Connect with us

Exclusiv

EXCLUSIV/SRI și SIE au două cârtițe în grefa Curții Europene a Drepturilor Omului, dintre care una ar avea numele de cod ” Dragalița”/ In jurul lui Coldea exista o mafie bine pusa la punct, o increngatura destul de bine articulata, legata cu fire ascunse si nebanuite

Prahova Mea

Publicat

pe

Motto: “Exista o categorie speciala de surzi: aceia care nu vor sa auda decat ce spun ei”

Scriam in articolul anterior ca pagubitii FNI s-au constituit in asociatii non-profit pentru a-si apara mai eficient si unitar/coerent drepturile.

Una dintre aceste asociatii a luat fiinta la Ploiesti, ASOCIATIA PAGUBITILOR FNI – PROCES PENAL PLOIESTI, cu sediul in str. Pinului nr. 6 (e-mail: asociatiapagubitilorfniploiesti@yahoo.ro), reprezentata legal de dl. STANCIU MISU – presedinte, dl. MANDRICEL ION – vicepresedinte si d-na BODOIU VICTORIA – contabil, cu un nr. de cca. 700 membri.

Cu modestele sale posibilitati si avand la dispozitie o gama extrem de redusa de mijloace (identificarea avocatilor care sa-i reprezinte, a executorilor judecatoresti obligatoriu din Bucuresti, sub aspectul competentei teritoriale si adresarea de memorii si petitii autoritatilor competente pentru a explica argumentat si a atrage atentia asupra problematicii grave in care se afla de aproape 8 ani pagubitii FNI), asociatia s-a zbatut zadarnic pentru casigarea drepturilor legitime castigate definitiv prin Sentinta penala nr. 423/20.03.2007 pronuntata in dosarul nr. 24632/3/2006 de Tribunalul Bucuresti, Sectia a II-a penala, Decizia nr. 164A din 18 iunie 2008 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a II-a penala si pentru cauze cu minori si de familie si Decizia penala nr. 2098/04.06.2009, pronuntata in recurs in dosarul cu nr. unic  24632/3/2006 de de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Cu un titlu executoriu legal, valabil si cu creantele certe, lichide si exigibile, in anul 2011, membrii asociatiei, regasiti printre cei aproximativ 10.000 de pagubiti din Romania, au pasit pe calea executarii silite a debitoarei CNVM, in prezent AAAS, obtinand incuviintarea inceperii executarii silite in formele/modalitatile prevazute de C. proc. civ.

Din acel moment a inceput un nou calvar, generat si sustinut chiar de Guvernul Romaniei, la cererile/interventiile CNVM/AAAS, doua fiind modalitatile abuzive prin care statul blocheaza punerea in executare a unui titlu executoriu si nu respecta hotararile definitive ale instantelor judecatoresti:

  1. Guvernul se contazice cu AAAS in privinta alocarii fondurilor de la buget destinati despagubirii pagubitilor FNI in baza titlului executoriu, care au castigat definitiv si irevocabil, Executivul sustinand ca, anual, prevede in buget sume de bani in acest sens, AAAS din contra, ca nu are, desi, de ex., in 2014, AAAS a inregistrat venituri de 977,29 milioane lei, incheind anul cu un excedent de 924 milioane lei. Refuzul autoritatilor de a aloca sumele necesare platii debitului, ori de a le avea dar a le deturna de la capitolul bugetar avand aceasta destinatie, constituie, conform CEDO, si o atingere adusa dreptului prevazut de art. I Protocolul I, iar statul nu poate sa refuze, sa omita sau sa intarzie intr-un mod nerezonabil executarea unor hotarari irevocabile, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat pentru intarziere.
  2. Pentru a-i zapaci complet pe creditori si a le da dureri de cap si prilej de controverse profesionale avocatilor si executorilor judecatoresti, precum si pentru a provoca deruta printre judecatori, Guvernul a reorganizat, tranformat, comasat, absorbit etc. in mod repetat pe debitoarea initiala din hotararea penala, adica pe CNVM, in alte institutii ale statului (AVAS, AVAB, AAAS), ba pe AAAS a infiintat-o printr-un act normativ (OUG nr. 93/2012) al carui titlu nu are nicio legatura cu aceasta, denumirea ordonantei fiind „privind infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii de Supraveghere Financiara – ASF”. Astfel, a necesitat efort si putere de persuasiune pentru a convinge instantele care este adevarata debitoare, respectiv ca noua entitate care tot aparea in timp, era succesoarea in drepturi si obligatii a celeilalte reorganizate/absorbite/desfiintate etc., astfel ca trebuia sa-i preia si procedura de executare silita in stadiul in care se afla la data intrarii in vigoare a actului normativ de infiintare.
  3. Guvernul emite acte normative (OG si OUG, a doua categorie fiind aprobata de Parlament) care blocheaza executarea debitoarei. Cu privire la aceasta practica, sunt multe de spus, existand o multitudine de acte normative succesive ale Executivului care, fie exclud anumite categorii de venituri ale AAAS de la executare, fie instituie interdictii de a se trece la executarea silita a debitoarei, prorogand (amanand) abuziv, potrivit propriului interes, de fiecare data, termenul de incepere a acesteia. Dezvoltarea acestui aspect ar implica un text greoi, tehnic, cu multiple elemente de tehnica legislativa si explicarea semantici terminologiilor / sintagmelor juridice, inaccesibil stimatilor nostri cititori care nu au, toti, pregatirea profesionala de specialitate.

De aceea, vom incerca sa consemnam doar sinteza: in realitate, textele legale amintite nu fac altceva decat sa acopere, printr-un cadru legislativ inadecvat, refuzul autoritatii de a se conforma imediat si de buna voie unui titlu executoriu, aflandu-se pe o pretinsa pozitie de superioritate fata de orice alta persoana debitoare.

Pentru a asigura o minima concretete afirmatiei de mai sus, va spunem ca cel mai uzitat act normativ, invocat obsesiv repetitiv, pana la saturatie, de AAAS in apararea sa este  OG nr. 22/2002, pe care o utilizeaza ca pe un panaceu juridic universal, bun la rezolvarea oricarei probleme pe care considera ca o vatama in interese si a a ajuns un fel de argumentum ad nauseam dupa trecerea a peste 10 (zece ani) de cand creditorii au titlu executoriu si debitoarea refuza plata, opunandu-le acest act normativ contrar legislatiei europene si jurisprudentei CEDO.

In cadrul legislativ actual, OG nr. 22/2002 reglementeaza executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Acest act normativ este contrar legislatiei europene. Creantele stabilite prin titluri executorii in sarcina institutiilor si autoritatilor publice se achita din sumele aprobate cu aceasta destinatie prin bugetele acestora sau, dupa caz, de la titlurile de cheltuieli la care se incadreaza obligatia de plata respectiva, iar in masura in care “executarea creantei stabilite prin titluri executorii nu incepe sau continua din cauza lipsei de fonduri, institutia debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa faca demersurile necesare pentru a-si indeplini obligatia de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somatia de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului” (art. 2 din O.G. nr. 2/2001). In fine, legiuitorul a prevazut in art. 3 al actului normativ in discutie ca “In cazul in care institutiile publice nu isi indeplinesc obligatia de plata in termenul prevazut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executarii silite potrivit Codului de procedura civila si/sau potrivit altor dispozitii legale aplicabile in materie”.

In primul rand, s-a instituit termenul de 6 luni in care poate fi indestulata creanta creditorului pe seama institutiei publice debitoare exclusiv in ipoteza in care “executarea creantei stabilite prin titluri executorii nu incepe sau continua din cauza lipsei de fonduri”; prin urmare, termenul in discutie nu isi gaseste aplicabilitatea in cazul tuturor creantelor care izvorasc din titluri executorii si cu privire la orice institutie publica ci, eventual, in ipoteza in care debitoarea face dovada certa a lipsei de fonduri (ceea ce, in practica, nu se intampla niciodata).

De altfel, instituirea termenului de 6 luni nu reprezinta altceva decat o modalitate legislativa, indirecta, de sustragere a institutiilor publice de la plata creantelor izvorate din titluri executorii in conditiile in care, daca s-ar merge pe rationamentul legiuitorului, ar exista intotdeauna garantia ca, in decurs de 6 luni de zile, termen care curge pentru fiecare titlu executoriu in parte de la momentul primirii somatiei de plata, toate institutiile publice vor avea bugetul alimentat astfel incat sa fie satisfacute creantele creditorilor (si aceasta o ipoteza teoretica si iluzorie).

Sustinerile AAAS (regasite in toate raspunsurile la memoriile si petitiile pe care le-am enumerat mai jos), potrivit carora nu poate efectua decat acele cheltuieli care au fost prevazute in bugetul propriu de venituri si cheltuieli, buget aprobat prin hotarare a Guvernului, sumele preluate de la CNVM nefiind prevazute in bugetul sau, nu pot fi primite avand in vedere ca obligatia ce incumba acesteia – preluata de la CNVM prin subrogare in drepturi si obligatii conform Legii nr. 113/26.04.2013[1] – nu poate fi conditionata de existenta fondurilor alocate in acest sens de stat. Daca s-ar da eficienta acestor sustineri, ar insemna sa se accepte ca obligatia ce incumba acesteia ar fi una potestativa pura, fiind afectata de o conditie care depinde perpetuu si in exclusivitate de vointa debitoarei, ceea ce este inadmisibil.

