescriptie medicala;
- h) toxicoman – persoana care se afla in stare de dependenta fizica si/sau psihica cauzata de consumul de droguri, constatata de una dintre unitatile sanitare stabilite in acest sens de Ministerul Sanatatii;
- i) cura de dezintoxicare si supravegherea medicala – masurile ce pot fi luate pentru inlaturarea dependentei fizice si/sau psihice fata de droguri;
- j) livrarea supravegheata – metoda folosita de institutiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea si sub controlul procurorului, care consta in permiterea trecerii sau circulatiei pe teritoriul tarii de droguri ori precursori, suspecti de a fi expediati ilegal, sau de substante care au inlocuit drogurile ori precursorii, in scopul descoperirii activitatilor infractionale si al identificarii persoanelor implicate in aceste activitati;
- k) investigatori acoperiti– politisti special desemnati sa efectueze, cu autorizarea procurorului, investigatii in vederea strangerii datelor privind existenta infractiunii si identificarea faptuitorilor si acte premergatoare, sub o alta identitate decat cea reala, atribuita pentru o perioada determinata.
Art. 2
(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea in vanzare, vanzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpararea, detinerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, fara drept, se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.
Art. 4
Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpararea sau detinerea de droguri pentru consum propriu, fara drept, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 5 ani.
Art. 5
Punerea la dispozitie, cu stiinta, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinte sau a oricarui alt loc amenajat, in care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit in asemenea locuri se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 5 ani si interzicerea unor drepturi.
Firul evenimentelor
Actiunea porneste in iunie 2005, cand un individ ( O.C) arestat in alta cauza, a sesizat organele de politie cu faptul ca T.I.R. in perioada 2003- 2004, impreuna cu sora sa si I.L.D ar fi consumat si comercializat droguri de risc si mare risc( cannabis si ectasy) pe raza municipiului Campina, pe care le procura prin intermediul lui S.M.S.
In luna octombrie 2005, T.I.R. a aflat de la prietenul sau P.A, ca acesta din urma ar fi procurat cannabis, motiv pentru care, pentru a testa calitatea drogului s-a deplasat in Ploiesti, unde P.A locuia fara forme legale si au consumat impreuna cannabis folosind o pipa confectionata artizanal de P.A.( aceeasi pipa pe care si STAVRI CATALIN, zis PESTE a folosit-o pe 24.11.2005, dupa cum veti vedea).
Odata cu aceasta sesizare a lui O.C, actiunea politistilor de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate( BCCO) s-a pus in miscare si primul pas a fost ascultarea/ inregistrarea convorbirilor telefonice, pe baza autorizatiei nr. 2(23), din 06.11.2005, eliberata de Tribunalul Prahova in dosarul 8/PI/2005, asa cum se regaseste la fila 150- 154 din dosar.
In paralel, asa cum reiese din rechizitoriu, a fost interceptat si inregistrat telefonul inculpatului P.A., in baza autorizatiei nr. 42/ 27.11.2005, eliberata de Tribunalul Prahova
In dosarul 11/PI/2005, conform filei 217-230.
Atat dosarul lui T.I.R. cat si cel al lui P.A. au fost conexate intr-unul singur, respectiv 85/D/P/2005, din care va relatam faptele. Din iunie pana in octombrie lucrurile s-au miscat cu rapiditate, iar printre inculpatii si invinuitii invocati a fost infiltrat si un investigator acoperit, caruia o sa ii citam doar initialele din dosar, adica T.M. Astfel, tot ce se intampla era sub control, in primul rand prin implementarea investigatorului acoperit in grupul infractional si in al doilea rand prin ascultarea/ inregistrarea convorbirilor telefonice.
Un grup infractional in care „nimereste” si Stavri
Pentru ca, asa cum spuneam, BCCO avea totul sub control, orice aparitie in acel grup era stiuta in timp util si real. In baza interceptarilor telefonice s-a aflat ca in data de 24.11.2005 “ la domiciliul lui P.A. ( n.r- din Ploiesti, Soseaua Vestului, nr. 11, Bl. 1, ap. 100) urmeaza a se prezenta doua persoane identificate ca fiind STAVRI CATALIN, zis PESTE si S.L.E. care au solicitat inculpatului sa le ofere spre consum droguri. In seara aceleasi zile, cei doi au patruns in domiciliul inculpatului unde au consumat cannabis, impreuna cu acesta, folosind pipa confectionata artizanal”.
Interceptarea convorbirilor a scos la iveala faptul ca a doua zi, dupa chermeza la care a participat si jurnalistul STAVRI CATALIN, zis PESTE, P.A. urma sa se deplaseze la locuinta parintilor din Campina ca sa distribuie inculpatului T.I.R. o cantitate de droguri. Potrivit planului stabilit in seara de 24 octombrie, a doua zi P.A. s-a deplasat la Campina, doar ca pe drum a fost oprit de o echipa operativa formata din politisti ai BCCO si coordonata de un procuror care, dupa ce s-a legitimat a efectuat o sumara perchezitie corporala si a bagajelor, identificandu-se in geanta sa de umar pipa folosita in noaptea precedenta, la care a participat si STAVRI CATALIN, zis PESTE.
