Uncategorized
Kingston anunţă noul SSD NV3 PCIe 4.0 NVMe
- SSD Gen 4×4 NVMe PCIe
- Performanță substanțială și upgrade accesibil la capacitate ridicată
Bucureşti, România – 3 Septembrie 2024 – Kingston Digital Europe Co LLP, o companie din domeniul memoriilor flash afiliată la Kingston Technology Company, Inc., lider mondial în domeniul produselor și al soluțiilor tehnologice de stocare, a anunțat astăzi disponibilitatea pe piață a SSD-ului NV3 PCIe 4.0 NVMe, destinat utilizatorilor care doresc performanța 4×4 NVMe PCIe la capacitate ridicată într-un format de dimensiuni compacte.
SSD-ul Kingston NV3 PCIe 4.0 NVMe este o soluție de stocare robustă de generație viitoare, bazată pe un controler Gen 4×4 NVMe. Kingston NV3 oferă viteze de citire/scriere de până la 6.000/5.000 MB/s¹, sporind viteza sistemului și permițându-i să gestioneze o varietate de sarcini, de la editare la jocuri. Unitatea optimizează performanța sistemului și oferă valoare fără compromisuri. Designul său M.2 2280 (22 x 80 mm) compact, cu o singură față, permite o extindere a stocări cu până la 4 TB2,5 păstrând spațiu disponibil pentru alte componente. Ca soluție de stocare rentabilă, NV3 este ideal pentru creatorii de conținut și jucătorii dornici să își îmbunătățească performanța PC-ului.
„Suntem încântați să îmbunătățim experiența utilizatorului cu succesorul de ultimă generație, modelul NV3”, a declarat Tony Hollingsbee, business manager responsabil cu SSD-urile la Kingston EMEA „Fie că faceți upgrade ca urmare a cerințelor tehnice tot mai ridicate ale lucrului de acasă sau construiți un PC nou pentru jocuri, NV3 este proiectat să ofere viteză și fiabilitate la un preț atractiv.”
Disponibil în capacități de la 500 GB la 4TB, NV3 oferă tot spațiul de care au nevoie utilizatorii pentru aplicații, documente, fotografii, videoclipuri, jocuri și multe altele. NV3 include și 1 an de utilizare gratuită a software-ului Acronis® True Image pentru Kingston, precum și aplicația Kingston SSD Manager, permițând utilizatorilor să monitorizeze starea unității și utilizarea discului, să actualizeze firmware-ul unității și să șteargă în mod securizat date.
Caracteristici și specificații ale SSD-ului NV3 PCIe 4.0 NVMe:
- Format: 2 2280
- Interfață: PCIe 4.0 x4 NVMe
- Capacități2: 500 GB, 1 TB, 2 TB, 4 TB5
- Citire/scriere secvențială1:
- 500 GB – 5.000/3.000 MB/s
- 1 TB – 6.000/4.000 MB/s
- 2 TB – 6.000/5.000 MB/s
- 4 TB – 6.000/5.000 MB/s
- NAND: 3D
- Anduranță (total octeți scriși)3:
- 500 GB – 160 TB
- 1 TB – 320 TB
- 2 TB – 640 TB
- 4 TB – 1280 TB
- Temperatura de stocare: -40°C~85°C
- Temperatura de funcționare: 0°C~70°C
- Dimensiuni: 22 mm x 80 mm x 2,3 mm
- Greutate: 7 g (toate capacitățile)
- Vibrații în afara funcționării: 20 G (20-1000 Hz)
- MTBF: 000.000 de ore
- Garanție/asistență4: Garanție limitată de 3 ani cu suport tehnic gratuit
Această unitate SSD este concepută pentru a fi utilizată în sarcini de lucru pentru computere desktop și notebook și nu este destinată mediilor de servere.
1 Pe baza performanțelor cu setările standard, utilizând o placă de bază PCIe 4.0. Viteza poate varia în funcție de hardware-ul, software-ul și utilizarea gazdei.
2 O parte din capacitatea menționată pe un dispozitiv de stocare flash este utilizată pentru formatare și alte funcții și, prin urmare, nu este disponibilă pentru stocarea datelor. Prin urmare, capacitatea reală disponibilă pentru stocarea datelor este mai mică decât cea menționată pe produse. Pentru mai multe informații, a se vedea Ghidul de memorie flash Kingston la adresa kingston.com/flashguide.
3 Totalul de octeți scriși (TBW) este derivat din sarcina de lucru pentru client JEDEC (JESD219A).
4 Garanție limitată bazată pe 3 ani sau pe „Procentul de utilizare” („Percentage Used”), care se poate identifica folosind Kingston SSD Manager (Kingston.com/ SSDManager). Pentru SSD-urile NVMe, un produs nou nefolosit va afișa o valoare a procentului de utilizare de 0, în timp ce un produs care atinge limita de garanție va afișa o valoare a procentului de utilizare mai mare sau egală cu o sută (100). Pentru detalii, a se vedea Kingston.com/wa.
