Connect with us

Exclusiv

Stabilirea unui nou record, descalificant, de cult al personalității/ Pentru a demonstra care a fost/este mai adulată dintre Elena Ceaușescu și Laura Kovesi?

Prahova Mea

Publicat

pe

In urma cu 3 ani, mai exact pe data de 3 mai 2015, intr-o Declaratie de Presa preluata de multe ziare si agentii de stiri din Romania, ofiterul (rez) Adrian Radu dezvaluia, in amanunt, ca SRI incalca legea flagrant prin mandatele de interceptare pe care le obtinea, mandate ilegale. De ce ilegale? Simplu: SRI obtinea mandatele pentru fapte de coruptie si evaziune fiscala invocand… legea 51/1991! DAR in legea respectiva nu sunt introduse coruptia si evaziunea fiscala! Curtea Constitutionala ar fi trebuit ca de indata ce opinia publica a luat act de dezvaluirile fostului ofiter SRI, sa emita o Decizie care sa stopeze actiunile ilegale, abuzive, ale Serviciului Roman de Informatii. Asa ar fi salvat mii de cetateni nevinovati care au intrat in malaxorul interceptarilor ilegale! Bine macar ca, in sfarsit, deunazi, CCR s-a decis, in sfarsit, sa intervina si sa stopeze aceste abuzuri! De altminteri, Adrian Radu, de-a lungul timpului, a dezvaluit public multe infractiuni savarsite de catre institutii importante ale Romaniei! (Sef Departament Anchete Incisiv de Prahova -Raisa Ekaterina Ivatenko).

Iata ce spunea Adrian Radu in Declaratia de Presa din 3 mai 2015:

DECLARAŢIE DE PRESĂ
Cu stupoare am asistat zilele trecute la o acţiune de dezinformare şi manipulare marca SRI. O aşa zisa întâlnire secretă, într-un loc public, întâmplătoare, dintre un fost ofiţer SRI (actualmente jurnalist) şi Traian Băsescu.
Manipularea şi dezinformarea realizată prin ofiţerii acoperiţi ai generalului Coldea şi/sau prin aşa zişi deontologi – realizatori de emisiuni, precum Rareş Bogdan mi-au dat de gândit că se încearcă să se acopere altceva, să se distragă atenţia de la un lucru mult mai grav. (Este de notorietate faptul că, până nu demult, Rareş Bogdan se ‘’ lăuda cu legătura sa cu generalul Coldea).
Tocmai în aceeaşi zi, coincidenţă sau nu, Administraţia Prezidenţială a transmis grupurilor parlamentare un draft al unui nou proiect de Lege privind retenția datelor (așa numita lege” Big Brother). Ciudat. O premieră! Este pentru prima dată de după 89 când Administraţia Prezidenţială face un asemenea demers. Mai ciudat este faptul că, acest demers este efectuat pentru o lege declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională şi, mai mult, pentru o lege pentru care SRI a făcut presiuni asupra Curţii Constituţionale, conform declaraţiilor membrilor acesteia, aspect peste care s-a trecut prea uşor, poate şi datorită acoperiţilor din presă. Să ne reamintim şi faptul că, după declararea legii ca neconstituţională, în mod întâmplător, unul dintre judecătorii Curţii Constituţionale care s-a opus vehement acestei legi a fost practic scos din joc prin metode specifice şi, nu lipsit de importanţă, fostul Director al SRI şi-a prezentat demisia la scurt timp.
Ca un fost “membru” al sistemului şi fiind un bun cunoscător al metodelor şi mijloacelor practicate de SRI am ştiut că va urmă ceva, mai ales după ce scopul a fost atins (acela ca, prin manipulare şi dezinformare atenţia de la ‘’premiera’’ trimiterii de către Administraţia Prezidenţială a proiectului de lege” Big Brother’’ a fost deturnat printr-un scandal creat artificial de o aşa zisă întâlnire secretă, într-un loc public, al Preşedintelui Traian Băsescu).
Invitat în cadrul emisiunii „Ultimul Cuvânt” difuzată miercuri de B1Tv, nu am comentat acest aspect deoarece regia marca SRI încă nu era complectă. A doua zi, joi, circuitul acţiunii de dezinformare şi manipulare s-a închis. Astfel, spre surprinderea unor analişti de marcă (Ion Cristoiu), dar nu şi spre surprinderea mea, Dumitru Dumbravă, Directorul Direcției Juridice a SRI, a acordat un interviu site-ului juridice.ro, site necunoscut marelui public până acum, interviu preluat cu o rapiditate suspectă, probabil la comanda dată acoperiţilor.
Maestrul Ion Cristoiu, în intervenţia telefonică de joi realizată la emisiunea ‘’ Ultimul Cuvânt a interpretat foarte bine acest interviu dat de Dumitru Dumbravă, în sensul că a considerat că SRI, în fapt transmite un mesaj. Maestrul Ion Cristoiu a greşit doar în interpretarea cui SRI, de fapt generalul Coldea a transmis acest mesaj. Acest mesaj nu a fost transmis doamnei Kovesi, ci judecătorilor Curţii Constituţionale. A fost de fapt o atenţionare de tip mafiot dată pe faţă. Atenţie că noi monitorizăm toată justiţia din România, nu ne mulţumim doar cu trimiterea sesizărilor la parchete, ci până la o hotărâre finală într-un dosar. Cum în foarte multe dosare penale se ridică problema neconstituţionalităţii unor măsuri care ajung la Curtea Constituţională, mesajul a fost clar: vă monitorizăm şi pe voi, vedeţi de fapt să nu mai greşiţi să spuneţi că noua lege” Big Brother’’ este neconstituţională. Asta a fost de fapt mesajul.
De ce ţine cu orice preţ SRI să se adopte această lege este foarte uşor de ghicit pentru cunoscători. Ce este mai grav este faptul că SRI încalcă legea flagrant şi, mai mult, toate mandatele obţinute de SRI în cazurile de corupţie şi evaziune fiscal sunt obţinute ilegal şi sunt nule de drept. Solicitările SRI pentru mandatele de ascultare se fac în baza Legii 51/1991 şi date în baza acestei solicitări. Dar, spre surprinderea multor judecători, chiar de la Curtea Constituţională, aceste mandate au fost obţinute până în prezent în mod ilegal (deoarece în legea respectivă nu sunt introduse corupţia şi evaziunea fiscală).
‚asist cu groază, cum anumite grupări, profitând de aşa zisele ameninţări ce vizează siguranţa naţională sau securitatea cetăţeanului (interpretate, după interes şi nu conform Legii 51/1991, ce defineşte clar ce înseamnă siguranţă naţională), precum terorismul sau evaziunea fiscală, încalcă nonşalant regulile democraţiei şi ale statului de drept, solicitând, chiar şi oficial (prin CSAT), extinderea “competenţelor” obţinând dreptul (dar nu bază legală) de a încălca regulile democraţiei, sub masca bunei credinţe. Şi, în numele unei “cruciade” demagogice împotriva corupţiei, s-a ajuns la substituirea instituţiile abilitate prin lege, adică la un atac frontal lansat asupra democraţiei şi statului de drept.
Dacă aparent şi formal, cererile par îndreptăţite, uitându-mă prin “gaură” cortinei, în spatele acesteia, lucrurile stau cu totul altfel.
Făcând abstracţie de modul cum mafia financiară, manipulând instituţii precum SRI, Guvern, Parlament, a reuşit neutralizarea Gărzii Financiare (înlocuind-o, doar formal şi demagogic, cu un alt organism mai eficient) şi a ajuns să controleze întreg sistemul şi toate instituţiile publice, nimeni n-a sesizat că, “îmbătată” de succes, mafia a trecut la un nivel superior, atacând “centrul de comandă” al statului de drept, Ministerul Public. Cazul comisarului Berbeceanu, în care DIICOT îl acuză pe Berbeceanu de “trădarea” intereselor instituţiei, iar DNA acuză procurorii DIICOT de abuz, este un semnal de alarmă în acest sens. Niciodată în istoria postdecembristă a României, un asemenea caz nu a avut o astfel de abordare, punând faţă în faţă, public, două instituţii ale statului, mai precis două direcţii ale Parchetului General (PICCJ). Deşi public s-a dezminţit, e clar că între DIICOT şi DNA există un “război” rece, al cărui cauză – chiar dacă nu este acceptată oficial –  a fost şi continuă să fie generată de grupările de tip mafiot ce controlează aceste instituţii, formal independente, dar mai ales de intruziunea SRI în activitatea celor două instituţii, la comanda unor interese politice, străine de interesul naţional.