Chiar in aceeasi zi, in baza autorizatiei de perchezitie nr. 27 s-a patruns in imobilul din Soseaua Vestului, unde s-a efectuat o perchezitie ridicandu-se cantitatea de 38 de grame de materie vegetala cu ambalaj, ce se afla pe sifonierul din sufragerie dar si doua felii de paine pe care se afla materie vegetala arsa( fila 238- 254).
Sa vina comanda…Cannabis pe paine pentru jurnalist
Chermeza la care a participat STAVRI CATALIN, zis PESTE si unde s-a consumat cannabis pe paine i-a atras acestuia implicarea activa in dosarul 85/D/P/2005, ca si consumator, asa cum recunoaste in declaratia sa, care se regaseste la fila 83-85. Materia vegetala arsa, de pe cele doua felii de paine a fost supusa unei constatari tehnico- stiintifice la Laboratorul de Analize Fizico- Chimice- Droguri, din cadrul Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti, concluzionandu-se ca materia vegetala arsa cantareste, in sine, 15 grame si contine tetrahidrocannabinol(THC), substanta psihotropa biosintetizata de planta cannabis( fila 268- 271).
Pentru cei care nu stiu, Cannabis sativa contine peste 400 de compusi pe langa substanta psihoactiva, delta-9-tetrahidrocannabinol (THC), o moleculă psihoactivă ce produce senzațiile asociate cu consumul de marijuana si are ca efect principal, tulburarea de memorie. Poate aceasta e cauza care sta la baza povestii induiosatoare pe care STAVRI CATALIN zis PESTE a prezentat-o intr-o conferinta de presa din acea vreme.
Consecintele
Inainte de a va prezenta povestea credem ca este bine sa stiti ce consecinte a avut noaptea de pomina a jurnalistului de investigatii STAVRI CATALIN zis PESTE, atat pentru el cat si pentru ceilalti invinuiti sau inculpati, conform hotararii instantei. Dar nu inainte de a mai cita un pasaj important din rechizitoriu: “ Instanta de judecata urmeaza a se pronunta asupra aplicarii art. 33 lit. a din Codul Penal, privind concursul real de infractiuni, in cazul celor trei acte materiale prin care P.A. a oferit droguri in vederea comercializarii si respectiv consumului propriu inculpatului T.I.R. si invinuitilor Stavri Catalin si S.L.E, precum si in cazul consumului de droguri practicat impreuna cu acestia”. De asemenea, mai este de remarcat ca “ Fapta invinuitilor Stavri Catalin si S.L.E intrunesc elementele constitutive ale infractiunii prevazute si pedepsite de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000. Datorita faptului ca acestia au participat o singura data la consumul de droguri cu inculpatul P.A., neexistand elemente care sa conduca la concluzia ca acestia sunt implicati in traficul de droguri sau ca au si alte acte materiale specifice consumului de droguri, se apreciaza ca fapta lor nu prezinta pericolul social al unei infractiuni, urmand a se dispune fata de acestia scoaterea de sub urmarire penala si aplicarea unei masuri cu caracter administrativ- amenda, in cuantum de 10.000.000 lei pentru fiecare”. In final, asa cum reiese din documentele pe care le am in fata, toti au fost scosi de sub urmarire penala, numai STAVRI CATALIN zis PESTE si prietena sa de la cea vreme au fost doar amendati, fiind scapati de Miritescu si Ginel Preda!.
In concluzie, Stavri a consumat cannabis pe paine, potrivit rechizitoriului si propriei sale declaratii. Desi faptele erau evidente, omu’ a incercat sa arunce pe politistii de la BCCO ca ar avea ceva cu el si ca va declansa un razboi personal cu acestia. Il vom cita mai jos cu franturi rupte dintr-un articol “bomba” scris de mana lui.
Falsa poveste din jurul consumului de droguri
Povestea tesuta de Stavri Catalin a avut un singur cuvant de ordine: DOCUMENTARE. In conferinta de presa, pe care tinut-o dupa ce a achitat amenda administrativa si tot procesul a fost incheiat, a incercat sa ne induioseze pe toti cei prezenti, ca a fost la fata locului in noaptea consumului de droguri, pentru o documentare care avea sa rupa gura targului printr-un articol ulterior. Daca documentare inseamna sa consumi cannabis pe paine, atunci documentare sa fie. Iata scuzele pe care le scrie jurnalistul, in 18.10.2007, in favoarea nevinovatiei lui:
“Acum, vreau sa povestesc pe scurt un fragment din VIATA mea, nu de cand m-am nascut ci de cand am intrat in presa. Bun. Vreau sa mentionez ca asta nu e vaicareala, pur si simplu vreau sa povestesc, hai sa zicem ca simt nevoia. Am crescut fara parinti( asta se leaga oarecum cu legaturile mele cu lumea interlopa) si acum 3 ani, Marin Marian( d’ale lui Mitica) de la TVR 2 a stat la o bere cu mine si cica “m-a citit” si mi-a propus sa lucrez in presa, la un prieten de-al lui, Mihai Nicolae( Misu) de la Viata Prahovei( VP). Victor Preda era redactor sef atunci la VP. Si aici incepe povestea mea ca ziarist…
Eu, care faceam tot felul de combinatii si castigam cam de 6-7 ori salariul de la VP, am acceptat pur si simplu sa muncesc…Ma bucuram ca renuntasem la viata de Golan si castigam multi bani muncind”. De aici incolo vine povestea <<documentarii>>.
