Exclusiv
Procurorii respectivi trebuiau cercetați pentru infracțiuni contra umanității în cazul cărora nu operează prescripția răspunderii penale, motiv pentru care nu există în cauză posibilitatea clasării acestei cauze pe motivul prescripției
În lunile mai- iunie 1990, pe raza Municipiului București , în Piața Universității, a avut loc cea mai mare și cea mai lungă demonstrație pașnică anticomunistă din epoca contemporană a României.
Această manifestație a fost brutal întreruptă în dimineața de 13 iunie 1990 de forțele de ordine ale statului neocomunist român, care, în încercarea de a alunga protestatarii din piață, au înconjurat zona centrală a orașului agresând și reținând nelegal sute de cetățeni nevinovați, care erau simpli trecători prin zona respectivă.
Aceste victime inocente au fost transportate ”în arest” la sediul U.M.0505 Măgurele, de unde, la presiunea opiniei publice au fost eliberate în după amiaza aceleași zile.
Este de notorietate că tot atunci conducerea statului român, prin persoana președintelui proaspăt ales Ion Iliescu, a chemat masele de mineri și muncitori din diferite zone industriale ale țării pentru a ” apăra” statul care era chipurile victima unei lovituri de stat” de natură legionară”.
În realitate, prin chemarea minerilor și muncitorilor, s-a urmărit exercitarea unei represiuni brutale îndreptată împotriva tuturor celor ce contestau legitimitatea noului regim neocomunist proaspăt instalat la conducerea țării.
Urmările acestei chemări sunt la fel de notorii, respectiv șase persoane ucise, peste 1200 de persoane retinute nelegal si alte aproape 2000 agresate și vătămate.
Tot atunci au fost devastate de mineri ,și nu numai, 63 de sedii ale partidelor de opoziție, ale unor instituții de învățământ superior sau ale unor asociații nonguvernamentale.
La fel de notoriu este faptul că cele 1200 de persoane reținute nelegal au fost „cazate” la sediile actualei Academii de Politie” A.I.CUZA” și la cel al U.M. 0505 Măgurele, niciuna dintre aceste persoane nu avea întocmită vreo formă legală de reținere, cei în cauză fiind practic luați” cu japca” de pe stradă de mineri, agresați, tâlhăriți și apoi transportați la cele două unități militare.
Din dimineața de 15.06,1990 la sediile celor două unități s-au prezentat două echipe de procurori de la Procuratura Municipiului București care, în loc să ia măsuri pentru eliberarea imediată a celor 1200 de persoane și intrarea în legalitate, au dispus ca acestea să fie reținute în continuare în mod nelegal, pentru ca, abia dupa cîteva zile de tortură fizică și psihică, o parte din aceste persoane să fie eliberate iar cca. 200 dintre acestea să fie arestate preventiv pentru căteva luni, fără ca procurorii să aibă probe că aceste persoane ar fi încălcat legile statului român.
Datorită lipsei probelor majoritatea celor arestați au primit soluții de netrimitere în judecată iar cei 60 trimiși în instanță au fost achitați pentru inexistența faptelor.
La scurt timp, procurorii inspectori din cadru aceleași unități de parchet s-au sesizat din oficiu cu privire la abuzurile și ilegalitățile săvârșite de colegii lor, concluzia materialului de control fiind aceea că cele mai multe persoane fuseseră reținute de procurori fără niciun temei legal și fără nicio probă care să ateste că acele persoane ar fi săvârșit vreo faptă penală, motiv pentru care au sesizat conducerea Procuraturii Generale a României să-i cerceteze penal pe procurorii abuzivi, fapt care nu s-a petrecut.
La mult timp după aceasta, procurorii militari care au efectuat cercetări în dos.pen. nr.47/P/2014( în prezent trimis la Î.C.C.J.) au observat că o participație la săvârșirea crimelor împotriva umanității săvârșite în iunie 1990, o pot avea și procurorii ce au arestat oameni nevinovați, și cum „corb la corb nu-și scoate ochii” au disjuns din dosarul mare numai partea cu procurorii pe care au declinat-o la procurorii civili din P.Î.C.C.J., aceștia dispunînd ulterior clasare pe temeiul că ar fi intervenit prescrierea faptelor, clasarea fiind dispusă în dos.pen.nr. 514/p/2015.
Atâta timp cât obiectul dosarului 47/P/2014 instrumentat de procurorii militari au avut drept obiect infracțiuni contra umanității săvârșite în iunie 1990, aceste fapte fiind imprescriptibile, la săvârșirea acestora participând și procurorii cercetați, este clar că pentru aceștia din urmă nu se poate dispune clasarea cauzei pe temeiul prescripției răspunderii penale care nu poate opera în acest caz.
Cel mai puternic argument pe care noi îl invocăm în sprijinul susținerilor de mai sus este chiar conținutul textului de lege care incriminează infracțiunea contra umanității, mai precis art. 439 C.p., din analiza acestui text putându-se constata că acestă infracțiune poate fi săvârșită în mai multe variante normative, inclusiv cea a întemnițării nelegale sau a lipsirii de libertate cu încălcarea principiilor generale ale dreptului internațional, cu condiția ca, acestea să fie săvârșite în cadrul unui atac generalizat și sistematic executat împotriva unor sau unei categorii de persoane civile inocente.
Astfel, dacă vom studia atât Codul penal din 1968, cât și Codul penal din 2014, vom constata că ambele definesc, în partea generală, “ infracțiunea complexă” ca fiind acea infracțiune care are în conținutul său, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, o acțiune sau inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.
Analizand în continuare modalitățile normative de săvârșire a faptei prevăzute în art. 439 din Noul Cod penal, care incriminează “ infracțiuni contra umanității”, vom constata că această infracțiune este una complexă ce poate fi săvârșită într-o multitudine de forme, respectiv : uciderea unor persoane, sclavia, traficul de ființe umane, deportarea sau transferarea forțată a unor persoane, torturarea unor persoane, violul, agresiunea sexuală, vătămarea fizică sau psihică, persecutarea unui grup prin primarea de drepturi ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi pe motive de ordin politic, rasial, naționa, întemnițării nelegale sau a lipsirii de libertate cu încălcarea principiilor generale ale dreptului internațional ….(ș.a.).
Condiția de baza continuta de textul de lege pentru ca una din faptele penale mai sus descrise să poată fi considerată ca variantă normativă de săvârșire a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 439 Noul Cod penal, este aceea ca faptele respective să fie săvârșite “ în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populații civile…”.
In raport cu cele mai sus expuse se pune mai întîi problema dacă faptele penale săvârșite în perioada evenimentelor din 13-15.06.1990 vor fi încadrate distinct, ca infracțiuni de drept comun (omor, tentativă de omor, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămare corporală, distrugere, ș.a.), sau aceste fapte vor fi considerate absorbite, ca elemente constitutive, de infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 439 Noul Cod penal (infracțiunea contra umanității).
Dacă aceste fapte vor fi considerate ca fiind simple elemente constitutive ale infracțiunii prevăzuta și pedepsita de art. 439 Noul Cod penal, ele își vor “ pierde existența proprie” ca infracțiuni și vor fi absorbite de infracțiunea complexă invocată puțin mai sus, situație în care vor căpăta caracter imprescriptibil.
