Connect with us

Exclusiv

Podul Constanta ramane un pericol mortal. Situatia se stie cel putin din 2014. Ultima expertiza e tinuta la secret – Comisarul de Prahova

Publicat

pe

CFR SA anunta ca nu stie cand va putea consolida Podul Constanta, care sta se se prabuseasca peste Calea Grivitei din nordul Capitalei. In schimb, societatea promite ca il va cosmetiza in luna mai si ca va continua procedurile de alegere a unui constructor care sa faca si reparatiile majore, atat de necesare. Cat de grave sunt, intr-adevar, problemele acestui pod construit in urma cu 80 de ani stie, la acest moment, doar Ministerul Transporturilor, care insa intarzie sa faca publice datele.

Podul Constanta – care face posibila trecerea trenurilor peste Calea Grivitei din Capitala – a fost construit in anul 1938. Lucrarile n-au durat atunci decat cinci luni, dar au fost executate cu simt de raspundere, astfel ca podul a rezistat cu brio traficului din ce in ce mai intens din zona, timp de patru decenii. La inceputul anilor 1980 a avut loc prima si singura reabilitare majora a podului. De atunci, acesta a mai fost doar cosmetizat, de cateva ori.

Astazi, dupa aproape 40 de ani de la respectiva consolidare, podul e intr-o stare jalnica, avand stalpii de sustinere rosi pana la armatura. Soferii si vatmanii trec cu inima stransa pe sub el, temandu-se sa nu sfarseasca striviti de bucatile mari din piatra care par in permanenta pe punctul de a se desprinde si de a cadea pe sosea.

Toate aceste probleme s-ar rezolva daca CFR SA ar consolida podul pe care l-a luat in concesiune de la Ministerul Transporturilor, in urma cu mai multi ani. Din pacate, societatea feroviara intarzie de mai multi ani sa rezolve corespunzator aceasta problema de viata si de moarte pentru bucurestenii care circula prin zona.

Potrivit inspectorului-sef Carmen Ionescu din cadrul Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC), Podul Constanta ar fi trebuit, de fapt, consolidat in urma cu multa vreme.

„Pasajul nu e degradat de ieri. E degradat de mult. Daca e sa ne referim strict la istoria recenta a obiectivului, noi am efectuat controale acolo, in 2014. Atunci am dispus efectuarea unei inspectii. Aceasta s-a facut si in cadrul ei s-au constat degradari semnificative. Astfel, noi am continuat controlul si am cerut efectuarea unei expertize. S-a facut si aceasta in august 2014. Si se specifica in mod clar, in acea expertiza, ca sunt necesare lucrari de reparatii la pod. Iar asta insemna ca dumnealor (CFR SA -n.r.) aveau obligatia sa comande un proiect. Din cate stim noi, n-au facut-o. Iar in august 2016 a expirat expertiza.

In 2017, vazand ca nu primim niciun semnal ca s-ar efectua lucrari in zona, am refacut controlul. Am dispus din nou efectuarea unei expertize. De aceasta data, CFR SA avea termen de reexpertizare luna martie 2018, data pana la care nu ne-au prezentat niciun document. I-am convocat aici pe conducatorii CFR si n-au venit. In continuare, vom lua o serie de masuri”, a precizat ca Carmen Ionescu.

Carmen Ionescu apreciaza ca, in cazul unor obiective de infrastructura care pun in pericol cetatenii, legislatia permite inceperea lucrarilor si obtinerea pe parcurs a autorizatiilor necesare. Daca ar fi ales aceasta cale, exista posibilitatea ca CFR sa fi rezolvat mai repede problema podului, mai spune sursa citata.

Aceasta ne-a mai comunicat ca ISC putea amenda CFR SA si pana acum, dar ca acest lucru n-ar fi rezolvat nimic. Amenda putea varia intre 3.000 lei si 10.000 lei, dar daca se grabea sa o plateasca, CFR SA putea scapa cu achitarea unei jumatatii din sanctiunea minima. Si e greu de crezut ca o amenda de 1.500 lei ar fi grabit ritmul de lucru al unei unei societati care, in 2016, a raportat un profit net de 501.310.908 lei.

Expertiza s-a facut, dar inca nu stim cat de periculos e podul neconsolidat

Pana la urma, starea Podului Constanta a fost expertizata de specialisti independenti, la solicitarea Ministerului Transporturilor. Din pacate, desi documentul a fost finalizat de aproape o saptamana, informatiile privind gradul real de degradare a podului si riscul pe care acesta il prezinta pentru populatie nu au fost facute publice.

