Connect with us

Exclusiv

Sesizarea Avocatului Poporului cu privire la neconstituționalitatea Legii nr. 55/2020

Prahova Mea

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

A fost suficient ca Raed Arafat să iasă cu surprinzătoarea declarație despre ”trolii” care lovesc în statul român, dar pe care serviciile secrete cele atât de profesioniste deja îi vânează și anihilează, pentru ca toată lumea să dea a lehamite din mână. Cu toții, de la politicieni la simpli cetățeni și de la demnitari la chiar inițiați ai sistemului fiind convinși că, gata, l-au recrutat structurile informative și pe Raed Arafat… Astfel că, băgat în corzile mai multor anchete, acesta a cedat și joacă deja cum îi cântă șefii serviciilor secrete. Numai că, surpriză, aceștia din urmă sunt încă năuci, nereușind să își revină din capcana pe care le-a întins-o ”Doctorul”.
Dan Gorgan, singura vulnerabilitate reală a ”Doctorului”
Acesta conștientizând pe deplin că, așa după cum dezvăluiam pe 6 mai, ”primul semn de relaxare va fi anchetarea lui Raed”. Drept urmare, veșnicul secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne a declanșat o dublă operațiune specifică jucătorilor din ”liga mare” a lumii de intelligence. Astfel că după cum susțin sursele noastre, în timp ce a apărut public mai mult decât spășit ca și un umil”colaborator” al serviciilor secrete, ”Doctorul” ar fi transmis în paralel un mesaj cât se poate de tranșant. Și anume că dacă va fi nevoie nu va aștepta trecerea stării de alertă pentru a umbla la celebrele sale ”agende”… Cele unde ar fi trecuți toți politicienii, jurnaliștii, demnitarii, magistrații și ofițerii operativi sau de informații care au apelat barem o dată în ultimele două decenii pentru ca ”Doctorul” să le rezolve o problemă personală în altfel atât de jalnicul sistem sanitar de la noi. Însă acest avertisment ar fi doar un mesaj subliminal pentru șefi din cadrul serviciilor secrete, cei care știu foarte bine ”istoricul” licitațiilor de sute de milioane de euro derulate la MAI. Și unde structurile pe care le conduc și-au putut face întotdeauna liniștite ”mendrele” financiare. Astfel că Raed Arafat s-a comportat exact ca un profesionist care a făcut diverse servicii ani de zile, ”recrutând” astfel pe persoană fizică nume grele ale sistemului.
Iohannis vrea, dar nu poate…
Ceea ce explică și de ce niciodată afacerile DELTAMED, ca să dăm doar un singur exemplu, nu au ajuns și în faza finală a Justiției. Dar și de ce serviciile nu au putut executa ordinul expres al președintelui Klaus Iohannis cu privire la ”ejectarea” lui Raed Arafat de la butoanele ministerelor de Interne și Sănătății. Operațiune prevăzută pentru începutul lunii ianuarie… Dovadă că totuși la un anumit nivel se știa că starea de urgență este iminentă și că trebuia musai ca să se intre în ea fără Raed Arafat. Numai că serviciile și-au dovedit încă o dată vulnerabilitatea, chiar dacă de această dată este vorba de un jucător de calibru, precum ”Doctorul” Raed Arafat.
A tras de timp până la pandemie
Acum normal că oamenii președintelui din sistem se jură că habar nu au avut până în ultima clipă că pandemia de coronavirus va lovi și România, astfel că operațiunea de ”extragere” a lui Raed Arafat de la vârful sistemului de urgență declanșată la sfârșitul anului trecut nu poate fi considerată decât o banală coincidență. Una însă parcă ”prea ca la țară”, dacă șeful statului cerea public, din două în două zile, premierului Ludovic Orban și ministrului de Interne să îl ”reevalueze” de urgență pe Raed Arafat.
Orban și Vela, lăsați cu buza umflată de servicii
Astfel că altfel atât de diplomatul Marcel Vela ajunsese și el să îl umilească în ședințele de minister cu acces liber dat televiziunilor pe secretarul de stat, refuzând pur și simplu să îi dea și acestuia microfonul. Și întrebându-l obsesiv ”ce ați făcut în ultimii 20 de ani”! În același timp, ”culoarele” propagandei erau puternic alimentate cu ”scurgeri controlate” despre noi și noi anchete, înregistrări, plângeri penale și audieri care îl priveau pe același Raed Arafat. De la ”COLECTIV” la mașinile poloneze de pompieri, și de la licitațiile de elicoptere până la ”monopolul” ambulanțelor deținut de cel mai intim prieten al ”Doctorului” încă din studenție, când Raed Arafat împărțea aceeași cameră cu actualul miliardar Dan Gorgan, patronul ”DELTAMED”. Numai că Raed a tras de timp cât a putut, a înghițit toate aceste înjosiri publice, dar a refuzat să plece ”de bună voie și nesilit de nimeni”. Astfel că ”ultimatumurile” date de Iohannis, Orban, Vela, procurori și servicii au trecut unul câte unul. Până ce ”neașteptata” pandemie a ajuns și în România și Raed Arafat chiar că nu mai avea cum să fie dat jos din fruntea Departamentului pentru Situații de Urgență.
