Connect with us

Uncategorized

O nouă paradigmă în negocierile consumatori-bănci: Inițiativa de rezolvare amiabilă vine din partea băncilor

Publicat

pe

12 decembrie, București. În acest an, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a înregistrat peste 400 de cazuri (o creștere de aproape 200% față de anul 2022), în care băncile au inițiat procesul de negociere cu consumatorii. Astfel, în mai mult de jumătate din toate negocierile purtate în acest an în cadrul CSALB (730 de dosare s-au format în 2023, cel mai mare număr anual începând din 2016), soluționarea amiabilă a fost inițiată de bănci care au invitat consumatorii la conciliere.

Acest lucru s-a întâmplat după ce unele bănci și-au analizat portofoliile de clienți, iar acolo unde au sesizat întârzieri la plata ratelor, litigii în instanță sau alte probleme pe care nu le-au putut rezolva direct, și-au îndrumat propriii clienți să completeze o cerere de negociere pe site-ul www.csalb.ro. Avantajul inițiativei pe care o au băncile de rezolvare amiabilă a problemelor cu consumatorii sunt scurtarea timpului în care părțile ajung la un compromis (în unele cazuri dosarele se rezolvă în câteva zile) și deschiderea mult mai mare a instituțiilor de credit către o soluție favorabilă pentru consumator.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul  CSALB: „În al 8-lea an de activitate operațională a CSALB observăm un <next level> în activitatea de conciliere: trei bănci, dintre care pentru una a devenit o practică frecventă, își sfătuiesc clienții să apeleze la conciliere. Deși completarea cererii de intrare în negociere rămâne o vocație a consumatorului, faptul că instituția de credit face primul pas și îi recomandă rezolvarea amiabilă dovedește responsabilitate socială și deschidere spre problemele consumatorilor din partea acestor instituții de credit.

Este obiectivul pe care l-am avut chiar de la începutul activității Centrului, acela ca băncile, din proprie inițiativă, să își îndrume clienții nemulțumiți sau care întâmpină dificultăți în respectarea contractelor, către soluționarea alternativă, în afara instanțelor de judecată, în situațiile în care nu pot ajunge la soluționarea bilaterală a diferendelor.

Din moment ce banca își invită consumatorul la conciliere își arată și disponibilitatea de a găsi o soluție favorabilă la problema acestuia, iar timpul negocierii scade foarte mult. Dovadă stă numărul negocierilor încheiate cu împăcarea părților. Dacă în 2022 au fost 571 de situații în care băncile și consumatorii s-au împăcat, anul acesta vom ajunge la peste 650 de cazuri în care negocierile se încheie cu o soluție propusă de conciliatori și acceptată de ambele părți.

Recomandăm cu tărie ca și restul băncilor să utilizeze această metodă, să își pregătească personalul din toate punctele de lucru pentru ca acesta să îndrume consumatorii spre soluționarea amiabilă, iar concilierea să devină o regulă a instituțiilor de credit, nu o excepție.“

Băncile, sesizate dacă depășesc termenul de răspuns la cererile consumatorilor

Pentru a scurta timpul de soluționare a cererilor transmise de consumatori către bancă, prin intermediul aplicației online care preia solicitările utilizatorilor de pe site-ul www.csalb.ro, au fost introduse alerte către bănci și consumatori. Astfel, dacă se depășește timpul maxim de 15 zile de la trimiterea cererii, iar banca/IFN-ul nu au răspuns dacă acceptă sau nu cererea de negociere, sistemul informatic trimite automat un mesaj de solicitare a unui răspuns, iar consumatorul este informat despre acest fapt.

Acolo unde s-a format deja un dosar de negociere (banca sau IFN-ul au acceptat cererea), dar s-au depășit 60 de zile de când a început negocierea, CSALB trimite alerte conciliatorilor pentru prioritizarea acelor dosare, chiar dacă termenul legal de soluționare este de 90 de zile.

