Exclusiv
Un elicopter pentru presedinte – Ziarul Incisiv de Prahova
Vlad Cosma continuă seria dezvăluirilor. Duminică seara a prezentat o înregistrare cu procurorul DNA Giluela Deaconu. Reamintim cititorilor si celor de la Inspectia Judiciara ca, “mandarina” de Ploiesti este procurorul care a protejat-o pe Carmen Gheorghe, sefa penala, suspendata, de la Politia Locala Ploiesti, tinand un dosar la sertar de peste doi ani de zile. Tot „Mandarina” respectiva a incercat sa claseze dosarul 173/P/2017 printr-o motivare de SF.
”În această înregistrare vom auzi vocile domnului Onea, a procurolului Portocală și a doamnei Giluela Deaconu. În înregistrări este vorba despre dosarul fostului primar al Ploieștului, domnul Volosevici. Dosarul care s-a pregătit împotriva dânsului era ca să nu mai candideze pentru funcția de primar al orașului Ploiești”, a declarat Vlad Cosma.
Cosma a fotografiat-o pe Gabriela Florea, polițist judiciar la DNA Ploiești, când îi repeta ce trebuie să declare, ca martor protejat audiat prin conferință audio-video, în timpul procesului de corupție în care figurau inculpați Sebastian Ghiță și Iulian Bădescu, fostul primar al Ploieștiului.

”Am dat o declarație într-un dosar pe care nu am mai vrut să o susțin. Pentru a mă determina să o susțin, m-a însoțit doamna Florea la audieri. Ea a stat ascusă după un monitor pentru a nu se vedea că dânsa e acolo. Pentru a se asigura că rezultatul e cel pe care îl vor, că oamenii vor fi condamnați, ei merg și în sala de judecată. Am reușit să fac aceste poze. În prima poză, sala era goală. Ea pregătea declarația și ceea ce trebuie să susțin. Așa se constrâng martorii. În a doua fotografie se vede că sala era plină cu judecători. Domnii judecători au simțit că ceva se întâmplă, e dosarul Sebastian Ghiță – Iulian Bădescu, în care era vorba despre o mită, și au dispus o achitare”, a spus Vlad Cosma.
Redăm integral transcriptul înregistrării audio:
(VLAD COSMA AJUNGE LA SEDIUL DNA PLOIEŞTI)
poliţist DNA Gabriela Florea: Bună ziua!
Vlad Cosma: Sărut mâinile, doamnă!
poliţist DNA Gabriela Florea: Să trăiţi, doamna comisar-şef!
Vlad Cosma: Sărut mâinile ,doamna!
poliţist DNA Gabriela Florea: Să trăiţi, doamna comisar-şef!
….(neinteligibil)…
(VLAD COSMA ESTE DUS ÎN BIROUL PROCURORULUI-ŞEF DNA LUCIAN ONEA)
Vlad Cosma: Bună ziua!
poliţist DNA Gabriela Florea: Mi-a zis domnul Negulescu să-l asteptaţi. Deci, e la noi în birou, mai durează 2 minute şi vine şi mi-a zis să vă bag aici.
Vlad Cosma: Da.
poliţist DNA Gabriela Florea: Da? Se poate?
procuror-şef Lucian Onea: Da, da, da.
(VLAD COSMA DISCUTĂ CU PROCURORUL-ŞEF DNA LUCIAN ONEA ÎN BIROUL SĂU)
Vlad Cosma: Stau cu şefu’. Ce faceţi?
procuror-şef Lucian Onea: Ce dracu’ să fac…lucrez la asta cu Hidro Prahova, tre’ să fac disjungeri acuma….(neinteligibil)..
Vlad Cosma: Şi-l trimiteţi ? (ref: dacă trimite dosarul în judecată)
procuror-şef Lucian Onea: Cum?
Vlad Cosma: Il trimiteţi în judecată?
procuror-şef Lucian Onea: …(neinteligibil)…
Vlad Cosma: Păi nu ştiu, am văzut că n-aţi mai ..
procuror-şef Lucian Onea: Am mai avut percheziţiile alea informatice …da.
