Connect with us

Uncategorized

Ce trebuie să iei în calcul când vrei să schimbi doar o anvelopă

Publicat

pe

Uneori ne vedem în situația că trebuie să schimbăm o singură anvelopă după ce am făcut o pană. Chiar dacă este recomandabil să schimbăm anvelopele în pereche pe punte, sunt momente în care acest lucru nu este posibil. Prin urmare, iată ce trebuie să știi atunci când ești forțat de împrejurări să schimbi doar un singur pneu.

Unul dintre motivele pentru care nu este recomandabil să schimbați o singură anvelopă este dată de diferența de uzură. Un pneu nou poate avea până la 8 mm de profil. Dacă restul roților mai au 4 mm din profil, va exista o diferență de aderență între roata mai nouă și celelalte. De asemenea, dacă roata mai nouă va fi montată pe puntea motoare, aceasta va forța diferențialul să transmită mai mult cuplu spre roata cu un profil mai scăzut. În timp, acest fenomen poate conduce la o uzură mai accentuată a elementelor de direcție sau a planetarelor, mai ales la vehiculele cu tracțiunea pe roțile din față.  Conform legislației din România, anvelopele aflate pe aceeași punte trebuie să aibă același profil. Nu este o cerință absurdă, pentru că diferitele profiluri pot avea diferiți coeficienți de aderență. Spre exemplu, nu putem pune pe aceeași punte o anvelopă cu clasă de aderență A și una cu D. Diferențele la frânare vor fi consistente și vor putea destabiliza mașina în cazul unei frânări de urgență.

Este însă foarte posibil să nu găsim fix aceeași marcă și model de anvelopă dacă suntem undeva pe drum, departe de casă, iar noi trebuie să schimbăm atunci, pe loc, pneul defect. Dacă aveți câteva zile la dispoziție, îl puteți comanda online fix pe acela de care aveți nevoie și vi-l montați acolo la o vulcanizare. Ca regulă de bază însă, primul pas este să vă asigurați că anvelopa pe care o cumpărați să fie tot pentru același sezon. Adică, dacă aveți anvelope de vară să fie tot de vară. Nu este recomandabil să montați una all-season pe ideea că oricum se va potrivi. Desigur, dacă v-a prins iarna pe undeva și singurul pneu disponibil pe tipodimensiunea respectivă este unul all-season, atunci îl luați doar ca să-l înlocuiți ulterior. De asemenea, dacă aveți anvelope all-season, nu luați decât tot un cauciuc all-season sau, în ultimă instanță, unul conform sezonului în care vă aflați.

De asemenea, este foarte important de luat în calcul puntea pe care veți monta noul pneu. Dacă aveți roți de dimensiuni diferite față/spate, atunci nu veți avea prea multe opțiuni. Dacă, în schimb, aveți aceeași dimensiune de anvelope pe toate roțile, atunci ar fi de preferat să montați anvelopa pe una din roțile din spate, mai ales dacă aveți o mașină cu tracțiune față.

Situația ideală în care puteți face schimbul unui singur pneu este aceea în care găsiți unul aceeași marcă, același profil și același grad de uzură cu celelalte pneuri cu care este dotat vehiculul dumneavoastră. Dar, chiar și atunci, tot există riscul ca să existe diferențe între anvelope din cauza modului în care au fost stocate sau utilizate pneurile de pe mașina dumneavoastră și cel cumpărat de ocazie.

La polul opus se află situația în care aveți vehiculul dotat cu anvelope de iarnă și singura opțiune este o anvelopă de vară iar drumul este acoperit cu zăpadă. Atunci, din păcate, singura variantă corectă este să chemați o platformă de tractare. Nici nu mai contează unde veți monta anvelopa. Nu doar că nu este legal să rulați cu vreo anvelopă de vară, dar este și extrem de periculos. Diferența de aderență este atât de mare încât chiar și o frânare ușoară poate destabiliza mașina. Iar ESP-ul, chiar dacă este deseori de ajutor, nu poate învinge legile fizicii și nici nu poate face miracole.

