Exclusiv
„Jurnalist” de șantaje, purtătorul de cuvânt pe afaceri murdare al primarului Volosevici/Inregistrari audio (I) – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat
acum 2 săptămânipe

In mai multe materiale-sinteza anterioare, a fost descrisă o structură de crimă organizată din interiorul Poliției Române, operând în județul rafinăriilor de petrol. Gruparea e condusă de inspectorul general adjunct al Poliției Române, chestorul „de două stele” Eduard Mirițescu, prin intermediul a doi locotenenți ai săi din IPJ Prahova.
Eduard Mirițescu, înainte să devină boss la București Pe vremea când era simplu comisar, iar șef al IPJ Prahova era generalul de poliţie Iulian Bach, Eduard Mirițescu a obținut un apartament de serviciu, prin declarații false. Deși deținea deja o locuință în Ploiești în zona Lămâița, deși nu avea copii sau o situație socială specială, Mirițescu a reușit să dea afară un polițist cu un copil cu dizabilități dintr-un bloc M.A.I. de pe strada Ion Maiorescu. Nu contestă nimeni că viața n-ar fi o junglă, dar lipsa de umanitate și lăcomia, mai ales când lucrezi într-un domeniu care vizează protecția semenilor, are totuși niște limite. Asta cu atât mai mult cu cât viitorul inspector general plana suspiciunea că mai deținea o a treia locuință, trecută pe numele socrilor. Chiar și în prezent, când chestorul joacă în lumina reflectoarelor și teoretic ar trebui să fie mai atent la detalii stânjenitoare, el și-a păstrat locuința socială din Ploiești, tot printr-un fals flagrant în declarații: după ce a vândut locuința din zona Lămâița, a devenit coproprietar cu soția al unei alte locuințe din Prahova. A mințit cu tupeu că nu deține vreo proprietate, deși noua locuință figurează în declarația sa de avere. Eduard Mirițescu, boss la București: întâi ca suplinitor pe durată nedefinită, apoi titularizat magna cum laude printr-un concurs unde a concurat cu sine.
Saltul de la județ, unde chestorul Eduard Mirițescu deținea funcția de inspector șef al IPJ Prahova, la Capitală, s-a produs în ianurie 2020, când chestorul a fost promovat direct la nivelul IGPR, ca împuternicit pe funcția de adjunct 1 al inspectorului general, având în portofoliu tot ce înseamnă „judiciar”. Împuternicirea seamănă oarecum cu suplinirea din învățământ, echivalând cu ocuparea, fără concurs, a unui post pe durată determinată. Doar că, în Poliție, suplinirea poate fi prelungită pe durată nedefinită prin diverse inginerii – în cazul lui Mirițescu a fost prelungită de două ori, întâi în iulie 2020, iar apoi, în decembrie 2020, pe site-ul Poliției Române, funcția de adjunct 1 al inspectorului general este scoasă la concurs – care concurs, în februarie 2021, este anulat. Cum însă legea îi interzice lui Mirițescu să-și mai prelungească suplinirea din cauza lipsei de calificare, legea stipulând că funcția trebuie să fie mai mare sau egală cu cea director general plin sau adjunct în MAI, chestorul Valentin Minoiu preia pentru o zi – practic pentru câteva ore – funcția în discuție. Asta deși Minoiu, director general pe Resurse Umane în minister, nu a lucrat vreodată în Poliția Judiciară și nici nu a intocmit vreun act de urmărire penală. Pe scurt, s-a anulat un concurs, s-a ocupat funcția pentru două ore de către un director general adjunct din MAI și apoi împuternicitul a revenit pe postul proaspăt vacantat. In opinia șefului sindicatului Europol, Eduard Mirițescu ar fi putut rămâne suplinitor pe viață ca insector general adjunct dacă nu și-ar fi dorit a doua stea de chestor, pentru care e nevoie de concurs de definitivat pe post. Motiv pentru care s-a organizat o parodie de concurs unde a participat sigur și a luat nota 9 – încât în octombrie 2022, s-a văzut nu numai titular, ci și mândrul posesor al celor două steluțe de chestor.
Poate impreuna cu cititorii nostri vom intelege atacurile media ale gruparii de criminalitate economico-finaciar organizata cu conotatii la varful IPJ Prahova si varful MAI, cum se sprijina aceasta caracatita una pe alta, actiunile ilegale si recente ale „Binomului” Lolek – Bolek, cum se anunta in fals o alta conducere a IPJ Prahova si nu in ultimul rand de ce la comanda IPJ Prahova a fost numit un profesionist de la SICE, ca doar la SICE Prahova au fost trantite toate dosarele acestei grupari/mafii si de ce fostul sef al IPJ Prahova a facut un pas in spate tocmai datorita presiunilor acestei grupari de criminalitate economico-financiara organizata cu conotatii la varful M.A.I.
Nu incercati sa cautati un manual de instructiuni cu privire la ritualurile mafiote ale acestei grupari de criminalitate economico-finaciar organizata din Prahova. Nu veti gasi. Tot cee ace vom descoperi impreuna sunt cateva franturi caci mafiile isi impun propriile coduri si reguli. Vom incerca, insa, s ava prezntam un tablou cat mai complet din putinele lucruri stiute de autoritatile competente si repuse pe tapet intr-un dosar mamut de pe la Bucuresti. Si, da, „Lolek” are de ce sa se teama si sa fie suparat ca a picat pe tehnica cand intervenea intr-un dosar penal al unui mebru al acestei mafii:
Faza pe anuntatul perchezitiilor catre gruparea de criminalitate economico-financiar – organizata, anunturi efectuate de un sef al IPJ Prahova care a protejat si protejeaza aceasta caracatita:
Pentru cine a interevenit C.S la seful IPJ Prahova? Pentru acelasi personaj din mafia gunoaielor de la Pleasa, pentru care „Calul lui Balan” s-a deplasat la Blejoi ca sa musamalizeze un alt dosar penal (cand a picat pe tehnica). Chiar cei de la Departamentul de Informații și Protecție Internă din MAI si/sau IPJ Prahova mai pot inchide ochii mult?
In afara celor de mai sus, apărea și un civil, jurnalistul C. S., „soldatul”-mafiot al lui Volosevici, pe care edilul ploieștean îl delega să intermedieze afacerile dubioase.
Dacă in materialele trecute am prezentat întreaga structură mafiotă, insistând asupra structurilor superioare ale grupului, respectiv bosul din vârful MAI și locotenenții lui din Poliția de județ, articolul de față, pe baza unui rechizitoriu DNA de ultimă oră, face zoom pe soldatul grupării, jurnalistul C.S, și pe ajutorul esențial pe care acesta i l-a dat primarului Volosevici in chestiunile implicând ilegalități flagrante: cumpărare de voturi, mită, trafic de influență, evaziune fiscală. Recapitulare cu Mafia care-l protejează pe Volosevici: polițiști numiți politic și jurnalistul care-i face joburile murdare.
