Exclusiv
Cîțu/Isar îl remaniază pe Nazare/ Rosia Montana si verticalitatea i-au fost fatale parlamentarului PNL din Prahova – Ziarul Incisiv de Prahova
„Avem un prim ministru care nu stie diferenta dintre un creditor si un debitor. OK. Cine il manipuleaza?”
Iata si declaratia VIDEO la care mă voi referi în continuare:
Confundarea în 2 momente a termenilor de creditor (cu debitor) de catre Dacian Ciolos, arată, în opinia mea, că la momentul declarației (ieri) domnul Cioloș nu avea proprietatea acestor termeni întrucât dacă ar fi avut-o, cu siguranță după prima confuzie, ar fi corectat-o. În fapt, reluând noțiunea de creditor (dar referindu-se la debitori in fapt, pentru a doua oara), tehnocratul a dovedit, în opinia mea, că ieri, 25 octombrie 2016, nu înțelegea diferența dintre debitor și creditor. E de inteles pentru cineva care isi trage seva financiara din posturi in care este numit si prin urmare, probabil ca nu a semnat vreodata vreun contract de credit pentru a se sustine financiar sau a investi, pentru simplul motiv ca nu a avut vreodata nevoie (la acest moment in declaratia de avere a domnului Ciolos nu figureaza vreun credit). Dar aceasta confuzie este de neacceptat pentru orice prim-ministru (cred ca si Boc s-a tavalit pe jos razand de Ciolos atunci cand l-a auzit). In fapt nu avem zeci de mii de creditori in franci elvetieni (ci debitori), termenul de creditor referindu-se la cel care ofera cu imprumut – respectiv banca intr-un contract de credit bancar (daca il folosim ca substantiv) sau, daca il folosim ca adjectiv, cum sa spun ca sa intelegea si domnul Ciolos? Uite asa: ,,Relatif à la dette envers des institutions qui prêtent”. În România nu avem zeci de mii de creditori in franci elvetieni (pentru domnul Ciolos, creditor = creancier – ,, Personne qui a prete de l’argent, ou un bien, a une personne quie devient le debiteur”).
Ok. Faptul că un prim-ministru dovedeasta slaba alfabetizare economica este gaunosin sine. Si nici nu as fi remarcat declaratia superficiala a domnului Ciolos daca nu mi-ar fi atras ieri altceva atentia. Cuvantul ,,speculatori” din declaratie. Nu e niciun secret ca domnul Ciolos, ca premier tehnocrat, a fost portavocea lui Mugur Isarescu si Bogdan Olteanu in cazul legii darii in plata si prin urmare este de asteptat ca pozitiile ,,proprii” sa le importe de fapt tot de acolo de unde le importa si conducerea BNR. Pentra alde Isarescu si Dacian argumentele publice au fost ca aceia care vor sa dea in plata sau sa beneficieze de conversie sunt mai degraba speculatori decat speculati de catre banci. Dar a ajuns fostul comisar Ciolos sa fie tratat ca o gluga de coceni astfel incat departamentul sinteze sa ii dea argumente din Eugen Radulescu si sa incurce notiunile de baza creditor/debitor?
Despre domnul Eugen Radulescu am spus ca declaratiile publice ar trebui sa il impinga din pozitiile bancare undeva la periferie. Domnul Radulescu este, in opinia mea, unul dintre ,,iepurii” domnului Radulescu. Un altul este Valentin Lazea. Cand Mugur Isareascu sau altii care au influenta asupra domnului Radulescu vor sa transmita o gogoasa in piata, i-o baga in gura lui Radulescu (in prezent director al Directiei Stabilitate Financiara din BNR). Este opinia mea si mi-o fundamentez prin plasarea domnului Radulescu in diverse pozitii (Presedinte Banca Agricola, Presedinte CEC, director de politica monetara BNR, consilier al lui Mugur Isarescu, Director de Stabilitate Financiara BNR).
Domnul Radulescu este cel care in aprilie 2007 spunea ca ,,moneda nationala se va aprecia cu 10% in urmatorii 5-6 ani, sub valoarea de 3 lei pentru un Euro”. În 17 aprilie 2007 cursul Euro era 3,3306 lei. În 17 aprilie 2013, Euro era 4,3668 lei. Deci leul nu numai că nu s-a întărit cu 10%, sub valoarea de 3 lei, ba s-a depreciat cu 31%. Este evident pentru mine că astfel de predicții publice și iresponsabile, infirmate flagrant de către realitate, îl descalifică pe domnul Rădulescu cam de la orice funcție bancară și în orice caz, nu îl recomandă pentru poziția de Director al Direcției Stabilitate din BNR. Mai ales că în iunie 2010, Rădulescu, în calitate de director BNR (cred că atunci era director la Direcția Politică monetară) spunea că Euro se va întări față de leu până la 6 lei pentru un Euro. La acel moment declarația lui Rădulescu a fost caracterizată de Bogdan Baltazar drept ,,balivernă” și sanctionată de unul dintre actualii șefi ai lui Rădulescu (Daniel Dăianu) care a afirmat că ,,când vorbești public și mai ales reprezinți BNR, nu poți să spui așa ceva”. Este un argument pentru care am opinia că domnul Rădulescu este un iepure al domului Isărescu întrucât iată, acum, în 2016, domnul Rădulescu, promovat în 2015 pe baza CV-ului, este Directorul Direcției de Stabilitate Financiară din BNR.
