Uncategorized
ANVELOPE PREMIUM PENTRU UN CONDUS MAI ECONOMIC
Primăvara a început să dea semne pozitive, așa că mulți șoferi probabil se gândesc deja la achiziționarea unor anvelope sigure de vară. Cu toate că investiția în anvelopele de vară de înaltă calitate este una substanțială, alegerea unor modele premium poate fi o opțiune mai sigură și mai accesibilă pe termen lung.
București, 28 martie 2024 – Temperaturile au început în sfârșit să crească, așa că Goodyear recomandă șoferilor să treacă la echipamentul de vară. Alegerea anvelopelor potrivite afectează extrem de mult distanțele de frânare, care pot fi de până la 15 metri pe un drum umed la 80 km/h și de 7 metri pe un drum uscat la 100 km/h. Totodată, teste recente au arătat că la frânarea pe un drum umed, în temperaturi de 15 °C și la 80 km/h, anvelopele de iarnă au o distanță de frânare cu aproximativ doi metri mai mare decât cele de vară. 2

Parcurgi o distanță de două ori mai mare cu anvelopele premium
Revista germană Auto Bild a comparat potențialul a 20 de anvelope de vară și a clasat pe primul loc modelul premium Goodyear Eagle F1 Asymmetric 6, care au rezistat unei uzuri de 63.200 de kilometri. Ceea ce înseamnă mai mult decât dublul kilometrilor care pot fi parcurși cu anvelopele care se află pe ultimul loc din acest clasament.3
Auto Bild a comparat și prețul per 1.000 de kilometri a 20 de anvelope, Goodyear Eagle F1 Asymmetric 6 dovedindu-se și în acest caz cea mai ieftină variantă, la 8,70 euro pe 1.000 km. Adică aproximativ jumătate din prețul mediu pe 1.000 km al ultimelor șapte anvelope din clasament, care a fost de 16,15 euro.4 Cu alte cuvinte, anvelopa Goodyear a avut un durată de viață (calculată până la uzura benzii de rulare permisă de lege) care, atunci când este raportată la preț, depășește toată concurența.
Întreținerea corectă prelungește durata de viață a anvelopelor și ajută șoferii să facă economii
Cu o întreținere adecvată, șoferii pot obține cele mai bune rezultate folosind anvelopele premium, ceea ce îi ajută chiar să economisească bani pe termen lung.
Prin urmare, Goodyear recomandă șoferilor să verifice în mod regulat dacă anvelopele sunt intacte și să se asigure că adâncimea benzii de rulare nu este mai mică decât cea legală. Anvelopele uzate sunt deosebit de periculoase în condiții de ploaie, când banda de rulare poate să nu se dreneze corespunzător.
De asemenea, se recomandă verificarea presiunii din pneuri cel puțin o dată pe lună, deoarece anvelopele dezumflate duc la un consum mai mare de combustibil, la o uzură mai rapidă și la deteriorarea anvelopei. Este important să se respecte recomandările producătorului auto privind umflarea și să nu se conducă niciodată cu anvelope cu un indice de încărcare mai mic decât cel recomandat.
Durata de viață a anvelopelor se prelungește, de asemenea, prin conducerea constantă pe un traseu eficient, evitând bordurile și gropile de pe carosabil.

Anvelope mai rezistente, pentru o deplasare mai silențioasă, inclusiv pentru vehiculele electrice
Pentru a le oferi șoferilor de vehicule electrice performanțe optime, un condus mai silențios și o durată de viață prelungită a anvelopelor, Goodyear a dezvoltat o gamă de tehnologii pretabile mașinilor electrice și vehiculelor cu alte sisteme de propulsie.
Tehnologia SoundComfort asigură reducerea cu până la 50% a zgomotului generat de interacțiunea dintre anvelope și șosea5, ceea ce face ca șofatul să fie mai liniștit și mai confortabil. Tehnologia Mileage Plus prelungește durata de viață a anvelopelor prin creșterea numărului de kilometri ce pot fi parcurși până la uzura maximă permisă, în timp ce tehnologiile de reducere a rezistenței la rulare contribuie la scăderea consumului de energie și extinderea autonomiei.

