Connect with us

Exclusiv

O victorie periculoasă a lui Iohannis

Publicat

pe

„Epoca Dragnea” se încheie abia acum, odată cu căderea ultimului guvern PSD propus de fostul lider al acestui partid. E drept, această epocă are o subdiviziune: „Epoca Viorica Dăncilă” care, una peste alta, nu înseamnă decît că am trăit pînă acum în „Epoca Liviu Dragnea – Viorica Dăncilă”, adică a celor care au reuşit performanţa să-şi îngenuncheze propriul partid, după ce PSD reuşise un scor istoric la ultimele alegeri.

Cine a citit constant „Cotidianul” a observat, desigur, că aici, noi, editorialiştii ziarului, le-am atras atenţia celor doi lideri ai PSD că, dacă nu ascultă de nimeni, ci vor face doar după capul lor, vor ajunge la acest final, adică să facă praf şi pulbere acel uriaş succes electoral din 2016, aşa cum scriam chiar a doua zi după acele alegeri, adică în 12 decembrie 2016 (https://www.cotidianul.ro/liviu-dragnea-risca-sa-faca-praf-si-pulbere-rezultatul-teribil-al-psd/).
Nu era nici pe departe o prezicere de genul Mamei Omida, ci doar rezultatul unei analize logice, avînd în vedere precedentul alianţei USL. Scriam atunci: „Acest rezultat obţinut de PSD ar trebui să-i ţină pe liderii partidului cu picioarele pe pămînt.

Exact acum patru ani, în formula USL, chiar alături de cei pe care acum i-a bătut măr, PSD a avut o imensă majoritate, mult mai stabilă decît cea de acum, şi, cu toate acestea, Puterea lui s-a făcut praf. Acelaşi lucru se poate întîmpla şi acum”. Şi asta s-a şi întîmplat!

Pentru că văd cum liderii PSD au această tentaţie de a uita de la mînă pînă la gură, fac o succintă trecere în revistă a evenimentelor care au dus la ceea ce s-a întîmplat azi în Parlament, în speranţa că ar putea înţelege măcar acum de ce au pierdut guvernarea:

– prima uriaşă greşeală a fost făcută de Liviu Dragnea, atunci cînd, fără a se consulta măcar cu propriul partid, a decis s-o nominalizeze pe Sevil Shhaideh ca Premier. Greşeală urmată de episoadele Grindeanu şi Tudose, premieri pe care chiar PSD i-a dat jos.

– a doua greşeală a fost tot a lui Dragnea, cînd nu a înţeles că, fiind pe tobogan după prima condamnare, nu avea cum să se oprească decît în cea de-a doua. Dacă s-ar fi retras măcar din fruntea Camerei deputaţilor, poate că azi destinul său şi al PSD ar fi fost altul.

– a treia mare greşeală îi aparţine tot lui Dragnea, cînd a decis ca Prim-ministru să fie Viorica Dăncilă. Practic, Liviu Dragnea a vrut să ne arate că este consecvent în tentativa de a demonstra tuturor că, în calitate de preşedinte PSD, poate să pună pe oricine în orice funcţie, doar pentru că-l consideră marioneta lui. Nu i-a reuşit cu nici unul dintre cei trimişi la Palatul Victoria.

– a patra greşeală este tot a lui Dragnea, atunci cînd l-a dat afară pe Tudorel Toader, înlocuindu-l cu TroiAna Birchall, punînd în pericol tot ce s-a realizat în materie de Justiţie, mai ales crearea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

– a cincea greşeală îi aparţine Vioricăi Dăncilă, imediat după europarlamentare, cînd a lansat ideea de pace politică, neînţelegînd un lucru elementar: pacea nu se face decît la terminarea războiului!

– a şasea greşeală este a Vioricăi Dăncilă şi ţine de înlăturarea din staful PSD a vocilor celor mai puternice doar pentru că le-a considerat ca fiind ale lui Dragnea. Fără gălăgioşii Olguţa, Codrin sau Şerban Nicolae, pe care i-a înlocuit cu mieluşeii Fifor, Orlando sau Ramona Mănescu, Viorica Dăncilă a devenit carne de tun pentru haitele din PNL, USR, cărora li s-au alăturat Ponta şi Tăriceanu. Consecinţa este votul de joi din Parlament.