Această aparentă dilemă nu mai există în realitate la acest moment, deoarece ea a fost de mult clarificată, fără nici un dubiu, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, prin Hotărârea din 17.09.2014, pronunțată de C.E.D.O. – Marea Cameră în Cauza “Mocanu și alții împotriva României”, cauză care se referă tocmai la evenimentele din 13-15 iunie 1990 din România, curtea a condamnat statul român, în hotărârea dată reținându-se, în esență, următoarele :
- „ toate faptele penale săvârșite în cadrul evenimentelor din 13-15.06.1990 se înscriu în cadrul represiunii organizate de stat și săvârșite de echipe mixte de civili și militari…” (pct. 63-65 din hotărâre);
– brutalitatea represiunii a fost subliniată de numeroase hotărâri interne dar și de către Curte ( pct. 37, 39, 50, 75 și 81 din hotărâre);
- această politică represivă a fost desfășurată cu participarea poliției, armatei și a unor civili mobilizați, folosindu-se tancuri și muniții grele, deși manifestanții aveau obiective politice non-violente. Mobilizarea, transportarea și cazarea în București a peste 5.000 de mineri și alți muncitori înarmați cu topoare, lanțuri și cabluri metalice era partea principală a acestui plan;
- în Opinia Concordantă la hotărârea Marii Camere a Curții, hotărârea pronunțată la data de 17.09.2014 în cauza “Mocanu și alții împotriva României”, opinie exprimată de judecătorul Pinta de Albuquerque, la care a aderat Nebojsa Vuenique, se analizeaza și expliciteaza considerentele din hotărârea Marii Camere, în sensul că autoritățile judiciare românești, timp de 26 de ani, ar fi procedat în mod “incoerent”, prin încadrarea faptelor penale săvârșite în cadrul evenimentelor din 13-15.06.1990 ca infracțiuni distincte, de “drept comun”, care sunt supuse prescriptibilității, în condițiile în care faptele respective reprezintă elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 439 Noul Cod penal, mai precis “infracțiuni contra umanității” ;
- în acest sens redăm textual următoarele din punctul nr. 14 al Opiniei Concordante : ”independent de încadrarea lor juridică în dreptul intern la momentul faptelor, evenimentele menționate anterior reprezintă încălcări în masă ale dreptului la viață, dreptului la integritate fizică și sexuală, dreptul la proprietate și ale altor drepturi fundamentale ale cetățenilor și persoanelor juridice române, victime ale represiunii politice a statului, îndreptată împotriva opozanților Guvernului de la acea vreme. În terminologia juridică nu există decât o singură încadrare aplicabilă faptelor în cauză: evenimentele din iunie 1990 constituie o crimă împotriva umanității săvârșită în cadrul unui atac generalizat și sistematic, lansat împotriva unei populații civile.”
- din punctul 17 al opiniei Concordante redăm următoarele: “Acum este necesară încadrarea corectă a faptelor din speță, ceea ce nu au făcut cele mai înalte autorități judiciare și de urmărire penală interne.
Manipularea încadrării juridice a evenimentelor în litigiu, astfel încât acestea să facă obiectul unor termene de prescripție, care nu ar fi fost aplicabile dacă aceste evenimente ar fi fost încadrate corect, contravine însuși obiectului și scopului articolelor 2 și 3 din Convenție și art. 1 din ”Convenția privind imprescriptibilitatea împotriva umanității.”
– pentru a elimina orice dubiu cu privire la sensul concluziilor celor doi magistrați europeni, redăm textual din pct. 18 al concluziei : ”Trecerea timpului nu scutește statul român de respectarea obligațiilor sale internaționale și nici autorii încălcărilor de răspunderea penală individuală a acestora. Obligațiile procedurale care decurg din art. 2 și 3 din Convenție impun desfășurarea unui proces echitabil pentru a judeca responsabilii pentru crimele împotriva umanității săvârșite împotriva unor civili români…!”
Chestiunea este mult mai vastă : este vorba despre a le face dreptate tuturor cetățenilor români care, pentru instaurarea unui regim politic pe deplin democratic, au fost nevoiți să îndure, din partea statului, o represiune organizată și inumană ”.
Aceste considerente din hotărârea CEDO au fost preluate în mod evident și de Ordonanța Procurorului General nr.3/C3/2015 din 05.02.2015 prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în prezenta cauză, în sensul că violențele exercitate de grupurile de mineri asupra populației civile trebuie considerate de fapt, modalități normative de savarsire ale infracțiunii contra umanității, având astfel un caracter imprescriptibil.
Pentru edificare redăm textual susținerile Procurorului General care se regăsesc la pagina 36 din Ordonanța :” “…Pe de altă parte, însă, chiar în condițiile în care pentru unele dintre aceste infracțiuni a intervenit prescripția răspunderii penale, faptele respective vor fi avute în vedere în cursul urmăririi penale ca modalități normative alternative de săvârșite a infracțiunilor contra păcii și omenirii din Codul penal din 1968 și, respectiv, a infracțiunilor de genocid și contra umanității din actualul Cod Penal. ”
În alta ordine de idei, dacă studiem probele cauzei, vom mai vedea că, de fapt, aproape întreaga responsabilitate a continuării reținerii celor 1200 de persoane din dimineața de 15.06.1990 revine unei echipe de procurori și ofițeri de cercetare penală, procurorii fiind din cadrul foste Procuraturi a Municipiului București, deoarece in dimineața zilei de 15.06.1990 aceștia s-au deplasat în incinta celor două unități militare pentru a-i selecta pe cei reținuți acolo, împarțindu-i în două categorii : ”vinovați” și ”nevinovați”, în conditiile in care această anchetă s-a desfășurat timp de mai multe zile cu persoanele cercetate în stare faptică de reținere supuse unui regim demn de lagărele sovietice și chiar naziste (bătăi, violuri, lipsă hrană, alimentație si medicamentație, supunerea la intoxicare cu gaz de eșapament, amenințări cu moartea etc.)
Este evident că orice procuror prezent în astfel de loc, ar fi avut în realitate o singură obligație, adică să dispună de îndată punerea în libertate a tuturor persoanelor reținute ilegal.
Echipa de procurori și-a încalcat această obligație, de restaurare a legalității, dispunând pentru câteva zile menținerea stării în care se aflau cele 1200 de persoane reținute, având ordin de la superiorii lor să caute vinovați acolo unde de fapt ei nu erau, sa-i aresteze preventiv, în scopul trimiterii în judecată.
În acest context, echipa de procurori a dispus arestarea preventivă a circa 200 de persoane, fără să dețină în realitate probe că persoanele arestate ar fi săvârșit vreo faptă penală, aceste arestări fiind vădit nelegale și dispuse ca masuri procesual penale doar de natura sa duca la întemnitarea pe nedrept a pretinșilor opozanți politici ai regimului Iliescu.
Celelalte persoane care nu au fost arestate preventiv au fost eliberate începând cu data de 19.06.1990.
Imediat după ce au fost arestate cele 200 de persoane, deoarece aceste măsuri erau profund nelegale, în cadrul unității respective de procuratură s-a creat un alt curent de opinie, conform căruia măsurile de arestare preventivă erau total nelegale si profund abuzive. Pe acest fond, conducerea unității de procuratură, cu aprobarea conducerii Procuraturii Generale a României, a dispus efectuatea unor verificări ce urmau a fi făcute de către procurorii inspectori, abilitați de lege să desfășoare astfel de activități.
În urma acestor verificări s-a confirmat pe deplin, atat nelegalitatea, cât si lipsa de netemeinicie a măsurilor preventive dispuse, stabilindu-se că într-un număr de 72 dosare penale, 72 de persoane au fost arestate fără sa existe nici o probă în acuzarea lor. Pentru aceste motive, și în scopul reinstaurării legalității, cele 72 de dosare penale au fost preluate de procurorii inspectori de la vechea echipă de procurori și, în toate aceste cauze, s-au dispus măsuri de punere deîndată în libertate a inculpaților și la final aceste dosare au fost închise prin soluții de netrimitere în judecată.
Această stare tensionată din cadrul Parchetului a durat circa doi ani, la finalul căreia procurorii inspectori din cadrul Procuraturii Municipiului București a întocmit raportul S55/I/3/1992 (18 iunie 1992).
Raportul în cauză, este conceput ca o analiză succintă a fiecăruia din cele 72 de dosare penale și, însăși din preambulul său, este menționată textual și concluzia raportului, care este următoarea : ”……constatând că in 59 de cazuri măsura arestării preventive, a fost total nelegală și profund netemeinică, imputabilă procurorilor”.
