Connect with us

Exclusiv

EXPLOZIV/ Realitatea, postul tv al SRI/ Generalul Coldea i-a cerut lui Dorin Cocoș 500.000 de euro pentru Realitatea/ „Grupul de la Monaco e zero barat ca influenţă pe lângă Coldea, Kovesi, Iohannis”/ ”Realitatea a fost furată de Cozmin Gușă și Marcel Păcuraru, prin falsificarea semnăturii mele și cu susținerea unora din sistem”

Publicat

pe

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir îl acuza pe deputatul PNL Cezar Preda, membru al Comisiei parlamentare de control al Serviciului Român de Informații, că a încălcat regulamentele Comisiei prin dezvăluirea conținutului audierilor, apreciind că ”se impune sesizarea Parchetului și chiar ridicarea imunității și arestarea preventivă”.
Nemulțumirea lui Daniel Dragomir este legată de declarațiile pe care Cezar Preda le-a făcut, pentru o televiziune.

”Domnul deputat Cezar Preda a încălcat regulamentele comisiei și a comis o serie de infracțiuni care aduc atingere respectării secretului de stat care guvernează audierile din comisie.
Eu mă aflu sub jurisdicția Comisiei Parlamentare de Control a SRI, tot ceea ce am declarat la audieri are caracter secret de stat.
Voi sesiza Comisia de Control cu privire la aceste încălcări ale legii, mai ales că cea mai mare încălcare a legii este chiar prezența domnului deputat Cezar Predă în această Comisie și în Parlament.
Se impune sesizarea de urgență a Parchetului General cu privire la infracțiunile grave comise public de domnul deputat.
Se impune chiar ridicarea imunității acestuia și reținerea și arestarea să preventivă.
Faptele extrem de grave comise aduc atingere lucrărilor comisiei și induc în opinia publică temerea că oricine poate ieși public cu declarații din interiorul unor ședințe secrete. Scopul domnului deputat Cezar Preda a fost de a-i avertiza pe Coldea și Dumbravă despre declarațiile mele. Este foarte grav. Pe cei care cred că vor putea încălca Constituția României la nesfârșit… îi anunț că se înșeală”, a scris Daniel Dragomir, pe blogul său.

Preluare Costin Tanasescu blog:

Odata cu intrarea in insolventa a firmei Intersemat administrata de Jeanina Preda, sotia deputatului PDL/PNL Cezar Florin Preda, au iesit la iveala fraude financiare colosale

Numele noii paradigme dupa care romanii au/vor colecta, transporta, sorta, recicla si depozita gunoaiele menajere are o forma rotunda, plina de promisiunea unei schimbari. Si totusi, „managementul deseurilor” ramane un eufemism in spatele caruia se desfasoara tacuta o industrie colosala construita pe retele transpartinice mafiote de influenta si bani.

Scena aceasta ar putea fi rupta din „WALL-E”. In fiecare zi, masinile de salubritate ale marilor orase si micilor comune isi descarca containerele peste miile de metri patrati ai celulelor ecologice construite in ultimii ani pe bani publici si promisiuni neonorate. Si in fiecare zi, „baietii destepti” – clienti fideli ai retelelor ministeriale sau ai administratiilor locale – care roiesc cu lacomie deasupra gunoaielor, zburand nedetectati in bataia unor obligatii europene transformate in uzine de bani, isi deschid larg buzunarele.
In ele intra neincetat sume care ar fi trebuit sa trateze simptomele unei boli vechi – depozitarea la gramada a deseurilor menajere. In Romania de astazi, gunoaiele ajung insa in proportie de 99% tot la groapa. Asta in timp ce sacouri calcate la dunga semneaza contracte de consultanta si executie, promit transparenta in cheltuirea fondurilor publice sau, pur si simplu, gireaza prin complicitate circuitele subterane prin care Romania isi construieste, de multe ori haotic, sisteme de management al deseurilor.

Retineti finalul, e numele noii paradigme dupa care romanii au/vor colecta, transporta, sorta, recupera, recicla si depozita gunoaiele menajere. E o sintagma rotunda, plina de promisiunea unei schimbari. Si totusi, pentru majoritatea autoritatilor din Romania ramane un eufemism, in spatele caruia se desfasoara tacuta o industrie colosala construita pe retele de influenta si bani. Foarte multi bani. Coroborarea cifrelor oficiale furnizate de Ministerul Mediului, Ministerul Finantelor Publice si Comisia Europeana arata asa: realizarea unor sisteme integrate de management al deseurilor a inghitit deja aproape 150 de milioane de euro din fonduri ISPA (un instrument de pre-aderare dedicat proiectelor de infrastructura si protectia mediului) si va beneficia, in urmatorii ani, de o finantare totala de 1,8 miliarde de euro prin Programul Operational Sectorial Mediu. La schimb, cetateanul ar trebui sa beneficieze de un sistem care sa-i colecteze selectiv gunoiul (pe fractii reciclabile: plastic si aluminiu, hartie si carton, sticla), sa-l sorteze, sa-l valorifice si doar in ultima instanta sa-l depuna la groapa.

Bani scursi in gunoaie

Raportarile la Comisia Europeana se ajusteaza insa din pix – o recunosc chiar oamenii din sistem, ascunzandu-se in spatele formulei „depinde cum interpretezi legea” -, iar realitatea din teren e crunta: gunoiul ajunge, aproape integral, tot la groapa. Aparitia unor depozite conforme menite sa inchida, cu rapiditate, vechile gropi de gunoi care au adus Romania in pragul declansarii procedurii de infringement n-a rezolvat problema. 49 de depozite municipale si aproximativ 2000 de gropi comunale neconforme sunt inca in functiune. Regulile comunitare solicita nu doar inchiderea lor urgenta, ci si sisteme locale care sa includa celule ecologice, statii de sortare, statii de compostare si statii de tratare a levigatului. Plus o intreaga infrastructura capabila sa sustina tintele de colectare selectiva – pubele si containere speciale, vehicule si utilaje de salubritate. In termenii economiei de piata, asta inseamna contracte de consultanta, asistenta tehnica si executie pentru fiecare obiectiv in parte, plus obligatia de a organiza licitatii separate pentru concesionarea serviciilor de administrare a depozitelor ecologice si a celor de salubritate locala.