– a şaptea greşeală este, în mod clar, a Vioricăi Dăncilă, atunci cînd a decis să candideze din partea PSD pentru Preşedinţia României în locul unei candidaturi comune cu ALDE, ceea ce a dus la ieşirea lui Tăriceanu de la guvernare. Cu voturile ALDE, Viorica Dăncilă ar fi rămas Prim-ministru, iar PSD era şi acum la guvernare. Dar, aşa e cînd ai urechea îndreptată numai către linguşitori…

– a opta şi cea mai mare greşeală aparţine, în egală măsură, lui Liviu Dragnea şi Vioricăi Dăncilă pentru simplul motiv că n-au înţeles că purtau pe cap o pălărie mult prea mare pentru dimensiunea personalităţilor lor.
Pe cale de consecinţă, pentru toate aceste greşeli ale liderilor săi din ultimii trei ani, PSD plăteşte acum cu vîrf şi îndesat, deşi partidul este cel care a obţinut 46% la ultimele alegeri, nu Liviu Dragnea şi, cu atît mai puţin, Viorica Dăncilă.

Concluzia firească este că, în fond, şi partidul are partea lui de vină pentru că i-a lăsat pe cei doi să-şi facă, pur şi simplu, de cap, fără să-i tragă vîrtos de mînecă atunci cînd au luat-o razna! Şi au cam luat-o!

Unii ne-ar putea spune: ce mai contează acum gafele PSD? Ei, nu e chiar aşa, prieteni! Oricît ar fi de tîmpi la guvernare, cu PSD-iştii nu e de glumit cînd sînt în Opoziţie! De aceea, acum, în ceasul al 13-lea, dacă vor să rămînă în continuare pe teren, pesediştii trebuie să se debaraseze urgent de Viorica Dăncilă şi să accepte senini intrarea în Opoziţie. Nu face rău şi nici nu doare. Din contră, uneori e un adevărat balsam.
Dacă nu intră în degringoladă, PSD ar putea să joace un rol teribil, ca partid de opoziţie, începînd chiar de la aceste alegeri prezidenţiale, în care, într-un tur doi fără Dăncilă, PSD poate să decidă cine va fi locatarul de la Cotroceni pentru următorii cinci ani! Poate părea ciudat, dar PSD are şansa să-l trimită acasă pe Klaus Iohannis dacă nu va lupta în turul doi cu Dăncilă, căci atunci voturile PSD s-ar putea aduna în dreptul contracandidatului acestuia şi… nu se ştie ce-o să iasă, vorba cîntecului!

Acum, cărţile sînt în mîna lui Iohannis şi, dacă vrea, poate să-l desemneze mai întîi pe Ludovic Orban ca Premier, iar dacă va fi cazul să-l nominalizeze apoi pe Rareş Bogdan, de pildă (sau invers), ştiindu-se că, sub ameninţarea anticipatelor, parlamentarii vor vota chiar şi cu Grivei, cum spuneam zilele trecute.
Problemele lui Iohannis şi ale PNL vor începe însă abia după ce „Guvernul Meu” va trece, căci un guvern minoritar va fi făcut arşice de un PSD în Opoziţie, mai ales dacă, aşa cum se anunţă, PNL va dori să desfiinţeze SIIJ sau să taie pensiile, fie ele şi mult hulitele „speciale”.

Cu 130 de voturi în Parlament, deci cu 100 de voturi sub majoritatea necesară, „Guvernul Meu” are toate şansele să-şi rupă gîtul înainte de termenul firesc al alegerilor generale. Fără ALDE şi ProRomânia, guvernul minoritar PNL va cădea chiar şi la gîndul că s-ar pregăti o moţiune de cenzură!
Şi, să fim serioşi!, cu Olguţa Vasilescu, Şerban Nicolae şi Codrin Ştefănescu pe ecranele televiziunilor, PSD este capabil oricînd să dezlănţuie un tsunami împotriva „Guvernului Meu”, chiar şi dacă acesta va oferi pomeni şi mai mari decît au oferit Dragnea sau Dăncilă.

