Așa ceva nu s-a mai întâmplat. Ce puțin în istoria statului modern român. Eu unul nu am mai auzit până acum ca un om de știință să fie silit, pentru a-și continua opera, să-și vândă cu anticipație drepturile de autor. Iată, avem parte și de așa ceva. Cel mai mare specialist din România în istoria recentă, Alex Mihai Stoenescu a luat această decizie extremă. De a-și vinde drepturile de autor pentru cel de-al cincilea tratat de istoriografie generală din lume. Pe care îl elaborează începând din 2006 sub egida Academiei Române.
Nici Academia, nici vreo altă instituție culturală nu are mijoacele necesare pentru a asigura finanțarea pentru o documentare extrem de laborioasă a acestei lucrări de referință a culturii române. Criza cronică a culturii noastre, care în esența ei reprezintă o criză de management politic și de administrare a statului, a atins asemenea dimensiuni, încât, în timp ce se fură în această țară și din această țară ca în codru la propriu și la figurat, Guvernul nu găsește resursele necesare nici măcar pentru supraviețuirea la limita cea mai de jos a culturii. Dacă veți citi ceea ce urmează, vă veți lua cu mâinile de cap!
Cum de a ajuns specialistul numărul unu din România în istorie recentă și unul dintre cărturarii reputați ai Europei și ai lumii să ia această decizie de a-și scoate a vânzare drepturile de autor? Lucrarea sa monumentală, după cum puteți afla, dacă deschideți linkul de mai sus, a presupus și presupune în continuare investigații extrem de ample în cele mai importante biblioteci și arhive europene. Este o muncă de Sisif. Pe care, din nefericire, nicio instituție de cultură din România, nici măcar ditamai Academia, nu mai e capabilă să o finanțeze. Iar nici autorul nu are mijloacele financiare personale necesare pentru a suporta asemenea costuri. Și ce ar putea vinde pentru a obține banii necesari? Cu excepția acoperișului de pe casă și a colecției sale de cărți, Alex Mihai Stoenescu nu are nimic de vânzare. Ca orice cărturar cu care acest neam se va mândri în viitor, întreaga sa avere se rezumă la opera sa de dimensiuni și la cote valorice impresionante. Așa că a recurs la o soluție fără precedent. Își vinde drepurile de autor pentru acest tratat și pentru toate lucrările rezumative, care urmează să fie publicate într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat sub forma unor broșuri. Își vinde deci munca și creația trecute, prezente și viitoare cu singurul scop de a-și putea finaliza opera.
Conform legislației române, drepturile de autor sunt valabile pe toată durata vieții artistului, scriitorului sau omului de știință, iar după decesul acestuia i se cuvin moștenitorului timp de 70 de ani. Nu știu dacă virtualul cumpărător al drepturilor de autor scoase la vânzare de Alex Mihai Stoenescu precum și urmașii acestuia se vor îmbogăți sau nu prin această achiziție. Oferta este una solidă, științifică, cât se poate de serioasă, dar vizează un domeniu de care, cel puțin pentru moment, din nefericire, actuala generație, generația tânără și poate și generațiile care urmează se depărtează în loc să se apropie. Aparent, interesul pentru istorie scade dramatic și exponențial. Dar cine-și pierde istoria, își pierde până a urmă și prezentul și viitorul. Ca să nu mai vorbim despre identitate. O națiune care-și pierde istoria își pierde ființa. Își pierde libertatea. Își pierde forța de a rezista. Cel care va salva această operă achiziționând drepturile de autor nu cred că va face o extraordinară afacere, cu exepția eventualității în care România se va întoarce într-o bună zi spre sine, așa cum au făcut și alte națiuni în momente grele, pentru a se salva și pentru a deveni o forță reală a nivel continental și mondial. În asemenea momente istoricii, fie ei și trecuți în neființă, au un mare preț. Și, de asemenea, opera acestora. Atunci investiția ar putea reprezenta nu numai un gest de generozitate, nu numai un gest patriotic, nu numai un semn că mai există oameni de afaceri prosperi care-și iubesc țara, iubind istoria patriei lor și apreciindu-i pe oamenii de știință care pun această istorie în operă, ci și o afacere profitabilă în sensul clasic al cuvântului.
Dacă eu aș fi în aceste momente grele premier al României, nu aș permite ca lucrurile să se întâmple așa. Nu aș accepta ca un om de știință de talia lui Alex Mihai Stoenescu, care ne-a dat cele mai importante lucrări de istorie recentă, să-și vândă pur și simplu drepturile de autor unui om de afaceri, indiferent cât de generos și de bine intenționat ar fi acesta. În definitiv și statul român, prin Ministerul Culturii, ar putea face această achiziție. Dacă nu care cumva ar putea să finanțeze încheierea acestui tratat.
Slabe speranțe însă. Și pentru a explica de ce sunt atât de sceptic, sunt silit să deschid o scurtă paranteză. Cred că în urmă cu 15 ani, în cursul unei vizite la Ankara în calitate de jurnalist, am avut cinstea să-l cunosc pe custodele arhivelor naționale. Acesta m-a informat că există acolo sute de mii de documente, rapoarte, informări, recensăminte, etc., despre vechile provincii ale României, care sute de ani s-au aflat în sfera de interes a Turciei. Acolo avem uriașe izvoare istorice de o valoare inestimabilă, necercetate de niciun om de știință român până la acea dată. Nimeni din România nu a făcut niciun efort, în ciuda faptului că autoritățile de la Ankara ne ofereau totul gratuit. Și la fel se întâmplă și cu arhivele de la Moscova, de la Viena, de la Budapesta și de la Berlin. Pur și simplu statul român, deși atenționat în repetate rânduri, a refuzat să facă orice demers. Indiferent ce guvern s-a aflat la putere. Iată cum poate fi pulverizată cu propria noastră complicitate, identitatea acestui popor.
Cazul Alex Mihai Stoenescu, un caz în definitiv strigător la cer, este doar ultimul exemplu în acest sens.
Sorin Rosca Stanescu