In mod constant, CEDO a statuat, chiar si in Decizia de inadmisibilitate din data de 8 ianuarie 2013 (cererea nr. 48006/11a pagubitilor FNI): “Totuşi, Curtea a reamintit faptul că nu va accepta ca o autoritate publică să invoce lipsa resurselor financiare pentru a se opune executării obligaţiei de plată decurgând din hotărârile judecătoreşti. A constatat cu satisfacţie că instanţele naţionale nu au acceptat un asemenea motiv invocat de debitoare în cadrul contestaţiei la executare. Mai departe, Curtea a notat că restricţiile privind plata creanţelor, adoptate prin măsuri legislative pertinente în temeiul O.U.G. nr. 4/2011 şi al Legii nr. 116/2011, sunt temporare.

Or, astazi, dupa 10 ani, reglementarile in materie numai „temporare” nu  mai pot fi!

Concret, raportat la hotararea pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Sandor vs. Romania, instantele din Romania (majoritatea, nu toate!) au constatat ca dispozitiile art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007, care instituie acel termen de 6 luni in favoarea debitorului institutie publica, pentru a-si indeplini obligatia de plata, termen in care debitorul nu poate fi supus executarii silite, chiar conditionat de probarea lipsei fondurilor alocate pentru executarea obligatiei de plata, constituie o incalcare a dreptului creditorului la un proces echitabil, contrara prevederilor art. 6 alin. 1 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.

Drept urmare, constatand existenta unui conflict intre dispozitiile nationale si normele juridice europene, in baza art. 11 si 20, alin. 2 din Constitutie, avand in vedere forta supralegislativa a tratatelor internationale in materia drepturilor omului in dreptul intern, cvasi-majoritatea completelor de judecata investite cu solutionarea contestatiilor la executare introduse de AAAS (la fond sau in recurs), au inlaturat de la aplicare dispozitiile din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007.

Alte instante au avut alte considerente, astfel ca asa se explica – printre alte motive – de ce unii au castigat, iar altii au pierdut procesele cu CNVM/AVAB/AVAS/AAAS, desi obiectul cauzelor era similar.

Pe de alta parte, dar in aceeasi ordine de idei, conducerea Asociatiei ne-a informat ca, deoarece – dupa 13 ani de procese – nu a mai identificat solutii juridice pentru a obtine banii castigati in instante (chiar unii terti popriti refuzand, la randul lor, amenintati de CNVM/AAAS, sa ii execute conturile din Trezorerie si din bancile comerciale unde le au deschise), a apelat la o campanie sustinuta de a incunostiinta, atentiona si sensibiliza, prin memorii si petitii, autoritatile si institutiile/organele competente ale statului roman, solicitandu-le, argumentat, legal, legitim si procedural, in functie de competentele fiecareia/fiecaruia sa deblocheze situatia complet anormala, contrara principiilor statului de drept, determinand, in final, inceperea platilor cu titlu de despagubiri.

Astfel, asociatia s-a adresat:

– Presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, la aceea data (nr. 687/08/04.2013);

– Prim-ministrului Victor Ponta, la aceea data (nr. 2230/21.10.2013, nr. 03/06/2014, nr. 1/26.09.2014 si o notificare din martie 2015, depusa direct);

– AAAS Bucuresti (nr. R/7555/09.03.2015);

– Activitatea de Trezorerie si Contabilitate Publica a Municipiului Bucuresti (42796/30.04.2015);

– Presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis (nr. 4/21.05.2015);

– Ambasadei SUA la Bucuresti pe 03.12.2015;

– Prim-ministrului Dacian Ciolos, la aceea data (nr. 4/03.12.2015);

– Institutiei Prefectului Judetului Prahova (3545/L106/24.02.2016.

Nici aici nu vom detalia istoria fiecarui demers in parte si nici continutul fiecarui raspuns (daca l-a primit, deoarece nu toti cei sesizati de Asociatie au catadicsit sa-si asume un punct de vedere propriu), ci vom consemna ideile principale care le-am desprins noi din citirea tuturor memoriilor si raspunsurilor puse la dispozitie:

– AAAS a raspuns cu arhicunoscutele alegatii stiute de atatia ani din contestatiile, intampinarile si recursurile sale depuse la dosarele in care pagubitii se judeca; asadar, nicio noutate!

– majoritatea autoritatilor/organelor sesizate    s-au derobat instantaneu de orice obligatie si complicatie si au transmis petitiile, in tembelul obicei romanesc, chiar institutiei reclamate/incriminate, in loc sa faca propriile verificari / cercetari, sa o traga la raspundere pentru situatia grava creata, care treneaza de ani de zile si nemultumeste zeci de mii de cetateni romani (includem aici si membrii familiilor pagubitilor) si/sau sa-si puna capul la contributie sa gaseasca o solutie, astfel ca ASOCIATIA PAGUBITILOR FNI – PROCES PENAL PLOIESTI s-a trezit cu raspunsul „standard” tot de la … AAAS!;

– una din petitiile adresate prim-ministrului Romaniei a fost directionata la … Ministerul Economiei, Comertului si Turismului (sic!);

– cea adresata Presedintelui Romaniei, a fost trimisa la „Cancelaria Primului-ministru”.

Cazul nu face decat sa confirme ca neasumarea responsabilitatilor, lipsa de seriozitate si de respect pentru cetatean, sunt endemice in Romania zilelor noastre, iar ping-pong-ul cu reclamatiile tinde sa devina sport national.

Concluzii: Pe undeva, este si explicabil (dar nu si normal si moral, iar in unele cazuri poate ca nu este nici legal), sa nu fie bani la buget, atata timp cand:

Guvernul

– aloca sute de milioane de euro ANRP in vederea acordarii despagubirilor conform legii, valorii reale de despagubire si potrivit unei ordini de prioritati, si conducerea instititiei, Comisia de Evaluare a Despagubirilor, le acorda clientelei de partid, acolitilor si altor rechini imobiliari cu conexiuni in spatiul politic.

Administratia Prezidentiala cheltuie sute de milioane de euro pentru:

– reconditionarea / modernizarea resedintei Presedintelui;

– pentru avioane (la propriu), in scopul dotarii flotilei prezidentiale;

– pentru schimbarea sistemului de irigatii al Gradinii Palatului Cotroceni si pentru hrana animalelor;

– pentru vacantele si deplasarile repetate si indelungate ale familiei prezidentiale (una dintre ele la Washington ca sa asiste la ‘Festivalul Cireșilor Înfloriți’ și nu a avut timp de chestiuni plictisitoare și inutile cum a făcut, de exemplu, Președintele Erdogan, care a avut întâlniri separate de peste o oră și cu Barack Obama și cu Joe Bidden);

– pentru naveta cuplului prezidential de la Bucuresti la Sibiu si retur, actualmente „navetand” singur;

– pentru designeri, croitori, stilisti ai cuplului prezidential si haine personalizate.

Parlamentul, care are un numar nesimtit de membri, 588, numar de parlamentari comparativ cu tari cu populatie dubla, sfidarea la adresa cetateanului roman fiind cu atat mai mare cu cat, la referendumul din 2009, romanii au votat ca isi doresc ca Parlamentul tarii sa fie limitat la 300 de membri, iar trei ani mai tarziu acest numar aproape s-a dublat, cheltuie alte sute de milioane de euro anual pe:

– multiplele deplasari inutile catre destinatii exotice si pe inca alte cate si mai cate matrapazlacuri tot din banii publici, pe care presa le dezvaluie zilnic;

– cazarea parlamentarilor in Bucuresti, transportul din localitatea de domiciliu, telefon mobil, autoturism de la Parlament;

– indemnizatiile consistente ale acestora, indemnizatia lunara fiind cuprinsa intre 4.570 lei si 6.000 de lei, sumele destinate intretinerii birourilor parlamentare teritoriale si platii angajatilor acestora (peste 10.000 lei/luna);

– in decembrie 2015, Presedindele le-a promulgat Legea privind pensiile speciale, in baza careia un parlamentar cu un mandat ar urma să primească o astfel de pensie;

ANRP, care a primit sute si sute de milioane de euro pe care le-a praduit in directa convenita cu politicieni verosi, mafioti, exponenti ai crimei organizate, corupti etc., adica exact asa cum a „dovedit” DNA-ul, nu o spunem noi.

Serviciile secrete, care au primit anual bugete din ce in ce mai mari.

Intregul aparat bugetar de stat este supradimensionat, parazitat cu incompetenti care primesc degeaba salariile, carora li s-a gasit o sinecura intr-o institutie a statului doar pentru ca este ruda, afin, prieten, amanta etc. cu cine trebuie.

Sinceri sa fim, ctitind cu atentie toate materialele (care va si stau la dispozitie), am ramas uluiti de nedreptatea care se face acestor oameni si de indolenta statului (prin anumite autoritati, cum sunt, de exemplu, Guvernul si AAAS). Pentru a scapa de aceasta uluiala, noi apelam la ajutorul DNA, careia ii propunem sa se autosesizeze cu privire la cazul „AAAS-Pagubitii FNI”, deoarece avem, asa, un feeling, ca ceea ce a depistat la ANRP a fost „parc de distractii” pe langa ce se intampla cu cheltuirea banului public la AAAS si cu „schema” despagubirilor pagubitilor FNI! (Ec Adrian Radu).

[1] In temeiul Legii nr. 113/23.04.2013 pentru aprobarea OUG nr. 93/2012 – infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii de Supraveghere Financiara, art. II, alin. (1) “Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului preia fără plată toate drepturile şi obligaţiile Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Naţional de Investiţii”. In baza art. II, alin. (2) „Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului se subroga in toate drepturile si obligatiile procesuale ale Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare si dobandeste calitatea procesuala pe care aceasta o are, la data intrarii in vigoare a prezentei legi, in toate procesele si cererile aflate pe rolul instantelor judecatoresti, indiferent daca este vorba de faza de judecata sau de executare silita”.