“…Ei bine, dupa un articol intitulat ( parca, nu-mi amintesc preabine) <<Canabis pe toate strazile>>, Crima Organizata a trecut la cosit si s-a gandit cum sa ma lege la gura. Sansa lor a venit imediat, dupa ce un fost prieten de-al meu mi-a spus ca-mi da pe tava o retea de traficanti, cu conditia sa ii spun unde gaseste canepa( canabisul). Am acceptat si am demarat o ancheta, martori imi sunt doi politisti ( surse de-ale mele). Problema a intevenit cand seful de la Crima Organizata, comisarul sef Eugen Serghie m-a contactat sa-mi spuna ca nu trebuia sa scriu ce am scris si ca nu exista canepa pe strada. Atunci am comis-o rau de tot, asta pentru ca m-am dus la Podul de Lemn de langa caminul Rafinorilor si am rupt o craca dintr-o planta de canepa si i-am trantit-o pe birou lui Serghie. A luat foc. A mentionat ca poate sa ma aresteze pentru simplul fapt c-am pus mana pe rahatul ala de iarba. Cica asa era legea. Imediat, am fost filat. Mi s-au ascultat telefoanele si asa am ajuns la cel care-mi promisese ca-mi da pe tava reteaua de traficanti”.
Vom reveni cu dezvaluri incendiare din aceasta poveste de SF pentru noi si cetatenii ploiesteni, un adevarat cosmar pentru gruparea de criminalitate economico-financiar organizata coordonata de santajist si de edil. (Cristina T.).
Exclusiv
RCA pentru o masina second-hand — Pasi simpli inainte sa pleci de la dealer
Inainte sa platesti, roaga dealerul sa iti arate detaliile politicii RCA si sa confirme asiguratorul, VIN-ul si data exacta de inceput, inclusiv ora. Nu pleca pana cand te asiguri ca acoperirea corespunde momentului in care primesti masina si ai verificat-o online, daca este posibil. Daca polita nu poate fi transferata, cumpara una noua imediat. Tine documentele pregatite, verifica istoricul masinii, iar daca mergi mai departe, vei vedea verificarile simple care iti economisesc probleme.
Verificati masina second-hand cu RCA inainte de plata
Inainte sa predai banii, verifica cu atentie RCA-ul pentru masina second-hand ca sa stii exact ce semnezi si pentru ce platesti. Cere dealerului sa iti arate detaliile politei, apoi verifica data de incepere a acoperirii, numele asiguratorului si faptul ca VIN-ul vehiculului se potriveste. Nu trebuie sa te simti grabit; un dealer bun va intelege. Daca ceva pare neclar, opreste-te si cere o copie noua. Apoi inspecteaza istoricul vehiculului ca sa depistezi accidente din trecut, goluri in kilometraj sau schimbari de proprietate care ar putea sa iti afecteze increderea. Cand te asiguri ca RCA-ul este activ si corect, te protejezi de costuri si intarzieri neprevazute. Vei pleca simtindu-te inclus, informat si gata sa pleci la drum cu liniste in suflet.
Puteti transfera conexiunea RCA existenta?
O intrebare frecventa este daca poti transfera RCA-ul existent atunci cand cumperi o masina second-hand, iar raspunsul depinde de polita si de modul in care este setat de catre vanzator. In unele cazuri, asiguratorul permite un transfer al acoperirii existente, dar de obicei nu poti presupune ca se va intampla automat. Ar trebui sa intrebi dealerul sau vanzatorul sa confirme statusul inainte sa pleci. Daca polita ramane valabila, asigura-te ca asiguratorul accepta schimbarea proprietarului si a datelor despre vehicul. Daca nu, va trebui sa faci un RCA nou imediat. Stai calm: acest pas este doar despre protejarea locului tau pe sosea si evitarea surprizelor. Cere documentele de la dealer necesare pentru a confirma polita curenta, ca sa poti progresa cu incredere.
De ce documente aveti nevoie pentru RCA?
Pentru a obtine RCA pentru masina dvs. second-hand, aveti nevoie de actele de proprietate care sa arate clar vanzarea si transferul. De asemenea, veti avea nevoie de o dovada valida de identitate si de adresa, astfel incat asiguratorul sa poata verifica cine sunteti si unde locuiti. Daca le aveti pregatite, procesul va decurge mai usor si va va ajuta sa plecati de la dealer fara intarzieri.
