Connect with us

Exclusiv

Scandalul implicării politice și economice la Șantierul Naval 2 Mai și cheltuielile bugetare sub semnul întrebării – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Conform dezvăluirilor din serialul nostru de la Incisiv de Prahova (aici, aici, aici, si aici, ), Returo este o schemă subtilă care vizează sifonarea banilor românilor.

Confirmăm faptul că alte ziare cu titluri importante încep să observe practicile dubioase ale acestei scheme. În investigația noastră, am numit această schemă „Hora șmecheriei/Mafia deșeurilor și statul paralel”. Am arătat că Returo este un mecanism elaborat care adună bani și ambalaje, având un singur contract pentru colectarea ambalajelor care, de fapt, sunt deșeuri de ambalaj. Subcontractarea în Prahova a fost făcută către firma Recop, condusă de Catalin Mureșan, asociat cu mafia deșeurilor. Acesta este cunoscut drept singurul care știe cum să manipuleze sistemul și care are sprijinul unor ofițeri, subofițeri și politicieni influenți.

Această rețea a deșeurilor, prin intermediul unor personaje cheie, a reușit chiar să închidă firma Gentoil. Există legături între diverse companii și persoane implicate în aceste afaceri ilegale, iar investigațiile noastre vor continua să aducă la lumină aceste conexiuni periculoase. Această mafie a deșeurilor și statul paralel generează consecințe economice și de mediu devastatoare, afectând bugetul statului și viața cetățenilor. Este esențial să se investigheze și să se soluționeze aceste probleme pentru a stopa daunele aduse mediului și economiei.

Suma colosală pe care RetuRO nu o returnează consumatorilor pe ambalaje: 150 de milioane de lei lunar

Un sistem cu probleme: Cum RetuRO rămâne cu 60% din sumele colectate lunar

RetuRO SGR, compania care gestionează noul sistem de garanție-returnare al ambalajelor pentru băuturi, rămâne în posesia a 60% din sumele încasate lunar. Acest lucru înseamnă că milioane de români pierd lunar sume considerabile de bani în acest proces.

Suma de 150 de milioane de lei lunar, plătită la casă pentru sticle, doze și PET-uri, rămâne în mare parte la RetuRO. Chiar dacă producătorii transferă aceste sume către RetuRO SGR conform unei hotărâri de guvern din 2021, o parte semnificativă nu se mai întoarce la cumpărători.

Dezvăluiri și lipsă de transparență: RetuRO SGR nu comunică unde sunt automatele de colectare și ce se întâmplă cu sumele uriașe colectate lunar

RetuRO SGR, având monopol garantat de stat și fiind responsabilă de gestionarea acestui serviciu de interes public, nu oferă transparență în privința activității sale. Cu toate că statul român deține o parte din companie, lipsa informațiilor despre locațiile automatele de colectare și destinația sumelor încasate ridică semne de întrebare asupra modului în care sunt tratați banii plătiți de consumatori.

Eforturile pentru o soluție mai echitabilă: Necesitatea clarificării și justiției în sistemul de garanție-returnare

Cu milioane de lei pierdute lunar de către consumatori și lipsă de transparență din partea RetuRO SGR, este evident că există o nevoie acută de clarificare și justiție în ceea ce privește sistemul de garanție-returnare al ambalajelor. Este esențial ca toți cei implicați să fie tratați echitabil și că informațiile despre proces să fie accesibile publicului pentru asigurarea unei funcționări corecte și transparente a acestui sistem vital pentru protejarea mediului înconjurător și a intereselor consumatorilor.

Așteptăm cu nerăbdare să continuăm investigația noastră pentru a aduce la lumină adevărul din spatele acestor practici ilegale. Vom reveni cu mai multe detalii în curând, în cadrul serialului nostru de investigații.

În serialul nostru despre schema Returo, dezvăluim cum aceasta sifonează banii românilor. Asemenea altor ziare, investigația noastră expune conexiunile dintre mafia deșeurilor, statul paralel și companiile implicate. Returo, gestionată de SGR Returo, are un contract de colectare a ambalajelor care de fapt sunt deșeuri, subcontractând în Prahova. Firma Recop condusă de Cătălin Mureșan este un punct focal al afacerii. Mafia deșeurilor a reușit să închidă firma Gentoil și să lase fără autorizație de mediu societatea Ecorin.

Turnătorul șef al mafiei deșeurilor a dus la închiderea unor afaceri compatibile și la plasarea frauduloasă a ambalajelor. Apar și mențiuni despre schemingul pe care îl duc alte companii în acest sistem, iar conexiunile între diverse entități sunt adânc analizate. Este de asemenea dezvăluit cum schemele de evaziune fiscală și deșeurile neconform riscă să aibă un impact devastator asupra economiei și a mediului, implicând sume uriașe de bani.

RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

Totusi, nu este vorba despre o firmă de stat care să aibă monopol, ci de o SA!

RetuRO SGR, tupeu nesimțit – nu comunică unde sunt automatele de colectare și nici ce face cu zecile de milioane de euro încasate lunar: Nu ni se aplică legea informațiilor de interes public RetuRO SGR a secretizat activitatea sistemului. Compania căreia statul român i-a acordat monopol să ia banii pe ambalaje tuturor cetățenilor care cumpără băuturi este total lipsită de transparență. RetuRO SGR are monopol de la stat.

