Connect with us

Exclusiv

Eu v-am mai spus ca nivelul de caterinca din tara asta e scapat de sub control!

Prahova Mea

Publicat

pe

Magistraţii, la rândul lor, trebuie să îşi accepte misiunea, să îşi îndeplinească rolul cu bună credinţă sau să plece acasă.

Politicul nu trebuie să confunde puterea judecătorească cu un maidan, iar judecătorii trebuie să redevină o putere independentă.

Abuzurile, minciuna trebuie scoase la iveală. Societatea românească trebuie să afle ce s-a întâmplat în numele unei false cruciade deturnate de la scopul ei, doar pentru preamărirea unor personaje sau rezolvarea unor vendete personale.

Justiţia a fot folosită în scop politic, oamenii minţiţi constant, magistraţii ameninţaţi şi şantajaţi.

Târâţi în faţa camerelor de luat vederi încătuşaţi, suspuşi dispretului public doar pentru a satisface setea de răzbunare a unora care nu au înţeles care le este rolul. Şi care au fost încurajaţi să transforme magistraţi oneşti în ţinte sau victime, pentru bilanţuri nord coreene bine văzute în cancelariile străine.

Acesta este adevărul care doare, dar care trebuie spus, dacă vrem să mai avem o şansă la normalitate.

Ultima mea „postare” e cenzurata din rasputeri…mai nou primesc si amenintari cu lichidarea…Mai rasfirati baieti, mai rasfirati… Nu puteti voi cenzura cat putem noi vorbi! Inca..”

Evaziunea fiscală, mita, traficul de influență, minciuna, furtul, înșelăciunea sunt manifestările și instrumentele cu care operează majoritatea pripășiților noului tip de societate, care, din punct de vedere moral, ne-au întors în epoca feudală. Și n-ar fi posibile dacă spoiala de cultură, lipsa de profesionalism și mediocritatea cronică, afișate de la „vlădică la opincă”, într-o lume dominată de ipocrizie și substituție a valorii cu imbecilism șmecheresc, n-ar caracteriza societatea și n-ar încuraja manifestarea șmecheriei imorale ca o alternativă viabilă ce garantează parvenirea. Trăim într-o lume cu susul în jos în care logica și adevărul sunt servite cu picătura, din când în când, printre alții și de către Curtea Constituțională, care, ca și un pacient în covalescență, mai zvâcnește din când în când, atenționând că este încă vie. Numai că din ce în ce mai rar și apatic.

Cantonați într-un perpetum mobile, din care nu mai evadăm, caracterizat de prezența eternelor figuri politice ce reprezintă veșnicul colac de salvare de la înecul în hârdăul imens în care tot ei ne-au introdus, părem că deținem recordul imbecilismului, înâpățânându-ne în prostia de a trata ca salvatori pe cei care ne-au aplicat capete în gură, șuturi în organele genitale sau ne-au pus bocancul cazon pe grumaz, încât abia mai respirăm. Creduli până la fanatism, trăim din promisiuni iluzorii, îmbătați cu minciună, fericiți când „aleșii” noștrii își etalează averile incomensurabile obținute prin furt și ne sfidează cu opulența, atât ei cât și beizadelele lor inculte și imbecile, pripășite prin Parlament, Guvern, administrație (chiar și SRI), pe care le transformăm în V.I.P.-uri mondene și din imbecili în valori.

Într-un astfel de decor sinistru, dominat de prostie, în care încălcarea drepturilor cetățenești, constituționale, a devenit ceva firesc – pentru că turma habar n-are ce drepturi are, darămite să mai ceară și respectarea lor -, croșeele Curții Constituționale, aplicate în plexul uriașului colos SRI, ridicat prin toleranța extremă a cetățeanului, aproape că n-au efecte, fiind anihilate de puterea promovată și instalată cu binecuvântarea aceluiași SRI omniprezent și omnipotent. Se pare că într-o societate dominată de mediocritate și ignoranță, Constituția, legile și drepturile fundamentale umane, pentru putere și serviciile vasale, sunt jaloane de plastic, ușor de înlăturat, pentru că nu există o reacție pe măsură, ci doar palide scâncete, ale unei mass-medii mercenarizate și aservite și a unei societăți civile muribunde, ce se aud de după draperiile sălii unde are loc marea reprezentație a exercitării puterii.

Curtea Constituțională a decis că interceptările SRI sunt neconstituționale și, logic, acestea nu mai pot constitui probe în toate dosarele aflate pe rolul instanțelor (principiul cauzelor pendinte). În consecință, cu excepția cazurilor care privesc siguranța națională (delimitate strict prin art. 3 din Legea 51/1991 a siguranței naționale), SRI nu mai are dreptul să efectueze interceptări, nici direct, nici ca „prestator de servicii” prin intermediul tehnicii din dotare. Că sunt necesare investiții în tehnică de interceptare și recrutare de personal; că centrul de interceptare, împreună cu aparatura și personalul, aflat în subordinea SRI, trec sub control civil și vor fi subordonate Parlamentului, Guvernului ori Ministerului Justiției, sunt variante imperative, logice și incontestabile, care nu permit prea multă marjă de interpretare și nici abordări paranoia de faliment al justiției civile.