Citeste in continuare
Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exclusiv

BASCALIE: ”PE IOHANNIS L-A FURAT APA CA A CISTIGAT CU 60% IN FATA NEVINOVATEI DANCILA”

Prahova Mea

Publicat

pe

(Preluare Inpolitics):

Alegerile anticipate reprezintă ”o ambiție fără logică a unui președinte pe care l-a furat apa dacă a câștigat cu 60% o dispută cu un nevinovat, cu doamna Dăncilă, că el a obținut o victorie în fața unui nevinovat politic” afirmă fostul președinte Traian Băsescu la emisiunea ”Gîndurile lui Ion Cristoiu”.
”E clar o ambiție a președintelui pe o analiză extrem de șubredă, ca să îi oprim să mai facă rău PSD. PSD a avut un program care i-a fost votat de Parlament, bună ziua rău ne-rău, ăsta era programul PSD care într-adevăr face rău țării, dar mie mi se pare deranjantă lipsa de logică politică, de acțiune politică ilogică la care s-a ajuns din ambiție pentru că nimeni nu mă poate convinge că justificarea PNL este una de profunzime, una reală, nu e nici o justificare, vrem alegeri anticipate ca să nu mai facă PSD rău țării.” mai spune Băsescu.
Cît despre liberali, Băsescu afirmă că ”ei sunt mai nevinovați decât PSD că nu au înțeles esența Constituției României, că avem o Constituție care a făcut din Parlament o instituție de neatins și eu cred că va demonstra și acum, când un președinte care a câștigat cu 60 și ceva la sută vrea dizolvarea Parlamentului, s-ar putea ca viața să îi spună că „asta nu se poate domnule”.
Profetie: ”Pe 24 februarie, Romania va arata ca o tara de mameluci”
”PSD va gestiona anticipatele și nu PNL și nici președintele, deci ca să declanșezi anticipate în primul rând trebuie să fii majoritar.” mai avertizează fostul președinte, adăugînd că ședința din 24 februarie, cînd se va supune votului noul guvern poate genera ceva fără precedent:
”Nu am pomenit așa ceva. Cum să instalezi un guvern pe care nu îl votează nimeni? E o situație comică. Eu vă spun foarte sincer, cred că partidele ar putea să se gândească să facă ceva pentru ca România să nu pară ridicolă. Vă dați seama ce vor prelua agențiile când vor spune: liberalii nu își votează propriul guvern și PSD nu vine în sală la instalarea unui nou guvern, vă dați seama cum va arăta România, pentru că asta nu înțeleg oamenii ăștia, că în era asta în care informația circulă și în care nimeni nu mai ia decizii după ureche ci face analiză la toate faptele care se petrec într-o țară și pe urmă se pronunță ca să aibă pachetul de acțiuni complet pentru o țară. Cum arată România pe data de 24 dacă se face ce spun ei acum și PSD și PNL? Arată tare rău, arată ca o țară de mameluci” a conchis Băsescu.

Articolul BASCALIE: ”PE IOHANNIS L-A FURAT APA CA A CISTIGAT CU 60% IN FATA NEVINOVATEI DANCILA” apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Citeste in continuare

Exclusiv

Unii „e” mai proști ca alții? „In Statele de drept cetățenii sunt egali în fața legii, păpușei!”

Prahova Mea

Publicat

pe

(Preluare Newsweek România):


Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, a vorbit despre controversata hotărâre a primei instanțe, în care au fost achitați doi foști ofițeri de Securitate, Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, acuzați că l-ar fi torturat până la moarte pe opozantul regimului comunist.
Andrei Ursu a vorbit despre perioada în care tatăl său era urmărit, anchetat și bătut cu bestialitate de milițieni și de securiști, precum și despre influența, și după Revoluție, a unor personaje puternice din fosta Securitate, în dosarul legat de moartea lui Gheorghe Ursu, dosar care se judecă abia acum.