Acum, este evident că după ce Mugur Isărescu și-a pierdut succesorul favorit la șefia BNR (Bogdan Olteanu, dar cu care sunt convins ca va mai avea ocazia să se întâlnească), acest lucru nu a fost remarcat numai de către mine. Ci și de alte persoane cu responsabilitate din BNR, care, atunci când Directorul de stabilitate din BNR Rădulescu făcea declarații legate de ,,4000 de notificări privind darea în plată” (8 iunie 2016)” BNR a reacționat prompt și l-a trimis la gară pe Rădulescu: „Numărul de notificări transmise băncilor de către clienţi în baza Legii nr. 77/2016 menţionat azi, 08.06.2016, de domnul Eugen Rădulescu este estimarea sa personală. Acestea nu sunt date oficiale ale Băncii Naţionale a României. Totodată, menţionăm că Banca Naţională a României nu deţine, în acest moment, date privind stingerea obligaţiilor asumate prin credite ca efect al aplicării Legii nr. 77/2016”.
În loc să se ducă la Gara de Nord cu estimările și afirmațiile pe care le face, Directorul de Stabilitate din BNR s-a pripasit pe facebook. De acolo, întocmai ca o portavoce, face alte afirmații pe care le apreciez gretoase, nu numai prin prisma faptului că sunt menite sau în orice caz au efectul de a îl manipula pe Cioloș si opinia publica, dar mai ales pentru faptul că nu domnia sa este cel în măsură să facă astfel de afirmații din cel puțin două argumente: BNR l-a trimis la gară și domnia sa era cel care susținea că leul ar trebui să se întărească față de valutele economiilor care cresc cu ritmuri inferioare economiei Romaniei, respectiv Euro – dar și franci pentru că nu-i așa, ritmul dec creștere economică al României este mai mare decât cel al economiei elvețiene. În plus, în calitate de cadru BNR ar trebui să aibă multă responsabilitate în afirmațiile publice.
În loc ca domnul Rădulescu să remarce și să sesizeze BNR dar și prorcurorii că un debitor a luat un credit de un milion de franci elvețieni pentru a cumpăra acțiuni Transelectrica ( cel mai probabil în 2007 – la oferta publică primară din 2006 dar declarațiile domnului Rădulescu nu exclud ca acel credit să fi luat și anul trecut) ceea ce este o problemă și a BNR și a băncii respective pentru că au pus în pericol banii deponenților pentru asfel de investiții riscante, dovedind că preocuparea BNR este stabilitatea financiară și nu ștăngile, domnul Rădulescu în cel mai comunistoid stil posibil bagă ștăngi că aceștia sunt speculanți și că de ce trebuie să suportăm noi poporul faptul că specula lor nu a reușit. Repet, nu noi trebuie să suportăm, ci BNR să oblige banca respectivă să aducă capital și să îi sancționeze pe cei care au expus banii deponenților, la pierderi. Dar cum domnul Rădulescu nu menționează vreo sancțiune a Direcției sale în acest caz, opinez doar că Mugur Isărescu prin iepurele Eugen Rădulescu beneficiază de situația în care domnul Rădulescu expune o situație (reală sau inventată) într-o manieră de natură să nu nască întrebarea ESENȚIALĂ: cum a fost posibil ca, sub scutul supravegherii BNR, o bancă să dea un astfel de credit (riscant fiind în francți și dublu riscant fiind în acțiuni) și să îl pună totodată pe Dacian Cioloș (care nu este naiv), în postura de a înghiți gogoașa lui Rădulescu și de se ducea cu ea și la Curtea Constituțională. Știți opinia mea că pentru domnul Isărescu manipularea premierilor este doar o chestie de rutină întrucât Guvernul Cioloș este doar al 19-lea cabinet căruia îi supraviețuiește.
Și acum, despre problema reală:
O investigație mai atentă a cazului semnalat de Rădulescu, în situația în care acest caz nu este inventat, ar conduce la constatarea și a altor nereguli din partea băncii respective și poate că acest lucru ar trebui investigat inclusiv de către procurori. Cei care au urmărit listarea Transelectrica și oferta publică secundară își aduc aminte că a fost o mare emoție în piața de capital, în special printre investitorii mici. Cei care nu au urmărit, văd în continuare un scurt rezumat.
În 2006, oferta publică primară Transelectrica a scos la vânzare 7,3 milioane de actiuni noi (valoare nominala pe actiune 10 lei, pret de vanzare 16,8 lei). Din acestea circa 2,9 milioane de actiuni (40%) au fost repartizate ,,transei subscrierilor mici” (subscrieri intre 2.000 si 500.000 de lei). 4,4 milioane de actiuni (60%) au fost destinate ,,tranșei subscrierilor mari” (subscrieri de peste 500.000 de lei).
La Transelectrica nu s-a pus vreodată problema reala cu nu pot vinde toate cele 7,3 milioane de actiuni (in valore de 123,14 milioane de lei). Oferta publica primara a fost un super succes în sensul că investitorii (în umăr de 4.861) au suprasubscris de peste 6 ori, au venit cu peste 700 de milioane de lei (grad de subprasubscriere 723,2%, diferit pe cele 2 tranșe: 845% pentru ,,tranșa mare” și 363% pentru ,,tranșa mică”.
În iunie 2006, la momentul subscrierii, un franc elvețian era 2,2768 lei. Un milion de franci însemna 2.276.800 lei. Bani care, în cazul relatat de Rădulescu nu erau deținuți de ,,speculator”. Presupând că banca respectivă a încălcat regulile de prudențialitate ale BNR și a acordat credit într-o monedă riscantă, din banii deponenților, pentru ca acesta să cumpere acțiuni Translectrica, banii ajung în posesia debitorului. Ce putea să facă debitorul cu banii ăștia? Deja subscrie în tranșa investitorilor mari.