(ÎN BIROUL PROCURORULUI-ŞEF LUCIAN ONEA INTRĂ PROCURORUL GILUELA DEACONU)
Vlad Cosma: Săru’ mana!
procuror Giluela Deaconu: Am crezut că sunteţi în birou, că aşa mi-a zis.
Vlad Cosma: A, nu, aici m-a condus. La 12 sau 12.30? (ref: când urma audierea normală în ziua următoare)
procuror Giluela Deaconu: La 12, la 12. Am mutat.
Vlad Cosma: Şi are voie şi avocatul lui să-mi pună ?
procuror Giluela Deaconu: Da, o să vă pună tot felul de întrebări, da, dar dvs vă orientaţi în aşa fel încât…ziceţi..”nu cunosc, nu-mi mai amintesc…”
Vlad Cosma: Am înţeles.
procuror Giluela Deaconu: Nu spuneţi că nu cunoasteţi…
procuror Giluela Deaconu: Da..”la momentul ăsta nu-mi amintesc”.
Vlad Cosma: Da…bun.
procuror Giluela Deaconu: Cam asta ar fi.
Vlad Cosma: Bun! Şi ce mă întrebaţi dvs?
procuror Giluela Deaconu: Ce o să vă întreb eu? O să vă întreb dacă aţi avut vreo întâlnire…că ştiţi că ea aşa susţine…(neinteligibil)…
Vlad Cosma: Şi eu o să zic că nu.
procuror Giluela Deaconu: Cu Alexe, cu Voloşevici şi cu femeia aia Limboşeanu.
Vlad Cosma: Da, şi zic că nu-mi aduc aminte.
procuror Giluela Deaconu: Dumneavoastră spuneţi că nu, nu, nu aţi avut. Păi n-aţi.. aţi avut întâlnire cu ei vreodată?
Vlad Cosma: Nu, n-am avut. Păi asta zic.
procuror Giluela Deaconu: Nu, n-am avut niciodată o întâlnire în noiembrie. Dar în vară? În vară…
Vlad Cosma: Aţi avut vreo întâlnire?
procuror Giluela Deaconu: Aţi avut vreo întâlnire cu ăştia? Şi o să spuneţi: “cu femeia sub nicio formă, nu” …aşa … “iar cu Alexe…nu-mi amintesc”. Ok? Că dacă o să spuneţi că aţi avut, o să vă întrebe ce aţi discutat.
Vlad Cosma: Ok, ok.
procuror Giluela Deaconu: Sau puteţi să spuneţi: “nu-mi amintesc ce-am discutat, am avut o întâlnire, dar nu-mi amintesc ce am discutat.”
Vlad Cosma: Nu, nu-mi amintesc! Bun! Şi după aia mă mai întrebaţi dacă ştiu că i-a dat bani? (ref: lui Voloşevici )
procuror Giluela Deaconu: Da, da….”am auzit”..
Vlad Cosma: De unde am auzit?
procuror Giluela Deaconu: De la el sau din mediul pe care noi îl frecventăm. Aveţi grijă, să vă gândiţi bine înainte, să vedeţi nuanţa şi ziceţi ceva de genu’: “nu-mi amintesc”.
Vlad Cosma: Da.
procuror Giluela Deaconu: Nu că nu vreau să răspund pentru că martorul e obligat să răspundă, dacă nu, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă, numai suspectul poate spune “nu vreau să răspund” pentru că el are dreptul ăsta.
Vlad Cosma: Deci, la aia nu m-am văzut în noiembrie, la aia din vară nu-mi aduc aminte şi ştiu că i-a dat bani din mai multe locuri.
procuror Giluela Deaconu: Da.
Vlad Cosma: Mediul politic.
procuror Giluela Deaconu: ….(neinteligibil) ..cred că o sa fie amândoi avocaţii.