Citeste in continuare
Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Andrew Melchior aduce experiența din spatele Massive Attack și Björk la Festivalul de Transfer Tehnologic, TECHConnect – înscrieri încă deschise

Publicat

pe

De

Brașov, Sibiu și Târgu Mureș vor găzdui, între 7–9 octombrie, prima ediție a TECHConnect – Festival de Transfer Tehnologic. Evenimentul aduce împreună cercetători, companii, investitori și autorități pentru a conecta rezultatele de cercetare cu nevoile pieței și pentru a le valida ca inovație aplicată în contexte reale.

Brașov îl primește pe Andrew Melchior, creative technologist britanico-german și nume de referință în cultura digitală, la TECHConnect – Festival de Transfer Tehnologic (7–9 octombrie 2025). Cu peste trei decenii de proiecte la intersecția dintre artă–tehnologie și colaborări emblematice cu David BowieBjörk și Massive Attack, Melchior a explorat constant frontierele expresiei artistice prin inovații în redarea și percepția sunetului, VR/AR și AI în performance. Printre realizări: experiențe imersive construite pe muzica lui Björk (prezentate în instituții de top precum MoMA, New York) și aplicația mobilă Fantom pentru Massive Attack. În prezent, dezvoltă instalațiile de mari dimensiuni The Logos și Chronicon pentru Oulu 2026 – Capitală Europeană a Culturii, confirmând relevanța sa la nivel european.

Trei zile, trei orașe, un coridor de inovație

Festivalul va avea loc pe parcursul a trei zile:

  • 7 octombrie, Târgu Mureș – Aula Magna, UMFST „George Emil Palade”
  • 8–9 octombrie, Brașov – CATTIA, Str. Institutului nr. 35
  • 9 octombrie, Sibiu – Hotel Mercure Arsenal

Programul include matchmaking între industrie și cercetare, prezentări de prototipuri și tehnologii aplicabile, sesiuni de brokeraj și vizite tematice în infrastructuri R&D.

Brașov, Sibiu și Târgu Mureș au ADN-uri industriale și academice diferite, dar împreună pot construi un coridor real de inovare și transfer tehnologic. Brașovul vine cu forța de producție, Sibiul cu rețelele și know-how-ul de servicii, Târgu Mureș cu cercetarea medicală. Rolul TECHConnect este să lege aceste profiluri prin cereri reale, tehnologii validate și colaborări de co-dezvoltare, astfel încât inovația să nu rămână în laborator, ci să intre în economie și în serviciile publice.”, menționează Irina Florea-Saghin, Manager al centrului de transfer tehnologic CITT-I4T coordonat de Iceberg+, parte din echipa de organizare a TECHConnect.

Agenda festivalului cuprinde nume de top din inovație și antreprenoriat

TECHConnect aduce la Brașov, Sibiu și Târgu Mureș experți reputați, precum:

  • Timmy Ghiurău – XR Pioneer, Simulation Innovation Leader @ Volvo Cars
  • Cecilia MoSze Tham – Co-founder + CEO @ Futurity Systems
  • Ionuț Țața – CEO Iceberg+, membru Governing Board EIT Manufacturing
  • Vadim Fîntînari – Chief AI Officer @ RebelDot
  • Zaki Milhem – CEO @ WakeZ
  • Alexia Perouse – Managing Partner & CEO iBionext
  • Ramona Samson – Team Leader Strategy @ Direcția Generală pentru Cercetare și Inovare, Comisia Europeană
  • Paul Ștefănuț  – CEO @ Booster Labs
  • Alexandru Agatinei – CEO @ How to Web
  • Silvia Ursu – Head of Projects, Iceberg+, Reprezentant EIT Community Office România
  • Alexandra Hîncu, Manager Operațional Incubator de Afaceri +ONE din cadrul CATTIA & Reprezentant EIT Urban Mobility în România
  • Raluca Lucăț –  Gîrbacea – Președintă Asociația Cluster pentru Inovare și Tehnologie
  • Loredana Dobrea – Gavrilescu – Program Manager & Key Expert Startup Track @ inVEST Accelerator

TECHConnect este organizat de Iceberg+, în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș și CIT-IRECSON. Operațional, scouting-ul de tehnologii și potrivirile sunt asigurate de CITT I4T, centrul acreditat de transfer tehnologic al Iceberg+, membru Enterprise Europe Network.

