Connect with us

Exclusiv

Busuioc, recrutat de servicii!

Prahova Mea

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

Mihai Busuioc a fost, de departe, cel mai loial om al lui Liviu Dragnea pe când acesta chiar își închipuia că își poate depăși situația de ”băiat de casă” al sistemului. Loialitate dovedită cu prisosință și prin rezistența extremă cu care fostul secretar general al Guvernului a reușit să se opună puciului guvernamental de la Palatul Victoria încercat de Sorin Grindeanu și Victor Ponta. Numai că Busuioc a rezistat cât a fost nevoie cu netrimiterea Ordonanțelor lui Grindeanu către ”Monitorul Oficial”, chiar dacă astfel s-a ales cu un dosar penal și audierile aferente la Direcția Națională Anticorupție. Însă Busuioc a dat astfel gura de oxigen necesară lui Dragnea și găștii acestuia de a se repoziționa în PSD și Parlament deopotrivă și să sară astfel dn ”lacul” Grindeanu în ”puțul” Tudose.
Bogdan Stan
Astfel că, de-abia atunci când Liviu Dragnea s-a convins și el în cele din urmă că a picat în capcana coabitării cu sistemul și că singura sa șansă de scăpare este să le dea ”decisiva” serviciilor secrete a făcut singura mutare care îi mai rămăsese la îndemână. Și anume a reușit să îl impună pe loialul Mihai Busuioc în fruntea Curții de Conturi, la a cărei conducere au ajuns și alți oameni de încredere ai lui ”el lider maximo” pesedist, precum fostul șef al ANAF-ulu, Bogdan Stan.
Mihai Busuioc și Bogdan Stan, oamenii lăsați ”moștenire” sistemului de Liviu Dragnea
Iar cum penetrarea Curții de Conturi de către Liviu Dragnea a fost însoțită de amenințarea fățișă că odată preluată, instituția va declanșa controale tematice la structurile de forță și mai ales la DNA și SRI, sistemul chiar că avea de ce să se teamă. Numai că ”reacția rapidă” l-a surprins atât pe tare pe Liviu Dragnea, încât acesta are acum destul timp să se gândească dacă a meritat sau nu să meargă pe mâna lui Mihai Busuioc. Cum la fel de surprinși, ce-i drept, sunt și liderii liberali aflați acum la Putere, dar care nu înțeleg ”securizarea” totală a poziției lui Mihai Busuioc și a altor ”dragniști” asumați precum Bogdan Stan. Începând totuși să bănuiască și ei că acesta ar putea fi prețul negociat la întâlnirea de taină aranjată de către șeful SPP, generalul Lucian Pahonțu, între Mihai Busuioc și fostul ambasador american, Hans Klemm…
Curtea de Conturi, obiectiv strategic
Normal că mai ales la ce putere nelimitată au în România ultimului deceniu și jumătate, de când fostul președinte Traian Băsescu a decis să lase statul român pe mâinile sistemului ticăloșit, serviciile secrete sunt interesate ce partid politic ajunge la guvernare. Sau ce ”elemente incontrolabile” continuă să le ceară retrimiterea strict în ”matca lor constituțională”. Astfel că nu puțini șefi de servicii secrete nu au rezistat ispitei de a își băga coada în clasa politică românească. Însă după cum bine o știu inițiații sistemului, adevăratul obiectiv strategic al serviciilor continuă să rămână Curtea de Conturi. Adică singura instituție