Vlad Cosma: Cine?
procuror Giluela Deaconu: Placintă şi unu’ de la Bucureşti.
Vlad Cosma: Eh..
procuror Giluela Deaconu: Da, exact. N-au cum, cu ce să vă deranjeze, nu. Şi dacă sar calul, suntem noi acolo, nu le permitem. Ei asta spun, că a fost o întâlnire în luna…în luna, nu spun luna, premergătoare alegerilor din noiembrie. Cred că în noiembrie au fost alegerile sau la începutul lui decembrie 2012.
Vlad Cosma: Mda.
.Vlad Cosma: Cam obosit! Să trăiţi! Să trăţi!
(ÎN BIROUL PROCURORULUI-ŞEF LUCIAN ONEA INTRĂ PROCURORUL MIRCEA NEGULESCU)
procuror M. Negulescu: După anchete.
procuror Giluela Deaconu: După nişte anchete, mă, nişte anchete..
Vlad Cosma: V-am luat locul, mă scuzaţi (ref: scaunul lui Negulescu ).
procuror Giluela Deaconu: Plăcintă …(neinteligibil)…
Vlad Cosma: Sunteţi si dvs de faţă? (ref: ancheta de a doua zi)
procuror Giluela Deaconu: Da, amândoi. (ref: procurori G. Deaconu şi M. Negulescu)
Vlad Cosma: Am înţeles.
…(neinteligibil)…
procuror M. Negulescu: M-am purtat urât cu el. L-am făcut porc.
procuror Giluela Deaconu: L-a făcut porc.
procuror M. Negulescu: Păi dacă e porc.
procuror Giluela Deaconu: Eu am încercat să-l conving că nu l-a făcut porc, da..
…(neinteligibil)…
procuror M. Negulescu: Păi dacă semnează, mă…
…(neinteligibil)…
procuror-şef Lucian Onea: Numa’ probleme.
procuror Giluela Deaconu: Procurorul bun şi procurorul rău.
Vlad Cosma: Şi cine e bun? Dumneavoastră?
procuror Giluela Deaconu: Lasă-l, domne, că nu v-a făcut porc. Am fost eu aici prezentă. Chiar nu, nu dumneavoastră v-a zic porc. “Dar cui i-a zis? Că eu eram singur aici.”
…(răsete)…
Vlad Cosma: Vorbea la telefon.
…(răsete)…
procuror Giluela Deaconu: Auzi, nu mi-am dat seama să-i zic, “vorbea la telefon”, pe bune, uite, că ştie.
procuror Giluela Deaconu: Vorbea puţin la telefon.
….(răsete)….
….(neinteligibil)…
procuror M. Negulescu: Îl bufnea plânsul la plecare.
procuror Giluela Deaconu: Pai da…dacă l-ai luat şi la sentiment.
procuror M. Negulescu: L-am luat la sentiment…zic: ”păi, nu vezi, bă, te-a manipulat ăla, jegosu’ ăla, hoţul ăla, vagabondul ăla”….
Vlad Cosma: Eşti cam bronzat.
procuror M. Negulescu: M-am bronzat…dorm afară pe ..
procuror Giluela Deaconu: L-a dat afară nevasta şi…
Vlad Cosma: Pe balcon …dormi pe balcon.
procuror M. Negulescu: Te pup şi te iubesc ! (către procuror G. Deaconu)
procuror Giluela Deaconu: La 12 mâine.
Vlad Cosma: Da.
procuror M. Negulescu: Zice că dă acuma un comunicat domnul…pe surse…
procuror Giluela Deaconu: Cine, mă?
procuror M. Negulescu: Sebi ..cu lumea bună..
procuror M. Negulescu: Cu mine, cu toată lumea bună …că aşa, că am primit de la sor’ta nişte inimioare…
Vlad Cosma: Da, da’ n-are de unde să aibă
procuror-şef Lucian Onea: Şi apar şi inimioarele? Mamă, mamă…
procuror M. Negulescu: M-am dus la psihiatrie şi mi-a zis că am dedublare de personalitate.