Procesele soluționate amiabil între consumatori și bănci, o prioritate pentru magistrați

Săptămâna trecută, la sediul Ministerului de Justiție (n.n. foto, mai jos), s-a discutat despre identificarea unor măsuri necesar a  fi luate în așa fel încât soluționarea alternativă a litigiilor să devină prima opțiune pentru consumatori atunci când au un diferend cu un comerciant, având în vedere avantajele procedurilor de soluționare a conflictelor pe cale extrajudiciară în comparație cu cele contencioase, cu scopul implicit al degrevării instanțelor de judecată de o parte dintre cele aproximativ 12.000 de procese dintre consumatori și bănci.

Ciprian Tița, vicepreședinte Asociația Magistraților din România, președinte Tribunalul Specializat Argeș: Vestea bună este că CSALB se apropie în acest an de soluționarea a 300 de dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată din toată țara, după ce în 2021 au rezolvat amiabil 67 de litigii, iar anul trecut numărul lor a fost de 145. Iată că, de la an la an, asistăm la o dublare a cazurilor în care băncile sau judecătorii propun soluționarea alternativă a litigiilor aflate în diferite stadii procesuale. Cel mai bine ar fi ca această recomandare pentru negocierea în cadrul CSALB să fie făcută la primului termen de judecată, însă, pe tot parcursul procesului judecătorul este în măsură să pună în discuţia părților soluţionarea amiabilă a litigiului, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 21 alin.(2)  din Codul de Procedură Civilă. Am observat că cea mai eficientă cale este comunicarea directă, în ședință, către părți și avocații acestora, însoțită de amânarea cauzei pentru a le da răgazul să apeleze la această alternativă. Este și în interesul judecătorului ca părțile să se înțeleagă și să stingă litigiul, dar este și o prevedere legală, imperativă pentru judecător, să recomande părților calea amiabilă. Soluțiile care se pot obține pe cale alternativă la instanță pot fi cu totul diferite de cele care se bazează pe interpretarea strictă a legii și au în vedere echitatea, dincolo de litera contractului. În plus, parcurgerea procedurii soluționării alternative nu închide părților posibilitatea de a apela la instanță atunci când negocierea eșuează. Nu angajează, practic, nici un risc pentru reclamant, care încearcă pe această cale să obțină o soluţie cu costuri de timp și financiare mult mai reduse. Nu de puține ori, instanțele sunt asaltate cu loturi de dosare care nu se fundamentează pe o analiză juridică consistentă sau pe o practică statornicită a instanței, ci pe un mit care se răspândește, cumva difuz și nedocumentat, cum că în instanță poți obține anumite soluţii. Conștientizarea pe care o poate aduce procedura de conciliere îi poate pune la adăpost pe beneficiari pentru a nu descoperi acest lucru lovindu-se de realitatea dură a costurilor unui proces pierdut.“

Foto din timpul întâlnirii de vineri, 8 decembrie, organizate de Ministerul Justiției la inițiativa Asociației Magistraților din România, prin vicepreședinții judecători Ciprian Tița și Cezar Filip, cu participarea inițiatorilor, a doi secretari de stat din Ministerul Justiției, a doi consilieri ai ministrului justiției, a președintelui Comisiei Juridice din Senatul României, a unor membri din forurile de conducere ale BNR, CSALB, BCR, Consiliul de Mediere, precum si a unor membri ai Baroului de avocați.

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Citeste in continuare
Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

La ce interval trebuie curățat laptopul de praf? Semnele, greșelile de evitat și ce poți face acasă

Publicat

pe

De

Mulți oameni curăță laptopul abia când a devenit deja o problemă — zgomotos, fierbinte și lent. În realitate, praful se adună lent și constant, iar o curățare la timp previne exact avariile costisitoare care apar din supraîncălzire. Cât de des trebuie, de fapt, curățat laptopul? Care sunt semnele că e momentul? Și ce poți face singur, în siguranță, fără să riști să strici ceva? Iată ghidul complet.