Cu privire la concluziile si masurile propuse și dipuse prin acest raport, se menționează următoarele :
– cele 1200 de persoane au fost reținute nelegal, într-un interval cuprins intre 1 si 8 zile în două unități militare, motiv pentru care va fi sesizată Direcția Procuraturilor Militare pentru tragerea la răspundere penală a cadrelor militare, dar și a civililor vinovați .
-înaintarea materialului de control la Procuratura Generală a României (Direcția I), singura competentă la vremea respectivă să efectueze cercetări cu caracter penal asupra procurorilor implicați și a : ” cauzelor care au determinat această eroare judiciară colectivă ”.
Pentru exemplificare redăm din materialul respectiv, situația următoarelor dosare penale :
- A. Dosar nr 1309/P/1991 privind pe NĂSTASE OVIDIU (procuror ȚUCULEANU ALEXANDRU), persoana în cauză a fost arestata preventiv la data de 21 iunie 1990, măsura ce a fost prelungită ulterior cu 30 de zile după care la data de 23 iunie 1990 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
Fapta penală pentru care s-a emis mandatul de arestare a fost infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea linistii publice, reținându-se în fapt, că cel în cauză ar fi participat in data de 14 iunie la manifestații și că ar fi aruncat cu pietre în organele de poliție.
La momentul arestării la dosar nu se afla nici o probă în afară de declarația inculpatului care a negat faptele ce erau reținute în sarcina sa, propunând și 5 martori prin care urma să demonstreze că in ziua și în noaptea de 13 iunie 1990 acesta s-ar fi aflat în alt loc decât în Piața Universității impreună cu cei cinci martori.
Inculpatul a fost arestat preventiv, la dosar aflându-se la acel moment numai declarația sa, în care nu recunoscuse faptele.
Cei cinci martori au fost audiați abia pe datele de 17-18 august 1990, martorii confirmând că, inculpatul a fost cu ei in ziua și în noaptea de 13 iunie la o întrunire de familie, neavând cum să participe la evenimentele din piață.
Din dosar mai reiese că, inculpatul a fost reținut in dimineata zilei de 14 iunie 1990 de un grup de mineri, in timp ce se deplasa la dominciliul mamei sale și că minerii l-au predat poliției pe motivul că ar fi vinovat de ce se intâmplase cu o zi inainte in capitală.
Concluzie ce se poate trage, este faptul că, NĂSTASE OVIDIU a fost victima unui grav abuz inițiat de un grup neidentificat de mineri și continuat in mod evident de procurorul anchetator.
- Dosar nr. 1426/P/1991 privind pe VELEA LILIANA (procuror DINU EMIL DUMITRU), care a fost reținută și arestată in data de 16 iunie 1990, măsură care a fost prelungită de acelasi procuror de două ori cate 30 de zile (arestarea preventivă durând in total 90 de zile).
Din studierea dosarului rezultă că, la momentul arestării la dosarul cauzei, în afară de declarația inculpatei nu mai exista altă probă. Din cuprinsul declarației rezultă că VELEA LILIANA era vânzător autorizat de ziare pe care le-a vândut din aprilie până in iunie in Piața Universitătii.
Ca și in cazul anterior se constată că, in dimineața zilei de 14 iunie un grup de mineri care devastau sediul central al PNȚ – CD din București după ce au agresat-o pe VELEA LILIANA au predat-o organelor de poliție fără ca aceasta să fi săvârșit vreo faptă penală.
- Dosar nr. 1536/P/1991 privind pe BOGDAN VASILE (procuror BUNECI PETRE), la data de 19 iunie 1990 s-a dispus arestarea preventivă a lui BOGDAN VASILE pe timp de 30 de zile, masură prelungită de două ori (în total 90 de zile).
La momentul arestării și nici ulterior, nu a existat nici o probă că cel in cauză, ar fi săvârșit vreo faptă penală existând dovezi că in dimineata zilei de 14 iunie 1990, BOGDAN VASILE a fost reținut pe stradă de un grup de mineri, agresat și dus la secția 14 poliție, reținut în mod nelegal pana pe 19.06.1990 când a și fost arestat preventiv.
D . Dosar nr. 1293/P/1990 privind pe OLARIU NICOLETA (procuror DINU EMILIAN DUMITRU). La data de 19 iunie 1990, inculpata a fost arestată preventiv, măsura ce a fost prelungită pâna la data de 19 august 1990. Ulterior la data de 20 septembrie 1991 s-a dispus scoaterea acesteia de sub urmărire penală.
La momentul arestării preventive la dosarul cauzei nu exista decât declaratia lui OLARIU NICOLETA, din care rezultă că in dimineața de 14 iunie in jurul orelor 04 se afla ca trecător in zona centrală a capitalei cand a fost reținută de poliție si ulterior dusă la unitatea militara de la Măgurele in stare de reținere.
- E. Dosar nr. 1429/P/1991 privind pe GHIC DUMITRU (procuror ȚUCULEANU ALEXANDRU). La data de 21 iunie 1990, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, măsură ce a fost prelungită de două ori câte 30 de zile (in total 90 de zile). Prin ordonanta din 28 iulie 1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
În mandatul de arestare preventivă, se menționează pe scurt și fapta pentru care s-a dispus arestarea, mai precis :” Că in perioada mai-iunie 1990 a aderat la grupul de manifestanți din Piața Universității, împiedicând buna circulație rutieră din zonă” Din dosar rezultă, că la momentul arestării, în afară de declarația inculpatului nu existau alte probe. Din cuprinsul declarației sale rezultă că in perioada manifestației din Piața Universitătii acesta a vândut ziare pentru a-și câstiga mijloacele de trai. Retinerea acestui s-a facut in dimineta zilei de 14 iunie 1900 de ” o echipă ” formată din mineri si polițisti, motivul reținerii si conducerii la secția de politie fiind acela că nu avea asupra sa actul de identitate.
- Dosar nr. 814/P/1991 privind pe APOSTOL ANDREI (procuror ȚUCULEANU ALEXANDRU). La data de 16 iunie 1990 s – a dispus arestarea preventivă a lui APOSTOL ANDREI, măsură ce a fost prelungita pana la data de 13 septembrie 1990. În cuprinsul mandatului de arestare preventivă, se mentionează pe scurt ” fapta săvârșită” , respectiv aceea că : ”În perioada mai-iunie 1990 a participat la manifestația neautorizată din Piata Universității București”.
La momentul arestării preventive, la dosarul cauzei, se aflau două declarații ale lui Apostol ANDREI în care acesta recunostea că a participat pașnic la manifestații motivând ca are convingeri politice anticomuniste, fiind si membru al ”Grupului pentru Dialog Social”. La dosarul cauzei se mai aflau declarațiile a doi colegi de serviciu (pe nume GHEORGHE SOMAN DECEBAL și CRISTEA MIREA) care declarau despre APOSTOL ANDREI că ar fi participat la manifestația din Piata Universității unde ar fi strigat lozinci contra regimului ILIESCU, fapte pe care cei doi martori muncitori la fosta interprindere 23 August (si probabil adepți ai sloganului ” noi muncim , nu gândim”), le considerau grave, fiind chiar indignați de crezul politic ai cologului lor, exprimându-si hotărârea să nu il mai primească la serviciu deoarece toti ceilalți colegi sunt de partea regimului ILIESCU.
Rezultă totuși din declarațiilor celor doi martori ca l-au văzut la manifestații pe APOSTOL ANDREI când manifesta pașnic și striga lozinci contra regimului proaspăt instalat.
Este evident că, APOSTOL ANDREI a fost arestat de procurori pentru simpla participare pașnică la o manifestație publică și pentru ca avea alte convingeri politice de alta natura decat a regimului aflat la putere.
