Connect with us
1

Politică locală

Proiect legislativ menit să susțină persoanele născute cu handicap grav depus de Parlamentarii USR

Publicat

pe

Proiect legislativ
Deputatul USR Vâlcea, Lazăr Ion Marian, alături de Bogdan Rodeanu, Deputat de Galaţi, și Eugen Terente, Deputat de Tulcea, au inițiat și depus în Parlament un proiect legislativ menit să susțină persoanele născute cu handicap grav, care, din cauza limitărilor impuse de condițiile lor, se află în imposibilitatea de a se integra pe piața muncii.
Punctul esenţial al acestui proiect este acordarea dreptului la pensie de invaliditate persoanelor cu dizabilități, fără a fi necesară o contribuție prealabilă la fondul de asigurări sociale. Această măsură este destinată sprijinirii persoanelor ale căror dizabilități generează incapacități de muncă ireversibile. Este o inițiativă care își propune să corecteze disparitățile flagrante din actualul sistem de pensii din România. În contextul creșterii costurilor de viață, persoanele cu handicap se numără printre cele mai vulnerabile grupuri, fiind adesea nevoite să trăiască cu o indemnizație insuficientă, de numai 598 de lei, sumă considerabil inferioară nivelului necesar pentru un trai decent!
În prezent, sunt persoane cu diverse dizabilităţi care, după împlinirea vârstei de 18 ani, nici măcar acea indemnizaţie nu o mai primesc, lucru total nedrept. Prin adoptarea acestei inițiative legislative, ne propunem să garantăm că nicio persoană cu handicap grav nu este lăsată în urmă și că toți cetățenii au parte de condiții de viață echitabile și oportunități egale.

Citeste in continuare
Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică locală

Lazăr Ion Marian, Deputat USR Vâlcea, critică modul în care s-a făcut recalcularea pensiilor

Publicat

pe

De

Deputatul USR Vâlcea, Lazăr Ion Marian, critică modul în care s-a efectuat recalcularea pensiilor în urma căreia aproape 1 milion de pensionari sunt puși pe drumuri pentru a și nevoiți să cheltuiască sume mari de bani pentru a-și apăra drepturile câștigate prin ani de muncă.

”PSD a făcut din recalcularea pensiilor un adevărat fiasco, punând aproape un milion de pensionari în situația de a pierde timp și bani pentru a-și apăra drepturile! După un an și jumătate de tergiversări cu privire la adoptarea noii Legi a Pensiilor, sute de mii de români se trezesc cu pensii mai mici și puși în situația de a umbla după Adeverințe care să le dovedească anii de vechime! Iar timpul pierdut pe drumuri nu este tot!

Pensionarii vor trebui să achite și sume de până la 2800 de lei pentru a obține adeverința de vechime. Și ca să pună cireașa pe tort, scumpirea obținerii adeverinței s-a produs în urmă cu o lună, când și-au dat seama că aproape un milion de pensionari vor avea nevoie de ele! Atât de mare este ticăloșia acestui guvern iresponsabil și incompetent care conduce România într-un mod sfidător la adresa cetățenilor săi!”

Citeste in continuare

Politică locală

Deputatul USR Lazăr Ion Marian, acuză coaliţia PSD-PNL de nepăsare în atragerea banilor din PNRR

Publicat

pe

De

Lazăr Ion Marian

„În timp ce majoritatea ţărilor europene profită din plin de banii din PNRR şi fac investiţii pentru a-şi relansa economiile locale şi a se dezvolta, România continuă să bată pasul pe loc şi să nu încaseze niciun ban, deşi are la dispoziţie zeci de miliarde de euro!

Perioada de implementare a PNRR a ajuns la jumătate, iar până acum trebuia să avem rezultate tangibile, însă singurele lucruri pe care le vedem sunt nepăsarea şi incompetenţa comasaţilor PSD-PNL. Din cele 5 cereri de plată pe care trebuia să le depună ţara noastră până în momentul de faţă, au fost depuse doar trei şi s-au încasat doar două dintre ele!

Până la sfârşitul anului ar trebui ca România să beneficieze de peste 20 de miliarde de euro din PNRR, dar şansele ca acest lucru să se întâmple sunt minime, deoarece reformele cerute nu sunt nici pe departe realizate, iar interesul PSD-PNL ca acest lucru să se întâmple este inexistent. Fondurile din PNRR sunt esențiale pentru a acoperi deficitul bugetar creat de guvernarea Ciolacu și pentru a finanța proiecte importante de dezvoltare a infrastructurii și alte inițiative strategice.” – se arată într-un comunicat al deputatului USR Vâlcea, Lazăr Ion Marian.

Citeste in continuare

Politică locală

Incompetenţa guvernului ne duce spre un deficit bugetar estimat de 6.9%, mult peste deficitul asumat

Publicat

pe

De

Comisia Europeană ne reconfirmă faptul că România este condusă haotic de actualul guvern, iar deficitul bugetar prognozat pentru acest an este de aproape 7%. Drept urmare, Comisia cere ţării noastre să vină cu măsuri care să echilibreze bugetul, iar asta se transpune fie prin creşterea taxelor actuale, fie prin introducerea altora noi.

Nici lipsa de implicare a guvernului în atragerea de fonduri europene, în special banii din PNRR, nu a trecut neobservată, România nereuşind nici acum să încaseze tranşa cu numărul 3 din PNRR, în condiţiile în care mai sunt doar doi ani şi jumătate din acest program. Practic, guvernul are bani europeni la dispoziţie, dar nu depune eforturile necesare pentru a-i încasa.

Guvernul şi-a asumat un deficit bugetar de 4.9%, însă estimările Comisiei indică un deficit bugetar de 6.9% la finalul acestui an. De asemenea, Comisia Europeană a criticat ţara noastră şi pentru faptul că nu ţine cont de recomandările sale şi, iată, consecinţele economice sunt unele foarte mari.