De ce se umple laptopul de praf

Laptopul se răcește trăgând aer din mediu prin grilele de ventilație. Împreună cu aerul intră inevitabil praf, scame de la haine și textile, firimituri și păr de animale. Toate acestea se depun în radiator și pe palele ventilatorului, unde formează în timp un strat compact. Acest strat blochează circulația aerului, iar căldura generată de procesor nu mai este evacuată eficient. De aici pornește lanțul de probleme: temperaturi mari, ventilator zgomotos, performanță scăzută și, în cazuri avansate, închideri bruște pentru protecție.

La ce interval trebuie curățat laptopul

Regula generală este o curățare de praf la fiecare 6–12 luni. Intervalul exact depinde însă mult de mediul în care folosești laptopul:

  • La 6 luni, dacă ai animale de companie (păr), fumezi în casă, folosești laptopul pe pat sau pături, ori îl duci des prin medii cu praf.
  • La 12 luni, dacă îl ții pe birou, într-un mediu curat, și îl folosești preponderent pentru sarcini ușoare.
  • Mai des, dacă îl folosești intens la jocuri sau editare — componentele se încălzesc mai mult și atrag praful mai repede.

Un laptop care nu a mai fost curățat de peste un an aproape sigur are nevoie de intervenție, chiar dacă încă „merge”. Curățarea preventivă e mult mai ieftină decât o reparație provocată de supraîncălzirea repetată.

Semnele că a venit momentul

Nu trebuie să ții minte data exact — laptopul îți dă semnale clare. Programează o curățare dacă observi unul sau mai multe dintre următoarele:

  • Ventilatorul pornește des și sună ca un mic aspirator, chiar și la sarcini ușoare.
  • Laptopul se încinge tare în zona tastaturii sau pe partea de dedesubt.
  • Se închide brusc în jocuri sau la randări, ca măsură de protecție termică.
  • Performanța scade vizibil — aplicațiile răspund mai greu decât înainte.
  • Nu a mai fost curățat de peste un an.

Ce poți curăța singur acasă, în siguranță

Există lucruri pe care le poți face fără riscuri, ca întreținere între curățările profesionale:

  • Ecranul: șterge-l cu o lavetă din microfibră ușor umezită cu apă sau cu soluție dedicată pentru ecrane, niciodată cu spray direct pe display.
  • Tastatura: folosește o pensulă moale sau aer comprimat în jeturi scurte pentru firimituri și praf de suprafață.
  • Grilele de ventilație pe exterior: o pensulă moale sau un jet scurt de aer comprimat, ținut la distanță, îndepărtează praful vizibil.
  • Carcasa: o lavetă din microfibră ușor umezită; evită soluțiile agresive care pot păta plasticul.

Aceste operațiuni de suprafață ajută, dar nu înlocuiesc curățarea radiatorului — praful cu adevărat problematic e cel din interior, la care nu ajungi fără demontare.

Greșelile pe care să le eviți

Multe laptopuri ajung la service nu din cauza prafului, ci din cauza unei curățări făcute greșit acasă. Iată ce să nu faci:

  • Nu sufla aer comprimat ținând ventilatorul blocat cu degetul — îl poți învârti peste turația nominală și deteriora rulmentul.
  • Nu pulveriza lichide direct pe ecran, tastatură sau în grile.
  • Nu demonta laptopul dacă nu ai uneltele potrivite și experiența — clemele și șuruburile ascunse se rup ușor.
  • Nu folosi aspiratorul de casă direct pe componente — poate genera electricitate statică.

Ce presupune o curățare profesională

Curățarea de praf făcută la un service înseamnă mult mai mult decât o suflare rapidă. Un tehnician demontează laptopul exact cât e necesar pentru modelul tău, fără să forțeze carcasa, îndepărtează praful din radiator și de pe ventilator cu aer comprimat și unelte dedicate, curăță canalele de aer, verifică temperaturile înainte și după și, unde e cazul, completează intervenția cu pastă termoconductoare nouă sau recondiționarea coolerului. Poți vedea în detaliu fiecare serviciu disponibil și prețurile orientative, ca să știi din start la ce să te aștepți. Diagnosticul corect îți confirmă dacă e vorba doar de praf sau și de o piesă uzată.