5 Capacitatea de 4 TB se lansează în trimestrul 4 din 2024
Uncategorized
Cum alegi cosmetice coreene potrivite pentru tipul tau de ten
Alegerea unor cosmetice coreene potrivite este unul dintre cei mai importanti pasi pentru construirea unei rutine eficiente de ingrijire. Produsele K-Beauty sunt dezvoltate pentru diferite tipuri de ten si raspund unor nevoi specifice, de la hidratare intensa pana la calmarea pielii sensibile sau controlul excesului de sebum. De aceea, inainte de a cumpara produse noi, este recomandat sa iti cunosti tipul de ten si obiectivele pe care doresti sa le atingi.
Persoanele cu ten uscat au nevoie de produse care mentin hidratarea si reduc senzatia de piele care strange. Pentru acest tip de ten sunt recomandate cosmetice coreene care contin acid hialuronic, ceramide, squalane sau extracte vegetale cu efect nutritiv. Cremele mai bogate si serurile hidratante pot contribui la mentinerea confortului pielii pe parcursul intregii zile.
Tenul gras necesita o abordare diferita. Multi considera ca pielea grasa nu are nevoie de hidratare, insa aceasta este o idee gresita. Lipsa hidratarii poate determina pielea sa produca si mai mult sebum. Din acest motiv, cosmeticele coreene pentru ten gras au texturi usoare, se absorb rapid si ofera hidratare fara a incarca pielea. Produsele cu niacinamida, extract de ceai verde sau Centella Asiatica sunt printre cele mai cautate pentru acest tip de ten.
Daca ai ten mixt, este important sa alegi produse care mentin echilibrul pielii. Zona T poate necesita formule mai lejere, iar obrajii pot avea nevoie de o hidratare suplimentara. Un avantaj al produselor K-Beauty este faptul ca permit combinarea mai multor produse in aceeasi rutina, adaptand fiecare pas nevoilor diferitelor zone ale fetei.
Pentru persoanele cu ten sensibil, alegerea ingredientelor este foarte importanta. Exista numeroase cosmetice coreene formulate fara alcool agresiv sau parfum intens, fiind create pentru a reduce disconfortul si pentru a calma pielea. Centella Asiatica, pantenolul, ceramidele si extractele botanice sunt ingrediente frecvent utilizate in astfel de produse.
Rutina zilnica incepe cu o curatare delicata. Produsele pentru curatarea fetei elimina impuritatile, excesul de sebum si urmele de machiaj fara a afecta bariera naturala a pielii. Dupa curatare se aplica tonerul, care ajuta la hidratarea pielii si pregateste tenul pentru urmatorii pasi.
Serurile reprezinta unul dintre cele mai apreciate produse din gama de cosmetice coreene. Acestea contin ingrediente active concentrate si pot fi alese in functie de nevoile pielii. Unele seruri sunt dedicate hidratarii, altele calmarii sau imbunatatirii aspectului general al tenului. Pentru rezultate optime este recomandata utilizarea regulata si introducerea treptata a produselor noi.
Crema hidratanta completeaza rutina si ajuta la mentinerea hidratarii pe termen lung. Alegerea texturii potrivite este la fel de importanta ca alegerea ingredientelor. O crema prea bogata poate incarca tenul gras, iar una prea usoara poate sa nu ofere suficienta hidratare pentru pielea uscata.
Protectia solara nu trebuie omisa indiferent de sezon. Multe cosmetice coreene cu SPF sunt apreciate pentru textura lor usoara si pentru faptul ca nu lasa pelicula alba pe piele. Aplicarea zilnica a protectiei solare contribuie la mentinerea aspectului sanatos al tenului si completeaza orice rutina moderna de ingrijire.
Atunci cand introduci produse noi, este recomandat sa o faci treptat. Astfel poti observa modul in care reactioneaza pielea si poti identifica mai usor produsele care ti se potrivesc. O rutina eficienta nu inseamna folosirea unui numar mare de produse, ci alegerea corecta a acestora si utilizarea lor constanta.
Descopera colectia de cosmetice coreene si alege produse adaptate tipului tau de ten. Fie ca ai nevoie de produse pentru curatare, tonere, seruri, creme hidratante sau protectie solara, K-Beauty iti ofera numeroase solutii pentru o rutina personalizata, simpla si eficienta.