Și totuși, miniștrii și specialiștii Guvernului Cioloș,  pozând în analfabeți care, chipurile, n-au înțeles, nici literar, nici în spiritul constituției, Decizia Curții Constituționale cu privire la eliminarea totală a SRI din ecuația interceptărilor din cazuzele ce nu privesc siguranța națională, încearcă o nouă cacealma tipic dâmbovițeană, în care SRI nu va mai proceda, direct, la efectuarea interceptărilor, ci, indirect, va asigura aparatura și personalul (și, automat, arhivarea !) necesare efectuarii interceptărilor. Adică, vor nu vor, Parchetele vor depinde tot de SRI, de certificatele ORNIS, de „filtrele” militare și de tehnica din dotarea SRI, care, în orice circumstanță, oricât de restrictivă ar părea, e evident că garantează SRI acces la toate interceptările efectuate de organele de cercetare penală, pentru că ei rămân proprietarii și administratorii serverelor în care se salvează și stochează informația. Prin această șmecherie decizia Curții: „…este justificată opţiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art.30 din Codul de procedură penală, precum şi de către lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară, în condiţiile art.55 alin.(5) din Codul de procedură penală„, devine una formală, inaplicabilă, un fel de struțo-cămilă generată de interpretarea subiectivă a noțiunii de „punere în executare”, care, în opinia „specialiștilor” guvernamentali înseamnă interceptarea convorbirilor sau mesajelor de către organele de cecetare penală, cu tehnica din dotarea SRI, stocând informația pe serverele SRI, servere care râmân în patrimoniul si administrarea SRI. Păi, în aceste condiții, cine naiba rămâne posesorul tuturor informațiilor ? Cine poate opri „valorificarea” lor neoficială ? N-ar fi mai sigure, în aceste circumstanțe, chiar serverele „Google” sau „Yahoo”, neutre în luptele pentru putere din România ? Având în vedere „antecedentele” (porția sufocantă de stenograme furnizate mass-media înainte ca dosarele să fie făcute publice și manipulările din campaniile electorale), cu siguranță că ar fi mai sigure serverele „Google” și „Yahoo” !

Deci, prin ordonanța de urgență, prin care, inexplicabil, Guvernul Cioloș s-a grăbit să prelungească nu să clarifice, starea de incertitudine privind aplicarea constituției sau încălcarea drepturilor constituționale, nu numai că nu s-a tranșat problema beneficiarului informațiilor, ci a fost complicată și mai mult. Astfel, grăbindu-se să intervină (clar în favoarea SRI nu a Constituției și cetățeanului) Guvernul încalcă flagrant Constituția, emițând o ordonanță într-un domeniu în care nu avea competență materială. Pentru că, conform art. 73, alin. (3) din Constituție, în cazul legilor organice, guvernul poate interveni doar în situația în care, prin reglementările pe care le conțin, actele normative emise „au consecințe pozitive în domeniile în care intervin” (Decizia C.C.1.189/2008). Or, despre ce consecințe pozitive putem vorbi când ordonanța guvernului asigură, în continuare, arhivarea de către SRI a interceptărilor realizate de organele de cercetare penală, adică acces la informații ? Nu e evidentă neconstituționalitatea ordonanței ?

Și, ca de obicei, devenit o cutumă în România, nimic nu se poate realiza fără Consiliul Suprem de Apărare a Ţării  (CSAT). Un organism care, prin aportul ex-președintelui Traian Băsescu și-a lărgit infinit competențele și a devenit o putere paralelă, ce substituie, în mod curent, Parlamentul României. Rămasă fără urmări și fără o reacție pe măsură, șmecheria CSAT de a aduăga la o lege emisă de Parlament (la art. 3 din Legea 51/1991, au fost adăugate, prin decizia CSAT, noi atribuții SRI), noi prerogative, ce au permis SRI să efectueze acte de cercetare penală, deși contravin Legii 14/1992 și Constituției, cutuma a fost preluată și reînviată și de noul Președinte, Klaus Iohannis, acesta reacționând prompt la Decizia CSAT ce vizează direct încălcarea atribuțiilor constituționale de către SRI, prin convocarea CSAT. Deși potrivit art.119 din Constituție, CSAT „organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii”, are atribuții strict limitate, întrunit, de urgență – de parcă ar fi apărut o problemă de siguranță națională -, CSAT a analizat și s-a pronunțat, avizând favorabil Ordonanța Guvernului Cioloș privind măsurile aprobate în urma Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale. Și asta în condițiile în care, potrivit art. 4, lit. d) din Legea 415 din 27 iunie 2002, CSAT avizează proiectele de acte normative iniţiate sau emise de Guvern privind: „securitatea naţională; organizarea generală a forţelor armate şi a celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale; organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare; propunerile de buget ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale; alocaţiile bugetare destinate ministerelor şi serviciilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale; condiţiile de intrare, trecere sau staţionare pe teritoriul României a trupelor străine; numirea în funcţiile prevăzute în statele de organizare cu grad de general-locotenent, viceamiral, similare şi superioare acestora” domenii care, oricât de subiectivi am fi și de paranoia, este evident că nu privesc, sub nici o forma, dispoziţiile art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală. Și atunci, care a fost logica convocării de către Klaus Iohannis a CSAT? Nu e clar că la presiunile și pentru SRI s-a făcut această convocare ?