…(răsete)…
procuror M. Negulescu:… de tip polimorfă, înţelegi? (Cerasela N.).
Exclusiv
Servicii DDD pentru condominii: ghid complet pentru administratori și locatari
Serviciile DDD, care se referă la dezinsecție, dezinfectare și deratizare, sunt esențiale pentru menținerea unui mediu sănătos și curat în condominii. Aceste servicii sunt destinate să prevină și să controleze infestările cu dăunători, bacterii și viruși, asigurând astfel un spațiu de locuit sigur pentru toți locatarii. Într-un condominiu, unde mai multe familii împărtășesc aceleași facilități și spații comune, importanța acestor servicii devine și mai evidentă. Fără o gestionare adecvată a problemelor legate de dăunători, riscurile pentru sănătatea locatarilor cresc semnificativ.
De asemenea, servicii DDD pentru condominii contribuie la protejarea valorii proprietății. Un condominiu bine întreținut, care beneficiază de un program regulat de dezinsecție și deratizare, va atrage mai mulți potențiali cumpărători sau chiriaș Astfel, administratorii de condominii trebuie să colaboreze cu companii specializate în DDD pentru a asigura un mediu curat și sănătos, dar și pentru a menține o imagine pozitivă a proprietății în fața locatarilor și a vizitatorilor.
Responsabilitățile administratorului în gestionarea serviciilor DDD
Administratorul unui condominiu are un rol crucial în gestionarea serviciilor DDD. Printre responsabilitățile sale se numără evaluarea nevoilor specifice ale clădirii și ale locatarilor, precum și selectarea unei companii de servicii DDD care să răspundă acestor cerințe. Este esențial ca administratorul să fie bine informat despre tipurile de dăunători care pot apărea în zonă și despre metodele eficiente de combatere a acestora. De asemenea, el trebuie să se asigure că toate serviciile sunt efectuate conform normelor legale și de siguranță.
Un alt aspect important al responsabilităților administratorului este comunicarea cu locatarii. Administratorul trebuie să informeze locatarii despre programul de servicii DDD, să le explice importanța acestora și să le ofere detalii despre măsurile de siguranță care vor fi implementate. O bună comunicare poate ajuta la reducerea anxietății locatarilor și la creșterea gradului de cooperare în ceea ce privește menținerea curățeniei și igienei în condominiu.
Cum să alegi o companie de servicii DDD pentru condominii
Alegerea unei companii de servicii DDD pentru un condominiu nu este o decizie care trebuie luată cu ușurință. Este important ca administratorul să efectueze o cercetare amănunțită pentru a identifica furnizorii care au experiență în gestionarea problemelor specifice condominiilor. Un prim pas ar fi solicitarea de recomandări din partea altor administratori sau a locatarilor care au avut experiențe pozitive cu anumite companii. De asemenea, recenziile online pot oferi informații valoroase despre calitatea serviciilor oferite.
Un alt criteriu esențial în alegerea unei companii DDD este certificarea și licențierea acesteia. Administratorul trebuie să se asigure că firma aleasă respectă toate reglementările legale și are personal calificat pentru a efectua tratamentele necesare. Este recomandat să se solicite o prezentare detaliată a metodelor utilizate, a produselor chimice folosite și a măsurilor de siguranță implementate. O companie transparentă va oferi toate informațiile necesare pentru a câștiga încrederea administratorului și a locatarilor.
Rolul locatarilor în menținerea curățeniei și igienei în condominiu
Locatarii joacă un rol esențial în menținerea curățeniei și igienei într-un condominiu. Fiecare persoană are responsabilitatea de a contribui la un mediu sănătos prin respectarea regulilor de igienă și curățenie stabilite de administrator. De exemplu, aruncarea corectă a gunoiului, păstrarea spațiilor comune curate și raportarea imediată a problemelor legate de dăunători sunt doar câteva dintre acțiunile pe care locatarii le pot întreprinde pentru a sprijini eforturile de întreținere.