- Dosar nr. 2050/P/1991 privind pe PAVEL TEODOR (procuror DINU EMIL DUMITRU). La data de 21.06.1990 s-a dispus arestarea preventivă, măsura ce a fost prelungită pâna la data de 21 august 1990, iar la data de 20.09.1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia .
În cuprinsul mandatului de arestare preventivă, procurorul a menționat pe scurt fapta pentru care dispune arestarea, mai precis:”În ziua de 13 iunie 1990, împreună cu alți cetăteni, a avut manifestări grave care au adus atingere linistii si ordinii publice”, fără a se preciza în concret în ce au constat acele manifestări.
La data luarii măsurii arestării la dosar, se aflau numai două declarații ale lui PAVEL TEODOR în care acesta nu recunoaște acuzatiile ce i-au fost aduse, menționând ca in ziua si seara de 13 iunie s-a aflat in alt loc decât Piața Universitătii indicând martori care au fost cu el in această perioadă.
Din declarațiile lui Pavel Teodor rezulta ca in dimineata zilei de 14 iunie 1990 se afla pe strada LIPSCANI din BUCURESTI, impreună cu doi prieteni când a fost oprit de mineri și pentru motivul că nu avea la el actul de identitate, a fost agresat, reținut si dus la Politia Capitalei și apoi la unitatea militară de la Măgurele unde a fost reținut până la data arestării preventive.
- Dosar nr. 2158/P/1991 privind pe BRĂILEANU VASILE (procuror DINU EMIL DUMITRU). La data de 18 iunie 1990 s – dispus arestarea preventivă a lui BRAILEANU VASILE reținându-se în mandatul de arestare că, ”în perioada mai- iunie 1990 a avut manifestări care au tulburat grav linistea publică”,
Măsura arestării preventive a fost prelungită până la data de 16 august 1990, iar prin ordonanta din 31 iulie 1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
Din dosarul cauzei, rezultă că la data arestării existau 3 declarații ale lui BRĂILEANU VASILE in care acesta nu recunoste faptele reținute în sarcina sa, fără ca la dosar sa mai existe alte probe.
- Dosar nr. 1941/P/1991 privind pe CORNESCU DUMITRU (procuror DINU EMIL DUMITRU). La data de 21 iunie 1990, s-a dispus arestarea preventiva a lui CORNESCU DUMITRU, masura ce a fost prelungită pâna la data de 19.09.1990, iar prin ordonanta din 29 august 1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
Măsura arestării a fost dispusă pentru săvârsirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea linistii publice.
În afară de o singură declarație dată de CORNESCU DUMITRU în care acesta a precizat că nu a participat la evenimentele din 13 iunie 1990 indicând si probe in sensul susținerii sale, la dosarul cauzei nu s-a mai aflat nici o altă probă.
De remarcat este faptul că desi CORNESCU DUMITRU a indicat o serie de martori in sustinerea afirmațiilor sale, acestia nu au fost audiați niciodată.
- Dosar nr. 2186/P/1991 privind pe minorul COSTACHE GHEORGHE (procuror POPESCU CORNEL) la data de 21 iunie 1990 s-a dispus arestarea preventivă a lui COSTACHE GHEORGHE, măsură ce a fost prelungită pâna la data de 19 septembrie 1990, ulterior prin odonanta 2186/p/1991 dispunandu-se scoaterea de sub urmărire penală.
Din dosarul cauzei rezultă că la momentul arestării nu exista nici o probă, existând numai declarația inculpatului care nu a recunoscut săvârsirea vreunei fapte penale. De remarcat ca nici ulterior nu s-au mai administrat alte probe în cauză.
- Dosar nr. 1184/P/1991 privind pe NECULA ELANA (procuror BUNECI PETRE). La data de 19 iunie 1990 s – a dispus arestarea preventivă a lui NECULA ELENA, măsură ce a fost prelungită până la data de 19 august 1990, iar prin ordonanța din 21 iunie 1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
Infracțiunea pentru care NECULA ELENA a fost arestată preventiv, este acea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.
Din dosarul cauzei rezultă ca la momentul arestării păreventive, nu existau decît 3 declarații ale inculpatei NECULA ELENA, în care aceasta relata in amănunt cum si-a petrecut ziua și noaptea de 13.06.1990, menționând că nu a avut nici o legatura cu evenimentele din centrul capitalei din 13 iunie.
Analizând cele 3 declarații rezultă ca, aceasta locuieste la circa 500 m de Piața Universității și ca, in dimineata de 13 iunie se afla pe stradă in jurul locuinței, a văzut cum o persoană era înconjurată și agresată grav de mai mulți polițisti si jandarmi ; MAI REZULTĂ ca monemtul in care politistii au inceput sa il tragă de par pe cel agresat NECULA ELENA ca simplu trecător, le-a reproșat polițistilor agresiunea exercitată asupra persoanei respective care avea un comportament non-violent. Din probe rezultă ca nu a jignit si nu a injuriat in nici un fel pe lucrătorii de poliție. Cu toate acestea unul dintre ei care părea a fi șef, i-a instigat pe ceilalți să o rețină pe NECULA ELENA reținere ce a fost exercitată prin violență, si, fără motiv sau explicații aceasta a fost transportată la unitatea militară de la Măgurele în stare de reținere.
În după amiaza acelei zile lui NECULA ELENA i s-a permis să părasească unitatea militară, permisiune ce i-a fost acordată si celorlalte 250 de persoane reținute in aceeași maniera abuzivă de fortele de ordine.
La plecarea din această unitate, NECULA ELENA a fost asteptată si preluată de familie, rămânând acasă in seara si noaptea respectivă împreună cu ceilalți membri de familie.
A doua zi, mai precis pe data de 14.06.1990 in jurul orelor 12 la domiciliul lui NECULA ELENA s-a prezentat un grup de mineri, care au pătruns cu forța in locuința acesteia, cei in cauză motivând ca au informații că in pivnita locuinței ar sta ascunși opt manifestanți din piață. NECULA ELENA le-a spus că nu este adevărat, precizand că locuința ei nu are pivniță. În ciuda acestui fapt minerii au inceput sa scotocească in locuință, prilej cu care, au găsit pe un carton inscripti ”GOLANCĂ ” (apelativul folosit de manifestanții din Piata Universității) si au mai găsit o hartie pe care era xero – copiat ” Imnul golanilor” cel care se incheia cu versurile …” MAI BINE MORT DECÂT COMUNIST”, cu precizarea că acest imn atribuia un caracter politic manifestării din piață.
În locuința lui NECULA ELENA minerii, au mai găsit o fotografie a lui ALEXANDRU PALEOLOGU, pe care scria cuvântul golan, cel in cauză fiind o personalitate a culturii românesti si lider al manifestațiilor politice din piata Universității, manifestație care a durat 52 de zile. În ACEL moment minerii au ridicat-o pe NICULA ELENA din locuință si au transportat-o la sediul poliției unde au predat-o pe baza de proces-verbal poliției în care s-a menționat in fals ca aceasta ar fi fost ridicată din Piața Universității de mineri.
In declarațiile date, NECULA ELENA a recunoscut ca a participat pasnic la manifestația din piată, deoarece si ea are convingeri împotriva comunismului si împotriva regimului ILIESCU.
Întrebarea ce derivă firesc în urma intocmirii unui astfel de material oficial ar fi, ce au făcut Direcția Procuraturilor Militare și Directia I din cadrul Procuraturii Generale a României, ca urmare a sesizării cu acest material ?
Răspunsul este : NIMIC.
Nu trebuie să fie surprinzătoare o astfel de atitudine deoarece autorii arestărilor nelegale primiseră între timp sinecuri de la puterea politică de partea careia se aflau, astfel că, procurorul ȚUCULEANU ALEXANDRU care a emis nu mai putin de 29 de mandate de arestare preventivă, toate nelegale, a ajuns Procuror General Adjunct al României.
