Uncategorized
HONOR lansează cel mai subțire smartphone pliabil din lume, adresând o subtilă ironie rivalului său, Samsung

HONOR își cere scuze posesorilor de Samsung Galaxy Z Fold înainte de lansarea Magic V3
HONOR, unul dintre principalii furnizori globali de dispozitive inteligente, a adresat o ironie subtilă posesorilor de Samsung Galaxy Z Fold, în timp ce se pregătește să lanseze în Europa cel mai subțire smartphone pliabil din lume, Honor Magic V3.
Cu o grosime de doar 4,35 mm când este deschis, 9,2 mm când este pliat și o greutate de doar 226g, HONOR recunoaște dificultatea în care i-a pus pe posesorii de Samsung Galaxy Z Fold și a exprimat scuze publice față de cei care au ales deja alternativa mai voluminoasă oferită de Samsung.
Ca o recunoaștere a potențialei dezamăgiri pe care o pot simți clienții Samsung pentru că au cumpărat un dispozitiv pliabil mai gros și mai greu înainte de lansarea liderului de piață de la HONOR, compania a gravat elegant un mesaj de scuze, format din 813 caractere, pe balamaua modelului Magic V3.
Această declarație publică, care îmbină tehnologia de vârf cu una dintre cele mai vechi forme de artă, a prins viață datorită colaborării cu Graham Short, un micro-artist de 78 de ani din Regatul Unit. Cunoscut sub numele de „Mâinile unui geniu,” Graham Short este renumit pentru capacitatea sa de a crea opere de artă complexe pe cele mai mici pânze, producând lucrări atât de minuscule încât pot fi apreciate în întregime doar la microscop.
Reflectând dedicarea HONOR de a dezvolta un telefon pliabil de vârf cu Magic V3, angajamentul lui Graham față de arta sa necesită, de asemenea, precizie absolută. El a stăpânit abilitatea de a lucra între bătăile inimii pentru a obține precizia exactă necesară în munca sa. Acest nivel excepțional de dedicare îi permite să realizeze doar patru capodopere pe an, o realizare remarcabilă care a atras clienți celebri precum Elton John, Stephen Fry și Kim Kardashian.

„HONOR Magic V3 a reprezentat o provocare unică, cu marginile sale incredibil de subțiri și rotunjite, făcând chiar și gravarea microscopică dificilă. Cu toate acestea, nu mă feresc niciodată de o provocare. Deși Magic V3 este cel mai subțire smartphone pliabil din lume, am reușit să gravez pe balamaua sa scuzele detaliate ale HONOR, însumând 166 de cuvinte. Nu doar finețea extremă a dispozitivului a fost o provocare, ci și durabilitatea neașteptată a metalului, care a necesitat utilizarea unor ace cu vârf de diamant pentru a realiza gravura.” a explicat Graham.
A fost nevoie de 90 de ore pentru ca Graham să graveze scuzele manual, iar acestea pot fi citite doar atunci când sunt vizualizate la microscop, având în vedere limitările de spațiu ale Magic V3.
„Am vrut să recunoaștem situația incomodă în care i-am pus pe posesorii de Samsung Galaxy Z Fold și am considerat că este important să ne prezentăm scuzele sincere. Fără să avem hârtie la îndemână, am ales Magic V3 ca suport pentru mesajul nostru. Datorită fineței sale, a fost necesar să reducem considerabil dimensiunea textului, având ca rezultat cele mai mici scuze din lume, gravate pe cel mai subțire pliabil. Ne cerem scuze proprietarilor Samsung!” a spus Avikar Jolly, CMO, HONOR EUROPE.
Cum sună mesajul HONOR:
„Dragi posesori de Samsung Galaxy Z Fold, ne cerem scuze. Știm cât de entuziasmați ați fost să achiziționați un smartphone pliabil, compact și care să se potrivească perfect în buzunar. Vi s-a promis un viitor plin de inovații tehnologice și o experiență de multitasking fără limite.
Acum, poate priviți noul HONOR Magic V3 și vă simțiți puțin… trădați. Dimensiunea contează, și înțelegem dezamăgirea voastră. Ca și cum ai fi fost nominalizat pentru o medalie de aur și apoi ai terminat ultimul în cursă. Știind că există un dispozitiv pliabil mai subțire, mai ușor și mai durabil este suficient pentru a face pe oricine să își pună la îndoială alegerile.
