Asociația Peluza 1 Petrolul Ploiești tine sa precizeze ca își dorește continuarea campionatului ligii a doua si clasamentul sa fie stabilit pe teren nu în birourile...
Odată cu lumea, clienții tăi s-au schimbat. Suntem în plină criză și avem nevoie să ne adaptăm la noile obiceiuri de consum ale acestora, care între...

Are Iohannis vreo acoperire legală pentru ceea ce ne spune că va fi obligatoriu de la 15 mai 2020? Adică, e vreo lege care să transpună...
(Preluare Inpolitics): Regimul de la Beijing este vehement pus la zid de PNL, printr-o declarație parlamentară a deputatului Daniel Gheorghe, care afirmă că acesta e vinovat...
Noi intelegem ca cea mai necunoscuta presedinta a CSM, judecatoarea Nicoleta Tint, nu prea are lucruri importante de impartasit, cel putin in aceasta perioada, dar sa...
(Preluare National – Valentin Boeru): Proiectul de lege elaborat de PNL este departe de a preveni sau de a reduce efectele epidemiei de Coronavirus. Liberalii n-au...