Transportul se face cu mașini neautorizate ….și pentru ca în SGR RETURO este acționar ministerul mediului aceștia fac ce vor și cum vor.

Sticlele și dozele nu mai sunt încadrate ca deșeu și au o noua denumire …doar AMBALAJ!!!.

17 companii, producători și distribuitori de băuturi, printre care și Romaqua Group, lider pe piața apelor minerale din România, au solicitat în instanță suspendarea executării hotărârii de Guvern ce legiferează funcționarea sistemului de garanție returnare din România.

Gândit și implementat de instituțiile statului (Ministerul Mediului) în claborare cu jucătorii din industria berii (prin Asociația Berarii României pentru Mediu), din industria băuturilor răcoritoare (prin Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate) și marii retaileri alimentari (Asociația Retailerilor pentru Mediu), sistemul de garanție returnare are și combatanți, în general producători și distribuitori de vin și ape minerale.

Astfel, începând de anul trecut, chiar după debutul SGR în România, din 31 noiembrie,  RetuRo, compania care administrează sistemul la nivel național, a fost chemată în judecată din dorința reclamanților (producători de băuturi) de a aduce schimbări sistemului.

Potrivit unei analize cu ajutorul motoarelor de căutare termene.ro, primul proces a fost intentat de  Romaqua Group, cel mai mare producător de apă îmbuteliată din România, care, inițial,  a chemat în judecată RetuRO într-un dosar ce are ca obiect acțiune în constarare și în care se contestă valabilitatea unor  clauze din contractul de prestări-servicii încheiat cu administratorul SGR.

Romaqua a solicitat judecătorilor să suspende  executarea contractului cu RetuRO până la soluționarea primului dosar, însă judecătorii au respins cererea de chemare în judecată, soluție pe care producătorul a contestat-o făcând apel.

Concomitent, Romaqua se judecă cu RetuRO și Guvernul României și într-un dosar cu aceeași miză având ca obiect anulare act administrativ, mai exact a HG privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile.

„RetuRO a întreprins anumite demersuri judiciare și în legătură cu un număr extrem de redus de producători, care au decis să conteste în justiție valabilitatea unora dintre clauzele contractului de prestări-servicii încheiat cu administratorul SGR. RetuRO a obținut deja câștig de cauză în primă instanță într-un proces inițiat de un producător de ape minerale. Important de precizat și că garanțiile pe care producătorii le plătesc pentru fiecare ambalaj pe care îl pun pe piață și care au aceeași valoare de 50 de bani, sunt imediat recuperate de aceștia în momentul în care produsele sunt facturate și livrate către distribuitori și comercianți, motiv pentru care nu există niciun argument pentru ca ele să fie încadrate ca “pierderi” de către producătorii de băuturi”, a transmis RetuRO în legătură cu această speță.

În afară de Romaqua, 16 companii, împreună și pe cale separată, au solicitat în instanță suspendarea executării HG privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile( HG 1074/2021), chemând în judecată Guvernul României.

Din datele agregate de Termene.ro, companiile Domaine Vinarte SRL; care operează magazinul online de vinuri Vinarte, Mero Com International care deține crama Girboiu, Viticola Corcova (podgoria Corcova Roy & Dâmboviceanu), Domeniile Săhăteni, AMB Wine Company (Liliac Winery) au chemat în judecată Guvernul și ca intervenient RetuRO, pe cale separată.

De asemenea, o altă companie care a chemat pe cale separată  Guvernul în judecată pentru anularea HG privind SGR  (dosar în care RetuRo nu este parte)  este și producătorul de vinuri Serve Ceptura, pentru care există și o soluție a Curții de Apel Ploiești. Judecătorii au admis în parte cererea de suspendare și au suspendat executarea prevederilor art.10 alin (5) din HG nr.1074/2021 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cele prevăzute de HG 1075/2023 până la pronunţarea instanţei de fond.

Potrivit articolului menționat, este interzisă introducerea pe piața națională a produselor ambalate în ambalajele prevăzute la art. 1 alin. (1) dacă acestea nu sunt inscripționate în condițiile prevăzute la art. 24 (cu sigla SGR și cod de bare aferent n.red.) , cu excepția produselor care se află în stocul producătorilor, distribuitorilor sau comercianților la data prevăzută la alin. (1) (30 iunie 2024 n.red.)”.

Deci, Romaqua Group, cel mai mare producător român de băuturi, cu peste 2.000 de angajați în 7 fabrici și având în portofoliu branduri precum Borsec, Stânceni, Giusto și Albacher, a cerut în instanță suspendarea sistemului de garanție – returnare (SGR) a ambalajelor. Compania susține că proiectul, lansat de Ministerul Mediului înainte să fie finalizată infrastructura de care are nevoie, prezintă o serie întreagă de disfuncționalități și nereguli, care aduc costuri suplimentare semnificative pentru tot lanțul din industrie, de la producător la distribuitor și magazin, și au început să se regăsească deja în prețurile produselor la raft.