După cazul Berbeceanu am început să fiu mai atent şi mai circumspect în a privi fenomenul, iar adevărul privind existenţa unui război rece între DNA şi DIICOT a început să iasă la iveală, chiar şi oficial, prin comunicatele de presă. Cele de la DNA conţineau, aproape în totalitate, menţiunea “cu sprijinul SRI”, în schimb cele de la DIICOT nu includeau această menţiune. Dacă la început acest “amănunt” părea nesemnificativ, ulterior s-a dovedit că, în fapt, contrar legilor în baza cărora funcţionează (Legea 51/1991 şi 14/1992) şi a atribuţiilor principale, SRI s-a “reorientat”, cu “grosul” armatei şi logisticii, către DNĂ, abandonând exact structura cu care, prin lege, era obligată să coopereze, adică DIICOT. Potrivit Legii 14 din 1992, art. 2, “Serviciul Român de Informaţii organizează şi execută activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României”, iar la art. 3 din Legea nr. 51 din 1991 sunt enumerate clar faptele ce constituie „ameninţări la adresa securităţii naţionale a României”, fapte care nu intră în competenţă DNĂ, aşa cum sunt prevăzute la art. 3, alin. (1) din OUG 43 din 2002. Lecturând Legea 508 din 2004, ce reglementează activitatea DIICOT, constatăm că cercetarea faptelor care constituie „ameninţări la adresa securităţii naţionale a României”, intră, exclusiv, în competenţă acestei instituţii. Astfel la art. 12, alin. (1), lit. a), subpct. (ÎI) se precizează că, sunt în competenţă DIICOT: „infracţiunile prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind siguranţă naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare” şi, potrivit subpct. (V) din acelaşi articol: „infracţiunile prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu modificările şi completările ulterioare”, adică cele aflate în competenţă SRI. În acest caz nu este fireasaca întrebarea: De ce nu mai lucrează SRI cu DIICOT?
Dacă ţinem seama, de declaraţiile şefei DNĂ, că instituţia are în lucru aproximativ 5100 dosare, iar 15%, tot conform declaraţiilor şefei DNĂ, sunt instrumentate în urma informaţiilor furnizate de SRI, rezultă că SRI a furnizat informaţii DNA pentru un număr de aproximativ 765 cauze. În replică, în faţa instanţei, fostă şefa a DIICOT, declară că SRI, deşi are în atribuţii culegerea de informaţii, cu prioritate, în domeniul siguranţei naţionale, fapte ce intră, exclusiv, în competenţă DIICOT ca cercetare, într-un an de zile (2014) DIICOT a primit de la SRI doar 10 (zece) sesizări, în timp ce DNA peste 765 (nu s-a precizat perioada). Astfel, potrivit declaraţiei fostei şefe a DIICOT “O perioadă lucrurile au stat în regulă, însă ulterior, am observat o răcire a relaţiilor dintre DIICOT şi SRI, deoarece sub aspectul numărului de sesizări primare pe care DIICOT le-a primit, acesta era aproape inexistent. În anul 2014 am primit max. 10 sesizări, toate neserioase, în timp ce uitându-mă la DNA am observat că aproape activitatea era SRI” există multe semne de întrebare vis-a-vis de relaţia dintre cele două instituţii.
De ce SRI s-a mutat la DNA, când, prin lege, trebuia să furnizeze informaţiile la DIICOT şi de ce şi-a schimbat “obiectul de activitate”, trecând de la atribuţiile legale vizând „ameninţări la adresa securităţii naţionale a României”, prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51 din 1991, la atribuţiile aflate în portofoliul DNĂ, este o temă care ar trebui să facă obiectul controlului exercitat de Parlamentul României asupra SRI şi un obiect de studiu pentru societatea civilă. Pentru că nu este normal că să-ţi extinzi atribuţiile, contrar celor legale, nici în domeniul corupţiei (în care SRI nu este abilitat – chiar dacă aceste competenţe au fost extinse printr-o Hotărâre CSAT dar care nu ţine loc de lege), nici în domeniul finanţelor publice (în care SRI controlează DGAF, având peste 140 de ofiţeri detaşaţi şi “acoperiţi” şi în care urmăresc şi preluarea întregii activităţi de control fiscal, pentru a controla toate finanţele României), nici în domeniul justiţiei (unde, prin “acoperiţi” sau “surse” au creat un sistem de “execuţii” încălcându-se dreptul la apărare, la egalitate în faţa legii şi obiectivitate), nici în mass-media, manipulând cetăţeanul prin diversiunile rezultate din “împrăştierea” informaţiilor furnizate “acoperiţilor”. Chiar dacă activitatea a fost “fructoasă” şi “eficientă”, soldată cu arestarea multor corupţi, nu poţi scuza metodă, adică încălcarea statului de drept, prin efectele produse, pentru că acestea au fost produse prin încălcarea legii şi, în special, scele privind separaţia puterilor în stat.
Nu ştiu cât din ceea ce spun Udrea, Bica şi alţi demnitari, foşti miniştrii sau parlamentari, care acuză faptul că au fost “lucraţi” nu de justiţie, ci de SRI, ca “poliţie politică”, este adevărat şi cât sunt de vinovaţi pentru faptele de care sunt acuzaţi. Conform legilor şi Constituţiei, numai justiţia poate stabili şi hotărî, prin organele abilitate: cele de cercetare penală şi instanţele de judecată. Pe principiul însă că “nu iese fum fără foc”, dacă luăm în calcul “migraţia” incorectă a SRI de la DIICOT la DNĂ, cu tot cu “arme şi tehnica din dotare” şi faptul că şi-au abandonat “obiectul de activitate”, transferându-se, în baza interpretării noţiunii de “siguranţă naţională”, ca fiind tot ce mişcă şi se întâmplă în România, mega – tele justiţia la care asistăm, bazată, aproape exclusiv, pe interceptările telefonice şi ambientale, efectuate şi furnizate de SRI, menite să “fezandeze” clientul, să manipuleze cetăţeanul (convingându-l de oportunitatea metamorfozării individului în “duşman al poporului”) şi să prestabilească sentinţele pronunţate de “acoperiţii” executanţi, ar trebui să devină o temă pentru toţi cei care au pretenţia că ştiu să citească şi mai şi percep ceea ce citesc, dar mai ales pentru Comisia din Parlament ce se ocupă de activitatea SRI.
Faptul că pe site-ul SRI, pe lângă atribuţiile legale, mai apare şi “securitate economică”, iar peste 50% din activitate este angrenată în acest domeniu, în condiţiile în care Legea siguranţei naţionale nu prevede astfel de atribuţii în “portofoliul” SRI, este o dovadă că ceva “pute” cu adevărat în statul de drept şi democraţia din România. Până când societatea civilă şi Parlamentul nu se vor întreba şi nu vor cere explicaţii privind legalitatea “detaşării” oficiale a ofiţerilor SRI la ANAF, respectiv DGAF şi de ce SRI lucrează “cot la cot” cu DNĂ, într-un domeniu care nu este în competenţa lor – nelimitându-se doar la furnizarea de informaţii, cum se crede, ci procedând şi la intoxicarea cetăţeanului şi manipularea justiţiei, “şuntând” DIICOT, cu care sunt obligaţi să coopereze – mega-circul la care asistăm în prezent, în care “bocancii cazoni pe grumaz” şi “şuturile în gură cu bombeul” devin instrumente tot mai uzitate, nu va conteni. Asta pentru că în timp ce marea majoritate a ofiţerilor sunt de bună credinţă şi integrii moral, câţiva şefi, avizi de putere şi dornici să pună stăpânire pe România, cu riscul îndepărtării definitive de democraţie şi de Europa, au târât instituţia într-un război mioritic, înregimentând-o forţat în politică şi în luptele pentru putere. Finalul acestei mega tragicomedii, ce oferă suficient circ pentru a ascunde şi a transfera în derizoriu adevăratele probleme ale ţării – precum evaziunea fiscală, de miliarde de euro anual, făcută de firmele arabe, ce alimentează conturile organizaţiilor extremiste (domeniu care ar trebui să reprezinte preocuparea de bază a SRI, pentru că face parte din obiectul principal de activitate) şi care depăşeşte cu mult prejudiciile însumate din toate cazurile de mare corupţie depistate din România – va arată că, încă o dată, diversiunea este instrumentul de bază al manipulării şi armă care îngroapă democraţia şi statul de drept şi că justiţia este încă sub “bocanc cazon”…’’