Cu alte cuvinte, s-a terminat bîlciul, începe acum circul! Biletele „cumpărate” de noi pînă acum rămîn valabile şi pentru spectacolul următor.
P.S. Unii cred că, odată cu trecerea moţiunii, Tăriceanu a reintrat în joc. Eu, din contră, cred că abia acum a ieşit. I-ar putea fi util doar lui Ponta, dar cine să se mai uite şi în gura acestuia? Deocamdată, Tăriceanu i-a fost util lui Klaus Iohannis. Ce-o să facă de-acum înainte? Să renunţe la capitalul său de pînă acum şi s-o susţină pe Alina Gorghiu la Justiţie pentru desfiinţarea SIIJ şi reînfiinţarea Protocoalelor secrete? (Ion Spanu).

 

 

 

Citeste in continuare
Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație locală

Iohannis o dă la întors

Publicat

pe

De

Președintele a devenit artist. Improvizează după starea sa sufletească și după nevoi. A ieșit voios la camere și a zis că el este adeptul anticipatelor. A doua zi tot el s-a prezentat la rampă să ne explice cît de dificile sunt, deși secretara și portarul primăriei din Sibiu ne-ar fi explicat și mai bine și mai clar și ar fi încheiat cu
– Știți Dumneavoastră tare bine!

Președintele a lăsat PNL-ul să anunțe tot felul de reduceri, de ajustări ale pensiilor speciale sau de taxări ale salariilor proletariatului digital, iar după căderea guvernului PSD, cînd și-a dat seama că populația este oarecum speriată de venirea liberalilor, a ieșit la popor și a anunțat că nu se taie nimic. Nici pensii, nici salarii! Oare pe ce se bazează cînd face o asemenea promisiune? Pe banii lui? Pe cifrele de la tv? Pe analizele de pe Facebook ale lui Florin Cîțu sau numai pe spaima că asemenea măsuri ar duce la prăbușirea sa în sondaje și la pierderea alegerilor prezidențiale? Deocamdată nu știm. Așteptăm cu nerăbdare o expertiză care să ne scoată din buimăceala dintre performanțele anunțate de mai multe ori de Orlando Teodorovici (pe cale de a cam dispărea din peisajul PSD) și alarmele disperate țignalate de Florin Cîțu. O fi adevărată una sau cealaltă sau amîndouă?

Adică și progres economic și dezastru bugetar? Din moment ce nu știm adevărul, nu văd la ce folosește promisiunea făcută cu așa voce de crainic la Arena Națională!
Și încă un lucru! Adică două. Klaus Iohannis și PNL au ronțăit și tocat mereu anticorupția, corupția, PSD, furturile, statul de drept pe care ”ciuma roșie” l-ar fi controlat la sînge în folosul său. Oare n-o fi venit vremea ca tot corul de acuzații însîngerate să fie dublat de probe și toți autorii acestor acuze să treacă la treabă și să probeze? Care furturi? Care corupție? Cine și cînd și cîți bani?

Nu de alta, dar Laura Codruța Kovesi, cea extrasă de Comisia Europeană, n-a prea probat decît în puține cazuri. A fost tema de campanie electorală, tema de scuipat zilnic PSD-ul pe toate drumurile. Oare n-a venit vremea să și avem parte de cazuri, de exemple, de cifre? Dacă ne întoarcem la arestări în orb, la carnaval TV, la acuzații inventate și livrate jurnliștilor pe surse nu ne-am întoarce la odioasa rețetă de combătut anticorupția și de nenorocit adversarii?