Acte de proprietate necesare
Pentru RCA, ai nevoie de actele de proprietate ale masinii, astfel incat transferul sa fie curat si legal. Cere dealerului certificatul de inmatriculare, contractul de vanzare si orice dovada ca vehiculul poate fi asigurat pe numele tau. Aceste documente te ajuta sa potrivesti datele masinii cu polita, ca sa nu apara intarzieri mai tarziu. Tine aproape lista ta de verificari pentru dealer si confirma fiecare detaliu inainte sa semnezi. Daca ceva pare in neregula, opreste-te si cere imediat documente corectate. O trecere rapida si a termenilor de acoperire te ajuta, de asemenea, sa intelegi ce va accepta asiguratorul. Cand dosarul de proprietate este complet, poti merge mai departe cu incredere, stiind ca faci lucrurile cum trebuie si iesi la drum cu liniste.
Dovada identitatii si a adresei
Odata ce actele de proprietate sunt in ordine, dealerul va solicita de obicei dovada identitatii si a adresei tale, astfel incat RCA sa fie emis in numele tau fara intarzieri. In mod obisnuit, vei prezenta cartea ta de identitate sau pasaportul, plus un document care confirma adresa, precum o factura de utilitati sau o adeverinta de domiciliu. Aceasta verificare simpla a identitatii ajuta asiguratorul sa iti potriveasca corect datele si sa evite erorile la polita. Daca cumperi pentru altcineva, adu si documentele acelei persoane, deoarece RCA trebuie sa urmeze adevaratul proprietar sau sofer. Pastreaza toate actele clare, actuale si usor de citit. Cand actele sunt pregatite, poti trece mai departe cu incredere, stiind ca esti cu un pas mai aproape de asigurare RCA completa si de o predare fara probleme de la dealer la drum.
Cum cumperi RCA pe telefonul tau?
Daca vrei sa cumperi RCA pe telefon, de obicei o poti face in doar cateva minute. Deschide o aplicatie mobila de incredere pentru RCA sau un site al unei firme de asigurari, introdu datele masinii tale si alege acoperirea care se potriveste noii tale masini. Te vei simti mai in siguranta cand verifici datele dealerului si confirmi datele de inregistrare ale masinii inainte sa platesti. Tine la indemana actul de identitate, dovada de adresa si cardul bancar ca sa poti parcurge pasii fara probleme. Revede rezumatul politei, verifica numele proprietarului si asigura-te ca totul se potriveste. Apoi apasa pentru plata si salveaza polita pe telefon. Nu faci asta singur; multi soferi procedeaza la fel, chiar de la reprezentanta, cu incredere si liniste.
Cat timp dureaza activarea RCA?
Activarea RCA, de obicei, are loc rapid, adesea in cateva minute dupa ce finalizezi plata si trimiti detaliile necesare. In multe cazuri, iti vei primi polita prin email chiar imediat, astfel incat sa poti pleca cu impresia ca dealerul se simte pregatit si acoperit. Totusi, pot exista intarzieri la activarea RCA daca informatiile tale trebuie verificare rapida sau daca sistemul asiguratorului este aglomerat. De asemenea, timpul de procesare al dealerului poate influenta cat de repede apar toate datele pe numele tau, mai ales in perioadele de varf. Daca ai introdus corect ID-ul, detaliile despre masina si plata, de obicei te poti relaxa si sa astepti putin. Cand cumperi impreuna cu altii la reprezentanta, faci parte dintr-un proces usor si organizat, care ii ajuta pe toti sa mearga mai departe cu incredere.
Veti primi banii inapoi pentru primele neutilizate?
Daca anulati polita RCA inainte sa se incheie, este posibil sa primiti o rambursare pentru prima neutilizata, dar depinde de termenii politei si de momentul anularii. De obicei, trebuie sa anulati cat mai repede, deoarece asiguratorul calculeaza adesea rambursarea pe baza datei la care primeste cererea dvs. In multe cazuri, rambursarea este proportionala, astfel incat veti primi inapoi doar partea pe care nu ati utilizat-o.
Eligibilitate pentru rambursare premium
Cand anulezi o polita RCA inainte sa se incheie, s-ar putea sa primesti inapoi o parte din prima platita, dar rambursarea, de obicei, depinde de contractul tau si de cat timp de acoperire mai ramane. Va trebui sa verifici cerintele de eligibilitate din termenii politei, deoarece nu toate situatiile se califica. Tine la indemana lista de documente necesare: actul de identitate, numarul politei, cererea de anulare si dovada platii te pot ajuta sa inaintezi mai rapid. Daca indeplinesti regulile, asiguratorul poate calcula partea neutilizata si poate procesa ce ti se cuvine. Nu trebuie sa te simti pierdut aici; multi soferi trec prin asta si primesc raspunsuri clare odata ce intreaba. Ramai calm, solicita confirmare in scris si asigura-te ca toate detaliile corespund inregistrarilor tale.