Masuri centrale, deruta locala

Schema e suficient de complicata incat sa deruteze city-manageri, sefi de servicii publice locale, viceprimari si primari, consilieri locali si judeteni, directori de firme de salubritate si chibiti. Nu e insa intr-atat de complicata incat sa-i impiedice pe „baietii destepti” sa ia urma gunoaielor – produceti in medie cam 400 de kilograme pe an! – si sa creasca la umbra unui sistem care ar putea aduce Romaniei venituri de un miliard de euro anual si 200.000 de locuri de munca. Pana acum insa, sistemul n-a adus decat promisiuni celor pe care ar trebui sa-i deserveasca si bani celor angajati sa-l implementeze. Autoritatile locale ridica din umeri, acuzand legislatia defectuoasa, tintele europene prea ambitioase si, aproape de fiecare data, lipsa de educatie si ignoranta romanilor.

Firmele „clientilor” prospera insa, uneori transpartinic, alteori chiar pe meterezele politice, intr-o schema paradoxala care ajunge la maxima absurditate de a vira penalitatile acordate pentru neatingerea tintelor de depozitare la groapa, evident achitate din bani publici, in fonduri accesate de societatile de salubrizare pentru a-si finanta investitii private. Ulterior,  nevoia de amortizare a investitiilor prelungeste chiar durata contractelor publice.

De la fosti directori in Ministerul Mediului, la actuali consilieri locali sau judeteni cu apetit pentru afaceri, de la comisari ai Garzii de Mediu la actuali membri de prim plan ai vietii politice, de la mici sefi locali actionand parinteste pentru impartirea dreapta a banilor din salubritate, la oficiali imbogatiti peste noapte, mai toata lumea implicata in onorarea promisiunilor asumate fata de Uniunea Europeana pe segmentul de management al deseurilor si-a facut propriile jocuri, urmand propriile reguli.
Fara animatiile computerizate din WALL-E, fara marketingul celor de la Disney, fara popcorn in sali de cinema climatizate, realitatea frapeaza prin salbaticia detaliilor. Deasupra “cimiterelor” gunoaielor, acolo unde sistemul-de-bagat-bani-in-buzunarele-baietilor-destepti-si-pacalit-cetatenii isi ingroapa ineficienta, pasarile executa de fiecare data acelasi dans aiuritor, brazdand cerul in rotocoale apocaliptice. Un croncanit metalic, indiferent la forfota celor care rascolesc, cu utilajele lor moderne, mormanele de deseuri, se napusteste apoi deasupra resturilor rasturnate de-a valma.
Ciorile si pescarusii nu lipsesc niciodata din acest cadru „la vedere”. Oamenii au invatat si ei schema. In patru cazuri investigate la Galati, Braila, Buzau si Bacau n-au lipsit, nici macar o data, doua elemente: plonjoanele lacome ale pasarilor si zborul „sub radar” al „baietilor destepti”. Fraudele gasite sunt imense, de ordinul milioanelor de euro. Ancheta fiind in curs de desfasurare, mai jos vom dezvalui doar cateva indicii importante.

In familie. Jocuri murdare de-a Master Planul

Filosofia de afaceri a firmei de salubritate din Buzau – RER Ecologic Service, parte a grupului RER administrat pana in decembrie 2004 de fostul democrat-liberal, actual PNL, Cezar Preda – pare rupta din commedia dell’arte. Chiar daca s-a retras dupa ce a fost ales in functia de deputat, Preda ramane unul dintre stapanii pentru care actioneaza actualul director, Liviu Mocanu.

Un Pulcinella modern, dar teribil de clasic in actiune, Liviu Mocanu conduce firma de salubritate la care consiliul local detine 7% si a fost in acelasi timp, consilier judetean din partea PD-L si presedinte al Comisiei pentru servicii publice, comert si agricultura din Consiliul Judetean Buzau. Functie de la inaltimea careia nu numai ca vegheaza peste piata pe care opereaza afacerea la carma careia sta, ci si poate influenta voturile colegilor din CJ. Conform Agentiei Nationale de Integritate, conflictele de interese pentru consilierii locali si judeteni sunt prevazute in Legea administratiei publice locale din 2001, articolul 47 al acesteia statuand faptul ca „nu poate lua parte la deliberarea si la adoptarea hotararilor consilierul care, fie personal, fie prin sot, sotie, afini sau rude pana la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial in problema supusa dezbaterilor consiliului”.
Liviu Mocanu a tras insa de toate sforile pe care le-a avut la dispozitie pentru a bloca aprobarea unui proiect de management al deseurilor la nivel judetean. Astfel, Buzaul, a pierdut efectiv cele 54 de milioane de euro nerambursabile pe care le-ar fi primit din Programul Operational Sectorial de Mediu (POS Mediu). Liviu Mocanu a reusit „sa convinga” majoritatea C.J. in frunte cu fostul presedinte Cristi Bigiu respingerea proiectul, aparand, in acelasi timp, interesul de business al firmei pe care o conduce si care detine monopol asupra serviciului de salubrizare din municipiul Buzau. Monopol ce putea fi spart, in conditiile in care un sistem integrat de management al deseurilor venea la pachet cu obligatia de a organiza o licitatie publica pentru selectarea operatorului de salubritate.

Taiat si adoptat

Liviu Mocanu a pledat, simplu, pentru inutilitatea aparitiei unei noi gropi ecologice, din moment ce depozitarea deseurilor se poate face la actuala groapa administrata de o firma care face parte din grupul RER.
Cu alte cuvinte, Mocanu a avut grija ca robinetul sa ramana deschis pentru cealalta firma a grupului, care taxeaza la groapa tona de deseuri cu 46 de lei, bani ce ajung tot in portofelul RER. Nonsalant, directorul general al operatorului de salubritate din Buzau recunoaste faptul ca a pledat in sedintele Consiliului Judetean pentru scoaterea din Master Plan atat a depozitului ecologic (posibil concurent celui deja existent la Galbinasi), cat si a unei statii de sortare. Astfel, master planul judetean a picat.