Newsweek România: Cum apreciați motivarea primei instanțe, în cazul Gheorghe Ursu? Judecătoarea a decis achitarea celor doi foști ofițeri de Securitate acuzați de rele tratamente, fapte care au dus la moartea tatălui dvs. Instanța și-a motivat decizia și prin faptul că Gheorghe Ursu nu poate fi considerat „disident politic, acesta nefiind un opozant pe față al regimului comunist“.
Andrei Ursu: Am fost șocat de această decizie. Cred că motivarea hotărârii a fost scrisă, practic, la dictarea Securității, a inculpaților și a avocaților lor.
În motivare sunt folosite tezele securiștilor, și nu de acum, ci de mai mulți ani, referitoare la opozanții regimului.
Securiștii mizau încă de atunci, din timpul lui Ceaușescu, pe compromiterea, pe defăimarea disidenților, și încercau să transforme disidența, opoziția politică, în cazuri de drept comun.
Concret, în ce consta strategia despre care vorbiți și ce legătură are cu cazul Gheorghe Ursu?
Este vorba despre o strategie a Securității, care venea de la Nicolae Ceaușescu, de a nu a avea disidenți. Ceaușescu trebuia să fie cel mai iubit fiu al poporului.
Era ceva specific dictaturii ceaușiste, pe care o „numeau discernământul politic și juridic al oricărui lucrător de Securitate“.
Practic, securiștii trebuiau să găsească învinuiri de drept comun, speculă cu valută, de exemplu, așa cum i-au confecționat tatălui meu.
Acestor opozanți ai regimului li se găseau îngrozitoare învinuiri, care aveau și un al doilea efect, care era defăimarea, compromiterea acestor oameni. Unii disidenți erau acuzați chiar că erau securiști.
Lui Mihai Botez, un alt disident celebru, lui Paul Goma, dar și multor altora, securiștii au încercat să le atârne această tinichea de coadă.
Aceea că erau, de fapt, colaboratori ai Securității. Securitatea știa că asta era o anatemă și că opozanții regimului n-ar mai fi fost luați în considerare, iar deseori chiar se întâmpla asta. Toate aceste lucruri se reflectă și în cazul nostru.
Adică se reflectă și acum, în motivarea instanței, conform căreia Gheorghe Ursu nu poate fi considerat disident politic?
Prin această hotărâre, încearcă să ni se explice că Gheorghe Ursu nu a fost chiar așa disident, spunând instanța că i s-a permis tatălui meu să călătorească în străinătate.
Judecătoarea știa, însă, foarte bine că tatăl meu era urmărit de Securitate, încă din anul 1977, și am depus la dosar, în acest sens, probe găsite la CNSAS.
Gheorghe Ursu era urmărit de Securitate în momentul în care el, ca inginer constructor, în 1977 a fost desemnat șef de proiect la blocul Patria, pentru consolidarea acestui imobil.
Atunci, Ceaușescu dăduse un ordin celebru, în 4 iulie 1977, să se sisteze toate lucrările de consolidare a imobilelor, până în data de 23 august 1977.
Dictatorul avea mai multe motive, în primul rând să folosească banii care veneau pentru consolidările de după cutremurul din 1977, ajutoarele primite din exterior și utilajele, pentru construcția Casei Poporului, deoarece începuse acest proiect.
Gheorghe Ursu a refuzat să sisteze lucrarea de reabilitare, pentru că și-a dat seama că există un mare pericol pentru locatari.
Blocul se putea prăbuși, în cazul unui nou cutremur. Ordinul acela criminal al lui Ceaușescu l-a determinat pe tatăl meu să scrie prima scrisoare la Europa Liberă, care s-a citit pe post abia în 4 martie 1979, pentru că multă vreme tata nu a reușit să o trimită.
Deci judecătoarea știa foarte bine de toate lucrurile astea și de faptul că tatălui meu îi dădeau drumul, până la urmă, să mai iasă din țară, doar ca să scape de el, că altfel făcea greva foamei.
Ziceau că e nebun. Iar când tata îi scria direct lui Ceaușescu, ca să obțină pașaportul, trimitea copia scrisorii și la „Scânteia“.
Nu o publicau, bineînțeles, dar acesta era semnalul lui că nu va renunța la lupta sa. Însă Securitatea îl urmărea mereu, și înainte, și după ce se întorcea din străinătate.
Spuneți că decizia de acum a instanței ar avea legătură cu fosta Securitate. Suntem, totuși, la 30 de ani de la căderea regimului comunist. Nu poate fi vorba despre neștiință din partea judecătoarei, nu neapărat de o implicare a foștilor securiști în dosar? Care ar fi miza în acest dosar?
La prima vedere, pare incredibil. Vorbim despre o judecătoare care n-ar avea vârsta să fi fost securistă.
E greu de crezut că ar face atât de mult ca să îi salveze pe doi oarecare ofițeri de Securitate, când au fost zeci de mii. De ce?
Cred că e vorba despre o conspirație a tăcerii, un principiu al dominoului, să nu se creeze breșe și pentru alții.
Este vorba, de fapt, de sute și mii de alte cazuri. Această represiune mai deghizată de care vă spuneam, sub Ceaușescu, a produs mii de victime, pe care le-am găsit la CNSAS.
Cred că e vorba despre o conspirație a tăcerii, un principiu al dominoului, să nu se creeze breșe și pentru alte cazuri similare
Multe sunt cunoscute, este vorba despre disidenții de la Aiud, care erau bătuți, torturați, închiși în spitale psihiatrice, pentru deghizarea represiunii.
Dar, mai mult, este vorba despre grupuri de oameni, a fost represiunea de la Brașov, cu peste 60 de muncitori bătuți îngrozitor.
Au fost foarte mulți opozanți ai regimului Ceaușescu care au rămas necunoscuți. Până și la Timișoara, la Revoluție, au încercat să deturneze sensul politic al revoltei, pe cazuri de drept comun.
Am scris o carte, „Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie ’89“, arătând că există un probator foarte solid, cu mii de mărturii care arată că Securitatea a participat la represiunea din decembrie 1989, și înainte de 22 decembrie, foarte intens, și după această dată.
Înainte, ei au încercat să îi transforme pe opozanți în infractori de drept comun. Linia directoare, care venea de la Ceaușescu, era foarte clară: „Să îi găsim ca hoți, ca borfași, să îi dăm pe mâna Miliției, ca să nu ajungă la organizațiile pentru drepturile omului“.
Vorbiți despre o descurajare, prin această hotărâre a primei instanțe în cazul Gheorghe Ursu, pentru celelalte cazuri de disidenți politici.
Aici este cheia. Judecătoarea a folosit limbajul Securității, cuvintele Securității.
Când spun că a scris-o la dictare, nu este o exagerare, pentru că nu sunt doar temele, ci chiar cuvintele folosite de fosta Securitate.
Atât de puternică mai poate fi acum fosta Securitate?
Da, poate că este de neînțeles sau poate că vom înțelege de-a lungul desfășurării procesului. Cei doi inculpați, Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, au chemat, în timpul procesului, ca martori, vreo douăzeci de foști ofițeri de Securitate.
După cum știți, mare parte a foștilor securiști au rămas, după Revoluție, în SRI, în „Doi și-un sfert“, în alte organizații pe care ei le numesc de intelligence.
Au chemat la proces pe oameni ca Aurel Rogojan, Vasile Mălureanu, Filip Teodorescu. Acești oameni sunt ușor de controlat în continuare, cu informații din arhiva Securității care există despre ei.
Ce au declarat în timpul procesului?
Unii dintre acești oameni, care au venit în procesul nostru ca să-i apere pe cei doi inculpați, au venit în calitate de generali SRI în retragere.
Până la finele anilor ‘90, inclusiv unul din torționarii tatălui meu, Vasile Hodiș, a fost în SRI. Acești oameni au făcut o foarte largă operațiune de spălare a dosarelor fostei Securități, în perioada în care, imediat după Revoluție, au rămas pe mână cu aceste dosare.
Așa au făcut și o manipulare a istoriei. Acești oameni au avut pe mână și dosarul de urmărire informativă a tatălui meu, până în anul 2000.
A trebuit să fac demersuri majore, am ajuns și la greva foamei, pentru a obține dosarul lui Gheorghe Ursu de la Securitate.
A trebuit ca CSAT să dea o hotărâre, în anul 2000, pentru ca Dosarul „Udrea“, de urmărire informativă a tatălui meu, un dosar de urmărire a unui disident politic, de fapt, să fie trimis la Parchetul Militar, pentru anchetă.
De ce a fost atât de greu?
Atunci, în anul 2000, am descoperit că dosarul tatălui meu a fost falsificat. Cei de la CNSAS au găsit probe clare că dosarul de urmărire informativă a lui Gheorghe Ursu, format din șapte volume, avea șase volume subtilizate, diferite de cele originale.
În cele originale existau volume de tehnică operativă, adică ce au obținut securiștii prin ascultare în casa noastră, prin telefoane, scrisori, note informative.
Bineînțeles, în aceste dosare erau și informații obținute, tot prin tehnică operativă, și din celula în care a fost închis tatăl meu.
În același dosar „Udrea“ am găsit file din presă din anul 1992, deși SRI a pretins că acel dosar a fost microfilmat în anul 1987 și că era același, identic, cu cel predat în anul 2000.
Cum e posibil acest lucru, dacă erau file din articolele lui Petre Mihai Băcanu, din anul 1992, despre cazul Ursu?
Ce mai conțineau acele volume falsificate despre care vorbiți?
Mai erau note informative ale lui Nicu Crișan, un alt securist, fost coleg cu torționarii (inculpații Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș – n.r.).
Și Crișan a venit ca martor la proces, în apărarea celor doi. Acest Nicu Crișan făcea ancheta împreună cu procurorul Dan Voinea, în 1990-1992.
Ce fel de anchetă putea fi aceea? Dan Voinea a avut bune intenții și a găsit lucruri foarte importante, a făcut o anchetă onestă și serioasă, însă a fost sabotat.
„Judecătoarea a folosit limbajul Securității, cuvintele Securității. Când spun că a scris-o la dictare, nu este o exagerare“
– Andrei Ursu
În perioada aceea, au luat declarație unui martor care spunea că Gheorghe Ursu se întorcea bătut de la anchetă la Securitate.
Această declarație de martor a fost dată în fața noastră, semnată de Nicu Crișan. Același Nicu Crișan dă, apoi, notă informativă la SRI (la începutul anilor ’90 – n.r.) și spune că din anchetă rezultă că Securitatea nu s-a mai ocupat de Gheorghe Ursu, în perioada în care acesta a fost ținut în detenție.
Am găsit zeci de documente, inclusiv semnate de inculpați, pe care le ignoră acum judecătoarea Mihaela Niță (magistratul de la Curtea de Apel București care a pronunțat prima soluție în dosarul în care sunt judecați Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș – n.r.).
Din acest motiv spun că această judecătoare a fost influențată de oameni din fosta Securitate.
Ce ați sesizat ca fiind incorect, în motivarea instanței?
Este foarte contradictorie motivarea judecătoarei. Dumneaei spune că cei doi inculpați l-au mai anchetat, pe ici, pe colo, pe Gheorghe Ursu, dar că nu rezultă că tatăl meu era bătut.
Asta deși există martori, necitați de judecătoare, care au declarat că au văzut bon de scoatere din celulă a lui Gheorghe Ursu, semnat de Pârvulescu, martori care au declarat că a fost adus înapoi în celulă când nu se mai putea ține pe picioare, având urme vizibile de bătaie.
Iar acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori, sistematic. Un alt martor, de asemenea necitat de instanță, a spus că Gheorghe Ursu a fost scos din celulă chiar în ziua de 15 noiembrie 1985, ziua bătăii fatale.
Când a primit bătaia fatală?
Conform documentației medicale, bătaia fatală a fost administrată cu 36 de ore înaintea decesului.
Decesul a fost duminică dimineață, în 17 decembrie 1985, deci bătaia fatală s-a petrecut în 15 noiembrie, după-amiaza.
În acea perioadă, martorul spune că Gheorghe Ursu a fost scos din celulă, dus la anchetă la Pârvulescu, adus seara cu pătura, când nu se mai putea mișca.
Din acea clipă s-au produs simptomele care i-au cauzat moartea tatălui meu. A fost bătut atât de sălbatic, încât i-au spart intestinul subțire.
Acest lucru este menționat în certificatul medico-legal obținut de procurorul Dan Voinea chiar atunci, în 1990, document care arată că Gheorghe Ursu a fost torturat, în ultima clipă, atât de sălbatic, cu intenția clară de a fi ucis, încât cu șpițul în burtă i-au spart intestinul subțire.
A fost ținut așa, în starea aceea, tot la ordinul Securității, conform martorilor, a gardienilor de la Miliție, deoarece se dăduse ordin clar să nu se bage nimeni în celulă, să nu-i acorde ajutor medical, „până se duce pe tobogan“, după exprimarea lor.
Acesta fusese ordinul venit de la Vasile Gheorghe, șeful direcției a VI-a Cercetări Penale, unde lucrau cei doi torționari.
Cu toate astea, judecătoarea a avut o altă părere despre tortura la care a fost supus Gheorghe Ursu, în detenție.
Judecătoarea încearcă să pară că ia în considerare unele mărturii, o parte destul de mică, însă a dat o hotărâre ilogică.
Spune că Gheorghe Ursu a fost totuși bătut, posibil de niște securiști sau milițieni, dar nu e sigur că e vorba de cei doi. În altă parte, judecătoarea citează mărturii că cei doi torționari l-au anchetat pe Gheorghe Ursu, însă nu poate fi sigură de asta, din lipsă de probe, spune ea.
AMINTIRI Fostul disident politic Gheorghe Ursu, alături de familia sa


