Cercetează penal numai presupusele infracțiuni săvârșite de judecători și procurori, indiferent că este o sesizare din oficiu (a unui procuror) sau sesizare venita de la o persoana.
Toți procurorii din SIIJ, inclusiv procurorul șef, sunt desemnați de CSM.
Așa că nu e nici treaba Guvernului, nici a parlamentarilor, nici a Președintelui, nici măcar a Ministrului Justiției care procuror ajunge la SIIJ.
Politicul nu are nicio influență în desemnarea procurorilor de la SIIJ.
Acesta pare sa fie si motivul de jelanie al politicienilor care vor să o desființeze, promovând proiecte de lege, în mod repetat, în acest sens și trăgând sfori pe la ”stăpânire”.
SIIJ -ul face numai urmărirea penală, adică face cercetarea în urmărirea penală ca să strângă probe și în apărare și în acuzare pentru a concluziona dacă s-a săvârșit o infracțiune sau nu.
Dacă zice SIIJ -ul că un magistrat NU a săvârșit o infracțiune, că așa i-a ieșit din cercetare, îi dă clasare.
Persoana care s-a plâns împotriva magistratului poate să critice ce a zis SIIJ-ul și în final sa ajungă in fața unui judecător care să verifice dacă SIIJ-ul și-a fundamentat suficient soluția sau nu. In cazul in care persoana are dreptate, dosarul e trimis înapoi la SIIJ pentru a cerceta ce nu a cercetat.
Dacă zice SIIJ-ul că un magistrat A SAVARSIT o infracțiune, că așa i-a rezultat din probe, face rechizitoriul și îl trimite în judecată pentru ca un judecător să cerceteze și să constate dacă magistratul respectiv a săvârșit infracțiunea și să îl condamne, iar dacă nu a săvârșit-o să-l achite.
Procurorii din cadrul SIIJ nu reprezintă SIIJ-ul în instanță (în fața judecătorului) și nu susțin nici rechizitoriul (de ce a făcut magistratul respectiv o infracțiune) și nici de ce nu a făcut bine SIIJ că a dat clasare (dacă ne plângem noi că nu e bine ce a făcut SIIJ).
Cine reprezintă în instanță?
Dosarele SIIJ sunt susținute in instanța de procurorii din cadrul secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau din parchetul de pe lângă instanța de apel investită cu judecarea cauzei.
Adică, dosarele SIIJ sunt susținute in instanță de procurori din altă structură de parchet.
Soluțiile procurorilor (clasare sau renunțare la urmărirea penală) sau trimiterile in judecata trebuie să se fie bazate pe probe și nu pe povești.
Procurorul care merge în instanță, vede dosarul de la SIIJ, își face el singur o părere pe baza probelor care sunt în dosar și susține în fața judecătorului dacă ce a făcut SIIJ e fondat sau nu.
E normal să fie așa? Este, pentru că zice Constituția, la art. 131 alin. (1) și (2), că procurorii reprezintă interesele generale ale societății şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertățile cetățenilor.
Adică, procurorul nu are rolul să obțină o condamnare cu orice preț.
Procurorul trebuie să cerceteze sesizarea apărând atât drepturile magistratului împotriva căruia s-a formulat, cat și drepturile celui care s-a plâns împotriva magistratului.
Or, judecătorul trebuie să dea soluția, pe bază de probe, nu pe invenții, nu pe povești, nu pe presupuneri sau păreri.
Până aici toate bune și frumoase.
Să vedem acum ce a fost și la ce se vrea să ne întoarcem și cum ne afectează pe fiecare dintre noi.
Ce zice proiectul ăsta de lege mult dezbătut că va urma?
Păi va urma exact ce a fost.
Adică, magistrații vor fi cercetați de orice parchet care are competența conform legii, respectiv de parchetele de pe lângă curțile de apel, Parchetul de pe lângă ICCJ, DNA sau DIICOT.
Care e buba în situația asta?
Aceeași structură care face urmărirea penală reprezintă și în instanță.
Dar structura aia care face urmărirea penală nu are în competență să îl cerceteze numai pe magistrat. Ea poate să te cerceteze și pe tine.
Așa că să zicem că tu ai un dosar penal și ești chemat de procuror la audieri și nu îi place fața ta sau cum vorbești și i se pune pata pe tine, cu toate că nu ai făcut nimic din punct de vedere penal.
Sau face cercetări procurorul și nu prea găsește probe că ai săvârșit o infracțiune, dar pentru că are o imaginație bogată sau ”simte” el că parcă ai făcut ceva, te trimite în judecată și nu îi prea ține probatoriul.