Un alt lucru extrem de important pe care PSD-ul n-a fost în stare să-l lămurescă. Toate atacurile la guvernarea PSD-ALDE s-au referit la procurorii pe care binomul i-a controlat cu sîrg de prin 2005 și pînă astăzi. Cînd toate parchetele au rămas fără procurori șef și cînd alianța aflată la putere a încercat să titularizeze posturile dominate de interimari, cațele de pe margine au început să strige că toată lupta Guvernului Dăncilă este să preia controlul parchetelor. Or, în egală măsură, toată lupta binomului, a lui Klaus Iohannis și a tuturor celor care îi susțin de peste hotare a fost și este ca PSD-ul să nu poată titulariza procurori la DNA, la SIIJ, la DIICOT și să îl poată pune ei după placul lui Klaus Iohannis. PSD și ALDE n-au putut pune nicăieri pentru că a fost blocat în toate. De ce? Simplu ca bună ziua! Pentru ca, după dărîmarea guvernului Dăncilă, în sfîrșit, binomul, redresat în spatele președintelui, după instalarea ”guvernului meu” să poată trece la numirea ”procurorilor mei” și a ”comisarului meu european” și ”ambasadorilor mei” și păsăricilor noastre pe crengile instituțiilor publice.

Cît privește graba președintelui de a instala un guvern, declarată cu așa mare elan, rămîne de neînțeles reluarea consultărilor într-o nouă tură. Ardeleanul, de obicei, cînd nu înțelege despre ce este vorba sau nu știe pe unde să scoată cămașa, mai întreabă o dată despre ce este vorba ca să cîștige măcar cîteva secunde de gîndire.
Mă tem că, de data aceasta, președintelui îi sînt necesare zile și săptămîni! (Cornel Nistorescu Editorial Cotidianul).

 

 

Citeste in continuare

Eveniment

Pleșoianu, foc și pară! Ce l-a supărat

Publicat

pe

De

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu o critică dur pe Viorica Dăncilă, după ce premierul României a luat distanță luni de Liviu Dragnea, într-un interviu la Adevărul Live.

„Cum spuneam, mi se pare un gest mizerabil față de propriul electorat să votezi moțiunea PDL cot la cot cu Raluca Turcan și ceilalți „urmași ai Brătienilor”. E valabil pentru TOȚI cei ajunși parlamentari pe listele PSD și ALDE. Eu NU voi vota această moțiune! …Însă ceea ce face și ceea ce spune doamna Dăncilă#2 mi se pare în egală măsură mizerabil! Da, distinsă doamnă, așa este, n-ați mai vorbit deloc cu Dragnea după ce a fost închis. Deși îi datorați inclusiv funcția de premier, nu ați mai vorbit deloc cu el. Ba mai mult decât atât, exact în timp ce era dus cu mașina în arest, ați spus ceva odios, anume că „nu comentați deciziile justiției”, deși era clar pentru oricine că programarea sentinței la o zi după alegeri însemna deopotrivă MIZĂ ELECTORALĂ și TROFEU ELECTORAL. Ați mai spus apoi, în aceeași zi, că nu știți nimic despre „statul paralel” pentru că „ați fost plecată nouă ani din țară”. Ați spus asta deși cu un an în urmă ați urcat pe scena marelui miting împotriva „statului paralel” și ați strigat având în față un pupitru și în spate un ecran imens pe care scria, mare, „JOS STATUL PARALEL”! De asemenea, ați hotărât și semnat, ca premier, ca STS să realizeze softul atât pentru europarlamentare, cât și pentru prezidențiale! Iar interviurile pe care le dați tot mai des site-ului „Adevărul” au legătură cu domnul Cristian Burci, zis și „baby broker”, care, alături de domnul Ică Voinea, mai are puțin și apare în tablouri pe pereții birourilor dvs.!

…Așa că sunteți ultima persoană care are căderea să vorbească despre „dezamăgiri”. Nu sunteți cu niciun milimetru mai sus, din punct de vedere moral, fața de Ponta sau Tăriceanu! Așa cum Ponta#2 și Tăriceanu#2 sunt inamicii politici ai lui Ponta#1 și Tăriceanu#1, și dvs., distinsă doamnă Dăncilă#2, sunteți inamica politică a doamnei Dăncilă#1! Absolut NICIO diferență, sunteți exact la fel!

…Dacă ar fi avut mai mulți, la Congres, curajul celor peste 1.000 de oameni care NU v-au vrut președintele PSD, altfel arătau acum aritmetica parlamentară și sondajele pentru prezidențiale!

În concluzie, NU votez moțiunea, dar mi se pare în același timp DEZGUSTĂTOR modul în care conduceți acest partid!”, a scris Pleșoianu luni pe pagina sa de Facebook. (Ioana Radu).