Dar probele erau pe masa ei, zeci și zeci de probe pe care judecătoarea le-a ignorat. Inclusiv acele documente ale Securității pe care le-am găsit abia în 2014 la CNSAS, care arată că cei doi torționari îl anchetau, îi luau declarații tatălui meu.
Cei doi torționari au contrasemnat acele declarații, n-are cum să spună judecătoarea că nu știe cine a făcut faptele. Cei doi erau, este evident.
Judecătoarea a schimbat încadrarea din crime împotriva umanității în infracțiunea de tratamente neomenoase. Așadar, chiar instanța a identificat, în acest dosar în care sunt judecați cei doi foști ofițeri de Securitate, elemente ale acestei infracțiuni. Doar că judecătoarea nu a găsit motivele să-i condamne pe cei doi inculpați.
Ni se spune că l-au bătut pe Gheorghe Ursu, dar nu știm sigur dacă ei, cei doi inculpați, Hodiș și Pârvulescu, l-au bătut.
Securiștii au reușit, până acum, să dea vina, pentru uciderea tatălui meu, pe un deținut de drept comun și pe cei de la Miliție, care au fost condamnați, acum mai mulți ani, pentru omor.
În acest caz, omorul este considerat ca autoritate de lucru judecat, astfel că nu mai puteau fi și securiștii (Vasile Hodiș și Marin Pârvulescu – n.r.) condamnați pentru același lucru. Dar aceștia doi au contribuit într-o măsură mai mare la moartea lui Gheorghe Ursu.
Cei doi inculpați, Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, au chemat, în timpul procesului, ca martori, vreo douăzeci de foști ofițeri de Securitate
În dosarul în care sunt judecați ei, însă, nu este vorba despre omor, ci despre tratamente neomenoase, respectiv tortură făcută unui om aflat în detenție. Tortură aplicată de către organele statului, în exercițiul funcțiunii, unui om care nu avea posibilitatea să se apere. Tortură aplicată acestui om, din motive politice, din ordinul statului.
Așadar, una dintre strategiile acestor securiști, preluată și de judecătoare, este că nu se știe sigur dacă cei doi l-au torturat și i-au provocat moartea.
O altă strategie folosită este că Gheorghe Ursu nu era chiar o cauză politică, deși tot judecătoarea spune că era anchetat de Securitate, pe motive politice, încă de la început.
Judecătoarea spune că jurnalul tatălui meu, în care își scria părerile referitoare la regimul comunist, a fost luat de Securitate din cauză că avea afirmații profund dușmănoase, ostile orânduiririi socialiste și lui Ceușescu personal.
Judecătoarea amintește de scrisorile trimise de tatăl meu la Europa Liberă, menționează, deci, toate aceste lucruri în motivarea hotărârii ei.
Conform dosarului penal făcut tatălui meu, cei doi inculpați încercau să-l forțeze să-și toarne prietenii. Asta se întâmpla în perioada în care acești securiști l-au anchetat în libertate, timp de șase luni, din iarna până în vara lui 1985.
Gheorghe Ursu a scris că refuză să declare numele unor prieteni, întrucât nu voia să le facă probleme. Asta i-a înrăit pe securiști, care atunci au deturnat ancheta pe cauza de drept comun, ca să încerce să scoată de la tata, sub tortură, ce voiau ei. Totul se făcea la indicațiile lui Iulian Vlad (ultimul șef al Securității – n.r.).
CNSAS a găsit probe clare că dosarul de urmărire informativă a lui Gheorghe Ursu a fost falsificat
Avem documente că Iulian Vlad s-a ocupat direct de acest caz, avem și ordinul să fie deturnată ancheta pentru a afla natura relațiilor dintre Gheorghe Ursu și prietenii săi considerați cu concepții dușmănoase față de regim.
Asta a fost una dintre temele politice clare ale anchetei și motivul pentru care Gheorghe Ursu a fost băgat la închisoare, sub acoperirea Miliției.
La fel de înnebuniți erau securiștii, dar și Nicolae Ceaușescu personal, din cauza scrisorilor trimise de tata la Europa Liberă.
Mai ales când dictatorul era acuzat de omor, în acele rânduri din scrisoare în care tata vorbea despre ordinul criminal al lui Ceaușescu, prin care interzicea consolidarea blocurilor afectate de cutremurul din 1977.
Securiștii încercau să-l determine pe tata să nege că ar fi scris acele lucruri pentru că așa credea el și să-l forțeze să spună că ar fi scris totul fiind plătit de Europa Liberă, de cercuri imperialiste, de agenturi străine.
Tatăl meu nu a vrut să dea înapoi, sub nicio formă. Le spunea securiștilor, în declarațiile pe care le dădea, că acele scrisori le-a scris „numai și numai din conștiința mea de inginer și din datoria pentru locatarii acelor blocuri, pentru mii de vieți omenești care se pot pierde, în cazul unui nou cutremur“.
Încerca, într-un fel, să-i convingă chiar pe ei, pe securiști, că era ceva grav ce se petrecea. Dar securiștii știau asta foarte bine, însă continuau acel joc al dictatorului.
După ’89, din ceea ce spuneți, pare că există o colaborare subterană între oameni din fosta Securitate, care au rămas, o perioadă, în serviciile secrete, dar și magistrați. Este chiar atât de infestat sistemul?
Nici pe departe nu au rămas la fel de puternici, să fim realiști. Suntem o țară democrată, de bine, de rău, avem alegeri libere, există și oameni onești.
Am văzut și în justiție oameni curajoși, judecători care au și spus, atunci când i-au condamnat pe milițieni pentru uciderea tatălui meu, că Gheorghe Ursu nu a fost torturat din inițiativa Miliției, deși Miliția a făcut sluj în fața Securității, ci la ordinul venit din partea Securității.
„Securiștii au reușit, până acum, să dea vina, pentru uciderea tatălui meu, pe un deținut de drept comun și pe cei de la Miliție“
-Andrei Ursu
Avem rechizitorii și decizii anterioare ale instanței în care s-a specificat foarte clar că era vorba despre Securitate.
Și rechizitoriul lui Dan Voinea, din 2000, în care se specifica că, de fapt, securiștii i-au pus pe milițieni să facă ce-au făcut.
Dar procurorul Voinea n-a mai apucat să termine acel dosar. Deci, există și oameni onești în sistem, dar în continuare fosta Securitate are o mare putere. Vorbim despre generali în rezervă, care au putere mediatică, financiară și în servicii.
Ați vorbit despre mai multe narațiuni ale Securității, preluate de judecătoarea de la Curtea de Apel București. Mai aveți exemple, în afară de cele menționate?
Da, o altă narațiune promovată de foștii securiștii este că, în anii ’80, Securitatea nu a mai lucrat la fel ca în anii ’50, nu a mai torturat, nu a mai omorât oameni în masă. Au fost mii de cazuri de opozanți ai lui Ceaușescu, în acea perioadă, cazuri care sunt prezentate în dosarul de anchetă al lui Gheorghe Ursu.
Procurorii au depus la dosar volume întregi – începând cu raportul Comisiei Tismăneanu, dar și dosare de la CNSAS – în care scrie negru pe alb cum, în fiecare trimestru, toți securiștii se ocupau cu represiunea deghizată.
Sub acoperirea Miliției, erau, de fapt, trimiși la închisoare, bătuți, torturați, anihilați mii de opozanți. Multe nume le știm, este vorba despre oameni care au suferit îngrozitor.
Dacă e să mergem pe ideea că sub Ceaușescu nu au mai folosit astfel de metode, înseamnă că negăm până și Revoluția, nu?, care a fost culminarea represiunii sălbatice a lui Ceaușescu.
Au fost morți la Revoluție, eroii noștri care ne-au dat nouă și judecătoarei Niță libertatea. Ei sunt oamenii care nu au fost reprimați, dacă este să ne luăm după judecata acestei judecătoare. Oameni care nu au fost bătuți.
Dacă ați observat, judecătoarea Niță folosește o sintagmă în care spune că Securitatea a folosit „influențare pozitivă“.
Asta este terminologia Securității. „Influențarea pozitivă“ era tot o formă de amenințare a opozanților regimului.
„Influențarea pozitivă“ era o metodă directă a securistului, în momentul în care lua contact cu opozantul respectiv și îi spunea să aibă grijă cum se comportă.
Numai timorarea asta era, de fapt, o represiune psihică, nemaivorbind despre miile de cazuri în care se ajungea la torturi fizice, la eliminarea fizică a disidenților, la arestări abuzive și la internări în spitale psihiatrice. Toate astea nu pot fi negate de judecătoarea Niță.
Dumneaei a avut pe masă aceste cazuri, documentele au fost citite de către procuroarea de ședință. Românii nu l-au aplaudat pe marele cârmaci, pe Nicolae Ceaușescu, din cauza „influențării pozitive“. Am stat îngenuncheați timp de 25 de ani, sub Ceaușescu, iar asta nici măcar de frica lui Ceaușescu.
Dacă ieșeam toți în stradă, nu putea Ceaușescu să ne aresteze pe toți. Era frica de Securitate, o amenințare clară cu violența.
O violență știută, proiectată la orice pas. Erau informatorii de care îți era frică. Din cauza asta, am avut cel mai cumplit regim de dictatură din estul Europei, de asta am avut și singura revoluție sângeroasă. Iar acum este datoria justiției să facă dreptate și să nu rămânem umiliți până la capăt de Securitate.
Ce planuri aveți, în privința dosarului? Dacă nu se face dreptate nici la Înalta Curte, vă gândiți să vă adresați instanțelor internaționale?
Prioritatea noastră este să susținem cauza la Înalta Curte și să sperăm că vom da de un judecător onest, curajos, cum au mai fost și în cazul nostru.
S-ar putea să mergem, până la urmă, și la CEDO. În toți acești ani, nu a fost interesul nostru acesta, deoarece la CEDO nu au jurisdicție pe penal, deci acești torționari nu pot fi condamnați acolo. CEDO poate penaliza statul român, că nu a făcut dreptate.
Este un act de dreptate să fie condamnat statul român, dar dacă stăm bine și ne gândim, nu le pasă securiștilor că e penalizat statul român.
Disidența lui Gheorghe Ursu și un dosar în care nu se mai face dreptate
Dacă e condamnat, statul român plătește bani, daune. Iar acești bani sunt banii contribuabililor.
Nu sunt bani de la securiști, nu sunt de la judecătoare, nu sunt de la procurorii care, ani de zile, i-au acoperit pe securiști. Sunt banii poporului român, banii cetățenilor.

Citeste in continuare

Exclusiv

Nicolae Marin pune toata mana pe SIIJ

Prahova Mea

Publicat

pe

(Preluare Newsweek România):


Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, a vorbit despre controversata hotărâre a primei instanțe, în care au fost achitați doi foști ofițeri de Securitate, Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, acuzați că l-ar fi torturat până la moarte pe opozantul regimului comunist.
Andrei Ursu a vorbit despre perioada în care tatăl său era urmărit, anchetat și bătut cu bestialitate de milițieni și de securiști, precum și despre influența, și după Revoluție, a unor personaje puternice din fosta Securitate, în dosarul legat de moartea lui Gheorghe Ursu, dosar care se judecă abia acum.