La o rată de alocare de 845% în tranșa investitorilor mari, ,,speculatorul” respectiv ar fi primit doar 11,83 din acțiunile subscrise, în cazul ăsta actiuni de 269,345 de lei, respectiv în valoare de 118.300 de franci elvețieni. Și dacă banca acordat un milion de franci pentru cumpărarea de acțiuni Transelectrica, riscând banii deponenților, după subscriere ar fi trebuit să primească înapoi diferența, deci în niciun caz nu mai vorbim despre un credit de un milion de franci, ci doar despre 118.300 de franci. Este imporatant de precizat că băncile la momentul 2006 au oferit credinte punte pentru subscriere (mai mari si pe termen scurt), tocmai anticipând suprasubscierea iar în final banii alocati în procesul de creditare au fost mult mai mici decât creditele punte.
Ce ne facem însă dacă domnul Rădulescu are proprietatea cuvintelor atunci când scrie pe facebook de creditul de ,,un milion de franci pentru a cumpara actiuni Transelectrica” și nu pentru ,,a subscrie” la Transelectrica?

Păi dacă creditul este de un milion de franci și cu milionul de franci s-au cumpărat acțiuni Transelectrica de un milion franci (și nu subscris), în fapt asta înseamnă că banca respectivă a acordat cu credit de 8,45 milioane de franci, astfel încât ,,speculatorul” să poată efectiv cumpăra acțiuni de un milion de franci. În cazul asta ar fi cumpărat pe tranșa investitorilor mari, atentie, 135.523 de acțiuni Transelectrica. În felul acesta, prin facilitatarea de către banca respectivă a evitării conformității cu ,,tranșa mică” și ,,tranșa mare”. Pe tranșa mică, cu 500.000 de lei, un ,,speculator” ar fi putut să subscrie pentru cel mult 29.762 de acțiuni și ar fi putut să cumpere (în urma alocării pro-rata) luar doar 27,5% din acțiunile dorite, respectiv doar 8.199 de acțiuni. Deci cineva care ar fi avut doar 500.000 de lei (219.606 franci), ar fi putut să cumpere doar 8.199 de acțiuni și nu s-ar fi calificat la tranșa investitorilor mari ar fi putut avea acces prin mecanismul fraudulos descris de către Rădulescu la un credit de 8,45 milioane de franci și să cumpere în final 135.523 de acțiuni. Și uite așa ar fi fentat investitorul respectiv diferențierea dintre tranșa investitorilor mici și tranșa investitorilor mari, fără banii lui și prin nerespectarea regulilor prudențiale de către funcționarii bancari (complicitate).
Mai este important un aspect. Cei care au investit la Transelectrica în oferta publică primară (speculatori sau nu) și au vândut în prima zi (când prețul s-a stabilizat la 23 de lei/actiune fata de 16.8 lei pret de cumparare), au avut în numai 2 luni un randament de 37% (in 2 luni), sau, anualizat de 222%. Excelent.
În cazul ăsta nici ,,speculatorul” nu putea pierde, nici banca (care și-ar fi încasat principalul și dobânzile pentru creditul punte). Cu o singură condiție: verificarea de către banca respectivă și de către BNR a respectării destinației acordării creditului (presupunând prin absurd că BNR ar constata că este în regulă ca băncile să riște banii deponenților pentru plasamente riscante în acțiuni).
Dacă banca respectivă ar fi respectat urmărirea destinației creditului, și-ar fi recuperat instantaneu sumele respectiv și nu mai ajungea să aibă expunere, acum, în 2016 (în cazul în care Rădulescu nu minte), de un milion de franci și să marcheze pierderi în urma legii conversiei.
În orice caz, este indiscutabil că accesul la un credit în franci între 1 milion de franci și 8,75 milioane de franci (marja largă este condiționată de imposibilitatea mea de demonstra în acest moment dacă Directorul Direcției de Stabilitate din BNR are sau nu proprietatea cuvintelor), nu este pentru oricine. Și nu oricine ar fi putut beneficia de conivența funcționarilor băncii la care face referire domnul Rădulescu extinsă spre conivența funcționarilor BNR care au permis și nu au sancționat riscarea banilor deponenților pentru investiții în acțiuni, prin definiție, riscante. Și mai ales nu oricine, după episodul din 2006, ar mai fi avut încă sold debitor de un milion de franci astfel încât să poată beneficia de legea conversiei creditelor. Și asta mă face să cred că, domnul Rădulescu, folosind un stil pe care l-am mai întâlnit doar în rapoartele CNSAS privind foștii lucrători ai securității, în scopul de a pedepsii ,,chiaburii” (în cazul de față, ,,speculatorii”) obține un sens contrar dorinței sale. Vrând să dea argumente pentru ALDE Cioloși că ,,speculatorii” fură țara, în fapt, bagă într-un mare rahat BNR, devoalând lacunele supravegherii bancare a domnului Isărescu încă de la nivelul anului 2006 și lipsa de responsabilitate a BNR la momentul permisivității creditării în franci elvețieni care nu a limitat acest instrument toxic, ci, din contră, prin pasivitate, a favorizat păgubos pentru stabilitatea financiară extinderea acestui instrument.
