Connect with us

Eveniment

Ministrul Justiţiei a declarat, joi, la Timişoara, că o comisie specială înfiinţată anul trecut are la dispoziţie trei ani pentru a inventaria documentele existente în arhiva SIPA

Publicat

pe

Tudorel Toader a afirmat joi la Timişoara, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Prefectura Timiş, că a vizitat personal arhiva SIPA, după ce a fost înfiinţată comisia specială care are ca scop inventarierea documentelor.

”Povestea cu arhiva SIPA este veche, dar încă nu este clarificată. Eu, când am devenit ministru al Justiţiei, ştiam că există arhiva şi că sunt dezbateri. Am promovat o Hotărâre de Guvern prin care am solicitat să constituim o comisie specială cu certificat ORNISS şi să vedem şi noi ce este în arhivă. Guvernul a adoptat hotărârea, iar eu am acces în baza legii, aşa că m-am dus cu comisia şi am intrat în arhivă. Când s-a deschis uşa la arhivă, prima dată am văzut teancul de cărţi de muncă ale foştilor angajaţi din penitenciar care se pensionaseră, dar cartea de muncă stătea în arhivă şi nu putea să dovedească vechimea”, a declarat ministrul Justiţiei.

De asemenea, Tudorel Toader a precizat că membrii comisiei speciale au la dispoziţie trei ani pentru a inventaria documentele existente în arhiva SIPA, iar că actele care fac referire la viaţa privată vor fi distruse, iar cele secrete vor fi desecretizate.

”Comisia are la dispoziţie trei ani pentru a inventaria documentele. Unele sunt consemnări ţinând de viaţa privată şi atunci am spus că e normal titularul să aibă acces, poate vrea să vadă ce făcea la 25 de ani. Altele pot ţine de arhiva naţională şi urmează să fie transferate acolo, altele de siguranţa statului şi trebuie să fie transferate la arhiva de specialitate. Poate unele conţin informaţii care pot fi valorificate de autorităţi. La finalul celor trei ani vedem ce rămâne din arhiva SIPA. Cele cu viaţa privată le distrugem, restul le transferăm, iar cele secrete le desecretizăm. La finalul celor trei ani o să scriem pe uşă «Aici a fost arhiva SIPA, să le fie de bine»”, a afirmat ministrul Justiţiei. (Dumitru E.).

 

Eveniment

Alegerea unui PC ieftin – Ziarul Nationalul

Prahova Mea

Publicat

pe

montaj-calculator

Se poate intampla sa aveti un buget care sa nu va permita achizitionarea unui PC prea scump, de aceea, urmatorul lucru la care e posibil sa va ganditi va fi un PC mai ieftin, care sa intre in acest buget si sa va ofere in acelasi timp o performanta foarte buna. Un astfel de PC ar trebui asadar sa vina in intampinarea nevoilor voastre si sa va ajute din multe puncte de vedere. Inainte de orice achizitie totusi, este foarte important sa va ganditi la ce buget veti avea la dispozitie.

De cele mai multe ori, atunci cand va orientati catre un sistem pentru jocuri mai ieftin, in 4, 5 ani va trebui sa-i faceti un upgrade major, dar cu toate acestea, unele componente ar trebui sa continue sa functioneze. E posibil ca in cativa ani a ne bazam pe harduri de mare viteza si anume cele de tip solid state drive. Un PC mai ieftin poate fi o solutie spre care oricine se poate orienta, iar pentru a realiza un astfel de PC, va trebui sa aveti in vedere cateva componente. De exemplu, in cazul unui astfel de PC refurbished, puteti avea in vedere o placa video Asus ROG STRIX GTX. La acest sistem mai puteti adauga o memorie ADATA de 8GB, un procesor Intel Coffee LAKE, o placa de baza MSI B360-A PRO, un HDD WD Blue 1TB, o carcasa DeepCool Tesseract BF si o sursa Seasonic.

Daca aveti in vedere o astfel de configuratie, pe langa faptul ca veti reusi chiar si sa faceti niste economii, va veti bucura asadar de o configuratie cat se poate de buna, aceasta reusind sa fie pe placul vostru si sa va ofere in orice situatie posibilitatea de a va juca fara nici un fel de problema orice fel de joc. Oricum, in situatia in care nu aveti bani sa achizitionati toate aceste componente, atunci o solutie ar fi sa cumparati componentele pe parti, iar in timp veti putea sa va construiti calculatorul de care aveti nevoie. Daca nu aveti nicio componenta, atunci puteti chiar sa renuntati la placa video si sa o achizitionati ulterior.

Aceasta configuratie este avantajoasa pentru ca reuseste sa ruleze fara nici o problema, orice joc de pe piata. Tehnologia de pe placa video chiar confirma faptul ca pe viitor vom avea rezolutii din ce in ce mai mari si se va ajunge chiar si la 8K.