În plus, educația locatarilor cu privire la importanța unor servicii DDD blocuri este crucială. Administratorul ar trebui să organizeze sesiuni informative sau întâlniri periodice pentru a discuta despre măsurile de prevenire a infestărilor și despre cum fiecare locatar poate contribui la menținerea unui mediu curat. Implicarea activă a locatarilor nu doar că îmbunătățește condițiile de trai, dar și întărește comunitatea din cadrul condominiului.
Servicii DDD de bază pentru condominii
Serviciile DDD de bază pentru condominii includ dezinsecția, deratizarea și dezinfectarea spațiilor comune. Dezinsecția se concentrează pe eliminarea insectelor dăunătoare, cum ar fi gândacii, furnicile sau ploșnițele, care pot afecta sănătatea locatarilor. Aceste tratamente sunt esențiale pentru prevenirea infestării și trebuie efectuate periodic, în funcție de specificul clădirii și de istoricul problemelor întâmpinate.
Deratizarea este un alt serviciu crucial, având ca scop eliminarea rozătoarelor care pot cauza daune structurale clădirii și pot transmite boli periculoase. Administratorul trebuie să colaboreze cu compania DDD pentru a stabili un program eficient de deratizare, care să includă inspecții regulate și măsuri preventive. Dezinfectarea spațiilor comune, cum ar fi holurile, lifturile sau zonele de recreere, este la fel de importantă, mai ales în contextul pandemiei recente, când igiena a devenit o prioritate majoră.
Cum să gestionezi eficient programul de curățenie și dezinsecție în condominiu
Gestionarea eficientă a programului de curățenie și dezinsecție într-un condominiu necesită o planificare atentă și o coordonare bună între administrator și compania DDD. Este important ca programul să fie stabilit astfel încât să nu interfereze cu activitățile zilnice ale locatarilor. De exemplu, tratamentele chimice ar trebui să fie programate în momente când majoritatea locatarilor sunt absenți sau când nu există activitate intensă în clădire.
De asemenea, administratorul ar trebui să comunice clar cu locatarii despre programul stabilit, informându-i cu privire la zilele și orele când vor avea loc intervențiile. Această transparență va ajuta la minimizarea disconfortului creat de aceste activități și va asigura cooperarea locatarilor. Monitorizarea rezultatelor intervențiilor este la fel de importantă; administratorul ar trebui să solicite feedback din partea locatarilor pentru a evalua eficiența serviciilor DDD și pentru a face ajustări dacă este necesar.
Cum să previi problemele legate de dăunători în condominiu
Prevenirea problemelor legate de dăunători într-un condominiu este esențială pentru menținerea unui mediu sănătos. O primă măsură preventivă este asigurarea unei bune igiene în spațiile comune și private. Locatarii ar trebui să fie încurajați să păstreze curățenia, să nu lase resturi alimentare expuse și să depoziteze gunoiul corespunzător. De asemenea, administratorul poate organiza campanii de informare pentru a educa locatarii despre importanța prevenirii infestării.
Un alt aspect important este inspecția regulată a clădirii pentru identificarea eventualelor semne de infestare sau deteriorare care ar putea atrage dăunători. Administratorul ar trebui să colaboreze cu compania DDD pentru a efectua inspecții periodice ale clădirii, inclusiv subsoluri, mansarde și alte zone mai puțin accesibile. Aceste inspecții pot ajuta la identificarea problemelor înainte ca acestea să devină grave, economisind astfel timp și resurse pe termen lung.
Importanța colaborării cu o companie specializată în servicii DDD
Colaborarea cu o companie specializată în servicii DDD este esențială pentru asigurarea unui mediu curat și sănătos într-un condominiu. Aceste companii dispun de expertiza necesară pentru a evalua situația specifică a clădirii și pentru a propune soluții personalizate. De asemenea, ele utilizează produse chimice eficiente și sigure, respectând toate reglementările legale în vigoare.