Ce se întâmplă dacă amâni curățarea

Praful care se adună nu dispare de la sine — se compactează și blochează tot mai mult circulația aerului. Pe termen scurt observi zgomot și încetiniri. Pe termen lung, supraîncălzirea cronică solicită componentele: procesorul și placa video lucrează constant la temperaturi mari, pasta se degradează mai repede, iar ventilatorul se uzează forțat. În cazuri avansate, căldura repetată poate duce la defecțiuni serioase și scumpe ale plăcii de bază. Cu alte cuvinte, o curățare amânată transformă o intervenție ieftină de întreținere într-un risc de reparație costisitoare. Prevenția e, aici, mult mai avantajoasă decât repararea.

Contează mult mediul în care folosești laptopul

Doi oameni cu același model de laptop pot avea nevoie de curățare la intervale foarte diferite, în funcție de mediu. Părul de animale este printre cei mai agresivi „dușmani” ai sistemului de răcire, pentru că se prinde ușor pe palele ventilatorului. Fumatul în încăpere lasă un depozit lipicios care leagă praful și îl face mai greu de îndepărtat. Folosirea pe pat, canapea sau pături acoperă grilele și accelerează acumularea. Iar mediile cu mult praf sau șantierele casnice (renovări) pot înfunda un laptop în câteva luni. Dacă te regăsești în oricare dintre aceste situații, mergi pe intervalul scurt, de 6 luni.

Întrebări frecvente

Pot curăța singur radiatorul, fără să duc laptopul la service?

Praful de suprafață, da. Radiatorul propriu-zis, nu — la el ajungi doar demontând laptopul, iar fără unelte și experiență riști să rupi cleme sau să deteriorezi conectori. Pentru curățarea internă, un service e alegerea sigură.

Curățarea include și schimbarea pastei termoconductoare?

Depinde de intervenție și de starea laptopului. Pe modelele mai vechi sau când temperaturile rămân mari, înlocuirea pastei este recomandată împreună cu curățarea. La diagnostic ți se spune dacă e nevoie.

Cât costă o curățare de praf?

Prețul orientativ pornește, de regulă, de la câteva sute de lei și variază în funcție de model și de ce presupune intervenția. Ideal e să ceri un deviz clar înainte, după un diagnostic gratuit.

Concluzie

Curățarea laptopului nu este un moft, ci întreținere de bază — la fel ca schimbul de ulei la mașină. Un interval de 6–12 luni, adaptat mediului tău, ține laptopul răcoros, silențios și rapid, și îi prelungește viața. Între curățările profesionale, întreținerea de suprafață pe care o faci acasă ajută, atâta timp cât eviți greșelile de mai sus. Iar când e nevoie de o intervenție serioasă la sistemul de răcire, un service specializat în curățare laptop în București o rezolvă în câteva ore, cu diagnostic gratuit și deviz clar înainte.

Informațiile din acest articol au caracter general. Pentru situația exactă a laptopului tău, cere un diagnostic la un service specializat.

Citeste in continuare

Uncategorized

Transport persoane România – Germania și România – Italia: Topala Travel și Luk-Travel, ghid complet

Publicat

pe

Pentru comunitatea românească din diaspora, drumul spre casă sau înapoi la muncă în vestul Europei face parte din rutina de zi cu zi. Fie că vorbim despre ruta România – Germania sau despre ruta România – Italia, alegerea unui operator de transport persoane serios, cu curse regulate și trasee clare, face diferența dintre o călătorie relaxantă și una plină de neplăceri. Doi dintre operatorii cunoscuți pe aceste rute sunt Topala Travel și Luk Travel, fiecare cu propriul model de lucru, dar cu același obiectiv: transport sigur, direct și previzibil între România și țările în care trăiesc sute de mii de români.