Înțelegem. Ați fost pionieri, early adopters care au explorat fără teamă un teritoriu necunoscut al ecranelor pliabile cu durabilitate incertă. Meritați ceva mai bun. De fapt, meritați o medalie de aur.
La HONOR, suntem cu adevărat dedicați depășirii limitelor tehnologiei pentru a vă oferi cea mai bună experiență cu un smartphone pliabil. Adevărul este că… e în regulă să vă simțiți dezamăgiți. Și noi ne-am simți la fel.”
HONOR va organiza o conferință de presă la IFA 2024, pe 5 septembrie, în Berlin, Germania, unde vor fi anunțate detalii suplimentare despre lansarea Magic V3 în Europa.
###
Despre HONOR
HONOR este un furnizor global de dispozitive inteligente. Este dedicat să devină un brand tehnologic iconic la nivel global și să creeze o nouă lume inteligentă prin intermediul produselor și serviciilor sale puternice. Cu o expertiză în domeniul cercetării și dezvoltării, se angajează să dezvolte tehnologii care să permită oamenilor din întreaga lume să meargă mai departe, oferindu-le libertatea de a realiza și de a face mai mult. Oferind o gamă de smartphone-uri, tablete, laptopuri și dispozitive portabile de înaltă calitate, potrivite pentru fiecare buget, portofoliul de produse inovatoare, premium și fiabile HONOR le permite oamenilor să devină o versiune mai bună a lor.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați magazinul online HONOR la https://www.hihonor.com/ro/.
Despre Graham Short
Originar din Birmingham, Marea Britanie, Graham Short, în vârstă de 78 de ani, este un microgravor de renume mondial, supranumit pe bună dreptate „Mâinile unui geniu”. Operele sale de artă minuscule și extrem de detaliate au captivat colecționari și personalități precum Ronnie Barker, Stephen Fry, Uri Geller și chiar Kim Kardashian.
Creațiile lui Short nu sunt pentru cei cu vederea slabă. El sculptează detalii incredibile pe suprafețe la fel de mici ca un vârf de ac sau un bob de orez, depășind limitele a ceea ce se credea posibil în arta gravurii. Pentru a atinge acest nivel excepțional de precizie, Short s-a transformat el însuși într-o operă de artă vie. Monitorizându-și ritmul cardiac cu un stetoscop și consumând un cocktail de potasiu, magneziu și beta-blocante pentru a-l reduce la doar 20 de bătăi pe minut, el gravează între bătăile inimii, atunci când corpul său este complet nemișcat. În plus, primește injecții cu Botox în pleoape la fiecare trei luni pentru a elimina orice distragere cauzată de contracțiile nervoase și musculare. Și, ca și cum toate acestea nu ar fi suficiente, înoată aproape 10 kilometri zilnic pentru a-și menține concentrarea fizică și mentală la cele mai înalte niveluri.
Opera lui Graham Short este o dovadă a dedicării umane, împingând limitele artei și sfidând percepția noastră asupra a ceea ce este posibil.
Uncategorized
Cum alegi cosmetice coreene potrivite pentru tipul tau de ten
Alegerea unor cosmetice coreene potrivite este unul dintre cei mai importanti pasi pentru construirea unei rutine eficiente de ingrijire. Produsele K-Beauty sunt dezvoltate pentru diferite tipuri de ten si raspund unor nevoi specifice, de la hidratare intensa pana la calmarea pielii sensibile sau controlul excesului de sebum. De aceea, inainte de a cumpara produse noi, este recomandat sa iti cunosti tipul de ten si obiectivele pe care doresti sa le atingi.
Persoanele cu ten uscat au nevoie de produse care mentin hidratarea si reduc senzatia de piele care strange. Pentru acest tip de ten sunt recomandate cosmetice coreene care contin acid hialuronic, ceramide, squalane sau extracte vegetale cu efect nutritiv. Cremele mai bogate si serurile hidratante pot contribui la mentinerea confortului pielii pe parcursul intregii zile.