O companie specializată va oferi nu doar servicii reactive, ci și preventive, ajutând la identificarea riscurilor înainte ca acestea să devină probleme majore. Această abordare proactivă poate reduce semnificativ costurile pe termen lung asociate cu infestările severe sau cu deteriorările cauzate de dăunători. În plus, colaborarea strânsă între administratorul condominiului și compania DDD va facilita comunicarea eficientă cu locatarii, asigurându-se astfel că toți sunt informați despre măsurile luate.
Cum să menții un buget echilibrat pentru serviciile DDD în condominiu
Menținerea unui buget echilibrat pentru serviciile DDD într-un condominiu este o provocare importantă pentru orice administrator. Este esențial ca acesta să planifice din timp cheltuielile legate de aceste servicii, având în vedere atât costurile directe ale intervențiilor DDD, cât și eventualele cheltuieli suplimentare care pot apărea din cauza infestării sau deteriorării clădirii.
Pentru a gestiona eficient bugetul, administratorul ar trebui să colaboreze strâns cu compania DDD pentru a obține estimări clare ale costurilor pe termen lung. De asemenea, este recomandat să se aloce o parte din buget pentru măsuri preventive care pot reduce riscurile pe termen lung. O altă strategie eficientă este implicarea locatarilor în discuțiile bugetare; prin organizarea unor întâlniri periodice, administratorul poate obține feedback-ul acestora privind prioritățile financiare ale comunităț
Cum să comunici eficient cu locatarii în privința serviciilor DDD
Comunicarea eficientă cu locatarii în privința serviciilor DDD este esențială pentru asigurarea unei colaborări armonioase între administrator și comunitate. Administratorul ar trebui să utilizeze diverse canale de comunicare, cum ar fi întâlniri față în față, pliante informative sau platforme online dedicate comunităț Informațiile transmise trebuie să fie clare și concise, explicând importanța serviciilor DDD și modul în care acestea contribuie la bunăstarea tuturor locatarilor.
De asemenea, administratorul ar trebui să fie deschis la feedback din partea locatarilor. Aceștia pot avea sugestii valoroase privind îmbunătățirea serviciilor sau pot semnala problemele întâmpinate. Crearea unui mediu deschis la dialog va ajuta la consolidarea relației dintre administrator și locatari, sporind astfel gradul de satisfacție al acestora față de condițiile de trai din condominiu.
Cum să evaluați calitatea serviciilor DDD în condominiu
Evaluarea calității serviciilor DDD într-un condominiu este un proces continuu care necesită implicarea activă atât din partea administratorului cât și din partea locatarilor. Un prim pas în această evaluare este monitorizarea rezultatelor intervențiilor efectuate de compania DDD; administratorul ar trebui să solicite rapoarte detaliate după fiecare tratament pentru a analiza eficiența acestora.
Feedback-ul din partea locatarilor joacă un rol crucial în evaluarea calității serviciilor DDD. Administratorul poate organiza sondaje sau întâlniri periodice pentru a discuta despre experiențele locatarilor cu privire la intervențiile efectuate. Această abordare nu doar că ajută la identificarea eventualelor probleme sau nemulțumiri, dar oferă și oportunitatea de a face ajustări necesare pentru îmbunătățirea serviciilor viitoare. Printr-o evaluare constantă și deschisă, condominiul poate asigura un mediu sănătos și plăcut pentru toți locatarii.
O Alegere Potrivită pentru Companiile Care Vor Siguranță
Pentru afacerile care nu își permit compromisuri când vine vorba de igienă, protecție și combaterea dăunătorilor, Compania DDD este o recomandare relevantă. Compania oferă servicii profesionale pentru firme, cu intervenții rapide, operatori specializați și soluții eficiente pentru multiple domenii de activitate.
Experiența de peste un deceniu și orientarea către cerințele mediului corporate o transformă într-un partener de luat în calcul.
