Uncategorized
Zeci de elevi inovatori și-au testat creativitatea și spiritul antreprenorial la „TeamUp for Change”

Evenimentul de tip hackathon a fost organizat de Up România în parteneriat cu Mastercard și Innovation Labs
București, 20 mai 2024 – Hackathon-ul „TeamUp for Change” a fost dedicat elevilor de gimnaziu și de liceu din București și din țară. Evenimentul s-a derulat pe durata întregii zile de sâmbătă, 18 mai, și a reunit zeci de tineri pasionați de tehnologie și inovație. Promotori ai educației, Up România, Mastercard și Innovation Labs și-au dorit să îi provoace pe tineri să se implice activ în probleme de interes global și să creeze soluții aplicabile pentru teme precum: schimbările climatice, sărăcia, inegalitatea și lipsa de apă.
Pe parcursul zilei, cei peste 50 de elevi, împărțiți în zece echipe, au beneficiat de îndrumări valoroase din partea mentorilor, experți recunoscuți în domeniile tehnologiei și afacerilor. Mentorii le-au oferit sfaturi practice și strategii inovative, ajutându-i să își dezvolte și să își rafineze ideile, dar și să înțeleagă mai profund problemele complexe pe care le-au abordat în cadrul hackathon-ului.
„Credem cu tărie că educația este cheia pentru a dezvolta abilități esențiale în rândul tinerilor, iar evenimentele de tip hackathon reprezintă o platformă excelentă pentru a încuraja creativitatea și inovația. Tinerii învață să transforme ideile în proiecte concrete și să dezvolte abilități de business. Mai mult decât atât, își dezvoltă abilitățile de colaborare și comunicare, atât de importante în orice domeniu. Este o bucurie să sprijinim tinerii talentați și să îi ajutăm să devină liderii de mâine, capabili să găsească soluții pentru provocările globale.”, a declarat Elena Pap, Director Europa Up Group.
„Ca parte a angajamentului Mastercard de a promova inovația și colaborarea, căutăm noi oportunități de a interacționa cu următoarea generație de entuziaști ai tehnologiei. „TeamUp for Change” le-a oferit elevilor contextul de a veni cu soluții la probleme reale, dar mai mult de atât, aceștia au avut ocazia să își dezvolte creativitatea, abilitățile de muncă în echipă și antreprenoriale, totul într-o limită de timp. Sub îndrumarea mentorilor, participanții au dobândit cunoștințe valoroase și încredere în propriile lor capacități de a influența pozitiv viitorul prin tehnologie și inovație”, a declarat Elena Dincă, Head of Sales for Financial Institutions, Merchants and Government Segments, Mastercard.
Ionuț Condruz – COO UP România, Loredana Vătăvoiu – Director de Marketing UP România, Bogdan Gavriloaia – Product Owner UP România, Cătălin Marcu – Director Tehnic UP România, Gregoire Vigroux – Serial Entrepreneur & Angel Investor, Ebru Resul – Senior Software Developer Keysight și asistent universitar Universitatea Politehnică din București, Cristian Contașel – Senior Software Developer Cegeka, Damian Monea – Data Scientist Crowdstrike, Teodor Milea – Software Engineer, Vlad Dieaconu – Computer Scientist, Alin Popa – Quantum Researcher, mentorii implicați în eveniment, le-au oferit tinerilor sfaturi care i-au ajutat să-și rafineze soluțiile și să înțeleagă mai bine problemele abordate.
„Evenimentul ‘TeamUp for Change’ oferă tinerilor, încă de pe băncile școlii, oportunitatea de a privi dincolo de tehnologie, să se concentreze pe experiențele utilizatorilor și să găsească soluții pentru problemele reale ale oamenilor și pentru provocările societății din viitorul iminent. Prin acest hackathon, elevii sunt încurajați să construiască punți între discipline și între generații, gândindu-se întotdeauna la impactul uman al inovațiilor lor. Este un pas important în formarea viitorilor lideri ai societății noastre, care vor fi mai pregătiți să abordeze și să rezolve, în spirit de echipă și cu atenție la oameni, problemele complicate ale lumii în care trăim. „, a declarat Răzvan Rughiniș, Founder Innovation Labs
La finalul hackathon-ului, cele mai bune cinci idei au fost premiate. Juriul a evaluat prezentările tinerilor, acordând punctaje pentru creativitate, inovație și impactul potențial al soluțiilor propuse.