S-a ”colorat” singur!
Totuși, o ultimă ”pisică” i-a fost arătată lui Raed Arafat pe 18 martie, atunci când Parchetul General s-a autosesizat în cadrul unui dosar penal pentru ”infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu și nepublice”, ancheta vizând o serie de hotărâri ale Grupului de suport tehnico-ștințific al Departamentului pentru Situații de Urgență”, condus de Raed Arafat. Însă cum nici acest firav avertisment nu a avut efectul scontat, Raed Arafat a trecut la contraatac imediat cum a simțit din nou pământul stării de urgență sub picioare. Astfel că mai întâi a avertizat public că nimeni nu va trebui să își permită să vină să ceară clarificări despre modul cum s-a intervenit în timpul situației de urgență, inclusiv în domeniul achizițiilor medicale.
Nici victimele ”COLECTIV”, nici ambulanțele ”DELTAMED” nu l-au clătinat pe Arafat
După care a urmat prima ”autolegendare” a secretarului de stat, cel care a decis detașarea unor ofițeri de legătură din cadrul ”Doi ș un sfert” la nivelul conducerilor tuturor structurilor MAI implicate în lupta cu pandemia de COVID-19. Iar cum strategia pare să fi prins în bună parte, imediat după ridicarea stării de urgență, Raed Arafat a decis probabil să se ”coloreze” singur drept omul serviciilor, pentru a zădărnici astfel definitiv iminenta reluare a ”asaltului final” împotriva sa după încetarea actualei stări de alertă. Una care nu mai poate dura totuși prea mult. Astfel că legat de perioada în care s-a aflat în fruntea ”celulei de criză” guvernamentale în plină pandemie, Raed Arafat ”s-a scăpat” public că serviciile secrete veghează pentru ca nu cumva să aibă de suferit… Afirmând răspicat că ”grupările” aflate în spatele campaniei musai ”fake news” dusă implicit împotriva sa ar fi deja ”documentate” de către serviciile secrete! Ceea ce i-a lăsat mască mai ales pe șefii serviciilor secrete, care s-au trezit astfel băgați cu japca de către Raed Arafat într-o ”fundătură” informativă din care nu prea mai au cum ieși. Pentru că dezmințirea unei astfel de operațiuni ar fi pur și simplu una ”sinucigașă” din punct de vedere al imaginii. Astfel că nu au ce face și înghit neputincioși în sec de când toată țara a aflat că Raed Arafat este omul lor… Ceea ce face și mai dificilă ducerea la bun sfârșit a misiunii încredințate de către șeful statului înainte de recunoașterea pandemiei. Și anume ”debarasarea” lui Raed Arafat din fruntea sistemului de urgență.
Un Pahonțu mai subtil…
Da, Raed Arafat este ”părintele SMURD”. Și al medicinei de urgență. Și al nenumărate alte structuri din sistemul medical sau cel al Internelor. Însă influența deosebită a acestuia și mai ales faptul că s-a dovedit de atâtea ori ”indestructibil” se datorează totuși, în mare parte, unei cu totul alte calități. Și anume faptului că ani și ani de zile a fost un fel de Lucian Pahonțu al sistemului, ”băiatul bun la toate” atunci când vreun nume mai important din politică, justiție, mass media sau sistem avea nevoie de câte un ”mic serviciu”. Ce-i drept, mult mai rafinat decât ”nemuritorul” de la SPP, ”Doctorul” nu le-a cerut nimic în schimb celor astfel ”recrutați”. Știind însă foarte bine că le poate bate oricând obrazul, dacă aceștia vor merge prea departe cu atacurile împotriva sa, chiar și dacă doar executau niște ordine. Ceea ce de altfel s-a și întâmplat în ultimele zile. Astfel că la ”bursa sistemului” deja au crescut spectaculos acțiunile ”Doctorului”, astfel că Iohannis va fi ”bifat” la rândul său, alături de Băsescu, printre ”trofeele” lui Raed Arafat. Îngroșând astfel rândurile politicienilor care au vrut să îl decapeze pe Raed Arafat, dar nu au putut. Asta și pentru că serviciile nu au furnizat ”muniția” informativă necesară…