Romaqua susținea că operatorul sistemului ar fi trebuit să fie, potrivit ghidului Comunității Europene, o organizație nonprofit, nu o societate pe acțiuni – ca RetuRO -, care urmărește obținerea de profit. Totodată, ar fi trebuit să fie o structură independentă, dar în acționariatul RetuRO se regăsesc toți marii concurenți Romaqua.

Un producător de vin a câștigat procesul intentat statului român în speța ambalajelor reciclabile. O prevedere a programului SGR a fost suspendată
Printr-un proces deschis la Curtea de Apel Timișoara, compania Cramele Recaș a dat în judecată Guvernul României, cerând suspendarea mai multor articole din legea privind sistemul de garanție-returnare. Returo Sistem de Garanţie-Returnare (SGR) şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor au calitatea de „intervenienți” în dosar.
În litigiu, producătorul având sediul în localitatea Recaș, județul Timiș, a reclamat că regulile SGR au fost modificate radical cu doar câteva săptămâni înainte ca programul să debuteze în România.

Instanța a admis în parte cererea Cramelor Recaș și a dispus suspendarea articolului care prevede că „stocurile (n.r. – fără eticheta SGR) pot fi introduse pe piaţă, respectiv comercializate, după caz, cel târziu până la data de 30 iunie 2024, dată după care introducerea acestora pe piaţa naţională, respectiv comercializarea lor este interzisă”. Judecătorii au arătat în sentință că, până în 6 noiembrie 2023, legea prevedea data de 31 decembrie 2024 drept termen-limită de lichidare a stocurilor, iar în 7 noiembrie 2023, cu mai puțin de o lună înainte de pornirea programului, termenul a fost devansat pentru 30 iunie 2024.
După ce producătorii de vinuri şi cei de apă au intentat mai multe procese Guvernului României şi companiei RetuRO SA, Ministerul Mediului a bătut în retragere în cazul Sistemului Garanţie-Returnare (SGR), lansând pe data de 15 martie a.c. în dezbatere publică o modificare la HG nr. 1074/ 2021 prin care prelungește cu 6 luni perioada în care producătorii își pot vinde stocurile de marfă în ambalaje care nu poartă sigla SGR.

Toate punctele de colectare sunt fără autorizație de mediu.

Transportul se face cu mașini neautorizate ….și pentru ca în SGR RETURO este acționar Ministerul Mediului aceștia fac ce vor și cum vor.

Sticlele și dozele nu mai sunt încadrate ca deșeu și au o noua denumire doar AMBALAJ.

Denumirea de ambalaj poate fi folosita pana în momentul în care se introduce produsul finit în ele, după desfacerea consumarea conținutului acestea devin deșeu ambalaj și trebuiesc însoțite de documentele aferente …..deci SGR RETURO încalcă legislația de mediu pentru ca pot și pentru ca vor ….aceștia au cheltuit milioane de euro din fonduri proprii și externe fără a face ceva concret.

Ceea ce SGR RETURO spune ca este reciclat este doar praf în ochi şi pulbere în plămâni ….mare parte din deșeurile din ambalaj este găsit în tomberoane pe câmpuri, gropi de gunoi …etc.

De exemplu la Brașov au deschis VGP parc  pe strada Bucegi cu mare Tam Tam dar pentru puțin timp , acesta fiind închis și nefuncțional în acest moment.

Se va deschide în curând la Otopeni un alt mare depozit tot cu suflete și trâmbițe,  dar și acesta va sta închis.

Ce fac acești angajați ai SGR RETURO …”papa” banii și atât…fac rapoarte mincinoase?

Aceștia se ascund în spatele asociatului …Ministerul Mediului și nu dau socoteala ?

Investigatia ziarului Incisiv de Prahova va aduce in fata opiniei publice un caz halucinant și va aduce probe ca cei ce se ocupa de centrele de primire a deșeurilor de ambalaj introduc de mai multe ori prin aparat deșeurile și colectorii fac aceleași lucruri în fiecare zi.

Nu ezitați să verificați mai multe informații în investigațiile noastre pe site-ul nostru sau în ziarele menționate pentru a afla mai multe detalii despre aceste practici suspecte și implicațiile lor. (Cristina T.).

 

 

Exclusiv

Anvelope Vara 205/55 R16 Hankook Ventus Prime4 K135 – Recenzie detaliata pentru performanta, siguranta si durabilitate in sezonul cald

Publicat

pe

De

Introducere – De ce este importanta alegerea unei anvelope performante vara

Odata cu venirea sezonului cald, schimbarea anvelopelor este esentiala nu doar pentru respectarea legii, ci si pentru a asigura performanta si siguranta masinii tale in conditii specifice de temperatura si carosabil. Anvelopele de vara sunt optimizate pentru a oferi aderenta, control si economie de combustibil in timpul lunilor cu temperaturi ridicate, iar modelul Hankook Ventus Prime4 K135 205/55 R16 91H este una dintre cele mai echilibrate optiuni din segmentul sau.

Produs in Ungaria de catre brandul Hankook – unul dintre liderii globali in industria anvelopelor – modelul Ventus Prime4 K135 imbina tehnologia avansata, confortul si fiabilitatea intr-un pachet care raspunde cerintelor soferilor moderni. In continuare, vom analiza in detaliu acest produs, de la specificatii si design, pana la comportamentul in trafic si durabilitate.