Așa că se gândește el: cum să fac să nu îți dea judecătorul achitare și să se facă de râs că te-a trimis în judecată?
Variante pe care le poate găsi:
1. caută el puțin prin structura lui și vede că judecătorul care analizează cauza are o plângere. Hopa! Ce bine! Ia să îi aducă el aminte de plângerea aia, ca să înțeleagă judecătorul ăla că mai ușor cu probele, nu prea-s necesare, e suficient ce a zis procurorul.
(Poate să fie și situația inversă, când îi place procurorului prea mult de ăla împotriva căruia ai făcut tu plângere și cu toate că a săvârșit infracțiunea de care te-ai plâns, nu vrea să îl trimită în judecată, așa că mai ușor cu cercetarea, doar nu o fi prost să strângă probe în acuzare și nu mai are ce să îi facă. Și în situația asta poate să îi amintească judecătorului că are o plângere pe la structura lui și ar fi bine ca mai ușor cu ”rigiditatea”);
2. caută el prin dosarele lui și vede ce dosar a avut la judecătorul respectiv. Inventează el că nu e bună soluția pe care a pronunțat-o, face un frumos proces-verbal de sesizare din oficiu, după care călare pe judecător. Ori cere un mandat de supraveghere că doar doar o găsi că judecătorul respectiv săvârșește vreo infracțiune, ori îl cheamă la audieri ca să știe că e vizat de un dosar penal. Se prinde judecătorul că are o cauză pe rol instrumentată de procurorul respectiv, nici nu e nevoie să îi atragă atenția direct. Așa că între a plânge maică-sa sau să plângă maică-ta alegerea nu e grea.
3. are el un cetățean pe care îl cercetează, cu dosare multe, îi sugerează că dacă ar ști ceva de judecătorul X ce bine i-ar fi. Sare ăla repede cu denunțul, că doar nu e prost să rateze ocazia și să nu își ușureze situația.
Cam astea ar fi, în mare, variantele.
Drept urmare, cam care e situația cu judecătorul care poate să analizeze rechizitoriul sau plângerea ta? Dă el soluția liniștit pe probele din dosar? Sau se gândește că poate-l supără pe domn procuror? Ce părere ai? Cred că se gândește mult dacă să îl supere sau nu pe domn procuror, că știe că au mai ajuns unii la pușcărie din cauza asta.
Și uite așa independența și imparțialitatea judecătorului care judecă cauza ta nu prea mai există.
Dreptul la un proces echitabil, de care zice Constituția că trebuie să iți fie garantat, dispare, rămânând numai pe hârtie.
Variantele pe care le-am prezentat nu sunt imaginare. Ele s-au dovedit a fi reale și puse în practică.
Inspecția judiciară a analizat activitatea DNA pe perioada 2014-2018 (când DNA-ul cerceta judecătorii) și s-a constatat că au fost asemenea cazuri. Raportul îl găsiți aici:
CSM a analizat Raportul Inspecției Judiciare referitor la activitatea DNA și l-a aprobat prin hotărârea nr. 225/15.10.2019. Dacă citiți concluziile de la paginile 121-127, vă cam ia cu fiori.
Hotărârea CSM o găsiți aici:
CSM în avizul negativ pe care l-a dat în ședința din 11.02.2021 a arătat, pe larg, ce înseamnă independența magistraților și de ce trebuie ca ea să existe în mod real pentru a nu fi afectat chiar dreptul la un proces echitabil al cetățeanului, făcând trimitere și la ce a fost pe timpul DNA așa … succint.
Verificată, însă, a fost numai activitatea DNA, nu și a celorlalte structuri de parchet. Dacă s-ar verifica și pe acolo cine știe ce fiori ne-ar mai lua, când am vedea rezultatele verificării.
Ați înțeles de ce trebuie să ne intereseze pe noi, cetățenii, care e soarta SIIJ?
Pentru că altfel, ne vom duce mereu cu teama în instanță și nu vom ști dacă s-au făcut presiuni asupra judecătorul care ne judecă cauza pentru a da soluția aia care trebuie și nu aia care rezultă din lege și probe.
Dacă vom accepta ca judecătorul care ne soluționează cauza să fie cercetat de aceeași structură de parchet care ne cercetează și pe noi, niciodată nu vom avea certitudinea că acel judecător este cu adevărat imparțial și independent, dezvaluie
Elena Radu. (Cristina T.).