 

Citeste in continuare

Eveniment

Mihai Șora, moșneagul cu multe fețe

Publicat

pe

De

Săptămîna trecută, poate miercuri, poate joi spre seară, la o intersecție din Băneasa, așteptam în spatele unui începător cu portocală galbenă să facă stînga. Exact atunci privirea mi-a căzut pe capul mare, acoperit cu pălărie al unui actor de western, de aventurier american. Parcă îmi era cunoscut de undeva, din cine știe ce film cu căruțe, cu pistoale și indieni. Am rămas o clipă locului să văd și titlul filmului. Si cînd colo, nu era nici un western. Era doar figura lui moș Mihai Sora, bine lucrată în adobe, spilcuit și pomădat, jucînd rolul său de moș #Resist la 102 ani, cel cărat prin piețe să sperie ”ciuma roșie” și securiștii strecurați între demonstranți.

Si ce mai văd? Că moșneagul din Piața Victoriei este totuși un actor distribuit într-un film intitulat ”Libertate Emag” iar în dreapta feței, pe post de pană intelectuală la pălărie, scria ”Libertatea nu trebuie doar cîștigată. Trebuie apărată”. Vedeta GDS, cel care alături de Silviu Brucan a înființat cunoscutul grup de diversiune și influență în perioada tranziției, apărea pe neașteptate într-o campanie în care juca și rolul moșneagului protestatar, dar și al apărătorului de libertăți.

Cînd îl vezi pe Mihai Șora pe panouri, ridicîndu-se în apărarea unor valori fundamentale, e ca și cum l-ai vedea pe Traian Băsescu pe aceleași suprafețe pe post de model moral sau pe Gabriel Liiceanu ca pildă de caracter.

Cine a mai trecut nițel prin paginile de istoria comunismului românesc ştie ce poamă a fost și Mihai Sora după Al Doilea Război. Un oportunist de stînga, un propagandist și un profitor. Citeam într-un articol despre Sora că era un personaj international. S-a căsătorit cu Mariana Șora, cea care ”s-a născut în Budapesta la 26 mai 1917, în familia funcționarului și directorului de
bancă Rudolf Klein și al soției sale, Elisabeta (născută Fischer), primind la naștere numele Marianne Klein. Părinții săi erau originari din Timișoara și se refugiaseră la Budapesta în timpul războiului. [1] Familia Klein s-a întors la Timișoara în anul 1919”.

Poate că asta și instinctul de supraviețuire l-au ajutat să se înscrie în Partidul Comunist Francez și mai apoi să ajungă la cabinetul Anei Pauker, în cea mai cumplită perioadă a Românei comuniste. Undeva într-un ziar i-am văzut și copia legitimației de propagandist pe la cooperativizare. Un fel de disident ca și Lucian Boia.

În toate interviurile lui Mihai Sora și în puținele confesiuni pe care le-am citit n-am găsit nici o urmă de regret. Dimpotriva, un iz de moralist cu tupeu răzbate prin toate, de nedreptățit, chiar de disident prematur.

Abia acum, după ce moșneagul a fost lipit pe panouri cu misia istorică de a ne aduce aminte că libertatea trebuie apărată, (el apărînd-o la greu în anii tinereții sale) am realizat că și filosofii pot avea tupeul politicienilor. Că și ei se întrec în a înghiți cîte o broască.

Prin 1990, confratele său într-ale suferinței, Silviu Brucan, m-a invitat să-mi arate dosarul său de la Securitate. Avusese grijă ca imediat după începerea ”loviluției” să pună mîna pe el și să îl ascundă acasă. Erau notele Securității lui Ceaușescu despre întîlnirile sale din Dămăroaia, despre filaje și declarații, despre tot felul de urmăriri și discuții din familie, înregistrate ca acum. Adică ”docomente” care probau eroismul lui Silviu Brucan (încă nu auzisem de Saul Brukner). În naivitatea mea am insistat să-mi descrie anii de încpeut ai comunismului în Romania. Şi la un moment dat l-am întrebat:

-Domnule Brucan, chiar ați crezut?
A strîns genele și m-a privit tăios, zicîndu-mi după o pauză îndelungă:
-Dacă atunci erai așa obraznic, te împușcam direct în cap!