Citeste in continuare

Eveniment

Cadourile potrivite de botez si aniversari

Prahova Mea

Publicat

pe

Desi alegerea cadoului potrivit ar putea sa va puna unele dificultati, aceasta alegere fiind si o provocare destul de mare in acelasi timp, ar trebui sa tineti cont de cateva sfaturi, astfel incat sa luati decizia cea mai buna si sa alegeti un cadou cat mai potrivit. In cazul aniversarilor aveti asadar mai multe cadouri spre care sa va orientati. Carucioarele, scaunele auto, dar si leaganele, patuturile, precum si scaunele pentru masuta sunt o alegere foarte buna. De asemenea, mai puteti avea in vedere si niste hainute mai elegante pentru copii. Chiar si jucariile interactive pot fi o solutile de avut in vedere in acest caz, de aceea puteti sa va orientati catre ele. Mai puteti opta si pentru cutiutele muzicale.

In cazul botezului, trebuie sa stiti ca acest eveniment este unul foarte important atat pentru parinti, cat si pentru viata bebelusilor. De asemenea, el este un prilej de fericire, dar si de entuziasm. Acest eveniment este si unul care aduce o multime de momente de stres pentru parinti. Daca va doriti sa alegeti un cadoul potrivit pt un copil de 1 an, veti avea astfel mai multe lucruri de care va trebui sa va interesati. Fiecare cadou spre care va veti orienta va trebui asadar sa fie cat mai original si sa dea dovada de un stil aparte. El trebuie si sa fie util, de aceea este important sa-l aveti in vedere.

In ceea ce priveste botezul, multi invitati se orienteaza asadar catre un cadou cat mai util pentru parinte. Acest cadou este important asadar pentru primii ani din viata celui mic, aceasta perioada fiind si una dintre cele mai solicitante perioade din viata parintilor, de aceea cadoul trebuie sa fie bunul cat mai bine ales si daca se poate, el sa fie si util in acelasi timp. Cele mai oferite cadouri in cazul acestor evenimente sunt carucioarele, scaunele auto, dar si paturile multifunctionale, precum si accesoriile educative.

Atat familia, cat si prietenii apropiati au in vedere aceste cadouri, acestea fiind foarte necesare parintilor in primul an de viata al bebelusului. In ultima vreme, din ce in ce mai multi invitati prefera sa achizitioneze un ban de argint si sa-l ofere pentru cel mic, dar si pentru parintii acestuia. Un astfel de cadou este unul apreciat, dar si foarte deosebit in acelasi timp. Tinand cont de aceste lucruri, nu veti avea dificultati in a gasi cadoul cel mai potrivit pentru bebelus, acesta fiind si unul util.

Articolul Cadourile potrivite de botez si aniversari apare prima dată în Ziarul Nationalul.

Citeste in continuare

Eveniment

Cum purtam hanoracul – Ziarul Nationalul

Prahova Mea

Publicat

pe

Hanoracul are origini sportive, acesta fiind o piesa vestimantara excelenta, el fiind caracteristic modei strazii. Hanoracul in ziua de azi a migrat chiar si catre zona casual. Acest lucru nu ar trebui sa ne miore pentru ca hanoracul este o piesa vestimentara preferata de multe persoane, acesta facand cu brio fata tuturor provocarilor. Putem chiar spune despre el in ziua de azi ca este o haina casual. Avand in vedere faptul ca acesta este considerat a fi un element lejer de vestimentatie, el are un potential fashion excelent ce poate fi exploatat la maximum. Pentru a avea stil, hanoracul este o solutie de avut in vedere.

Layering-ul este o metoda excelenta de a iesi in evidenta atunci cand vine vorba despre hanorace barbati, acesta stil facand referire la suprapunerea unui numar mai mare de haine. Initial hanoracul era destinat cu totul altor scopuri decat celor estetice, dar in ziua de azi, acesta este o optiune ideala. Puteti folosi hanoracul pentru a realiza un ansamblu vestimentar excelent. Hanoracul stil cardigan poate fi asadar o alegere de avut in vedere pentru voi, acesta fiind o piesa vestimentara cu foarte mult bun gust.

Ca lungime, acesta va depasi soldurile cu o palma, iar in ceea ce priveste croiala, aceasta este cambrata datorita faptului ca hanoracul este realizat din bumbac, acesta avand o grosime medie, alaturi de o cantitate infima de microfibre. In ceea ce priveste purtatul hanoracului, puteti alege asadar un hanorac tip cardigan negru, peste care puteti adauga un tricou alb cu imprimeu discret pe piep. Mai puteti purta si o jacheta din piele maro, aceasta avand un aspect army&vintage. La aceasta combinatie ar merge o pereche de ghete militare, din gama celor de hiking, ele fiind scurte, usoare, dar si flexibile.

Hanoracul mai merge asociat si cu diverse piese vestimentare smart. Alegeti asadar o culoare calda, cum ar fi de exemplu bej pentru ca aceasta culoare va suporta mai multe culori cromatice. O camasa cu un imprimeu in carouri mici, dar si o cravata neagra pot completa o tinuta cu adevarat speciala. Peste toata aceasta tinuta, un sacou negru din flanel moale, lipsit de stralucire este o alegere importanta, el fiind excelent pentru textura hanoracului. Alegeti niste pantaloni cu o croiala clasica dar fara dunga, din materiale asemanatoare celor din care se realizeaza pantalonii de tip chino. Hanoracele sunt asadar o alegere foarte buna pentru orice persoana care doreste un confort sporit.