Rasplatit cu o prelungire de 12 ani a contractului

Miscarile tectonice iscate la Buzau de interesele RER si complicitatea lui Cezar Preda au mai avut o miza. Contractul semnat de operatorul de salubritate cu municipalitatea expira in 2012. Directorul Mocanu, neobosit in a asigura fluxul financiar in buzunarele firmei, a cerut prelungirea intelegerii, motivand ca va cheltui 7 milioane de euro pe o statie de sortare. „Investitia necesita 12 ani pentru a fi amortizata”, a fost argumentul. Surse din CLM ne-au declarat ca proiectul de hotarare a fost aprobat la finalul lunii noiembrie 2011, prin care, fara nicio licitatie, s-a prelungit contractul de salubrizare pana in 2023 – intre primaria Buzau si firma RER. Interesant e faptul ca modelul de investitii preferat de RER presupune co-finantarea proiectelor sale prin accesarea banilor de la Fondul de Mediu. Cea de-a doua celula de depozitare a deseurilor construita la Galbinasi a fost ridicata cu un ajutor nerambursabil de 40% venit din acest fond, sumele destinate constructiei efective intrand la final in buzunarele Conprif, executantul lucrarii. Societatea e controlata de omul de afaceri Constantin Ghiveci, bun prieten cu copresedintele organizatiei PNL Buzau, Cezar Preda. La fel, o investitie dedicata unei statii de sortare va solicita sprijin financiar, intr-o schema paradoxala in care operatorul de salubritate isi asuma putine responsabilitati, dar solicita beneficii integrale.

Colectarea selectiva blocata de tigani!

Din taxa de salubritate pe care o colecteaza de la populatie ( aceasta a fost majorata prin hotarare de consiliu local, invocandu-se pretul carburantului si inflatia), RER a cheltuit milioande de lei pe clopote de colectare selectiva, montate in colaborare cu Intersemat – o asociatie care preia raspunderea reciclarii deseurilor de ambalaje in numele producatorilor, condusa de Jeanina Preda, sotia lui Cezar Preda. Sticla, plasticul, metalul si hartia colectate de aici sunt teoretic valorificate de RER si raportate de Intersemat ca tinte indeplinite in numele producatorilor pe care ii reprezinta. „Astea sunt de poze daca vreti. Lumea nu arunca civilizat”, spune directorul RER, adaugand ca este imposibila colectarea selectiva din cauza tiganilor care fura din containere si le distrug.
Totusi, firma colecteaza, printr-un sistem de pubele separate instalate in zonele rezidentiale, in jur de 11 tone de hartie si carton pe luna si alte cateva tone de PET-uri. In rest, raportarile oficiale pe subiect se fac pe hartie, „din procenti”, dupa cum recunoaste stalcit Mocanu. Si tocmai din cauza lipsei unui sistem eficient de colectare selectiva, gunoiul ajunge tot la groapa, ceea ce face imposibila pentru municipalitate atingerea unei alte tinte: aceea de a reduce cu 15% volumul de deseuri municipale depozitate. Efectul este pecuniar, fiecare tona depusa peste tinta stabilita fiind taxata, prin lege, cu 100 de lei. Asa a ajuns primaria Buzau sa fie datoare vanduta la Fondul de Mediu.
Aceste taxe impuse pe depasirile inregistrate de autoritatile locale (responsabile de respectarea tintelor, chiar daca au concesionat prin delegare serviciul de salubritate) sunt destinate investitiilor in mediu, RER fiind una dintre firmele care a accesat astfel de fonduri in trecut. Statia de sortare a grupului va fi cel mai probabil dezvoltata pe aceeasi matrita: banii platiti de toti buzoienii la bugetul local vor fi folositi pentru achitarea taxei la Fondul de Mediu, urmand sa se intoarca – ca investitie de data asta – in obiectivele private ale RER. Care s-a simtit deja indreptatita sa solicite prelungirea contractului cu primaria, din necesitati ce tin de „siguranta afacerii si de nevoia de amortizare.”

Acest material jurnalistic a fost realizat cu sprijinul Fundatiei Soros Romania, in cadrul programului Jurnalism de investigatie in slujba interesului public. Continutul acestui material nu reprezinta pozitia oficiala a Fundatiei Soros Romania.

Iata ce scriau cronicaromana.ro si ziarulrevolutionarul.ro in 2013

Cezar Florin Preda este, de ani buni, capul mafiei pedeliste din judeţul Buzău. Cu un tupeu fantastic, avid de funcţii şi bani publici, duplicitar, carierist, cu un caracter greţos (cum bine îi spunea un coleg din Modrogan! ), lipsit de scrupule, latifundiarul Preda, poreclit şi „regele gunoaielor”, a reuşit să se îmbogăţească rapid, îmbinând armonios afacerile cu politica. Liderul pedeliştilor buzoieni, deputat la al treilea mandat, Cezar Preda are o credibilitate mai mult decât jalnică în rândul populaţiei din judeţ, care l-a rejectat de mai multe ori, ultima dată chiar la alegerile locale din 2012, când a candidat la şefia Consiliului Judeţean Buzău. Doar „celebra” redistribuire a voturilor, negociată de liderii politici la Bucureşti, l-au mai trimis în Parlament şi după 2012, pe mult prea arogantul Cezar Preda.

Marginalizat de fosta conducere a PDL, pus la punct de fiecare dată de preşedintele Băsescu, Cezar Preda a luptat, la ultima Convenţia Naţională, în tabăra Blaga, fiind cadorisit de aceasta cu funcţia de prim-vicepreşedinte PDL. Locul său în fruntea actualului PDL, într-o echipă cu lideri compromişi precum Blaga, Flutur, Liviu Negoiţă, Sulfina Barbu sau Ioan Oltean, arată fără tăgadă că viitorul PDL este mai mult decât sumbru.