Tenul gras necesita o abordare diferita. Multi considera ca pielea grasa nu are nevoie de hidratare, insa aceasta este o idee gresita. Lipsa hidratarii poate determina pielea sa produca si mai mult sebum. Din acest motiv, cosmeticele coreene pentru ten gras au texturi usoare, se absorb rapid si ofera hidratare fara a incarca pielea. Produsele cu niacinamida, extract de ceai verde sau Centella Asiatica sunt printre cele mai cautate pentru acest tip de ten.
Daca ai ten mixt, este important sa alegi produse care mentin echilibrul pielii. Zona T poate necesita formule mai lejere, iar obrajii pot avea nevoie de o hidratare suplimentara. Un avantaj al produselor K-Beauty este faptul ca permit combinarea mai multor produse in aceeasi rutina, adaptand fiecare pas nevoilor diferitelor zone ale fetei.
Pentru persoanele cu ten sensibil, alegerea ingredientelor este foarte importanta. Exista numeroase cosmetice coreene formulate fara alcool agresiv sau parfum intens, fiind create pentru a reduce disconfortul si pentru a calma pielea. Centella Asiatica, pantenolul, ceramidele si extractele botanice sunt ingrediente frecvent utilizate in astfel de produse.
Rutina zilnica incepe cu o curatare delicata. Produsele pentru curatarea fetei elimina impuritatile, excesul de sebum si urmele de machiaj fara a afecta bariera naturala a pielii. Dupa curatare se aplica tonerul, care ajuta la hidratarea pielii si pregateste tenul pentru urmatorii pasi.
Serurile reprezinta unul dintre cele mai apreciate produse din gama de cosmetice coreene. Acestea contin ingrediente active concentrate si pot fi alese in functie de nevoile pielii. Unele seruri sunt dedicate hidratarii, altele calmarii sau imbunatatirii aspectului general al tenului. Pentru rezultate optime este recomandata utilizarea regulata si introducerea treptata a produselor noi.
Crema hidratanta completeaza rutina si ajuta la mentinerea hidratarii pe termen lung. Alegerea texturii potrivite este la fel de importanta ca alegerea ingredientelor. O crema prea bogata poate incarca tenul gras, iar una prea usoara poate sa nu ofere suficienta hidratare pentru pielea uscata.
Protectia solara nu trebuie omisa indiferent de sezon. Multe cosmetice coreene cu SPF sunt apreciate pentru textura lor usoara si pentru faptul ca nu lasa pelicula alba pe piele. Aplicarea zilnica a protectiei solare contribuie la mentinerea aspectului sanatos al tenului si completeaza orice rutina moderna de ingrijire.
Atunci cand introduci produse noi, este recomandat sa o faci treptat. Astfel poti observa modul in care reactioneaza pielea si poti identifica mai usor produsele care ti se potrivesc. O rutina eficienta nu inseamna folosirea unui numar mare de produse, ci alegerea corecta a acestora si utilizarea lor constanta.
Descopera colectia de cosmetice coreene si alege produse adaptate tipului tau de ten. Fie ca ai nevoie de produse pentru curatare, tonere, seruri, creme hidratante sau protectie solara, K-Beauty iti ofera numeroase solutii pentru o rutina personalizata, simpla si eficienta.
Uncategorized
Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat
- 49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor
- 32% dintre românii care pleacă în vacanță își fac griji în privința animalelor de companie rămase acasă
- 46% folosesc camere de supraveghere ca să își protejeze locuința cât sunt plecați
București, 22 iulie 2026. Vara vine cu escapade și concedii, însă, odată cu plecarea în vacanță, apar și grijile pentru ce rămâne acasă. În această perioadă, locuințele rămân mai mult timp nesupravegheate, iar cea mai mare grijă pentru persoanele plecate în vacanță sunt spargerile – 49% dintre respondenți (studiu Xiaomi, iulie 2026, eșantion: 1012). Preocupările însă nu se opresc la siguranța casei, ci includ și grija pentru animalele de companie. Conform studiului realizat de Xiaomi, 32% dintre români își fac griji pentru animalele care rămân acasă, de cele mai multe ori singure, astfel că 46% dintre ei folosesc camera de supraveghere pentru a monitoriza bunăstarea animalelor de companie.