Situația în care a pus domnul Rădulescu inacțiunea prudențială sau acțiunea prudențială ineficientă a domnului Isărescu este de natură să permită oricărui procuror să investigheze cu atenție ceea ce s-a întâmplat la momentul exploziei creditelor în francii elvețieni, atât în băncile comerciale, cât și în supravegherea băncii centrale. Și, nu m-ar mira, ca mergând pe firul pe care l-am descris mai sus, să ajungem la o nouă rețea a bancherilor.
V-am mai spus și am avut dreptate. Dacă BNR ar fi investigat cazul Udrea la momentul în care eu am semnalat acest lucru (decembrie 2008), Rețeaua Bancherilor ar fi fost anihilată încă de atunci și nu am mai fi fost în postura în care sistemul bancar românesc să ajungă la 23% credite neperformante iar BNR să permită (acum, sub investigarea ANAF a operațiunilor băncilor comerciale), externalizarea de credite ,,neperformante” la 5 până la 10% din valoare.
De puține ori mi se întâmplă, atunci când scriu un articol de opinie, să îmi schimb opinia despre cineva în timp ce scriu. De fapt cred că acum este prima oară. Domnul Rădulescu nu trebuie trimis pe centură sau în Gara de Nord, trebuie tezaurizat atâta timp cât fără să vrea, oferă indicii prețioase privind infractorii. Doar că nu numai eu mi-am schimbat opinia, ci și BNR. Probabil că acum BNR sunt cei care insistă spre trimiterea la Gara de Nord a domnului Rădulescu întrucât, încercând să accesez de pe hotnews.ro unde a fost semnalată în premieră poziția domnului Rădulescu, constat că acesta și-a șters postarea publică:
(Cristina T.).
Exclusiv
Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind comunitățile.
Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții, Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.
Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.
Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.
„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu are o miză economică pentru Profi, dar aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.
Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.
Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.
Exclusiv
RCA pentru o masina second-hand — Pasi simpli inainte sa pleci de la dealer
Inainte sa platesti, roaga dealerul sa iti arate detaliile politicii RCA si sa confirme asiguratorul, VIN-ul si data exacta de inceput, inclusiv ora. Nu pleca pana cand te asiguri ca acoperirea corespunde momentului in care primesti masina si ai verificat-o online, daca este posibil. Daca polita nu poate fi transferata, cumpara una noua imediat. Tine documentele pregatite, verifica istoricul masinii, iar daca mergi mai departe, vei vedea verificarile simple care iti economisesc probleme.
Verificati masina second-hand cu RCA inainte de plata
Inainte sa predai banii, verifica cu atentie RCA-ul pentru masina second-hand ca sa stii exact ce semnezi si pentru ce platesti. Cere dealerului sa iti arate detaliile politei, apoi verifica data de incepere a acoperirii, numele asiguratorului si faptul ca VIN-ul vehiculului se potriveste. Nu trebuie sa te simti grabit; un dealer bun va intelege. Daca ceva pare neclar, opreste-te si cere o copie noua. Apoi inspecteaza istoricul vehiculului ca sa depistezi accidente din trecut, goluri in kilometraj sau schimbari de proprietate care ar putea sa iti afecteze increderea. Cand te asiguri ca RCA-ul este activ si corect, te protejezi de costuri si intarzieri neprevazute. Vei pleca simtindu-te inclus, informat si gata sa pleci la drum cu liniste in suflet.
Puteti transfera conexiunea RCA existenta?
O intrebare frecventa este daca poti transfera RCA-ul existent atunci cand cumperi o masina second-hand, iar raspunsul depinde de polita si de modul in care este setat de catre vanzator. In unele cazuri, asiguratorul permite un transfer al acoperirii existente, dar de obicei nu poti presupune ca se va intampla automat. Ar trebui sa intrebi dealerul sau vanzatorul sa confirme statusul inainte sa pleci. Daca polita ramane valabila, asigura-te ca asiguratorul accepta schimbarea proprietarului si a datelor despre vehicul. Daca nu, va trebui sa faci un RCA nou imediat. Stai calm: acest pas este doar despre protejarea locului tau pe sosea si evitarea surprizelor. Cere documentele de la dealer necesare pentru a confirma polita curenta, ca sa poti progresa cu incredere.
De ce documente aveti nevoie pentru RCA?
Pentru a obtine RCA pentru masina dvs. second-hand, aveti nevoie de actele de proprietate care sa arate clar vanzarea si transferul. De asemenea, veti avea nevoie de o dovada valida de identitate si de adresa, astfel incat asiguratorul sa poata verifica cine sunteti si unde locuiti. Daca le aveti pregatite, procesul va decurge mai usor si va va ajuta sa plecati de la dealer fara intarzieri.
Acte de proprietate necesare
Pentru RCA, ai nevoie de actele de proprietate ale masinii, astfel incat transferul sa fie curat si legal. Cere dealerului certificatul de inmatriculare, contractul de vanzare si orice dovada ca vehiculul poate fi asigurat pe numele tau. Aceste documente te ajuta sa potrivesti datele masinii cu polita, ca sa nu apara intarzieri mai tarziu. Tine aproape lista ta de verificari pentru dealer si confirma fiecare detaliu inainte sa semnezi. Daca ceva pare in neregula, opreste-te si cere imediat documente corectate. O trecere rapida si a termenilor de acoperire te ajuta, de asemenea, sa intelegi ce va accepta asiguratorul. Cand dosarul de proprietate este complet, poti merge mai departe cu incredere, stiind ca faci lucrurile cum trebuie si iesi la drum cu liniste.