din România care i-ar putea atinge acolo unde îi doare cel mai tare, la buzunare! Pentru că în comisiile parlamentare de control ”surprizele” nu mai au cum să apară de mult, mai ales la ce prototipuri de parlamentari sunt lăsați să devină membri acolo. Și chiar dacă au mai existat și excepții, parlamentarii prea curioși au fost oricum ”executați”, cu mai multă sau mai puțină tevatură publică. Dar chiar și așa, parlamentarii nu pot cere rapoartele privind cheltuirea fondurilor operative și mai ales a ”dividendelor” obținute în urma funcționării firmelor sub acoperire. Astfel că atâta vreme cât Curtea de Conturi este sub control și răspunde la comenzi, chiar că șefii serviciilor secrete nu au nicio grijă, cel puțin din punct de vedere al ”autofinanțării”…
Ofranda lui Pahonțu pentru SRI!
Iar o primă dovadă că deja înghesuit în corzile sentinței finale, Dragnea ar fi putut avea comportamentul incontrolabil al unui ”animal rănit” a fost declarația lui Mihai Busuioc de după preluarea președinției Curții de Conturi. Atunci când împins de la spate de ”talibanii” dn PSD a anunțat public că va declanșa de urgență un control tematic de proporții la Serviciul Român de Informații, pe chiar subiectul atât de delicat al cheltuirii fondurilor operative.
Lucian Pahonțu l-a băgat pe Hans Klemm la Curtea de Conturi
Iar cum deja vizat, SRI-ul nu mai avea cum să contraatace de unul singur, ”cutuma” din servicii a fost respectată de generalul Lucian Pahonțu! Băiatul bun la toate al sistemului reușind să organizeze, prin mijloace specifice numai de el știute, o întâlnire între Mihai Busuioc și fostul ambasador american Hans Klemm, acesta din urmă drept emisar al serviciilor. Pahonțu reușind astfel încă o dată să se facă util și să își salveze postul pe care îl ocupă încă din anul 2005! Iar rezultatul întâlnirii nu este deloc unul greu de ghicit, din moment ce Mihai Busuioc s-a rezumat la un penibil control formal la SRI. În schimb, acesta nefiind nici el deranjat la șefia Curții de Conturi după preluarea Puterii de către liberali. Astfel că a fost ”închis cercul” și nu doar SRI-ul, dar cam toate serviciile au respirat ușurate.
Își fac singure rapoartele!
Iar ”marea relaxare” intervenită după reușita ”recrutării” lui Mihai Busuioc a evoluat atât de mult, încât mulți dintre ofițerii de legătură ai șefilor serviciilor secrete își permit acum din nou aroganța de a își face singuri rapoartele de control!
Niciun control tematic nu a mai fost la SRI…
De fapt, de a le dicta inspectorilor trimiși ”pe sprânceană” de omul pus de Liviu Dragnea în fruntea Curții de Conturi ce și cum să scrie…Ca și în ce ”barem” maxim să se înscrie neregulile financiare găsite, ca să nu bată chiar totul la ochi! ”Negocierile” pe raporturile Curții de Conturi având astfel din nou loc, ca pe vremurile bune ale ”binomului”, tot la discrete locații de protocol ale sistemului. Acolo unde inspectorii lui Busuioc îndrăznesc să descindă doar pentru a semna documentele financiare girate mai înainte de către chiar ”contabilii” serviciilor.

