Connect with us

Cultură

Sub conducerea directorului Remus Grigorescu, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea este aproape de Românii de pretutindeni

Publicat

pe

Remus Grigorescu este un economist de top, profesor la Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, care în prezent ocupă postul de Director la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea. Din punct de vedere politic, Remus Grigorescu este un produs 100% al organizaţiei PSD Vâlcea şi a ocupat în anul 2009 funcţia de prefect al judeţului Vâlcea. În prezent consilier local din partea PSD, Remus Grigorescu se declară un om de echipă care pune pasiune în tot ceea ce face şi este un om apropiat de sufletul râmnicenilor, cunoscând îndeaproape lucrurile de care au nevoie locuitorii râmnicului şi are o bună experienţă managerială.

 

El este recunoscut pentru faptul că are puterea de a duce la bun sfârşit lucrurile pe care le începe şi are o vastă experienţă în administraţie, lucru care s-a şi dovedit în perioada pe care a petrecut-o în funcţia de prefect al judeţului Vâlcea. Unul dintre atuurile lui Grigorescu este acela de a comunica foarte bine indiferent de statutul social al interlocutorilor, având capacitatea de a se face uşor înţeles atât de persoanele cu funcţii mari cât şi de oamenii de rând. Fiind un om cu idealuri mari şi viziune pentru proiecte de anvergură, Remus Grigorescu crede cu tărie că România poate să prospere dacă este condusă de oameni pricepuţi şi patrioţi.

 

În anul 2018, o delegaţie în fruntea căreia s-a aflat conf. univ. dr. Remus Grigorescu s-a deplasat în localitatea Parla, Spania, unde a fost amenajat şi inaugurat un Centru Cultural Românesc ce poartă numele „Antim Ivireanul”. Fiind rezultatul unei colaborări frumoase dintre Ministerul Românilor de Pretudini, Consiliul Judeţean Vâlcea şi Biblioteca Metropolitană Bucureşti, la iniţiativa  Bibliotecii judeţene Vâlcea „Antim Ivireanul”, acest centru cultural pune la dispoziţia locuitorilor români din regiunea Madrid o bibliotecă având un fond de cel puţin 13000 de cărţi şi documente periodice în limba română, o expoziţie de obiecte tradiţionale româneşti şi echipamente necesare comunicării la distanţă. Activităţile centrului se concentrează pe păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice a românilor din Spania.

Citeste in continuare
Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

4 sfaturi pentru a-i face pe clienții dvs. să aprecieze albumele foto

Publicat

pe

De

Ca fotografi, câți dintre voi vă doriți să vindeți mai multe albume foto? Vă este greu să găsiți clienți care să vadă valoarea unui album foto și să fie dispuși să plătească costul suplimentar pentru a include unul în pachetul lor?

 

Aceasta a fost o dilemă cu care se confruntă aproape orice fotograf. Un exemplu bun este acest album România Sălbatică, o carte de fotografie care se concentrează pe biodiversitatea României și face parte dintr-un proiect mai amplu, lansat în urmă cu 11 ani de fotograful Dan Dinu. Pe toată durata proiectului de album România Sălbatică, acesta a fotografiat 28 de arii protejate – parcuri naționale, parcuri naturale, geo-parcuri și rezervații ale biosferei – în timpul a 90 de călătorii care au însumat 450 de zile de teren.

 

„Am folosit trei aparate de fotografiat, trei mașini parcurgând peste 45.000 de km prin toată țara, am mers pe jos sute de kilometri; am văzut aproape toți munții noștri, am parcurs cele mai sălbatice locuri, am descoperit cele mai enigmatice animale și am întâlnit zeci de oameni dedicați protejării naturii”, a explicat Dan Dinu. „Dar cel mai important este că, în tot acest timp, am strâns în jurul nostru o comunitate de oameni care ne ajută să ducem mesajul proiectului mai departe.”