Cristian Bolfon, consilier local din partea USR la Sectorul 1 sustine ca, desi a solicitat repetat informatiile din expertiza, Ministerul Transporturilor inca nu i le-a comunicat.

„Am solicitat de doua ori acea expertiza si n-am primit-o inca. Acest document nu are caracter secret, oricine il poate solicita. In aceste conditii, nu putem decat sa banuim care sunt motivele tinerii lui la secret. N-ar fi exclus ca rezultatele expertizei sa fie ingrijoratoare, in conditiile in care, din 2014, de la data ultimei expertize si pana astazi s-au produs deteriorari destul de importante”, a declarat Cristian Bolfon pentru Ziare.com.

Pana la consolidare, ne multumim si cu inca o cosmetizare

Inca din toamna anului trecut, CFR SA isi prezenta la solicitarea a doi deputati USR planurile cu privire la reabilitarea Podului Constanta. Varianta de a incepe lucrarile si de a obtine pe parcurs autorizatiile – avansata de specialistul din carul ISC consultat de Ziare.com – nu pare sa fi fost luata calcul. Dimpotriva, planul propus includea mai multe licitatii care n-aveau cum sa permita consolidarea podului in viitorul apropiat.

Inainte de toate, CFR voia sa aleaga, prin licitatie, un consultant care sa intocmeasca un proiect de ‘urmarire speciala’ a podului (procedeu tehnic de monitorizare a unei cladiri cu risc – n.red.). Apoi, tot prin licitatie, ar fi urmat sa se aleaga un specialist care se faca efectiv urmarirea speciala.

In plus, alte si alte licitatii urmau sa fie organizate pentru alegerea celor care urmau sa expertizeze tehnic podul si sa intocmeasca documentatia pentru lucrarile de interventie. Abia ulterior urma sa se stabileasca cea mai buna modalitate de a face reparatiile.

La acest moment, dupa ce a obtinut expertiza tehnica a podului de la Ministerul Transporturilor, CFR SA sustine ca lucreaza in continuare la documentatie si proceduri si ca spera ca in curand sa ajunga la organizarea licitatiilor pentru elaborarea proiectului tehnic si de executie a lucrarilor.

„Speram ca in semestrul II al cestui an sa lansam licitatia de proiect tehnic si executie. Cand vor incepe cu exactitate lucrarile nu putem sti, deoarece nu putem aprecia cat va dura licitatia, mai ales ca pot aparea contestatii”, a precizat pentru Ziare.com purtatorul de cuvant al CFR SA, Oana Branzan.

Pana sa ajunga, insa, sa consolideze, CFR sustine ca va face lucrari de punere in siguranta a podului. Adica vor indeparta bucatile de piatra care se mai tin doar in cateva fire de fier beton de pod si care risca oricand sa cada pe carosabil.

„Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA va derula in luna mai 2018 lucrari de interventie in zona Podului Constanta, in baza avizului emis de Primaria Municipiului Bucuresti, la solicitarea Regionalei CF Bucuresti.

Lucrarile de interventie se vor executa in zona Podului Constanta, administrata de CFR, la km 4+327, in anumite intervale orare doar in cursul noptii, cand traficul este mai scazut, astfel incat impactul acestor lucrari asupra celor care tranziteaza zona sa fie cat mai mic. Pentru mentinerea conditiilor optime si de siguranta rutiera, traficul in zona Podului Constanta, in perioada interventiei, va fi dirijat si semnalizat temporar cu ajutorul indicatoarelor rutiere”, se arata in comunicatul remis redactiei de CFR SA.

Primaria anunta ca e pregatita sa reabiliteze zona, dar podul tot neconsolidat ramane, deocamdata

Primaria Capitalei anunta ca are deja banii de care are nevoie ca sa repare carosabilul din pasajul de la Podul Constanta si ca se pregateste chiar de largirea Caii Grivita.

„Mentionam ca Primaria Municipiului Bucuresti are prevazuti bani in bugetul pe anul 2018 pentru lucrari de reabilitare a carosabilului si a caii de rulare a tramvaielor de pe Calea Grivitei, iar Compania Municipala Dezvoltare Durabila va actualiza in regim de urgenta studiul de fezabilitate pentru supralargirea Caii Grivita (incluzand zona Podului Constanta) dar si a bd Bucurestii Noi, pe portiunea care nu a fost reabilitata odata cu lucrarile la linia de metrou M4, astfel incat proiectul sa fie demarat anul acesta”, se arata intr-un comunicat postat de Primarie pe siteul propriu.