Clasamentul final a arătat astfel:
Locul 1: Echipa MACAD cu proiectul CuzzApp – aplicație dedicată adresării inegalităților din sistemul educațional românesc și asigurării accesului la educație de calitate pentru fiecare elev, indiferent de condiția sa socio-economică, pentru a contribui la progresul societății.
Locul 2: Echipa ONGHub cu proiectul – platforma pentru ONG-uri, unde oricine poate dona și câștiga puncte pentru a revendica premii de la companiile afiliate aplicației.
Locul 3: Echipa Ekko cu proiectul eMission, soluția ludică pentru protejarea mediului. Aplicația propune misiuni simple cu impact mare pentru un stil de viață mai sănătos și sustenabil.
Locul 4: Echipa PatientCore – a dezvoltat o platformă centrală de informații ale dosarului medical al fiecărui individ ce combină atât istoricul privat cât și public al pacientului.
Locul 5: Echipa AgriSens – a proiectat o sondă agricolă care îmbină tehnologia modernă cu tehnicile trecutului, din dorința de a găsi o soluție la rădăcina problemei, în agricultura.
Despre Grupul Up:
Grupul Up este un grup internațional şi solid. Prezent în peste 23 de țări, Grupul Up își adaptează expertiza la specificul local. Zi de zi este alături de 22 de milioane de persoane din întreaga lume, prin zeci de mărci de produse și servicii.
Despre Up România
Up România face parte din Grupul Up, deservește peste 25.000 de clienți și peste 1.3 milioane de beneficiari pe Up Dejun, Up, Cadou, Up Vacanță. La aceștia se adaugă peste 1.2 milioane de beneficiari pe Up Social din 150 de proiecte sociale naționale și locale care au fost realizate în ultimii 6 ani. Cu o prezență de peste 20 de ani în România, compania oferă diverse instrumente de motivare și soluții financiare avantajoase pentru performanța businessului companiilor, printre care se numără produse și servicii pentru salariați, platforma de beneficii flexibile Up MultiBeneficii, soluții digitale interactive de incentivare și recompensare STIM Online, servicii dedicate comercianților, precum și soluții personalizate pentru modernizarea sectorului de acțiune socială.
Up MultiBeneficii este soluția Up România dedicată companiilor, ce oferă gestionarea eficientă a beneficiilor extrasalariale puse la dispoziția angajaților. Platforma Up MultiBeneficii prezintă un pachet atractiv de beneficii și oferte speciale ce pot fi alese chiar de către angajat în funcție de nevoile sale, generând un avantaj competitiv pe piață pentru angajator, iar pentru angajat, autonomie și flexibilitate.
Prin intermediul campaniei „Redefinim Munca”, Up România își propune să schimbe perspectiva asupra muncii, aducând schimbări semnificative în abordarea acesteia.
Up România este certificată Great Place to Work, al doilea an consecutiv în 2023.
Mai multe detalii pe www.upromania.ro.
Aplicația Up Mobil poate fi descarcată de pe App Store, Google Play sau Huawei AppGallery.
Despre Mastercard
Mastercard, www.mastercard.ro, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Misiunea noastră este să generăm și să dezvoltăm o economie digitală atotcuprinzătoare, care să ofere tranzacții sigure, simple, inteligente și accesibile, în beneficiul tuturor, de pretutindeni. Prin transfer de date sigur și prin rețele impenetrabile, prin parteneriate și cu pasiune, inovațiile și soluțiile noastre le permit persoanelor fizice, instituțiilor financiare, guvernelor și companiilor să își atingă potențialul maxim. Conexiunile noastre acoperă peste 210 țări și teritorii, astfel încât construim o lume sustenabilă care le oferă tuturor accesul la posibilități de neprețuit.