Preda are relaţii de afaceri cu fostul democrat- liberal Silviu Prigoană şi face parte din aşa-zisul grup de la sectorul 3 al PDL (Silvian Ionescu, fostul şef al Gărzii de Mediu, Sulfina Barbu, fostul ministru al Mediului, fostul primar al sectorului 3 Liviu Negoiţă). Imediat ce a devenit pentru prima dată deputat şi a ajuns la putere în 2005, alături de PD, prima grijă a lui Preda a fost să îşi propulseze soţia, pe Janina Preda, la conducerea Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, special înfiinţată pentru a gestiona toate procedurile de licitaţie în domeniul salubrităţii. Ce altă dovadă de caracter infect al unui proaspăt politician decât aceasta?

Pentru a pastra  aparenta distanţă faţă de afacerile cu bani publici pe care le derulează în dispreţul legii, chiar şi în această perioadă de opoziţie parlamentară, Preda se retrage, de ochii alegătorilor, la începutul anului 2005 din toate funcţiile deţinute la firmele care aveau contracte pe bani publici. În realitate, acesta a rămas acţionar la Atlas Invest SRL alături de soţia sa, în timp ce rudele sale au continuat, cu un profit pe măsură, afacerile RER.

Grupul de firme RER Romania SRL a fost ani buni cel mai important „gunoier” din ţară, asigurând serviciile de salubrizare din mai multe oraşe. RER este patronată de familia germană Remmert, dar supervizată politic de persoane-cheie din PD şi mai apoi PDL, în frunte cu deputatul Cezar Preda.

Lovituri abile pe piaţa energiei electrice

La marginea oraşului Buzău, Consiliul Local a dat, anul trecut, avizul construirii unei centrale fotovoltaice. Mega-afacerea cu panouri destinate transformării energiei solare în energie electrică aparţine societăţii Atlas Invest SRL, în care acţionar este însuşi parlamentarul PDL şi soţia lui, Jeanina. „Minunea judeţului” presupune atragerea a circa 25 de milioane de euro din fonduri PHARE, susţin autorităţile locale. Sistemele solare fotovoltaice folosesc panouri fotovoltaice şi au ca scop producerea de curent electric.

Proiectul se află în faza de aprobare, iar primul pas a fost rezolvat. Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Buzău, din 30 august 2012, a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal (PUZ-ul). În document nu apar, însă , numele deputatului şi al soţiei sale, ci doar al celor doi copii. Din hotărâre reiese că PUZ-ul pentru „Construire şi amplasare centrală fotovoltaică” include terenurile arabile „proprietate privată ale SC Atlas Invest SRL” şi a două persoane fizice, Mircea şi Irina Preda. Suprafaţa totală este de 16, 7 ha şi urmează să fie scoasă din circuitul arabil. Termenul până la care se poate construi este până în anul 2019.

Implicarea în această afacere a lui Cezar Preda a scos la iveală, însă, şi un alt aspect mai puţin ştiut despre deputat. Suprafaţa de teren pe care a pus-o la bătaie nu este trecute în declaraţia de avere din 2012. În declaraţia de interese pe 2012 Preda precizează doar că este asociat la SC Atlas Invest cu 50 la sută din părţile sociale. Ca bunuri, el deţine, oficial, patru terenuri: unul în Buzău şi trei în staţiunea montană Sărata Monteoru. De asemenea, are o pădure în localitatea Bîsoca, o casă de vacanţă în Sărata Monteoru, o vilă în Buzău.

Familia Preda, o familie de latifundiari

Potrivit unor anchete din presa centrală şi cea locală, în spatele mega-afacerii se ascunde şi un alt aspect interesant: toate cele 16,7 hectare destinate centralei solare au fost cumpărate de membrii familiei Preda în anul 2006, la doi ani după ce Cezar Preda a fost ales în primul mandat de deputat. Fiul acestuia are, potrivit lui Cezar Preda, 4 hectare pe care le-a cumpărat de la propria firmă. Din documentele Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Buzău reiese că le-a achiziţionat în 2010, de la SC Business Development SRL, societatea la care este acţionar iar adminitrator este Silvia Banu. „Le-a trecut pe persoană fizică”, susţine deputatul.

Fiica, Irina Preda pare cea mai avută: are 7,7 ha. Firma soţilor Preda deţine 5 ha. Despre investiţie, oficialii locali au declarat că este una privată, de la care aşteaptă să creeze locuri de muncă. „Noi ne-am trezit cu această propunere şi am aprobat PUZ-ul. Este o investiţie privată iar banii sunt alocaţi în acest scop direct persoanei care solicită. Energia electrică intră în sistemul naţional, nu e furnizată oraşului. Câştigul pentru locuitori ar fi că se crează locuri de muncă iar pentru municipalitate anumite taxe şi impozite vor ajung la buget. Nu ştiu cum au reuşit să intre într-o asemenea afacere căci nu oricine poate. Pentru Buzău, n-am fi avut şanse să primim fonduri europene”, a declarat la acea dată, pentru EVZ, viceprimarul Marcel Ciolacu. La rândul lui, prefectul judeţului Gabriel Dragoş Baltă a spus că nu ştie, nici el, detaliile afacerii lui Preda. “Măcar să fie de folos pentru locuitori, să aibă locuri de muncă”, a declarat prefectul care a mai spus că mai există un proiect asemănător în comuna buzoiană Stîlpu unde intenţionează să dezvolte o afacere asemănătoare o mare companie privată.

Un “gunoi” ce a făcut bani din …gunoi

După cum spuneam, grupul de firme RER Romania SRL a fost ani la rândul cel mai important „gunoier” din ţară, asigurând serviciile de salubrizare din 8 oraşe: Bucureşti, Timişoara, Buzău, Oradea, Galaţi, Brăila, Tulcea şi Deva. În Capitală, când spui REBU – firmă cu cifră anuală de afaceri de 30 de milioane de euro –, spui RER. Pentru că REBU înseamnă 50% RER şi 50% Consiliul Municipal. Director REBU a fost, printre alţii, chiar Mircea Raicu, fost preşedinte executiv PDL Ilfov, omul lui Cezar Preda şi vărul lui Romeo Raicu, fost vicepreşedinte PD şi preşedinte al filialei sectorului 4 a partidului.