 

Citeste in continuare
Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exclusiv

BASCALIE: ”PE IOHANNIS L-A FURAT APA CA A CISTIGAT CU 60% IN FATA NEVINOVATEI DANCILA”

Prahova Mea

Publicat

pe

(Preluare Inpolitics):

Alegerile anticipate reprezintă ”o ambiție fără logică a unui președinte pe care l-a furat apa dacă a câștigat cu 60% o dispută cu un nevinovat, cu doamna Dăncilă, că el a obținut o victorie în fața unui nevinovat politic” afirmă fostul președinte Traian Băsescu la emisiunea ”Gîndurile lui Ion Cristoiu”.
”E clar o ambiție a președintelui pe o analiză extrem de șubredă, ca să îi oprim să mai facă rău PSD. PSD a avut un program care i-a fost votat de Parlament, bună ziua rău ne-rău, ăsta era programul PSD care într-adevăr face rău țării, dar mie mi se pare deranjantă lipsa de logică politică, de acțiune politică ilogică la care s-a ajuns din ambiție pentru că nimeni nu mă poate convinge că justificarea PNL este una de profunzime, una reală, nu e nici o justificare, vrem alegeri anticipate ca să nu mai facă PSD rău țării.” mai spune Băsescu.
Cît despre liberali, Băsescu afirmă că ”ei sunt mai nevinovați decât PSD că nu au înțeles esența Constituției României, că avem o Constituție care a făcut din Parlament o instituție de neatins și eu cred că va demonstra și acum, când un președinte care a câștigat cu 60 și ceva la sută vrea dizolvarea Parlamentului, s-ar putea ca viața să îi spună că „asta nu se poate domnule”.
Profetie: ”Pe 24 februarie, Romania va arata ca o tara de mameluci”
”PSD va gestiona anticipatele și nu PNL și nici președintele, deci ca să declanșezi anticipate în primul rând trebuie să fii majoritar.” mai avertizează fostul președinte, adăugînd că ședința din 24 februarie, cînd se va supune votului noul guvern poate genera ceva fără precedent:
”Nu am pomenit așa ceva. Cum să instalezi un guvern pe care nu îl votează nimeni? E o situație comică. Eu vă spun foarte sincer, cred că partidele ar putea să se gândească să facă ceva pentru ca România să nu pară ridicolă. Vă dați seama ce vor prelua agențiile când vor spune: liberalii nu își votează propriul guvern și PSD nu vine în sală la instalarea unui nou guvern, vă dați seama cum va arăta România, pentru că asta nu înțeleg oamenii ăștia, că în era asta în care informația circulă și în care nimeni nu mai ia decizii după ureche ci face analiză la toate faptele care se petrec într-o țară și pe urmă se pronunță ca să aibă pachetul de acțiuni complet pentru o țară. Cum arată România pe data de 24 dacă se face ce spun ei acum și PSD și PNL? Arată tare rău, arată ca o țară de mameluci” a conchis Băsescu.