Actuala echipă de procurori militari,” a uitat complet ”de situația de fapt expusă mai sus, procedându-se pe furiș si in mod nelegal, la dijungerea cauzei cu privire la procurorii respectivi si la clasarea acesteia, pe motiv de prescripție a faptelor, în condițiile in care, ei au fost cercetați pentru infracțiune de drept comun, mai precis aceea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. si ped. art. 189 din Vechiul Cod Penal si arestare nelegala si cercetare abuziva prev. si ped. de art. 266 din acelasi act normativ.
Această soluție, a fost dată in condițiile in care DUMITRESCU EMIL, zis ”CICO”, ca sef al unei direcții din cadrul MAI, se află pus sub inculpare pentru crime impotriva umanității, pentrul faptul că in ziua de 14 iunie, ar fi coordonat de facto, pentru citeva ore, activitatea de primire in curtea ministerului a unor persoane reținute de mineri, persoane ce au fost îmbarcate in camioane și transportate la cele două unități militare.
A nu se întelege că noi susținem că DUMITRESCU EMIL ar fi nevinovat, însă întelegem să susținem ca din probele cauzei rezultă că o implicare chiar mai mare în savârșirea infractiunii contra umanității au avut-o procurorii care au coordonat din 15.06.1990 reținerea nelegală a celor 1200 de persoane, arestând nelegal circa 200 dintre acestea.
In raport cu decizia CEDO se constată că procurorii au făcut parte din aparatul de represiune al statului, aparat ce a exercitat atacul generalizat si sistematic asupra populației civile si inocente, cu precizarea că una din manifestările cele mai crude ale atacului respectiv a fost afectarea dreptului fundamental la libertate al cetăteanului prin reținerea ilegală a celor 1200 de persoane și prin măsurile nelegale și netemeinice de arestare preventivă a unui număr de 200 dintre acestea.
De altfel, art. 439 alin.1 lit. i C.pen. incrimineaza ca varianta normativa de savirsire a infractiunii contra umanitatii tocmai întemnițarea sau alta forma de privare grava de libertate, cu incalcarea regulilor generale de drept international, adica exact ce au facut procurorii anchetatorii în iunie 1990.
Este o banala poveste sustinerea facută în rechizitoriul din dos.pen.nr.47/P/2014 al S.P.M., unde la pag.11, se susține falsa ipoteză conform careia în cauza privind arestarile nelegale din iunie 1990 nu se mai pot face cercetari deoarece s-ar fi dispus anterior clasarea in cadrul dos. pen. 514/p/2015 si solutia ar fi fost mentinuta de ICCJ, si aceasta deoarece in acel dosar s-a dispus clasarea fata de procurorii implicati pe motivul ca ar fi intervenit prescriptia raspunderii penale, ori s-a argumentat mai sus de ce o astfel de solutie nu este legala si trebuia infirmata conform procedurii, urmind ca dupa redeschiderea urmaririi penale cauza sa fie reunita/conexata la dos.pen.nr.47/P/2014, dupa care s-ar fi impus ca procurorii militari sa schimbe încadrarea juridica în infractiuni contra umanitatii și să dea o soluție pe fondul cauzei fata de procurorii implicati. Neprocedind asa, procurorii militari au ajuns ei insisi sa favorizeze faptuitorii respectivi, riscand astfel sa se situeze in zona ilicitului penal.
Conform prevederilor art. 335 C.p.p. alin.1, teza I-a, care reglementează reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale“ Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanța și dispunere redeschiderea urmăririi penale.”
Față de cele expuse, având în vedere și practica C.E.D.O. invocată, se poate ușor constata că procurorii respectivi trebuiau cercetați pentru infracțiuni contra umanității în cazul cărora nu operează prescripția răspunderii penale, motiv pentru care nu există în cauză posibilitatea clasării acestei cauze pe motivul prescripției. (Ec Adrian Radu).
Exclusiv
RCA pentru o masina second-hand — Pasi simpli inainte sa pleci de la dealer
Inainte sa platesti, roaga dealerul sa iti arate detaliile politicii RCA si sa confirme asiguratorul, VIN-ul si data exacta de inceput, inclusiv ora. Nu pleca pana cand te asiguri ca acoperirea corespunde momentului in care primesti masina si ai verificat-o online, daca este posibil. Daca polita nu poate fi transferata, cumpara una noua imediat. Tine documentele pregatite, verifica istoricul masinii, iar daca mergi mai departe, vei vedea verificarile simple care iti economisesc probleme.
Verificati masina second-hand cu RCA inainte de plata
Inainte sa predai banii, verifica cu atentie RCA-ul pentru masina second-hand ca sa stii exact ce semnezi si pentru ce platesti. Cere dealerului sa iti arate detaliile politei, apoi verifica data de incepere a acoperirii, numele asiguratorului si faptul ca VIN-ul vehiculului se potriveste. Nu trebuie sa te simti grabit; un dealer bun va intelege. Daca ceva pare neclar, opreste-te si cere o copie noua. Apoi inspecteaza istoricul vehiculului ca sa depistezi accidente din trecut, goluri in kilometraj sau schimbari de proprietate care ar putea sa iti afecteze increderea. Cand te asiguri ca RCA-ul este activ si corect, te protejezi de costuri si intarzieri neprevazute. Vei pleca simtindu-te inclus, informat si gata sa pleci la drum cu liniste in suflet.
Puteti transfera conexiunea RCA existenta?
O intrebare frecventa este daca poti transfera RCA-ul existent atunci cand cumperi o masina second-hand, iar raspunsul depinde de polita si de modul in care este setat de catre vanzator. In unele cazuri, asiguratorul permite un transfer al acoperirii existente, dar de obicei nu poti presupune ca se va intampla automat. Ar trebui sa intrebi dealerul sau vanzatorul sa confirme statusul inainte sa pleci. Daca polita ramane valabila, asigura-te ca asiguratorul accepta schimbarea proprietarului si a datelor despre vehicul. Daca nu, va trebui sa faci un RCA nou imediat. Stai calm: acest pas este doar despre protejarea locului tau pe sosea si evitarea surprizelor. Cere documentele de la dealer necesare pentru a confirma polita curenta, ca sa poti progresa cu incredere.
De ce documente aveti nevoie pentru RCA?
Pentru a obtine RCA pentru masina dvs. second-hand, aveti nevoie de actele de proprietate care sa arate clar vanzarea si transferul. De asemenea, veti avea nevoie de o dovada valida de identitate si de adresa, astfel incat asiguratorul sa poata verifica cine sunteti si unde locuiti. Daca le aveti pregatite, procesul va decurge mai usor si va va ajuta sa plecati de la dealer fara intarzieri.
Acte de proprietate necesare
Pentru RCA, ai nevoie de actele de proprietate ale masinii, astfel incat transferul sa fie curat si legal. Cere dealerului certificatul de inmatriculare, contractul de vanzare si orice dovada ca vehiculul poate fi asigurat pe numele tau. Aceste documente te ajuta sa potrivesti datele masinii cu polita, ca sa nu apara intarzieri mai tarziu. Tine aproape lista ta de verificari pentru dealer si confirma fiecare detaliu inainte sa semnezi. Daca ceva pare in neregula, opreste-te si cere imediat documente corectate. O trecere rapida si a termenilor de acoperire te ajuta, de asemenea, sa intelegi ce va accepta asiguratorul. Cand dosarul de proprietate este complet, poti merge mai departe cu incredere, stiind ca faci lucrurile cum trebuie si iesi la drum cu liniste.