Articolul Busuioc, recrutat de servicii! apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Exclusiv

Stiți cine trebuie să preîntâmpine și să elimine asemenea atacuri la siguranța națională?/Da, fix SRI!

Prahova Mea

Publicat

pe

Are cineva idee cum ar putea fi în mod practic afectată siguranța națională? Nu? Vă spun: prin încercarea (reușită sau nu, asta depinde doar de șansă) de a ucide un ministru ÎN FUNCȚIE în legătură cu atribuțiile sale de serviciu (nici nu contează ce tip de mafie ar fi implicată: a pădurilor, a medicamentelor, a justiției). Și nu, nu este vorba despre o crimă pasională sau de gelozie casnică, onorabila doamnă Pană are toate garanțiile că este exclus (au avut ghinion, dacă era o Pisi a lor se nășteau dubii).
Și știți cine trebuie să preîntâmpine și să elimine asemenea atacuri la siguranța națională? Da, fix SRI! Care nu trebuie să asculte la cască bârfe de alcov, ci trebuie să prevină și, dacă se produc, să aducă probe pentru sancționarea unor asemenea fapte.
Bine că se îngrijorează planeta că vrea Putin să îl omoare pe un cetățean fără nicio funcție, Navalnîi (sigur că este grav și asta, dacă este real, dar proporțiile nu sunt nici măcar similare) și urlă Merkel că vrea drepturi pentru el. Dar oare nu ar fi momentul să se îngrijoreze și pentru cazul unui ministru în funcție dintr-un stat UE? Acum nu se mai protestează pentru statul de drept? Statul de drept este cu mafioțeală și eliminare fizică a miniștrilor? Aaa, nu le servește intereselor lor condamnarea acestui tip de ACT MAFIOT? Nu, nu este exagerat: cel mai grav atac MAFIOT este cel la OFICIALI ÎN FUNCȚIE ai unui stat.
Sunt absolut ȘOCATĂ de tăcerea presei deontoloage… mai nou, au transformat așa zisa presă în parte a unui sistem mafiot extrem de periculos
In curând ne vom dori o țară ca în Rusia lui Putin, unde măcar miniștri nu sunt omorâți fără nicio reacție publică… cel puțin ca cea în cazul Navalnîi, conchide Ingrid Mocanu.
Reamintim ca, fostul ministru Doina Pană a fost otrăvită.

Atentat la viața unui ministru! Doina Pană a fost otrăvită, potrivit expertizelor de la INML și de la Institutul Național de Endocrinologie C. I. Parhon.

Fostul ministru a depus o plângere la Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, însă cauza a fost trimisă la DIICOT.

Potrivit DIICOT, la începutul lunii februarie 2018, Poliția a trimis procurorilor o sesizare, după ce Doina Pană a fost intoxicată cu mercur. Tot atunci, a fost începută urmărirea penală in rem pentru două infracțiuni: constituirea unui grup infracțional organizat și tentativă de omor.

Pană a depus, de asemenea, mai multe documente medicale prin care reieşea că aceasta avea, în organism, o cantitate dublă de mercur. (Cristina T.).

 

Articolul Stiți cine trebuie să preîntâmpine și să elimine asemenea atacuri la siguranța națională?/Da, fix SRI! apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Citeste in continuare

Exclusiv

Așteptăm vești și de la Dan Barna în urma anchetelor privind ,,absorbția” de către el, de către soră și de către ații a fondurilor europene: ,,ce belșug se anunță”

Prahova Mea

Publicat

pe

Dan Barna, plictisit, a deschis ieri ședința Bursei de Valori București. Nu e de mirare că principalii indici au scăzut, doar piața de capital e prima care reacționează la semnale! În plus, daca tragea Barna un pic mai tare de clopotul ăla care arată ca naiba agățat de tavan, îi dădea și un pumn în față lui Năsui. În altă ordine de idei, ședința de ieri a BVB a fost dedicată, prin deschidere, fondului Proprietatea care a aniversat zece ani de la listarea la BVB. ,,Ideea” Fondului Proprietatea – a fost promovată (vârâtă) prin Călin Popescu Tăriceanu iar despagubirile din Fondul Proprietatea s-au dovedit extrem de productive pentru o mana de samsari si talhari, dar pentru prea putin din cele peste 200.000 de persoane abuzate de regimul comunist si care ar fi urmat sa fi despagubite. Oricum, de 10 ani Fondul este listat la Bursa, ceea ce pare să fi îmbunătățit semnificativ guvernanța companiilor în care este acționar. Acum însă, la 10 ani de listarea fondului fondat în 2005 sub tutela lui Tăriceanu cred ca are valoare de simbol faptul că fix în aceeași zi, Călin Popescu Tăriceanu este inculpat oficial în dosarul mitei de 800.000 de dolari (pentru licente Microsoft). Așteptăm vești și de la Dan Barna în urma anchetelor privind ,,absorbția” de către el, de către soră și de către ații a fondurilor europene: ,,ce belșug se anunță”. Sunt convins că așa zicea și Tăriceanu la înființarea (nu la listarea) Fondului Proprietatea, care până la ,,privatizarea” managementului, a fost condus de tot soiul de dubioși. Mai jos veti gasi si un scurt interviu din anul listării cu ambasadorul SUA de la acel moment în România, Mark Gittenstein, dezvaluie analistul Radu Teodor Soviani. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Asta da artă a minciunii și manipulării!