Uncategorized
Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat
- 49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor
- 32% dintre românii care pleacă în vacanță își fac griji în privința animalelor de companie rămase acasă
- 46% folosesc camere de supraveghere ca să își protejeze locuința cât sunt plecați
București, 22 iulie 2026. Vara vine cu escapade și concedii, însă, odată cu plecarea în vacanță, apar și grijile pentru ce rămâne acasă. În această perioadă, locuințele rămân mai mult timp nesupravegheate, iar cea mai mare grijă pentru persoanele plecate în vacanță sunt spargerile – 49% dintre respondenți (studiu Xiaomi, iulie 2026, eșantion: 1012). Preocupările însă nu se opresc la siguranța casei, ci includ și grija pentru animalele de companie. Conform studiului realizat de Xiaomi, 32% dintre români își fac griji pentru animalele care rămân acasă, de cele mai multe ori singure, astfel că 46% dintre ei folosesc camera de supraveghere pentru a monitoriza bunăstarea animalelor de companie.
Pornind de la această realitate, Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time”, prin care arată cum tehnologia poate reduce grijile cotidiene și le poate oferi utilizatorilor mai mult timp pentru ei și ceea ce contează cu adevărat, indiferent dacă pleacă în vacanță, rămân acasă sau au grijă de animalele lor de companie.
„Me Time is Xiaomi Time” are în centru ideea că tehnologia poate prelua o parte din responsabilitățile cotidiene și propune patru categorii care răspund celor mai frecvente nevoi, în special din perioada verii: Home Security, pentru monitorizarea și protejarea locuinței; Pet Care, pentru a rămâne conectat cu animalele de companie chiar și de la distanță; Vacation Companion, cu dispozitive care îmbunătățesc experiența călătoriilor; și Home Care, cu soluții inteligente care simplifică activitățile de zi cu zi, pentru mai mult timp liber, liniște și relaxare acasă.

În perioada 24 – 26 iulie, Xiaomi invită iubitorii de animale la Xiaomi Pet Café, în ParkLake Shopping Center din București
Conceptul campaniei vine aproape de consumatori în weekend-ul 24 – 26 iulie, când sunt așteptați, cu mic, cu mare și cu necuvântătoarele lor dragi la Xiaomi Pet Café, activare specială organizată în ParkLake Shopping Center, din București. În acest spațiu, vor putea descoperi produsele din campanie, vor testa scenarii reale de utilizare, se vor distra și se vor bucura de o serie de surprize. Xiaomi Pet Café va fi activă în intervalul orar 12:00 – 20:00, în toate cele trei zile și va fi amplasată în proximitatea magazinului Xiaomi din incinta ParkLake Shopping Center.
Iubitorii de animale sunt invitați să descopere poveștile unor căței și pisici aflați în căutarea unei familii și, poate, să plece acasă cu un nou prieten. Alături de Xiaomi, la Xiaomi Pet Café vor fi prezenți partenerii Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) și Asociația TNR – Capturare Sterilizare Eliberare, care vor facilita adopțiile și vor împărtăși vizitatorilor sfaturi utile pentru îngrijirea animalelor de companie pe timpul verii. ASPA va participa vineri, 24 iulie, între orele 12:00 și 16:00, iar Asociația TNR va fi prezentă pe întreaga durată a activării, 24–26 iulie.
Ecosistemul Xiaomi oferă soluții pentru o diversitate de nevoi din viața de zi cu zi, inclusiv pentru monitorizarea de la distanță a locuinței sau a animalelor de companie. De aceea, consumatorii care vor vizita activareavor descoperi reduceri la o varietate de produse selectate special pentru campanie: de la camere de supraveghere și senzori inteligenți la iluminat conectat și soluții dedicate îngrijirii și hrănirii animalelor de companie, smartphones, electrocasnice mici și mari și multe altele.
În plus, acest ecosistem preia responsabilitățile unui pet sitter pentru animalele de companie rămase singure acasă, iar cei care doresc să aibă un astfel de ajutor, îl vor putea „angaja” și prin intermediul platformei OLX, care este partener pentru o componentă creativă a campaniei.
Discount de 20% la o selecție de produse Xiaomi
În perioada 20 – 31 iulie, toate produsele incluse în campania „Me time is Xiaomi time” beneficiază de o reducere de 20%, disponibilă în Xiaomi Store, din ParkLake Shopping Center, precum și pe www.mi.com/ro.