Mirițescu și Volosevici au devenit apropiați în intervalul când chestorul lucra ca Inspector General al IPJ Prahova. După ce a fost uns Inspector general adjunct al Poliției Române, Mirițescu și-a promovat doi oameni în structurile IPJ Prahova.
Al patrulea personaj cheie în structura de crimă organizată este C. S., specializat in jurnalism de șantaj la site-uri prahovene de presă.
Deși de doar 41 de ani, are reflexe de dinozaur ieșit din străfundurile capitalismului de peșteră ale anilor 90, când corupția ținea loc de lege, iar jurnalismul de șantaj te putea face milionar.
In condițiile în care vremurile s-au schimbat, iar media scrisă a căzut într-o audiență de nișă, omul își mărește veniturile subțiate din media devenind băiatul de casă al lui Volosevici.
Cum a cumpărat Volosevici voturile romilor ploieștenii, țepuind de 210.000 lei un om de afaceri rom.
Inițial adversar al lui Mirițescu, cultivându-și o imagine intransigentă de David care se ia la trântă cu Goliații corupți din poliție, C. S. a întors armele alăturându-se mafiei din poliție și primărie – si devenind omul de teren al lui Volosievici & Asociații (politici și de afaceri).
La ora actuală, ca jurnalist se folosește de ponturile oferite de un sef al IPJ Prahova, pentru a șantaja oameni de afaceri, iar Volosevici îl scoate la inaintare la combinațiile dubioase, unde tratează și negociază cu personajele gri – sau negociază și ia mita în numele edilului.
În rechizitoriul DNA pe care se bazează articolul de față (pe langa cele peste 25 de ore de inregistrari ambientale, pe care le detinem si le vom publica, in totalitate), îl eclipsează chiar și pe primarul Volosevici, prin frecvența apariției în momentele cheie: peste tot unde apare ceva cu parfum de ilegalitate, numele lui C. S. este mai prezent decât Arafat la TV în timpul pandemiei. La alegerile locale din 2000, C.S. a fost omul de legătură dintre Volosevici, omul de afaceri rom G.V., ca sponsor, și șefii informali din zone ploieștene populate preponderent de romi săraci.
Este vorba de cartierele Mimiu (1800 potențiali votanți romi), Radu de la Afumați (500 votanți) și Bariera Basarab (300 votanți).
Prin intermedierea lui C.S., părțile au agreat asupra oferirii unei mici atenții de 100 de lei pentru fiecare votant. In plus, s-a decis alocarea a 20.000 – 30.000 lei pentru organizarea pentru romi a unei petreceri în ziua votului, cu mâncare și băutură. Suma totală calculată de C.S fost între 200.000 – 300.000 lei, care avea să fie oferită de omul de afaceri G.V. în schimbul obținerii, ulterior, al unor contracte vizând prelucrarea apelor uzate din județ, prin care să-și recupereze investiția. Singura promisiune care viza îmbunătățirea condițiilor de locuit ale romilor a fost astfaltarea cartierului Mimiu.
C.S. i-a cerut 300.000 lei omului de afaceri, care a fost de acord să o plătească în mai multe tranșe, până în ziua alegerilor. Cu trei zile înainte de alegeri, G.V. i-a oferit 130.000 de lei lui C.S., din care 80.000 de lei, via C.S., au ajuns la liderul rom al comunității din Mimiu. 70.000 de lei din sumă a fost împărțită votanților sub forma cadoului de 100 de lei, iar restul de 10.000 a fost reținut de lider, sub motivul că a trebuit să-și plătească verii care l-au ajutat la împărțirea pomenii electorale în comunitatea Mimiu. Ce s-a întâmplat cu restul de 50.000 de lei rămași din totalul de 130.000? Au fost reținuți de C. S., cu argumentul că sunt necesari pentru alte cheltuieli electorale.
In zilele următoare, antreprenorul rom i-a mai oferit lui C.S. 80.000 de lei pentru mită electorală adresată romilor din cartierele Radu Afumați și Bariera Basarab. Din aceștia, 10.000 de lei au fost dați celor patru lideri informali din cele două cartiere pentru mobilizarea electorală a romilor, nefiind clar ce s-a întâmplat cu restul de 70.000. La votanți n-au ajuns, în orice caz.
Timp de șase luni, omul de afaceri a solicitat onorarea promisiunii vizând acordarea contractelor preferențiale ale Primăriei firmei sale, dar C.S., purtătorul de cuvânt al lui Volosevici pe afaceri dubioase, l-a aburit și tot amânat, încât până la urmă planul s-a topit în ceață și nu s-a mai finalizat în niciun fel. Pe românește, omul rom de afaceri a fost aburit și țepuit de 210.000 lei de niște bărbați albi, stâlpi ai societății. Bani îngropați de C.S. în contul de la Bellu. Ca să nu rămână chiar în pagubă, omul de afaceri i-a solicitat lui C.S., printr-un apropiat, să pună o vorbă bună ca să obțină prelungirea unui contract aflat in derulare cu fabrica de sucuri Timbark vizând apele uzate, precum și o clauză de exclusivitate pe această activitate. C.S. a fost de acord să intervină, dar cu condiția ca G.V. să-i cedeze 50% din viitorul contract, pe firma unui prieten, Claudiu Bellu, proprietar al unui restaurant. Omul de afaceri a acceptat propunerea, dar și-a băgat în combinație și o rudă cu care C.S. să împartă partea de 50%.
Prin urmare, profitul s-ar fi dus 50% la G.V., 25% la C.S. (și Bellu) și 25% la ruda lui G.V.
Ulterior, C.S. a mai obținut de la G.V. 10.000 lei, pe care să-i dea șpagă directorului Timbark pentru a obține mult dorita exclusivitate și, ca bonus, suplimentarea activității de exploatare a apelor uzate.
Faza cu santajul si punerea in dependenta a unei misterioase directoare de la APM Prahova (inregistrarea audio o gasiti pe … Gazarul!)
C.S. a pus la bătaie, ca argument, și o conștință de-a sa de la Garda de Mediu, o directoare care avea in atribuții și emiterea avizelor necesare funcționării Timbark și care ar putea influența decisiv obținerea contractului în termeni cât mai profitabili.
De data asta, povestea nu s-a terminat cu o țeapă, ci cu un happy end peste așteptările inițiale: nu doar că contractul a fost prelungit, dar și prețul pentru servicii a fost dublat, iar aceste servicii contractate au fost mărite numeric. Pentru ca banii să ajungă altfel decât la negru la echipa C.S.-Bellu, a fost incheiat un contract de prestare de servicii fictive de publicitate și consultanță între firma lui Bellu (Bell Studio Expresiv), și cea a lui G.V (Gentoil SRL.).