 

Acest album România Sălbatică de 250 de pagini, cu o prefață semnată de alpinistul Alex Gavan, prezintă fotografii și informații despre peisajele locale și invită publicul „să descopere frumusețea și diversitatea biologică a țării”. O mare parte din tirajul acestui album România Sălbatică va fi donată la 500 de biblioteci publice și școli.

 

Proiectul include și un film documentar, realizat împreună cu videograful Cosmin Dumitrache. În 2018, Dan Dinu și Cosmin Dumitrache au început să lucreze la un documentar menit să arate natura țării „așa cum nu a mai fost arătată până acum”.

Dacă doriți să vindeți albume clienților, trebuie să le acordați prioritate. Iată câteva sfaturi pentru a face acest lucru:

 

  • Împărtășiți pasiunea pentru albume cu clienții dumneavoastră. Spuneți-le că, dintre toate produsele pe care le oferiți, acesta este cel pe care VOI vă doriți cel mai mult să îl aibă. La urma urmei, un album foto ar trebui să fie prima moștenire de familie a unui cuplu. Este singurul produs fotografic pe care îl pot cumpăra și care va trece testul timpului.
  • Includeți-le în fiecare pachet. Comunicați prin structura prețurilor dumneavoastră că albumul este produsul nr. 1 pe care clienții dumneavoastră vor dori să-l aibă.

 

  • Creați un spațiu pe site-ul dvs. web pentru a vă împărtăși pasiunea pentru albume.
  • Vorbiți despre pasiunea dvs. pentru albume în timpul întâlnirilor inițiale cu clienții. Puteți face acest lucru în mai multe moduri. Dacă aveți o poveste personală despre un albumul foto sau despre lipsa acestuia, sau despre albumul părinților dvs. și despre cum această experiență a modelat modul în care apreciați albumele, aceste povești din experiența personală pot fi foarte puternice. Sau spuneți o poveste despre unul dintre foștii dvs. clienți și despre modul în care albumul lor a fost o binecuvântare pentru ei.

Citeste in continuare

Cultură

Primul festival hip-hop & trap

Publicat

pe

De

Beach, please! va fi cel mai mare festival de hip-hop și trap din România. Prima ediție a festivalului va fi organizat la Costinești în perioada 29 aprilie-1 mai 2022. Pe scena festivalului vor urca peste 40 de artiști muzicali de hip-hop & trap, români. Câteva nume ce vor ține publicul în continuă mișcare în cele trei nopți sunt Deliric, Grasu XXL, Dragonu AK47, Chimie, NANE. Vor fi prezenți și artiștii influenți ai noii generații precum Killa Fonic, Amuly, Ian, Bvcovia, OG Eastbull și mulți alții. 

Persoanele care vor să participe și au vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, trebuie să dețină o declarație completată de către păriți, tutore sau persoana responsabilă legal, în ceea ce privește accesul la festival.  Totodată, la intrarea în festival este necesară prezentarea unui act de identitate pentru verificarea vârstei și pentru legitimare. 

Prețul unui bilet pentru trei zile este de 160 de lei, iar un pachet Backstage 3 Day Pass este de 1.050 de lei. 

Noi informații despre subiecte asemănătoare găsiți pe știri Timișoara.

Citeste in continuare

Cultură

Prosecco este doar o bautura italieneasca? Iata raspunsul specialistilor in domeniu!

Publicat

pe

Cunoscut ca fiind o versiune mult mai accesibila a sampaniei, Prosecco este vinul alb, spumant, de origine italiana, care a cucerit intreaga lume. Pur si simplu nu ai cum sa-i rezisti!

Desi toata lumea iubeste aceasta bautura, pe care o savureaza cu fiecare ocazie comandand-o din cadrul magazinului online BeiCeVrei, denumirea vinului spumant italian a reprezentat un subiect de controversa in ultima vreme. Iata care este explicatia din spatele acestui conflict!