Citeste in continuare
Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exclusiv

EDITORIAL/GANDURI DESPRE SI PENTRU DUPA CRIZA COVID – 19

Prahova Mea

Publicat

pe

Așa ceva nu s-a mai întâmplat. Ce puțin în istoria statului modern român. Eu unul nu am mai auzit până acum ca un om de știință să fie silit, pentru a-și continua opera, să-și vândă cu anticipație drepturile de autor. Iată, avem parte și de așa ceva. Cel mai mare specialist din România în istoria recentă, Alex Mihai Stoenescu a luat această decizie extremă. De a-și vinde drepturile de autor pentru cel de-al cincilea tratat de istoriografie generală din lume. Pe care îl elaborează începând din 2006 sub egida Academiei Române.
Nici Academia, nici vreo altă instituție culturală nu are mijoacele necesare pentru a asigura finanțarea pentru o documentare extrem de laborioasă a acestei lucrări de referință a culturii române. Criza cronică a culturii noastre, care în esența ei reprezintă o criză de management politic și de administrare a statului, a atins asemenea dimensiuni, încât, în timp ce se fură în această țară și din această țară ca în codru la propriu și la figurat, Guvernul nu găsește resursele necesare nici măcar pentru supraviețuirea la limita cea mai de jos a culturii. Dacă veți citi ceea ce urmează, vă veți lua cu mâinile de cap!
Cum de a ajuns specialistul numărul unu din România în istorie recentă și unul dintre cărturarii reputați ai Europei și ai lumii să ia această decizie de a-și scoate a vânzare drepturile de autor? Lucrarea sa monumentală, după cum puteți afla, dacă deschideți linkul de mai sus, a presupus și presupune în continuare investigații extrem de ample în cele mai importante biblioteci și arhive europene. Este o muncă de Sisif. Pe care, din nefericire, nicio instituție de cultură din România, nici măcar ditamai Academia, nu mai e capabilă să o finanțeze. Iar nici autorul nu are mijloacele financiare personale necesare pentru a suporta asemenea costuri. Și ce ar putea vinde pentru a obține banii necesari? Cu excepția acoperișului de pe casă și a colecției sale de cărți, Alex Mihai Stoenescu nu are nimic de vânzare. Ca orice cărturar cu care acest neam se va mândri în viitor, întreaga sa avere se rezumă la opera sa de dimensiuni și la cote valorice impresionante. Așa că a recurs la o soluție fără precedent. Își vinde drepurile de autor pentru acest tratat și pentru toate lucrările rezumative, care urmează să fie publicate într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat sub forma unor broșuri. Își vinde deci munca și creația trecute, prezente și viitoare cu singurul scop de a-și putea finaliza opera.