Evident, n-a fost realizat niciun material publicitar, chiar dacă bani s-au tot scurs în contul firmei. Pe de altă parte, administratorul asociat al firmei lui G.V, declară că procentul din încasările Gentoil ajuns în contul firmei lui Bellu ar fi fost nu de 25%, ci de 10%. De asemenea, mai afirmă el, cei 10.000 de lei dați teandemului C.S-Bellu, pentru a fi oferiți ca mită directorului Timbark, au fost oferiți sub forma unui contract de comision. Doar că nici de data asta lucrurile n-au mers conform înțelegerii: contractul a durat doar șase luni, după care a fost reziliat, iar din cei 20.000 pe care G.V îi vira firmei lui Bellu, doar 3.000 ajungeau la ruda sa, C.S pretinzând că o parte substanțială s-au dus sub formă de cotizație lunară, la misterioasa directoare de la Mediu care acum este pe la formatiunea politica AUR Prahova.
În sfârșit, ca deținător al unui restaurant, Bellu ar fi fost răsplătit și prin furnizarea unor servicii de catering pentru administrația locală, prin mijlocirea prefectului de Prahova.
Acuzații nesusținute de probe sau cu probe insuficiente Omul rom de afaceri G.V. mai susține că i-ar fi împrumutat lui Stavri 12.000 de euro pentru ca acesta, în calitatea lui de „bărbat de onoare”/„uomo d’onore”, să dea înapoi niște bani primiți ca șpagă pentru o intervenție care a eșuat. Șpagă ar fi fost dată de un angajat al Poliției, Iustin Panait, care vroia să ajungă director al instituției ploieștene – Politia Locala Ploiesti, faultând o reglementare care cere ca un șef suprem de poliție locală să aibă o vechime de minim 7 ani pe un post necesitând studii superioare. Versiunea este confirmată și de un coleg al lui Iustin Panait, care a afirmat că Panait îl ținea la curent cu demersurile lui de shortcut în carieră. Conform colegului de breaslă, Volosevici ar fi cerut 12.000 – 15.000 de euro pentru a-l numi pe Panait șef al Poliției Locale. Banii ar fi ajuns la Volosevici, firește, prin inevitabilul C.S. Însă în locul lui Panait a fost numit nașul lui Volosevici, Cătălin Albu, șef al Biroului de Mediu din cadrul Poliției Locale.
În plus, afirmă colegul de job, Panait n-ar mai fi văzut un ban înapoi din cei 12.000 sau 15.000 de euro. Cu toate astea, conchide rechizitoriul DNA, probele colectate (inregistrări ambientale, fotografii etc.) nu sunt suficiente pentru a susține acuzația de luare de mită.
O altă acuzație prezentă în rechizitoriu, în care nu s-au putut obține probe, este că primarul Volosevici, la sugestia lui C.S, ar fi intervenit pentru schimbarea destinației unei clădiri de birouri în bloc de locuințe, în schimbul căreia ar fi obținut 4 apartamente în clădire. Cedarea s-ar fi făcut prin interpuși, mama dezvoltatorului imobiliar, in calitate de vânzător, și mama lui C.S.
O informație de ultimă oră, apărută pe site-ul de presă Găzarul, afirmă că redacția a intrat în posesia unor dovezi despre implicarea lui C.S în vînzarea de apartamente în blocul costruit ilegal, care a depășit atât regimul de înălțime cît și de suprafață alocată, ceea ce a permis apariția a încă 30 de apartamente. În plus, ca să poată să vândă cele 30 de apartamente edificate ilegal, dezvoltatorul imobiliar ar fi falsificat o serie de acte, potrivit anchetatorilor. Conform sursei citate, procurorii dețin informaţii că dezvoltatorii au fost ajutaţi în această inginerie urbanistică de reprezentanţii Primăriei și de mai mulţi notari publici.
In sfârșit, apelând la un lider rom local, antreprenorul Petre Chiriac ar fi intervenit atât la Volosevici, cât și la Savri, pentru prelungirea autorizării de funcționare pentru mai multe tarabe pe care le deținea in Piața Centrală din Ploiești, autorizare care i-a fost suspendată. Conform opiniei liderului rom, C.S ar fi scos – contra cost – un as din mânecă, că o să pună o vorbă bună la șefa administrației piețelor in Primărie.
Costul: 1.000 de euro de tarabă. Petre Chiriac i-ar fi dat 15.000 de lei lui C.S, prin intermediul liderului rom, dar lucrurile nu s-au mișcat, motiv pentru care liderul s-ar fi dus la Volosevici, căruia i-a spus de banii dați lui C.S. Volosevici l-ar fi liniștit că problema o să se rezolve, reprosându-i însă atitudinea „recalcitrantă” (detinem inregistrarile audio pe care le vom publica). Cu toate astea, problema a rămas într-un suspans întins pe durată nedeterminată, cu toate asigurările ulterioare ale lui C.S.
Situația, afirmă liderul rom, s-a rezolvat abia când Petre Chiriac și-ar fi cerut, exasperat, banii înapoi. Petre Chiriac vine însă cu o versiune diferită a poveștii: recunoaște că ar fi dat „atenția” de 15.000 de lei liderului rom, dar că problema i s-a rezolvat abia la 7-8 luni de la rezilierea contractelor, după un șir de acțiuni judecătorești în care el și societatea Hale și Piețe s-au târât reciproc. Mai exact, s-ar fi rezolvat după ce la conducerea societății care administra piețele ploieștene a fost numită o altă echipă. Și în acest caz, chiar dacă pare că a dat o razantă, dream team-ul Vososevici-C.S a scăpat basma curată: nici bani iliciți n-au mâncat, nici gura nu le miroase. Bafta lor că banii n-au miros. Vom reveni cu inregistrari audio cum tandemul C.S – Volosevici angajau personaje in administratia locala, la ANAF si modul de operare a crimei organizate privind contractele incheiate de Primaria Ploiesti.
- inregistrari audio cum tandemul C.S – Volosevici angajau personaje in administratia locala:
„Aia” e doamna Zoia Staicu de la RASP, poate intelegem atacurile media asupra dansei!
2. inregistrari audio cum tandemul C.S – Volosevici operau privind contractele incheiate de Primaria Ploiesti:
3. inregistrari audio privind tandemul C.S – Volosevici si „sclavetii de la PSD”:
(Cerasela N.).
Iti recomandam
-
Școala lui Codruț: Drumul câinilor abandonați spre o nouă viață
-
Provocările întâmpinate de Vanessa Youness în Promovarea Medicinei Alternative și Strategiile de Abordare
-
realme GT5 Pro a fost lansat oficial în China
-
Hello Group lansează FINEWISE, nucleu de expertiză în comunicarea din food & beverages, ospitalitate, sănătate și stare de bine
-
House of VLAdiLA și The Climate Change Company, marii câștigători ai competiției Startarium „Românii sunt antreprenori”
-
Șeful IPJ Giurgiu a fost sancționat, de aproape 100 de polițiști din subordine, pentru încălcarea prevederilor referitoare la Codul muncii – Ziarul Incisiv de Prahova