Despre Goodyear
Goodyear este unul dintre cei mai mari producători de anvelope din lume, cu peste 71.000 de angajați și 55 de fabrici în 22 de țări din întreaga lume. Cele două centre de inovare ale companiei, din Akron, SUA și Colmar-Berg, Luxemburg, sunt dedicate dezvoltării celor mai avansate produse și servicii care stabilesc standardele în industria de anvelope în materie de tehnologie și performanță. Pentru mai multe informații despre Goodyear Corporation și produsele sale, vă rugăm să vizitați www.goodyear.com/corporate.
Pentru imagini și conținut video suplimentar, vă rugăm să vizitați secțiunea de știri: http://news.goodyear.eu.
1 Testul anual de anvelope al revistei AutoBild 2023 – comparație între 50 de modele de anvelope, în ce privește frânarea pe carosabil umed, la 80 km/h și frânarea pe carosabil uscat la 100 km/h; dimensiunea anvelopelor de test a fost 225/45R18 și vehicul de testare a fost un BMW Seria 3.
2 Test intern Goodyear – frânare pe carosabil umed la 80 km/h: anvelopa Goodyear Eagle F1 Asymmetric 6 comparată cu Goodyear UltraGrip Performance 3 la 15 °C; o dimensiune a anvelopei de 225/45R17; vehicululul de testare a fost un Golf 8, Mireval 2024.
3 Testul anual de anvelope al revistei AutoBild din 2023 – o comparație între 20 de modele de anvelope în ce privește numărul de kilometri ce pot fi parcurși până la uzura maximă.
4 Testul anual de anvelope al revistei AutoBild din 2023 – comparație între 20 de anvelope, în ce privește prețul pe km (EUR/1.000 km).
5 În funcție de tipul de vehicul, de viteză și de tipul de drumului. Pe baza măsurătorilor interne ale vehiculelor aflate în circulație. Teste efectuate de inginerii Goodyear în februarie 2018, ianuarie 2018, noiembrie 2017 și octombrie 2011 în Luxemburg. Dimensiunile anvelopelor au fost de 225/55R17 pe vehiculele de testare VW Passat Alltrack și Ford Kuga și 255/45R18 pe Audi A7.
Uncategorized
Cum Vă Ajută Serviciile de Publicitate să Vă Dezvoltați Brandul
Într-un mediu economic tot mai competitiv, serviciile și publicitatea joacă un rol esențial în dezvoltarea și consolidarea unei afaceri. Indiferent de domeniul în care activați, modul în care vă prezentați și comunicați influențează direct percepția publicului și succesul pe termen lung. Atunci când apelați la servicii de publicitate potrivite, vă creșteți șansele de a fi remarcat și de a vă diferenția într-o piață aglomerată.
Serviciile din categoria servicii si publicitate sunt concepute pentru a susține promovarea, comunicarea și vizibilitatea brandului dvs. Acestea oferă soluții adaptate nevoilor actuale, ajutându-vă să transmiteți mesajul potrivit către publicul potrivit, într-un mod clar și eficient.
Rolul Serviciilor de Publicitate în Dezvoltarea Afacerii
Serviciile de publicitate au un impact direct asupra modului în care afacerea dvs. este percepută. O strategie bine gândită de promovare contribuie la creșterea notorietății și la consolidarea imaginii de brand. Prin utilizarea unor servicii specializate, vă puteți comunica valorile, produsele sau serviciile într-un mod coerent și profesionist.
Un alt beneficiu important al serviciilor de publicitate este atragerea publicului relevant. Promovarea eficientă nu înseamnă doar expunere, ci și direcționarea mesajului către persoanele interesate de ceea ce oferiți. Astfel, crește probabilitatea de interacțiune și conversie, iar resursele investite sunt utilizate mai eficient.