România se află într-o ipostază tenebroasă a existenței ei. O insulă între est-ul controlat de expansionismul rusesc și musulman radical și vest-ul letargic, boem, unde civilizația morală se află la apogeu. Un „no man’s land” moral în care se experimentează un grețos amestec de civilizații bazate pe elemente morale și imorale. Si dacă influența vestică este reprezentată, în special, de progresul tehnologic, din punct de vedere social și al civilizației continuăm să rămânem arhaici, influențați de est-ul rusesc sau musulman, în care morala se rezumă la „a te descurca”. O societate caracterizată de „scopul scuză mijloacele”, în care informația, indiferent cum este folosită, este vitală.

Lupta pentru acapararea puterii în România a pervertit totul: cetățeni, mass-media, instituții de stat, ONG-uri, culte, învățământ, cultură, etc. Aproape totul este infestat și virusat cu cangrena generată de morbul puterii. În această luptă, devenită cronică, instituțiile statului, fie că se numesc SRI, DNA, DIICOT, Parlament, Guvern, au devenit măciuci și ghioage pentru altoit adeversarii. Păpușarii care le controlează, prin numiri politice, prin promovări imorale, se folosesc de orice prilej și de orice metodă pentru a implica instituțiile publice în luptele pentru putere. Conștient sau manipulat, fiecare funcționar din instituțiile de forță, este angrenat (mai mult sau mai puțin, dar nu neutru) în luptele pentru putere și în păruiala națională generală. Loviturile sub centură, capetele în gură, croșeele în ficat, uppercuturi în barbă (figurativ vorbind), fac parte din arsenalul combatanților. Iar în disputa generală, „care pe care”, fără menajamente, deținerea și controlul informației este vital. Astfel, până în prezent, cine a deținut informația, a controlat măcelul și a decis finalul, pentru că a putut aplica lovituri năucitoare celor vizați, care au fost eliminați chiar înainte de a conta. Și cine a deținut informația a controlat, în primul rând, mass-media, furnizând, înainte de a deveni publice, „dovezi” ale așa zisei vinovații, în doze credibile, substituid justiția cu o tele-justiție sau o justiție mass-media, controlată prin dozajul informației și prin presiuni extraordinare care au influențat justiția oficială. Astfel, în timp, printr-o încălcare grosolană a Constituției, s-a cimentat și format o supra-structura uriașa, compusă din posesorul informației (SRI) și beneficiarul informației (mass-media), care a controlat și continuă să controleze România, stabilind, arbitrar și subiectiv, prin presiunea uriașă capabilă s-o exercite, cine și cât deține puterea în România, cine rămâne și cine dispare din peisajul puterii.

Prin Decizia nr. 51/2016, Curtea Constituțională a fracturat, oficial, monopolul asupra informației, cu consecințe dezastruoase nu asupra siguranței naționale și nici asupra dosarelor în care există interceptări nelegale, ci asupra controlului informației care contează în lupta pentru putere. Spargerea monopolului informației înseamnă pierderea controlului unor grupări asupra societății și asupra adversarilor. Spectrul apariției concurenței în domeniul informațiilor, presupune eliminarea arbitrariului și dă frisoane celor care s-au obișnuit să controleze societatea prin dozarea informației și manipularea mass-media prin dozaj. Lecturând presa și vizionând media, în cazul Deciziei 51/2016 a CC, este mai mult decât evident cine au fost beneficiarii privilegiați a informațiilor în premieră, furnizate de „stăpânii” informațiilor și cine au de pierdut și de câștigat din această reașezare a dreptului de acces la informații. De asemenea, reacțiile Guvernului Cioloș și ale lui Klaus Iohannis, arată clar tabăra în care au jucat și joacă, pentru că, aproape pe față, au luat poziție, vădit ostilă deciziei Curții Constituționale și pro SRI, convocând CSAT (ca urmare a considerării pierderii monopolului informației de către SRI o problemă de siguranță națională, adică spargerea monopolului informației e sinonimă cu atacarea armată a României) și emițând o Ordonanță de Urgență (prin care nu numai că nu pun în aplicare decizia Curții Constituționale, ci, sfidând Curtea Constituțională și Constituția, lărgesc prerogativele SRI și întăresc controlul și monopolul acestei instituții asupra informației). Și iar asistăm bezmetici la o repriză de păruială între ariviști, disperați să ajungă la putere, incapabili să percepem cât și până când mai suportă societatea astfel de experimente antidemocratice, în care statul de drept este terfelit chiar de către cei care-l invocă, ușurându-se pe Constituție, pentru a permite unei instituții să mențină monopolul informației obținută fraudulos.