Date, orașe, înscriere
Festivalul are un format multi-locație cu conferințe, showcase-uri, brokeraj, matchmaking, ateliere și vizite tematice.

Înscriere pe site-ul oficial al festivalului: https://techconnectfestival.eu
Acces gratuit, dar cu locuri limitate pentru matchmaking și vizite tematice.

  • Brașov – 8-9 octombrie, locație: CATTIA, strada Institutului nr.35
  • Sibiu – 9 octombrie, locație: Hotel Mercure Arsenal

·         Târgu Mureș – 7 octombrie, Aula Magna, Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației, Str. N. Iorga nr.1

Acest eveniment este susținut printr-un grant al Ministerului Educației și Cercetării, prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (CCCDI – UEFISCDI), proiect numărul PN-IV-P7-7.4-FTT-2024-0055, în cadrul Planului Național de Cercetare-Dezvoltare și Inovare (PNCDI IV).

Despre Iceberg+
Iceberg+ este o companie europeană de consultanță cu peste 15 ani de experiență în hub-uri de inovare, finanțare și transfer tehnologic. Cu peste 30 de consultanți și 100 de colaboratori, Iceberg+ lucrează de la deep-tech, e-health, industrii creative, manufacturing și mobilitate urbană, până la programe și rețele europene. Administrează CITT-I4T (Smart City, Industry 4.0, e-Health), implementează trei hub-uri de inovare digitală (FIT DIH, DIZ DIH, CityInnoHub DIH), este EIT Community Office în România (EIT Urban Mobility, EIT Manufacturing, EIT InnoEnergy; membru EIT Culture & Creativity) și coordonator local al Enterprise Europe Network (EEN).

Contact presă & parteneriate
com@iceberg.plus
0760 620 740 – Ema Ene

Citeste in continuare

Uncategorized

Andrew Melchior aduce experiența din spatele Massive Attack și Björk la Festivalul de Transfer Tehnologic, TECHConnect – înscrieri încă deschise

Publicat

pe

De

Brașov, Sibiu și Târgu Mureș vor găzdui, între 7–9 octombrie, prima ediție a TECHConnect – Festival de Transfer Tehnologic. Evenimentul aduce împreună cercetători, companii, investitori și autorități pentru a conecta rezultatele de cercetare cu nevoile pieței și pentru a le valida cainovație aplicatăîn contexte reale.

Brașov îl primește pe Andrew Melchior, creative technologist britanico-german și nume de referință în cultura digitală, la TECHConnect – Festival de Transfer Tehnologic (7–9 octombrie 2025). Cu peste trei decenii de proiecte la intersecția dintre artă–tehnologie și colaborări emblematice cu David BowieBjörk și Massive Attack, Melchior a explorat constant frontierele expresiei artistice prin inovații în redarea și percepția sunetului, VR/AR și AI în performance. Printre realizări: experiențe imersive construite pe muzica lui Björk (prezentate în instituții de top precum MoMA, New York) și aplicația mobilă Fantom pentru Massive Attack. În prezent, dezvoltă instalațiile de mari dimensiuni The Logos și Chronicon pentru Oulu 2026 – Capitală Europeană a Culturii, confirmând relevanța sa la nivel european.

Trei zile, trei orașe, un coridor de inovație

Festivalul va avea loc pe parcursul a trei zile:

  • 7 octombrie, Târgu Mureș– Aula Magna, UMFST „George Emil Palade”
  • 8–9 octombrie, Brașov– CATTIA, Str. Institutului nr. 35
  • 9 octombrie, Sibiu– Hotel Mercure Arsenal

Programul include matchmaking între industrie și cercetare, prezentări de prototipuri și tehnologii aplicabile, sesiuni de brokeraj și vizite tematice în infrastructuri R&D.