Despre Innovation Labs:
Innovation Labs este un program de pre-accelerare pentru start-up-uri tehnologice din România, care sprijină tinerii antreprenori, studenții și dezvoltatorii să își transforme ideile inovatoare în afaceri viabile. Programul începe cu hackathoane organizate în mai multe orașe din țară, unde echipele își prezintă ideile și dezvoltă prototipuri într-un interval scurt de timp. Echipele selectate în urma hackathoanelor intră într-o fază de mentorat intensiv, unde primesc îndrumare de la experți în tehnologie, afaceri și marketing.
În plus, Innovation Labs oferă participanților acces la workshop-uri și sesiuni de training care acoperă aspecte esențiale pentru dezvoltarea unui start-up, precum managementul proiectelor, dezvoltarea produselor și strategiile de marketing. Programul se încheie cu un Demo Day, unde echipele își prezintă proiectele în fața unui juriu format din investitori și profesioniști din industrie, având oportunitatea de a atrage finanțare și parteneriate strategice. Prin resursele și rețeaua oferită, Innovation Labs contribuie semnificativ la creșterea și dezvoltarea ecosistemului de start-up-uri tehnologice din România.
Uncategorized
MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară
Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice
Costinești se pregătește să intre într-o nouă etapă a turismului și divertismentului de pe litoralul românesc. Miercuri, 16 iulie, începând cu ora 18:00, va avea loc inaugurarea oficială a Nibiru, un amplu complex de agrement și evenimente care promite să transforme stațiunea într-unul dintre cele mai importante puncte de atracție din România.
Deschiderea oficială va fi marcată printr-un spectacol de amploare, cu concerte live, demonstrații aeriene, acrobații, focuri de artificii și numeroase activități dedicate atât copiilor, cât și adulților.
O inaugurare spectaculoasă
Pe scena principală vor urca artiști consacrați ai muzicii românești, printre care Delia, Puya și Mario, iar publicul va putea urmări și reprezentațiile impresionante ale trupei Circus of Wonders, care pregătește un spectacol de dans și acrobații.
Momentul oficial al inaugurării îi va avea ca invitați speciali pe Selly, Dan Negru și cosmonautul Dumitru Prunariu, simbol al performanței românești.
Programul include și un impresionant show aviatic susținut de Aeroclubul României, zboruri cu balonul cu aer cald, spectacole pe tiroliană, focuri de artificii, artiști stradali, caricaturiști și numeroase momente interactive pentru întreaga familie.
O experiență completă de divertisment
Nibiru nu înseamnă doar concerte.
Vizitatorii vor putea explora numeroase zone tematice, printre care:
- Muzeul Planetelor;
- expoziția de reptile;
- parc de distracții;
- instalații imersive;
- zone de gaming și experiențe interactive;
- peste 30 de restaurante și spații gastronomice;
- zonă dedicată modei și shoppingului.
Organizatorii spun că noul complex va funcționa zilnic până la finalul lunii august, găzduind concerte, festivaluri și evenimente pentru toate categoriile de public.
Începe și Galaxia Festival
Seara inaugurală continuă cu Astral Night, eveniment care marchează debutul Galaxia Festival.
Pe scenă vor urca Dirty Nano, Pado Belu, Deny, Ozlemek, Alina Eremia, JO și Adi Istrate, iar în zilele următoare festivalul va aduce artiști internaționali de renume precum Ozuna, Nicky Jam, Hugel și Salvatore Ganacci.
Potrivit organizatorilor, peste 500 de artiști români și internaționali vor evolua pe cele șapte scene tematice amenajate în cadrul complexului.
Selly: „Se deschide o nouă stațiune pe litoralul românesc”
În cadrul conferinței de presă organizate înaintea inaugurării, inițiatorul proiectului, Selly, a descris Nibiru drept unul dintre cele mai ambițioase proiecte de divertisment realizate în România în ultimii ani.
„Se deschide o nouă stațiune pe litoralul românesc. Acum trei ani terenul pe care ne aflăm era în paragină. Astăzi vedem rezultatul a trei ani de muncă. Pentru mine este un moment cu o semnificație aparte.”