Exclusiv

VICTORIE ZDROBITOARE ÎN INSTANȚĂ, A POLIȚISTULUI CĂNĂRĂU ÎMPOTRIVA POLIȚIEI NEAMȚ. FIȘE DE EVALUARE ANULATE DE JUDECĂTORI pe bandă rulantă

Prahova Mea

Publicat

pe

Unul dintre cei mai cunoscuți (și cei mai hărțuiți) polițiști din Neamț, lider al Sindicatului Europol, Ioan Cănărău, a obținut în instanță o victorie împotriva Poliției Neamț, care ar putea deschide o adevărată cutie a Pandorei, dezvaluiam la acea vreme.. Potrivit Europol Neamț, judecătorii au anulat fișa de evaluare întocmită de șefii polițistului pe numele acestuia, pentru activitatea din anul 2021, pentru care a primit calificativul ”satisfăcător”. Evaluarea a venit ca urmare a cererii lui Cănărău de a i se acorda un salariu de excelență după o intervenție dificilă într-un apartament din Roman, unde un bărbat și-a înjunghiat cele două fetițe gemene, una dintre ele murind pe loc, și a fost la un pas să-și ucidă și fiul și soția.

Pentru a nu i se acorda salariul de excelență lui Cănărău, acesta a primit calficativul amintit. În schimb, un salariu de excelență a primit un șef din Poliția Roman, pentru… ore suplimentare. În slujba cetățeanului, desigur.

După ce, pe 9 mai, a anulat evaluarea pentru anul 2021, a venit rândul și evaluării pentru anul 2020 să fie anulată.
Ce să înțelegem?
Că șefii agentului și-au încălcat atribuțile profesionale, comițând abuzuri grosolane.
Vor răspunde vreodată?
Poate doar penal, că disciplinar sunt protejați precizeaza cei de la Europol Neamt. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

TRIBUNALUL VASLUI, ultima veriga de lupta impotriva coruptiei generalizate, inainte de Consiliul JAI – Ziarul Incisiv de Prahova

Prahova Mea

Publicat

pe

Dupa acuzele aduse de la nivelul conducerii aliantei Nord-Atlantice, prin pozitia ferm si autoritar exprimata de secretarul general adjunct NATO, prin care CORUPTIA in Romania continua sa fie un flagel national, cunoscut la nivelele autoritatilor europene si euro-atlantice,

[https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/geoana-am-avut-iluzia-ca-odata-intrati-in-nato-si-ue-ne-vom-inzdraveni-o-sa-fie-mai-putina-coruptie-m-am-inselat-2592407],

dupa controlul voit scapat de sub controlul neexercitat de autoritatile romane competente, indrituite si cu atribut de supraveghere, prin care sursa “doi si un sfert” local-maramureseana si cu acordul conducerii centrale DGIPI Bucuresti – soferul de taxi care a utilizat un alt mijloc de extragere, dupa ce cadrul MI a constatat ca actul carte de identitate CI este veritabil, la trecerea PCTF, dar nu este detinut si utilizat de detinatorul legal aflat in autoturism, ci de condamnatul Catalin Chereches, sens in care politia a acordat sprijin de extragere si de sustragere de la executarea unei sentinte penale pronuntata intr-un dosar de coruptie de o instanta juridica romana, urmeaza analiza din Consiliul JAI.

Toti ochii europeni si, in special, ai aliatilor NATO, stau pe mafia grupului de crima organizata BUZATU si legaturile acestuia, in sistemele imbaxite ale structurilor edilitar-administrative si politico-economice, care, inca, beneficiaza de un sistem aditional complex si extins, la nivel national, de inalte si profunde parghii de protectii in Statul Roman.

In sistemul militar roman, de aparare, ordine publica si siguranta nationala, inca exista o doza de patriotism care, in conditii de profunda ostilitate si dubla agresiune, pe fondul razboiului romano-roman, pe toate planurile, continua sa isi faca datoria fata de tara si fata de romani. Pentru ca Romania nu poate exista fara romani si nici romanii, din tara si din afara granitelor, nu pot…. fara Romania, desi, cum ar spune unii, statul ar fi in disolutie. Noi nu credem asta si, in continuare, vom prezenta, in cadru jurnalistic, aspectele pe care romanii trebuie sa le cunoasca si care trebuie sa ajunga in analiza si documentarea autoritatilor responsabile, asa cum si vectorii marcati de decizii grave au generat proceduri ilegale de achizitii de vaccinuri etc.

Firmele controlate de presedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a fostei sotii, Gabriela Cretu, de fiului acestora, Tudor Buzatu, investit si care a penetrat, adanc, structuri importante ale unor ministere si agentii guvernamentale romanesti, alaturi de grupul subordonat, condus de clica mafiota aflata in slujba familiei sotiei parlamentarului Eduard-Andrei Popica, regale asfaltului Emil Savin “FARMAZON”, asa cum de-altfel presa a devoalat, care au subjugat acest judet, de atatia ani de zile, asa cum si Marian Oprisan, prin mama sa, a secatuit judetul Vrancea, au pus-o de una mica, prin interpusi de talia lui Lazar Dumitru. Adica firmele din Vaslui  se fac ca lucreaza si extrag buget din Vrancea, cu acordul primarilor din vechea garda, investiti de echipa LILI Stoica Elena – Marian Oprisan.