Cezar Preda însuşi a fost director în RER, coordonând iniţial filiala din Buzău, apoi şi pe cele din Galaţi şi Tulcea. „Am coordonat toate afacerile RER din ţară, am pus pe roate şi afacerea REBU”, se laudă Preda. Deşi deputatul nu mai e implicat direct, sforile tot el le trage. La Galaţi, şef RER a fost ani buni finul lui Preda, Ion Dumitru.  „Eu l-am recomandat, e un băiat de excepţie, face treabă bună”, spunea, prin 2007, naşul Preda, care îşi umplea, în acelaşi timp, conturile cu bani publici.

La presiuni politice, Interseroh, cel mai mare concern internaţional de reciclare a deşeurilor, cu o cifră de afaceri de circa 2 miliarde de euro, s-a retras la finele lui 2007, de pe piaţa românească. Mişcarea a surprins actorii de pe piaţă, întrucât, nu mai departe de luna august 2007, managerul Interseroh România anunţa planuri ambiţioase. În locul Interseroh, la aceeaşi adresă s-a înfiinţat Intersemat, cu acţionar majoritar… RER. Manager la Intersemat este Jeanina Preda, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală (ANRSC). „A rugat-o Remmert să se implice”, explica, cu acelaşi fantastic tupeu, Cezar Preda.

ANRSC este instituţia de care ţin, între altele, serviciile publice de salubritate. Jeanina Preda a fost şi reprezentantul legal al fiului său, Mircea Preda, în firma Rosal, care are contract pentru serviciile de salubritate în sectorul 3 al Capitalei. Domnul Preda susţine că acţiunile fiului său la Rosal ar fi fost vândute pe data de 19 ianuarie 2005, înainte ca soţia Jeanina să preia funcţia de la ANRSC, lucru infirmat de realitate!

Tupeul pedelistului a invadat şi municipiul Galaţi

Liderul P.D.-L. Buzău, deputatul Cezar Preda, i-a uimit pe jurnaliştii din Galaţi cu tupeul său. El a acuzat Primăria oraşului de la Dunăre că ar obstrucţiona construirea unui bloc de locuinţe de către firma sa, Atlas Invest, după ce primarul Marius Stan i-a făcut un favor în Consiliul Local Municipal.

Cartierul Ţiglina I se va îmbogăţi cu un bloc cu cinci etaje, construit de Atlas Invest, firma de familie a deputatului PDL Cezar Preda, pe terenul pe care finul lui, Dumitru Ion, directorul RER Ecologic Service, l-a obţinut la preţ de chilipir de la Primăria Buzău. La o şedinţă a Consiliului Local, aleşii locali au votat Planul Urbanistic Detaliat (PUD) al investiţiei lui Preda şi astfel au dat undă verde începerii lucrărilor. Proiectul de hotărâre a fost introdus pe ordinea de zi, la solicitarea primarului Marius Stan.

Pe 21 februarie 2012, „Viaţa liberă” a dezvăluit pe larg cum, cu ajutorul finului, Dumitru Ion, naşul Preda a dobândit terenul pe care se va construi blocul la un preţ de trei ori mai mic decât preţul pieţei. Prin votul aleşilor locali PSD, PC şi PDL, în octombrie 2009, terenul de 783,01 mp, situat în strada Regiment 11 Siret, Complexul Francezi, a fost vândut către SC RER, la preţul de 85 de euro/mp. Specialiştii imobiliari susţineau, la acel moment, că preţul de piaţă al unui metru pătrat de teren în zona respectivă este de minim 250 de euro! În loc să fie proprietară, RER este în prezent chiriaşă pe terenul proprietatea Atlas Invest!

Noul imobil va avea 25 de apartamente şi va fi ridicat în zona blocurilor C32 – C33, cu vedere spre Dunăre, dar şi spre RER. Atlas Invest a obţinut, în 2012, certificatul de urbanism, dar blocul nu a primit, în primă fază, autorizaţie de construire, iar PUD-ul s-a ales cu aviz negativ la comisii, din cauza hibelor: acces înghesuit şi un soi de mansardă netrecută în proiect. Ca să vă faceţi o idee despre ce înseamnă „acces înghesuit”, imaginaţi-vă că pentru căile de acces în bloc şi peluze, Atlas Invest a închiriat 1.500 mp de la Primărie!

Şedinţă de Consiliu Local, cu dedicaţie pentru Preda

Primarul Marius Stan le-a cerut aleşilor locali reuniţi, în şedinţă ordinară de Consiliu Local, să accepte completarea ordinii de zi cu PUD-ul unui bloc de locuinţe în Cartierul Francezi. „Acest proiect a fost în comisiile de specialitate dar, din cauza lipsei acordului vecinilor, a tot fost scos. Din respect pentru solicitant, cred că ar trebui să-l introducem pe ordinea de zi. Dacă sunteţi de acord, vă mulţumesc”, a spus primarul. Aleşii au fost de acord şi şi-au dat votul în favoarea PUD-ului. Atât edilul, cât şi consilierii ştiau foarte bine despre ce bloc este vorba şi a cui este investiţia, dar n-au avut de ales. PUD-ul şi solicitările Atlas Invest au tot fost ţinute pe tuşă şi amânate, motiv pentru care autorităţile locale riscau să fie date în judecată pentru că se pun de-a curmezişul unei investiţii imobiliare. Altfel spus, ce-a mâncat lupul, e bun mâncat!

A incendiat o arhivă a PCR

Potrivit unui document din 1997, pedelistul ar fi  fost implicat, în anul 1990, în distrugerea unei arhive a Partidului Comunist Român. Nota susţine că actele stocate conţineau texte despre organizaţiile din teritoriu ale PCR. Cu toate acestea, o notificare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău arăta că “s-a confirmat propunerea organelor de poliţie de a nu se începe urmărirea penală împotriva” lui Cezar Preda. Motivul: împlinirea termenului de prescripţie!