Articolul BASCALIE: ”PE IOHANNIS L-A FURAT APA CA A CISTIGAT CU 60% IN FATA NEVINOVATEI DANCILA” apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Citeste in continuare

Exclusiv

Unii „e” mai proști ca alții? „In Statele de drept cetățenii sunt egali în fața legii, păpușei!”

Prahova Mea

Publicat

pe

(Preluare Newsweek România):


Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, a vorbit despre controversata hotărâre a primei instanțe, în care au fost achitați doi foști ofițeri de Securitate, Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, acuzați că l-ar fi torturat până la moarte pe opozantul regimului comunist.
Andrei Ursu a vorbit despre perioada în care tatăl său era urmărit, anchetat și bătut cu bestialitate de milițieni și de securiști, precum și despre influența, și după Revoluție, a unor personaje puternice din fosta Securitate, în dosarul legat de moartea lui Gheorghe Ursu, dosar care se judecă abia acum.


Newsweek România: Cum apreciați motivarea primei instanțe, în cazul Gheorghe Ursu? Judecătoarea a decis achitarea celor doi foști ofițeri de Securitate acuzați de rele tratamente, fapte care au dus la moartea tatălui dvs. Instanța și-a motivat decizia și prin faptul că Gheorghe Ursu nu poate fi considerat „disident politic, acesta nefiind un opozant pe față al regimului comunist“.
Andrei Ursu: Am fost șocat de această decizie. Cred că motivarea hotărârii a fost scrisă, practic, la dictarea Securității, a inculpaților și a avocaților lor.
În motivare sunt folosite tezele securiștilor, și nu de acum, ci de mai mulți ani, referitoare la opozanții regimului.
Securiștii mizau încă de atunci, din timpul lui Ceaușescu, pe compromiterea, pe defăimarea disidenților, și încercau să transforme disidența, opoziția politică, în cazuri de drept comun.
Concret, în ce consta strategia despre care vorbiți și ce legătură are cu cazul Gheorghe Ursu?
Este vorba despre o strategie a Securității, care venea de la Nicolae Ceaușescu, de a nu a avea disidenți. Ceaușescu trebuia să fie cel mai iubit fiu al poporului.
Era ceva specific dictaturii ceaușiste, pe care o „numeau discernământul politic și juridic al oricărui lucrător de Securitate“.
Practic, securiștii trebuiau să găsească învinuiri de drept comun, speculă cu valută, de exemplu, așa cum i-au confecționat tatălui meu.
Acestor opozanți ai regimului li se găseau îngrozitoare învinuiri, care aveau și un al doilea efect, care era defăimarea, compromiterea acestor oameni. Unii disidenți erau acuzați chiar că erau securiști.
Lui Mihai Botez, un alt disident celebru, lui Paul Goma, dar și multor altora, securiștii au încercat să le atârne această tinichea de coadă.
Aceea că erau, de fapt, colaboratori ai Securității. Securitatea știa că asta era o anatemă și că opozanții regimului n-ar mai fi fost luați în considerare, iar deseori chiar se întâmpla asta. Toate aceste lucruri se reflectă și în cazul nostru.
Adică se reflectă și acum, în motivarea instanței, conform căreia Gheorghe Ursu nu poate fi considerat disident politic?
Prin această hotărâre, încearcă să ni se explice că Gheorghe Ursu nu a fost chiar așa disident, spunând instanța că i s-a permis tatălui meu să călătorească în străinătate.
Judecătoarea știa, însă, foarte bine că tatăl meu era urmărit de Securitate, încă din anul 1977, și am depus la dosar, în acest sens, probe găsite la CNSAS.
Gheorghe Ursu era urmărit de Securitate în momentul în care el, ca inginer constructor, în 1977 a fost desemnat șef de proiect la blocul Patria, pentru consolidarea acestui imobil.
Atunci, Ceaușescu dăduse un ordin celebru, în 4 iulie 1977, să se sisteze toate lucrările de consolidare a imobilelor, până în data de 23 august 1977.
Dictatorul avea mai multe motive, în primul rând să folosească banii care veneau pentru consolidările de după cutremurul din 1977, ajutoarele primite din exterior și utilajele, pentru construcția Casei Poporului, deoarece începuse acest proiect.
Gheorghe Ursu a refuzat să sisteze lucrarea de reabilitare, pentru că și-a dat seama că există un mare pericol pentru locatari.
Blocul se putea prăbuși, în cazul unui nou cutremur. Ordinul acela criminal al lui Ceaușescu l-a determinat pe tatăl meu să scrie prima scrisoare la Europa Liberă, care s-a citit pe post abia în 4 martie 1979, pentru că multă vreme tata nu a reușit să o trimită.
Deci judecătoarea știa foarte bine de toate lucrurile astea și de faptul că tatălui meu îi dădeau drumul, până la urmă, să mai iasă din țară, doar ca să scape de el, că altfel făcea greva foamei.
Ziceau că e nebun. Iar când tata îi scria direct lui Ceaușescu, ca să obțină pașaportul, trimitea copia scrisorii și la „Scânteia“.
Nu o publicau, bineînțeles, dar acesta era semnalul lui că nu va renunța la lupta sa. Însă Securitatea îl urmărea mereu, și înainte, și după ce se întorcea din străinătate.
Spuneți că decizia de acum a instanței ar avea legătură cu fosta Securitate. Suntem, totuși, la 30 de ani de la căderea regimului comunist. Nu poate fi vorba despre neștiință din partea judecătoarei, nu neapărat de o implicare a foștilor securiști în dosar? Care ar fi miza în acest dosar?
La prima vedere, pare incredibil. Vorbim despre o judecătoare care n-ar avea vârsta să fi fost securistă.
E greu de crezut că ar face atât de mult ca să îi salveze pe doi oarecare ofițeri de Securitate, când au fost zeci de mii. De ce?
Cred că e vorba despre o conspirație a tăcerii, un principiu al dominoului, să nu se creeze breșe și pentru alții.
Este vorba, de fapt, de sute și mii de alte cazuri. Această represiune mai deghizată de care vă spuneam, sub Ceaușescu, a produs mii de victime, pe care le-am găsit la CNSAS.
Cred că e vorba despre o conspirație a tăcerii, un principiu al dominoului, să nu se creeze breșe și pentru alte cazuri similare
Multe sunt cunoscute, este vorba despre disidenții de la Aiud, care erau bătuți, torturați, închiși în spitale psihiatrice, pentru deghizarea represiunii.
Dar, mai mult, este vorba despre grupuri de oameni, a fost represiunea de la Brașov, cu peste 60 de muncitori bătuți îngrozitor.
Au fost foarte mulți opozanți ai regimului Ceaușescu care au rămas necunoscuți. Până și la Timișoara, la Revoluție, au încercat să deturneze sensul politic al revoltei, pe cazuri de drept comun.
Am scris o carte, „Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie ’89“, arătând că există un probator foarte solid, cu mii de mărturii care arată că Securitatea a participat la represiunea din decembrie 1989, și înainte de 22 decembrie, foarte intens, și după această dată.
Înainte, ei au încercat să îi transforme pe opozanți în infractori de drept comun. Linia directoare, care venea de la Ceaușescu, era foarte clară: „Să îi găsim ca hoți, ca borfași, să îi dăm pe mâna Miliției, ca să nu ajungă la organizațiile pentru drepturile omului“.
Vorbiți despre o descurajare, prin această hotărâre a primei instanțe în cazul Gheorghe Ursu, pentru celelalte cazuri de disidenți politici.
Aici este cheia. Judecătoarea a folosit limbajul Securității, cuvintele Securității.
Când spun că a scris-o la dictare, nu este o exagerare, pentru că nu sunt doar temele, ci chiar cuvintele folosite de fosta Securitate.
Atât de puternică mai poate fi acum fosta Securitate?
Da, poate că este de neînțeles sau poate că vom înțelege de-a lungul desfășurării procesului. Cei doi inculpați, Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, au chemat, în timpul procesului, ca martori, vreo douăzeci de foști ofițeri de Securitate.
După cum știți, mare parte a foștilor securiști au rămas, după Revoluție, în SRI, în „Doi și-un sfert“, în alte organizații pe care ei le numesc de intelligence.
Au chemat la proces pe oameni ca Aurel Rogojan, Vasile Mălureanu, Filip Teodorescu. Acești oameni sunt ușor de controlat în continuare, cu informații din arhiva Securității care există despre ei.
Ce au declarat în timpul procesului?
Unii dintre acești oameni, care au venit în procesul nostru ca să-i apere pe cei doi inculpați, au venit în calitate de generali SRI în retragere.
Până la finele anilor ‘90, inclusiv unul din torționarii tatălui meu, Vasile Hodiș, a fost în SRI. Acești oameni au făcut o foarte largă operațiune de spălare a dosarelor fostei Securități, în perioada în care, imediat după Revoluție, au rămas pe mână cu aceste dosare.
Așa au făcut și o manipulare a istoriei. Acești oameni au avut pe mână și dosarul de urmărire informativă a tatălui meu, până în anul 2000.
A trebuit să fac demersuri majore, am ajuns și la greva foamei, pentru a obține dosarul lui Gheorghe Ursu de la Securitate.
A trebuit ca CSAT să dea o hotărâre, în anul 2000, pentru ca Dosarul „Udrea“, de urmărire informativă a tatălui meu, un dosar de urmărire a unui disident politic, de fapt, să fie trimis la Parchetul Militar, pentru anchetă.
De ce a fost atât de greu?
Atunci, în anul 2000, am descoperit că dosarul tatălui meu a fost falsificat. Cei de la CNSAS au găsit probe clare că dosarul de urmărire informativă a lui Gheorghe Ursu, format din șapte volume, avea șase volume subtilizate, diferite de cele originale.
În cele originale existau volume de tehnică operativă, adică ce au obținut securiștii prin ascultare în casa noastră, prin telefoane, scrisori, note informative.
Bineînțeles, în aceste dosare erau și informații obținute, tot prin tehnică operativă, și din celula în care a fost închis tatăl meu.
În același dosar „Udrea“ am găsit file din presă din anul 1992, deși SRI a pretins că acel dosar a fost microfilmat în anul 1987 și că era același, identic, cu cel predat în anul 2000.
Cum e posibil acest lucru, dacă erau file din articolele lui Petre Mihai Băcanu, din anul 1992, despre cazul Ursu?
Ce mai conțineau acele volume falsificate despre care vorbiți?
Mai erau note informative ale lui Nicu Crișan, un alt securist, fost coleg cu torționarii (inculpații Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș – n.r.).
Și Crișan a venit ca martor la proces, în apărarea celor doi. Acest Nicu Crișan făcea ancheta împreună cu procurorul Dan Voinea, în 1990-1992.
Ce fel de anchetă putea fi aceea? Dan Voinea a avut bune intenții și a găsit lucruri foarte importante, a făcut o anchetă onestă și serioasă, însă a fost sabotat.
„Judecătoarea a folosit limbajul Securității, cuvintele Securității. Când spun că a scris-o la dictare, nu este o exagerare“
– Andrei Ursu
În perioada aceea, au luat declarație unui martor care spunea că Gheorghe Ursu se întorcea bătut de la anchetă la Securitate.
Această declarație de martor a fost dată în fața noastră, semnată de Nicu Crișan. Același Nicu Crișan dă, apoi, notă informativă la SRI (la începutul anilor ’90 – n.r.) și spune că din anchetă rezultă că Securitatea nu s-a mai ocupat de Gheorghe Ursu, în perioada în care acesta a fost ținut în detenție.
Am găsit zeci de documente, inclusiv semnate de inculpați, pe care le ignoră acum judecătoarea Mihaela Niță (magistratul de la Curtea de Apel București care a pronunțat prima soluție în dosarul în care sunt judecați Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș – n.r.).
Din acest motiv spun că această judecătoare a fost influențată de oameni din fosta Securitate.
Ce ați sesizat ca fiind incorect, în motivarea instanței?
Este foarte contradictorie motivarea judecătoarei. Dumneaei spune că cei doi inculpați l-au mai anchetat, pe ici, pe colo, pe Gheorghe Ursu, dar că nu rezultă că tatăl meu era bătut.
Asta deși există martori, necitați de judecătoare, care au declarat că au văzut bon de scoatere din celulă a lui Gheorghe Ursu, semnat de Pârvulescu, martori care au declarat că a fost adus înapoi în celulă când nu se mai putea ține pe picioare, având urme vizibile de bătaie.
Iar acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori, sistematic. Un alt martor, de asemenea necitat de instanță, a spus că Gheorghe Ursu a fost scos din celulă chiar în ziua de 15 noiembrie 1985, ziua bătăii fatale.
Când a primit bătaia fatală?
Conform documentației medicale, bătaia fatală a fost administrată cu 36 de ore înaintea decesului.
Decesul a fost duminică dimineață, în 17 decembrie 1985, deci bătaia fatală s-a petrecut în 15 noiembrie, după-amiaza.
În acea perioadă, martorul spune că Gheorghe Ursu a fost scos din celulă, dus la anchetă la Pârvulescu, adus seara cu pătura, când nu se mai putea mișca.
Din acea clipă s-au produs simptomele care i-au cauzat moartea tatălui meu. A fost bătut atât de sălbatic, încât i-au spart intestinul subțire.
Acest lucru este menționat în certificatul medico-legal obținut de procurorul Dan Voinea chiar atunci, în 1990, document care arată că Gheorghe Ursu a fost torturat, în ultima clipă, atât de sălbatic, cu intenția clară de a fi ucis, încât cu șpițul în burtă i-au spart intestinul subțire.
A fost ținut așa, în starea aceea, tot la ordinul Securității, conform martorilor, a gardienilor de la Miliție, deoarece se dăduse ordin clar să nu se bage nimeni în celulă, să nu-i acorde ajutor medical, „până se duce pe tobogan“, după exprimarea lor.
Acesta fusese ordinul venit de la Vasile Gheorghe, șeful direcției a VI-a Cercetări Penale, unde lucrau cei doi torționari.
Cu toate astea, judecătoarea a avut o altă părere despre tortura la care a fost supus Gheorghe Ursu, în detenție.
Judecătoarea încearcă să pară că ia în considerare unele mărturii, o parte destul de mică, însă a dat o hotărâre ilogică.
Spune că Gheorghe Ursu a fost totuși bătut, posibil de niște securiști sau milițieni, dar nu e sigur că e vorba de cei doi. În altă parte, judecătoarea citează mărturii că cei doi torționari l-au anchetat pe Gheorghe Ursu, însă nu poate fi sigură de asta, din lipsă de probe, spune ea.
AMINTIRI Fostul disident politic Gheorghe Ursu, alături de familia sa