Vorba lui Marian Oprisan: “ Mama mea sunt eu…. “ Si, astfel, mama   l-a mai imprumutat cu 1 milion euro. In total, acesta are o datorie de peste 1,5 milioane euro la mama sa. ( cititi aici: https://www.romaniatv.net/marian-oprisan-a-mai-imprumutat-1-000-000-de-euro-de-la-mama-lui-pensionara-cati-bani-ii-datoreaza-acum-baronul-de-vrancea_7560181.html )

Denuntatorul arestatului preventiv, spagarul Dumitru Buzatu, Farmazon, a fost suspect intr-un caz de omor…. unde credeti? Raspuns = la Vaslui. Acesta mai are un ginere, in afara de deputatul Popica Eduard, pe numele sau Cornel SELARU, care a vanat un om si, apoi, l-a ucis, in prezenta lui Farmazon. In prezent se afla in puscarie, pentru 16 ani, in executarea pedepsei, conform justitiei valsuiene, care l-a “inlocuit” pe Framazon, preluandu-I fapta. [ https://podul.ro/articol/21769/cine-este-denuntatorul-spagarului-dumitru-buzatu-unrege-al-asfaltului-putred-de-bogat-abonat-la-contracte-cu-statul-psd-a-fost-suspect-intr-un-caz-de-omor-ginerele-acestuia-este-deputatul-psd-eduard-popica-denuntatorul-mai-are-un-ginere-care-este-la-puscarie-pentru-ca-a-vanat-un-om-si-apoi-l-a-ucis ]

Concret, firma INVESTICO SRL, cea care a dat, pe rand, tepe, atatia ani, firmelor Profilco SRL, Becon Instal SRL Galati, Bonchance SRL Galati, Cash SRL Botosani etc banciii TBI ( Dosar nr. 129/89/2010, cu termen la data de 11.01.2024 ) si mai ales, bugentului Statului Roman, ar beneficia, in continuare, de o dubla protectie, cea a unor reprezentanti ai instantei Tribunalul Vaslui si de sistemele de relatii subterane asigurate de LD EXPERT GRUP IPURL Husi – Judetul Vaslui.

Este vorba de devoalarea unor discutii si intelegeri recente, in anumite medii, prin care reprezentantul LD EXPERT GRUP IPURL Husi, dirijat, pe anumite filiere, de capii retelei in cauza, a confirmat ca are promisiunea magistratului legal investit sa solutioneze cauza, in favoarea firmei mentionate anterior, desi instantele anterioare au pronuntat decizii contrare capetelor de cerere invocate tendentious, nelegal si netemeinic de reprezentantii intereselor oculte ale firmei INVESTICO  SRL, suveica principala pentru extragerea, curgerea si dirijarea banilor negri ai lui Buzatu et Company; chiar si dupa ce acesta a fost plasat in arest preventiv, sistemul sau de legaturi mafiote lucreaza, majoritatea acestor persoane cu functii cheie in aparatul politico-administrativ judetean si care exercita roluri diverse in formule economice subterane, continua sa influenteze decizii, la nivel judetean si nu numai, beneficiind de atributiile functiilor detinute in Consiliul Judetean Vaslui si, totodata, acumuland salarii enorme. Rolul a fost preluat de apropiatul lui Buzatu, Ciprian TRIFAN, care mentine intact aparatul CJ Vaslui si continua mandatul, sub aceleasi auspicii.

[ https://spotmedia.ro/stiri/politica/dumitru-buzatu-a-fost-suspendat-de-la-sefia-cj-vaslui-un-alt-lider-psd-considerat-un-apropiat-al-sau-ii-ia-locul ]

[ vezi Decizia – Sentinta Penala nr.138/19.12.2022, pronuntata de Tribunalul Vrancea, in dosarul nr. 1025/91/2021, instanta in speta stabilind deja ca subscrisa UAT nu datoreaza vreo suma de bani, iar administratorul INVESTICO SRL fiind condamnat pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala, prev. de art. 9 alin 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea  art. 35 alin.1 CP, fiind vorba de 5 acte materiale, respectiv cele 5 facturi care, insumat-cumulate, ar face obiectul in disputa, aferent termenului din 29.11.2023 ]

Pe aceasta cale, sesizam autoritatile competente romane responsabile, sa ia masuri si sa previna producerea unor fapte si acte care, prin decizia presedintelui instantei, persona investita sa solutioneze cererea de revizuire formulata de UAT Panciu, intrucat ar pune in dificultate, aceasta administratie, favorizand, ilegal, LD EXPERT GRUP IPURL Husi, Judetul Vaslui, protectorul intereselor oculte si clandestine, descrise in ancheta noastra jurnalistica.

Dincolo de legatura subterana avuta de reprezentantii LD EXPERT GRUP cu magistratul invocat anterior, exista riscul ca prin adoptarea unei solutii ilegale, ticluita, in prealabil, de mafioti, asa cum s-au laudat, cu judecatorul O.D.M., in dosarul nr.1279/891/2023, avand termen in data de 29.11.2023, la TRIBUNALUL VASLUI, sa fie blocat aparatul structurii edilitare, deci caracatita reactioneaza, in interes propiu, racoland, dupa bunul plac, magistrati aserviti, care decid, in culise, in favoarea si in beneficiul unor capuse de talia firmei INVESTICO SRL si a LD EXPERT GRUP, semnalate cu acest gen de legaturi, preocupari si activitati ilegale, in zona clicii Buzatu Dumitru & “FARMAZON” etc.