acum 8 orepe
decembrie 7, 2023
„Jurnalistul” de șantaje Catalin Stavri, purtătorul de cuvânt pe afaceri murdare al primarului Volosevici/DOCUMENTE/Inregistrari audio (IV)
Boși, locotenenți, soldați:
Mafia din interiorul Poliției Române, filiala Prahova . Poluarea și corupția au fost mereu în topul problemelor din Prahova; de ce ar face excepție de la regula asta oamenii legii din județ. Beneficiind de protecție la cel mai înalt nivel, inspectorul general adjunct al Poliției Române, Eduard Mirițescu, a pus la punct in Prahova o structură de crimă organizată operând chiar în cadrul poliției. Increngătura mafiotă include polițiști de toate gradele, oameni politici, un jurnalist specializat pe șantaje, ocupând funcția informală de hoț-șef peste infractorii mărunți dintr-o zonă a județului.
Jurnalistul Cătălin Stavri, șantajist, șpăgar și intermediar de voturi
Jurnalistul Cătălin Stavri este omul de teren, scos la înaintare ca interfață vizibilă a ilegalităților, ultima verigă, cea aflată la vedere, a ilegalităților grupării. Omul s-a specializat în jurnalism de șantaj, încât, după ce a dat pe față mai multe bube ale chestorului Mirițescu, au dat-o la pace devenind „partners in crime”, de fapt jurnalistul devenind unul dintre acoliții săi – să o spunem în limbajul lor mafiot: devenind soldatul grupării.
Beneficiind de ponturile informative date de politisti corupti si de intervenția directă a chestorului Mirițescu, Cătălin Stavri solicită și primește în mod direct avantaje financiare din partea agenților economici din Prahova, care sunt șantajati prin amenințarea cu publicarea unor materiale de presă defăimatoare sau cu anchete penale. O practică uzuală este aceea de sesizare a Serviciului de Apel Unic de Urgență 112 cu privire la suspiciuni de încălcare a legii, urmate de trimiterea unor semnale de posibile rezolvări a „problemei”, daca se… cotizează. O astfel de acțiune a avut loc de curând, cu scopul rezilierii unei contract comercial dintre două societăți cu capital privat. DGA Prahova a intrat în posesia mai multor înregistrări făcute de diverse grupuri de interse în care jurnalistul solicita, în numele lui Volosevici și al influenței din Poliție, bani și alte foloase pentru rezolvarea „problemelor”, inclusiv în spețele mai sus amintite. Toate aceste probe au fost blocate si sunt blocate la ordinele chestorului Miritescu, chestorului Ginel, Balan si Frangulea.
Neluându-se măsurile legale, pe plan local, unii dintre păgubiți au sesizat direct DNA București, motiv pentru care „jurnalistul” santajist si spagar pentru a scapa de raspunderea penala care il incumba a inceput o „sarabanda” de plangeri penale efectuate de el personal si de acolitii din aceasta grupare si cu sprijinul politistilor corupti isi continua activitatea infractionala. Mai mult, a trecut la filaje, bara la bara, la denuntatorii din dosarul DNA, pentru intimidarea acestora.
Acum sa explicam pe larg cititorilor cine sunt asa -zisi „interlopi” din mafia deseurilor care au fost „retinuti” si motivele acestui dosar fabricat: santajul mafiei adevarate ale deseurilor al carui exponent este „jurnalistul” santajist si spagar Stavri Catalin.
Reamintim ca, dintre cei 12 reținuți în dosarul mafiei deșeurilor din Prahova, 4 au fost duși în fața instanței cu propunere de arestare preventivă: Adrian Vuță Nistoroiu, Cristina Dobre, Cristian Burlacu și Florin George Simion.
I. Adrian Vuță Nistoroiu este cel care i-a achizitionat de pe firma sa „jurnalistului” santajist si spagar (Catalin Stavri) doua autoturisme de lux, atat pentru el, cat si pentru sotia acestuia. O mare parte din aceste sume de bani au fost achitate de Adruan Vuta Nistoroiu.
Documentele cu facturile celor doua autoturisme si contractele:
Tot Adrian Vuta Nistoroiu este cel care i-a achitat „jurnalistului” spagar si santajist zeci de vacante de Lux in locatii exclusiviste.
Ultimii bani pe care i-a dat „jurnalistului” santajist si spagar la solicitarea acestuia a fost cand jurnalistul „spagar” si santajist a pierdut procesul de calomnie cu comisarul Adrian Radulescu de la DGA Prahova. Atunci, Adrian Vuta Nistoroiu i-a transmis sa nu il mai caute și sa nu îl mai „tapeze” de bani ca NU mai primeste un leu de la acesta si iata, peste noapte a devenit seful mafiei, doar pentru ca a refuzat sa mai „cotizeze” si sa se supuna santajelor acestui individ si al mafiei pe care o reprezinta.
Reamintim ca, „jurnalistul” santajist si spagar a dus o adevarata campanie de denigrare impotriva comisarului Adrian Radulescu doar pentru a il apara pe Ginel Preda deoarece comisarul Radulescu avea in lucru un dosar la DGA cu ofiteri corupti din IPJ Prahova, printre care era si Ginel Preda.
In prezent, asa cum dezvaluiam la inceputul articolului, comisarul Adrian Radulescu a fost potcovit, din nou, de aceeasi mafie si pentru aceleasi motive.