Conform legislației române, drepturile de autor sunt valabile pe toată durata vieții artistului, scriitorului sau omului de știință, iar după decesul acestuia i se cuvin moștenitorului timp de 70 de ani. Nu știu dacă virtualul cumpărător al drepturilor de autor scoase la vânzare de Alex Mihai Stoenescu precum și urmașii acestuia se vor îmbogăți sau nu prin această achiziție. Oferta este una solidă, științifică, cât se poate de serioasă, dar vizează un domeniu de care, cel puțin pentru moment, din nefericire, actuala generație, generația tânără și poate și generațiile care urmează se depărtează în loc să se apropie. Aparent, interesul pentru istorie scade dramatic și exponențial. Dar cine-și pierde istoria, își pierde până a urmă și prezentul și viitorul. Ca să nu mai vorbim despre identitate. O națiune care-și pierde istoria își pierde ființa. Își pierde libertatea. Își pierde forța de a rezista. Cel care va salva această operă achiziționând drepturile de autor nu cred că va face o extraordinară afacere, cu exepția eventualității în care România se va întoarce într-o bună zi spre sine, așa cum au făcut și alte națiuni în momente grele, pentru a se salva și pentru a deveni o forță reală a nivel continental și mondial. În asemenea momente istoricii, fie ei și trecuți în neființă, au un mare preț. Și, de asemenea, opera acestora. Atunci investiția ar putea reprezenta nu numai un gest de generozitate, nu numai un gest patriotic, nu numai un semn că mai există oameni de afaceri prosperi care-și iubesc țara, iubind istoria patriei lor și apreciindu-i pe oamenii de știință care pun această istorie în operă, ci și o afacere profitabilă în sensul clasic al cuvântului.
Dacă eu aș fi în aceste momente grele premier al României, nu aș permite ca lucrurile să se întâmple așa. Nu aș accepta ca un om de știință de talia lui Alex Mihai Stoenescu, care ne-a dat cele mai importante lucrări de istorie recentă, să-și vândă pur și simplu drepturile de autor unui om de afaceri, indiferent cât de generos și de bine intenționat ar fi acesta. În definitiv și statul român, prin Ministerul Culturii, ar putea face această achiziție. Dacă nu care cumva ar putea să finanțeze încheierea acestui tratat.
Slabe speranțe însă. Și pentru a explica de ce sunt atât de sceptic, sunt silit să deschid o scurtă paranteză. Cred că în urmă cu 15 ani, în cursul unei vizite la Ankara în calitate de jurnalist, am avut cinstea să-l cunosc pe custodele arhivelor naționale. Acesta m-a informat că există acolo sute de mii de documente, rapoarte, informări, recensăminte, etc., despre vechile provincii ale României, care sute de ani s-au aflat în sfera de interes a Turciei. Acolo avem uriașe izvoare istorice de o valoare inestimabilă, necercetate de niciun om de știință român până la acea dată. Nimeni din România nu a făcut niciun efort, în ciuda faptului că autoritățile de la Ankara ne ofereau totul gratuit. Și la fel se întâmplă și cu arhivele de la Moscova, de la Viena, de la Budapesta și de la Berlin. Pur și simplu statul român, deși atenționat în repetate rânduri, a refuzat să facă orice demers. Indiferent ce guvern s-a aflat la putere. Iată cum poate fi pulverizată cu propria noastră complicitate, identitatea acestui popor.
Cazul Alex Mihai Stoenescu, un caz în definitiv strigător la cer, este doar ultimul exemplu în acest sens.
Sorin Rosca Stanescu