Dovada identitatii si a adresei
Odata ce actele de proprietate sunt in ordine, dealerul va solicita de obicei dovada identitatii si a adresei tale, astfel incat RCA sa fie emis in numele tau fara intarzieri. In mod obisnuit, vei prezenta cartea ta de identitate sau pasaportul, plus un document care confirma adresa, precum o factura de utilitati sau o adeverinta de domiciliu. Aceasta verificare simpla a identitatii ajuta asiguratorul sa iti potriveasca corect datele si sa evite erorile la polita. Daca cumperi pentru altcineva, adu si documentele acelei persoane, deoarece RCA trebuie sa urmeze adevaratul proprietar sau sofer. Pastreaza toate actele clare, actuale si usor de citit. Cand actele sunt pregatite, poti trece mai departe cu incredere, stiind ca esti cu un pas mai aproape de asigurare RCA completa si de o predare fara probleme de la dealer la drum.
Cum cumperi RCA pe telefonul tau?
Daca vrei sa cumperi RCA pe telefon, de obicei o poti face in doar cateva minute. Deschide o aplicatie mobila de incredere pentru RCA sau un site al unei firme de asigurari, introdu datele masinii tale si alege acoperirea care se potriveste noii tale masini. Te vei simti mai in siguranta cand verifici datele dealerului si confirmi datele de inregistrare ale masinii inainte sa platesti. Tine la indemana actul de identitate, dovada de adresa si cardul bancar ca sa poti parcurge pasii fara probleme. Revede rezumatul politei, verifica numele proprietarului si asigura-te ca totul se potriveste. Apoi apasa pentru plata si salveaza polita pe telefon. Nu faci asta singur; multi soferi procedeaza la fel, chiar de la reprezentanta, cu incredere si liniste.
Cat timp dureaza activarea RCA?
Activarea RCA, de obicei, are loc rapid, adesea in cateva minute dupa ce finalizezi plata si trimiti detaliile necesare. In multe cazuri, iti vei primi polita prin email chiar imediat, astfel incat sa poti pleca cu impresia ca dealerul se simte pregatit si acoperit. Totusi, pot exista intarzieri la activarea RCA daca informatiile tale trebuie verificare rapida sau daca sistemul asiguratorului este aglomerat. De asemenea, timpul de procesare al dealerului poate influenta cat de repede apar toate datele pe numele tau, mai ales in perioadele de varf. Daca ai introdus corect ID-ul, detaliile despre masina si plata, de obicei te poti relaxa si sa astepti putin. Cand cumperi impreuna cu altii la reprezentanta, faci parte dintr-un proces usor si organizat, care ii ajuta pe toti sa mearga mai departe cu incredere.
Veti primi banii inapoi pentru primele neutilizate?
Daca anulati polita RCA inainte sa se incheie, este posibil sa primiti o rambursare pentru prima neutilizata, dar depinde de termenii politei si de momentul anularii. De obicei, trebuie sa anulati cat mai repede, deoarece asiguratorul calculeaza adesea rambursarea pe baza datei la care primeste cererea dvs. In multe cazuri, rambursarea este proportionala, astfel incat veti primi inapoi doar partea pe care nu ati utilizat-o.
Eligibilitate pentru rambursare premium
Cand anulezi o polita RCA inainte sa se incheie, s-ar putea sa primesti inapoi o parte din prima platita, dar rambursarea, de obicei, depinde de contractul tau si de cat timp de acoperire mai ramane. Va trebui sa verifici cerintele de eligibilitate din termenii politei, deoarece nu toate situatiile se califica. Tine la indemana lista de documente necesare: actul de identitate, numarul politei, cererea de anulare si dovada platii te pot ajuta sa inaintezi mai rapid. Daca indeplinesti regulile, asiguratorul poate calcula partea neutilizata si poate procesa ce ti se cuvine. Nu trebuie sa te simti pierdut aici; multi soferi trec prin asta si primesc raspunsuri clare odata ce intreaba. Ramai calm, solicita confirmare in scris si asigura-te ca toate detaliile corespund inregistrarilor tale.
Anularea politicii la momentul potrivit
Momentul anularii poate face o diferenta reala in faptul daca primesti bani inapoi pentru primele neutilizate. Daca actionezi curand dupa vanzare, iti poti proteja sansa de a recupera o parte din ceea ce ai platit. Inainte sa trimiti o anulare polita, verifica eligibilitatea din contract si compar-o cu documentele masinii tale, ca nimic sa nu intarzie procesul. Fa o verificare rapida a rambursarii cu asiguratorul sau brokerul si intreaba exact ce data vor folosi pentru a opri acoperirea. Nu trebuie sa te simti singur(a) in acest pas; multi soferi fac asta cand isi schimba masina. Pastreaza cererea clara, pastreaza copii ale tuturor documentelor si actioneaza prompt. Astfel, ramai in control si eviti intarzieri nedorite pe masura ce se schimba polita.
Reguli de rambursare proportionala (pro-rata)
Dupa ce cererea ta de anulare este pusa in miscare, urmatoarea intrebare este una simpla: cat din prima neutilizata poti primi inapoi? In majoritatea cazurilor, vei primi o rambursare pro rata, adica asiguratorul returneaza partea din prima pentru RCA aferenta zilelor neutilizate. Asta inseamna raspundere proportionala: platesti doar pentru perioada de acoperire pe care ai pastrat-o efectiv. Daca anulezi din timp, rambursarea ta ar trebui sa reflecte termenul ramas, minus eventualele taxe permise. Nu trebuie sa ghicesti aici—solicita dealerului sau asiguratorului o calculare in scris si verifica datele exacte de inceput si de final. In felul acesta, ramai informat, protejat si increzator ca primesti o rambursare corecta pentru ce nu ai folosit.
Ce sa verificati la masina inainte de a o cumpara
Inainte sa semnezi ceva, fa o trecere atenta pe langa masina si cauta semne care nu corespund descrierii dealerului. Verifica elementele de caroserie, vopseaua, luminile si geamurile pentru uzura neuniforma sau reparatii. Apoi deschide usile, porneste motorul si asculta daca apar zgomote ciudate. In timpul testului, inspecteaza anvelopele pentru uzura neuniforma a benzii si simte cum raspund franele ca sa stii ca masina se opreste lin.
| Verificare | De ce conteaza |
| Anvelopele | Indica uzura, probleme de aliniere |
| Franele | Evidentiaza increderea la oprire |
| Luminile | Confirma vizibilitatea si siguranta |
| Vopseaua | Sugereaza eventuale daune anterioare |
| Interiorul | Reflecta modul de ingrijire si confortul |
Ai incredere in instinctele tale. Daca ceva nu pare in regula, pune intrebari si obtine raspunsuri clare. Meriti o masina care sa ti se potriveasca, iar tu nu esti singur in efortul de a incetini pentru a face o alegere inteligenta.
Evita sa pleci la drum fara asigurare
Dupa ce ati verificat masina si va simtiti bine cu ea, nu lasati vanzarea sa avanseze pana cand stiti ca partea de asigurari este rezolvata. Meritati sa plecati de la dealer increzatori, nu ingrijorati ca veti conduce fara asigurare. Cereti detaliile RCA inainte sa semnati si confirmati ora de incepere a politei, astfel incat sa coincida cu momentul in care va preluati masina. Daca dealerul ofera suport, folositi-l, dar faceti totusi verificarile dvs. online ca sa va asigurati ca totul este valid. Multi furnizori pot oferi activare imediata, ceea ce va ajuta sa evitati golurile si stresul. Cand aveti dovada in mana, puteti porni la drum ca oricine a planificat din timp. Acest pas mic va protejeaza banii, nervii si linistea.
Intrebari frecvente
Ce se intampla daca RCA-ul vanzatorului a expirat deja?
Daca certificatul RCA al vanzatorului a expirat, nu te poti baza pe el—verifica imediat daca exista acoperire si solicita o prelungire in scris doar daca o pot reinnoi. In caz contrar, va trebui sa ai propria polita inainte sa pleci cu masina.
Pot sa conduc masina acasa fara un RCA imediat?
Nu, nu poti conduce legal fara RCA imediat; ai nevoie de asigurare provizorie sau alte optiuni temporare cu valabilitate legala. Verifica actele necesare inainte sa pleci, ca sa te simti in siguranta si sprijinit.