Un vin spumant 100% italienesc

In mod original, Prosecco este o bautura produsa in nord-vestul Italiei din soiul de struguri al carui nume este omonim cu bautura (cunoscut si ca soiul de struguri Glera). Cu o denumire de origine controlata (D.O.C.), sortimentul poate proveni din Veneto sau din Friuli Venezia Giulia, in timp ce varianta Superiore D.O.C.G. se produce doar in Conegliano, Valdobbiadene sau Asolo, zone aflate in marea regiune Veneto din Italia.

De altfel, enologul si viticultorul Loris Dall’Acqua a declarat pentru reportajul realizat de „Focus Europa” ca „Fiecare ciorchine de struguri trebuie taiat manual, fiecare cos trebuie transportat in sus sau in jos pe dealuri”. Astfel, este vorba despre o bautura cu traditie, creata cu mare efort si grija, care este menita sa fie savurata cum se cuvine.

Acestea fiind zise, trebuie mentionat si faptul ca exista multe alte tari care produc bautura dupa aceeasi reteta, folosind ca ingredient principal soiul de struguri Glera. Totusi, acestea se diferentiaza ca denumire, cum este cazul vinului spumant spaniol Cava, a celui german de Sekt si tot asa.

O singura denumire, mai multe locuri

Conform legislatiei europene, termenul „prosecco” a devenit protejat in anul 2009, fiind restrans exclusiv la vinul spumant obtinut din soiul de struguri Glera. In 2020, insa, acesta a devenit o problema pentru producatorii de origine australiana, care au investit sume considerabile pentru producerea acestei bauturi.

Insa dilema nu se incheie aici! In mod similar, la sfarsitul anului 2021, aceeasi denumire a iscat discutii intre viticultorii italieni, slovaci si croati. In momentul in care Uniunea Europeana a decis sa acorde distinctia DOC vinului spumant produs in Croatia, denumit Prosek, italienii au fost nemultumiti de confuzia care s-ar putea crea intre bautura lor si cea croata.

Explicatia oferita de Stefano Zanette, producator de vin si presedinte DOC Consortium, a fost urmatoarea: „nu este vorba de bani aici, e o chestiune de principiu si, de data asta, trebuie sa luptam impreuna, pentru ca Europa trebuie sa vada un front comun”. In momentul de fata, inca se asteapta luarea unei decizii in aceasta privinta.

Asadar… este prosecco un vin spumant exclusiv italian?

Pe scurt, raspunsul la intrebarea de mai sus este da, acesta este un vin spumant exclusiv italian. Conform legislatiei europene actuale, prosecco este produs de trei firme care se intind in noua provincii italiene. Cifra de productie este de 550 de milioane de sticle pe an.

Totusi, dezbaterile mentionate anterior nu s-au incheiat, iar fiecare poate decide singur care este parerea lui, precum si tabara la care vrea sa se alature. Cat timp te gandesti care este opinia ta in aceasta privinta, specialistii iti recomanda sa accesezi magazinul online BeiCeVrei, sa comanzi o sticla din bautura ta preferata si sa te relaxezi. Poti alege dintre sortimente delicioase pe care le poti savura simple ori in cocktailuri efervescente si surprinzatoare!

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Eveniment2 zile inainte

Ingrijirea si rejuvenarea tenului cu ajutorul microneedling-ului

Cand vorbim despre un ten cat mai frumos, cat mai delicat si cu un aspect reintinerit, fiecare doamna si domnisoara...

Eveniment2 zile inainte

Două săptămâni până la Electric Castle: lista generoasă a activităților din festival

 By Robert Cîrnu Electric Castle se pregătește de debutul celei de-a 8-a ediții, iar cele 100 de ore de muzică...

Eveniment4 zile inainte

Cu Eurosurvey ai garantia unor lucrari calitative

Faptul ca prezenta inginerilor pe santierele de lucru este esentiala este deja bine cunoscut. De acestia depinde in mare masura...