Citeste in continuare

Exclusiv

INTERVIU SORIN GHISOI – FEBRUARIE 2020

Publicat

pe

Prima masina electrica de curse din Romania se pregateste pentru un nou an de performanta alaturi de echipa Kaufland e-Rally Team

Acum, la inceput de an, tragem linie la ce am facut in 2019 si ne pregatim pentru un 2020, sa speram, mult mai bun, macar in ceea ce priveste automobilismul sportiv. Il intervievam astazi pe pilotul Sorin Ghisoi, cunoscut in lumea motorsportului in special pentru rezultate foarte bune la competitiile de Viteza in Coasta din Romania. Incepand din 2018 este si pilotul oficial al echipei Kaufland e-Rally Team, aducand in lumea automobilismului sportiv (si nu numai) prima masina electrica de curse din Romania.

Haide sa recapitulam pe scurt cum a pornit ideea unei masini electrice in sportul romanesc. Care au fost provocarile, greutatile dar si satisfactiile, dar mai ales care sunt asteptarile si pasii urmatori cu aceasta masina si cu acest proiect.

 Sorin Ghisoi: Ideea a pornit de la fiul meu, Matei, care m-a intrebat intr-o zi cum va arata masina viitorului, masina pe care o sa o conduca el cand se va face mare si cand o sa devina pilot ca tatal lui. Atunci a venit, fara sa ma gandesc prea mult, ideea ca masina viitorului va fi neaparat una electrica. Traimi vremuri in care sustenabilitatea devine tot mai importanta, iar noi, tot mai constienti de ea.

 De la idee pana la actiune nu e un drum simplu. Cum ai reusit sa transformi un vis in realitate?

Sorin Ghisoi: In primul rand am impartasit ce gandeam cu prietenii mei, mai precis cu colegii mei de la Cox e-Motorsport, am facut un plan, ideea a inceput sa prinda contur, ca unde-s doi puterea creste, ba chiar trei, ca l-am cooptat si pe Marc Areny cu echipa lui de la Ev Romania. Si cu proiectul frumos impachetat ne-am dus la Kaufland Romania care, spre surprinderea noastra, a parut interesat inca de la prima intalnire. Ei oricum incurajeaza si sustin sustenabilitatea si implementasera deja, impreuna cu Renovatio Group, statii de alimentare pentru masini electrice in parcarile lor. Deci ideea noastra s-a potrivit ca o manusa cumva cu ideologia lor si cu planurile lor de viitor. Nici nu imi venea sa cred ca intr-un timp asa de scurt chiar reusim sa facem proiectul Kaufland e-Rally Team.

V-a iesit din prima conversia masinii? Sau este un proces complicat care presupune multe incercari, costuri si rabdare?

Sorin Ghisoi: Evident ca pana sa ajungem la performanta testam, incercam, modificam, reglam etc. Mai ales emotional si financiar e greu. Sa tinem cont ca aceasta masina este un prototip, si ca orice prototip e nevoie de un proces indelungat de perfectare, de multe incercari. A fost cu mult ups&downs, stii tu, deal-vale-deal-vale… Multe sperante si multe dezamagiri. Dar important este ca am fost o echipa si ne-am sustinut reciproc unii pe altii, cu rabadre si incredere.

Intr-un final ati participat la cateva competitii sportive. Au fost incidente neplacute in cadrul evenimentelor?

Sorin Ghisoi: Am participat chiar la 12 etape de viteza in coasta si super rally, fara niciun abandon, iar asta chiar este un rezultat bun. Si sunt recunoscator ca m-a ferit ghinionul si nu am avut parte de niciun incident tragic pe traseu.

In 2018 am participat ca deschizator de drum in campionatele de viteza in coasta si super rally, insa in 2019 am concurat chiar la Clasa Electrica, pe care a introdus-o FRAS (Federatia Romana de Automobilism Sportiv) si la care am fost singurii in cadrul careia am concurat.

Adica nu aveti rivali in automobilismul sportiv?