Mită electorală marca Preda

Poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Mărăcineni au fost sesizaţi telefonic, în campania pentru alegerile parlamentare de la finele anului trecut, de către un râmnicean în vârstă de 37 de ani cu privire la faptul că, pe o stradă din satul Căpăţâneşti, simpatizanţi ai unei formaţiuni politice oferă sume de bani localnicilor, în scop electoral. Imediat după primirea sesizării, echipa operativă a intervenit la faţa locului, iar poliţiştii au demarat activităţile specifice unor astfel de situaţii, fiind audiate mai multe persoane din localitate. Totodată, având în vedere natura aspectelor reclamate, a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, în vederea clarificării situaţiei de fapt. Din datele pe care le avem în acest moment, suspecţii făceau parte din echipa de campanie a lui Cezar Preda, cel care candida din partea ARD pe Colegiul 7 Deputaţi.(Irinel I.).

 

Afaceri

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Publicat

pe

Matematica din spatele șantierului tău

În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței de muncă în creștere și normele nZEB (Near Zero Energy Building) tot mai stricte, marja de profit a unui dezvoltator se subțiază dacă se bazează exclusiv pe lanțurile de distribuție clasice din Europa.

Adevărul incomod? Multe dintre materialele „europene” pe care le cumperi la preț premium sunt, de fapt, produse în aceleași fabrici din Foshan sau Guangzhou, doar reambalate.

Acest articol explică, pas cu pas, cum poți „tăia” intermediarii și cum poți transforma achizițiile din China dintr-un risc într-un avantaj competitiv strategic pentru ansamblul tău rezidențial.

Hai cu noi în China


De ce China? (Și de ce acum?)

Nu vorbim despre a cumpăra „ieftin”, ci despre a cumpăra inteligent. China a trecut de la „fabrica lumii pentru produse ieftine” la lider tehnologic în producția industrială.

Pentru un dezvoltator imobiliar care construiește un bloc de 50+ apartamente, diferențele sunt matematice:

  • Gresie și Faianță (Rectificată, Porțelanată): Economie de 30-45% față de distribuitorii locali.
  • Uși de interior (MDF/WPC/Filomuro): Economie de 40%.
  • Sanitare și Mobilier de baie: Economie de până la 50% pentru aceleași specificații tehnice.

Notă ChinaRomania: Secretul nu este prețul cel mai mic din catalog, ci raportul calitate/preț livrat în șantier.

Hai cu noi în China


Top 3 Mituri despre Importul din China (Demontate)

Mitul 1: „Calitatea este slabă”

Realitatea: China produce pe paliere de calitate. Dacă plătești preț de rebut, primești rebut. Dacă ceri standarde germane, fabricile chinezești au tehnologia să le livreze (deseori, chiar ele produc pentru brandurile germane).

  • Soluția: Audit de fabrică și Controlul Calității (QC) înainte de încărcarea containerului.

Mitul 2: „Durează prea mult și blochez banii”

Realitatea: Un ciclu de import bine planificat durează 35-50 de zile (producție + transport maritim până în Constanța).

  • Soluția: Planificarea achizițiilor în faza de „roșu” a construcției pentru a avea finisajele la timp. Cashflow-ul este gestionat prin plăți eșalonate (depozit vs. plată la livrare).

Mitul 3: „Nu au certificări CE”

Realitatea: Marii producători chinezi exportă global și dețin toate certificările necesare (CE, ISO, teste de rezistență la foc).

  • Soluția: Verificarea documentației tehnice este pasul zero, înainte de orice negociere de preț.

Hai cu noi în China


Ce materiale merită să imporți? (Analiza Pareto)

Nu totul merită adus din China (de exemplu, cimentul sau cărămida nu sunt rentabile din cauza volumului/greutății). Concentrează-te pe finisaje și tehnologie:

  1. Finisaje High-End: Marmură compozită, parchet SPC, gresie de mari dimensiuni (slab tiles).
  2. Tâmplărie și Uși: Uși metalice antifoc certificate, uși de interior, fațade ventilate.
  3. Electrice & Smart Home: Sistemele de iluminat LED arhitectural și soluțiile smart home (întrerupătoare, videointerfoane) au marje uriașe la distribuitori.
  4. Sisteme HVAC: Pompe de căldură și ventiloconvectoare.

Hai cu noi în China


Procesul ChinaROmania: Cum eliminăm riscul

Majoritatea dezvoltatorilor evită importul direct din cauza birocrației și a fricii de „țeapă”. Aici intervine un integrator industrial. Iată cum transformăm haosul în procedură:

  1. Sourcing Tehnic: Nu căutăm pe Alibaba. Lucrăm direct cu fabrici verificate, pe baza fișei tehnice din proiectul tău.
  2. Negociere și Mostrare: Primești mostra în biroul tău din România pentru aprobare.
  3. Controlul Calității (QC): Inginerii noștri verifică marfa în China înainte de a fi urcată pe vas. Dacă 1% din gresie e spartă, nu pleacă din fabrică.
  4. Logistică Door-to-Site: Ne ocupăm de transport maritim, vămuire în Constanța și livrare directă în șantierul tău. Tu primești factura de la o firmă românească (Uzinex), simplificând contabilitatea.

Hai cu noi în China


Studiu de Caz: Ansamblu Rezidențial 100 Apartamente

Scenariu ipotetic bazat pe medii de piață 2025-2026.

  • Buget Finisaje (Oferte locale): 500.000 €
  • Buget Import Direct (prin ChinaRomania): 340.000 € (inclusiv transport și comision de management)
  • Economie Netă: 160.000 €
  • Impact: Această sumă se transformă direct în profit net sau poate fi reinvestită în amenajarea spațiilor verzi pentru a crește valoarea de vânzare a apartamentelor.

Hai cu noi în China


Concluzie: Ești gata să îți optimizezi marja?

Importul materialelor de construcții din China nu mai este un „pariu”, ci o necesitate de business pentru dezvoltatorii care vor să rămână competitivi. Diferența dintre un proiect profitabil și unul blocat stă adesea în managementul costurilor de achiziție.