Newsweek România: Cum apreciați motivarea primei instanțe, în cazul Gheorghe Ursu? Judecătoarea a decis achitarea celor doi foști ofițeri de Securitate acuzați de rele tratamente, fapte care au dus la moartea tatălui dvs. Instanța și-a motivat decizia și prin faptul că Gheorghe Ursu nu poate fi considerat „disident politic, acesta nefiind un opozant pe față al regimului comunist“.
Andrei Ursu: Am fost șocat de această decizie. Cred că motivarea hotărârii a fost scrisă, practic, la dictarea Securității, a inculpaților și a avocaților lor.
În motivare sunt folosite tezele securiștilor, și nu de acum, ci de mai mulți ani, referitoare la opozanții regimului.
Securiștii mizau încă de atunci, din timpul lui Ceaușescu, pe compromiterea, pe defăimarea disidenților, și încercau să transforme disidența, opoziția politică, în cazuri de drept comun.
Concret, în ce consta strategia despre care vorbiți și ce legătură are cu cazul Gheorghe Ursu?
Este vorba despre o strategie a Securității, care venea de la Nicolae Ceaușescu, de a nu a avea disidenți. Ceaușescu trebuia să fie cel mai iubit fiu al poporului.
Era ceva specific dictaturii ceaușiste, pe care o „numeau discernământul politic și juridic al oricărui lucrător de Securitate“.
Practic, securiștii trebuiau să găsească învinuiri de drept comun, speculă cu valută, de exemplu, așa cum i-au confecționat tatălui meu.
Acestor opozanți ai regimului li se găseau îngrozitoare învinuiri, care aveau și un al doilea efect, care era defăimarea, compromiterea acestor oameni. Unii disidenți erau acuzați chiar că erau securiști.
Lui Mihai Botez, un alt disident celebru, lui Paul Goma, dar și multor altora, securiștii au încercat să le atârne această tinichea de coadă.
Aceea că erau, de fapt, colaboratori ai Securității. Securitatea știa că asta era o anatemă și că opozanții regimului n-ar mai fi fost luați în considerare, iar deseori chiar se întâmpla asta. Toate aceste lucruri se reflectă și în cazul nostru.
Adică se reflectă și acum, în motivarea instanței, conform căreia Gheorghe Ursu nu poate fi considerat disident politic?
Prin această hotărâre, încearcă să ni se explice că Gheorghe Ursu nu a fost chiar așa disident, spunând instanța că i s-a permis tatălui meu să călătorească în străinătate.
Judecătoarea știa, însă, foarte bine că tatăl meu era urmărit de Securitate, încă din anul 1977, și am depus la dosar, în acest sens, probe găsite la CNSAS.
Gheorghe Ursu era urmărit de Securitate în momentul în care el, ca inginer constructor, în 1977 a fost desemnat șef de proiect la blocul Patria, pentru consolidarea acestui imobil.
Atunci, Ceaușescu dăduse un ordin celebru, în 4 iulie 1977, să se sisteze toate lucrările de consolidare a imobilelor, până în data de 23 august 1977.
Dictatorul avea mai multe motive, în primul rând să folosească banii care veneau pentru consolidările de după cutremurul din 1977, ajutoarele primite din exterior și utilajele, pentru construcția Casei Poporului, deoarece începuse acest proiect.
Gheorghe Ursu a refuzat să sisteze lucrarea de reabilitare, pentru că și-a dat seama că există un mare pericol pentru locatari.
Blocul se putea prăbuși, în cazul unui nou cutremur. Ordinul acela criminal al lui Ceaușescu l-a determinat pe tatăl meu să scrie prima scrisoare la Europa Liberă, care s-a citit pe post abia în 4 martie 1979, pentru că multă vreme tata nu a reușit să o trimită.
Deci judecătoarea știa foarte bine de toate lucrurile astea și de faptul că tatălui meu îi dădeau drumul, până la urmă, să mai iasă din țară, doar ca să scape de el, că altfel făcea greva foamei.
Ziceau că e nebun. Iar când tata îi scria direct lui Ceaușescu, ca să obțină pașaportul, trimitea copia scrisorii și la „Scânteia“.
Nu o publicau, bineînțeles, dar acesta era semnalul lui că nu va renunța la lupta sa. Însă Securitatea îl urmărea mereu, și înainte, și după ce se întorcea din străinătate.
Spuneți că decizia de acum a instanței ar avea legătură cu fosta Securitate. Suntem, totuși, la 30 de ani de la căderea regimului comunist. Nu poate fi vorba despre neștiință din partea judecătoarei, nu neapărat de o implicare a foștilor securiști în dosar? Care ar fi miza în acest dosar?
La prima vedere, pare incredibil. Vorbim despre o judecătoare care n-ar avea vârsta să fi fost securistă.
E greu de crezut că ar face atât de mult ca să îi salveze pe doi oarecare ofițeri de Securitate, când au fost zeci de mii. De ce?
Cred că e vorba despre o conspirație a tăcerii, un principiu al dominoului, să nu se creeze breșe și pentru alții.
Este vorba, de fapt, de sute și mii de alte cazuri. Această represiune mai deghizată de care vă spuneam, sub Ceaușescu, a produs mii de victime, pe care le-am găsit la CNSAS.
Cred că e vorba despre o conspirație a tăcerii, un principiu al dominoului, să nu se creeze breșe și pentru alte cazuri similare
Multe sunt cunoscute, este vorba despre disidenții de la Aiud, care erau bătuți, torturați, închiși în spitale psihiatrice, pentru deghizarea represiunii.
Dar, mai mult, este vorba despre grupuri de oameni, a fost represiunea de la Brașov, cu peste 60 de muncitori bătuți îngrozitor.
Au fost foarte mulți opozanți ai regimului Ceaușescu care au rămas necunoscuți. Până și la Timișoara, la Revoluție, au încercat să deturneze sensul politic al revoltei, pe cazuri de drept comun.
Am scris o carte, „Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie ’89“, arătând că există un probator foarte solid, cu mii de mărturii care arată că Securitatea a participat la represiunea din decembrie 1989, și înainte de 22 decembrie, foarte intens, și după această dată.
Înainte, ei au încercat să îi transforme pe opozanți în infractori de drept comun. Linia directoare, care venea de la Ceaușescu, era foarte clară: „Să îi găsim ca hoți, ca borfași, să îi dăm pe mâna Miliției, ca să nu ajungă la organizațiile pentru drepturile omului“.
Vorbiți despre o descurajare, prin această hotărâre a primei instanțe în cazul Gheorghe Ursu, pentru celelalte cazuri de disidenți politici.
Aici este cheia. Judecătoarea a folosit limbajul Securității, cuvintele Securității.
Când spun că a scris-o la dictare, nu este o exagerare, pentru că nu sunt doar temele, ci chiar cuvintele folosite de fosta Securitate.
Atât de puternică mai poate fi acum fosta Securitate?
Da, poate că este de neînțeles sau poate că vom înțelege de-a lungul desfășurării procesului. Cei doi inculpați, Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, au chemat, în timpul procesului, ca martori, vreo douăzeci de foști ofițeri de Securitate.
După cum știți, mare parte a foștilor securiști au rămas, după Revoluție, în SRI, în „Doi și-un sfert“, în alte organizații pe care ei le numesc de intelligence.
Au chemat la proces pe oameni ca Aurel Rogojan, Vasile Mălureanu, Filip Teodorescu. Acești oameni sunt ușor de controlat în continuare, cu informații din arhiva Securității care există despre ei.
Ce au declarat în timpul procesului?
Unii dintre acești oameni, care au venit în procesul nostru ca să-i apere pe cei doi inculpați, au venit în calitate de generali SRI în retragere.
Până la finele anilor ‘90, inclusiv unul din torționarii tatălui meu, Vasile Hodiș, a fost în SRI. Acești oameni au făcut o foarte largă operațiune de spălare a dosarelor fostei Securități, în perioada în care, imediat după Revoluție, au rămas pe mână cu aceste dosare.
Așa au făcut și o manipulare a istoriei. Acești oameni au avut pe mână și dosarul de urmărire informativă a tatălui meu, până în anul 2000.
A trebuit să fac demersuri majore, am ajuns și la greva foamei, pentru a obține dosarul lui Gheorghe Ursu de la Securitate.
A trebuit ca CSAT să dea o hotărâre, în anul 2000, pentru ca Dosarul „Udrea“, de urmărire informativă a tatălui meu, un dosar de urmărire a unui disident politic, de fapt, să fie trimis la Parchetul Militar, pentru anchetă.
De ce a fost atât de greu?
Atunci, în anul 2000, am descoperit că dosarul tatălui meu a fost falsificat. Cei de la CNSAS au găsit probe clare că dosarul de urmărire informativă a lui Gheorghe Ursu, format din șapte volume, avea șase volume subtilizate, diferite de cele originale.
În cele originale existau volume de tehnică operativă, adică ce au obținut securiștii prin ascultare în casa noastră, prin telefoane, scrisori, note informative.
Bineînțeles, în aceste dosare erau și informații obținute, tot prin tehnică operativă, și din celula în care a fost închis tatăl meu.
În același dosar „Udrea“ am găsit file din presă din anul 1992, deși SRI a pretins că acel dosar a fost microfilmat în anul 1987 și că era același, identic, cu cel predat în anul 2000.
Cum e posibil acest lucru, dacă erau file din articolele lui Petre Mihai Băcanu, din anul 1992, despre cazul Ursu?
Ce mai conțineau acele volume falsificate despre care vorbiți?
Mai erau note informative ale lui Nicu Crișan, un alt securist, fost coleg cu torționarii (inculpații Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș – n.r.).
Și Crișan a venit ca martor la proces, în apărarea celor doi. Acest Nicu Crișan făcea ancheta împreună cu procurorul Dan Voinea, în 1990-1992.
Ce fel de anchetă putea fi aceea? Dan Voinea a avut bune intenții și a găsit lucruri foarte importante, a făcut o anchetă onestă și serioasă, însă a fost sabotat.
„Judecătoarea a folosit limbajul Securității, cuvintele Securității. Când spun că a scris-o la dictare, nu este o exagerare“
– Andrei Ursu
În perioada aceea, au luat declarație unui martor care spunea că Gheorghe Ursu se întorcea bătut de la anchetă la Securitate.
Această declarație de martor a fost dată în fața noastră, semnată de Nicu Crișan. Același Nicu Crișan dă, apoi, notă informativă la SRI (la începutul anilor ’90 – n.r.) și spune că din anchetă rezultă că Securitatea nu s-a mai ocupat de Gheorghe Ursu, în perioada în care acesta a fost ținut în detenție.
Am găsit zeci de documente, inclusiv semnate de inculpați, pe care le ignoră acum judecătoarea Mihaela Niță (magistratul de la Curtea de Apel București care a pronunțat prima soluție în dosarul în care sunt judecați Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș – n.r.).
Din acest motiv spun că această judecătoare a fost influențată de oameni din fosta Securitate.
Ce ați sesizat ca fiind incorect, în motivarea instanței?
Este foarte contradictorie motivarea judecătoarei. Dumneaei spune că cei doi inculpați l-au mai anchetat, pe ici, pe colo, pe Gheorghe Ursu, dar că nu rezultă că tatăl meu era bătut.
Asta deși există martori, necitați de judecătoare, care au declarat că au văzut bon de scoatere din celulă a lui Gheorghe Ursu, semnat de Pârvulescu, martori care au declarat că a fost adus înapoi în celulă când nu se mai putea ține pe picioare, având urme vizibile de bătaie.
Iar acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori, sistematic. Un alt martor, de asemenea necitat de instanță, a spus că Gheorghe Ursu a fost scos din celulă chiar în ziua de 15 noiembrie 1985, ziua bătăii fatale.
Când a primit bătaia fatală?
Conform documentației medicale, bătaia fatală a fost administrată cu 36 de ore înaintea decesului.
Decesul a fost duminică dimineață, în 17 decembrie 1985, deci bătaia fatală s-a petrecut în 15 noiembrie, după-amiaza.
În acea perioadă, martorul spune că Gheorghe Ursu a fost scos din celulă, dus la anchetă la Pârvulescu, adus seara cu pătura, când nu se mai putea mișca.
Din acea clipă s-au produs simptomele care i-au cauzat moartea tatălui meu. A fost bătut atât de sălbatic, încât i-au spart intestinul subțire.
Acest lucru este menționat în certificatul medico-legal obținut de procurorul Dan Voinea chiar atunci, în 1990, document care arată că Gheorghe Ursu a fost torturat, în ultima clipă, atât de sălbatic, cu intenția clară de a fi ucis, încât cu șpițul în burtă i-au spart intestinul subțire.
A fost ținut așa, în starea aceea, tot la ordinul Securității, conform martorilor, a gardienilor de la Miliție, deoarece se dăduse ordin clar să nu se bage nimeni în celulă, să nu-i acorde ajutor medical, „până se duce pe tobogan“, după exprimarea lor.
Acesta fusese ordinul venit de la Vasile Gheorghe, șeful direcției a VI-a Cercetări Penale, unde lucrau cei doi torționari.
Cu toate astea, judecătoarea a avut o altă părere despre tortura la care a fost supus Gheorghe Ursu, în detenție.
Judecătoarea încearcă să pară că ia în considerare unele mărturii, o parte destul de mică, însă a dat o hotărâre ilogică.
Spune că Gheorghe Ursu a fost totuși bătut, posibil de niște securiști sau milițieni, dar nu e sigur că e vorba de cei doi. În altă parte, judecătoarea citează mărturii că cei doi torționari l-au anchetat pe Gheorghe Ursu, însă nu poate fi sigură de asta, din lipsă de probe, spune ea.
AMINTIRI Fostul disident politic Gheorghe Ursu, alături de familia sa