Contact direct:
Telefon: 031 005 06 52
Email: office@companiaddd.ro
Program telefonic:
Luni – Vineri: 09:00 – 18:00
Exclusiv
Egalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă în contextul european
Proiectele finanțate prin fonduri europene nu vizează doar indicatori economici, ci și promovarea unor valori fundamentale care definesc societatea modernă. Egalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă sunt pilonii pe care se construiește orice inițiativă sustenabilă.
Egalitatea de șanse presupune eliminarea oricărei forme de discriminare pe criterii de gen, etnie sau dizabilități, asigurându-se că fiecare persoană are un punct de plecare echitabil. În cadrul proceselor de recrutare și formare, acest lucru înseamnă că meritul și potențialul sunt singurele criterii care contează.
Accesibilitatea pentru persoanele cu handicap este o componentă esențială a nediscriminării. O societate cu adevărat incluzivă este cea care elimină barierele fizice și digitale, permițând tuturor cetățenilor să participe la cursuri sau să ocupe un loc de muncă. În paralel, dezvoltarea durabilă ne îndeamnă la o utilizare eficientă a resurselor. Într-o eră a schimbărilor climatice, este vital ca noile generații de angajați să fie instruite în spiritul economiei verzi, reducând risipa și protejând mediul înconjurător pentru generațiile viitoare.

Proiectul VIVAT 2.0, Proiect finanțat din Fondul Social European + prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027, (Cod proiect: 337378) integrează aceste principii orizontale în toate activitățile sale.
Prin promovarea egalității de gen, proiectul încurajează atât femeile, cât și bărbații să acceseze domenii profesionale variate, spărgând stereotipurile tradiționale. De asemenea, incluziunea minorităților, precum comunitatea romă din județul Brașov, reprezintă o prioritate, oferindu-le acestora acces la servicii de profilare și mediere care să le schimbe traiectoria de viață.
Respectarea acestor valori nu este doar o obligație contractuală față de Uniunea Europeană, ci o condiție sine qua non pentru o dezvoltare armonioasă a comunității locale, unde nimeni nu este lăsat în urmă.
Disclaimer: documentul reflectă exclusiv opinia autorilor și nu reprezintă poziția oficială a Comisiei Europene sau a Guvernului României, care nu sunt responsabile pentru modul în care informațiile din studiu vor fi folosite.
Exclusiv
Catifea pe scaunele de bar și cum o faci să arate premium
Catifeaua a încetat să fie un material rezervat doar interioarelor de epocă sau palatelor prăfuite. În contextul modern, acest finisaj aduce o notă de rafinament și confort pe care alte materiale nu o pot egala. Dacă vrei să transformi colțul tău într-un punct de atracție, materialele catifelate sunt soluția ideală pentru tine în orice amenajare.
Alegerea ta trebuie să fie una asumată, deoarece acest material comunică imediat un stil personal puternic. Nu este vorba doar despre aspectul vizual, ci despre modul în care textura influențează atmosfera încăperii. Când atingi suprafața moale, simți imediat o schimbare de ton în amenajarea pe care ai creat-o cu atâta grijă și atenție la detalii.
Atunci când cauți scaune de bar potrivite, trebuie să te uiți dincolo de prima impresie estetică din magazin. Aceste piese sunt expuse la o uzură constantă, deci ai nevoie de un echilibru între eleganță și rezistență mecanică. Un model de scaun de bar tapițat în catifea premium bine ales va rezista ani de zile fără să își piardă farmecul inițial pe care l-ai căutat.
Densitatea potrivită pentru aceste scaune de bar
Nu orice tip de catifea este creat egal, mai ales pentru utilizare intensă. Caută materiale cu o densitate mare a firelor, care să nu permită bazei să se vadă. O catifea de calitate pentru niște scaune de bar durabile trebuie să aibă o rezistență ridicată la abraziune, verificată prin teste riguroase de specialitate înainte de a face orice achiziție finală.