Din pacate, indiferent cati bani ar avea Capitala in buget, in zona nu se va putea face nicio lucrare durabila pana cand CFR SA nu va realiza consolidarea Podului Constanta. Pe care, dealtfel, ar fi trebuit sa o termine deja de ani buni…

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Afaceri

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Publicat

pe

Matematica din spatele șantierului tău

În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței de muncă în creștere și normele nZEB (Near Zero Energy Building) tot mai stricte, marja de profit a unui dezvoltator se subțiază dacă se bazează exclusiv pe lanțurile de distribuție clasice din Europa.

Adevărul incomod? Multe dintre materialele „europene” pe care le cumperi la preț premium sunt, de fapt, produse în aceleași fabrici din Foshan sau Guangzhou, doar reambalate.

Acest articol explică, pas cu pas, cum poți „tăia” intermediarii și cum poți transforma achizițiile din China dintr-un risc într-un avantaj competitiv strategic pentru ansamblul tău rezidențial.

Hai cu noi în China


De ce China? (Și de ce acum?)

Nu vorbim despre a cumpăra „ieftin”, ci despre a cumpăra inteligent. China a trecut de la „fabrica lumii pentru produse ieftine” la lider tehnologic în producția industrială.

Pentru un dezvoltator imobiliar care construiește un bloc de 50+ apartamente, diferențele sunt matematice:

  • Gresie și Faianță (Rectificată, Porțelanată): Economie de 30-45% față de distribuitorii locali.
  • Uși de interior (MDF/WPC/Filomuro): Economie de 40%.
  • Sanitare și Mobilier de baie: Economie de până la 50% pentru aceleași specificații tehnice.

Notă ChinaRomania: Secretul nu este prețul cel mai mic din catalog, ci raportul calitate/preț livrat în șantier.

Hai cu noi în China


Top 3 Mituri despre Importul din China (Demontate)

Mitul 1: „Calitatea este slabă”

Realitatea: China produce pe paliere de calitate. Dacă plătești preț de rebut, primești rebut. Dacă ceri standarde germane, fabricile chinezești au tehnologia să le livreze (deseori, chiar ele produc pentru brandurile germane).

  • Soluția: Audit de fabrică și Controlul Calității (QC) înainte de încărcarea containerului.

Mitul 2: „Durează prea mult și blochez banii”

Realitatea: Un ciclu de import bine planificat durează 35-50 de zile (producție + transport maritim până în Constanța).

  • Soluția: Planificarea achizițiilor în faza de „roșu” a construcției pentru a avea finisajele la timp. Cashflow-ul este gestionat prin plăți eșalonate (depozit vs. plată la livrare).

Mitul 3: „Nu au certificări CE”

Realitatea: Marii producători chinezi exportă global și dețin toate certificările necesare (CE, ISO, teste de rezistență la foc).

  • Soluția: Verificarea documentației tehnice este pasul zero, înainte de orice negociere de preț.

Hai cu noi în China


Ce materiale merită să imporți? (Analiza Pareto)

Nu totul merită adus din China (de exemplu, cimentul sau cărămida nu sunt rentabile din cauza volumului/greutății). Concentrează-te pe finisaje și tehnologie:

  1. Finisaje High-End: Marmură compozită, parchet SPC, gresie de mari dimensiuni (slab tiles).
  2. Tâmplărie și Uși: Uși metalice antifoc certificate, uși de interior, fațade ventilate.
  3. Electrice & Smart Home: Sistemele de iluminat LED arhitectural și soluțiile smart home (întrerupătoare, videointerfoane) au marje uriașe la distribuitori.
  4. Sisteme HVAC: Pompe de căldură și ventiloconvectoare.

Hai cu noi în China


Procesul ChinaROmania: Cum eliminăm riscul

Majoritatea dezvoltatorilor evită importul direct din cauza birocrației și a fricii de „țeapă”. Aici intervine un integrator industrial. Iată cum transformăm haosul în procedură:

  1. Sourcing Tehnic: Nu căutăm pe Alibaba. Lucrăm direct cu fabrici verificate, pe baza fișei tehnice din proiectul tău.
  2. Negociere și Mostrare: Primești mostra în biroul tău din România pentru aprobare.
  3. Controlul Calității (QC): Inginerii noștri verifică marfa în China înainte de a fi urcată pe vas. Dacă 1% din gresie e spartă, nu pleacă din fabrică.
  4. Logistică Door-to-Site: Ne ocupăm de transport maritim, vămuire în Constanța și livrare directă în șantierul tău. Tu primești factura de la o firmă românească (Uzinex), simplificând contabilitatea.