recent, DGA Prahova a intrat în posesia mai multor înregistrări făcute de diverse grupuri de interse în care jurnalistul solicita, în numele lui Volosevici și al influenței din Poliție, bani și alte foloase pentru rezolvarea „problemelor”, inclusiv în spețele mai sus amintite. Toate aceste probe au fost blocate si sunt blocate la ordinele chestorului Miritescu, chestorului Ginel, Balan si Frangulea.
Jurnalistul „spagar” si santajist a publicat din nou un articol denigrator la adresa comisarului Adrian Radulescu si comisarul-şef de poliţie Sandu Frangulea i-a intocmit un raport pentru a il indeparta de la Prahova unde erau documentate faptele de coruptie ale politistilor si cu sprijinul mnemijlocit al comisarului Miritescu acest demers s-a realizat.
Reamintim ca, neluându-se măsurile legale, pe plan local, unii dintre păgubiți au sesizat direct DNA București.
II. Cristian Burlacu, al doilea personaj, care a fost retinut si inculpat doar ca a REFUZAT sa mai cotizeze la aceasta mafie.
Cristian Burlacu este sau a fost administratorul firmei BLUE PLANET. Va dezvaluiam de ceva timp ca toate, absolut toate contractele pe care le incheie primaria psd-istului Andrei Volosevici au un „parandarat”, de minim 10%, o spaga pe limbajul acestora.
Astfel, intre Blue Planet si firma „jurnalistului” spagar si santajist a fost incheiat un contract de „publicitate” la o valoare de 10% din contractul incheiat de Blue Planet si Primaria Ploiesti. Vom publica si contractul si facturile.
Cand firma in cauza (datorita problemelor financiare) a mai refuzat sa se supuna santajaului si sa ii mai achite spagarului santajist cei 10%, au inceput amenintarile care s-au concretizat cu inculparea lui Cristian Burlacu, in acest dosar fabricat.
Ultima discutie intre jurnalistul spagar si reprezentantii Blue Planet imbraca formele ridicolului (vom publica print screen dupa aceasta convorbire). „Jurnalistul” santajist si spagar solicita, ca sa fie bine si sa nu fie rau, ca firma Blue Planet sa ii achizitioneze un autoturism BMW X6 in contul facturilor restante. Au refuzat si aceasta incercare noua de santaj si, cu politistii corupti din aceasta caracatita, a ajuns inculpat.
III. Si firma Rosal a refuzat sa mai „cotizeze” si sa se mai supuna santajului. Sotia si mama „jurnalistului” spagar si santajist au fost angajate la aceasta societate pe care aceasta grupare a mulso’ din toate pozitiile.
In doi ani de zile „jurnalistul” spagar si santajist a „primit” de la Rosal cca 7 miliarde de lei. Cand au incetat sa se mai supuna santajului au inceput, pe de o parte, atacul lui Andrei Volosevici, pe de alta parte un atac mediatic de proportii. Nu ne-ar mira ca ancheta cu dosarul fabricat de politistii corupti sa se indrepte si spre cei de la Rosal pentru a le aplica o corectie ca au REFUZAT sa mai cotizeze si sa se supuna santajului. (vom publica toate facturile si platile efectuate catre firma santajistului, precum si catre sotia si mama spagarului).
Cine sunt politsitii care au intocmit acest dosar care este, in fapt, un santaj in forma continuata, ochestrata de „jurnalistul” santajist si spagar cu sprijinul institutiilor statului?
- La comanda era in aceea zi renumitul….ati ghicit….Ginel Preda – cel indicat mai sus….
2. Dosarul a fost „efectuat” de Marcel BĂLAN, personaj care musamalizeaza dosarele membrilor acestei grupari, la care vom reveni.
3. Cine a fost in perchezitie la SWO ? Normal, comisarul Frangulea.
Marcel Balan incearca sa musamalizeze dosarul in care Catalin Muresan din mafia gunoaielor este acuzat de actiuni specifice crimei organizate cand a incercat sa intimideze familia unui concurent de pe piata.
Comisarul Sandu Frangulea, revenit la arme si munitii, incearca sa musamalizeze dosarul lui Catalin Muresan de la Recop, cel cu deseurile periculoase.
Ginel Preda incearca sa musamalizeze dosarul mafiei imobiliare si sa blocheze dosarul penal nr 37/P/2023 disujns la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova. Se incearca musamalizarea tuturor acestor dosare penale. Normal, o mana spala pe alta, una sare in ajutorul alteia si invers.
In cel cu mafia imobiliara este doar implicata sora chestorului Eduard Miritescu …
Emisiune preluată de pe YouTube, emisiune ealizata de Republika News Tv
Daca mai recapitulam pentru opinia publica, avem intreaga „facatura”, o „facatura” prin care organele statului roman au fost utilizate in actiuni de santaj:
- Cu o zi inainte de perchezitii, marele deontolog al acestor doua grupari de crima organizata a publicat, din nou, „globul”, pe care il publica cand era in tandem cu „Portocala” si „preciza” la comanda, ori pentru santaje, ori pentru promovarea unor dosare „fabricate” cine si ce urmeaza a/ar fi victima/victime. Cu un tupeu nemarginit pentru aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata, a postat si mesajul sugestiv: „Deranj Mare”…”Daca va era dor” (ultima expresie este daca va era dor de globul prin care preciza/”previziona” ce va urma, da, ce sa zicem, mare prezicator este acest baietas fara liceu macar);