Dovada identitatii si a adresei
Odata ce actele de proprietate sunt in ordine, dealerul va solicita de obicei dovada identitatii si a adresei tale, astfel incat RCA sa fie emis in numele tau fara intarzieri. In mod obisnuit, vei prezenta cartea ta de identitate sau pasaportul, plus un document care confirma adresa, precum o factura de utilitati sau o adeverinta de domiciliu. Aceasta verificare simpla a identitatii ajuta asiguratorul sa iti potriveasca corect datele si sa evite erorile la polita. Daca cumperi pentru altcineva, adu si documentele acelei persoane, deoarece RCA trebuie sa urmeze adevaratul proprietar sau sofer. Pastreaza toate actele clare, actuale si usor de citit. Cand actele sunt pregatite, poti trece mai departe cu incredere, stiind ca esti cu un pas mai aproape de asigurare RCA completa si de o predare fara probleme de la dealer la drum.
Cum cumperi RCA pe telefonul tau?
Daca vrei sa cumperi RCA pe telefon, de obicei o poti face in doar cateva minute. Deschide o aplicatie mobila de incredere pentru RCA sau un site al unei firme de asigurari, introdu datele masinii tale si alege acoperirea care se potriveste noii tale masini. Te vei simti mai in siguranta cand verifici datele dealerului si confirmi datele de inregistrare ale masinii inainte sa platesti. Tine la indemana actul de identitate, dovada de adresa si cardul bancar ca sa poti parcurge pasii fara probleme. Revede rezumatul politei, verifica numele proprietarului si asigura-te ca totul se potriveste. Apoi apasa pentru plata si salveaza polita pe telefon. Nu faci asta singur; multi soferi procedeaza la fel, chiar de la reprezentanta, cu incredere si liniste.
Cat timp dureaza activarea RCA?
Activarea RCA, de obicei, are loc rapid, adesea in cateva minute dupa ce finalizezi plata si trimiti detaliile necesare. In multe cazuri, iti vei primi polita prin email chiar imediat, astfel incat sa poti pleca cu impresia ca dealerul se simte pregatit si acoperit. Totusi, pot exista intarzieri la activarea RCA daca informatiile tale trebuie verificare rapida sau daca sistemul asiguratorului este aglomerat. De asemenea, timpul de procesare al dealerului poate influenta cat de repede apar toate datele pe numele tau, mai ales in perioadele de varf. Daca ai introdus corect ID-ul, detaliile despre masina si plata, de obicei te poti relaxa si sa astepti putin. Cand cumperi impreuna cu altii la reprezentanta, faci parte dintr-un proces usor si organizat, care ii ajuta pe toti sa mearga mai departe cu incredere.
Veti primi banii inapoi pentru primele neutilizate?
Daca anulati polita RCA inainte sa se incheie, este posibil sa primiti o rambursare pentru prima neutilizata, dar depinde de termenii politei si de momentul anularii. De obicei, trebuie sa anulati cat mai repede, deoarece asiguratorul calculeaza adesea rambursarea pe baza datei la care primeste cererea dvs. In multe cazuri, rambursarea este proportionala, astfel incat veti primi inapoi doar partea pe care nu ati utilizat-o.
Eligibilitate pentru rambursare premium
Cand anulezi o polita RCA inainte sa se incheie, s-ar putea sa primesti inapoi o parte din prima platita, dar rambursarea, de obicei, depinde de contractul tau si de cat timp de acoperire mai ramane. Va trebui sa verifici cerintele de eligibilitate din termenii politei, deoarece nu toate situatiile se califica. Tine la indemana lista de documente necesare: actul de identitate, numarul politei, cererea de anulare si dovada platii te pot ajuta sa inaintezi mai rapid. Daca indeplinesti regulile, asiguratorul poate calcula partea neutilizata si poate procesa ce ti se cuvine. Nu trebuie sa te simti pierdut aici; multi soferi trec prin asta si primesc raspunsuri clare odata ce intreaba. Ramai calm, solicita confirmare in scris si asigura-te ca toate detaliile corespund inregistrarilor tale.
Anularea politicii la momentul potrivit
Momentul anularii poate face o diferenta reala in faptul daca primesti bani inapoi pentru primele neutilizate. Daca actionezi curand dupa vanzare, iti poti proteja sansa de a recupera o parte din ceea ce ai platit. Inainte sa trimiti o anulare polita, verifica eligibilitatea din contract si compar-o cu documentele masinii tale, ca nimic sa nu intarzie procesul. Fa o verificare rapida a rambursarii cu asiguratorul sau brokerul si intreaba exact ce data vor folosi pentru a opri acoperirea. Nu trebuie sa te simti singur(a) in acest pas; multi soferi fac asta cand isi schimba masina. Pastreaza cererea clara, pastreaza copii ale tuturor documentelor si actioneaza prompt. Astfel, ramai in control si eviti intarzieri nedorite pe masura ce se schimba polita.
Reguli de rambursare proportionala (pro-rata)
Dupa ce cererea ta de anulare este pusa in miscare, urmatoarea intrebare este una simpla: cat din prima neutilizata poti primi inapoi? In majoritatea cazurilor, vei primi o rambursare pro rata, adica asiguratorul returneaza partea din prima pentru RCA aferenta zilelor neutilizate. Asta inseamna raspundere proportionala: platesti doar pentru perioada de acoperire pe care ai pastrat-o efectiv. Daca anulezi din timp, rambursarea ta ar trebui sa reflecte termenul ramas, minus eventualele taxe permise. Nu trebuie sa ghicesti aici—solicita dealerului sau asiguratorului o calculare in scris si verifica datele exacte de inceput si de final. In felul acesta, ramai informat, protejat si increzator ca primesti o rambursare corecta pentru ce nu ai folosit.