Pornind de la această realitate, Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time”, prin care arată cum tehnologia poate reduce grijile cotidiene și le poate oferi utilizatorilor mai mult timp pentru ei și ceea ce contează cu adevărat, indiferent dacă pleacă în vacanță, rămân acasă sau au grijă de animalele lor de companie.
„Me Time is Xiaomi Time” are în centru ideea că tehnologia poate prelua o parte din responsabilitățile cotidiene și propune patru categorii care răspund celor mai frecvente nevoi, în special din perioada verii: Home Security, pentru monitorizarea și protejarea locuinței; Pet Care, pentru a rămâne conectat cu animalele de companie chiar și de la distanță; Vacation Companion, cu dispozitive care îmbunătățesc experiența călătoriilor; și Home Care, cu soluții inteligente care simplifică activitățile de zi cu zi, pentru mai mult timp liber, liniște și relaxare acasă.

În perioada 24 – 26 iulie, Xiaomi invită iubitorii de animale la Xiaomi Pet Café, în ParkLake Shopping Center din București
Conceptul campaniei vine aproape de consumatori în weekend-ul 24 – 26 iulie, când sunt așteptați, cu mic, cu mare și cu necuvântătoarele lor dragi la Xiaomi Pet Café, activare specială organizată în ParkLake Shopping Center, din București. În acest spațiu, vor putea descoperi produsele din campanie, vor testa scenarii reale de utilizare, se vor distra și se vor bucura de o serie de surprize. Xiaomi Pet Café va fi activă în intervalul orar 12:00 – 20:00, în toate cele trei zile și va fi amplasată în proximitatea magazinului Xiaomi din incinta ParkLake Shopping Center.
Iubitorii de animale sunt invitați să descopere poveștile unor căței și pisici aflați în căutarea unei familii și, poate, să plece acasă cu un nou prieten. Alături de Xiaomi, la Xiaomi Pet Café vor fi prezenți partenerii Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) și Asociația TNR – Capturare Sterilizare Eliberare, care vor facilita adopțiile și vor împărtăși vizitatorilor sfaturi utile pentru îngrijirea animalelor de companie pe timpul verii. ASPA va participa vineri, 24 iulie, între orele 12:00 și 16:00, iar Asociația TNR va fi prezentă pe întreaga durată a activării, 24–26 iulie.
Ecosistemul Xiaomi oferă soluții pentru o diversitate de nevoi din viața de zi cu zi, inclusiv pentru monitorizarea de la distanță a locuinței sau a animalelor de companie. De aceea, consumatorii care vor vizita activareavor descoperi reduceri la o varietate de produse selectate special pentru campanie: de la camere de supraveghere și senzori inteligenți la iluminat conectat și soluții dedicate îngrijirii și hrănirii animalelor de companie, smartphones, electrocasnice mici și mari și multe altele.
În plus, acest ecosistem preia responsabilitățile unui pet sitter pentru animalele de companie rămase singure acasă, iar cei care doresc să aibă un astfel de ajutor, îl vor putea „angaja” și prin intermediul platformei OLX, care este partener pentru o componentă creativă a campaniei.
Discount de 20% la o selecție de produse Xiaomi
În perioada 20 – 31 iulie, toate produsele incluse în campania „Me time is Xiaomi time” beneficiază de o reducere de 20%, disponibilă în Xiaomi Store, din ParkLake Shopping Center, precum și pe www.mi.com/ro.
În categoria Home Security, utilizatorii vor putea opta pentru soluții avansate de monitorizare a casei, precum Xiaomi Outdoor Camera BW300, disponibilă la 199 lei (de la 249 lei) sau Xiaomi Smart Camera C500 Pro, la 191 lei (de la 239 lei). Pentru Pet Care, Xiaomi propune produse care îi ajută pe proprietari să aibă o mai bună grijă de animalele lor, inclusiv Xiaomi Smart Pet Food Feeder 2, care va fi disponibil cu preț redus de 319 lei (de la 399 lei) sau Xiaomi Smart Pet Care Air Purifier, disponibil la 447 lei (față de 559 lei). Categoria Vacation Companion include produse concepute pentru călătorii fără griji, precum Xiaomi Aluminium Frame Luggage 26” redus la 799 lei de la un preț fără discount de 999 lei. Iar pentru un plus de confort acasă, categoria Home Care reunește dispozitive inteligente precum Xiaomi Robot Vacuum X20 Max, disponibil la 2.079 lei (de la 2.599 lei) sau Xiaomi Smart Air Purifier Elite, la 1.279 lei (de la 1.599 lei), oferind utilizatorilor soluții accesibile pentru o locuință mai curată, mai eficientă și mai conectată.