Acesta a subliniat că proiectul este destinat tuturor generațiilor și că obiectivul este ca tinerii de astăzi să își creeze propriile amintiri în Costinești, la fel cum au făcut generațiile anterioare.
Accent pe siguranță
Organizatorii susțin că siguranța vizitatorilor reprezintă o prioritate.
Complexul beneficiază de:
- puncte de prim ajutor;
- spital mobil;
- sute de agenți de pază;
- dispozitive ale Poliției și Jandarmeriei;
- măsuri speciale pentru gestionarea fluxului mare de participanți.
„Vreau să mulțumesc autorităților statului român. Ca să vă dați seama cât de sigur este proiectul, noi avem toate forțele de ordine prezente permanent în complex”, a declarat Selly.
Accesul la inaugurare
Accesul pe promenada Nibiru se realizează pe baza unui voucher de consumație în valoare de 25 de lei, rezervat online.
Persoanele care dețin bilete la Beach, Please! sau la unul dintre festivalurile organizate în cadrul Nibiru beneficiază de acces gratuit.
Un nou reper pentru litoralul românesc
Prin investițiile realizate și amploarea programului artistic, Nibiru își propune să devină una dintre cele mai importante destinații de entertainment din România, reunind într-un singur loc muzică, gastronomie, tehnologie, experiențe interactive și activități pentru toate vârstele.
Inaugurarea de la Costinești marchează începutul unui sezon plin de festivaluri și evenimente, într-un proiect care își propune să redefinească modul în care este perceput divertismentul pe litoralul românesc.
Uncategorized
Wegovy devine primul tratament oral GLP-1 aprobat în UE pentru managementul greutății
Pentru persoanele care trăiesc cu obezitate sau suprapondere și care au nevoie de tratament medicamentos, apare o nouă opțiune în Europa: un comprimat administrat o dată pe zi.
Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă orală, cu semaglutidă în doză de 25 mg, acesta devenind primul agonist al receptorului GLP-1 disponibil sub formă de comprimat pentru managementul greutății în toate statele membre ale Uniunii Europene.
Tratamentul este destinat adulților cu obezitate, adică un indice de masă corporală de minimum 30 kg/m², precum și adulților supraponderali, cu un indice de masă corporală de cel puțin 27 kg/m², care au și minimum o afecțiune asociată greutății. Acesta este utilizat împreună cu o alimentație cu aport caloric redus și cu mai multă activitate fizică.
O alternativă pentru persoanele care preferă tratamentele orale
Până acum, tratamentele GLP-1 pentru managementul greutății erau cunoscute în special în forma injectabilă. Noua aprobare aduce și varianta unui comprimat administrat zilnic, care poate fi mai ușor de acceptat de către anumite persoane.
„Pentru multe persoane, un comprimat poate fi o modalitate mai simplă de a începe și de a continua tratamentul”, a declarat Mike Doustdar, președinte și CEO al Novo Nordisk.
Reprezentantul companiei a subliniat și importanța existenței mai multor opțiuni terapeutice, în contextul în care obezitatea este o boală cronică gravă, care necesită o abordare pe termen lung.
Aprobarea Comisiei Europene vine după opinia pozitivă emisă în mai 2026 de Comitetul pentru Medicamente de Uz Uman al Agenției Europene pentru Medicamente. Forma orală a Wegovy a mai primit aprobări în Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Emiratele Arabe Unite și Bahrain.

Ce au arătat studiile clinice
Decizia autorităților europene se bazează pe programul de studii clinice OASIS și, în special, pe rezultatele studiului OASIS 4.
Cercetarea a evaluat administrarea zilnică a semaglutidei orale în doză de 25 mg la adulți cu obezitate sau suprapondere și cel puțin o afecțiune asociată greutății. Participanții au urmat, în același timp, recomandări privind alimentația și activitatea fizică.