Dar probele erau pe masa ei, zeci și zeci de probe pe care judecătoarea le-a ignorat. Inclusiv acele documente ale Securității pe care le-am găsit abia în 2014 la CNSAS, care arată că cei doi torționari îl anchetau, îi luau declarații tatălui meu.
Cei doi torționari au contrasemnat acele declarații, n-are cum să spună judecătoarea că nu știe cine a făcut faptele. Cei doi erau, este evident.
Judecătoarea a schimbat încadrarea din crime împotriva umanității în infracțiunea de tratamente neomenoase. Așadar, chiar instanța a identificat, în acest dosar în care sunt judecați cei doi foști ofițeri de Securitate, elemente ale acestei infracțiuni. Doar că judecătoarea nu a găsit motivele să-i condamne pe cei doi inculpați.
Ni se spune că l-au bătut pe Gheorghe Ursu, dar nu știm sigur dacă ei, cei doi inculpați, Hodiș și Pârvulescu, l-au bătut.
Securiștii au reușit, până acum, să dea vina, pentru uciderea tatălui meu, pe un deținut de drept comun și pe cei de la Miliție, care au fost condamnați, acum mai mulți ani, pentru omor.
În acest caz, omorul este considerat ca autoritate de lucru judecat, astfel că nu mai puteau fi și securiștii (Vasile Hodiș și Marin Pârvulescu – n.r.) condamnați pentru același lucru. Dar aceștia doi au contribuit într-o măsură mai mare la moartea lui Gheorghe Ursu.
Cei doi inculpați, Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, au chemat, în timpul procesului, ca martori, vreo douăzeci de foști ofițeri de Securitate
În dosarul în care sunt judecați ei, însă, nu este vorba despre omor, ci despre tratamente neomenoase, respectiv tortură făcută unui om aflat în detenție. Tortură aplicată de către organele statului, în exercițiul funcțiunii, unui om care nu avea posibilitatea să se apere. Tortură aplicată acestui om, din motive politice, din ordinul statului.
Așadar, una dintre strategiile acestor securiști, preluată și de judecătoare, este că nu se știe sigur dacă cei doi l-au torturat și i-au provocat moartea.
O altă strategie folosită este că Gheorghe Ursu nu era chiar o cauză politică, deși tot judecătoarea spune că era anchetat de Securitate, pe motive politice, încă de la început.
Judecătoarea spune că jurnalul tatălui meu, în care își scria părerile referitoare la regimul comunist, a fost luat de Securitate din cauză că avea afirmații profund dușmănoase, ostile orânduiririi socialiste și lui Ceușescu personal.
Judecătoarea amintește de scrisorile trimise de tatăl meu la Europa Liberă, menționează, deci, toate aceste lucruri în motivarea hotărârii ei.
Conform dosarului penal făcut tatălui meu, cei doi inculpați încercau să-l forțeze să-și toarne prietenii. Asta se întâmpla în perioada în care acești securiști l-au anchetat în libertate, timp de șase luni, din iarna până în vara lui 1985.
Gheorghe Ursu a scris că refuză să declare numele unor prieteni, întrucât nu voia să le facă probleme. Asta i-a înrăit pe securiști, care atunci au deturnat ancheta pe cauza de drept comun, ca să încerce să scoată de la tata, sub tortură, ce voiau ei. Totul se făcea la indicațiile lui Iulian Vlad (ultimul șef al Securității – n.r.).
CNSAS a găsit probe clare că dosarul de urmărire informativă a lui Gheorghe Ursu a fost falsificat
Avem documente că Iulian Vlad s-a ocupat direct de acest caz, avem și ordinul să fie deturnată ancheta pentru a afla natura relațiilor dintre Gheorghe Ursu și prietenii săi considerați cu concepții dușmănoase față de regim.
Asta a fost una dintre temele politice clare ale anchetei și motivul pentru care Gheorghe Ursu a fost băgat la închisoare, sub acoperirea Miliției.
La fel de înnebuniți erau securiștii, dar și Nicolae Ceaușescu personal, din cauza scrisorilor trimise de tata la Europa Liberă.
Mai ales când dictatorul era acuzat de omor, în acele rânduri din scrisoare în care tata vorbea despre ordinul criminal al lui Ceaușescu, prin care interzicea consolidarea blocurilor afectate de cutremurul din 1977.
Securiștii încercau să-l determine pe tata să nege că ar fi scris acele lucruri pentru că așa credea el și să-l forțeze să spună că ar fi scris totul fiind plătit de Europa Liberă, de cercuri imperialiste, de agenturi străine.
Tatăl meu nu a vrut să dea înapoi, sub nicio formă. Le spunea securiștilor, în declarațiile pe care le dădea, că acele scrisori le-a scris „numai și numai din conștiința mea de inginer și din datoria pentru locatarii acelor blocuri, pentru mii de vieți omenești care se pot pierde, în cazul unui nou cutremur“.
Încerca, într-un fel, să-i convingă chiar pe ei, pe securiști, că era ceva grav ce se petrecea. Dar securiștii știau asta foarte bine, însă continuau acel joc al dictatorului.
După ’89, din ceea ce spuneți, pare că există o colaborare subterană între oameni din fosta Securitate, care au rămas, o perioadă, în serviciile secrete, dar și magistrați. Este chiar atât de infestat sistemul?
Nici pe departe nu au rămas la fel de puternici, să fim realiști. Suntem o țară democrată, de bine, de rău, avem alegeri libere, există și oameni onești.
Am văzut și în justiție oameni curajoși, judecători care au și spus, atunci când i-au condamnat pe milițieni pentru uciderea tatălui meu, că Gheorghe Ursu nu a fost torturat din inițiativa Miliției, deși Miliția a făcut sluj în fața Securității, ci la ordinul venit din partea Securității.
„Securiștii au reușit, până acum, să dea vina, pentru uciderea tatălui meu, pe un deținut de drept comun și pe cei de la Miliție“
-Andrei Ursu
Avem rechizitorii și decizii anterioare ale instanței în care s-a specificat foarte clar că era vorba despre Securitate.
Și rechizitoriul lui Dan Voinea, din 2000, în care se specifica că, de fapt, securiștii i-au pus pe milițieni să facă ce-au făcut.
Dar procurorul Voinea n-a mai apucat să termine acel dosar. Deci, există și oameni onești în sistem, dar în continuare fosta Securitate are o mare putere. Vorbim despre generali în rezervă, care au putere mediatică, financiară și în servicii.
Ați vorbit despre mai multe narațiuni ale Securității, preluate de judecătoarea de la Curtea de Apel București. Mai aveți exemple, în afară de cele menționate?
Da, o altă narațiune promovată de foștii securiștii este că, în anii ’80, Securitatea nu a mai lucrat la fel ca în anii ’50, nu a mai torturat, nu a mai omorât oameni în masă. Au fost mii de cazuri de opozanți ai lui Ceaușescu, în acea perioadă, cazuri care sunt prezentate în dosarul de anchetă al lui Gheorghe Ursu.
Procurorii au depus la dosar volume întregi – începând cu raportul Comisiei Tismăneanu, dar și dosare de la CNSAS – în care scrie negru pe alb cum, în fiecare trimestru, toți securiștii se ocupau cu represiunea deghizată.
Sub acoperirea Miliției, erau, de fapt, trimiși la închisoare, bătuți, torturați, anihilați mii de opozanți. Multe nume le știm, este vorba despre oameni care au suferit îngrozitor.
Dacă e să mergem pe ideea că sub Ceaușescu nu au mai folosit astfel de metode, înseamnă că negăm până și Revoluția, nu?, care a fost culminarea represiunii sălbatice a lui Ceaușescu.
Au fost morți la Revoluție, eroii noștri care ne-au dat nouă și judecătoarei Niță libertatea. Ei sunt oamenii care nu au fost reprimați, dacă este să ne luăm după judecata acestei judecătoare. Oameni care nu au fost bătuți.
Dacă ați observat, judecătoarea Niță folosește o sintagmă în care spune că Securitatea a folosit „influențare pozitivă“.
Asta este terminologia Securității. „Influențarea pozitivă“ era tot o formă de amenințare a opozanților regimului.
„Influențarea pozitivă“ era o metodă directă a securistului, în momentul în care lua contact cu opozantul respectiv și îi spunea să aibă grijă cum se comportă.
Numai timorarea asta era, de fapt, o represiune psihică, nemaivorbind despre miile de cazuri în care se ajungea la torturi fizice, la eliminarea fizică a disidenților, la arestări abuzive și la internări în spitale psihiatrice. Toate astea nu pot fi negate de judecătoarea Niță.
Dumneaei a avut pe masă aceste cazuri, documentele au fost citite de către procuroarea de ședință. Românii nu l-au aplaudat pe marele cârmaci, pe Nicolae Ceaușescu, din cauza „influențării pozitive“. Am stat îngenuncheați timp de 25 de ani, sub Ceaușescu, iar asta nici măcar de frica lui Ceaușescu.
Dacă ieșeam toți în stradă, nu putea Ceaușescu să ne aresteze pe toți. Era frica de Securitate, o amenințare clară cu violența.
O violență știută, proiectată la orice pas. Erau informatorii de care îți era frică. Din cauza asta, am avut cel mai cumplit regim de dictatură din estul Europei, de asta am avut și singura revoluție sângeroasă. Iar acum este datoria justiției să facă dreptate și să nu rămânem umiliți până la capăt de Securitate.
Ce planuri aveți, în privința dosarului? Dacă nu se face dreptate nici la Înalta Curte, vă gândiți să vă adresați instanțelor internaționale?
Prioritatea noastră este să susținem cauza la Înalta Curte și să sperăm că vom da de un judecător onest, curajos, cum au mai fost și în cazul nostru.
S-ar putea să mergem, până la urmă, și la CEDO. În toți acești ani, nu a fost interesul nostru acesta, deoarece la CEDO nu au jurisdicție pe penal, deci acești torționari nu pot fi condamnați acolo. CEDO poate penaliza statul român, că nu a făcut dreptate.
Este un act de dreptate să fie condamnat statul român, dar dacă stăm bine și ne gândim, nu le pasă securiștilor că e penalizat statul român.
Disidența lui Gheorghe Ursu și un dosar în care nu se mai face dreptate
Dacă e condamnat, statul român plătește bani, daune. Iar acești bani sunt banii contribuabililor.
Nu sunt bani de la securiști, nu sunt de la judecătoare, nu sunt de la procurorii care, ani de zile, i-au acoperit pe securiști. Sunt banii poporului român, banii cetățenilor.