ChinaRomania este partenerul tău tehnic care conectează șantierul tău din România cu puterea de producție a Chinei. Fără bariere lingvistice, fără riscuri vamale.

Hai cu noi în China

Citeste in continuare

Exclusiv

De ce să alegeți un service laptopuri din Brașov pentru reparații sigure

Publicat

pe

De

Laptopul este, pentru majoritatea dintre dvs., un instrument esențial atât în activitatea profesională, cât și în viața personală. Fie că îl utilizați pentru muncă, studiu, comunicare sau divertisment, orice defecțiune poate crea disconfort și întârzieri. În astfel de situații, apelarea la un service laptopuri din Brașov reprezintă cea mai sigură și eficientă soluție pentru remedierea problemelor apărute.

Un service laptopuri Brasov specializat vă oferă acces la experiență, echipamente profesionale și intervenții corecte, fără riscul de a agrava situația prin reparații improvizate.

Diagnostic precis al defecțiunilor

Atunci când laptopul dvs. prezintă probleme, cauza reală nu este întotdeauna evidentă. Un dispozitiv care se închide brusc poate avea o problemă de răcire, nu neapărat de baterie. Un ecran nefuncțional poate ascunde o defecțiune la placa video, nu la display.

Tehnicienii dintr-un service laptopuri din Brașov folosesc metode de testare avansate pentru a identifica exact problema. Astfel, dvs. evitați înlocuiri inutile de componente și costuri suplimentare.

Intervenții sigure pentru protejarea datelor

Laptopul dvs. stochează informații importante: documente, imagini, parole și fișiere personale. Orice intervenție realizată necorespunzător poate duce la pierderea acestora.

Un service profesionist acordă prioritate protejării datelor dvs., realizând copii de siguranță atunci când este necesar și manipulând componentele cu atenție sporită.

Un alt avantaj major al apelării la un service laptopuri din Brașov este utilizarea pieselor de schimb de calitate superioară. Componentele originale sau compatibile verificate asigură funcționarea optimă a dispozitivului pe termen lung. Piesele ieftine și necertificate pot provoca defecțiuni repetate și scăderea performanței.

În loc să încercați să reparați singuri laptopul, riscând să pierdeți timp și să agravați problema, puteți apela la specialiști care rezolvă situația rapid și eficient.

Service-urile din Brașov oferă timpi de intervenție reduși și comunicare clară privind durata reparației, astfel încât dvs. să vă puteți organiza activitatea fără întreruperi majore.

Pe lângă reparații, un service laptopuri poate realiza operațiuni de întreținere preventivă: curățarea de praf, schimbarea pastei termice, verificarea sistemului de răcire și optimizarea software.

Prin aceste intervenții, dvs. prelungiți semnificativ durata de viață a laptopului și preveniți apariția unor defecțiuni costisitoare.

Garanție pentru lucrările efectuate

Apelând la un service profesionist, beneficiați de garanție pentru reparațiile realizate. În cazul în care problema reapare, aceasta va fi remediată fără costuri suplimentare pentru dvs. Această siguranță nu există în cazul reparațiilor realizate fără autorizație.

Consiliere și recomandări utile

Tehnicienii vă pot oferi sfaturi utile pentru utilizarea corectă a laptopului: cum să încărcați bateria, cum să evitați supraîncălzirea și ce soluții software pot îmbunătăți performanța dispozitivului. Aceste recomandări vă ajută să preveniți problemele viitoare.

Transparență în costuri

Un service de încredere vă informează clar asupra costurilor și intervențiilor necesare înainte de începerea lucrării. Astfel, dvs. știți exact ce presupune reparația și ce sumă veți plăti.

Avantajul proximității

Alegând un service laptopuri din Brașov, beneficiați de suport local. Puteți discuta direct cu tehnicienii, puteți preda și ridica dispozitivul personal și puteți reveni rapid în cazul unor întrebări sau situații neprevăzute.

Investiție inteligentă

O reparație realizată corect din prima reprezintă o investiție pe termen lung. Evitați defecțiunile repetate și costurile suplimentare generate de soluții improvizate.

Citeste in continuare

Eveniment

Muzica ce transforma momentele in amintiri – Rolul esential al formatiei la nunta si tendintele anului 2026

Publicat

pe

De

Intr-o industrie a evenimentelor aflate in continua evolutie, muzica ramane elementul care da suflet unei nunti. Fie ca este vorba despre emotie, energie sau conexiunea cu invitatii, prezenta unei formatii de nunta profesioniste poate transforma complet atmosfera si poate ridica nivelul intregului eveniment. In 2026, acest aspect devine mai important ca oricand, pe masura ce mirii cauta experiente autentice, personalizate si spectaculoase.

De ce este o formatie atat de importanta la o nunta

Muzica live nu este doar o completare sonora a petrecerii, ci un element central care influenteaza ritmul, starea de spirit si implicarea invitatilor. O formatie experimentata stie sa gestioneze dinamica intregii seri, trecand cu naturalete de la momente emotionante la cele pline de energie, mentinand intotdeauna conexiunea cu publicul.

Spre deosebire de un playlist, o formatie are capacitatea de a simti audienta, de a adapta repertoriul in timp real si de a crea momente unice, imposibil de reprodus. Voci live, instrumente reale, interpretari personalizate – toate acestea aduc un plus de calitate si rafinament evenimentului.

In plus, formatia contribuie la crearea unei atmosfere coerente, coordonand intrarea mirilor, dansul mirilor, momentele artistice si segmentele de petrecere. Practic, devine un partener cheie in buna desfasurare a nuntii.