De ce contează alegerea operatorului de transport

Un drum internațional cu microbuzul sau autocarul poate dura, în funcție de destinație, între 18 și 30 de ore. Pe un traseu atât de lung, detalii precum numărul de șoferi, starea tehnică a vehiculului, opririle programate și transparența prețului fac diferența reală între o călătorie obositoare și una confortabilă. De aceea, înainte de a rezerva un bilet spre Germania sau Italia, merită analizate câteva criterii: tipul de vehicul folosit, dacă transportul se face de la adresă la adresă, ce este inclus în preț (bagaje, opriri) și cât de ușor se poate face o rezervare.

Topala Travel — transport de la adresă la adresă spre vestul Europei

Topala Travel este un operator specializat în curse internaționale de persoane pe rutele România – Germania, Austria, Olanda, Belgia, Elveția și Italia. Compania mizează pe conceptul de transport „de la adresă la adresă”, atât la plecarea din România, cât și la sosirea în țara de destinație — o soluție care elimină nevoia de a ajunge la o autogară și de a mai face un transfer suplimentar.

Curse regulate se desfășoară din orașe precum Timișoara, Arad, Reșița, Deva, Alba Iulia, Sibiu, Pitești, Ploiești, Brașov, Vâlcea și București, dar și din multe alte localități din sudul și vestul țării — Caraș-Severin, Hunedoara, Dâmbovița, Ilfov, Dolj, Olt, Galați, Constanța și Ialomița, printre altele. Flota este formată din microbuze Mercedes, dotate cu aer condiționat, conduse de șoferi profesioniști.

Printre elementele care definesc serviciile Topala Travel se numără:

  • Transport direct de la adresă la adresă, atât la plecare, cât și la destinație
  • Plecări tur-retur zilnice, pe majoritatea rutelor
  • Două bagaje incluse în preț
  • Servicii de coletărie, pentru cei care vor să trimită pachete în Germania sau Italia
  • Transport auto pe platformă, pentru cei care au nevoie să aducă o mașină din străinătate
  • Discount de 10 euro pentru rezervările dus-întors

Rezervarea se poate face telefonic, prin WhatsApp sau direct de pe site, prin completarea unui formular cu datele călătoriei — număr de persoane, oraș de plecare și de destinație, dată și date de contact.

Luk-Travel — platformă de rezervări pentru curse internaționale

Luk-Travel.ro funcționează ca o platformă de rezervări dedicată curselor internaționale de persoane, facilitând accesul la transport pe rutele România – Italia, Germania, Austria, Belgia și Olanda. Spre deosebire de un operator clasic, Luk-Travel pune accent pe simplitatea procesului de rezervare — online, telefonic sau prin WhatsApp — și pe centralizarea informațiilor despre curse, prețuri și trasee disponibile.

Pe ruta România – Italia, Luk-Travel oferă acces la curse regulate, cu plecări săptămânale sau zilnice din orașe importante precum București, Iași și alte centre urbane mari, către destinații frecventate de comunitățile românești din Italia, printre care se numără și zona Padovei.

Printre avantajele evidențiate de platformă se numără:

  • Rezervări gratuite, fără costuri ascunse la procesul de rezervare
  • Transport direct de la adresă la adresă
  • Flexibilitate în alegerea punctului de îmbarcare, din mai multe orașe din România și din țara de destinație
  • Tarife accesibile, cu posibilitatea unor reduceri pentru grupuri sau rezervări făcute din timp
  • Servicii de coletărie, integrate în cursele regulate de persoane

Procesul de rezervare este simplu: se alege ruta și data dorită, se contactează operatorul telefonic sau se face rezervarea online, iar pasagerul primește confirmarea și detaliile privind ora și locul de plecare.