Oferta completă este disponibilă pe www.mi.com/ro și în magazinul fizic Xiaomi situat în ParkLake Shopping Center din București.
Uncategorized
Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere
- Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de +63%.
- Cărțile (+79%) și jocurile pentru PlayStation 5 (+21%) se numără printre categoriile de leisure cu cea mai rapidă creștere în această vară.
- Consumatorii continuă să investească atât în achiziții practice, cât și în produse pentru stilul de viață, inclusiv telefoane mobile (+13%) și anvelope auto (+5%).
București, 20 iulie 2026 – Odată cu debutul sezonului vacanțelor de vară, consumatorii din România se orientează tot mai mult către produse pentru călătorit, activități de relaxare și timp petrecut departe de casă, potrivit celor mai recente date Compari.ro.
Printre categoriile cu cea mai rapidă creștere, camerele auto de bord (dashcam) au înregistrat un avans de 63% în interesul arătat de la o săptămână la alta, semn că mulți români își pregătesc mașinile pentru călătoriile de vară. În același timp, interesul pentru telefoanele mobile a crescut cu 13%, iar anvelopele auto au atras cu 5% mai multe vizualizări comparativ cu săptămâna precedentă.
Datele indică, de asemenea, un interes tot mai mare pentru activitățile de relaxare și divertisment. Între publicarea rezultatelor finale ale examenului de Bacalaureat, admiteri la facultate și începutul vacanței de vară, categoria cărților a înregistrat o creștere de 79% a interesului arătat, comparativ cu săptămâna anterioară, devenind una dintre cele mai performante categorii de pe platformă. Interesul pentru jocurile PlayStation 5 a crescut, la rândul său, cu 21%, evidențiind orientarea consumatorilor către relaxare și divertisment în perioada concediilor.
„În sezonul de vară observăm un interes crescut al consumatorilor pentru călătorii, activități de relaxare și petrecerea timpului în aer liber. Anul acesta, cererea este deosebit de ridicată pentru categoriile asociate mobilității, conectivității și divertismentului. Această tendință este în linie cu verile anterioare, când produsele legate de călătoriile cu mașina, tehnologie și activitățile de vacanță au înregistrat, de asemenea, un interes sporit. Acest lucru sugerează că aceste categorii au devenit deja parte integrantă a obiceiurilor sezoniere de cumpărare. Deși contextul economic continuă să influențeze deciziile de achiziție, consumatorii rămân concentrați pe identificarea celui mai bun raport calitate-preț, mai degrabă decât pe amânarea cumpărăturilor sezoniere. Pe măsură ce cumpărătorii devin mai selectivi în privința cheltuielilor, transparența prețurilor este mai importantă ca oricând. Funcționalități precum Price Drop și Price Charts îi pot ajuta să ia decizii de cumpărare mai bine informate„, spune Sorin-Adrian Dochian, Country Manager Compari.ro.
Cifrele se bazează pe variațiile săptămânale ale numărului de vizualizări ale paginilor din diferite categorii de produse pe Compari.ro și reflectă schimbările în interesul consumatorilor, nu achizițiile efectiv realizate.
-
Sportacum 2 luniHuawei Watch Fit 5 Pro: Alegerea Perfectă pentru Un Stil de Viață Activ și Elegant
-
Afaceriacum 3 luniSEO pentru „conversion-focused content”: cum transformă firmele vizibilitatea în rezultate comerciale reale
-
Exclusivacum 3 luniFestivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
-
Uncategorizedacum 3 luni
Studiu: Wegovy protejează masa musculară mai eficient decât Mounjaro
-
Viața în Prahovaacum o lunăCum influențează viteza de deplasare aderența mașinii?
-
Sportacum o lunăCampionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România
-
Uncategorizedacum 3 luni
Noi date clinice ECO 2026: Doza superioară de Wegovy® generează o slăbire de aproape 28% și protejează masa musculară
-
Afaceriacum 2 luni
Cum alegi costumul de mire fără să dai greș