Persoanele care au urmat tratamentul conform protocolului au obținut o scădere medie în greutate de aproximativ 17%, comparativ cu 3% în cazul celor care au primit placebo. În plus, aproximativ una din trei persoane a pierdut cel puțin 20% din greutatea corporală.
OASIS 4 a fost un studiu de fază 3b, desfășurat pe parcursul a 64 de săptămâni, care a inclus 307 adulți. În total, programul clinic OASIS a cuprins patru studii și aproximativ 1.300 de participanți cu obezitate sau suprapondere și una sau mai multe afecțiuni asociate.
Ce se știe despre profilul de siguranță
Potrivit informațiilor comunicate de companie, profilul de siguranță și tolerabilitate al semaglutidei orale este similar celui deja cunoscut pentru forma injectabilă a semaglutidei.
În studiul OASIS 4, 6,9% dintre participanții care au primit semaglutidă orală au întrerupt tratamentul din cauza reacțiilor adverse, comparativ cu 5,9% în grupul placebo.
A fost aprobată și o doză injectabilă mai mare
Comisia Europeană a aprobat, în același timp, și Wegovy injectabil în doză de 7,2 mg, disponibil într-un stilou injector preumplut, de unică folosință.
Potrivit datelor prezentate de Novo Nordisk, această doză a fost asociată în studiile clinice cu o scădere medie în greutate de aproximativ 21% în rândul persoanelor care au urmat tratamentul conform protocolului.
Forma orală Wegovy este disponibilă în prezent în Statele Unite, Regatul Unit și Emiratele Arabe Unite, iar compania intenționează să o lanseze în mai multe țări în a doua jumătate a anului 2026.
Uncategorized
Obligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
Magazinele online din România au o nouă obligație legală: din 19 iunie 2026, fiecare comerciant care vinde online trebuie să pună la dispoziția consumatorilor o funcție digitală de retragere din contract, direct pe site, conform OUG 18/2026. Compania românească de dezvoltare software CRIL DEV anunță lansarea unui plugin de retragere din contract pentru WooCommerce, construit special pentru a acoperi integral cerințele noii legislații.
Magazinele online din România au o nouă obligație legală: din 19 iunie 2026, fiecare comerciant care vinde online trebuie să pună la dispoziția consumatorilor o funcție digitală de retragere din contract, direct pe site, conform OUG 18/2026. Compania românească de dezvoltare software CRIL DEV anunță lansarea unui plugin de retragere din contract pentru WooCommerce, construit special pentru a acoperi integral cerințele noii legislații.
Ce s-a schimbat în legislație
OUG 18/2026, care transpune în legislația națională Directiva (UE) 2023/2673 privind drepturile consumatorilor, modifică OUG 34/2014 și introduce o cerință fără precedent pentru comerțul online românesc: dreptul de retragere din contract trebuie să poată fi exercitat printr-o funcție digitală, etichetată clar – legea indică formularea „Retrageți-vă din contract” sau o formulare echivalentă – vizibilă permanent și cel puțin la fel de accesibilă ca butonul de finalizare a comenzii.
Un PDF cu politica de retur, un număr de telefon sau o adresă de email nu mai sunt suficiente. Procesul trebuie să se desfășoare integral online, iar magazinul este obligat să transmită consumatorului, imediat după depunerea cererii, o confirmare automată pe suport durabil, cu marcaj de timp.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a început deja verificările. Sancțiunile pentru lipsa funcției de retragere se situează între 5.000 și 15.000 de lei per abatere. Există însă o consecință mai puțin vizibilă și potențial mai costisitoare: în absența mecanismului digital, termenul legal de retragere de 14 zile nu începe să curgă, ceea ce înseamnă că un consumator poate solicita returul oricând – inclusiv la luni de zile după livrare.
O soluție construită pentru piața românească
Pluginul Retragere din Contract – OUG 18/2026, dezvoltat de CRIL DEV, a fost creat de la zero pentru magazinele WooCommerce care operează în România și implementează cerințele ordonanței exact așa cum sunt formulate în textul legal.