- A doua zi, surpriza, au fost perchezitii la asa zisa mare grupare a „mafiei” gunoaielor, cum a vazut maria sa in „GLOB”, grupare a gunoaielor, caci asa o numeste cel care a primit el si familia sa bani de la firmele pe care acum le ataca, precum si de la firmele de salubrizare .
- Tot a doua zi, a facut o gafa de proportii/monumentala, probabil imbatat de succes, a dat pe „goarna” aceasta facatura si a publicat un „articol” prin care specifica ca la orele 08.20 cei din asa zisa mafie a gunoaielor au primit ordonanta de retinere, in contextul in care ei au fost pusi sub invinuire la orele 10.00. HILAR si distractiv cum se dau de gol cei din aceasta mafie.
4. Un avocat al apararii a solicitat Onoratei Instante si procurorului de sedinta sa explice cum este un proces echitabil si corect daca pe un site obscur (cu referire si cu nominalizare numelui jurralistului santajist Catalin Stavri, PRECIZAT in clar), a fost publicat un articol (pe care l-a aratat) prin care minciuna a fost preluată, gonflată și rostogolită, precum celor in cauza le-au fost emise ordonate de retinere pentru 24 de ore, articol publicat pe „surse”, conform carora aceste aordonante s-au emis la orele 08.20, cand cei in cauza de abia la orele 10.00 au fost pusi sub invinuire. Probabil si sursele respective ale spagarului/santajist au fost tot din „GLOBUL pantentat de Stavri-Portocala”, acum a evoluat la Stavri – „Gigel” si „Portocala”. Unde sunt trei, puterea creste, nu?
5. In timpul acestor interventii in care gruparea de crima organizata a FOST data de gol/ devoalata pana si de avocati, a fost observat un politist care „butona” la un telefon, probabil transmitea mesaje catre „seful” acestui site obscur si la orele 19.00 s-a produs „minunea”: stirea a fost modificata, cei drept, tardiv, foarte tardiv, caci avocatii, si nu numai, aveau deja print screen-urile dupa articolul initial.
In acest context nu este de mirare ca legea este pentru „catei”, din moment ce „jurnalistul” spagar si santajist se pozeaza cu insemnele politiei romane si pe masinile IPJ Prahova. Probabil transmite mesaje gruparii ca este protejat si intangibil:
Si celelalt protejat din gasca „jurnalistului” santajist si spagar (Catalin Muresan) are toate autoturismele de pe firma inregistrate cu COP, oamenii astia chiar conduc politia.
Reamintim ca, procurorul sef de sectie din cadrul DNA ST Ploiesti, Matei Adrian George a constatat mai multe fapte penale savarsite de jurnalistul santajist si de acesta grupare de criminalitate economico – financiara organizata si a disjuns cauza catre Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova cu toate probele si inregistrarile audio: „inregistrarile audio ambientale si cele efectuate prin intermediul aplicatiilor telefonice au fost transcrise in procese-verbale de catre lucratorii Serviciului Tehnic al DNA in baza ordonantelor de delegare in cauza”.
„Jurnalistul” santajist si spagar s-a implicat direct in cumpărarea pentru Andrei Volosevici a voturilor cetățenilor de etnie romă din Ploiești, oferind bani pentru voturi și luând contact cu șefi informali ai comunităților rome din oraș pentru finalizarea tranzacției.
Dovada ca primarul PSD-ist Andrei Volosevici era parte din aceste infractiuni
Exponentul mafiei gunoialor, Catalin Stavri (cel care a obtinut bani iliciti din aceste operatiuni, nu o zicem noi, ci un procuror sef din DNA), ca sa elimine o posibila concurenta si-a desfasurat „fortele” vizibile si invizibile in actiuni tipice crimei organiuzate, implicand in aceste actiuni politisti corupti, sesizam ca si posibili procurori dar si o parte din media.
In dosarul penal nr 37/P/2023, procurorul sef de sectie din cadrul DNA ST Ploiesti, Matei Adrian George a constatat mai multe fapte penale savarsite de jurnalistul santajist si de acesta grupare de criminalitate economico – financiara organizata si a disjuns cauza catre Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova cu toate probele si inregistrarile audio: „inregistrarile audio ambientale si cele efectuate prin intermediul aplicatiilor telefonice au fost transcrise in procese-verbale de catre lucratorii Serviciului Tehnic al DNA in baza ordonantelor de delegare in cauza”.
Probabil ca cei de la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova sunt tintuiti pe scaun de mafia din politie (IPJ Prahova si MAI).
In fapt, polititii corupti asta incearca sa musamalizeze!
La alegerile locale din 2020, C.S. a fost omul de legătură dintre Volosevici, omul de afaceri rom G.V., ca sponsor, și șefii informali din zone ploieștene populate preponderent de romi săraci.
Este vorba de cartierele Mimiu (1800 potențiali votanți romi), Radu de la Afumați (500 votanți) și Bariera Basarab (300 votanți).