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Eveniment6 zile inainte

Alegerea unui PC ieftin – Ziarul Nationalul

Se poate intampla sa aveti un buget care sa nu va permita achizitionarea unui PC prea scump, de aceea, urmatorul...

EvenimentO săptămână inainte

Cadourile potrivite de botez si aniversari

Desi alegerea cadoului potrivit ar putea sa va puna unele dificultati, aceasta alegere fiind si o provocare destul de mare...

EvenimentO săptămână inainte

Cum purtam hanoracul – Ziarul Nationalul

Hanoracul are origini sportive, acesta fiind o piesa vestimantara excelenta, el fiind caracteristic modei strazii. Hanoracul in ziua de azi...

Eveniment2 săptămâni inainte

Dan Chitic: Culoarul condamnaților

Sunt unele persoane ale căror atitudini sau fapte au produs un impact atât de mare asupra mentalului colectiv încât acestora...

Eveniment2 săptămâni inainte

CÂT DE EFICIENTE SUNT MATERIALELE PROMOȚIONALE PENTRU AFACERILE MICI?

Afacerile au nevoie de materiale promoționale deoarece acestea sunt o modalitate eficientă de a transmite mesajul afacerii către cât mai...

Eveniment2 săptămâni inainte

Paharele de carton biodegradabile sunt foarte populare în rândul vânzătorilor de mâncare stradală, cafea și fast food

Paharele de carton biodegradabile au devenit foarte populare în rândul vânzătorilor de mâncare stradală, cafea și fast food. Toate acestea...

Eveniment2 săptămâni inainte

Trump anunță 52 de ținte!

Preşedintele SUA, Donald Trump, a avertizat sâmbătă Teheranul că americanii au identificat 52 de situri în Iran şi le vor...

Eveniment3 săptămâni inainte

Afla de ce trebuie sa investesti in servicii SEO

Este foarte posibil sa fi auzit zvonuri ca optimizarea SEO nu mai reprezinta o modalitate cautata si eficienta de promovare...

Eveniment3 săptămâni inainte

Eficienta unor servicii in cazul unor situatii complicate

Cam cati dintre voi au rabdare suficienta pentru a putea rezolva cele mai complicate situatii? Intotdeauna le spunem celorlalti ca...

Eveniment3 săptămâni inainte

Pret betisoare parfumate este investitia oamenilor in clipe fericite

Din ce in ce mai mult avem nevoie de promisiuni de fericire, sa facem fata sarcinilor cotidiene, stresului. Nu este...

Eveniment1 lună inainte

Cum alegem corect fronturile de mobila Protege Parol

O adevarata provocare pentru orice persoana o reprezinta alegerea mobilierului din casa noastra, mai ales pentru cei care sunt implicati...

Administrație locală1 lună inainte

Atu Tech: Incidența defecțiunilor la sistemele de supraveghere crește cu 30% pe timpul iernii. Cele mai multe defecțiuni sunt cauzate de instalări necorespunzătoare

Incidența defecțiunilor la sistemele de supraveghere crește cu aproximativ 30% pe timpul iernii. Temperaturile foarte scăzute, umezeala ridicată, condensul, precipitațiile...

Eveniment1 lună inainte

Lovitură de stat sau Revoluție?

Nu demult, un procuror general, autorul unei faimoase jonglerii judiciare (roaba cu brățări dacice din Munții Orăștiei recuperată pe bani...

Eveniment1 lună inainte

Sportivii cu handicap din Constanța au fost premiati la Sarbatoarea bradului

Marti, 17 decembrie 2019, membrii Asociatiei Judeteane Constanta a Sportului pentru Persoanele cu Handicap au participat la Sarbatoarea Bradului, ocazie...

Eveniment1 lună inainte

Lupta pentru privilegii domină țara

Trăim una dintre cele mai cumplite perioade de după 1990. Toată lumea se luptă orbește pentru privilegii. Ba că munca...

Eveniment1 lună inainte

Cupa Mos Craciun la Tenis de Masa a persoanelor cu handicap si-a stabilit castigatorii

Recunoscuta ca traditionala in judetul Constanta, organizata lunar de catre Asociatia Judeteana Constanta a Sportului pentru Persoanele cu Handicap, competitia...

Eveniment1 lună inainte

Consultanta profesionala – imobiliara – Ziarul Nationalul

Cati dintre aceia interesati in achizitionarea sau inchirierea unui imobil sau in achizitionarea unui teren, cunosc foarte bine si in...

Eveniment1 lună inainte

CONSUMABILE CABINET STOMATOLOGIE – Ziarul Nationalul

Magazinul online Helios dental ofera o gama larga de consumabile stomatologice pentru toate tipurile de servicii medicale de acest gen....

Știrile Săptămânii