Anularea politicii la momentul potrivit
Momentul anularii poate face o diferenta reala in faptul daca primesti bani inapoi pentru primele neutilizate. Daca actionezi curand dupa vanzare, iti poti proteja sansa de a recupera o parte din ceea ce ai platit. Inainte sa trimiti o anulare polita, verifica eligibilitatea din contract si compar-o cu documentele masinii tale, ca nimic sa nu intarzie procesul. Fa o verificare rapida a rambursarii cu asiguratorul sau brokerul si intreaba exact ce data vor folosi pentru a opri acoperirea. Nu trebuie sa te simti singur(a) in acest pas; multi soferi fac asta cand isi schimba masina. Pastreaza cererea clara, pastreaza copii ale tuturor documentelor si actioneaza prompt. Astfel, ramai in control si eviti intarzieri nedorite pe masura ce se schimba polita.
Reguli de rambursare proportionala (pro-rata)
Dupa ce cererea ta de anulare este pusa in miscare, urmatoarea intrebare este una simpla: cat din prima neutilizata poti primi inapoi? In majoritatea cazurilor, vei primi o rambursare pro rata, adica asiguratorul returneaza partea din prima pentru RCA aferenta zilelor neutilizate. Asta inseamna raspundere proportionala: platesti doar pentru perioada de acoperire pe care ai pastrat-o efectiv. Daca anulezi din timp, rambursarea ta ar trebui sa reflecte termenul ramas, minus eventualele taxe permise. Nu trebuie sa ghicesti aici—solicita dealerului sau asiguratorului o calculare in scris si verifica datele exacte de inceput si de final. In felul acesta, ramai informat, protejat si increzator ca primesti o rambursare corecta pentru ce nu ai folosit.
Ce sa verificati la masina inainte de a o cumpara
Inainte sa semnezi ceva, fa o trecere atenta pe langa masina si cauta semne care nu corespund descrierii dealerului. Verifica elementele de caroserie, vopseaua, luminile si geamurile pentru uzura neuniforma sau reparatii. Apoi deschide usile, porneste motorul si asculta daca apar zgomote ciudate. In timpul testului, inspecteaza anvelopele pentru uzura neuniforma a benzii si simte cum raspund franele ca sa stii ca masina se opreste lin.
| Verificare | De ce conteaza |
| Anvelopele | Indica uzura, probleme de aliniere |
| Franele | Evidentiaza increderea la oprire |
| Luminile | Confirma vizibilitatea si siguranta |
| Vopseaua | Sugereaza eventuale daune anterioare |
| Interiorul | Reflecta modul de ingrijire si confortul |
Ai incredere in instinctele tale. Daca ceva nu pare in regula, pune intrebari si obtine raspunsuri clare. Meriti o masina care sa ti se potriveasca, iar tu nu esti singur in efortul de a incetini pentru a face o alegere inteligenta.
Evita sa pleci la drum fara asigurare
Dupa ce ati verificat masina si va simtiti bine cu ea, nu lasati vanzarea sa avanseze pana cand stiti ca partea de asigurari este rezolvata. Meritati sa plecati de la dealer increzatori, nu ingrijorati ca veti conduce fara asigurare. Cereti detaliile RCA inainte sa semnati si confirmati ora de incepere a politei, astfel incat sa coincida cu momentul in care va preluati masina. Daca dealerul ofera suport, folositi-l, dar faceti totusi verificarile dvs. online ca sa va asigurati ca totul este valid. Multi furnizori pot oferi activare imediata, ceea ce va ajuta sa evitati golurile si stresul. Cand aveti dovada in mana, puteti porni la drum ca oricine a planificat din timp. Acest pas mic va protejeaza banii, nervii si linistea.
Intrebari frecvente
Ce se intampla daca RCA-ul vanzatorului a expirat deja?
Daca certificatul RCA al vanzatorului a expirat, nu te poti baza pe el—verifica imediat daca exista acoperire si solicita o prelungire in scris doar daca o pot reinnoi. In caz contrar, va trebui sa ai propria polita inainte sa pleci cu masina.
Pot sa conduc masina acasa fara un RCA imediat?
Nu, nu poti conduce legal fara RCA imediat; ai nevoie de asigurare provizorie sau alte optiuni temporare cu valabilitate legala. Verifica actele necesare inainte sa pleci, ca sa te simti in siguranta si sprijinit.
Acopera asigurarea RCA accidentele in prima zi?
Da, RCA-ul tau acopera de obicei accidentele din prima zi, daca polita este activa, dar verifica limitarile de acoperire, perioada de asteptare, raspunderea dealerului si procesul de revendicare. Te vei simti mai in siguranta stiind ca esti protejat(a) inca de la inceput.
Este RCA valabil daca masina este inmatriculata mai tarziu?
Da, RCA-ul dvs. poate ramane valabil pana la inregistrarea la dealer, daca perioada de valabilitate a politei include acea data. De obicei, veti avea nevoie de dovada dreptului de proprietate si de acoperire temporara, astfel incat sa fiti protejat cat timp masina este inregistrata ulterior.
Imi pot asigura o masina inainte de a schimba proprietarul?