N-am avut atîta curaj să-l întreb dacă a făcut asta vreodată și nu mi se pare corect să răspund cu o bănuială. Oricum, cel care m-ar fi împușcat în frunte în anii ’50 era deja un disident victorios, era creierul noii mișcări de libertate și artizanul noii puteri democratice, de la care și marele caracter Gabriel Liiceanu, după cum ne arată o fotografie, lua notițe la înființarea GDS. Brucan a fost unul din Diavolii perioadei proletcultiste. Nu și-a cerut niciodată scuze. Nici n-a plătit pentru asta. Ba, după 40 de ani, i se părea normal ca tot el să fie disidentul, moralistul, dirijorul și luminătorul de cale!

Așa și moș Șora! După ce a pus umărul la îngroparea libertății, tot el, așa moșneag și chinuit în vorbire, vrea să fie în fruntea celor stîrniți să apere libertatea. Exact ca Brucan! Exact ca Tismăneanu! Inainte de 1989 voia să-i întreacă pe toți filosofii secolului profilați în cercetarea adîncimilor comunismului. Tismănenau avea o origine sănătoasă. Tismaneki, tatăl său, venise cu tancurile sovietice și pusese bazele comunsimului în România. După 1990, același Tismăneanu a dat din coate spre a ocupa un loc de frunte în combaterea trecutului comunist și a mutilat toate informațiile despre sistem pentru a putea pune umărul la construirea iluziei democratice.

Cum se plînge Şora despre anii ’50, lîngă Ana Pauker? Ca și Brucan, ca și Tismăneanu, ca și mulți alții care, cu tupeu, și-au rescris trecutul.

Iată ce spune Şora, disidentul și intelectulul, mare caracter și conștiință a fiecărei epoci prin care a trecut:

-”Aveam 30 ani când viaţa s-a oprit. Când s-a lăsat cortina şi ziduri au început să fie înălţate. Aveam 30 ani când ne-au condamnat pe toţi la frică. Iar pe copiii noştri la foame şi la frig. Ne-au condamnat la întuneric, o beznă din care mulţi au încercat să scape, însă puţini au reuşit. Aveam 30 ani când ne-am pierdut ce aveam mai aproape de suflet: libertatea.
Pemiteţi-mi să o sărbătoresc acum, la 30 ani de când mi-am recâştigat-o, lucru pe care eu îl fac de atunci în fiecare zi. La mulţi ani, dragii mei!“

Tot el sărbătorește, tot el dă tonul! Un lucru nu spune moșneagul nostru. Că zidurile și frica, inclusiv condamnările la întuneric s-au instalat și cu eforturile sale. Ale lui Brucan și ale tatălului lui Tismanenau și ale tuturor comuniștilor de vîrf, recuperați mai apoi, cu tupeu și obraznicie ca eroi ai neamului.

Moșneagul actor pe panourile stradale o spune singur:

”Unui regim de stânga pe care eu îl consideram liberal». S-a dovedit că eram chior. Eram orbit că, sub ocupaţia hitleristă din Franţa, îmi creasem iluzii în legătură cu deschiderea regimului de extremă stângă care atunci se democratiza. Era o faţadă“ (în G4Media).
Cum se explică faptul că un site de vînzări lansează o asemenea campanie? Este atît de crasă incultura proletariatului digital care se înghesuie pe paginile acestui magazin virtual? Sau patronii n-au habar cine-i moșneagul cu pălărie și șal de vedetă și ce trecut ascunde?

După părerea mea, această campanie cu moșneagul în apărarea libertății n-are nici o legătură cu aniversarea celor 30 de ani. Mie îmi pute a mobilizare la vot a armatelor #Rezist. Strategiile cu ”vin rușii”, ”apărați libertatea”, ”apărați statul de drept”, independența lui Danileț și multe altele nu sunt decît trucuri ieftine de amăgire a celor care nu știu ce înseamnă RPR și proletcultismul românesc. (Cornel Nistorescu Editorial Cotidianul)

 

 

 

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Eveniment19 ore inainte

Protejarea mediului inconjurator o prioritate pentru toti

Populatia globului creste mereu, iar dezvoltarea industriala face ca satele sa se schimbe in orase, iar orasele sa se extinda...