Ce sa verificati la masina inainte de a o cumpara
Inainte sa semnezi ceva, fa o trecere atenta pe langa masina si cauta semne care nu corespund descrierii dealerului. Verifica elementele de caroserie, vopseaua, luminile si geamurile pentru uzura neuniforma sau reparatii. Apoi deschide usile, porneste motorul si asculta daca apar zgomote ciudate. In timpul testului, inspecteaza anvelopele pentru uzura neuniforma a benzii si simte cum raspund franele ca sa stii ca masina se opreste lin.
| Verificare | De ce conteaza |
| Anvelopele | Indica uzura, probleme de aliniere |
| Franele | Evidentiaza increderea la oprire |
| Luminile | Confirma vizibilitatea si siguranta |
| Vopseaua | Sugereaza eventuale daune anterioare |
| Interiorul | Reflecta modul de ingrijire si confortul |
Ai incredere in instinctele tale. Daca ceva nu pare in regula, pune intrebari si obtine raspunsuri clare. Meriti o masina care sa ti se potriveasca, iar tu nu esti singur in efortul de a incetini pentru a face o alegere inteligenta.
Evita sa pleci la drum fara asigurare
Dupa ce ati verificat masina si va simtiti bine cu ea, nu lasati vanzarea sa avanseze pana cand stiti ca partea de asigurari este rezolvata. Meritati sa plecati de la dealer increzatori, nu ingrijorati ca veti conduce fara asigurare. Cereti detaliile RCA inainte sa semnati si confirmati ora de incepere a politei, astfel incat sa coincida cu momentul in care va preluati masina. Daca dealerul ofera suport, folositi-l, dar faceti totusi verificarile dvs. online ca sa va asigurati ca totul este valid. Multi furnizori pot oferi activare imediata, ceea ce va ajuta sa evitati golurile si stresul. Cand aveti dovada in mana, puteti porni la drum ca oricine a planificat din timp. Acest pas mic va protejeaza banii, nervii si linistea.
Intrebari frecvente
Ce se intampla daca RCA-ul vanzatorului a expirat deja?
Daca certificatul RCA al vanzatorului a expirat, nu te poti baza pe el—verifica imediat daca exista acoperire si solicita o prelungire in scris doar daca o pot reinnoi. In caz contrar, va trebui sa ai propria polita inainte sa pleci cu masina.
Pot sa conduc masina acasa fara un RCA imediat?
Nu, nu poti conduce legal fara RCA imediat; ai nevoie de asigurare provizorie sau alte optiuni temporare cu valabilitate legala. Verifica actele necesare inainte sa pleci, ca sa te simti in siguranta si sprijinit.
Acopera asigurarea RCA accidentele in prima zi?
Da, RCA-ul tau acopera de obicei accidentele din prima zi, daca polita este activa, dar verifica limitarile de acoperire, perioada de asteptare, raspunderea dealerului si procesul de revendicare. Te vei simti mai in siguranta stiind ca esti protejat(a) inca de la inceput.
Este RCA valabil daca masina este inmatriculata mai tarziu?
Da, RCA-ul dvs. poate ramane valabil pana la inregistrarea la dealer, daca perioada de valabilitate a politei include acea data. De obicei, veti avea nevoie de dovada dreptului de proprietate si de acoperire temporara, astfel incat sa fiti protejat cat timp masina este inregistrata ulterior.
Imi pot asigura o masina inainte de a schimba proprietarul?
Da, de multe ori poti aranja asigurarea inainte de schimbarea dreptului de proprietate, dar verifica regulile politei. Pentru intrebarea ta despre acoperirea temporara, vei avea nevoie de cerinte imediate pentru dovada, iar tu poti mentine totul lin, sigur si primitor.
Exclusiv
Servicii DDD pentru condominii: ghid complet pentru administratori și locatari
Serviciile DDD, care se referă la dezinsecție, dezinfectare și deratizare, sunt esențiale pentru menținerea unui mediu sănătos și curat în condominii. Aceste servicii sunt destinate să prevină și să controleze infestările cu dăunători, bacterii și viruși, asigurând astfel un spațiu de locuit sigur pentru toți locatarii. Într-un condominiu, unde mai multe familii împărtășesc aceleași facilități și spații comune, importanța acestor servicii devine și mai evidentă. Fără o gestionare adecvată a problemelor legate de dăunători, riscurile pentru sănătatea locatarilor cresc semnificativ.
De asemenea, servicii DDD pentru condominii contribuie la protejarea valorii proprietății. Un condominiu bine întreținut, care beneficiază de un program regulat de dezinsecție și deratizare, va atrage mai mulți potențiali cumpărători sau chiriaș Astfel, administratorii de condominii trebuie să colaboreze cu companii specializate în DDD pentru a asigura un mediu curat și sănătos, dar și pentru a menține o imagine pozitivă a proprietății în fața locatarilor și a vizitatorilor.
Responsabilitățile administratorului în gestionarea serviciilor DDD
Administratorul unui condominiu are un rol crucial în gestionarea serviciilor DDD. Printre responsabilitățile sale se numără evaluarea nevoilor specifice ale clădirii și ale locatarilor, precum și selectarea unei companii de servicii DDD care să răspundă acestor cerințe. Este esențial ca administratorul să fie bine informat despre tipurile de dăunători care pot apărea în zonă și despre metodele eficiente de combatere a acestora. De asemenea, el trebuie să se asigure că toate serviciile sunt efectuate conform normelor legale și de siguranță.