După instalare, butonul de retragere apare automat în contul clientului – atât în lista de comenzi, cât și pe pagina fiecărei comenzi eligibile – cu un contor care arată timpul rămas din perioada legală. Pentru comenzile plasate fără cont, pluginul generează o pagină publică securizată, unde clientul își identifică comanda prin număr și adresa de email.
Cererea se completează în doi pași: clientul selectează produsele – retragerea parțială este suportată, cu posibilitatea depunerii ulterioare a unei noi cereri pentru restul produselor – și poate indica opțional motivul și un IBAN pentru rambursare. Confirmarea sosește instant pe email, cu data, ora și un cod unic de referință, îndeplinind cerința de confirmare automată pe suport durabil. Produsele digitale, exceptate de lege de la dreptul de retragere, sunt excluse automat din formular.
Pentru administratorii magazinelor, pluginul oferă un panou centralizat al cererilor, cu ecran de decizie la aprobare sau respingere: comerciantul alege dintre șase mesaje prestabilite pentru situațiile uzuale – de la confirmarea rambursării în termenul legal de 14 zile până la ridicarea coletului prin curier – iar clientul primește automat răspunsul pe email, împreună cu datele de contact ale magazinului.
Conformitate care se întreține singură
Un element care diferențiază soluția CRIL DEV este modul de gestionare a textelor legale: informarea afișată consumatorilor nu este fixată în codul pluginului, ci este livrată centralizat de pe serverele companiei. Când legislația se modifică sau ANPC emite interpretări noi, toate magazinele cu licență activă primesc automat textele actualizate, fără nicio intervenție din partea comerciantului.
Aceeași filosofie se aplică și actualizărilor de software, livrate automat prin sistemul nativ WordPress pe toată durata licenței. Pluginul integrează uneltele native de confidențialitate WordPress pentru exportul și anonimizarea datelor personale, în linie cu GDPR, iar datele clienților finali nu părăsesc niciodată site-ul magazinului.
Licențierea este per domeniu, cu pachete de la un singur site până la domenii nelimitate – varianta din urmă adresată agențiilor web care administrează portofolii de magazine. Instalarea și activarea durează, potrivit dezvoltatorului, aproximativ cinci minute și nu necesită cunoștințe tehnice.
„Am construit pluginul pentru site-urile pe care le administrăm noi, pentru că nu am găsit pe piață o soluție care să acopere tot ce cere ordonanța – de la formularea exactă a butonului până la confirmarea cu marcaj de timp. După ce l-am testat în producție, am decis să-l punem la dispoziția tuturor magazinelor din România”, a declarat reprezentantul CRIL DEV.
Disponibilitate
Pluginul este disponibil pentru achiziție pe site-ul dezvoltatorului, la adresa cril.ro/produs/retragere-din-contract-cf-oug-18-2026. Este compatibil cu WordPress 6.0+, WooCommerce 7.0+ și PHP 7.4+, inclusiv cu arhitectura modernă HPOS, și funcționează cu orice temă WordPress.
Despre CRIL DEV
CRIL DEV este o companie românească de dezvoltare software specializată în soluții web și extensii pentru ecosistemul WordPress/WooCommerce, cu accent pe nevoile comercianților din România. Mai multe informații pe www.cril.ro.
-
Sportacum 2 luniHuawei Watch Fit 5 Pro: Alegerea Perfectă pentru Un Stil de Viață Activ și Elegant
-
Afaceriacum 3 luniSEO pentru „conversion-focused content”: cum transformă firmele vizibilitatea în rezultate comerciale reale
-
Uncategorizedacum 3 luni
Arhitectura unei experiențe impecabile: când ospătarii sunt esența evenimentului
-
Uncategorizedacum 2 luni
Studiu: Wegovy protejează masa musculară mai eficient decât Mounjaro
-
Viața în Prahovaacum 3 săptămâniCum influențează viteza de deplasare aderența mașinii?
-
Exclusivacum 2 luniFestivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
-
Uncategorizedacum 2 luni
Noi date clinice ECO 2026: Doza superioară de Wegovy® generează o slăbire de aproape 28% și protejează masa musculară
-
Sportacum 3 săptămâniCampionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România