Citeste in continuare

Exclusiv

Nicolae Marin pune toata mana pe SIIJ

Prahova Mea

Publicat

pe

(Preluare Newsweek România):


Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, a vorbit despre controversata hotărâre a primei instanțe, în care au fost achitați doi foști ofițeri de Securitate, Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, acuzați că l-ar fi torturat până la moarte pe opozantul regimului comunist.
Andrei Ursu a vorbit despre perioada în care tatăl său era urmărit, anchetat și bătut cu bestialitate de milițieni și de securiști, precum și despre influența, și după Revoluție, a unor personaje puternice din fosta Securitate, în dosarul legat de moartea lui Gheorghe Ursu, dosar care se judecă abia acum.


Newsweek România: Cum apreciați motivarea primei instanțe, în cazul Gheorghe Ursu? Judecătoarea a decis achitarea celor doi foști ofițeri de Securitate acuzați de rele tratamente, fapte care au dus la moartea tatălui dvs. Instanța și-a motivat decizia și prin faptul că Gheorghe Ursu nu poate fi considerat „disident politic, acesta nefiind un opozant pe față al regimului comunist“.
Andrei Ursu: Am fost șocat de această decizie. Cred că motivarea hotărârii a fost scrisă, practic, la dictarea Securității, a inculpaților și a avocaților lor.
În motivare sunt folosite tezele securiștilor, și nu de acum, ci de mai mulți ani, referitoare la opozanții regimului.
Securiștii mizau încă de atunci, din timpul lui Ceaușescu, pe compromiterea, pe defăimarea disidenților, și încercau să transforme disidența, opoziția politică, în cazuri de drept comun.
Concret, în ce consta strategia despre care vorbiți și ce legătură are cu cazul Gheorghe Ursu?
Este vorba despre o strategie a Securității, care venea de la Nicolae Ceaușescu, de a nu a avea disidenți. Ceaușescu trebuia să fie cel mai iubit fiu al poporului.
Era ceva specific dictaturii ceaușiste, pe care o „numeau discernământul politic și juridic al oricărui lucrător de Securitate“.
Practic, securiștii trebuiau să găsească învinuiri de drept comun, speculă cu valută, de exemplu, așa cum i-au confecționat tatălui meu.
Acestor opozanți ai regimului li se găseau îngrozitoare învinuiri, care aveau și un al doilea efect, care era defăimarea, compromiterea acestor oameni. Unii disidenți erau acuzați chiar că erau securiști.
Lui Mihai Botez, un alt disident celebru, lui Paul Goma, dar și multor altora, securiștii au încercat să le atârne această tinichea de coadă.
Aceea că erau, de fapt, colaboratori ai Securității. Securitatea știa că asta era o anatemă și că opozanții regimului n-ar mai fi fost luați în considerare, iar deseori chiar se întâmpla asta. Toate aceste lucruri se reflectă și în cazul nostru.
Adică se reflectă și acum, în motivarea instanței, conform căreia Gheorghe Ursu nu poate fi considerat disident politic?
Prin această hotărâre, încearcă să ni se explice că Gheorghe Ursu nu a fost chiar așa disident, spunând instanța că i s-a permis tatălui meu să călătorească în străinătate.
Judecătoarea știa, însă, foarte bine că tatăl meu era urmărit de Securitate, încă din anul 1977, și am depus la dosar, în acest sens, probe găsite la CNSAS.
Gheorghe Ursu era urmărit de Securitate în momentul în care el, ca inginer constructor, în 1977 a fost desemnat șef de proiect la blocul Patria, pentru consolidarea acestui imobil.
Atunci, Ceaușescu dăduse un ordin celebru, în 4 iulie 1977, să se sisteze toate lucrările de consolidare a imobilelor, până în data de 23 august 1977.
Dictatorul avea mai multe motive, în primul rând să folosească banii care veneau pentru consolidările de după cutremurul din 1977, ajutoarele primite din exterior și utilajele, pentru construcția Casei Poporului, deoarece începuse acest proiect.
Gheorghe Ursu a refuzat să sisteze lucrarea de reabilitare, pentru că și-a dat seama că există un mare pericol pentru locatari.
Blocul se putea prăbuși, în cazul unui nou cutremur. Ordinul acela criminal al lui Ceaușescu l-a determinat pe tatăl meu să scrie prima scrisoare la Europa Liberă, care s-a citit pe post abia în 4 martie 1979, pentru că multă vreme tata nu a reușit să o trimită.
Deci judecătoarea știa foarte bine de toate lucrurile astea și de faptul că tatălui meu îi dădeau drumul, până la urmă, să mai iasă din țară, doar ca să scape de el, că altfel făcea greva foamei.
Ziceau că e nebun. Iar când tata îi scria direct lui Ceaușescu, ca să obțină pașaportul, trimitea copia scrisorii și la „Scânteia“.
Nu o publicau, bineînțeles, dar acesta era semnalul lui că nu va renunța la lupta sa. Însă Securitatea îl urmărea mereu, și înainte, și după ce se întorcea din străinătate.
Spuneți că decizia de acum a instanței ar avea legătură cu fosta Securitate. Suntem, totuși, la 30 de ani de la căderea regimului comunist. Nu poate fi vorba despre neștiință din partea judecătoarei, nu neapărat de o implicare a foștilor securiști în dosar? Care ar fi miza în acest dosar?
La prima vedere, pare incredibil. Vorbim despre o judecătoare care n-ar avea vârsta să fi fost securistă.
E greu de crezut că ar face atât de mult ca să îi salveze pe doi oarecare ofițeri de Securitate, când au fost zeci de mii. De ce?
Cred că e vorba despre o conspirație a tăcerii, un principiu al dominoului, să nu se creeze breșe și pentru alții.
Este vorba, de fapt, de sute și mii de alte cazuri. Această represiune mai deghizată de care vă spuneam, sub Ceaușescu, a produs mii de victime, pe care le-am găsit la CNSAS.
Cred că e vorba despre o conspirație a tăcerii, un principiu al dominoului, să nu se creeze breșe și pentru alte cazuri similare
Multe sunt cunoscute, este vorba despre disidenții de la Aiud, care erau bătuți, torturați, închiși în spitale psihiatrice, pentru deghizarea represiunii.
Dar, mai mult, este vorba despre grupuri de oameni, a fost represiunea de la Brașov, cu peste 60 de muncitori bătuți îngrozitor.
Au fost foarte mulți opozanți ai regimului Ceaușescu care au rămas necunoscuți. Până și la Timișoara, la Revoluție, au încercat să deturneze sensul politic al revoltei, pe cazuri de drept comun.
Am scris o carte, „Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie ’89“, arătând că există un probator foarte solid, cu mii de mărturii care arată că Securitatea a participat la represiunea din decembrie 1989, și înainte de 22 decembrie, foarte intens, și după această dată.
Înainte, ei au încercat să îi transforme pe opozanți în infractori de drept comun. Linia directoare, care venea de la Ceaușescu, era foarte clară: „Să îi găsim ca hoți, ca borfași, să îi dăm pe mâna Miliției, ca să nu ajungă la organizațiile pentru drepturile omului“.
Vorbiți despre o descurajare, prin această hotărâre a primei instanțe în cazul Gheorghe Ursu, pentru celelalte cazuri de disidenți politici.
Aici este cheia. Judecătoarea a folosit limbajul Securității, cuvintele Securității.
Când spun că a scris-o la dictare, nu este o exagerare, pentru că nu sunt doar temele, ci chiar cuvintele folosite de fosta Securitate.
Atât de puternică mai poate fi acum fosta Securitate?
Da, poate că este de neînțeles sau poate că vom înțelege de-a lungul desfășurării procesului. Cei doi inculpați, Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, au chemat, în timpul procesului, ca martori, vreo douăzeci de foști ofițeri de Securitate.
După cum știți, mare parte a foștilor securiști au rămas, după Revoluție, în SRI, în „Doi și-un sfert“, în alte organizații pe care ei le numesc de intelligence.
Au chemat la proces pe oameni ca Aurel Rogojan, Vasile Mălureanu, Filip Teodorescu. Acești oameni sunt ușor de controlat în continuare, cu informații din arhiva Securității care există despre ei.
Ce au declarat în timpul procesului?
Unii dintre acești oameni, care au venit în procesul nostru ca să-i apere pe cei doi inculpați, au venit în calitate de generali SRI în retragere.
Până la finele anilor ‘90, inclusiv unul din torționarii tatălui meu, Vasile Hodiș, a fost în SRI. Acești oameni au făcut o foarte largă operațiune de spălare a dosarelor fostei Securități, în perioada în care, imediat după Revoluție, au rămas pe mână cu aceste dosare.
Așa au făcut și o manipulare a istoriei. Acești oameni au avut pe mână și dosarul de urmărire informativă a tatălui meu, până în anul 2000.
A trebuit să fac demersuri majore, am ajuns și la greva foamei, pentru a obține dosarul lui Gheorghe Ursu de la Securitate.
A trebuit ca CSAT să dea o hotărâre, în anul 2000, pentru ca Dosarul „Udrea“, de urmărire informativă a tatălui meu, un dosar de urmărire a unui disident politic, de fapt, să fie trimis la Parchetul Militar, pentru anchetă.
De ce a fost atât de greu?
Atunci, în anul 2000, am descoperit că dosarul tatălui meu a fost falsificat. Cei de la CNSAS au găsit probe clare că dosarul de urmărire informativă a lui Gheorghe Ursu, format din șapte volume, avea șase volume subtilizate, diferite de cele originale.
În cele originale existau volume de tehnică operativă, adică ce au obținut securiștii prin ascultare în casa noastră, prin telefoane, scrisori, note informative.
Bineînțeles, în aceste dosare erau și informații obținute, tot prin tehnică operativă, și din celula în care a fost închis tatăl meu.
În același dosar „Udrea“ am găsit file din presă din anul 1992, deși SRI a pretins că acel dosar a fost microfilmat în anul 1987 și că era același, identic, cu cel predat în anul 2000.
Cum e posibil acest lucru, dacă erau file din articolele lui Petre Mihai Băcanu, din anul 1992, despre cazul Ursu?
Ce mai conțineau acele volume falsificate despre care vorbiți?
Mai erau note informative ale lui Nicu Crișan, un alt securist, fost coleg cu torționarii (inculpații Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș – n.r.).
Și Crișan a venit ca martor la proces, în apărarea celor doi. Acest Nicu Crișan făcea ancheta împreună cu procurorul Dan Voinea, în 1990-1992.
Ce fel de anchetă putea fi aceea? Dan Voinea a avut bune intenții și a găsit lucruri foarte importante, a făcut o anchetă onestă și serioasă, însă a fost sabotat.
„Judecătoarea a folosit limbajul Securității, cuvintele Securității. Când spun că a scris-o la dictare, nu este o exagerare“
– Andrei Ursu
În perioada aceea, au luat declarație unui martor care spunea că Gheorghe Ursu se întorcea bătut de la anchetă la Securitate.
Această declarație de martor a fost dată în fața noastră, semnată de Nicu Crișan. Același Nicu Crișan dă, apoi, notă informativă la SRI (la începutul anilor ’90 – n.r.) și spune că din anchetă rezultă că Securitatea nu s-a mai ocupat de Gheorghe Ursu, în perioada în care acesta a fost ținut în detenție.
Am găsit zeci de documente, inclusiv semnate de inculpați, pe care le ignoră acum judecătoarea Mihaela Niță (magistratul de la Curtea de Apel București care a pronunțat prima soluție în dosarul în care sunt judecați Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș – n.r.).
Din acest motiv spun că această judecătoare a fost influențată de oameni din fosta Securitate.
Ce ați sesizat ca fiind incorect, în motivarea instanței?
Este foarte contradictorie motivarea judecătoarei. Dumneaei spune că cei doi inculpați l-au mai anchetat, pe ici, pe colo, pe Gheorghe Ursu, dar că nu rezultă că tatăl meu era bătut.
Asta deși există martori, necitați de judecătoare, care au declarat că au văzut bon de scoatere din celulă a lui Gheorghe Ursu, semnat de Pârvulescu, martori care au declarat că a fost adus înapoi în celulă când nu se mai putea ține pe picioare, având urme vizibile de bătaie.
Iar acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori, sistematic. Un alt martor, de asemenea necitat de instanță, a spus că Gheorghe Ursu a fost scos din celulă chiar în ziua de 15 noiembrie 1985, ziua bătăii fatale.
Când a primit bătaia fatală?
Conform documentației medicale, bătaia fatală a fost administrată cu 36 de ore înaintea decesului.
Decesul a fost duminică dimineață, în 17 decembrie 1985, deci bătaia fatală s-a petrecut în 15 noiembrie, după-amiaza.
În acea perioadă, martorul spune că Gheorghe Ursu a fost scos din celulă, dus la anchetă la Pârvulescu, adus seara cu pătura, când nu se mai putea mișca.
Din acea clipă s-au produs simptomele care i-au cauzat moartea tatălui meu. A fost bătut atât de sălbatic, încât i-au spart intestinul subțire.
Acest lucru este menționat în certificatul medico-legal obținut de procurorul Dan Voinea chiar atunci, în 1990, document care arată că Gheorghe Ursu a fost torturat, în ultima clipă, atât de sălbatic, cu intenția clară de a fi ucis, încât cu șpițul în burtă i-au spart intestinul subțire.
A fost ținut așa, în starea aceea, tot la ordinul Securității, conform martorilor, a gardienilor de la Miliție, deoarece se dăduse ordin clar să nu se bage nimeni în celulă, să nu-i acorde ajutor medical, „până se duce pe tobogan“, după exprimarea lor.
Acesta fusese ordinul venit de la Vasile Gheorghe, șeful direcției a VI-a Cercetări Penale, unde lucrau cei doi torționari.
Cu toate astea, judecătoarea a avut o altă părere despre tortura la care a fost supus Gheorghe Ursu, în detenție.
Judecătoarea încearcă să pară că ia în considerare unele mărturii, o parte destul de mică, însă a dat o hotărâre ilogică.
Spune că Gheorghe Ursu a fost totuși bătut, posibil de niște securiști sau milițieni, dar nu e sigur că e vorba de cei doi. În altă parte, judecătoarea citează mărturii că cei doi torționari l-au anchetat pe Gheorghe Ursu, însă nu poate fi sigură de asta, din lipsă de probe, spune ea.
AMINTIRI Fostul disident politic Gheorghe Ursu, alături de familia sa