Sa vedem, pentru ca suntem curiosi, dar si vigilenti, cum va reactiona autoritatea romana competenta, cat de operativ, pe linie de justitie si afaceri interne, atat inainte, cat si dupa Consiliul JAI, unde va fi ridicata, din nou, problema coruptiei din justitia romana, prin exemplificarea cazului Buzatu Dumitru – Teodor Buzatu – Gabriela Cretu etc si legaturile cu crima organizata din Moldova, pe directia Vaslui – Vrancea – Bucuresti.

Tocmai aceasta formula mafiota l-a extras si il protejeaza si in prezent, pe Marian Oprisan [ MAREAN ] care este alimentat de mama sa cu resurse, de cand a fost extras din zona de expunere publica si civica, dirijand, in schimb, din umbra, intrutotul, sistemul prezentat.

Cupola sistemului de protectii mafiote din justitie este asigurata, in continuare, de acesti magistrati, din cadrul TRIBUNALULUI VASLUI, care continua sa protezeje firmele bastanilor Oprisan & Buzatu si, de asemenea, disimuleaza solutii si decizii. Abia acum intelegem ce presiune exercita grupul de crima organizata Buzatu – Farmazon asupra magistratului responsabil, doamna OVAC Mihaela Daniela.

Concluzie: Romania este blocata in aparatul structurilor de putere si adminsitratie, locale si centrale, UE vede, ia masuri punitive in continuare, Romania se descalifica, reputatia, demnitatea, prestigiul si imaginea tarii sunt afectate considerabil si iremediabil, Statul Roman e condamnat la CEDO, contribuabilul – cetatean roman – plateste, datoria publica creste exponential, suma datorata de Romania este enorma, baronii se imbogatesc pe seama cetatenilor si, pe fond, romanul saraceste. Stimati cititori, stimati domni din institutiile de forta ale tarii, acest dosar este judecat, in faza superioara, la VASLUI, iar Europa e cu ochii pe noi.

Tot inainte, domnilor judecatori, protejati-I pe Dumitru Buzatu, Marian Oprisan si firmele lor, asigurati, in continuare, atingerea intereselor acestora si, de asemenea, securizati-Ie si maximizati-le profiturile clandestine, obtinute prin infractiuni. Ignorati orice autoritate de lucru judecat si distrugeti orice urma de autoritate publica din Romania. Dar nu uitati ca reactiile institutiilor de stat romane vigilente vor fi, de asemenea, ferme si autoritare!

Vom reveni cu elemente senzationale. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Putem discuta despre managementul defectuos în ceea ce privește planificarea polițiștilor în serviciu și de tronsoane de drumuri naționale neacoperite – Ziarul Incisiv de Prahova

Prahova Mea

Publicat

pe

Ploiești: „Jurnalist” de șantaje, purtătorul de cuvânt pe afaceri murdare al primarului Volosevici/Inregistrari audio (IV)

Ticăloșie deghizată în bune intenții!/Masca turpitudinii: bunele intentii!

Carul Mic şi Carul Mare
Le-ai pus, Doamne, la loc sfânt,
Sus, pe cer. Dar, de ce oare,
Ai pus boii pe Pământ…
(epigramă de Efim Tarlapan din
Pledoarie pentru epigramă – aprilie 2007)

Niciodata nu am dorit sa interferam cu actul de (in)justitie si nu vom face acest lucru, acest tabiet este doar strict al „jurnalistului” de șantaje Catalin Stavri, purtătorul de cuvânt pe afaceri murdare al primarului Volosevici si exponentul a doua grupari de crima organizata care se „spala” si se apara „una pe alta”: cea locala care il include pe Volosevici si mafia desurilor, cu cea din varful MAI (Miritescu) si cativa politisti corupti din IPJ Prahova!

Cel mai puternic argument este ce s-a intamplat ieri in sedinta instantei in care asa-zisa mafie a gunoaielor a primit mandat de 30 de zile.

Exponentul mafiei gunoialor, Catalin Stavri (cel care a obtinut bani iliciti din aceste operatiuni, nu o zicem noi, ci un procuror sef din DNA), ca sa elimine o posibila concurenta si-a desfasurat „fortele” vizibile si invizibile in actiuni tipice crimei organiuzate, implicand in aceste actiuni politisti corupti, sesizam ca si posibili procurori dar si o parte din media. Asta in principal, ca obiectiv. Al doilea obiectiv a fost unul politic, pe care noi il cunosteam si l-am sesizat celor competenti la ce se va intampla cu cca 2 luni de zile inainte, ca lauda de sine nu are oprire la acest individ.

Rostogolul acestei facaturi ordinare s-a tot rostogolit datorita „relatiilor” sale precizate in inregistrarile pe care le-am publicat, cele referitoare ca el a fost in Serbia pe banii lui dar spre binele si promovarea lui Volo a dat sa apara pe media central, etc, etc.

Si cu aceasta parodoie i-a reusit, partial.

Multe enitati media, unele de buna credinta au preluat anumite comunicate ale parchetului, altele cu rea credinta au dezvoltat acest subiect incredibil din care o simpla contraventie s-a transformat in marele succes al unui parchet, cu 12 inculpati, si…mai grav cu 4 persoane propuse pentru 30 de zile la arest.