Brașov, Sibiu și Târgu Mureș au ADN-uri industriale și academice diferite, dar împreună pot construi un coridor real deinovare și transfer tehnologic. Brașovul vine cu forța de producție, Sibiul cu rețelele și know-how-ul de servicii, Târgu Mureș cu cercetarea medicală. Rolul TECHConnect este să lege aceste profiluri prin cereri reale, tehnologii validate șicolaborări de co-dezvoltare, astfel încât inovația să nu rămână în laborator, ci să intre în economie și în serviciile publice.”, menționează Irina Florea-Saghin, Manager al centrului de transfer tehnologic CITT-I4T coordonat de Iceberg+, parte din echipa de organizare a TECHConnect.

Agenda festivalului cuprinde nume de top din inovație și antreprenoriat

TECHConnect aduce la Brașov, Sibiu și Târgu Mureș experți reputați, precum:

  • Timmy Ghiurău– XR Pioneer, Simulation Innovation Leader @ Volvo Cars
  • Cecilia MoSze Tham– Co-founder + CEO @ Futurity Systems
  • Ionuț Țața– CEO Iceberg+, membru Governing Board EIT Manufacturing
  • Vadim Fîntînari– Chief AI Officer @ RebelDot
  • Zaki Milhem– CEO @ WakeZ
  • Alexia Perouse – Managing Partner & CEO iBionext
  • Ramona Samson – Team Leader Strategy @ Direcția Generală pentru Cercetare și Inovare, Comisia Europeană
  • Paul Ștefănuț– CEO @ Booster Labs
  • Alexandru Agatinei– CEO @ How to Web
  • Silvia Ursu – Head of Projects, Iceberg+, Reprezentant EIT Community Office România
  • Alexandra Hîncu, Manager Operațional Incubator de Afaceri +ONE din cadrul CATTIA & Reprezentant EIT Urban Mobility în România
  • Raluca Lucăț–  Gîrbacea – Președintă Asociația Cluster pentru Inovare și Tehnologie
  • Loredana Dobrea – Gavrilescu– Program Manager & Key Expert Startup Track @ inVEST Accelerator

TECHConnect este organizat de Iceberg+, în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș și CIT-IRECSON. Operațional, scouting-ul de tehnologii și potrivirile sunt asigurate de CITT I4T, centrul acreditat de transfer tehnologic al Iceberg+, membru Enterprise Europe Network.

Date, orașe, înscriere
Festivalul are un format multi-locație cu conferințe, showcase-uri, brokeraj, matchmaking, ateliere și vizite tematice.

Înscriere pe site-ul oficial al festivalului: https://techconnectfestival.eu
Acces gratuit, dar cu locuri limitate pentru matchmaking și vizite tematice.

  • Brașov– 8-9 octombrie, locație: CATTIA, strada Institutului nr.35
  • Sibiu– 9 octombrie, locație: Hotel Mercure Arsenal

· Târgu Mureș – 7 octombrie, Aula Magna, Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației, Str. N. Iorga nr.1

Acest eveniment este susținut printr-un grant al Ministerului Educației și Cercetării, prinUnitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (CCCDI – UEFISCDI), proiect numărulPN-IV-P7-7.4-FTT-2024-0055, în cadrulPlanului Național de Cercetare-Dezvoltare și Inovare (PNCDI IV).

Despre Iceberg+
Iceberg+ este o companie europeană de consultanță cu peste 15 ani de experiență în hub-uri de inovare, finanțare și transfer tehnologic. Cu peste 30 de consultanți și 100 de colaboratori, Iceberg+ lucrează de la deep-tech, e-health, industrii creative, manufacturing și mobilitate urbană, până la programe și rețele europene. Administrează CITT-I4T (Smart City, Industry 4.0, e-Health), implementează trei hub-uri de inovare digitală (FIT DIH, DIZ DIH, CityInnoHub DIH), este EIT Community Office în România (EIT Urban Mobility, EIT Manufacturing, EIT InnoEnergy; membru EIT Culture & Creativity) și coordonator local al Enterprise Europe Network (EEN).