Prin intermedierea lui C.S., părțile au agreat asupra oferirii unei mici atenții de 100 de lei pentru fiecare votant. In plus, s-a decis alocarea a 20.000 – 30.000 lei pentru organizarea pentru romi a unei petreceri în ziua votului, cu mâncare și băutură. Suma totală calculată de C.S fost între 200.000 – 300.000 lei, care avea să fie oferită de omul de afaceri G.V. în schimbul obținerii, ulterior, al unor contracte vizând prelucrarea apelor uzate din județ, prin care să-și recupereze investiția. Singura promisiune care viza îmbunătățirea condițiilor de locuit ale romilor a fost astfaltarea cartierului Mimiu.
C.S. i-a cerut 300.000 lei omului de afaceri, care a fost de acord să o plătească în mai multe tranșe, până în ziua alegerilor. Cu trei zile înainte de alegeri, G.V. i-a oferit 130.000 de lei lui C.S., din care 80.000 de lei, via C.S., au ajuns la liderul rom al comunității din Mimiu. 70.000 de lei din sumă a fost împărțită votanților sub forma cadoului de 100 de lei, iar restul de 10.000 a fost reținut de lider, sub motivul că a trebuit să-și plătească verii care l-au ajutat la împărțirea pomenii electorale în comunitatea Mimiu. Ce s-a întâmplat cu restul de 50.000 de lei rămași din totalul de 130.000? Au fost reținuți de C. S., cu argumentul că sunt necesari pentru alte cheltuieli electorale.
In zilele următoare, antreprenorul rom i-a mai oferit lui C.S. 80.000 de lei pentru mită electorală adresată romilor din cartierele Radu Afumați și Bariera Basarab. Din aceștia, 10.000 de lei au fost dați celor patru lideri informali din cele două cartiere pentru mobilizarea electorală a romilor, nefiind clar ce s-a întâmplat cu restul de 70.000. La votanți n-au ajuns, în orice caz.
Surpriza din dosarul penal
Asa cum va dezvaluiam, la dosarul cauzei sunt probe cum au fost obtinuti BANI ILEGAL DE JURNALISTUL CATALIN STAVRI SI GRUPAREA indicata DIN MAFIA DESEURILOR
Timp de șase luni, omul de afaceri a solicitat onorarea promisiunii vizând acordarea contractelor preferențiale ale Primăriei firmei sale, dar C.S., purtătorul de cuvânt al lui Volosevici pe afaceri dubioase, l-a aburit și tot amânat, încât până la urmă planul s-a topit în ceață și nu s-a mai finalizat în niciun fel. Pe românește, omul rom de afaceri a fost aburit și țepuit de 210.000 lei de niște bărbați albi, stâlpi ai societății. Bani îngropați de C.S. în contul de la Bellu. Ca să nu rămână chiar în pagubă, omul de afaceri i-a solicitat lui C.S., printr-un apropiat, să pună o vorbă bună ca să obțină prelungirea unui contract aflat in derulare cu fabrica de sucuri Timbark vizând apele uzate, precum și o clauză de exclusivitate pe această activitate. C.S. a fost de acord să intervină, dar cu condiția ca G.V. să-i cedeze 50% din viitorul contract, pe firma unui prieten, Claudiu Bellu, proprietar al unui restaurant. Omul de afaceri a acceptat propunerea, dar și-a băgat în combinație și o rudă cu care C.S. să împartă partea de 50%.
Prin urmare, profitul s-ar fi dus 50% la G.V., 25% la C.S. (și Bellu) și 25% la ruda lui G.V.
Ulterior, C.S. a mai obținut de la G.V. 10.000 lei, pe care să-i dea șpagă directorului Timbark pentru a obține mult dorita exclusivitate și, ca bonus, suplimentarea activității de exploatare a apelor uzate.
Surpriza de abia acum incepe
Tot la dosarul cauzei sunt probe si inregistrari audio/video (pe care le vom publica) conform carora pentru campania electorala s-a implicat si un alt personaj din mafia deseurilor, Catalin Muresan de la Pleasa.
Acesta din urma, pentru coruperea alegatorilor, a „donat” pentru campanie porci si o mare suma de bani. Vom reveni cu documente urmate de inregistari audio explicite, pe fiecare document.
De asemenea, vom reveni cu un interviu bomba luat de Incisiv TV domnului Vuta Adrian, la inceputul lunii octombrie de cand s-a auzit in „piata” despre fabricarea dosarului si retinerea lor. Sa mai spunem ca domnul comisar Balan s-a dus cu acest dosar, intai, la DNA de unde a fost trimis la plimbare pentru ca procurorui acestei institutii nu au vazut nimic ilegal? Ar fi de prisos. Ca in epoca lui „Portocala” s-a creat un „culoar” in justitia din Prahova!(Cristina T.).
N.R – Vom reveni și cu inregistrarea audio din care reiese cum își negocia santajistul -spaga de 10% din contractul pe care o firmă de salbrizare l-a încheiat cu Primaria Ploiesti. Mentionam ca o parte a acestui santaj a fost facturat și sumele santajului încasate.
Asta se incearca a se musamaliza, unele dosare penale sunt ascunse (pe numele celor din aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata) si sunt fabricate altele, tot cu sprijinul si/sau la comanda acestor interlopi. Vom reveni cu documente si inregistrari audio. (Cristina T.).
Cum protejează Primăria Ploiești caracatița imobiliară din municipiu
Exclusiv
Academia de Poliție nu și-a suspendat activitatea pentru că le pasă de studenți, ci au trecut în online și i-au trimis acasă pentru a nu mai avea scurgeri de informații din tot ceea ce se întâmplă în instituția de învățământ. – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat
acum O zipe
decembrie 6, 2023