Nu comentam deocamdata aceasta decizie a judecatoarei de sedinta, fiind o tinerica si nu credem ca ar fi fost de rea credinta, ci o suspectam de o necunoastere grava a legilor si interpretarilor acestora.

Ca s-a pus presiune de aceste grupari de crima organizata pe aceasta decizie – o vor hotara alte entitati, ca vor sau nu cele doua grupari.

Ca procurorul a dispus perchezitii la propunerea polistitilor corupti este dreptul lui si al acestora, dar ar trebui sa raspunda penal pentru prejudicii si afectarea imaginilor celor implicati.

Ca fac perchezitii este apanajul acestora si ii invitam chiar si la noi, ca tot am fost amenintati si santajati public de peste doi ani de zile.

In concluzie, munca aceasta toxica a dat rezultate nesperate in actualul mandat stalinist din Prahova parca reinventand tandemul Stavri-„Portocala”, alias procurorul Negulescu Mircea, sub bagheta maestrului de ceremonii funebre, „Gigel” care ramasese la comanda unitatii, si a apendicului Miritescu, cu largul concurs al mamei catuselor si arestarilor televizate, parchetul, care se pare ca „renaste”.

Sa recapitulam pentru opinia publica, cu promisiunea ca de luni vom efectua ample „conexiuni” in dezvaluirile noastre, fara a interfera in actul de justitie:

  1. Cu o zi inainte de perchezitii, marele deontolog al acestor doua grupari de crima organizata a publicat, din nou, „globul”, pe care il publica cand era in tandem cu „Portocala” si „preciza” la comanda, ori pentru santaje, ori pentru promovarea unor dosare „fabricate” cine si ce urmeaza a/ar fi victima/victime. Cu un tupeu nemarginit pentru aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata, a postat si mesajul sugestiv: „Deranj Mare”…”Daca va era dor” (ultima expresie este daca va era dor de globul prin care preciza/”previziona” ce va urma, da, ce sa zicem, mare prezicator este acest baietas fara liceu macar);
  2. A doua zi, surpriza, au fost perchezitii la asa zisa mare grupare a „mafiei” gunoaielor, cum a vazut maria sa in „GLOB”, grupare a gunoaielor, caci asa o numeste cel care a primit el si familia sa bani de la firmele pe care acum le ataca, precum si de la firmele de salubrizare (vom publica „fluturasii”/tabelele cu salariile, etc).
  3. Tot a doua zi, a facut o gafa de proportii/monumentala, probabil imbatat de succes, a dat pe „goarna” aceasta facatura si a publicat un „articol” prin care specifica ca la orele 08.20  cei din asa zisa mafie a gunoaielor au primit ordonanta de retinere, in contextul in care ei au fost pusi sub invinuire la orele 10.00. HILAR si distractiv cum se dau de gol cei din aceasta mafie, daca nu au nici macar 12 clase cu diploma NU AU,  dar se mai cred si viitori primari, ce sa le ceri (cititi arhiva altor ziare cu inregistrarile audio, pe aceasta tema).
  4. Sau, toate sunt doar simple „coincidente”(ne pufneste rasul, sac!), absolut toate, care confirma inregistrarea ambientala cand jurnalistul santajist se lauda ca a fost avertizat printre altele de perchezitiile ce vor avea loc a doua zi…Curat, murdar, coane’ „Gigel”

Ieri, cand Onor’ parchet a propus masura de retinere/arestare pentru 30 de zile a 4 posibili inculpati, in sala de judecata a fost un ras genaral, chiar daca situatia era neagra si se observa din avion „facatura” acestor grupari de crima organizata, caci sunt doua, una spala si se apara pe alta, impreuna compun noua CARACATITA de Prahova punand in umbra vechea Mafie de la Gruparea „Bravo”.

Un avocat al apararii a solicitat Onoratei Instante si procurorului de sedinta sa explice cum este un proces echitabil si corect daca pe un site obscur (cu referire si cu nominalizare numelui jurralistului santajist Catalin Stavri, PRECIZAT in clar), a fost publicat un articol (pe care l-a aratat) prin care minciuna a fost preluată, gonflată și rostogolită, precum celor in cauza le-au fost emise ordonate de retinere pentru 24 de ore, articol publicat pe „surse”, conform carora aceste aordonante s-au emis la orele 08.20, cand cei in cauza de abia la orele 10.00 au fost pusi sub invinuire. Probabil si sursele respective ale spagarului/santajist au fost tot din „GLOBUL pantentat de Stavri-Portocala”, acum a evoluat la Stavri – „Gigel” si „Portocala”. Unde sunt trei, puterea creste, nu?

Un alt avocat a ridicat stacheta si a precizat ca nu ar fi de mirare ca in timpul sedintei sa apara pe acest site obscur deja mandatele de arestare. Cel din urma, facem precizarea ca este un avocat pe care Incisiv de Prahova l-a atact dur in investigatiile sale, dar pentru cele semnalate, ii cam stergem din greseli. Chiar il iertam!

 

 

 

 

 

 

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

EvenimentO săptămână inainte

NAVITEL RE 5 DUAL: Inovația ce transformă fiecare călătorie într-o experiență de navigație și supraveghere deosebită

NAVITEL®, liderul incontestabil în tehnologia dispozitivelor auto, anunță cu mândrie lansarea celei mai recente inovații din portofoliul său de produse, NAVITEL...