Dar probele erau pe masa ei, zeci și zeci de probe pe care judecătoarea le-a ignorat. Inclusiv acele documente ale Securității pe care le-am găsit abia în 2014 la CNSAS, care arată că cei doi torționari îl anchetau, îi luau declarații tatălui meu.
Cei doi torționari au contrasemnat acele declarații, n-are cum să spună judecătoarea că nu știe cine a făcut faptele. Cei doi erau, este evident.
Judecătoarea a schimbat încadrarea din crime împotriva umanității în infracțiunea de tratamente neomenoase. Așadar, chiar instanța a identificat, în acest dosar în care sunt judecați cei doi foști ofițeri de Securitate, elemente ale acestei infracțiuni. Doar că judecătoarea nu a găsit motivele să-i condamne pe cei doi inculpați.
Ni se spune că l-au bătut pe Gheorghe Ursu, dar nu știm sigur dacă ei, cei doi inculpați, Hodiș și Pârvulescu, l-au bătut.
Securiștii au reușit, până acum, să dea vina, pentru uciderea tatălui meu, pe un deținut de drept comun și pe cei de la Miliție, care au fost condamnați, acum mai mulți ani, pentru omor.
În acest caz, omorul este considerat ca autoritate de lucru judecat, astfel că nu mai puteau fi și securiștii (Vasile Hodiș și Marin Pârvulescu – n.r.) condamnați pentru același lucru. Dar aceștia doi au contribuit într-o măsură mai mare la moartea lui Gheorghe Ursu.
Cei doi inculpați, Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, au chemat, în timpul procesului, ca martori, vreo douăzeci de foști ofițeri de Securitate
În dosarul în care sunt judecați ei, însă, nu este vorba despre omor, ci despre tratamente neomenoase, respectiv tortură făcută unui om aflat în detenție. Tortură aplicată de către organele statului, în exercițiul funcțiunii, unui om care nu avea posibilitatea să se apere. Tortură aplicată acestui om, din motive politice, din ordinul statului.
Așadar, una dintre strategiile acestor securiști, preluată și de judecătoare, este că nu se știe sigur dacă cei doi l-au torturat și i-au provocat moartea.
O altă strategie folosită este că Gheorghe Ursu nu era chiar o cauză politică, deși tot judecătoarea spune că era anchetat de Securitate, pe motive politice, încă de la început.
Judecătoarea spune că jurnalul tatălui meu, în care își scria părerile referitoare la regimul comunist, a fost luat de Securitate din cauză că avea afirmații profund dușmănoase, ostile orânduiririi socialiste și lui Ceușescu personal.
Judecătoarea amintește de scrisorile trimise de tatăl meu la Europa Liberă, menționează, deci, toate aceste lucruri în motivarea hotărârii ei.
Conform dosarului penal făcut tatălui meu, cei doi inculpați încercau să-l forțeze să-și toarne prietenii. Asta se întâmpla în perioada în care acești securiști l-au anchetat în libertate, timp de șase luni, din iarna până în vara lui 1985.
Gheorghe Ursu a scris că refuză să declare numele unor prieteni, întrucât nu voia să le facă probleme. Asta i-a înrăit pe securiști, care atunci au deturnat ancheta pe cauza de drept comun, ca să încerce să scoată de la tata, sub tortură, ce voiau ei. Totul se făcea la indicațiile lui Iulian Vlad (ultimul șef al Securității – n.r.).
CNSAS a găsit probe clare că dosarul de urmărire informativă a lui Gheorghe Ursu a fost falsificat
Avem documente că Iulian Vlad s-a ocupat direct de acest caz, avem și ordinul să fie deturnată ancheta pentru a afla natura relațiilor dintre Gheorghe Ursu și prietenii săi considerați cu concepții dușmănoase față de regim.
Asta a fost una dintre temele politice clare ale anchetei și motivul pentru care Gheorghe Ursu a fost băgat la închisoare, sub acoperirea Miliției.
La fel de înnebuniți erau securiștii, dar și Nicolae Ceaușescu personal, din cauza scrisorilor trimise de tata la Europa Liberă.
Mai ales când dictatorul era acuzat de omor, în acele rânduri din scrisoare în care tata vorbea despre ordinul criminal al lui Ceaușescu, prin care interzicea consolidarea blocurilor afectate de cutremurul din 1977.
Securiștii încercau să-l determine pe tata să nege că ar fi scris acele lucruri pentru că așa credea el și să-l forțeze să spună că ar fi scris totul fiind plătit de Europa Liberă, de cercuri imperialiste, de agenturi străine.
Tatăl meu nu a vrut să dea înapoi, sub nicio formă. Le spunea securiștilor, în declarațiile pe care le dădea, că acele scrisori le-a scris „numai și numai din conștiința mea de inginer și din datoria pentru locatarii acelor blocuri, pentru mii de vieți omenești care se pot pierde, în cazul unui nou cutremur“.
Încerca, într-un fel, să-i convingă chiar pe ei, pe securiști, că era ceva grav ce se petrecea. Dar securiștii știau asta foarte bine, însă continuau acel joc al dictatorului.
După ’89, din ceea ce spuneți, pare că există o colaborare subterană între oameni din fosta Securitate, care au rămas, o perioadă, în serviciile secrete, dar și magistrați. Este chiar atât de infestat sistemul?
Nici pe departe nu au rămas la fel de puternici, să fim realiști. Suntem o țară democrată, de bine, de rău, avem alegeri libere, există și oameni onești.
Am văzut și în justiție oameni curajoși, judecători care au și spus, atunci când i-au condamnat pe milițieni pentru uciderea tatălui meu, că Gheorghe Ursu nu a fost torturat din inițiativa Miliției, deși Miliția a făcut sluj în fața Securității, ci la ordinul venit din partea Securității.
„Securiștii au reușit, până acum, să dea vina, pentru uciderea tatălui meu, pe un deținut de drept comun și pe cei de la Miliție“
-Andrei Ursu
Avem rechizitorii și decizii anterioare ale instanței în care s-a specificat foarte clar că era vorba despre Securitate.
Și rechizitoriul lui Dan Voinea, din 2000, în care se specifica că, de fapt, securiștii i-au pus pe milițieni să facă ce-au făcut.
Dar procurorul Voinea n-a mai apucat să termine acel dosar. Deci, există și oameni onești în sistem, dar în continuare fosta Securitate are o mare putere. Vorbim despre generali în rezervă, care au putere mediatică, financiară și în servicii.
Ați vorbit despre mai multe narațiuni ale Securității, preluate de judecătoarea de la Curtea de Apel București. Mai aveți exemple, în afară de cele menționate?
Da, o altă narațiune promovată de foștii securiștii este că, în anii ’80, Securitatea nu a mai lucrat la fel ca în anii ’50, nu a mai torturat, nu a mai omorât oameni în masă. Au fost mii de cazuri de opozanți ai lui Ceaușescu, în acea perioadă, cazuri care sunt prezentate în dosarul de anchetă al lui Gheorghe Ursu.
Procurorii au depus la dosar volume întregi – începând cu raportul Comisiei Tismăneanu, dar și dosare de la CNSAS – în care scrie negru pe alb cum, în fiecare trimestru, toți securiștii se ocupau cu represiunea deghizată.
Sub acoperirea Miliției, erau, de fapt, trimiși la închisoare, bătuți, torturați, anihilați mii de opozanți. Multe nume le știm, este vorba despre oameni care au suferit îngrozitor.
Dacă e să mergem pe ideea că sub Ceaușescu nu au mai folosit astfel de metode, înseamnă că negăm până și Revoluția, nu?, care a fost culminarea represiunii sălbatice a lui Ceaușescu.
Au fost morți la Revoluție, eroii noștri care ne-au dat nouă și judecătoarei Niță libertatea. Ei sunt oamenii care nu au fost reprimați, dacă este să ne luăm după judecata acestei judecătoare. Oameni care nu au fost bătuți.
Dacă ați observat, judecătoarea Niță folosește o sintagmă în care spune că Securitatea a folosit „influențare pozitivă“.
Asta este terminologia Securității. „Influențarea pozitivă“ era tot o formă de amenințare a opozanților regimului.
„Influențarea pozitivă“ era o metodă directă a securistului, în momentul în care lua contact cu opozantul respectiv și îi spunea să aibă grijă cum se comportă.
Numai timorarea asta era, de fapt, o represiune psihică, nemaivorbind despre miile de cazuri în care se ajungea la torturi fizice, la eliminarea fizică a disidenților, la arestări abuzive și la internări în spitale psihiatrice. Toate astea nu pot fi negate de judecătoarea Niță.
Dumneaei a avut pe masă aceste cazuri, documentele au fost citite de către procuroarea de ședință. Românii nu l-au aplaudat pe marele cârmaci, pe Nicolae Ceaușescu, din cauza „influențării pozitive“. Am stat îngenuncheați timp de 25 de ani, sub Ceaușescu, iar asta nici măcar de frica lui Ceaușescu.
Dacă ieșeam toți în stradă, nu putea Ceaușescu să ne aresteze pe toți. Era frica de Securitate, o amenințare clară cu violența.
O violență știută, proiectată la orice pas. Erau informatorii de care îți era frică. Din cauza asta, am avut cel mai cumplit regim de dictatură din estul Europei, de asta am avut și singura revoluție sângeroasă. Iar acum este datoria justiției să facă dreptate și să nu rămânem umiliți până la capăt de Securitate.
Ce planuri aveți, în privința dosarului? Dacă nu se face dreptate nici la Înalta Curte, vă gândiți să vă adresați instanțelor internaționale?
Prioritatea noastră este să susținem cauza la Înalta Curte și să sperăm că vom da de un judecător onest, curajos, cum au mai fost și în cazul nostru.
S-ar putea să mergem, până la urmă, și la CEDO. În toți acești ani, nu a fost interesul nostru acesta, deoarece la CEDO nu au jurisdicție pe penal, deci acești torționari nu pot fi condamnați acolo. CEDO poate penaliza statul român, că nu a făcut dreptate.
Este un act de dreptate să fie condamnat statul român, dar dacă stăm bine și ne gândim, nu le pasă securiștilor că e penalizat statul român.
Disidența lui Gheorghe Ursu și un dosar în care nu se mai face dreptate
Dacă e condamnat, statul român plătește bani, daune. Iar acești bani sunt banii contribuabililor.
Nu sunt bani de la securiști, nu sunt de la judecătoare, nu sunt de la procurorii care, ani de zile, i-au acoperit pe securiști. Sunt banii poporului român, banii cetățenilor.