Tendintele anului 2026 in domeniul muzicii pentru nunti

Anul 2026 aduce o serie de directii clare in preferintele mirilor si in modul in care sunt organizate petrecerile:

  1. Show-uri live complexe si orchestra extinsa
    Formatiile cu mai multi solisti, cu instrumentisti versatili si cu show-uri scenice bine puse la punct devin un standard. Mirii cauta experiente de tip “mini-concert”, care aduc spectacol si energie continua pe ringul de dans.
  2. Repertoriu personalizat si consultanta muzicala
    Mirii isi doresc ca muzica sa reflecte povestea lor. Formatiile care ofera sedinte de consultanta, adaptari ale pieselor preferate si structuri muzicale la cerere sunt foarte cautate.
  3. Momente artistice tematice si momente-surpriza
    In 2026 cresc in popularitate momentele speciale: vioara electrica, saxofon, momente cu acordeon live, show-uri interactive cu invitatii, mixuri moderne intre genuri sau reinterpretari spectaculoase ale pieselor clasice.
  4. Combinatia Formatie + DJ
    Pentru un flux perfect al petrecerii, multe cupluri aleg pachetul complet. Formatia asigura momentele majore si atmosfera live, iar DJ-ul completeaza cu mixuri moderne, pauze elegante si transiztii fluide.
  5. Experiente vizuale premium
    Nu doar sunetul conteaza in 2026, ci si modul in care arata scena: lumini inteligente, efecte speciale, ecrane LED, scenografie moderna si coregrafii adaptate muzicii. Totul pentru un impact vizual memorabil.

Concluzie

O formatie profesionista este, fara indoiala, inima unei nunti reusite. In 2026, accentul cade pe autenticitate, energie si momentul live – elemente ce nu pot fi recreate prin alte mijloace. O formatie nunta nu doar canta, ci creeaza emotii, aduna oamenii pe ringul de dans si transforma o petrecere obisnuita intr-un eveniment de neuitat.

Alegerea formatiei potrivite este una dintre cele mai importante decizii ale mirilor si poate face diferenta dintre o nunta frumoasa si una memorabila.

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Sport4 zile inainte

Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă

COMUNICAT DE PRESĂ Proiectul F.E.I.B. a demarat oficial: începe o provocare interesantă pentru cele cinci asociații care au dat viață...

Social2 săptămâni inainte

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Social3 săptămâni inainte

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Social3 săptămâni inainte

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Social3 săptămâni inainte

Închirierea de imobile – libertatea de a trăi frumos, fără constrângeri

Pentru mult timp, ideea de a deține o locuință a fost asociată cu succesul și stabilitatea. Dar lumea s-a schimbat....

Social3 săptămâni inainte

Despre Anton (Tonino) Despre inima lui. Despre visuri la care nu renunță.

Anton (Tonino) s-a născut cu o boală rară de inimă numită Boala Ebstein. Este o malformație cardiacă gravă, care afectează...

închiriere auto închiriere auto
Socialo lună inainte

Elei Rent a Car – Servicii premium de închiriere auto pentru orice nevoie

Într-o piață dinamică și competitivă precum cea a serviciilor de rent a car în România, Elei Rent a Car se...

Socialo lună inainte

Acarieni roșii pe plante – Tratament eficient pentru păianjeni de plante

Puteți observa acarienii roșii verificând partea inferioară a frunzelor pentru puncte roșii mici, puncte galbene și pânze fine. Acești dăunători se reproduc rapid,...

Sport2 luni inainte

Sport pe patru roti – cum influenteaza anvelopele controlul si precizia masinii

Condusul sportiv nu este rezervat doar circuitelor sau competitiilor oficiale. Pentru multi soferi, sportul pe patru roti inseamna placerea controlului,...

Social2 luni inainte

„Disneylandul Europei” gândit de Dragoş Dobrescu prinde contur în România: Dracula Land, proiectul care vrea să transforme legenda într-un simbol național

România ar putea deveni, în următorii ani, gazda unuia dintre cele mai ambițioase proiecte de divertisment din Europa. Proiectul gândit...

Social2 luni inainte

De ce închirierea a devenit alegerea celor care prețuiesc calitatea vieții

În ultimii ani, ideea de “acasă” s-a schimbat radical. Dacă altădată visul oricărui tânăr era să își cumpere propriul apartament,...

Social2 luni inainte

De ce tot mai mulți oameni aleg să locuiască în chirie – confort, libertate și rafinament în același loc

Piața imobiliară a evoluat semnificativ în ultimii ani, odată cu schimbările în stilul de viață, a priorităților și valorilor fiecăruia....

Social2 luni inainte

Închirierea de imobile – alegerea inteligentă a celor care prețuiesc libertatea și calitatea vieții

Trăim într-o perioadă în care ritmul vieții s-a schimbat profund. Granițele profesionale și personale sunt mai fluide, prioritățile sunt mai...

Social2 luni inainte

Redefinirea luxului în România printr-un concept rezidențial fără precedent

În peisajul imobiliar românesc, luxul a fost mult timp asociat cu suprafețe mari, finisaje scumpe și adrese prestigioase, dar în...

Social2 luni inainte

Stejarii Clubul Rezidențial și Stejarii Collection locul unde „acasă” este un abonament premium la un stil de viață impecabil

În nordul Bucureștiului, ascuns în inima unei păduri de stejari, există un loc care a schimbat complet modul în care...

Testul poligraf Testul poligraf
Social2 luni inainte

Testul poligraf pentru bone și angajații de îngrijire a vârstnicilor – O metodă sigură de verificare și prevenție

Într-o lume în care încrederea este fundamentul relațiilor interumane, alegerea persoanei potrivite pentru îngrijirea copiilor sau a vârstnicilor devine una...

Eveniment3 luni inainte

Muzica ce transforma momentele in amintiri – Rolul esential al formatiei la nunta si tendintele anului 2026

Intr-o industrie a evenimentelor aflate in continua evolutie, muzica ramane elementul care da suflet unei nunti. Fie ca este vorba...

Cum stabilești amplasarea perfectă a pavilionului în grădină? Cum stabilești amplasarea perfectă a pavilionului în grădină?
Eveniment3 luni inainte

Cum stabilești amplasarea perfectă a pavilionului în grădină?

Să-ți spun că decizia de a amplasa un pavilion în grădină pare simplă doar până începi să te gândești serios...

Știrile Săptămânii