Da, de multe ori poti aranja asigurarea inainte de schimbarea dreptului de proprietate, dar verifica regulile politei. Pentru intrebarea ta despre acoperirea temporara, vei avea nevoie de cerinte imediate pentru dovada, iar tu poti mentine totul lin, sigur si primitor.
Exclusiv
Servicii DDD pentru condominii: ghid complet pentru administratori și locatari
Serviciile DDD, care se referă la dezinsecție, dezinfectare și deratizare, sunt esențiale pentru menținerea unui mediu sănătos și curat în condominii. Aceste servicii sunt destinate să prevină și să controleze infestările cu dăunători, bacterii și viruși, asigurând astfel un spațiu de locuit sigur pentru toți locatarii. Într-un condominiu, unde mai multe familii împărtășesc aceleași facilități și spații comune, importanța acestor servicii devine și mai evidentă. Fără o gestionare adecvată a problemelor legate de dăunători, riscurile pentru sănătatea locatarilor cresc semnificativ.
De asemenea, servicii DDD pentru condominii contribuie la protejarea valorii proprietății. Un condominiu bine întreținut, care beneficiază de un program regulat de dezinsecție și deratizare, va atrage mai mulți potențiali cumpărători sau chiriaș Astfel, administratorii de condominii trebuie să colaboreze cu companii specializate în DDD pentru a asigura un mediu curat și sănătos, dar și pentru a menține o imagine pozitivă a proprietății în fața locatarilor și a vizitatorilor.
Responsabilitățile administratorului în gestionarea serviciilor DDD
Administratorul unui condominiu are un rol crucial în gestionarea serviciilor DDD. Printre responsabilitățile sale se numără evaluarea nevoilor specifice ale clădirii și ale locatarilor, precum și selectarea unei companii de servicii DDD care să răspundă acestor cerințe. Este esențial ca administratorul să fie bine informat despre tipurile de dăunători care pot apărea în zonă și despre metodele eficiente de combatere a acestora. De asemenea, el trebuie să se asigure că toate serviciile sunt efectuate conform normelor legale și de siguranță.
Un alt aspect important al responsabilităților administratorului este comunicarea cu locatarii. Administratorul trebuie să informeze locatarii despre programul de servicii DDD, să le explice importanța acestora și să le ofere detalii despre măsurile de siguranță care vor fi implementate. O bună comunicare poate ajuta la reducerea anxietății locatarilor și la creșterea gradului de cooperare în ceea ce privește menținerea curățeniei și igienei în condominiu.
Cum să alegi o companie de servicii DDD pentru condominii
Alegerea unei companii de servicii DDD pentru un condominiu nu este o decizie care trebuie luată cu ușurință. Este important ca administratorul să efectueze o cercetare amănunțită pentru a identifica furnizorii care au experiență în gestionarea problemelor specifice condominiilor. Un prim pas ar fi solicitarea de recomandări din partea altor administratori sau a locatarilor care au avut experiențe pozitive cu anumite companii. De asemenea, recenziile online pot oferi informații valoroase despre calitatea serviciilor oferite.
Un alt criteriu esențial în alegerea unei companii DDD este certificarea și licențierea acesteia. Administratorul trebuie să se asigure că firma aleasă respectă toate reglementările legale și are personal calificat pentru a efectua tratamentele necesare. Este recomandat să se solicite o prezentare detaliată a metodelor utilizate, a produselor chimice folosite și a măsurilor de siguranță implementate. O companie transparentă va oferi toate informațiile necesare pentru a câștiga încrederea administratorului și a locatarilor.
Rolul locatarilor în menținerea curățeniei și igienei în condominiu
Locatarii joacă un rol esențial în menținerea curățeniei și igienei într-un condominiu. Fiecare persoană are responsabilitatea de a contribui la un mediu sănătos prin respectarea regulilor de igienă și curățenie stabilite de administrator. De exemplu, aruncarea corectă a gunoiului, păstrarea spațiilor comune curate și raportarea imediată a problemelor legate de dăunători sunt doar câteva dintre acțiunile pe care locatarii le pot întreprinde pentru a sprijini eforturile de întreținere.
În plus, educația locatarilor cu privire la importanța unor servicii DDD blocuri este crucială. Administratorul ar trebui să organizeze sesiuni informative sau întâlniri periodice pentru a discuta despre măsurile de prevenire a infestărilor și despre cum fiecare locatar poate contribui la menținerea unui mediu curat. Implicarea activă a locatarilor nu doar că îmbunătățește condițiile de trai, dar și întărește comunitatea din cadrul condominiului.
Servicii DDD de bază pentru condominii
Serviciile DDD de bază pentru condominii includ dezinsecția, deratizarea și dezinfectarea spațiilor comune. Dezinsecția se concentrează pe eliminarea insectelor dăunătoare, cum ar fi gândacii, furnicile sau ploșnițele, care pot afecta sănătatea locatarilor. Aceste tratamente sunt esențiale pentru prevenirea infestării și trebuie efectuate periodic, în funcție de specificul clădirii și de istoricul problemelor întâmpinate.