Eveniment2 săptămâni inainte

Ministerul Mediului investește resurse în gestionarea situațiilor de urgență 

Aflat în derulare încă din 2019, proiectul SIPOCA 596 a avut conferința de încheiere pe data de 8 noiembrie 2023....

Eveniment2 săptămâni inainte

Veeam lansează o nouă versiune pentru Veeam Backup for Salesforce pe cel mai important marketplace de soluții cloud pentru companii

Clienții Veeam se pot bucura acum de opțiuni extinse de securitate și restaurare disponibile pe Salesforce AppExchange pentru a se...

Eveniment3 săptămâni inainte

NAVITEL® R33 – Asistentul tău digital pentru drumurile nocturne

BUCUREȘTI, 9 Noiembrie 2023 – NAVITEL® – liderul inovației în domeniul dispozitivelor auto inteligente, prezintă camera auto NAVITEL R33, un standard de înaltă calitate...

Eveniment3 săptămâni inainte

PC Garage anunță Black Friday de Gaming

București, România – PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România, dă startul...

sistem antiefractie sistem antiefractie
Social4 săptămâni inainte

Cum alegi un sistem antiefractie potrivit pentru afacerea ta?

In societatea moderna, siguranta afacerii este o prioritate pentru orice antreprenor. Gratie tehnologiei de ultima generatie, acum ai la dispozitie...

ferestrele PVC ferestrele PVC
Social4 săptămâni inainte

Securitatea si eleganta pe care ferestrele PVC o ofera locuintei

Intr-o lume in continua schimbare, securitatea locuintei noastre a devenit o preocupare constanta. Dar, in acelasi timp, ne dorim si...

Social1 lună inainte

Eleganță și rafinament în lumina zilei – cum să îți alegi o rochie de zi perfectă

Tot timpul este un moment perfect pentru a străluci în ținute diafane, care să sublinieze frumusețea și feminitatea fiecărei femei....

ferestre din PVC ferestre din PVC
Social1 lună inainte

Cum poti reduce facturile la energie cu ferestre din PVC

„Acasa” este acolo unde inima noastra se simte in largul ei, dar este si locul unde consumam o cantitate considerabila...

amenajări în sezonul amenajări în sezonul
Social1 lună inainte

Idei de amenajări în sezonul rece: Cum transformi balconul într-un spațiu confortabil și eficient energetic?

Temperaturile se schimbă ușor, iar toamna pare să-și intre în drepturi. Diminețile pe balcon devin tot mai reci, iar cu...

Social1 lună inainte

Cum ai grijă de tenul tău în sezonul rece?

Cu trecerea de la razele blânde ale verii la răcoarea toamnei, cele mai multe dintre noi ne aflăm în fața...

Eveniment1 lună inainte

TikTok și Școala de Valori anunță Future Jobs Cup, un proiect educațional și o competiție de idei pentru promovarea competențelor digitale – elemente cheie pentru piața muncii din viitor

90% din locurile de muncă ale viitorului vor necesita competențe digitale, așa că, indiferent de calea pe care o vor...

Eveniment1 lună inainte

TCL redefinește experiența de gaming prin caracteristicile inovatoare ale noilor sale televizoare

Compania își folosește cunoștințele tehnologice pentru a oferi jucătorilor experiențe captivante și de neegalat. București, 22 octombrie 2023 – TCL, un brand...

cutiilor poştale cutiilor poştale
Social1 lună inainte

Istoria, evoluţia şi rolul cutiilor poştale în societatea contemporană

Cutiile poştale sunt elemente de nelipsit din cadrul oricărui imobil. Cu toţii le folosim zilnic, însă cât de mult ne-am...

Eveniment1 lună inainte

Aproape 4.000 de beneficiari ai atelierelor gratuite „Nutriție pentru SuperEroi”, în Cluj-Napoca și Ploiești

După succesul Programului „înCerc” de Prevenție a Diabetului Zaharat de Tip 2 și a Bolilor Civilizației, echipa Asociației Medicover a adus în...

Lazăr Ion Marian Lazăr Ion Marian
Social1 lună inainte

Deputatul Lazăr Ion Marian critică proiectul pensiilor speciale adoptat de coaliţia PSD-PNL

Deputatul USR Vâlcea, Lazăr Ion Marian, s-a arătat foarte nemulţumit de modul în care coaliţia PSD-PNL a ales să adopte...

Eveniment2 luni inainte

Roxana Cojocaru devine Director Executiv al Social Innovation Solutions

București, 13 octombrie Social Innovation Solutions (SIS), organizaţie activă în sustenabilitate, impact social şi inovaţie, anunță numirea Roxanei Cojocaru în...

Eveniment2 luni inainte

Samsung Electronics România aduce laolaltă toți pasionații de jocuri pe mobil la Bucharest Gaming Week 2023 pentru sesiuni epice de gaming și interviuri cu invitați speciali

Gamerii sunt așteptați în weekendul 14-15 octombrie la standul Samsung din cadrul Bucharest Gaming Week, ce va avea loc la...

Știrile Săptămânii