În plus, serviciile de publicitate susțin dezvoltarea pe termen lung a afacerii. Vizibilitatea constantă și comunicarea consecventă ajută la menținerea unei prezențe active în mintea consumatorilor, contribuind la stabilitate și credibilitate.
Servicii & Publicitate pentru Vizibilitate și Impact
Vizibilitatea este unul dintre cele mai importante obiective ale oricărei strategii de publicitate. Prin intermediul serviciilor dedicate, aveți posibilitatea să vă faceți cunoscut brandul și să creați un impact real asupra publicului. Fiecare acțiune de promovare contribuie la construirea unei imagini clare și ușor de recunoscut.
Serviciile de publicitate pot ajuta la optimizarea mesajului și la adaptarea acestuia în funcție de canalul utilizat. O comunicare bine structurată transmite profesionalism și încredere, aspecte esențiale pentru atragerea și fidelizarea clienților. În acest fel, publicitatea devine un instrument strategic, nu doar un cost.
De asemenea, serviciile din această categorie pot susține lansarea de produse, campanii sau inițiative noi. Printr-o promovare bine realizată, creșteți șansele ca mesajul dvs. să ajungă la publicul dorit și să genereze reacții pozitive. Integrarea serviciilor de publicitate într-o strategie de dezvoltare este un pas important pentru orice afacere care își dorește creștere. Promovarea constantă ajută la menținerea relevanței și la adaptarea la schimbările din piață. Atunci când folosiți servicii potrivite, vă consolidați poziția și creați oportunități de extindere.
Serviciile de publicitate contribuie și la îmbunătățirea relației cu publicul. O comunicare clară și consecventă creează încredere și ajută la construirea unei comunități în jurul brandului dvs. Astfel, publicitatea nu este doar un mijloc de promovare, ci și un canal de dialog.
Serviciile și publicitatea reprezintă un element-cheie în succesul oricărei afaceri moderne. Prin utilizarea unor servicii de promovare adaptate nevoilor dvs., creșteți vizibilitatea, consolidați brandul și susțineți dezvoltarea pe termen lung. O strategie de publicitate bine aleasă vă ajută să comunicați eficient și să vă diferențiați într-un mediu competitiv. Categoria servicii & publicitate devine astfel un sprijin real pentru afacerea dvs., oferindu-vă instrumentele necesare pentru a obține impact, relevanță și rezultate durabile.
Uncategorized
Biodeseurile, in centrul dezbaterii la seminarul Asociatiei Romane a Compostului (ARC) de la GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026

Asociatia Romana a Compostului (ARC) a participat cu stand propriu la editia 2026 a GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC, desfasurata la Romexpo in prima saptamana a lunii martie. Asociatia a fost prezenta cu stand propriu si a organizat seminarul tehnic „Tratarea deseurilor biodegradabile: solutii inovatoare si oportunitati, in Romania, in 2026”, dedicat dezvoltarii sistemelor de gestionare a biodeseurilor.
Dialog intre autoritati, mediul academic si industrie
Evenimentul a avut loc pe 4 martie 2026, in cadrul Forumului International de Mediu, reunind reprezentanti ai autoritatilor publice, mediului academic, companiilor din domeniu, operatorilor de salubritate, ADI (Asociatii de Dezvoltare Intercomunitara) si organizatiilor implicate in economia circulara.
Seminarul, care a pus accentul pe obtinerea unui compost de calitate, a fost moderat de doamna Liliana Nichita, director executiv FADI (Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară), si a beneficiat de implicarea domnului Prof. dr. ing. Valentin Feodorov, presedintele Asociatiei Romane a Compostului, a domnului Prof. dr. Florin Vaduva, director executiv al Asociatiei Romane a Compostului, precum si a doamnei Mihaela Frasineanu, consilier de stat in cadrul Cancelariei Prim-Ministrului si doamna director general al Departamentului Deseuri din cadrul Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor.