Sorin Ghisoi: Cam asa. Deocamdata. Dar sunt convins ca in curand (poate chiar anul acesta) vor mai fi si alte masini electrice de curse care sa participe la evenimente de motorsport.

Care sunt perspectivele pentru anul 2020? Cu ce ne mai surprindeti si anul acesta?

Pregatim participarea la Campionatele de Viteza in Coasta si Super Rally, planuim sa participam tot la 12 etape. Mai bibilim un pic masinile Kaufland e-Rally Team si asta va fi surpriza. Nu va zic daca participam cu una, doua sau poate chiar mai multe. Insa ce pot sa va spun este ca toate sunt electrice si continuam sa sustinem, prin tot ce facem, prin toate actiunile noastre, sustenabilitatea si performanta. Restul, daca e surpriza, sa ramana surpriza:)

Va tinem pumnii si va dorim ca in 2020 sa adunati cel putin inca 12 trofee cu performantele voastre la Clasa Electrica!

Sorin Ghisoi: Asa sa fie! Va multumesc si in numele colegilor mei de la Kaufland e-Rally Team, Cox e-Motorsport, Ev Romania si HTag PR. Consider ca unul dintre ingredientele reusitelor noastre de pana acum este faptul ca suntem uniti, creativi si orientati catre solutii si inovatie. Iar cand ne impotmolim, ne ridicam unii pe altii. Sper ca anul acesta sa pastram cat de cat macar la fel se sus stacheta cu care v-ati obisnuit.

Citeste in continuare

Exclusiv

„Importanţa” derulării acestei campanii de informare publică pe bani publici

Prahova Mea

Publicat

pe

Preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României, Sabin Sărmaş, a afirmat că Guvernul a decis extinderea termenului de completare a documentelor necesare participării la campania de informare publică privitoare la situaţia generată de pandemia de COVID-19, întrucât din cei 376 de solicitanţi, persoane juridice, care au aplicat până la data limită impusă de Executiv, doar 30 de societăţi au reuşit să depună toate documentele necesare pentru a fi acceptate. (Irinel I.).

Va prezentam lista, fara alte comentarii:

PlatformaMEDIAraport-final-verificare-documente

Articolul „Importanţa” derulării acestei campanii de informare publică pe bani publici apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Eveniment6 ore inainte

Pentru casele cu etaj sau mansarda recomandam scarile interioare din lemn

Casele cu etaj sau cele cu mansarda atrag intotdeauna privirile.Daca ai in proiect o astfel de casa sau daca ai...

Social11 ore inainte

Gherzan Cătălin vine cu recomandări pentru a respira un aer mai curat!

Acum ceva timp, un bun prieten de-al meu, ce este şi consilier la Primăria Piteşti, doctorul Edi Morlova, a cerut...

Eveniment22 de ore inainte

Solutii rapide si de calitate pentru orice problema la cutia de viteze automata

Desi nici unul dintre soferi nu isi doreste sa fie nevoit sa ajunga cu masina intr-un service auto, in calitate...

Eveniment23 de ore inainte

Partidul Ecologist îl somează pe Costel Alexe pentru a interveni în gestionarea colectării deșeurilor spitalicești

Colectarea şi gestionarea deşeurilor spitaliceşti, scăpate de sub control. Alexe somat să intervină! 🌲Partidul Ecologist Român solicită ministrului Mediului, Costel...

Eveniment3 zile inainte

Partidul Ecologist Român solicită Guvernului Orban anularea de urgenţă a aprobării permiselor de muncă pentru lucrătorii din statele terţe

În plină recesiune pandemică şi economică, ministrul Muncii, Violeta Alexandru îşi dedică timpul reangajării unui grup de muncitori din Sri...

Eveniment5 zile inainte

Dacă ai un business cu locații fizice unde vrei să îți aduci clienții din online, webinarul DWF & Termene este pentru tine

Odată cu lumea, clienții tăi s-au schimbat. Suntem în plină criză și avem nevoie să ne adaptăm la noile obiceiuri...