Un alt aspect important al responsabilităților administratorului este comunicarea cu locatarii. Administratorul trebuie să informeze locatarii despre programul de servicii DDD, să le explice importanța acestora și să le ofere detalii despre măsurile de siguranță care vor fi implementate. O bună comunicare poate ajuta la reducerea anxietății locatarilor și la creșterea gradului de cooperare în ceea ce privește menținerea curățeniei și igienei în condominiu.
Cum să alegi o companie de servicii DDD pentru condominii
Alegerea unei companii de servicii DDD pentru un condominiu nu este o decizie care trebuie luată cu ușurință. Este important ca administratorul să efectueze o cercetare amănunțită pentru a identifica furnizorii care au experiență în gestionarea problemelor specifice condominiilor. Un prim pas ar fi solicitarea de recomandări din partea altor administratori sau a locatarilor care au avut experiențe pozitive cu anumite companii. De asemenea, recenziile online pot oferi informații valoroase despre calitatea serviciilor oferite.
Un alt criteriu esențial în alegerea unei companii DDD este certificarea și licențierea acesteia. Administratorul trebuie să se asigure că firma aleasă respectă toate reglementările legale și are personal calificat pentru a efectua tratamentele necesare. Este recomandat să se solicite o prezentare detaliată a metodelor utilizate, a produselor chimice folosite și a măsurilor de siguranță implementate. O companie transparentă va oferi toate informațiile necesare pentru a câștiga încrederea administratorului și a locatarilor.
Rolul locatarilor în menținerea curățeniei și igienei în condominiu
Locatarii joacă un rol esențial în menținerea curățeniei și igienei într-un condominiu. Fiecare persoană are responsabilitatea de a contribui la un mediu sănătos prin respectarea regulilor de igienă și curățenie stabilite de administrator. De exemplu, aruncarea corectă a gunoiului, păstrarea spațiilor comune curate și raportarea imediată a problemelor legate de dăunători sunt doar câteva dintre acțiunile pe care locatarii le pot întreprinde pentru a sprijini eforturile de întreținere.
În plus, educația locatarilor cu privire la importanța unor servicii DDD blocuri este crucială. Administratorul ar trebui să organizeze sesiuni informative sau întâlniri periodice pentru a discuta despre măsurile de prevenire a infestărilor și despre cum fiecare locatar poate contribui la menținerea unui mediu curat. Implicarea activă a locatarilor nu doar că îmbunătățește condițiile de trai, dar și întărește comunitatea din cadrul condominiului.
Servicii DDD de bază pentru condominii
Serviciile DDD de bază pentru condominii includ dezinsecția, deratizarea și dezinfectarea spațiilor comune. Dezinsecția se concentrează pe eliminarea insectelor dăunătoare, cum ar fi gândacii, furnicile sau ploșnițele, care pot afecta sănătatea locatarilor. Aceste tratamente sunt esențiale pentru prevenirea infestării și trebuie efectuate periodic, în funcție de specificul clădirii și de istoricul problemelor întâmpinate.
Deratizarea este un alt serviciu crucial, având ca scop eliminarea rozătoarelor care pot cauza daune structurale clădirii și pot transmite boli periculoase. Administratorul trebuie să colaboreze cu compania DDD pentru a stabili un program eficient de deratizare, care să includă inspecții regulate și măsuri preventive. Dezinfectarea spațiilor comune, cum ar fi holurile, lifturile sau zonele de recreere, este la fel de importantă, mai ales în contextul pandemiei recente, când igiena a devenit o prioritate majoră.
Cum să gestionezi eficient programul de curățenie și dezinsecție în condominiu
Gestionarea eficientă a programului de curățenie și dezinsecție într-un condominiu necesită o planificare atentă și o coordonare bună între administrator și compania DDD. Este important ca programul să fie stabilit astfel încât să nu interfereze cu activitățile zilnice ale locatarilor. De exemplu, tratamentele chimice ar trebui să fie programate în momente când majoritatea locatarilor sunt absenți sau când nu există activitate intensă în clădire.
De asemenea, administratorul ar trebui să comunice clar cu locatarii despre programul stabilit, informându-i cu privire la zilele și orele când vor avea loc intervențiile. Această transparență va ajuta la minimizarea disconfortului creat de aceste activități și va asigura cooperarea locatarilor. Monitorizarea rezultatelor intervențiilor este la fel de importantă; administratorul ar trebui să solicite feedback din partea locatarilor pentru a evalua eficiența serviciilor DDD și pentru a face ajustări dacă este necesar.
Cum să previi problemele legate de dăunători în condominiu
Prevenirea problemelor legate de dăunători într-un condominiu este esențială pentru menținerea unui mediu sănătos. O primă măsură preventivă este asigurarea unei bune igiene în spațiile comune și private. Locatarii ar trebui să fie încurajați să păstreze curățenia, să nu lase resturi alimentare expuse și să depoziteze gunoiul corespunzător. De asemenea, administratorul poate organiza campanii de informare pentru a educa locatarii despre importanța prevenirii infestării.
Un alt aspect important este inspecția regulată a clădirii pentru identificarea eventualelor semne de infestare sau deteriorare care ar putea atrage dăunători. Administratorul ar trebui să colaboreze cu compania DDD pentru a efectua inspecții periodice ale clădirii, inclusiv subsoluri, mansarde și alte zone mai puțin accesibile. Aceste inspecții pot ajuta la identificarea problemelor înainte ca acestea să devină grave, economisind astfel timp și resurse pe termen lung.