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Eveniment23 de ore inainte

Bluehost sau Dreamhost? – Ziarul Nationalul

Poate ai deja unul sau mai multe site-uri sau poate esti in cautarea unui prim furnizor de gazduire web. Nu...

Eveniment5 zile inainte

Silvano Bortolazzi -Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Italiene propus pentru Premiul Nobel Autor:Claudia Bota

Silvano Bortolazzi -Cavaler al  Ordinului de Merit al Republicii Italiene propus pentru Premiul Nobel Autor: Claudia Bota   Silvano Bortolazzi,...

Eveniment5 zile inainte

Care sunt cele mai importante piese pentru drujbele Husqvarna?

Indiferent ca esti un profesionist in domeniul pomiculturii si silviculturii sau pur si simplu detii o casa inconjurata de un...

Eveniment5 zile inainte

Refa-ti necesarul de produse de la o papetarie online!

Modul in care facem cumparaturile s-a schimbat in ultimii ani. Astfel, in prezent, din ce in ce mai multe persoane...

Eveniment5 zile inainte

Uleiul CBD ca si remediu naturist in tratamentele complementare

In ultimii ani tot mai multi sunt medicii care atunci cand vine vorba despre recomandarea unui tratament in diferite situatii...

Eveniment5 zile inainte

Iti doresti o promovare online eficienta?Apeleaza la o agentie de marketing digital

In contextul actual in care spatiul online este tot mai intens folosit, prezenta in acest mediu a oricarui business este...

Social2 săptămâni inainte

“Gestiunea deşeurilor e şi responsabilitatea ta. Informează-te!”

informatii-colectare-selectiva-deseuri

Eveniment2 săptămâni inainte

Sfaturi de retinut pentru soferii incepatori din Bucuresti

Daca tocmai ai terminat scoala de soferi in Bucuresti, cel mai probabil astepti cu entuziasm prima iesire in trafic. Dar...

Eveniment2 săptămâni inainte

Ce trebuie sa stii despre pistoalele de vopsit?

Daca iti doresti sa renovezi, iar una dintre ideile pe care le ai este de a schimba culoarea peretilor, a...

Eveniment2 săptămâni inainte

Expoziția celui mai  mare colaj din România cu animale de companie, organizată de ARPAC – AsociaÅ£ia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie. Autor: Prof.Claudia Bota

Expoziția celui mai  mare colaj din România cu animale de companie, organizată de ARPAC – AsociaÅ£ia Română a Producătorilor de...

Eveniment3 săptămâni inainte

R.W.I.M platforma unde cererea se intalneste cu cele mai avantajoase oferte

Scopul infiintarii platformei pe care ti-o punem la dispozitie este acela de a avea posibilitatea sa accesezi cu usurinta un...

Sport3 săptămâni inainte

Cum sa alegem corect manusile de box Knockout

Cand vine vorba de antrenamentele la sac sau cu partener trebuie sa fi atenti la mai multe elemente importante precum...

Eveniment3 săptămâni inainte

Cum sa alegem corect blatul de mobilier

blaturi mobilier protege parol Mobilierul din casa noastra si mai ales din bucataria casei trebuie sa fie unul care sa...

Eveniment3 săptămâni inainte

Cum sa alegem cele mai bune manusi de box Knockout

Precum orice echipament de box pe care il cumperi, trebuie sa stii care sunt caracteristicile acestuia, dupa ce elemente sa...

Administrație locală3 săptămâni inainte

Se anunţă vremuri bune pentru piteşteni: Cătălin Gherzan candidează la primăria Piteşti!

Sunt Cătălin Gherzan şi, înainte de toate, sunt un cetăţean al Municipiului Piteşti care doresc o schimbare în mai bine...

ghete din piele ghete din piele
Social4 săptămâni inainte

Cum poti purta o pereche de ghete din piele naturala

Pielea naturala este cea care se potriveste la numeroase tinute si reprezinta in acelasi timp alegerea optima a fiecarei persoane...

Eveniment4 săptămâni inainte

Despre estetica mobilierului si importanta scaunelor

In ziua de astazi, birourile nu mai sunt proiectate pe baza numarului de scaune si mese care sunt necesare in...

Eveniment4 săptămâni inainte

Ce alegem – Pariuri online sau offline

Multi se intreaba care este cel mai sigur mod de a juca pariuri, nefiind siguri ce sa aleaga dintre pariurile...

Știrile Săptămânii