Transport de colete și autoturisme — servicii conexe importante

Pe lângă transportul clasic de persoane, atât Topala Travel, cât și Luk-Travel oferă servicii de coletărie internațională, gândite special pentru nevoile comunității românești stabilite în Italia sau Germania. Coletul călătorește pe aceeași rută pe care circulă și pasagerii, ceea ce reduce costurile comparativ cu firmele clasice de curierat expres, mai ales în cazul pachetelor voluminoase sau mai grele.

Categoriile cele mai frecvent transportate includ îmbrăcăminte și încălțăminte, produse alimentare tradiționale ambalate corespunzător, documente și cadouri pentru sărbători sau evenimente speciale. Există și posibilitatea de a combina transportul de colete cu cel de persoane, dacă pasagerul călătorește chiar el pe rută — o opțiune populară mai ales în perioadele aglomerate, precum sărbătorile de iarnă.

Pentru cei care au nevoie să aducă o mașină din Germania sau Italia, este disponibil și transportul auto pe platformă, cu vehicule asigurate și personal cu experiență în tractări internaționale.

România – Germania: o rută cu cerere constantă

Germania găzduiește una dintre cele mai mari comunități de români din diaspora, ceea ce a transformat ruta România – Germania într-un traseu cu curse regulate, operate de firme specializate în transport internațional. Distanța dintre cele două țări depășește, în multe cazuri, 2.000 de kilometri, ceea ce face alegerea mijlocului de transport o decizie importantă pentru cei care călătoresc frecvent sau au bagaje multe. Comparativ cu avionul, transportul cu microbuzul sau autocarul oferă avantaje practice — transport direct la adresă, fără transferuri intermediare și posibilitatea de a lua mai multe bagaje.

România – Italia: curse regulate pentru diaspora

Călătoriile între România și Italia au devenit, în ultimii ani, o nevoie constantă pentru mulți români, fie că este vorba despre muncă, studii, vizite la familie sau vacanțe. Atât Topala Travel, cât și Luk-Travel operează curse regulate pe această rută, cu opțiuni de îmbarcare din mai multe orașe din România și din Italia, astfel încât pasagerii să poată alege punctul cel mai apropiat de destinația lor finală.

Cum alegi între cei doi operatori

Ambele companii mizează pe transportul de la adresă la adresă și pe servicii conexe de coletărie, ceea ce le face opțiuni potrivite pentru diaspora română din Germania și Italia. Diferența principală constă în modelul de operare: Topala Travel funcționează ca operator direct, cu flotă proprie de microbuze Mercedes, în timp ce Luk-Travel are rolul unei platforme de rezervări, centralizând informațiile despre curse și facilitând procesul de rezervare pentru mai multe destinații.

Indiferent de operatorul ales, câteva criterii rămân valabile pentru orice călătorie internațională: verifică traseul exact și orașele de îmbarcare, informează-te despre numărul de bagaje incluse în preț, confirmă data și ora de plecare cu suficient timp înainte și păstrează la îndemână numărul de telefon sau contul de WhatsApp al operatorului, pentru orice modificare de ultim moment.

Concluzie

Transportul de persoane pe rutele România – Germania și România – Italia rămâne o soluție practică și accesibilă pentru diaspora română, iar operatori precum Topala Travel și platforme precum Luk-Travel facilitează organizarea acestor călătorii lungi, cu servicii de la adresă la adresă, curse regulate și opțiuni suplimentare de coletărie și transport auto. Alegerea potrivită depinde de nevoile fiecărui călător — frecvența deplasărilor, orașul de plecare și bugetul disponibil — dar ambele soluții oferă un cadru sigur și previzibil pentru drumurile spre vestul Europei.