Acopera asigurarea RCA accidentele in prima zi?
Da, RCA-ul tau acopera de obicei accidentele din prima zi, daca polita este activa, dar verifica limitarile de acoperire, perioada de asteptare, raspunderea dealerului si procesul de revendicare. Te vei simti mai in siguranta stiind ca esti protejat(a) inca de la inceput.
Este RCA valabil daca masina este inmatriculata mai tarziu?
Da, RCA-ul dvs. poate ramane valabil pana la inregistrarea la dealer, daca perioada de valabilitate a politei include acea data. De obicei, veti avea nevoie de dovada dreptului de proprietate si de acoperire temporara, astfel incat sa fiti protejat cat timp masina este inregistrata ulterior.
Imi pot asigura o masina inainte de a schimba proprietarul?
Da, de multe ori poti aranja asigurarea inainte de schimbarea dreptului de proprietate, dar verifica regulile politei. Pentru intrebarea ta despre acoperirea temporara, vei avea nevoie de cerinte imediate pentru dovada, iar tu poti mentine totul lin, sigur si primitor.
Exclusiv
Servicii DDD pentru condominii: ghid complet pentru administratori și locatari
Serviciile DDD, care se referă la dezinsecție, dezinfectare și deratizare, sunt esențiale pentru menținerea unui mediu sănătos și curat în condominii. Aceste servicii sunt destinate să prevină și să controleze infestările cu dăunători, bacterii și viruși, asigurând astfel un spațiu de locuit sigur pentru toți locatarii. Într-un condominiu, unde mai multe familii împărtășesc aceleași facilități și spații comune, importanța acestor servicii devine și mai evidentă. Fără o gestionare adecvată a problemelor legate de dăunători, riscurile pentru sănătatea locatarilor cresc semnificativ.
De asemenea, servicii DDD pentru condominii contribuie la protejarea valorii proprietății. Un condominiu bine întreținut, care beneficiază de un program regulat de dezinsecție și deratizare, va atrage mai mulți potențiali cumpărători sau chiriaș Astfel, administratorii de condominii trebuie să colaboreze cu companii specializate în DDD pentru a asigura un mediu curat și sănătos, dar și pentru a menține o imagine pozitivă a proprietății în fața locatarilor și a vizitatorilor.
Responsabilitățile administratorului în gestionarea serviciilor DDD
Administratorul unui condominiu are un rol crucial în gestionarea serviciilor DDD. Printre responsabilitățile sale se numără evaluarea nevoilor specifice ale clădirii și ale locatarilor, precum și selectarea unei companii de servicii DDD care să răspundă acestor cerințe. Este esențial ca administratorul să fie bine informat despre tipurile de dăunători care pot apărea în zonă și despre metodele eficiente de combatere a acestora. De asemenea, el trebuie să se asigure că toate serviciile sunt efectuate conform normelor legale și de siguranță.
Un alt aspect important al responsabilităților administratorului este comunicarea cu locatarii. Administratorul trebuie să informeze locatarii despre programul de servicii DDD, să le explice importanța acestora și să le ofere detalii despre măsurile de siguranță care vor fi implementate. O bună comunicare poate ajuta la reducerea anxietății locatarilor și la creșterea gradului de cooperare în ceea ce privește menținerea curățeniei și igienei în condominiu.
Cum să alegi o companie de servicii DDD pentru condominii
Alegerea unei companii de servicii DDD pentru un condominiu nu este o decizie care trebuie luată cu ușurință. Este important ca administratorul să efectueze o cercetare amănunțită pentru a identifica furnizorii care au experiență în gestionarea problemelor specifice condominiilor. Un prim pas ar fi solicitarea de recomandări din partea altor administratori sau a locatarilor care au avut experiențe pozitive cu anumite companii. De asemenea, recenziile online pot oferi informații valoroase despre calitatea serviciilor oferite.
Un alt criteriu esențial în alegerea unei companii DDD este certificarea și licențierea acesteia. Administratorul trebuie să se asigure că firma aleasă respectă toate reglementările legale și are personal calificat pentru a efectua tratamentele necesare. Este recomandat să se solicite o prezentare detaliată a metodelor utilizate, a produselor chimice folosite și a măsurilor de siguranță implementate. O companie transparentă va oferi toate informațiile necesare pentru a câștiga încrederea administratorului și a locatarilor.
Rolul locatarilor în menținerea curățeniei și igienei în condominiu
Locatarii joacă un rol esențial în menținerea curățeniei și igienei într-un condominiu. Fiecare persoană are responsabilitatea de a contribui la un mediu sănătos prin respectarea regulilor de igienă și curățenie stabilite de administrator. De exemplu, aruncarea corectă a gunoiului, păstrarea spațiilor comune curate și raportarea imediată a problemelor legate de dăunători sunt doar câteva dintre acțiunile pe care locatarii le pot întreprinde pentru a sprijini eforturile de întreținere.
În plus, educația locatarilor cu privire la importanța unor servicii DDD blocuri este crucială. Administratorul ar trebui să organizeze sesiuni informative sau întâlniri periodice pentru a discuta despre măsurile de prevenire a infestărilor și despre cum fiecare locatar poate contribui la menținerea unui mediu curat. Implicarea activă a locatarilor nu doar că îmbunătățește condițiile de trai, dar și întărește comunitatea din cadrul condominiului.
Servicii DDD de bază pentru condominii
Serviciile DDD de bază pentru condominii includ dezinsecția, deratizarea și dezinfectarea spațiilor comune. Dezinsecția se concentrează pe eliminarea insectelor dăunătoare, cum ar fi gândacii, furnicile sau ploșnițele, care pot afecta sănătatea locatarilor. Aceste tratamente sunt esențiale pentru prevenirea infestării și trebuie efectuate periodic, în funcție de specificul clădirii și de istoricul problemelor întâmpinate.
Deratizarea este un alt serviciu crucial, având ca scop eliminarea rozătoarelor care pot cauza daune structurale clădirii și pot transmite boli periculoase. Administratorul trebuie să colaboreze cu compania DDD pentru a stabili un program eficient de deratizare, care să includă inspecții regulate și măsuri preventive. Dezinfectarea spațiilor comune, cum ar fi holurile, lifturile sau zonele de recreere, este la fel de importantă, mai ales în contextul pandemiei recente, când igiena a devenit o prioritate majoră.
Cum să gestionezi eficient programul de curățenie și dezinsecție în condominiu
Gestionarea eficientă a programului de curățenie și dezinsecție într-un condominiu necesită o planificare atentă și o coordonare bună între administrator și compania DDD. Este important ca programul să fie stabilit astfel încât să nu interfereze cu activitățile zilnice ale locatarilor. De exemplu, tratamentele chimice ar trebui să fie programate în momente când majoritatea locatarilor sunt absenți sau când nu există activitate intensă în clădire.
De asemenea, administratorul ar trebui să comunice clar cu locatarii despre programul stabilit, informându-i cu privire la zilele și orele când vor avea loc intervențiile. Această transparență va ajuta la minimizarea disconfortului creat de aceste activități și va asigura cooperarea locatarilor. Monitorizarea rezultatelor intervențiilor este la fel de importantă; administratorul ar trebui să solicite feedback din partea locatarilor pentru a evalua eficiența serviciilor DDD și pentru a face ajustări dacă este necesar.
Cum să previi problemele legate de dăunători în condominiu
Prevenirea problemelor legate de dăunători într-un condominiu este esențială pentru menținerea unui mediu sănătos. O primă măsură preventivă este asigurarea unei bune igiene în spațiile comune și private. Locatarii ar trebui să fie încurajați să păstreze curățenia, să nu lase resturi alimentare expuse și să depoziteze gunoiul corespunzător. De asemenea, administratorul poate organiza campanii de informare pentru a educa locatarii despre importanța prevenirii infestării.