Prahova Mea

Publicat

pe

Despre Trump s-au spus și s-au scris multe, insa foarte rar cu luciditate si obiectivitate. Majoritatea ziaristilor francezi, a corespondenților in Statele Unite și a experților s-au comportat mai mult ca niște activiști anti-Trump decât ca analiști neutri și lucizi. Nici o președinție nu a stârnit atât de multă pasiune și ură. E si vina lui Trump, bineinteles, prin felul lui de a fi, tweet-urile violente, reactiile, etc… Insa nu-l putem învinui pentru toate minciunile și scenariile grotești de care a fost acuzat. E, intr-adevar, in mare parte responsabil de ceea ce s-a intimplat acum, la sfirsit, mai ales de pierderea majoritatii la Senat. Dar sa nu uitam ca Democratii si presa (in afara lui WSJ) au sustinut practic 4 ani la rind ca a « furat » alegerile din 2016 cu ajutorul rusilor.

Insa ceea ce ma intereseaza mai mult sunt reformele economice si fiscale pe care le-a facut, acel « Tax Cuts and Jobs Act » din 2017, in urma caruia au fost suprimate sute de reglementari economice si ecologice, au fost reduse sau eliminate impozite si taxe (pentru intreprinderi si familii). Reformele – fara echivalent de la perioada lui Reagan incoace – au privilegiat antreprenorii si angajatii lor. Asa cum reformele in favoarea « charter schools » au fost benefice minoritatilor si familiilor modeste.

Rezultatele au fost impresionante, demonstrind ca reformele liberale sunt cele mai bune pentru economie si pentru populatie. In afara faptului ca a obtinut 12 milioane de voturi in plus fata de 2016, rata minoritatilor care l-au votat in noiembrie a fost mult mare decit acum 4 ani. Explicatia e mai ales economica: rata sărăciei a scazut impresionant si fara precedent, iar venitul median în Statele Unite a atins cel mai înalt nivel din ultimii 50 de ani.

La inceputul anului 2020, rata saraciei in rindul minoritatii negre era la nivelul cel mai scazut din ultimii 59 de ani. În trei ani sub Trump, salariul mediu al populatiei afro-americane a crescut mai mult decât în opt ani sub Obama (19%, comparativ cu doar 11%).

La sfârșitul anului 2019, înainte de criza Covid, rata șomajului in rindul populatiei de culoare era de 5,4%, un scor nemaivăzut din anii 1970. Sub Obama, nu a scăzut niciodată sub 7,5%. Asta a fost rasistul Trump. Probabil ca fara pandemie si daca el ar fi fost (mult) mai putin excitat, rezultatul alegerilor ar fi fost cu totul altul…, dezvaluie Bogdan Calinescu, director la IREF Europe,

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Eveniment2 ore inainte

De ce lucruri trebuie patronii de restaurante să țină cont în această pandemie

Pandemia a lovit crunt industria HoReCa și lucrurile nu sunt pozitive nici acum, în 2021. Toată lumea așteaptă cu inima...

AfaceriO zi inainte

Elemente personalizate din piele pentru barista, bucătari, barbers

Când îți pui un șorț fabricat din piele, modul de lucru al bucătarului sau barmanului devine activ. Te simți motivat și...

Eveniment7 zile inainte

Rochii de mireasa – cum sa o alegi pe cea potrivita

Unul dintre cele mai incitante momente este alegerea rochiei de mireasa , pentru ca sigur vrei sa arati uimitor in...

Eveniment7 zile inainte

Toate au trecut pe lume, numai răul a rămas…

Contrariul și Comparația sunt tipare mentale individual prestabilite. Am cunoscut multă lume în mod nemijlocit, prin discuții față către față,...