1. Specificatii tehnice – Ce spune eticheta despre anvelopa

  • Marca: Hankook

  • Model: Ventus Prime4 K135

  • Tip anvelopa: Vara

  • Dimensiune: 205/55 R16

  • Indice de incarcare: 91 (615 kg per anvelopa)

  • Indice de viteza: H (pana la 210 km/h)

  • Clasa consum combustibil: C

  • Clasa aderenta pe carosabil umed: A

  • Nivel zgomot exterior: 69 dB – Clasa B

  • Tara de productie: Ungaria

  • Cod EAN: 8808563545363

Aceste specificatii indica un nivel excelent de performanta in ceea ce priveste aderenta, un consum rezonabil de combustibil si un confort auditiv decent, pozitionand produsul intr-o categorie superioara a anvelopelor de vara pentru autoturisme compacte si medii.


2. Designul benzii de rulare – Inginerie coreeana pentru siguranta europeana

Unul dintre punctele forte ale anvelopei Hankook Ventus Prime4 K135 este designul inteligent al benzii de rulare. Aceasta este proiectata pentru a oferi:

  • Caneluri adanci si multiple, menite sa evacueze eficient apa, prevenind acvaplanarea chiar si in timpul ploilor abundente.

  • Blocuri rigide de cauciuc, care ofera o aderenta sporita si un raspuns rapid in curbe sau la schimbari bruste de directie.

  • Profil central optimizat, cu structura continua, ce asigura contact constant cu asfaltul pentru o directie precisa.

  • Lamele fine pe suprafata blocurilor, ce imbunatatesc tractiunea si pe carosabil umed.

Aceasta configuratie asimetrica a benzii de rulare este rezultatul cercetarilor Hankook si a experientei acumulate in motorsport si industria auto premium.


3. Performanta pe carosabil uscat – Control si stabilitate in trafic urban si extraurban

Hankook Ventus Prime4 K135 isi demonstreaza adevarata valoare in conditii de drum uscat, unde performanta anvelopei este la nivel inalt:

  • Aderenta puternica, chiar si in curbe stranse sau la accelerari rapide.

  • Distanta de franare redusa, esentiala pentru siguranta in traficul urban aglomerat.

  • Stabilitate remarcabila la viteze ridicate, potrivita pentru drumuri nationale sau autostrazi.

  • Directie precisa si usoara, datorita compusului optimizat al cauciucului si rigiditatii laterale.

Este o anvelopa care inspira incredere si siguranta, indiferent de stilul de condus sau de traseu.


4. Performanta pe carosabil umed – Clasa A pentru siguranta maxima

Una dintre cele mai importante caracteristici ale modelului este aderenta pe carosabil umed, incadrata in clasa A, adica cel mai inalt calificativ posibil:

  • Evacuare rapida a apei, gratie canelurilor largi si designului directional.

  • Raspuns prompt in caz de franare de urgenta, cu oprire controlata si precisa.

  • Tractiune eficienta chiar si la plecarea de pe loc pe suprafete umede.

  • Stabilitate excelenta in curbe si pe sosele ude, unde multe alte anvelope cedeaza.

Aceasta anvelopa este o optiune ideala pentru zilele de vara cu ploi neasteptate, frecvente in Romania.


5. Confort si nivel de zgomot – Calatorii mai placute si relaxante

Nivelul de zgomot al anvelopei Hankook Ventus Prime4 K135 este de 69 dB, ceea ce o incadreaza in clasa B:

  • Silentioasa chiar si la viteze mari, contribuind la confortul acustic general in masina.

  • Absorbtie eficienta a vibratiilor, datorita constructiei laterale optimizate.

  • Rulare lina, cu reducere a zgomotelor produse de denivelarile minore ale carosabilului.

Aceasta caracteristica este extrem de apreciata de soferii care parcurg distante lungi si isi doresc un plus de confort.


6. Eficienta consumului de combustibil – Clasa C, echilibru intre performanta si economie

Desi nu este incadrata in cea mai inalta clasa a consumului, anvelopa obtine un scor C, ceea ce inseamna:

  • Rezistenta la rulare redusa, comparativ cu multe alte modele din aceeasi gama de pret.

  • Economie vizibila de carburant, mai ales in conditiile unui stil de condus moderat.

  • Contributie la reducerea emisiilor de CO2, aspect din ce in ce mai important in Europa.

  • Optiune eficienta pentru soferii care combina drumuri scurte in oras cu trasee lungi.

Este un echilibru bun intre performanta si eficienta energetica, mai ales pentru o anvelopa axata pe aderenta si siguranta.


7. Durabilitate si uzura – O investitie inteligenta pe termen lung

Hankook a investit in compusi avansati si tehnologii de productie care permit acestei anvelope sa ofere:

  • Uzura uniforma, chiar si in cazul unui condus mai agresiv sau al utilizarii intense.

  • Rezistenta sporita la temperaturi ridicate, tipice verilor din Europa Centrala si de Est.

  • Durata de viata extinsa, estimata la peste 45.000 – 55.000 km in conditii normale de utilizare.

  • Fiabilitate pe termen lung, fara pierderea performantelor esentiale (aderenta, confort).

Astfel, modelul Ventus Prime4 K135 devine o optiune sigura si rentabila pentru soferii care doresc o anvelopa de calitate.