În acest context în care Comisia Europeană nu doar ne avertizează, dar ne și cere măsuri drastice pentru redresare, ne aşteaptă vremuri grele dacă vom continua cu acest guvern la conducerea ţării, care va pune și mai multă presiune pe umerii cetățenilor. Este evident că abordările deficitare și lipsa de viziune a guvernării curente necesită o schimbare. Prin urmare, în toamna aceasta, trebuie să acordăm mai multă importanţă şi atenţie votului şi să alegem în mod responsabil reprezentanții care pot aduce schimbarea de care România are nevoie.

Lazăr Ion Marian,
deputat USR Vâlcea

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Administrație locală3 zile inainte

Primul spot de prezidențiabil al lui Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă dezvăluie coperta cărții sale printr-un clip! Ciucă și-a lansat clip despre cariera militară. Pentru prima oară Ciucă difuzează...

Test poligraf Test poligraf
SocialO săptămână inainte

Test poligraf la angajare? DA, un instrument tot mai folosit de marile companii

În ultimii ani, companiile s-au confruntat cu provocări tot mai complexe în procesul de recrutare și selecție a angajaților. Pe...

verificare rovinieta online verificare rovinieta online
Afaceri2 săptămâni inainte

Cum scapi legal de amenda rovinieta?  

CNAIR reușește an de an să „premieze” foarte mulți șoferi în România cu o veritabilă amendă rovinietă, în valoare minimă...

Social3 săptămâni inainte

Costurile pentru tractări auto explicate: ce trebuie să știi despre tarife și servicii

Când te confrunți cu o defecțiune auto sau un accident, ultima grijă ar trebui să fie confuzia legată de costurile...

Eveniment4 săptămâni inainte

#HONORtheChallenger: O mișcare virală pe social media, susținută de sportivi, aduce în prim-plan provocările persoanelor cu ALS

#HONORtheChallenger explorează potențialul Multimodal AI în sprijinirea persoanelor cu mobilitate redusă. [București, România – 14 august, 2024] O provocare virală pe...

Social4 săptămâni inainte

Loviștea: Tradiție și calitate din inima Vâlcii

Fondată în 1998, „Loviștea” este o afacere de familie ce și-a început povestea în comuna Perișani, județul Vâlcea. Cu rădăcini...

Eveniment4 săptămâni inainte

Noile laptopuri Acer Swift 14 AI sunt disponibile în România

Noile Acer Swift 14 AI, cu performanțe și autonomie excepționale și echipate cu unele din cele mai rapide și eficiente...

Eveniment4 săptămâni inainte

Noul flagship NAVITEL R99 4K – Camera de bord care revoluționează prin design și funcționalități

Navitel, o companie foarte importantă în furnizarea de soluții auto inteligente, anunță cu mândrie lansarea celui mai nou produs din...

Eveniment1 lună inainte

realme va dezvălui cea mai rapidă tehnologie de încărcare din lume la 828 Fan Festival

București, România – 8 august 2024 – realme, brandul de smartphone-uri cu cea mai rapidă creștere din lume, invită comunitățile...

Eveniment1 lună inainte

Fii productiv oriunde și oricând cu noul monitor portabil AOC 16T3EA

București, 7 august 2024 – AOC, brand specializat în display-uri, lansează monitorul AOC 16T3EA, un model portabil care combină designul modern...

Eveniment1 lună inainte

Cinci sfaturi pentru a economisi la factura de electricitate

Eaton, unul dintre liderii globali în gestionarea inteligentă a energiei, împărtășește o serie de sfaturi utile pentru a evita ca...

Eveniment1 lună inainte

Black Rouge: Inovație și eleganță în machiajul coreean, acum disponibil pe SOLE.ro

Machiajul a evoluat considerabil de-a lungul timpului. De la utilizarea kohl-ului în Egiptul Antic pentru conturarea ochilor și protejarea acestora...

Eveniment1 lună inainte

PUMA X UNTOLD lansează o colecție exclusivă: Magia și performanța se întâlnesc pentru cel de-al IX-lea capitol al festivalului

Compania globală de sport PUMA și UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, lansează o colecție specială dedicată...

Eveniment1 lună inainte

HONOR a organizat RankinLIVE, un eveniment de trei zile în centrul Londrei, pentru a celebra performanțele excepționale ale funcțiilor de fotografiere portret din seria HONOR 200

Seria HONOR 200 îmbină arta și tehnologia în fotografia de portret, folosind inteligența artificială Utilizatorii au fost invitați la sediul...

Eveniment1 lună inainte

Mizon: Soluții inovatoare pentru îngrijirea pielii, comercializate de SOLE.ro

Frumusețea și îngrijirea personală ocupă un loc central în viața de zi cu zi, iar SOLE.ro se evidențiază ca un...

Eveniment1 lună inainte

JazzUP Sea Fest On Tour: muzică live și ateliere artistice pentru copii Pe Faleză, La Foișor, în Tulcea

În data de 3 august 2024, Asociația Culturală CultART aduce Pe Faleză, La Foișor, două evenimente culturale de excepție: JazzUP...

Eveniment1 lună inainte

Infinix lanseaza modelul Note 40 Pro+

Bucuresti, Romania – 30 iulie 2024 – Infinix, un brand de tehnologie creat pentru consumatorii tineri, lanseaza noul model Note 40...

Cultură1 lună inainte

JazzUP Sea Fest On Tour , maraton de jazz în Constanța, Murfatlar, Istria, Năvodari, Eforie Sud,

În perioada 23-28 iulie, Asociația Culturală CultART, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, prezintă JazzUP Sea Fest On Tour, o serie...

Știrile Săptămânii