Poliesterul modern este adesea preferat în locul bumbacului deoarece rezistă mult mai bine la pete și la frecare. Acest aspect este vital într-o zonă unde băuturile sunt mereu prezente. Verifică specificațiile tehnice și asigură-te că materialul pentru noile tale scaune de bar este conceput special pentru a face față contactului zilnic cu diverși utilizatori sau invitați.
Efectul vizual și culori pentru scaune de bar rafinate
Lumina joacă un rol fascinant pe suprafața catifelei datorită direcției firelor, fenomen cunoscut sub numele de directional nap. În funcție de unghiul din care privești, culoarea pare mai închisă sau mai deschisă, oferind profunzime vizuală. Acest luciu schimbător face ca niște suprafețe tapițate să pară mereu diferite în funcție de momentul zilei în care sunt privite de către tine.
Dacă vrei un look care să nu se demodeze repede, orientează-te către nuanțe saturate și profunde. Verdele smarald, albastrul bleumarin sau griul antracit arată întotdeauna premium și maschează micile imperfecțiuni mai bine decât culorile deschise. Culorile sofisticate transformă aceste obiecte în elemente centrale ale decorului, fără să pară eforturi disperate după atenție din partea celorlalți care te vizitează.
Mixul de materiale pentru scaune de bar moderne
Ca să eviți un aspect prea încărcat, trebuie să echilibrezi catifeaua cu materiale rigide și reci. Un cadru metalic subțire, negru mat sau auriu discret, oferă un contrast vizual necesar. Această combinație de texturi face ca mobila să pară ușoară și contemporană, integrându-se perfect într-un design industrial sau minimalist ales de tine cu mult gust și atenție.
Lemnul este o altă opțiune care aduce un aer organic și cald lângă tapițeria fină. Liniile simple și formele geometrice clare ajută materialul să respire și să nu pară demodat. Esențial este să nu adaugi prea multe detalii decorative inutile, ci să lași calitatea texturii de pe aceste scaune de bar să vorbească de la sine în camera respectivă.
Întreținerea corectă pentru scaune de bar impecabile
Catifeaua necesită o disciplină minimă pentru a-și păstra aspectul de nou cât mai mult timp. Aspirarea săptămânală cu o perie moale îndepărtează praful care se poate fixa între firele dense. Dacă observi că firele s-au tasat, o periere ușoară în sensul opus creșterii lor poate reda volumul și luciul natural al acestor scaune de bar din locuința ta personală.
Pentru pete, reacția rapidă este singura ta șansă reală de succes. Tamponează imediat zona cu o cârpă uscată și curată, fără să freci materialul, deoarece vei distruge structura firelor. Folosirea unor soluții de protecție aplicate preventiv poate face minuni, oferindu-ți liniștea necesară atunci când folosești des noile tale scaune de bar alături de prieteni apropiați în serile de weekend.
Investiția într-un finisaj de acest tip reflectă dorința ta de a crea un spațiu primitor și plin de caracter. Atunci când alegi corect, rezultatul este un colț de bar care emană lux discret și o stare de bine autentică. Detaliile tehnice și atenția la material îți garantează că alegerea făcută pentru aceste scaune de bar va fi apreciată mult timp.
-
Viața în Prahovaacum 3 luniAdvertoriale: ce înseamnă, cum se redactează și unde se distribuie
-
Viața în Prahovaacum 3 luniMarketing digital explicat: SEO, content și AI într-o singură strategie
-
Administrație localăacum 2 luni
Mobilier la comandă cu schiță 3D și contract ferm – De ce NCH Mob este alegerea inteligentă pentru casa ta
-
Sportacum 2 luni
Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă
-
Administrație localăacum 2 luni
De ce ai nevoie de transparenta intr-un serviciu de contabilitate firma de transport
-
Evenimentacum 2 luni
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
-
Afaceriacum 2 luni
Padbol România ajunge în Valea Jiului. Petrila devine centru oficial!
-
Exclusivacum o lunăEgalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă în contextul european