EvenimentO săptămână inainte

PER solicita modificarea programului IMM Invest prin relaxarea de catre BNR a conditiilor de creditare din sistemul bancar

Partidul Ecologist Roman atrage atentia Guvernului Orban asupra esecului programului de relansare economica „IMM Invest” Chiar daca miercuri, 20 mai,...

EvenimentO săptămână inainte

DănuÅ£ Pop,Partidul Ecologist: „Domnilor parlamentari, dle Preşedinte, în actele de identitate ne mai putem păstra identitatea de români?”

Partidul Ecologist Român acuză Parlamentul de trădare natională şi cere o poziţie publică a preşedintelui României privind promulgarea Legii nr....

compania-dell compania-dell
Afaceri2 săptămâni inainte

Evolutia si istoria brand-ului Dell

Istoria companiei Dell Fondata in 1984 sub denumirea de „PC’s Limited”, cu sediul central in Austin, Texas, compania Dell a...

Eveniment2 săptămâni inainte

Servicii complete de înființări firme

Dacă te-ai hotărât să devii antreprenor, să scapi de șefi și să începi să lucrezi pentru ține, primul pas este...

Social2 săptămâni inainte

Pieţe Prest Râmnicu Vâlcea – Numărul 1 în administrarea pieţelor agroalimantare şi spaţii verzi

Când vă plimbaţi prin Râmnicu Vâlcea cu siguranţă aţi remarcat spaţiile verzi foarte bine îngrijite şi aranjamentele florale cum rar...

Eveniment2 săptămâni inainte

Ecologiştii (PER) cer Guvernului să implementeze cererile formulate de industria HORECA

Partidul Ecologist Roman sustine propunerile si cererile formulate de industria HORECA, care are nevoie de suport si prioritate, mai ales...

Eveniment2 săptămâni inainte

Ecologiştii îi cer Gabrielei Firea să oprească distrugerea Parcului Herăstrău

  Partidul Ecologist îi solicită Gabrielei Firea şi majorităţii CGMB să salveze 23 de hectare ale Parcului Herăstrău, retrocedate de...

Eveniment2 săptămâni inainte

Şcoala Gimnazială Nr. 5, una dintre cele mai bune şcoli vâlcene 2020-2021

„O școală pentru toți, o școală pentru fiecare” este deviza școlii noastre! O școală cu cadre didactice calificate, cu o...

Eveniment3 săptămâni inainte

Dănuț Pop, Partidul Ecologist: „Mediul de afaceri trebuie ajutat ACUM, nu are nevoie de salvatori populiști ulterior”

  Partidul Ecologist se decalară îngrijorat de rezultatele studiului MKOR Consulting privind încrederea mediului de afaceri în autorități și cere...

Eveniment3 săptămâni inainte

Partidul Ecologist Român solicită Curţii de Conturi a României efectuarea unui control pentru imputarea sumelor pierdute în instanţă de către Jandermeria Româna în urma protestelor din 10 august 2019

PER sesizează Curtea de Conturi a României în vederea efectuarii unui control la Jandarmeria Româna pentru identificarea şi imputarea sumelor...

Eveniment3 săptămâni inainte

Partidul Ecologist: „CorupÅ£ia politicienilor a atins cote alarmante! Eliminați subvențiile pentru partidele parlamentare!”

Partidul Ecologist Român dezaprobă total poziţia senatorilor din Parlamentul României faţă de respingerea eliminării subvenţionării partidelor politice. PER solicită membrilor...

Eveniment3 săptămâni inainte

Ecologiştii solicită corectarea legislaţiei româneşti şi aducerea acesteia la nivelul celei europene

Decizia CEDO în cazul Codruței Kovesi dezvăluie analfabetismul funcţional de care dă dovadă o parte a clasei politice din România....

Știrile Săptămânii