8. Cui i se adreseaza Hankook Ventus Prime4 K135

Aceasta anvelopa este ideala pentru:

  • Soferii de masini compacte si medii (ex: VW Golf, Skoda Octavia, Ford Focus, Renault Megane, Toyota Corolla etc.)

  • Conducatorii auto care pun accent pe siguranta in toate conditiile de drum.

  • Utilizatorii care parcurg distante moderate sau mari anual.

  • Soferii care cauta o anvelopa premium la pret accesibil.


9. Avantaje si dezavantaje – Ce trebuie sa retii

Avantaje:

  • Clasa A la aderenta pe carosabil umed.

  • Design modern al benzii de rulare, cu evacuare rapida a apei.

  • Nivel redus de zgomot si confort sporit la rulare.

  • Compus rezistent si uzura uniforma.

  • Performanta excelenta pe uscat si ud.

  • Marca de renume international, produsa in Europa.

Dezavantaje:

  • Clasa C la consum – nu este cea mai economica optiune de pe piata.

  • Pretul este usor mai ridicat decat modelele low-cost.

  • Nu este potrivita pentru drumuri accidentate sau off-road.


10. De unde poti cumpara anvelopa Hankook Ventus Prime4 K135

Anvelopa este disponibila in magazinele online de specialitate si in centrele auto autorizate. Poti comanda direct de pe site-ul www.vadrexim.ro, beneficiind de:

  • Preturi competitive si promotii sezoniere.

  • Livrare rapida si sigura la domiciliu.

  • Gama variata de anvelope pentru toate tipurile de masini.

  • Consultanta gratuita pentru alegerea dimensiunii corecte.


Concluzie – Hankook Ventus Prime4 K135: performanta constanta si siguranta de top

Anvelopa Hankook Ventus Prime4 K135 205/55 R16 91H reprezinta o alegere excelenta pentru orice sofer care isi doreste siguranta, performanta si confort in sezonul cald. Cu o aderenta de clasa A pe ud, un nivel redus de zgomot si o durabilitate remarcabila, aceasta anvelopa se pozitioneaza in topul produselor din gama medie-premium.

Fie ca circuli zilnic in oras sau te pregatesti pentru vacante lungi pe drumuri europene, Ventus Prime4 K135 iti ofera stabilitate, control si incredere in orice situatie. O investitie inspirata pentru cei care vor mai mult de la masina lor si nu fac compromisuri cand vine vorba de siguranta rutiera.


Recomandare finala: Pentru o vara fara griji si cu fiecare kilometru parcurs in conditii optime, alege Hankook Ventus Prime4 K135 – anvelopa care combina tehnologia coreeana cu exigentele europene.

Citeste in continuare

Eveniment

Povestea ursuleţului care prindea glas şi aducea zâmbete mari, chiar în palme mici/ursuletultau.ro

Publicat

pe

A fost odata ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti… un ursuleţ de plus ce nu stătea tăcut în raft, ci avea inimă caldă, glas gingaş şi o poveste cusută în fiecare şair. Nu era un ursuleţ oarecare, ci unul care spunea poezii, fredona cântece şi făcea ochii pruncilor să licăre ca stelele de Sânziene.

În lumea asta mare şi grabită, unde jucăriile vin adesea pe bandă rulantă, s-a ivit o zână bună, cu ac de argint şi aţă de curcubeu, care a adus la viaţă ursuleti pe placut tau, fiecare cusut cu suflet şi vorbă dulce.

Când joaca devine învăţare, iar învăţarea se face cu zâmbet

Joaca nu e doar o hărjoneală cu chicote, ci o lume întreagă în care mintea copilului creşte ca bobocul de floare sub soare. Prin joacă, copilul nu doar învaţă culori, forme şi sunete, dar deprinde empatie, creativitate, încredere de sine şi răbdare.

În miez de joacă, când ursuleţul îsi măsoară paşii prin castele de perne sau se ascunde de balauri între pături, micuţul tău învaţă să construiască lumi, să gândească liber şi să viseze cu ochii deschişi.

Dar ce-ar fi dacă ursuleţul ar prinde glas? Ce-ar fi dacă l-ar mângâia cu o poezioară de seară sau cu cântecelul preferat de la grădiniţă? Ei bine, acum se poate! Cu un mic înregistrator audio, cusut cu meşteşug între burtică moale şi blăniţă pufoasă, jucăria devine povestitor, prieten şi alinare de noapte bună.

5 beneficii de basm ale jucăriilor personalizate pentru dezvoltarea copiilor

  1. Stimularea limbajului – Când copilul ascultă vocea familiară a părinţilor sau o melodie cunoscută din jucărie, creierul lui face conexiuni rapide între sunet, emoţie şi cuvinte.
  2. Confort emoţional – Un ursuleţ care încă poartă vocea mamei sau un cântec de leagăn devine un sprijin în momente de separare sau nelinişte.
  3. Stimularea creativităţii – Personalizarea jucăriei cu mesaje încurajatoare sau sunete vesele determină copilul să creeze jocuri înzestrate cu sens.
  4. Învăţare senzorială – Materialele moi, combinate cu sunete plăcute, dezvoltă simţul tactil şi auditiv, fundamentale în vârsta fragedă.
  5. Legături familiale mai puternice – Jucăriile cu mesaje din partea părinţilor, bunicilor sau fraţilor creează o punte emoţională între generaţii.