Deratizarea este un alt serviciu crucial, având ca scop eliminarea rozătoarelor care pot cauza daune structurale clădirii și pot transmite boli periculoase. Administratorul trebuie să colaboreze cu compania DDD pentru a stabili un program eficient de deratizare, care să includă inspecții regulate și măsuri preventive. Dezinfectarea spațiilor comune, cum ar fi holurile, lifturile sau zonele de recreere, este la fel de importantă, mai ales în contextul pandemiei recente, când igiena a devenit o prioritate majoră.
Cum să gestionezi eficient programul de curățenie și dezinsecție în condominiu
Gestionarea eficientă a programului de curățenie și dezinsecție într-un condominiu necesită o planificare atentă și o coordonare bună între administrator și compania DDD. Este important ca programul să fie stabilit astfel încât să nu interfereze cu activitățile zilnice ale locatarilor. De exemplu, tratamentele chimice ar trebui să fie programate în momente când majoritatea locatarilor sunt absenți sau când nu există activitate intensă în clădire.
De asemenea, administratorul ar trebui să comunice clar cu locatarii despre programul stabilit, informându-i cu privire la zilele și orele când vor avea loc intervențiile. Această transparență va ajuta la minimizarea disconfortului creat de aceste activități și va asigura cooperarea locatarilor. Monitorizarea rezultatelor intervențiilor este la fel de importantă; administratorul ar trebui să solicite feedback din partea locatarilor pentru a evalua eficiența serviciilor DDD și pentru a face ajustări dacă este necesar.
Cum să previi problemele legate de dăunători în condominiu
Prevenirea problemelor legate de dăunători într-un condominiu este esențială pentru menținerea unui mediu sănătos. O primă măsură preventivă este asigurarea unei bune igiene în spațiile comune și private. Locatarii ar trebui să fie încurajați să păstreze curățenia, să nu lase resturi alimentare expuse și să depoziteze gunoiul corespunzător. De asemenea, administratorul poate organiza campanii de informare pentru a educa locatarii despre importanța prevenirii infestării.
Un alt aspect important este inspecția regulată a clădirii pentru identificarea eventualelor semne de infestare sau deteriorare care ar putea atrage dăunători. Administratorul ar trebui să colaboreze cu compania DDD pentru a efectua inspecții periodice ale clădirii, inclusiv subsoluri, mansarde și alte zone mai puțin accesibile. Aceste inspecții pot ajuta la identificarea problemelor înainte ca acestea să devină grave, economisind astfel timp și resurse pe termen lung.
Importanța colaborării cu o companie specializată în servicii DDD
Colaborarea cu o companie specializată în servicii DDD este esențială pentru asigurarea unui mediu curat și sănătos într-un condominiu. Aceste companii dispun de expertiza necesară pentru a evalua situația specifică a clădirii și pentru a propune soluții personalizate. De asemenea, ele utilizează produse chimice eficiente și sigure, respectând toate reglementările legale în vigoare.
O companie specializată va oferi nu doar servicii reactive, ci și preventive, ajutând la identificarea riscurilor înainte ca acestea să devină probleme majore. Această abordare proactivă poate reduce semnificativ costurile pe termen lung asociate cu infestările severe sau cu deteriorările cauzate de dăunători. În plus, colaborarea strânsă între administratorul condominiului și compania DDD va facilita comunicarea eficientă cu locatarii, asigurându-se astfel că toți sunt informați despre măsurile luate.
Cum să menții un buget echilibrat pentru serviciile DDD în condominiu
Menținerea unui buget echilibrat pentru serviciile DDD într-un condominiu este o provocare importantă pentru orice administrator. Este esențial ca acesta să planifice din timp cheltuielile legate de aceste servicii, având în vedere atât costurile directe ale intervențiilor DDD, cât și eventualele cheltuieli suplimentare care pot apărea din cauza infestării sau deteriorării clădirii.
Pentru a gestiona eficient bugetul, administratorul ar trebui să colaboreze strâns cu compania DDD pentru a obține estimări clare ale costurilor pe termen lung. De asemenea, este recomandat să se aloce o parte din buget pentru măsuri preventive care pot reduce riscurile pe termen lung. O altă strategie eficientă este implicarea locatarilor în discuțiile bugetare; prin organizarea unor întâlniri periodice, administratorul poate obține feedback-ul acestora privind prioritățile financiare ale comunităț
Cum să comunici eficient cu locatarii în privința serviciilor DDD
Comunicarea eficientă cu locatarii în privința serviciilor DDD este esențială pentru asigurarea unei colaborări armonioase între administrator și comunitate. Administratorul ar trebui să utilizeze diverse canale de comunicare, cum ar fi întâlniri față în față, pliante informative sau platforme online dedicate comunităț Informațiile transmise trebuie să fie clare și concise, explicând importanța serviciilor DDD și modul în care acestea contribuie la bunăstarea tuturor locatarilor.