Citeste in continuare

Uncategorized

evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

Publicat

pe

De

  • Produsele cu valoare mai mare, precum laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele, sunt cumpărate primele
  • Numărul comenzilor achitate în rate a crescut cu aproximativ 10% față de perioada similară a anului trecut
  • Valoarea medie a unei comenzi plătite în rate ajunge la aproximativ 2.000 de lei

București, 13 august 2026 – Cumpărăturile pentru începerea noului an școlar debutează în acest an cu aproximativ două săptămâni mai devreme față de 2025, potrivit datelor evomag. Interesul pentru produsele asociate perioadei Back to School este vizibil încă de la începutul lunii august, iar aproximativ 15% din vânzările estimate pentru întregul sezon sunt realizate înainte de jumătatea lunii.

În anii anteriori, o parte mai mare a cererii era concentrată în a doua jumătate a lunii august și în apropierea începerii cursurilor. În acest an, perioada de cumpărare se extinde, iar structura comenzilor arată că pregătirile pentru școală sunt făcute în mai multe etape.

Produsele IT cu valoare mai mare sunt cumpărate primele. Laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele presupun o perioadă mai lungă de documentare și o alocare financiară mai importantă, astfel că decizia este luată mai devreme. Pe măsură ce se apropie începutul anului școlar, crește cererea pentru ghiozdane, rucsacuri, periferice și alte accesorii.

„Vedem o schimbare clară a calendarului de cumpărare. Primele săptămâni din august au devenit deja o perioadă activă pentru Back to School, în special pentru produsele IT cu valoare mai mare. Clienții încep cu echipamentele pentru care decizia necesită mai multă documentare și își completează ulterior lista cu produse auxiliare. Pentru evomag, asta înseamnă un sezon mai lung și o cerere distribuită diferit față de anii anteriori”, spune Mihai Pătrașcu, CEO evomag.

Ratele sunt folosite tot mai mult pentru produsele IT cu valoare mai mare

Schimbarea este vizibilă și în modalitatea de plată. Numărul comenzilor achitate în rate a crescut cu aproximativ 10% față de perioada similară a anului trecut, pe fondul interesului mai mare pentru soluțiile de tip BNPL (Buy Now, Pay Later). Peste 20% din comenzile plasate de persoanele fizice pe evomag sunt achitate deja prin soluții BNPL, iar utilizarea acestora capătă o relevanță suplimentară în perioada Back to School.

Laptopurile, tabletele și monitoarele sunt printre produsele pentru care clienții folosesc cel mai frecvent plata în rate. Valoarea medie a unei comenzi achitate astfel este de aproximativ 2.000 de lei.

Utilizarea mai frecventă a ratelor indică o atenție mai mare acordată modului în care este administrat bugetul pentru începutul anului școlar, în special atunci când lista include echipamente IT cu o valoare de câteva mii de lei. Achiziția produsului principal poate fi astfel făcută mai devreme, în timp ce celelalte produse necesare sunt cumpărate ulterior.

August rămâne luna principală pentru Back to School

Chiar dacă sezonul începe mai devreme, august continuă să concentreze cea mai mare parte a vânzărilor. Prima parte a lunii este orientată mai ales către produsele care presupun o decizie de cumpărare mai complexă, iar spre finalul lunii crește ponderea accesoriilor și a produselor complementare.

Iulie rămâne în principal o perioadă de documentare și comparare a opțiunilor, în timp ce începutul lunii septembrie este caracterizat de cumpărăturile de ultim moment și de completarea listei înainte de începerea cursurilor.

Pentru evomag, această evoluție schimbă și modul în care este abordată perioada Back to School: campania începe mai devreme și acoperă succesiv principalele categorii căutate în această perioadă, de la laptopuri, tablete, monitoare și imprimante la ghiozdane, rucsacuri și periferice.

Noul an școlar începe pe 7 septembrie, iar evomag estimează că ritmul comenzilor va continua să crească în a doua parte a lunii august, când cumpărăturile pentru produsele principale se suprapun tot mai mult cu achizițiile de accesorii și cu pregătirile finale pentru revenirea la școală.

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Startul editiei a III-a a 24h Endurance Bike Race la MotorPark Romania Startul editiei a III-a a 24h Endurance Bike Race la MotorPark Romania
Sport4 zile inainte

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că...