Importanța colaborării cu o companie specializată în servicii DDD
Colaborarea cu o companie specializată în servicii DDD este esențială pentru asigurarea unui mediu curat și sănătos într-un condominiu. Aceste companii dispun de expertiza necesară pentru a evalua situația specifică a clădirii și pentru a propune soluții personalizate. De asemenea, ele utilizează produse chimice eficiente și sigure, respectând toate reglementările legale în vigoare.
O companie specializată va oferi nu doar servicii reactive, ci și preventive, ajutând la identificarea riscurilor înainte ca acestea să devină probleme majore. Această abordare proactivă poate reduce semnificativ costurile pe termen lung asociate cu infestările severe sau cu deteriorările cauzate de dăunători. În plus, colaborarea strânsă între administratorul condominiului și compania DDD va facilita comunicarea eficientă cu locatarii, asigurându-se astfel că toți sunt informați despre măsurile luate.
Cum să menții un buget echilibrat pentru serviciile DDD în condominiu
Menținerea unui buget echilibrat pentru serviciile DDD într-un condominiu este o provocare importantă pentru orice administrator. Este esențial ca acesta să planifice din timp cheltuielile legate de aceste servicii, având în vedere atât costurile directe ale intervențiilor DDD, cât și eventualele cheltuieli suplimentare care pot apărea din cauza infestării sau deteriorării clădirii.
Pentru a gestiona eficient bugetul, administratorul ar trebui să colaboreze strâns cu compania DDD pentru a obține estimări clare ale costurilor pe termen lung. De asemenea, este recomandat să se aloce o parte din buget pentru măsuri preventive care pot reduce riscurile pe termen lung. O altă strategie eficientă este implicarea locatarilor în discuțiile bugetare; prin organizarea unor întâlniri periodice, administratorul poate obține feedback-ul acestora privind prioritățile financiare ale comunităț
Cum să comunici eficient cu locatarii în privința serviciilor DDD
Comunicarea eficientă cu locatarii în privința serviciilor DDD este esențială pentru asigurarea unei colaborări armonioase între administrator și comunitate. Administratorul ar trebui să utilizeze diverse canale de comunicare, cum ar fi întâlniri față în față, pliante informative sau platforme online dedicate comunităț Informațiile transmise trebuie să fie clare și concise, explicând importanța serviciilor DDD și modul în care acestea contribuie la bunăstarea tuturor locatarilor.
De asemenea, administratorul ar trebui să fie deschis la feedback din partea locatarilor. Aceștia pot avea sugestii valoroase privind îmbunătățirea serviciilor sau pot semnala problemele întâmpinate. Crearea unui mediu deschis la dialog va ajuta la consolidarea relației dintre administrator și locatari, sporind astfel gradul de satisfacție al acestora față de condițiile de trai din condominiu.
Cum să evaluați calitatea serviciilor DDD în condominiu
Evaluarea calității serviciilor DDD într-un condominiu este un proces continuu care necesită implicarea activă atât din partea administratorului cât și din partea locatarilor. Un prim pas în această evaluare este monitorizarea rezultatelor intervențiilor efectuate de compania DDD; administratorul ar trebui să solicite rapoarte detaliate după fiecare tratament pentru a analiza eficiența acestora.
Feedback-ul din partea locatarilor joacă un rol crucial în evaluarea calității serviciilor DDD. Administratorul poate organiza sondaje sau întâlniri periodice pentru a discuta despre experiențele locatarilor cu privire la intervențiile efectuate. Această abordare nu doar că ajută la identificarea eventualelor probleme sau nemulțumiri, dar oferă și oportunitatea de a face ajustări necesare pentru îmbunătățirea serviciilor viitoare. Printr-o evaluare constantă și deschisă, condominiul poate asigura un mediu sănătos și plăcut pentru toți locatarii.
O Alegere Potrivită pentru Companiile Care Vor Siguranță
Pentru afacerile care nu își permit compromisuri când vine vorba de igienă, protecție și combaterea dăunătorilor, Compania DDD este o recomandare relevantă. Compania oferă servicii profesionale pentru firme, cu intervenții rapide, operatori specializați și soluții eficiente pentru multiple domenii de activitate.
Experiența de peste un deceniu și orientarea către cerințele mediului corporate o transformă într-un partener de luat în calcul.
Contact direct:
Telefon: 031 005 06 52
Email: office@companiaddd.ro
Program telefonic:
Luni – Vineri: 09:00 – 18:00
-
Administrație localăacum 3 luni
Mobilier la comandă cu schiță 3D și contract ferm – De ce NCH Mob este alegerea inteligentă pentru casa ta
-
Exclusivacum 2 luniEgalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă în contextul european
-
Afaceriacum 3 luni
56 Nordului Herăstrău Park | O adresă emblematică în portofoliul North Bucharest Investments
-
Afaceriacum 3 luni
Padbol România ajunge în Valea Jiului. Petrila devine centru oficial!
-
Viața în Prahovaacum 3 luni5 Trenduri de anul acesta pe care le poți adopta cu bani puțini
-
Sportacum 7 zileHuawei Watch Fit 5 Pro: Alegerea Perfectă pentru Un Stil de Viață Activ și Elegant
-
Uncategorizedacum 2 luni
De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!
-
Afaceriacum 3 săptămâniSEO pentru „conversion-focused content”: cum transformă firmele vizibilitatea în rezultate comerciale reale