Toate acestea pot fi împachetate într-un pacheţel moale cu ochi negri sclipitori şi un zâmbet cusut cu drag. Dar magia adevărată începe când acel pluș iubit de copil începe să vorbească… cu glasul mamei, al tatei sau chiar al bunicii. Totul se poate cu ajutorul unor sunete de jucarii personalizate, care se așază cu grijă în jucaria favorita.

Ursuleţul care înlocuieşte dorul

Gândeşte-te că micuţul tău merge la bunici, iar seara, când se lasă liniştea, din burta ursuleţului se aude: „Noapte bună, puiule, mami te iubeşte!”. Nu-i aşa că-i o vrajă mai mare decât toate baghetele fermecate?

Sau poate înregistrezi o poezie în vocea fratelui mai mare, ori chiar un „La mulţi ani!” de la toţi prietenii de la grădiniţă. Jucăria devine astfel un album sonor de amintiri vesele, la purtător.

Joaca ce dăinuie în timp

Spre deosebire de jucăriile obisnuite, cele personalizate nu se demodează şi nici nu se plictisesc. Ele poartă o poveste unicat, o emoţie, o voce cunoscută. Sunt mai mult decât jucării – sunt prieteni pe viaţă, tovarăşi de somn şi eroi de poveste.

Copiii cresc, dar ursuleţii care le-au vorbit împreună cu mami, care le-au spus „Bravo!” când au pus prima piesă de puzzle, rămân. Sunt amintiri moi cu glas de acasă.

Pe toate aceste jucării fermecate le poţi descoperi în ţara minunilor cu prieteni de plus, unde fiecare ursuleţ, broscuţă sau iepuraş e gata să devină parte din copilăria celui mic.

Povestea Mariei – sau cum un ursuleț i-a șoptit prima poezie

Să ne-ntoarcem, dară, la Maria cea cu ochii de stea. Într-o seară cu lună rotundă și aer de vis, Maria s-a culcat ținând strâns ursulețul în brațe. Mama uitase să-i spună poezia de noapte bună. Dar ursulețul n-a uitat. Din pieptul lui moale s-a auzit:

„Somn ușor, copil cu stele,
Vise dulci, ușoare, grele,
Ursul tău te veghează,
Cu iubirea care cazează…”

Maria a zâmbit în somn. Ursulețul și-a îndeplinit misiunea.

Concluzie: Joaca, glasul inimii copilului

Dragă mămică, tătic, bunicuţă sau naşă, dăruieşte copilului nu doar o jucărie, ci o poveste de neuitat. Fă-l pe ursuleţ să vorbească, să mângâie, să aline.

Căci nu-i bucurie mai mare decât să vezi ochi de copil care strălucesc, urechiuţe care ascultă o voce dragă, şi mânuţe care strâng la piept o jucărie care spune „Te iubesc”.

Ia aminte la povestea aceasta cu parfum de copilărie şi caută chiar azi ursuleţul care îl va face pe cel mic să zâmbească în somn.

Citeste in continuare

Afaceri

Cum Să-ți Transformi Firma într-un Brand Memorabil cu Accesorii Promoționale Personalizate/magicpromo.ro

Publicat

pe

Într-o piață din ce în ce mai competitivă, unde consumatorii sunt bombardați zilnic cu sute de mesaje publicitare, diferențierea devine cheia succesului. Nu mai este suficient să ai un produs bun sau un serviciu de calitate. Ai nevoie de vizibilitate memorabilă. Iar aici intervin accesoriile promoționale personalizate – armele secrete ale brandurilor care înțeleg puterea marketingului tangibil.

Pe scurt: dacă vrei ca firma ta să rămână în mintea clienților, să creezi o relație de loialitate reală și să transmiți un mesaj coerent despre identitatea ta, ai nevoie de materiale promoționale care vorbesc despre tine atunci când tu nu ești prezent.

Hai să descoperim împreună cum poți comanda materiale promoționale personalizate care vând fără să vrei, fidelizează fără să forțeze și îți consolidează imaginea de brand.


1. De ce merită să investești în obiecte promoționale personalizate?

a) Impact vizual puternic

Trăim într-o lume vizuală. O geantă imprimată cu logo-ul tău, un pix elegant, o sticlă de apă reutilizabilă sau chiar o umbrelă pot deveni puncte de atracție oriunde merg. Spre deosebire de reclamele online care dispar într-o clipă, obiectele promoționale rămân în mâna clienților tăi zile, săptămâni, luni întregi.

b) Costuri reduse pe termen lung

Comparativ cu alte forme de publicitate (TV, PPC, social media), accesoriile promoționale oferă una dintre cele mai bune rate de ROI. O investiție unică poate genera expunere constantă, organică și credibilă.

c) Emoție și loialitate

Un obiect personalizat nu este doar un cadou. Este o declarație de atenție. Oferă sentimentul că brandul tău contează. Că ai investit timp în a-l impresiona. Iar clienții nu uită asta.