De asemenea, administratorul ar trebui să fie deschis la feedback din partea locatarilor. Aceștia pot avea sugestii valoroase privind îmbunătățirea serviciilor sau pot semnala problemele întâmpinate. Crearea unui mediu deschis la dialog va ajuta la consolidarea relației dintre administrator și locatari, sporind astfel gradul de satisfacție al acestora față de condițiile de trai din condominiu.
Cum să evaluați calitatea serviciilor DDD în condominiu
Evaluarea calității serviciilor DDD într-un condominiu este un proces continuu care necesită implicarea activă atât din partea administratorului cât și din partea locatarilor. Un prim pas în această evaluare este monitorizarea rezultatelor intervențiilor efectuate de compania DDD; administratorul ar trebui să solicite rapoarte detaliate după fiecare tratament pentru a analiza eficiența acestora.
Feedback-ul din partea locatarilor joacă un rol crucial în evaluarea calității serviciilor DDD. Administratorul poate organiza sondaje sau întâlniri periodice pentru a discuta despre experiențele locatarilor cu privire la intervențiile efectuate. Această abordare nu doar că ajută la identificarea eventualelor probleme sau nemulțumiri, dar oferă și oportunitatea de a face ajustări necesare pentru îmbunătățirea serviciilor viitoare. Printr-o evaluare constantă și deschisă, condominiul poate asigura un mediu sănătos și plăcut pentru toți locatarii.
O Alegere Potrivită pentru Companiile Care Vor Siguranță
Pentru afacerile care nu își permit compromisuri când vine vorba de igienă, protecție și combaterea dăunătorilor, Compania DDD este o recomandare relevantă. Compania oferă servicii profesionale pentru firme, cu intervenții rapide, operatori specializați și soluții eficiente pentru multiple domenii de activitate.
Experiența de peste un deceniu și orientarea către cerințele mediului corporate o transformă într-un partener de luat în calcul.
Contact direct:
Telefon: 031 005 06 52
Email: office@companiaddd.ro
Program telefonic:
Luni – Vineri: 09:00 – 18:00
Exclusiv
Egalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă în contextul european
Proiectele finanțate prin fonduri europene nu vizează doar indicatori economici, ci și promovarea unor valori fundamentale care definesc societatea modernă. Egalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă sunt pilonii pe care se construiește orice inițiativă sustenabilă.
Egalitatea de șanse presupune eliminarea oricărei forme de discriminare pe criterii de gen, etnie sau dizabilități, asigurându-se că fiecare persoană are un punct de plecare echitabil. În cadrul proceselor de recrutare și formare, acest lucru înseamnă că meritul și potențialul sunt singurele criterii care contează.
Accesibilitatea pentru persoanele cu handicap este o componentă esențială a nediscriminării. O societate cu adevărat incluzivă este cea care elimină barierele fizice și digitale, permițând tuturor cetățenilor să participe la cursuri sau să ocupe un loc de muncă. În paralel, dezvoltarea durabilă ne îndeamnă la o utilizare eficientă a resurselor. Într-o eră a schimbărilor climatice, este vital ca noile generații de angajați să fie instruite în spiritul economiei verzi, reducând risipa și protejând mediul înconjurător pentru generațiile viitoare.

Proiectul VIVAT 2.0, Proiect finanțat din Fondul Social European + prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027, (Cod proiect: 337378) integrează aceste principii orizontale în toate activitățile sale.
Prin promovarea egalității de gen, proiectul încurajează atât femeile, cât și bărbații să acceseze domenii profesionale variate, spărgând stereotipurile tradiționale. De asemenea, incluziunea minorităților, precum comunitatea romă din județul Brașov, reprezintă o prioritate, oferindu-le acestora acces la servicii de profilare și mediere care să le schimbe traiectoria de viață.
Respectarea acestor valori nu este doar o obligație contractuală față de Uniunea Europeană, ci o condiție sine qua non pentru o dezvoltare armonioasă a comunității locale, unde nimeni nu este lăsat în urmă.
Disclaimer: documentul reflectă exclusiv opinia autorilor și nu reprezintă poziția oficială a Comisiei Europene sau a Guvernului României, care nu sunt responsabile pentru modul în care informațiile din studiu vor fi folosite.
-
Viața în Prahovaacum 3 luniAdvertoriale: ce înseamnă, cum se redactează și unde se distribuie
-
Viața în Prahovaacum 3 luniMarketing digital explicat: SEO, content și AI într-o singură strategie
-
Administrație localăacum 2 luni
Mobilier la comandă cu schiță 3D și contract ferm – De ce NCH Mob este alegerea inteligentă pentru casa ta
-
Sportacum 2 luni
Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă
-
Administrație localăacum 2 luni
De ce ai nevoie de transparenta intr-un serviciu de contabilitate firma de transport
-
Evenimentacum 2 luni
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
-
Afaceriacum 2 luni
Padbol România ajunge în Valea Jiului. Petrila devine centru oficial!
-
Socialacum 3 luni
Închirierea de imobile – libertatea de a trăi frumos, fără constrângeri