Dar probele erau pe masa ei, zeci și zeci de probe pe care judecătoarea le-a ignorat. Inclusiv acele documente ale Securității pe care le-am găsit abia în 2014 la CNSAS, care arată că cei doi torționari îl anchetau, îi luau declarații tatălui meu.
Cei doi torționari au contrasemnat acele declarații, n-are cum să spună judecătoarea că nu știe cine a făcut faptele. Cei doi erau, este evident.
Judecătoarea a schimbat încadrarea din crime împotriva umanității în infracțiunea de tratamente neomenoase. Așadar, chiar instanța a identificat, în acest dosar în care sunt judecați cei doi foști ofițeri de Securitate, elemente ale acestei infracțiuni. Doar că judecătoarea nu a găsit motivele să-i condamne pe cei doi inculpați.
Ni se spune că l-au bătut pe Gheorghe Ursu, dar nu știm sigur dacă ei, cei doi inculpați, Hodiș și Pârvulescu, l-au bătut.
Securiștii au reușit, până acum, să dea vina, pentru uciderea tatălui meu, pe un deținut de drept comun și pe cei de la Miliție, care au fost condamnați, acum mai mulți ani, pentru omor.
În acest caz, omorul este considerat ca autoritate de lucru judecat, astfel că nu mai puteau fi și securiștii (Vasile Hodiș și Marin Pârvulescu – n.r.) condamnați pentru același lucru. Dar aceștia doi au contribuit într-o măsură mai mare la moartea lui Gheorghe Ursu.
Cei doi inculpați, Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, au chemat, în timpul procesului, ca martori, vreo douăzeci de foști ofițeri de Securitate
În dosarul în care sunt judecați ei, însă, nu este vorba despre omor, ci despre tratamente neomenoase, respectiv tortură făcută unui om aflat în detenție. Tortură aplicată de către organele statului, în exercițiul funcțiunii, unui om care nu avea posibilitatea să se apere. Tortură aplicată acestui om, din motive politice, din ordinul statului.
Așadar, una dintre strategiile acestor securiști, preluată și de judecătoare, este că nu se știe sigur dacă cei doi l-au torturat și i-au provocat moartea.
O altă strategie folosită este că Gheorghe Ursu nu era chiar o cauză politică, deși tot judecătoarea spune că era anchetat de Securitate, pe motive politice, încă de la început.
Judecătoarea spune că jurnalul tatălui meu, în care își scria părerile referitoare la regimul comunist, a fost luat de Securitate din cauză că avea afirmații profund dușmănoase, ostile orânduiririi socialiste și lui Ceușescu personal.
Judecătoarea amintește de scrisorile trimise de tatăl meu la Europa Liberă, menționează, deci, toate aceste lucruri în motivarea hotărârii ei.
Conform dosarului penal făcut tatălui meu, cei doi inculpați încercau să-l forțeze să-și toarne prietenii. Asta se întâmpla în perioada în care acești securiști l-au anchetat în libertate, timp de șase luni, din iarna până în vara lui 1985.
Gheorghe Ursu a scris că refuză să declare numele unor prieteni, întrucât nu voia să le facă probleme. Asta i-a înrăit pe securiști, care atunci au deturnat ancheta pe cauza de drept comun, ca să încerce să scoată de la tata, sub tortură, ce voiau ei. Totul se făcea la indicațiile lui Iulian Vlad (ultimul șef al Securității – n.r.).
CNSAS a găsit probe clare că dosarul de urmărire informativă a lui Gheorghe Ursu a fost falsificat
Avem documente că Iulian Vlad s-a ocupat direct de acest caz, avem și ordinul să fie deturnată ancheta pentru a afla natura relațiilor dintre Gheorghe Ursu și prietenii săi considerați cu concepții dușmănoase față de regim.
Asta a fost una dintre temele politice clare ale anchetei și motivul pentru care Gheorghe Ursu a fost băgat la închisoare, sub acoperirea Miliției.
La fel de înnebuniți erau securiștii, dar și Nicolae Ceaușescu personal, din cauza scrisorilor trimise de tata la Europa Liberă.
Mai ales când dictatorul era acuzat de omor, în acele rânduri din scrisoare în care tata vorbea despre ordinul criminal al lui Ceaușescu, prin care interzicea consolidarea blocurilor afectate de cutremurul din 1977.
Securiștii încercau să-l determine pe tata să nege că ar fi scris acele lucruri pentru că așa credea el și să-l forțeze să spună că ar fi scris totul fiind plătit de Europa Liberă, de cercuri imperialiste, de agenturi străine.
Tatăl meu nu a vrut să dea înapoi, sub nicio formă. Le spunea securiștilor, în declarațiile pe care le dădea, că acele scrisori le-a scris „numai și numai din conștiința mea de inginer și din datoria pentru locatarii acelor blocuri, pentru mii de vieți omenești care se pot pierde, în cazul unui nou cutremur“.
Încerca, într-un fel, să-i convingă chiar pe ei, pe securiști, că era ceva grav ce se petrecea. Dar securiștii știau asta foarte bine, însă continuau acel joc al dictatorului.
După ’89, din ceea ce spuneți, pare că există o colaborare subterană între oameni din fosta Securitate, care au rămas, o perioadă, în serviciile secrete, dar și magistrați. Este chiar atât de infestat sistemul?
Nici pe departe nu au rămas la fel de puternici, să fim realiști. Suntem o țară democrată, de bine, de rău, avem alegeri libere, există și oameni onești.
Am văzut și în justiție oameni curajoși, judecători care au și spus, atunci când i-au condamnat pe milițieni pentru uciderea tatălui meu, că Gheorghe Ursu nu a fost torturat din inițiativa Miliției, deși Miliția a făcut sluj în fața Securității, ci la ordinul venit din partea Securității.
„Securiștii au reușit, până acum, să dea vina, pentru uciderea tatălui meu, pe un deținut de drept comun și pe cei de la Miliție“
-Andrei Ursu
Avem rechizitorii și decizii anterioare ale instanței în care s-a specificat foarte clar că era vorba despre Securitate.
Și rechizitoriul lui Dan Voinea, din 2000, în care se specifica că, de fapt, securiștii i-au pus pe milițieni să facă ce-au făcut.
Dar procurorul Voinea n-a mai apucat să termine acel dosar. Deci, există și oameni onești în sistem, dar în continuare fosta Securitate are o mare putere. Vorbim despre generali în rezervă, care au putere mediatică, financiară și în servicii.
Ați vorbit despre mai multe narațiuni ale Securității, preluate de judecătoarea de la Curtea de Apel București. Mai aveți exemple, în afară de cele menționate?
Da, o altă narațiune promovată de foștii securiștii este că, în anii ’80, Securitatea nu a mai lucrat la fel ca în anii ’50, nu a mai torturat, nu a mai omorât oameni în masă. Au fost mii de cazuri de opozanți ai lui Ceaușescu, în acea perioadă, cazuri care sunt prezentate în dosarul de anchetă al lui Gheorghe Ursu.
Procurorii au depus la dosar volume întregi – începând cu raportul Comisiei Tismăneanu, dar și dosare de la CNSAS – în care scrie negru pe alb cum, în fiecare trimestru, toți securiștii se ocupau cu represiunea deghizată.
Sub acoperirea Miliției, erau, de fapt, trimiși la închisoare, bătuți, torturați, anihilați mii de opozanți. Multe nume le știm, este vorba despre oameni care au suferit îngrozitor.
Dacă e să mergem pe ideea că sub Ceaușescu nu au mai folosit astfel de metode, înseamnă că negăm până și Revoluția, nu?, care a fost culminarea represiunii sălbatice a lui Ceaușescu.
Au fost morți la Revoluție, eroii noștri care ne-au dat nouă și judecătoarei Niță libertatea. Ei sunt oamenii care nu au fost reprimați, dacă este să ne luăm după judecata acestei judecătoare. Oameni care nu au fost bătuți.
Dacă ați observat, judecătoarea Niță folosește o sintagmă în care spune că Securitatea a folosit „influențare pozitivă“.
Asta este terminologia Securității. „Influențarea pozitivă“ era tot o formă de amenințare a opozanților regimului.
„Influențarea pozitivă“ era o metodă directă a securistului, în momentul în care lua contact cu opozantul respectiv și îi spunea să aibă grijă cum se comportă.
Numai timorarea asta era, de fapt, o represiune psihică, nemaivorbind despre miile de cazuri în care se ajungea la torturi fizice, la eliminarea fizică a disidenților, la arestări abuzive și la internări în spitale psihiatrice. Toate astea nu pot fi negate de judecătoarea Niță.
Dumneaei a avut pe masă aceste cazuri, documentele au fost citite de către procuroarea de ședință. Românii nu l-au aplaudat pe marele cârmaci, pe Nicolae Ceaușescu, din cauza „influențării pozitive“. Am stat îngenuncheați timp de 25 de ani, sub Ceaușescu, iar asta nici măcar de frica lui Ceaușescu.
Dacă ieșeam toți în stradă, nu putea Ceaușescu să ne aresteze pe toți. Era frica de Securitate, o amenințare clară cu violența.
O violență știută, proiectată la orice pas. Erau informatorii de care îți era frică. Din cauza asta, am avut cel mai cumplit regim de dictatură din estul Europei, de asta am avut și singura revoluție sângeroasă. Iar acum este datoria justiției să facă dreptate și să nu rămânem umiliți până la capăt de Securitate.
Ce planuri aveți, în privința dosarului? Dacă nu se face dreptate nici la Înalta Curte, vă gândiți să vă adresați instanțelor internaționale?
Prioritatea noastră este să susținem cauza la Înalta Curte și să sperăm că vom da de un judecător onest, curajos, cum au mai fost și în cazul nostru.
S-ar putea să mergem, până la urmă, și la CEDO. În toți acești ani, nu a fost interesul nostru acesta, deoarece la CEDO nu au jurisdicție pe penal, deci acești torționari nu pot fi condamnați acolo. CEDO poate penaliza statul român, că nu a făcut dreptate.
Este un act de dreptate să fie condamnat statul român, dar dacă stăm bine și ne gândim, nu le pasă securiștilor că e penalizat statul român.
Disidența lui Gheorghe Ursu și un dosar în care nu se mai face dreptate
Dacă e condamnat, statul român plătește bani, daune. Iar acești bani sunt banii contribuabililor.
Nu sunt bani de la securiști, nu sunt de la judecătoare, nu sunt de la procurorii care, ani de zile, i-au acoperit pe securiști. Sunt banii poporului român, banii cetățenilor.