Hai cu noi în China


Studiu de Caz: Ansamblu Rezidențial 100 Apartamente

Scenariu ipotetic bazat pe medii de piață 2025-2026.

  • Buget Finisaje (Oferte locale): 500.000 €
  • Buget Import Direct (prin ChinaRomania): 340.000 € (inclusiv transport și comision de management)
  • Economie Netă: 160.000 €
  • Impact: Această sumă se transformă direct în profit net sau poate fi reinvestită în amenajarea spațiilor verzi pentru a crește valoarea de vânzare a apartamentelor.

Hai cu noi în China


Concluzie: Ești gata să îți optimizezi marja?

Importul materialelor de construcții din China nu mai este un „pariu”, ci o necesitate de business pentru dezvoltatorii care vor să rămână competitivi. Diferența dintre un proiect profitabil și unul blocat stă adesea în managementul costurilor de achiziție.

ChinaRomania este partenerul tău tehnic care conectează șantierul tău din România cu puterea de producție a Chinei. Fără bariere lingvistice, fără riscuri vamale.

Hai cu noi în China

Citeste in continuare

Exclusiv

De ce să alegeți un service laptopuri din Brașov pentru reparații sigure

Publicat

pe

De

Laptopul este, pentru majoritatea dintre dvs., un instrument esențial atât în activitatea profesională, cât și în viața personală. Fie că îl utilizați pentru muncă, studiu, comunicare sau divertisment, orice defecțiune poate crea disconfort și întârzieri. În astfel de situații, apelarea la un service laptopuri din Brașov reprezintă cea mai sigură și eficientă soluție pentru remedierea problemelor apărute.

Un service laptopuri Brasov specializat vă oferă acces la experiență, echipamente profesionale și intervenții corecte, fără riscul de a agrava situația prin reparații improvizate.

Diagnostic precis al defecțiunilor

Atunci când laptopul dvs. prezintă probleme, cauza reală nu este întotdeauna evidentă. Un dispozitiv care se închide brusc poate avea o problemă de răcire, nu neapărat de baterie. Un ecran nefuncțional poate ascunde o defecțiune la placa video, nu la display.

Tehnicienii dintr-un service laptopuri din Brașov folosesc metode de testare avansate pentru a identifica exact problema. Astfel, dvs. evitați înlocuiri inutile de componente și costuri suplimentare.

Intervenții sigure pentru protejarea datelor

Laptopul dvs. stochează informații importante: documente, imagini, parole și fișiere personale. Orice intervenție realizată necorespunzător poate duce la pierderea acestora.

Un service profesionist acordă prioritate protejării datelor dvs., realizând copii de siguranță atunci când este necesar și manipulând componentele cu atenție sporită.

Un alt avantaj major al apelării la un service laptopuri din Brașov este utilizarea pieselor de schimb de calitate superioară. Componentele originale sau compatibile verificate asigură funcționarea optimă a dispozitivului pe termen lung. Piesele ieftine și necertificate pot provoca defecțiuni repetate și scăderea performanței.

În loc să încercați să reparați singuri laptopul, riscând să pierdeți timp și să agravați problema, puteți apela la specialiști care rezolvă situația rapid și eficient.

Service-urile din Brașov oferă timpi de intervenție reduși și comunicare clară privind durata reparației, astfel încât dvs. să vă puteți organiza activitatea fără întreruperi majore.

Pe lângă reparații, un service laptopuri poate realiza operațiuni de întreținere preventivă: curățarea de praf, schimbarea pastei termice, verificarea sistemului de răcire și optimizarea software.

Prin aceste intervenții, dvs. prelungiți semnificativ durata de viață a laptopului și preveniți apariția unor defecțiuni costisitoare.

Garanție pentru lucrările efectuate

Apelând la un service profesionist, beneficiați de garanție pentru reparațiile realizate. În cazul în care problema reapare, aceasta va fi remediată fără costuri suplimentare pentru dvs. Această siguranță nu există în cazul reparațiilor realizate fără autorizație.