Fapte care nu pot fi acceptate într-un stat care se vrea a fi „de drept”, „nu de drepți” – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat
acum 2 zilepe
decembrie 5, 2023

Ultimile Noutăți din Prahova

Provocările întâmpinate de Vanessa Youness în Promovarea Medicinei Alternative și Strategiile de Abordare
Medicina alternativă, un domeniu vast și diversificat, care include o varietate de practici și terapii ce ies din cadrul medicinei...

realme GT5 Pro a fost lansat oficial în China
Bucureși, România, 7 decembrie 2023 – realme a lansat oficial modelul GT5 Pro. Fiind cel mai puternic dispozitiv GT din toate...

House of VLAdiLA și The Climate Change Company, marii câștigători ai competiției Startarium „Românii sunt antreprenori”
Competiția Startarium „Românii sunt antreprenori”, inițiată de Impact Hub și ING Bank, cu sprijinul Pluxee, și-a desemnat câștigătorii pe 29...

Chaka Sobhani se alătură DDB WW în calitate de Președinte, CCO International
Un lider creativ premiat părăsește Leo Burnett WW pentru a se alătura rețelei DDB București, 6 decembrie 2023 – DDB Worldwide anunță că...

AGON by AOC lansează monitoarele ultrawide CU34G2XE/BK și CU34G2XP/BK dedicate pasionaților de gaming
București, 5 decembrie 2023 – AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare pentru gaming și accesorii IT din...

PC Garage lansează campaniile speciale de sărbători
Promoții și oferte până la Crăciun Începe campania “Te echipăm gratuit: cadou carcasă sau sursă la alegere” Încep cele mai tari...

Studiu Aqurate: Sărbătorile de iarnă aduc vânzări cu 28% mai mari decât media lunară anuală, în rândul magazinelor online monitorizate
Cele mai mari creșteri apar în categoriile Mobilier, Echipamente și Accesorii și produse pentru Copii și bebeluși Studiul a fost...

HONOR anunță viitorul smartphone-urilor pliabile și tehnologiei centrate pe nevoile utilizatorului la Forumul Global Fortune 2023
Brandul global de tehnologie HONOR a participat la Forumul Global Fortune 2023 din Abu Dhabi pentru a discuta despre viitorul...

Florin Gioga şi-a anunţat candidatura ca independent la Primăria Sinaia
Primarul oraşului Sinaia va avea un adversar dificil la alegerile locale din anul 2024 în persoana lui Florin Gioga. Acesta...

Cum să integrezi ferestrele gri antracit în designul interior al casei tale
De multe ori privim designul interior ca pe o formă de artă, care reflectă personalitatea și preferințele noastră. Când spui...

NAVITEL RE 5 DUAL: Inovația ce transformă fiecare călătorie într-o experiență de navigație și supraveghere deosebită
NAVITEL®, liderul incontestabil în tehnologia dispozitivelor auto, anunță cu mândrie lansarea celei mai recente inovații din portofoliul său de produse, NAVITEL...

Ministerul Mediului investește resurse în gestionarea situațiilor de urgență
Aflat în derulare încă din 2019, proiectul SIPOCA 596 a avut conferința de încheiere pe data de 8 noiembrie 2023....

Veeam lansează o nouă versiune pentru Veeam Backup for Salesforce pe cel mai important marketplace de soluții cloud pentru companii
Clienții Veeam se pot bucura acum de opțiuni extinse de securitate și restaurare disponibile pe Salesforce AppExchange pentru a se...

NAVITEL® R33 – Asistentul tău digital pentru drumurile nocturne
BUCUREȘTI, 9 Noiembrie 2023 – NAVITEL® – liderul inovației în domeniul dispozitivelor auto inteligente, prezintă camera auto NAVITEL R33, un standard de înaltă calitate...

PC Garage anunță Black Friday de Gaming
București, România – PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România, dă startul...

Cum alegi un sistem antiefractie potrivit pentru afacerea ta?
In societatea moderna, siguranta afacerii este o prioritate pentru orice antreprenor. Gratie tehnologiei de ultima generatie, acum ai la dispozitie...

Securitatea si eleganta pe care ferestrele PVC o ofera locuintei
Intr-o lume in continua schimbare, securitatea locuintei noastre a devenit o preocupare constanta. Dar, in acelasi timp, ne dorim si...

Eleganță și rafinament în lumina zilei – cum să îți alegi o rochie de zi perfectă
Tot timpul este un moment perfect pentru a străluci în ținute diafane, care să sublinieze frumusețea și feminitatea fiecărei femei....
Știrile Săptămânii
-
Exclusivacum O săptămână
Academia de Poliție “A. I. Cuza” a fost închisă până la finalul anului – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Uncategorizedacum 3 luni
Impactul plecării părinților la muncă în străînătate asupra educației copiilor
-
Sănătateacum 3 luni
Implantul dentar si tot ceea ce trebuie sa stii despre aceasta procedura stomatologica
-
Exclusivacum 2 luni
”Vă stăm la dispoziție cu întrebări la răspunsurile dumneavoastră…”/Tartorul MAI – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Evenimentacum 2 luni
Aproape 4.000 de beneficiari ai atelierelor gratuite „Nutriție pentru SuperEroi”, în Cluj-Napoca și Ploiești
-
Administrație localăacum 2 luni
Armata României vine la Bucharest Gaming Week
-
Culturăacum 2 luni
Muzica de neuitat pentru nunta ta cu Formatia Fantastic
-
Afaceriacum 2 luni
Contabilitatea în contextul crizelor economice: Cum să-ți protejezi afacerea