În categoria Home Security, utilizatorii vor putea opta pentru soluții avansate de monitorizare a casei, precum Xiaomi Outdoor Camera BW300, disponibilă la 199 lei (de la 249 lei) sau Xiaomi Smart Camera C500 Pro, la 191 lei (de la 239 lei). Pentru Pet Care, Xiaomi propune produse care îi ajută pe proprietari să aibă o mai bună grijă de animalele lor, inclusiv Xiaomi Smart Pet Food Feeder 2, care va fi disponibil cu preț redus de 319 lei (de la 399 lei) sau Xiaomi Smart Pet Care Air Purifier, disponibil la 447 lei (față de 559 lei). Categoria Vacation Companion include produse concepute pentru călătorii fără griji, precum Xiaomi Aluminium Frame Luggage 26” redus la 799 lei de la un preț fără discount de 999 lei. Iar pentru un plus de confort acasă, categoria Home Care reunește dispozitive inteligente precum Xiaomi Robot Vacuum X20 Max, disponibil la 2.079 lei (de la 2.599 lei) sau Xiaomi Smart Air Purifier Elite, la 1.279 lei (de la 1.599 lei), oferind utilizatorilor soluții accesibile pentru o locuință mai curată, mai eficientă și mai conectată.
Oferta completă este disponibilă pe www.mi.com/ro și în magazinul fizic Xiaomi situat în ParkLake Shopping Center din București.
Uncategorized
Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere
- Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de +63%.
- Cărțile (+79%) și jocurile pentru PlayStation 5 (+21%) se numără printre categoriile de leisure cu cea mai rapidă creștere în această vară.
- Consumatorii continuă să investească atât în achiziții practice, cât și în produse pentru stilul de viață, inclusiv telefoane mobile (+13%) și anvelope auto (+5%).
București, 20 iulie 2026 – Odată cu debutul sezonului vacanțelor de vară, consumatorii din România se orientează tot mai mult către produse pentru călătorit, activități de relaxare și timp petrecut departe de casă, potrivit celor mai recente date Compari.ro.
Printre categoriile cu cea mai rapidă creștere, camerele auto de bord (dashcam) au înregistrat un avans de 63% în interesul arătat de la o săptămână la alta, semn că mulți români își pregătesc mașinile pentru călătoriile de vară. În același timp, interesul pentru telefoanele mobile a crescut cu 13%, iar anvelopele auto au atras cu 5% mai multe vizualizări comparativ cu săptămâna precedentă.
Datele indică, de asemenea, un interes tot mai mare pentru activitățile de relaxare și divertisment. Între publicarea rezultatelor finale ale examenului de Bacalaureat, admiteri la facultate și începutul vacanței de vară, categoria cărților a înregistrat o creștere de 79% a interesului arătat, comparativ cu săptămâna anterioară, devenind una dintre cele mai performante categorii de pe platformă. Interesul pentru jocurile PlayStation 5 a crescut, la rândul său, cu 21%, evidențiind orientarea consumatorilor către relaxare și divertisment în perioada concediilor.
„În sezonul de vară observăm un interes crescut al consumatorilor pentru călătorii, activități de relaxare și petrecerea timpului în aer liber. Anul acesta, cererea este deosebit de ridicată pentru categoriile asociate mobilității, conectivității și divertismentului. Această tendință este în linie cu verile anterioare, când produsele legate de călătoriile cu mașina, tehnologie și activitățile de vacanță au înregistrat, de asemenea, un interes sporit. Acest lucru sugerează că aceste categorii au devenit deja parte integrantă a obiceiurilor sezoniere de cumpărare. Deși contextul economic continuă să influențeze deciziile de achiziție, consumatorii rămân concentrați pe identificarea celui mai bun raport calitate-preț, mai degrabă decât pe amânarea cumpărăturilor sezoniere. Pe măsură ce cumpărătorii devin mai selectivi în privința cheltuielilor, transparența prețurilor este mai importantă ca oricând. Funcționalități precum Price Drop și Price Charts îi pot ajuta să ia decizii de cumpărare mai bine informate„, spune Sorin-Adrian Dochian, Country Manager Compari.ro.
Cifrele se bazează pe variațiile săptămânale ale numărului de vizualizări ale paginilor din diferite categorii de produse pe Compari.ro și reflectă schimbările în interesul consumatorilor, nu achizițiile efectiv realizate.
-
Sportacum 2 luniHuawei Watch Fit 5 Pro: Alegerea Perfectă pentru Un Stil de Viață Activ și Elegant
-
Afaceriacum 3 luniSEO pentru „conversion-focused content”: cum transformă firmele vizibilitatea în rezultate comerciale reale
-
Exclusivacum 3 luniFestivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
-
Uncategorizedacum 3 luni
Studiu: Wegovy protejează masa musculară mai eficient decât Mounjaro
-
Viața în Prahovaacum o lunăCum influențează viteza de deplasare aderența mașinii?
-
Sportacum o lunăCampionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România
-
Uncategorizedacum 3 luni
Noi date clinice ECO 2026: Doza superioară de Wegovy® generează o slăbire de aproape 28% și protejează masa musculară
-
Afaceriacum 2 luni
Cum alegi costumul de mire fără să dai greș