Studii de caz din sectorul de gestionare a deseurilor
Agenda seminarului a inclus prezentari si studii de caz privind implementarea solutiilor pentru tratarea biodeseurilor in Romania, sustinute de reprezentanti ai unor organizatii si companii relevante din sector, printre care Iridex Group, Eco Bihor, Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni si IKEA Romania.
Mediul academic a fost reprezentat de specialisti ai Universitatii Nationale de Stiinta si Tehnologie POLITEHNICA Bucuresti si ai Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti, prin interventiile Prof. univ. dr. ing. Diana Cocarta si Conf. univ. dr. bioteh. Irina Grebenisan, care au prezentat cercetari si solutii privind tehnologii de compostare si acceleratori pentru tratarea biodeseurilor.
Actualizari legislative privind gestionarea biodeseurilor
De asemenea, doamna Cecilia Martin a prezentat stadiul actual al legislatiei privind gestionarea deseurilor biodegradabile, oferind participantilor o perspectiva asupra evolutiei cadrului legislativ in acest domeniu, cu accent pe obtinerea unui compost de calitate.
ARC – platforma de dialog pentru economia circulara
Prin participarea la targ si organizarea acestui seminar, Asociatia Romana a Compostului isi reafirma rolul de platforma de dialog si colaborare intre autoritati, mediul academic si sectorul privat, contribuind la dezvoltarea unor solutii sustenabile pentru gestionarea biodeseurilor si la atingerea obiectivelor de economie circulara ale Romaniei.
Prezenta ARC la GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026 a facilitat schimbul debune practici, prezentarea unor exemple concrete de implementare si consolidarea parteneriatelor in domeniul managementului biodeseurilor.
Mai multe informatii despre activitatea ARC sunt disponibile pe: https://asociatiacompostului.ro/
Uncategorized
Infrastructura de mediu, dincolo de planuri: INOVECO a adus la ROMENVIROTEC 2026 soluții și proiecte aplicate pentru gestionarea modernă a deșeurilor
București, 10 March 2026 – INOVECO a participat la Green Energy Expo & Romenvirotec 2026, unul dintre cele mai importante evenimente din România dedicate tehnologiilor pentru protecția mediului derulate la începutul lunii martie în București la Romexpo. La standul companiei, vizitatorii au descoperit soluții tehnice, tehnologii și exemple de proiecte care arată cum se construiește, etapă cu etapă, infrastructura modernă de gestionare a deșeurilor – de la consultanță tehnică de mediu și proiectare, până la integrarea tehnologiilor și echipamentelor necesare implementării sistemelor la nivel municipal și industrial.
Infrastructură de mediu dezvoltată în România: proiecte și soluții din portofoliul INOVECO
Pe parcursul expoziției, INOVECO a adus în prim-plan proiecte și soluții dezvoltate în România, prezentând exemple din portofoliul companiei, construit în cei peste 33 de ani de activitate. Discuțiile cu vizitatorii au avut ca punct de pornire proiectarea, consultanța tehnică și integrarea sistemelor de infrastructură de mediu, precum Centre de Management Integrat al Deșeurilor (CMID), stații de tratare mecano-biologică (TMB), stații de sortare, stații de compostare pentru biodeșeuri și stații de transfer – componente esențiale pentru funcționarea infrastructurii moderne de gestionare a deșeurilor.
Prin experiența acumulată, INOVECO acționează ca integrator de tehnologii de mediu, oferind soluții complete – de la consultanță tehnică și proiectare până la selecția tehnologiilor și implementarea sistemelor.
Tehnologii și echipamente prezentate la standul INOVECO
Pentru a ilustra modul în care aceste proiecte sunt implementate în practică, la stand au fost prezentate tehnologii și echipamente utilizate în cadrul acestor sisteme, printre care unitatea mobilă de compostare pentru tratarea biodeșeurilor și materiale geosintetice utilizate în proiecte de construcții pentru infrastructura de mediu.