încălzire în pardoseală încălzire în pardoseală
Social6 zile inainte

Ce trebuie să știi despre sistemul de încălzire în pardoseală

Considerat de toți a fi o noutate din ultima vreme, sistemul de încălzire în pardoseală datează de fapt din anii 1950. Chiar...

Eveniment6 zile inainte

RTT DISTRIBUTION SRL nominalizat la Premium Soimii Engross

Compania Romaneasca RTT Distribution srl  este nominalizata la premium soimiii engross pentru performatele de care...

Eveniment6 zile inainte

RTT DISTRIBUTION SRL despre Stirile false din BZI.RO

RTT DISTRINBUTION SRL -Stiri False In mediu Online Bzi.ro publica stiri false la adresa lor Un site no name din...

EvenimentO săptămână inainte

Fenomenul Luis Gabriel a lansat o piesă nouă numită „Vagabond”!

Industria muzicală din România şi-a descoperit o nouă stea. Luis Gabriel este un tânăr foarte talentat care a luat România...

SocialO săptămână inainte

De ce să alegi încălzire în pardoseală pentru casa ta

Confort de utilizare, discreție a echipamentului, economie de energie… Sistemele de încălzire în pardoseală sunt atractive datorită avantajelor pe care le oferă...

SocialO săptămână inainte

Trendurile si avantajele usilor si ferestrelor cu profile PVC in anul 2022

Cererea tot mai mare pentru tamplarie bine proiectata cu profile PVC a dus la progrese in calitatea, functionalitatea si textura ferestrelor. Ferestrele...

SocialO săptămână inainte

Avantajele creării unui magazin online

Având în vedere evoluția tehnologiei din ultimii ani, majoritatea antreprenorilor și-au dezvoltat afacerile și în sfera digitală. Primul pas către...

SocialO săptămână inainte

Ralflo și Simona Nae colaborează după opt ani pentru „Ca Va”! Cum a învățat Simona Nae franceza de la Ralflo!

În urmă cu opt ani, Ralflo şi Simona Nae colaborau pentru prima oară, înregistrând piesa „Doar Tu” care s-a bucurat...

SocialO săptămână inainte

Cornuleţele cu vişine de la Sânziene aduc fericire cu fiecare bucăţică

Știm cum câteodată ai poftă de ceva dulce și cum ți-ai dori să mănânci o delicatesă făcută în spirit românesc....

Social2 săptămâni inainte

Cum alegi cel mai bun motocultor pentru grădina ta

Vrei să profiţi la maximum de grădina ta în această vară? Îţi doreşti ca buruienile să nu îţi mai sufoce...

Eveniment2 săptămâni inainte

Comunicat de presa FPTR: Luptă continuă pentru banii de promovare a României

      Sursa: turism.info.ro Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), singura federație patronală reprezentativă la nivel de ramură turism, dezaprobă...

Eveniment3 săptămâni inainte

Sfaturi pentru alegerea celei mai potrivite chiuvete

Fie că acum ești pe punctul de a-ți ridica sau renova bucătăria, fie că doar te gândești la asta, niciodată...

Eveniment3 săptămâni inainte

Cum poate să arate o săptămână la Vlad Cazino? Planul de recompense zilnice de la acest Vampir!

Cazinourile de top care se află pe piața jocurilor de noroc din România de ceva ani, au reușit până acum...

Eveniment3 săptămâni inainte

Cele mai frecvente cauze ale stărilor de oboseală și cum le putem combate

Starea de oboseală poate fi descrisă și ca o lipsă de energie care poate afecta performanța la locul de muncă,...

Eveniment4 săptămâni inainte

NEVERSEA 2022: curentul Trap va urca pe scena The Ark

Culese din Cartier, Grasu XXL, Șatra B.E.N.Z, Ian, Killa Fonic completează line-up-ul pentru scena The Ark la festivalul Neversea. Scena...

Știrile Săptămânii