Consiliere și recomandări utile

Tehnicienii vă pot oferi sfaturi utile pentru utilizarea corectă a laptopului: cum să încărcați bateria, cum să evitați supraîncălzirea și ce soluții software pot îmbunătăți performanța dispozitivului. Aceste recomandări vă ajută să preveniți problemele viitoare.

Transparență în costuri

Un service de încredere vă informează clar asupra costurilor și intervențiilor necesare înainte de începerea lucrării. Astfel, dvs. știți exact ce presupune reparația și ce sumă veți plăti.

Avantajul proximității

Alegând un service laptopuri din Brașov, beneficiați de suport local. Puteți discuta direct cu tehnicienii, puteți preda și ridica dispozitivul personal și puteți reveni rapid în cazul unor întrebări sau situații neprevăzute.

Investiție inteligentă

O reparație realizată corect din prima reprezintă o investiție pe termen lung. Evitați defecțiunile repetate și costurile suplimentare generate de soluții improvizate.

Citeste in continuare

Eveniment

Muzica ce transforma momentele in amintiri – Rolul esential al formatiei la nunta si tendintele anului 2026

Publicat

pe

De

Intr-o industrie a evenimentelor aflate in continua evolutie, muzica ramane elementul care da suflet unei nunti. Fie ca este vorba despre emotie, energie sau conexiunea cu invitatii, prezenta unei formatii de nunta profesioniste poate transforma complet atmosfera si poate ridica nivelul intregului eveniment. In 2026, acest aspect devine mai important ca oricand, pe masura ce mirii cauta experiente autentice, personalizate si spectaculoase.

De ce este o formatie atat de importanta la o nunta

Muzica live nu este doar o completare sonora a petrecerii, ci un element central care influenteaza ritmul, starea de spirit si implicarea invitatilor. O formatie experimentata stie sa gestioneze dinamica intregii seri, trecand cu naturalete de la momente emotionante la cele pline de energie, mentinand intotdeauna conexiunea cu publicul.

Spre deosebire de un playlist, o formatie are capacitatea de a simti audienta, de a adapta repertoriul in timp real si de a crea momente unice, imposibil de reprodus. Voci live, instrumente reale, interpretari personalizate – toate acestea aduc un plus de calitate si rafinament evenimentului.

In plus, formatia contribuie la crearea unei atmosfere coerente, coordonand intrarea mirilor, dansul mirilor, momentele artistice si segmentele de petrecere. Practic, devine un partener cheie in buna desfasurare a nuntii.

Tendintele anului 2026 in domeniul muzicii pentru nunti

Anul 2026 aduce o serie de directii clare in preferintele mirilor si in modul in care sunt organizate petrecerile:

  1. Show-uri live complexe si orchestra extinsa
    Formatiile cu mai multi solisti, cu instrumentisti versatili si cu show-uri scenice bine puse la punct devin un standard. Mirii cauta experiente de tip “mini-concert”, care aduc spectacol si energie continua pe ringul de dans.
  2. Repertoriu personalizat si consultanta muzicala
    Mirii isi doresc ca muzica sa reflecte povestea lor. Formatiile care ofera sedinte de consultanta, adaptari ale pieselor preferate si structuri muzicale la cerere sunt foarte cautate.
  3. Momente artistice tematice si momente-surpriza
    In 2026 cresc in popularitate momentele speciale: vioara electrica, saxofon, momente cu acordeon live, show-uri interactive cu invitatii, mixuri moderne intre genuri sau reinterpretari spectaculoase ale pieselor clasice.
  4. Combinatia Formatie + DJ
    Pentru un flux perfect al petrecerii, multe cupluri aleg pachetul complet. Formatia asigura momentele majore si atmosfera live, iar DJ-ul completeaza cu mixuri moderne, pauze elegante si transiztii fluide.
  5. Experiente vizuale premium
    Nu doar sunetul conteaza in 2026, ci si modul in care arata scena: lumini inteligente, efecte speciale, ecrane LED, scenografie moderna si coregrafii adaptate muzicii. Totul pentru un impact vizual memorabil.

Concluzie

O formatie profesionista este, fara indoiala, inima unei nunti reusite. In 2026, accentul cade pe autenticitate, energie si momentul live – elemente ce nu pot fi recreate prin alte mijloace. O formatie nunta nu doar canta, ci creeaza emotii, aduna oamenii pe ringul de dans si transforma o petrecere obisnuita intr-un eveniment de neuitat.