2. Ce tipuri de accesorii promoționale funcționează cel mai bine?

Nu toate materialele promoționale sunt create la fel. Alegerea corectă depinde de industrie, buget și publicul țintă. Iată câteva categorii populare în 2025:

a) Produse utile zi de zi

Pixuri, agende, brelocuri, sticle, rucsacuri, cabluri USB sau powerbank-uri – toate au avantajul de a fi folosite frecvent, ceea ce înseamnă expunere constantă.

b) Accesorii eco-friendly

Clienții din 2025 sunt din ce în ce mai atenți la impactul ecologic. Produsele din bambus, material reciclabil sau textile sustenabile sunt extrem de apreciate și oferă și un mesaj de responsabilitate socială.

c) Produse tech și inovatoare

USB-uri personalizate, suporturi de telefon, încărcătoare wireless sau gadgeturi utile la birou. Tehnologia este întotdeauna apreciată și îți poziționează firma ca fiind modernă.

d) Textile personalizate

Tricouri, șepci, hanorace sau veste. Poți crea o mini-linie vestimentară de firmă care îți transformă angajații în ambasadori de brand.


3. Branding prin accesorii promoționale – cum să te faci remarcat

Un logo tipărit pe un produs nu este suficient. Brandul tău trebuie să vorbească prin fiecare detaliu – culori, calitatea obiectului, fontul ales, ambalajul, și mai ales mesajul.

Un partener de încredere care te poate ajuta să faci acest lucru la cel mai înalt nivel este magicpromo.ro – specializat în branding prin accesorii promotionale. Echipa lor oferă nu doar produse, ci o strategie completă de vizibilitate. Într-o singură comandă, îți pot transforma firma într-o entitate recognoscibilă, coerentă și de impact.


4. De ce este importantă fidelizarea prin obiecte promoționale?

Nu este un secret că păstrarea unui client existent este de până la 5 ori mai ieftină decât atragerea unuia nou. Iar un simplu obiect promoțional, livrat în momentul potrivit, poate consolida această relație.

Exemple de situații în care poți oferi obiecte promoționale:

  • La încheierea unui contract important

  • La evenimente sau conferințe

  • În cadrul campaniilor de email marketing

  • Pentru angajați – ca motivare și loializare internă

  • În perioada sărbătorilor sau a aniversărilor de firmă

Una dintre cele mai eficiente strategii pentru a păstra clienții aproape este să le oferi motive să revină – iar cadourile promoționale sunt exact genul de gest care contează. O campanie de fidelizare cu obiecte promotionale bine gândită poate transforma un client ocazional într-un ambasador loial al brandului tău.


5. Cum comanzi accesorii promoționale personalizate?

Comanda este un proces simplu, dar care necesită atenție la detalii. Iată pașii esențiali:

Pasul 1: Definește obiectivul

  • Vrei să atragi noi clienți?

  • Să fidelizezi colaboratorii?

  • Să îți crești vizibilitatea locală?

Pasul 2: Alege produsul potrivit

Analizează publicul tău țintă și alege produse utile pentru aceștia. Dacă te adresezi IT-iștilor, mergi pe gadgeturi. Dacă lucrezi în agricultură, poate o umbrelă de calitate va impresiona mai mult decât un mousepad.

Pasul 3: Alege metoda de personalizare

De la broderie, gravură laser, serigrafie, tampografie până la print digital – există multiple modalități prin care poți să-ți pui amprenta pe un obiect.

Pasul 4: Transmite grafica & aprobă macheta

Designerii  te ajută să adaptezi sigla sau mesajul tău la formatul cerut de produs. Primești o simulare vizuală înainte de a începe producția.

Pasul 5: Primește comanda & monitorizează impactul

După livrare, folosește produsele în campaniile tale și urmărește impactul – feedback-ul clienților, reach-ul organic, și creșterea brand awareness-ului.


6. Sfaturi SEO pentru campaniile tale cu materiale promoționale

Pentru că port vocea unui copywriter cu 15+ ani experiență în SEO, nu pot să nu menționez câteva idei care îți pot transforma campania promoțională în una vizibilă și online:

  • Folosește obiectele personalizate ca pretext pentru conținut – scrie articole pe blogul tău despre cadourile oferite.

  • Creează o campanie de social media cu hashtag personalizat – încurajează clienții să posteze poze cu produsele primite.

  • Adaugă coduri QR pe obiecte promoționale – care trimit spre landing page-uri optimizate SEO.

  • Include linkuri de afiliere sau promo coduri unice – monitorizezi conversiile și îți optimizezi bugetul.


7. Concluzie – Investiție mică, impact mare

Accesoriile promoționale personalizate sunt una dintre cele mai subestimate arme din arsenalul de marketing. Ele pot:

  • atrage atenția;

  • fideliza clienții;

  • crește notorietatea brandului;

  • consolida o cultură organizațională internă;

  • și – cel mai important – genera vânzări.

Nu lăsa brandul tău să se piardă în mulțime. Alege produse care să vorbească despre valorile tale, despre seriozitatea ta și despre angajamentul față de client.

Fă primul pas chiar azi și transformă-ți afacerea într-un magnet de vizibilitate și loialitate.


Întrebări frecvente (FAQ)

1. Care este timpul mediu de livrare pentru o comandă de materiale promoționale?
Depinde de produs și de volumul comenzii, dar în general între 5 și 10 zile lucrătoare.