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Eveniment24 de ore inainte

Bluehost sau Dreamhost? – Ziarul Nationalul

Poate ai deja unul sau mai multe site-uri sau poate esti in cautarea unui prim furnizor de gazduire web. Nu...

Eveniment5 zile inainte

Silvano Bortolazzi -Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Italiene propus pentru Premiul Nobel Autor:Claudia Bota

Silvano Bortolazzi -Cavaler al  Ordinului de Merit al Republicii Italiene propus pentru Premiul Nobel Autor: Claudia Bota   Silvano Bortolazzi,...

Eveniment5 zile inainte

Care sunt cele mai importante piese pentru drujbele Husqvarna?

Indiferent ca esti un profesionist in domeniul pomiculturii si silviculturii sau pur si simplu detii o casa inconjurata de un...

Eveniment5 zile inainte

Refa-ti necesarul de produse de la o papetarie online!

Modul in care facem cumparaturile s-a schimbat in ultimii ani. Astfel, in prezent, din ce in ce mai multe persoane...

Eveniment5 zile inainte

Uleiul CBD ca si remediu naturist in tratamentele complementare

In ultimii ani tot mai multi sunt medicii care atunci cand vine vorba despre recomandarea unui tratament in diferite situatii...

Eveniment5 zile inainte

Iti doresti o promovare online eficienta?Apeleaza la o agentie de marketing digital

In contextul actual in care spatiul online este tot mai intens folosit, prezenta in acest mediu a oricarui business este...

Social2 săptămâni inainte

“Gestiunea deşeurilor e şi responsabilitatea ta. Informează-te!”

informatii-colectare-selectiva-deseuri

Eveniment2 săptămâni inainte

Sfaturi de retinut pentru soferii incepatori din Bucuresti

Daca tocmai ai terminat scoala de soferi in Bucuresti, cel mai probabil astepti cu entuziasm prima iesire in trafic. Dar...

Eveniment2 săptămâni inainte

Ce trebuie sa stii despre pistoalele de vopsit?

Daca iti doresti sa renovezi, iar una dintre ideile pe care le ai este de a schimba culoarea peretilor, a...

Eveniment2 săptămâni inainte

Expoziția celui mai  mare colaj din România cu animale de companie, organizată de ARPAC – AsociaÅ£ia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie. Autor: Prof.Claudia Bota

Expoziția celui mai  mare colaj din România cu animale de companie, organizată de ARPAC – AsociaÅ£ia Română a Producătorilor de...

Eveniment3 săptămâni inainte

R.W.I.M platforma unde cererea se intalneste cu cele mai avantajoase oferte

Scopul infiintarii platformei pe care ti-o punem la dispozitie este acela de a avea posibilitatea sa accesezi cu usurinta un...

Sport3 săptămâni inainte

Cum sa alegem corect manusile de box Knockout

Cand vine vorba de antrenamentele la sac sau cu partener trebuie sa fi atenti la mai multe elemente importante precum...

Eveniment3 săptămâni inainte

Cum sa alegem corect blatul de mobilier

blaturi mobilier protege parol Mobilierul din casa noastra si mai ales din bucataria casei trebuie sa fie unul care sa...

Eveniment3 săptămâni inainte

Cum sa alegem cele mai bune manusi de box Knockout

Precum orice echipament de box pe care il cumperi, trebuie sa stii care sunt caracteristicile acestuia, dupa ce elemente sa...

Administrație locală3 săptămâni inainte

Se anunţă vremuri bune pentru piteşteni: Cătălin Gherzan candidează la primăria Piteşti!

Sunt Cătălin Gherzan şi, înainte de toate, sunt un cetăţean al Municipiului Piteşti care doresc o schimbare în mai bine...

ghete din piele ghete din piele
Social4 săptămâni inainte

Cum poti purta o pereche de ghete din piele naturala

Pielea naturala este cea care se potriveste la numeroase tinute si reprezinta in acelasi timp alegerea optima a fiecarei persoane...

Eveniment4 săptămâni inainte

Despre estetica mobilierului si importanta scaunelor

In ziua de astazi, birourile nu mai sunt proiectate pe baza numarului de scaune si mese care sunt necesare in...

Eveniment4 săptămâni inainte

Ce alegem – Pariuri online sau offline

Multi se intreaba care este cel mai sigur mod de a juca pariuri, nefiind siguri ce sa aleaga dintre pariurile...

Știrile Săptămânii