Alegerea formatiei potrivite este una dintre cele mai importante decizii ale mirilor si poate face diferenta dintre o nunta frumoasa si una memorabila.

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Sport4 zile inainte

Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă

COMUNICAT DE PRESĂ Proiectul F.E.I.B. a demarat oficial: începe o provocare interesantă pentru cele cinci asociații care au dat viață...

Social2 săptămâni inainte

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Social3 săptămâni inainte

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Social3 săptămâni inainte

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Social3 săptămâni inainte

Închirierea de imobile – libertatea de a trăi frumos, fără constrângeri

Pentru mult timp, ideea de a deține o locuință a fost asociată cu succesul și stabilitatea. Dar lumea s-a schimbat....

Social3 săptămâni inainte

Despre Anton (Tonino) Despre inima lui. Despre visuri la care nu renunță.

Anton (Tonino) s-a născut cu o boală rară de inimă numită Boala Ebstein. Este o malformație cardiacă gravă, care afectează...

închiriere auto închiriere auto
Socialo lună inainte

Elei Rent a Car – Servicii premium de închiriere auto pentru orice nevoie

Într-o piață dinamică și competitivă precum cea a serviciilor de rent a car în România, Elei Rent a Car se...

Socialo lună inainte

Acarieni roșii pe plante – Tratament eficient pentru păianjeni de plante

Puteți observa acarienii roșii verificând partea inferioară a frunzelor pentru puncte roșii mici, puncte galbene și pânze fine. Acești dăunători se reproduc rapid,...

Sport2 luni inainte

Sport pe patru roti – cum influenteaza anvelopele controlul si precizia masinii

Condusul sportiv nu este rezervat doar circuitelor sau competitiilor oficiale. Pentru multi soferi, sportul pe patru roti inseamna placerea controlului,...

Social2 luni inainte

„Disneylandul Europei” gândit de Dragoş Dobrescu prinde contur în România: Dracula Land, proiectul care vrea să transforme legenda într-un simbol național

România ar putea deveni, în următorii ani, gazda unuia dintre cele mai ambițioase proiecte de divertisment din Europa. Proiectul gândit...

Social2 luni inainte

De ce închirierea a devenit alegerea celor care prețuiesc calitatea vieții

În ultimii ani, ideea de “acasă” s-a schimbat radical. Dacă altădată visul oricărui tânăr era să își cumpere propriul apartament,...

Social2 luni inainte

De ce tot mai mulți oameni aleg să locuiască în chirie – confort, libertate și rafinament în același loc

Piața imobiliară a evoluat semnificativ în ultimii ani, odată cu schimbările în stilul de viață, a priorităților și valorilor fiecăruia....

Social2 luni inainte

Închirierea de imobile – alegerea inteligentă a celor care prețuiesc libertatea și calitatea vieții

Trăim într-o perioadă în care ritmul vieții s-a schimbat profund. Granițele profesionale și personale sunt mai fluide, prioritățile sunt mai...

Social2 luni inainte

Redefinirea luxului în România printr-un concept rezidențial fără precedent

În peisajul imobiliar românesc, luxul a fost mult timp asociat cu suprafețe mari, finisaje scumpe și adrese prestigioase, dar în...

Social2 luni inainte

Stejarii Clubul Rezidențial și Stejarii Collection locul unde „acasă” este un abonament premium la un stil de viață impecabil

În nordul Bucureștiului, ascuns în inima unei păduri de stejari, există un loc care a schimbat complet modul în care...

Testul poligraf Testul poligraf
Social3 luni inainte

Testul poligraf pentru bone și angajații de îngrijire a vârstnicilor – O metodă sigură de verificare și prevenție

Într-o lume în care încrederea este fundamentul relațiilor interumane, alegerea persoanei potrivite pentru îngrijirea copiilor sau a vârstnicilor devine una...

Eveniment3 luni inainte

Muzica ce transforma momentele in amintiri – Rolul esential al formatiei la nunta si tendintele anului 2026

Intr-o industrie a evenimentelor aflate in continua evolutie, muzica ramane elementul care da suflet unei nunti. Fie ca este vorba...

Cum stabilești amplasarea perfectă a pavilionului în grădină? Cum stabilești amplasarea perfectă a pavilionului în grădină?
Eveniment3 luni inainte

Cum stabilești amplasarea perfectă a pavilionului în grădină?

Să-ți spun că decizia de a amplasa un pavilion în grădină pare simplă doar până începi să te gândești serios...

Știrile Săptămânii