Deschiderea actiunii de promovare a judo-ului la Scoala Gimnaziala nr. 39 din Sectorul 2 Bucuresti Deschiderea actiunii de promovare a judo-ului la Scoala Gimnaziala nr. 39 din Sectorul 2 Bucuresti
Sport4 zile inainte

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut...

Social3 săptămâni inainte

Acuzat pe nedrept? Testul poligraf îţi poate deveni un aliat important

Într-o lume în care informațiile circulă rapid, iar acuzațiile pot afecta în doar câteva momente reputația unei persoane, nevoia de...

Social4 săptămâni inainte

Gardul din aluminiu care îți oferă timp liber, nu obligații

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii...

Socialo lună inainte

Un hol bine gandit transforma complet intrarea intr-o casa modulara

Holul de la intrare este primul spatiu pe care il vezi cand intri in casa si ultimul pe care il...

Sporto lună inainte

România își reconfirmă statutul de lider al padbolului mondial: Campioni Internaționali, Vicecampioni Internaționali și MVP-ul turneului

După cele 4 zile de meciuri spectaculoase, adversari de top și emoții trăite la intensitate maximă, delegația României s-a întors...

Socialo lună inainte

TUYA Bucharest aduce conceptul Home & Office Fine Dining pe piața din România

Serviciul, dedicat mediului corporate și clienților rezidențiali, va fi disponibil începând din august 2026 TUYA își extinde portofoliul de servicii...

Cum schimbi apa la un buchet de trandafiri cu sclipici fără să murdărești totul Cum schimbi apa la un buchet de trandafiri cu sclipici fără să murdărești totul
Social2 luni inainte

Cum schimbi apa la un buchet de trandafiri cu sclipici fără să murdărești totul?

Ca să schimbi apa la un buchet de trandafiri cu sclipici fără mizerie, lucrezi deasupra chiuvetei, scuturi întâi ușor floarea...

casă casă
Social2 luni inainte

Sindromul „curții la comun” sau cum s-a transformat dorința românilor de a sta la casă într-o luptă pentru intimitate vizuală

Motivele pentru care românii lasă apartamentele de la bloc pentru o casă la periferia marilor orașe sunt aproape mereu aceleași:...

Test poligraf Test poligraf
Social2 luni inainte

Cât de eficient este testul poligraf în verificarea integrității angajaților din bănci?

În domeniul bancar, încrederea este una dintre cele mai importante valori. Oamenii își lasă economiile, datele personale și siguranța financiară...

Antonia Roman Antonia Roman
Social2 luni inainte

Scena pop-indie autohtonă are un nou nume: Antonia Roman debutează la 19 ani cu albumul „Mechanics of the Heart”

Într-o industrie muzicală locală dominată adesea de formate comerciale rigide și rețete radiofonice repetitive, debutul discografic al Antoniei Roman Zbârcea...

Sport2 luni inainte

Campionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România

Organizate de Federația Română de Padbol, Campionatele Naționale Masculin și Feminin au reunit cei mai valoroși sportivi ai momentului și...

Inchireri auto pe termen lung si birotica UPA Safety & Security Inchireri auto pe termen lung si birotica UPA Safety & Security
Social2 luni inainte

Cum transformi o obligație legală într-o cheltuială utilă: mașini, birotică și echipamente IT de la o unitate protejată autorizată

Dacă firma ta are cel puțin 50 de angajați și nu ai încadrați cel puțin 4% persoane cu dizabilități, atunci...

Apartamente de lux Apartamente de lux
Social2 luni inainte

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social2 luni inainte

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Social2 luni inainte

RePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național

În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei...

Social2 luni inainte

Furt sau furt calificat? Diferența care mută cazul dintr-o abatere într-o infracțiune gravă

În discuțiile despre furt și furt calificat, diferența pare, la prima vedere, o chestiune de nuanță juridică, dar în realitate...

Afaceri3 luni inainte

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme...

Știrile Săptămânii