Citeste in continuare

Uncategorized

Smartphone-urile ZTE nubia sunt disponibile la prețuri speciale în cadrul Revoluției Prețurilor la eMAG

Publicat

pe

De

București, România (17 September 2025) – ZTE Corporation, un lider global în tehnologie și inovație, anunță că, în perioada 16–18 septembrie 2025, mai multe modele de smartphone-uri ZTE nubia sunt disponibile la prețuri speciale în cadrul campaniei „Revoluția Prețurilor” organizată de eMAG.

Noile modele includ telefoane 5G și 4G cu performanțe competitive, design modern și prețuri accesibile, adresându-se utilizatorilor care își doresc conectivitate rapidă și o experiență de utilizare fluidă.

Modele ZTE incluse în promoție:

ZTE nubia NEO 3GT oferă performanțe de top pentru gaming și multitasking, cu 12 GB RAM (20GB extins), 256 GB stocare, conectivitate 5G Dual SIM, un ecran OLED de 6,8 inci, butoane dedicate pentru gaming și o baterie de 5.000 mAh ce susține utilizarea intensă.

ZTE nubia Flip 2 impresionează prin designul său inovator și ecranul OLED pliabil de 6,9 inci, completat de 8 GB RAM (20GB extins), 256 GB stocare, conectivitate 5G Dual SIM și o baterie de 4.325 mAh pentru o experiență mobilă flexibilă.

ZTE nubia NEO 2 combină puterea celor 8 GB RAM (20GB extins) și 256 GB stocare cu un ecran FHD+ de 6,72 inci cu rata de refresh 120Hz și conectivitate 5G Dual SIM, fiind echipat cu o baterie de 5.200 mAh ce garantează autonomie de lungă durată.

ZTE Blade V70 Vita aduce un echilibru excelent între accesibilitate și funcționalitate, oferind 4 GB RAM (14GB extins), 256 GB stocare, un ecran FHD+ de 6,7 inci si rata de refresh de 120Hz, conectivitate 4G Dual SIM și o baterie de 5.000 mAh pentru utilizarea zilnică.

ZTE Blade A75 5Gpune tehnologia de ultimă generație la îndemâna tuturor, cu 4 GB RAM (8GB extins), 128 GB stocare, conectivitate 5G Dual SIM, un ecran IPS de 6,6 inci cu rata de refresh de 120Hz și o baterie de 5.000 mAh.

Performanță și accesibilitate

Smartphone-urile ZTE nubia incluse în ofertă sunt echipate cu procesoare performante, baterii de mare capacitate și camere versatile, fiind ideale pentru multitasking, divertisment sau gaming. Cu un design elegant și conectivitate 5G/4G, aceste modele oferă un raport excelent între calitate și preț.

Telefoanele sunt disponibile exclusiv pe eMAG.rola prețuri promoționale, pe durata campaniei „Revoluția Prețurilor”.

DESPRE ZTE Corporation:

ZTE ajută la conectarea lumii prin inovație continuă pentru un viitor mai bun. Compania oferă tehnologii inovatoare și soluții integrate, iar portofoliul său acoperă toate seriile de servicii wireless, wireline, dispozitive și servicii profesionale de telecomunicații. ZTE este dedicată creării unui ecosistem digital și inteligent, permițând conectivitate și încredere pretutindeni. Este listată atât pe Bursele de Valori din Hong Kong, cât și din Shenzhen.

Seria nubia:

Fondată în octombrie 2012, seria nubia își propune să aducă utilizatorilor aventuroși smartphone-uri inovatoare de înaltă performanță, oferindu-le noi experiențe și o calitate îmbunătățită a vieții. nubia continuă să ridice standardele stilului de viață, încurajând utilizatorii să-și urmeze visurile și să descopere noi pasiuni.

Facebook www.facebook.com/ZTEnubiaRomania

Instagram  www.instagram.com/nubia_romania/

Tik Tok www.tiktok.com/@nubia.romania

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Eveniment2 zile inainte

Oglinda foto pentru evenimente importante si nu numai

Cât de minunat este să capturezi un moment din viață în fotografie. O astfel de amintire minunată va dainui timp de...

Social5 zile inainte

Ambalaje de unică folosinţă potrivite pentru afacerea ta: standard vs. personalizate

Ştim că ambalajele sunt mai mult decât simple recipiente. Ele sunt o extensie a muncii tale, o primă impresie și...