Administrație localăO zi inainte

Iohannis o dă la întors

Președintele a devenit artist. Improvizează după starea sa sufletească și după nevoi. A ieșit voios la camere și a zis...

Eveniment3 zile inainte

Ce trebuie sa stii despre Biletul Zilei la pariurile sportive?

Pentru a paria pe „biletul zilei” va trebui in primul rand sa va faceti o strategie cat mai buna, astfel...

Eveniment4 zile inainte

Ce trebuie consumat daca tineti Dieta Rina

Dieta Rina este o dieta apreciata pentru eficienta sa, de aceea este important sa o aveti in vedere. Ea va...

Exclusiv4 zile inainte

O victorie periculoasă a lui Iohannis

„Epoca Dragnea” se încheie abia acum, odată cu căderea ultimului guvern PSD propus de fostul lider al acestui partid. E...

EvenimentO săptămână inainte

Pleșoianu, foc și pară! Ce l-a supărat

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu o critică dur pe Viorica Dăncilă, după ce premierul României a luat distanță luni de Liviu...

EvenimentO săptămână inainte

Mihai Șora, moșneagul cu multe fețe

Săptămîna trecută, poate miercuri, poate joi spre seară, la o intersecție din Băneasa, așteptam în spatele unui începător cu portocală...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Ce i se pregăteşte lui Klaus Iohannis dacă o ține pe-a lui

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că lipsa unei decizii a președintelui Klaus Iohannis cu privire la numirea miniștrilor interimari, deși...

Eveniment2 săptămâni inainte

Bilete teatru drama – Ziarul Nationalul

Bilete teatru drama pentru orice spectacol pot fi cumparate de pe site-ul entertix.ro,  inclusiv prin rezervare prealabila. Bilete TNB pentru...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Legea pentru alegerea preşedintelui are defecte

CCR arată, în motivarea deciziei de admitere a mai multor contestații ale candidaților la prezidențiale, printre care se numără și...

Administrație locală2 săptămâni inainte

Raport de respingere pentru proiectul USR privind alegerea primarilor în două tururi

Comsia pentru administrație a Senatului a votat marți, raport de respingere pentru proiectul USR privind alegerea primarilor în două tururi....

Eveniment2 săptămâni inainte

De unde se cumpara bitcoin si ethereum?

Bitcoin-ul este in acest moment cea mai importanta moneda virtuala. La un moment dat aceasta a uimit pe toata lumea...

Administrație locală2 săptămâni inainte

Iohannis vrea capul şefului DIICOT

Președintele Klaus Iohannis a solicitat demisia lui Felix Bănila din funcția de procuror-șef al DIICOT, pe fondul gestionării anchetei din...

Eveniment2 săptămâni inainte

Cupa Geamby dedicata persoanelor cu dizabilitati si-a desemnat invingatorii

In perioada 24-26 septembrie 2019 s-a disputat Cupa Geamby, eveniment ajuns la cea de-a opta editie. Pe 24 septembrie aceasta...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Mandatul 2004-2009 comparat cu 2014-2019

În 2009, după cinci ani de mandat, Băsescu nu avea în sondaje un scor care să anunțe un nou mandat....

Exclusiv3 săptămâni inainte

Zile negre pentru PSD

În cel mai nepotrivit moment al disputelor politice, chiar în buza campaniei electorale, PSD încasează o serie neagră. Viorica  Dăncilă...

Exclusiv3 săptămâni inainte

Cazul Kovesi: Germania își aplaudă opera

Ambasada Germaniei la Bucureşti a transmis joi un mesaj pe Facebook după ce Consiliul UE şi Parlamentul European au ajuns...

Exclusiv3 săptămâni inainte

Un proces al serviciilor de informații

Aprecierea fostului președinte al României, Traian Băsescu, în ce privește relația sa cu Securitatea comunistă, arată confuzia care încă se...

Știrile Săptămânii