2. Pot personaliza fiecare produs cu un nume diferit (de ex. pentru angajați)?
Da, MagicPromo oferă soluții de personalizare individuală pentru comenzi corporate.

3. Care este cantitatea minimă pentru o comandă?
Pentru majoritatea produselor, comenzile pot începe de la 50–100 bucăți. Există și excepții cu minim mai mic.

4. Se pot face și comenzi urgente?
Da. Pentru proiecte cu deadline scurt, recomandăm contactarea directă pentru soluții express.

5. Ce garanție oferă MagicPromo.ro?
Calitate, personalizare conform machetei aprobată și livrare în termenul stabilit. Plus consultanță completă în alegerea produsului potrivit.

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Social2 zile inainte

Alegerea mobilierului de baie pentru un stil modern

Diminețile grăbite, serile de relaxare sau rutina de îngrijire – toate trec prin baie. De aceea, spațiul acesta merită mai...

Sport3 săptămâni inainte

Ai nevoie de o cască care să țină pasul: Descoperă protecția inteligentă 7iDP, pentru bicicleta

  Fiecare secundă contează când ești pe o coborâre tehnică sau pe o linie agresivă de enduro. În acele momente,...

Social3 săptămâni inainte

Elemente esențiale pentru baia de serviciu în casa

Baia de serviciu nu are metri pătrați mulți, dar are potențial cât o baie principală dacă știi cum să o...

Social3 săptămâni inainte

Rafturi metalice pentru expoziții și evenimente!

Rafturile metalice au devenit o soluție indispensabilă pentru organizarea expozițiilor și evenimentelor, oferind un echilibru perfect între funcționalitate, durabilitate și...

Eveniment3 săptămâni inainte

Natură, liniște și rafinament – totul într-un singur loc – Complexul Turistic Simared

În inima județului Maramureș, la doar câțiva kilometri de agitația orașului Baia Mare, se ascunde un loc care îmbină perfect...

Social3 săptămâni inainte

10 metode simple prin care poți reduce consumul de apă în baie

Apa este o resursă prețioasă, dar în multe locuințe continuă să fie risipită zilnic. De la dușuri lungi la robinete...

Social4 săptămâni inainte

Cum sa amenajezi biroul de acasa in aer liber

Lucrezi de acasă și te-ai săturat de pereții albi? Atunci poate e momentul să ieși puțin… afară. Balconul, terasa sau...

Social4 săptămâni inainte

Viața într-un apartament mic, dar cu suflet mare

(Despre cum nu metri pătrați, ci emoția dă măsura unei case) E un bloc vechi, pe o stradă cu tei...

Social2 luni inainte

Este legal să refuzi un test poligraf? Drepturi și implicații juridice

Testul poligraf – adesea asociat cu detectarea minciunii – este un instrument controversat, dar utilizat frecvent în anchete penale, procese...

Social2 luni inainte

Carne de vită Angus pentru copii: beneficii pentru creștere și dezvoltare

Includerea vitelor Angus în dieta copilului tău oferă numeroase beneficii pentru creștere și dezvoltare. Este o sursă bogată de proteine...

Este necesară traducerea legalizată pentru certificatele de botez în Cluj? Este necesară traducerea legalizată pentru certificatele de botez în Cluj?
Social2 luni inainte

Este necesară traducerea legalizată pentru certificatele de botez în Cluj?

Importanța actelor traduse corect în context administrativ Certificatele de botez, deși au o valoare predominant religioasă, sunt adesea solicitate și...

Eveniment3 luni inainte

Povestea ursuleţului care prindea glas şi aducea zâmbete mari, chiar în palme mici/ursuletultau.ro

A fost odata ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti… un ursuleţ de plus ce nu stătea tăcut...

Afaceri3 luni inainte

SEO în 2025: Cum îți transformi site-ul într-un magnet de trafic și conversii în România

Dacă site-ul tău nu apare pe prima pagină în Google în 2025, nu există. Spun asta nu pentru a speria,...

Social4 luni inainte

Sunt parcările private adaptate pentru mașinile cu remorcă?

Mobilitatea urbană a cunoscut în ultimii ani transformări substanțiale, alimentate de diversificarea tipurilor de vehicule și de nevoile crescânde ale...

Cultură4 luni inainte

Descoperă Cel Mai Bun Salon de Unghii din București: Experiență Deosebită la Fiecare Vizită

Dacă ești în căutarea unui salon unghii Bucuresti care să îți ofere o experiență de neuitat și un rezultat impecabil,...

Sport4 luni inainte

1X2.md – Destinația Principală pentru Cele Mai Importante Știri Sportive

Într-o lume în care sportul joacă un rol esențial în viața de zi cu zi a milioane de oameni, accesul...

Administrație locală4 luni inainte

Construcții Civile Cluj: Lider în Calitatea Construcțiilor din Cluj-Napoca

Într-un oraș în continuă dezvoltare precum Cluj-Napoca, alegerea unei firme de construcții de încredere este esențială pentru succesul oricărui proiect....

Administrație locală4 luni inainte

Construcții Civile Cluj – Calitate și Profesionalism pentru Proiecte Durabile

Căuși o firmă de construcții din Cluj care să-ți transforme visul în realitate? La Construcții Civile Cluj, punem accent pe...

Știrile Săptămânii