Social7 zile inainte

Alexandru Ferariu – antreprenorul român care își construiește discret imperiul în România și Republica Moldova

Cine este Alexandru Ferariu, omul de afaceri român din umbră? Peisajul economic românesc este adesea dominat de figuri sonore, antreprenori...

Social3 săptămâni inainte

Cum se interpretează diagramele unui poligraf

Poligraful, adesea numit detector de minciuni, este un instrument utilizat pentru a măsura răspunsurile fiziologice ale unei persoane în timpul...

Social2 luni inainte

Este testul poligraf o invadare a intimității?

Când vine vorba de testul poligraf, cunoscut și ca „detectorul de minciuni”, părerile sunt împărțite. Pentru unii, este o metodă...

Social2 luni inainte

Alegerea mobilierului de baie pentru un stil modern

Diminețile grăbite, serile de relaxare sau rutina de îngrijire – toate trec prin baie. De aceea, spațiul acesta merită mai...

Sport3 luni inainte

Ai nevoie de o cască care să țină pasul: Descoperă protecția inteligentă 7iDP, pentru bicicleta

  Fiecare secundă contează când ești pe o coborâre tehnică sau pe o linie agresivă de enduro. În acele momente,...

Social3 luni inainte

Elemente esențiale pentru baia de serviciu în casa

Baia de serviciu nu are metri pătrați mulți, dar are potențial cât o baie principală dacă știi cum să o...

Social3 luni inainte

Rafturi metalice pentru expoziții și evenimente!

Rafturile metalice au devenit o soluție indispensabilă pentru organizarea expozițiilor și evenimentelor, oferind un echilibru perfect între funcționalitate, durabilitate și...

Eveniment3 luni inainte

Natură, liniște și rafinament – totul într-un singur loc – Complexul Turistic Simared

În inima județului Maramureș, la doar câțiva kilometri de agitația orașului Baia Mare, se ascunde un loc care îmbină perfect...

Social3 luni inainte

10 metode simple prin care poți reduce consumul de apă în baie

Apa este o resursă prețioasă, dar în multe locuințe continuă să fie risipită zilnic. De la dușuri lungi la robinete...

Social3 luni inainte

Cum sa amenajezi biroul de acasa in aer liber

Lucrezi de acasă și te-ai săturat de pereții albi? Atunci poate e momentul să ieși puțin… afară. Balconul, terasa sau...

Social3 luni inainte

Viața într-un apartament mic, dar cu suflet mare

(Despre cum nu metri pătrați, ci emoția dă măsura unei case) E un bloc vechi, pe o stradă cu tei...

Social4 luni inainte

Este legal să refuzi un test poligraf? Drepturi și implicații juridice

Testul poligraf – adesea asociat cu detectarea minciunii – este un instrument controversat, dar utilizat frecvent în anchete penale, procese...

Social4 luni inainte

Carne de vită Angus pentru copii: beneficii pentru creștere și dezvoltare

Includerea vitelor Angus în dieta copilului tău oferă numeroase beneficii pentru creștere și dezvoltare. Este o sursă bogată de proteine...

Este necesară traducerea legalizată pentru certificatele de botez în Cluj? Este necesară traducerea legalizată pentru certificatele de botez în Cluj?
Social5 luni inainte

Este necesară traducerea legalizată pentru certificatele de botez în Cluj?

Importanța actelor traduse corect în context administrativ Certificatele de botez, deși au o valoare predominant religioasă, sunt adesea solicitate și...

Eveniment5 luni inainte

Povestea ursuleţului care prindea glas şi aducea zâmbete mari, chiar în palme mici/ursuletultau.ro

A fost odata ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti… un ursuleţ de plus ce nu stătea tăcut...

Afaceri5 luni inainte

SEO în 2025: Cum îți transformi site-ul într-un magnet de trafic și conversii în România

Dacă site-ul tău nu apare pe prima pagină în Google în 2025, nu există. Spun asta nu pentru a speria,...

Știrile Săptămânii