De asemenea, echipa INOVECO a prezentat și soluții complementare pentru infrastructura de gestionare a deșeurilor, inclusiv containere tip abroll produse în România, precum și echipamente destinate colectării și manipulării eficiente a deșeurilor în cadrul sistemelor municipale și industriale.
Dialog tehnic cu autorități, operatori și viitori specialiști în domeniul mediului
Participarea la expoziție a generat numeroase discuții tehnice și schimburi de idei cu reprezentanți ai autorităților locale, operatori de salubritate, companii din domeniul mediului și specialiști interesați de modernizarea infrastructurii de gestionare a deșeurilor.
Standul INOVECO a atras, totodată, interesul studenților și al tinerilor aflați la început de carieră, viitori ingineri interesați de soluțiile tehnice utilizate în proiectele de infrastructură de mediu și de principiile economiei circulare. Echipa Inoveco a oferit explicații aplicate despre tehnologii, proiecte și provocările reale întâlnite în implementarea acestor sisteme.
Soluții pentru tratarea biodeșeurilor și tehnologii de compostare
În cadrul evenimentului, specialiștii INOVECO au participat și la seminarul tehnic organizat de Asociația Română a Compostului, intitulat „Tratarea deșeurilor biodegradabile: soluții inovatoare și oportunități, în România, în 2026”. Seminarul a reunit experți din domeniul gestionării biodeșeurilor și a oferit un cadru de discuții aplicate despre tehnologiile disponibile, provocările actuale și oportunitățile de dezvoltare a sistemelor de compostare în România.
Interesul ridicat și întrebările aplicate venite din partea vizitatorilor au evidențiat nevoia tot mai mare de soluții concrete pentru dezvoltarea infrastructurii de mediu în România, precum și interesul pentru implementarea unor proiecte sustenabile adaptate nevoilor fiecărei comunități.
Prin participarea la Green Energy Expo & Romenvirotec 2026, INOVECO își reconfirmă rolul de partener tehnic în dezvoltarea infrastructurii moderne de gestionare a deșeurilor, oferind expertiză, tehnologii de mediu și soluții pentru autorități, operatori și comunități.
Despre INOVECO
În 1993, o viziune curajoasă a condus la înființarea INOVECO, marcând începutul unei călătorii de peste 30 de ani în inovație și performanță. Astăzi, compania INOVECO este un antreprenor general cu experiență demonstrată în proiecte de construcții și infrastructură industrială la nivel național. Printr-o echipă solidă de specialiști, utilaje performante și parteneriate durabile, INOVECO oferă servicii complete – de la proiectare și management de proiect, până la execuție, menținând standarde ridicate de calitate, siguranță și sustenabilitate. Pentru mai multe detalii consultanți site-ul companiei unde puteți găsi principalele proiecte implementate de companie: https://inovecoexpert.ro/despre-noi/
-
Viața în Prahovaacum 3 luniPavaje pentru o viață: de ce calitatea face diferența în amenajările exterioare
-
Sportacum 3 luni
Sport pe patru roti – cum influenteaza anvelopele controlul si precizia masinii
-
Viața în Prahovaacum 2 luniTotul despre diabet: simptome timpurii ignorate des
-
Viața în Prahovaacum 2 luniAdvertoriale: ce înseamnă, cum se redactează și unde se distribuie
-
Viața în Prahovaacum 2 luniCum îți optimizează o agenție SEO conversiile
-
Viața în Prahovaacum 2 luniMarketing digital explicat: SEO, content și AI într-o singură strategie
-
Viața în Prahovaacum 2 luniObtine pozitii mai bune in cautarile GOOGLE cu Advertoriale SEO
-
Viața în Prahovaacum 3 luniCum planifici mutarea astfel încât să nu le dai viața peste cap celor mici