Un alt aspect important este inspecția regulată a clădirii pentru identificarea eventualelor semne de infestare sau deteriorare care ar putea atrage dăunători. Administratorul ar trebui să colaboreze cu compania DDD pentru a efectua inspecții periodice ale clădirii, inclusiv subsoluri, mansarde și alte zone mai puțin accesibile. Aceste inspecții pot ajuta la identificarea problemelor înainte ca acestea să devină grave, economisind astfel timp și resurse pe termen lung.
Importanța colaborării cu o companie specializată în servicii DDD
Colaborarea cu o companie specializată în servicii DDD este esențială pentru asigurarea unui mediu curat și sănătos într-un condominiu. Aceste companii dispun de expertiza necesară pentru a evalua situația specifică a clădirii și pentru a propune soluții personalizate. De asemenea, ele utilizează produse chimice eficiente și sigure, respectând toate reglementările legale în vigoare.
O companie specializată va oferi nu doar servicii reactive, ci și preventive, ajutând la identificarea riscurilor înainte ca acestea să devină probleme majore. Această abordare proactivă poate reduce semnificativ costurile pe termen lung asociate cu infestările severe sau cu deteriorările cauzate de dăunători. În plus, colaborarea strânsă între administratorul condominiului și compania DDD va facilita comunicarea eficientă cu locatarii, asigurându-se astfel că toți sunt informați despre măsurile luate.
Cum să menții un buget echilibrat pentru serviciile DDD în condominiu
Menținerea unui buget echilibrat pentru serviciile DDD într-un condominiu este o provocare importantă pentru orice administrator. Este esențial ca acesta să planifice din timp cheltuielile legate de aceste servicii, având în vedere atât costurile directe ale intervențiilor DDD, cât și eventualele cheltuieli suplimentare care pot apărea din cauza infestării sau deteriorării clădirii.
Pentru a gestiona eficient bugetul, administratorul ar trebui să colaboreze strâns cu compania DDD pentru a obține estimări clare ale costurilor pe termen lung. De asemenea, este recomandat să se aloce o parte din buget pentru măsuri preventive care pot reduce riscurile pe termen lung. O altă strategie eficientă este implicarea locatarilor în discuțiile bugetare; prin organizarea unor întâlniri periodice, administratorul poate obține feedback-ul acestora privind prioritățile financiare ale comunităț
Cum să comunici eficient cu locatarii în privința serviciilor DDD
Comunicarea eficientă cu locatarii în privința serviciilor DDD este esențială pentru asigurarea unei colaborări armonioase între administrator și comunitate. Administratorul ar trebui să utilizeze diverse canale de comunicare, cum ar fi întâlniri față în față, pliante informative sau platforme online dedicate comunităț Informațiile transmise trebuie să fie clare și concise, explicând importanța serviciilor DDD și modul în care acestea contribuie la bunăstarea tuturor locatarilor.
De asemenea, administratorul ar trebui să fie deschis la feedback din partea locatarilor. Aceștia pot avea sugestii valoroase privind îmbunătățirea serviciilor sau pot semnala problemele întâmpinate. Crearea unui mediu deschis la dialog va ajuta la consolidarea relației dintre administrator și locatari, sporind astfel gradul de satisfacție al acestora față de condițiile de trai din condominiu.
Cum să evaluați calitatea serviciilor DDD în condominiu
Evaluarea calității serviciilor DDD într-un condominiu este un proces continuu care necesită implicarea activă atât din partea administratorului cât și din partea locatarilor. Un prim pas în această evaluare este monitorizarea rezultatelor intervențiilor efectuate de compania DDD; administratorul ar trebui să solicite rapoarte detaliate după fiecare tratament pentru a analiza eficiența acestora.
Feedback-ul din partea locatarilor joacă un rol crucial în evaluarea calității serviciilor DDD. Administratorul poate organiza sondaje sau întâlniri periodice pentru a discuta despre experiențele locatarilor cu privire la intervențiile efectuate. Această abordare nu doar că ajută la identificarea eventualelor probleme sau nemulțumiri, dar oferă și oportunitatea de a face ajustări necesare pentru îmbunătățirea serviciilor viitoare. Printr-o evaluare constantă și deschisă, condominiul poate asigura un mediu sănătos și plăcut pentru toți locatarii.
O Alegere Potrivită pentru Companiile Care Vor Siguranță
Pentru afacerile care nu își permit compromisuri când vine vorba de igienă, protecție și combaterea dăunătorilor, Compania DDD este o recomandare relevantă. Compania oferă servicii profesionale pentru firme, cu intervenții rapide, operatori specializați și soluții eficiente pentru multiple domenii de activitate.
Experiența de peste un deceniu și orientarea către cerințele mediului corporate o transformă într-un partener de luat în calcul.
Contact direct:
Telefon: 031 005 06 52
Email: office@companiaddd.ro
Program telefonic:
Luni – Vineri: 09:00 – 18:00
Exclusiv
Egalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă în contextul european
Proiectele finanțate prin fonduri europene nu vizează doar indicatori economici, ci și promovarea unor valori fundamentale care definesc societatea modernă. Egalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă sunt pilonii pe care se construiește orice inițiativă sustenabilă.
Egalitatea de șanse presupune eliminarea oricărei forme de discriminare pe criterii de gen, etnie sau dizabilități, asigurându-se că fiecare persoană are un punct de plecare echitabil. În cadrul proceselor de recrutare și formare, acest lucru înseamnă că meritul și potențialul sunt singurele criterii care contează.
Accesibilitatea pentru persoanele cu handicap este o componentă esențială a nediscriminării. O societate cu adevărat incluzivă este cea care elimină barierele fizice și digitale, permițând tuturor cetățenilor să participe la cursuri sau să ocupe un loc de muncă. În paralel, dezvoltarea durabilă ne îndeamnă la o utilizare eficientă a resurselor. Într-o eră a schimbărilor climatice, este vital ca noile generații de angajați să fie instruite în spiritul economiei verzi, reducând risipa și protejând mediul înconjurător pentru generațiile viitoare.

Proiectul VIVAT 2.0, Proiect finanțat din Fondul Social European + prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027, (Cod proiect: 337378) integrează aceste principii orizontale în toate activitățile sale.
Prin promovarea egalității de gen, proiectul încurajează atât femeile, cât și bărbații să acceseze domenii profesionale variate, spărgând stereotipurile tradiționale. De asemenea, incluziunea minorităților, precum comunitatea romă din județul Brașov, reprezintă o prioritate, oferindu-le acestora acces la servicii de profilare și mediere care să le schimbe traiectoria de viață.
Respectarea acestor valori nu este doar o obligație contractuală față de Uniunea Europeană, ci o condiție sine qua non pentru o dezvoltare armonioasă a comunității locale, unde nimeni nu este lăsat în urmă.
Disclaimer: documentul reflectă exclusiv opinia autorilor și nu reprezintă poziția oficială a Comisiei Europene sau a Guvernului României, care nu sunt responsabile pentru modul în care informațiile din studiu vor fi folosite.
-
Viața în Prahovaacum 3 luniMarketing digital explicat: SEO, content și AI într-o singură strategie
-
Administrație localăacum 2 luni
Mobilier la comandă cu schiță 3D și contract ferm – De ce NCH Mob este alegerea inteligentă pentru casa ta
-
Evenimentacum 3 luni
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
-
Sportacum 3 luni
Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă
-
Administrație localăacum 3 luni
De ce ai nevoie de transparenta intr-un serviciu de contabilitate firma de transport
-
Afaceriacum 2 luni
Padbol România ajunge în Valea Jiului. Petrila devine centru oficial!
-
Exclusivacum 2 luniEgalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă în contextul european
-
Socialacum 3 luni
Închirierea de imobile – libertatea de a trăi frumos, fără constrângeri