EvenimentO săptămână inainte

Omagiul adus marelui poet național Mihai Eminescu

Organizația județului Constanța a PRN apreciază programul organizat la Mânăstirea Dervent în seara de 15 ianuarie prin care a fost...

Eveniment2 săptămâni inainte

Samsung Galaxy S21 Ultra: Experiența supremă pe un smartphone conceput pentru a fi epic

Galaxy S21 Ultra oferă cel mai avansat și inteligent sistem de camere, cel mai luminos și mai inteligent display folosit...

Eveniment2 săptămâni inainte

Partidul Ecologist Român salută poziția ministrului Mediului, Apelor si Padurilor, Tánczos Barna cu privire la faptul că “tăierile ilegale reprezintă criminalitate organizată”

Partidul Ecologist Român salută poziția ministrului Mediului, Apelor si Padurilor, Tánczos Barna cu privire la faptul că “tăierile ilegale reprezintă...

Eveniment2 săptămâni inainte

Cadourile – o scurtă incursiune în istorie și o analiză modernă

Te-ai întrebat de ce oferim daruri? O scurta privire in istoria noastra, ca omenire, ne poate arăta o mulțime de...

Eveniment2 săptămâni inainte

Urmeaza sa devii parinte? Prinde reducerile la cele mai cautate modele de carucioare 3 in 1

Din seria celor mai practice obiecte si accesorii necesare in ingrijirea copiilor pana la varsta de 3 ani, fac parte...

Eveniment2 săptămâni inainte

Business in transport – Ziarul Nationalul

Business-urile moderne din transport merg de la afacerile personale de mutari mobila si servicii de stocare, la operatiuni de transport...

Eveniment2 săptămâni inainte

Viitor si horoscop – Ziarul Nationalul

Incontestabil, oamenii au fost mereu interesati, intr-o forma sau alta, de ceea ce le rezerva viitorul, mereu s-au intrebat ce...

Eveniment2 săptămâni inainte

Lansare impresionantă la CES 2021: TCL revoluționează piața televizoarelor cu noua generație de Mini-LED OD ZeroTM

TCL își consolidează statutul de lider și pionier în industria televizoarelor aducând tehnologia viitorului în casele iubitorilor de TV din...

Eveniment3 săptămâni inainte

Vrei sa construiesti o casa? Apeleaza la proiecte de casa de la Planex.ro pentru a nu plati mai mult decat trebuie

Se spune ca pentru a construi o casa trebuie sa investesti o suma foarte mare de...

Eveniment3 săptămâni inainte

Produsele viitorului la Consumer Electronic Show 2021 TCL cucerește piața electrocasnicelor prin noua generație de Mini-LED și tehnologiile Future Display

Sub deviza #ExperienceMore, TCL prezintă cele mai noi echipamente dotate cu inteligență artificială (AI) și dispozitive de zi cu zi,...

Eveniment3 săptămâni inainte

Partidul Ecologist Român îl somează pe ministrul Transporturilor să accelereze lucrările autostrăzii Ploiești- Brașov

Partidul Ecologist Român îl somează pe Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, să accelereze lucrările autostrăzii Ploiești- Brașov, tinand cont de avizul...

Eveniment3 săptămâni inainte

PER acuză pe deplin fondat :”Referendumul ignorat este răsfăț democratic pe bani publici”

Importanța rezultatului unui Referendum tinde către zero pentru politicienii din România. Ne este deja cunoscut ca demnitarilor noștri le place...

Eveniment3 săptămâni inainte

Partidul România Noastră ia atitudinea adecvată în cadrul atacurilor împotriva IPS Teodosie și a intoxicării mediatice

Organizația Județeană Constanța a Partidului România Noastră dezminte încălcarea restricțiilor impuse de carantina instituită în municipiul Constanţa prin OSDSU nr....

Eveniment4 săptămâni inainte

Cadouri pentru “EL” – sfaturi și idei practice

Cum să oferi cele mai potrivite coșuri de cadou soțului, prietenului sau cuiva din familia ta Te pregătești pentru o...

Știrile Săptămânii